Proteste fata de proiectele de modificare a legilor justitiei sunt anuntate, pe Facebook, pentru duminica seara, atat in Iasi, cat si in mai multe orase din tara.
In Bucuresti, oamenii se vor aduna in fata Guvernului, urmand ca, in jurul orei 19.00, sa plece in mars spre Parlament. Manifestatii asemanatoare sunt anuntate pentru duminica si in diaspora, in orase precum Paris, Berlin, Roma, Zurich.
Proiectul de modificare la Legilor Justitiei a ajuns deja in Parlament si urmeaza sa fie supus dezbaterii si votului in plen. Inspectia Judiciara va deveni o unealta politica in mana ministrului Justitiei. Numirea procurorilor-sef de catre ministru, fara control din partea presedintelui inseamna ca DNA se va intoarce la PNA, iar Parchetul devine subordonat intereselor politice.
Daca acest pachet de legi va fi adoptat de Parlament ar insemna un dezastru pentru Romania si cetatenii ei. Ne putem lua adio de la o justitie independenta. Nu suntem singuri in aceasta lupta. De la Magistrati la Presedinte si Comisia Europeana, cu totii s-au pozitionat impotriva acestor legi.
Este momentul ca fiecare dintre noi sa actioneze si sa nu legitimeze incercarea coruptilor de a controla Justitia”, se arata pe paginile de Facebook ale evenimentelor.
Protestatarii ar urma sa se adune in Piata Victoriei din Capitala in jurul orei 18.00, iar la 19.00 sa plece in mars spre Parlament. Un mars este anuntat si in Suceava, unde manifestantii se vor strange in fata Prefecturii, pentru ca mai apoi sa plece spre sediul PSD.
Alte proteste vor fi organizate in Craiova (Piata Mihai Viteazu), Cluj-Napoca (Piata Unirii), Galati (Prefectura), Targu Mures (Prefectura), Iasi (Piata Unirii), Constanta (Prefectura), Oradea (Piata Unirii), Timisoara (Piata Victoriei), Sibiu (Piata Mare), Brasov (Prefectura), Radauti (Catedrala, cu mars spre Primaria Radauti), Focsani (Piata Unirii), Targu Ocna (Primarie).
De asemnea, si romanii din diaspora si-au anuntat sustinerea pentru cei de la Bucuresti, organizand manifestatii asemanatoare si in Berlin (in fata Ambasadei), Zurich, Roma si Paris. „Berlinul a protestat cot la cot cu Romania in timpul protestelor #rezist din februarie 2017 si a venit momentul sa o facem din nou.
Diaspora Civica Berlin va invita sa luati atitudine si sa va pozitionati impotriva modificarilor legislative in justitie participand duminica, 5 noiembrie la protestul care va avea loc in Berlin. Pentru ca un lucru e cert: doar impreuna rezistam si doar impreuna construim”, este mesajul de pe pagina de Facebook a evenimentului.
Presedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, ca procedura de legiferare a fost viciata prin modul de promovare a legilor privind justitia, iar modificarile dorite duc la ”ciopartirea” legilor.
In privinta continutului proiectelor pe justitie, seful statului a spus ca unele prevederi din aceste modificari sunt ”bune, oportune si necesare”. ”Insa, de la a corecta legislatia, ceea ce in esenta ar fi fost un lucru bun, pana la a cioparti, e cale lunga si nu ar trebui sa o parcurgem”, a subliniat Klaus Iohannis.