Totul s-a născut la Iași
TOTUL A ÎNCEPUT la IAȘI
• Prima universitate românească, Universitatea “Al. I. Cuza”, a fost înființată la Iași, la inițiativa domnitorului Alexandru Ioan Cuza, cu sprijinul lui Mihail Kogalniceanu. Sediul actual a fost inaugurat la 21 octombrie 1897, în prezența Regelui Carol I si a Reginei Elisabeta. Palatul Universității este opera arhitectului Louis Blanc si a fost construit pe o suprafață de 100.000 mp. Clădirea combina stilurile clasic si baroc, iar monumentala intrare centrală, cu doi lei masivi, de piatră, duce in „Sala Pașilor Pierduți”, renumita prin ample picturi murale, realizate de Sabin Bălașa. La Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” s-au format profesori universitari si savanți de prestigiu, precum: Grigore Cobălcescu, Petru Poni, Alexandru Philippide, Alexandru D. Xenopol, Dragomir Hurmuzescu, Alexandru Miller, Octav Mayer, Gheorghe Brătianu, Grigore T. Popa, Gheorghe Platon, Alexandru Zub, Ștefan Procopiu, Constantin Ciopraga, Gheorghe Ivănescu ș.a.
• Primul teatru național românesc, Teatrul Național “Vasile Alecsandri” a fost construit in Iași (1894 -1896), conform planurilor celebrilor arhitecți vienezi Fellner si Helmer. A fost inaugurat la 1 decembrie 1896, concomitent cu uzina electrică a teatrului, marcându-se astfel începutul iluminatului electric în Iași. În anul 1956, cu ocazia aniversarii a 140 de ani de la primul spectacol în limba română, prezentat pe scena teatrului, Teatrul Național a primit numele marelui poet, dramaturg si om de cultură Vasile Alecsandri (1821 – 1890).
• Primul monument românesc, Obeliscul cu lei a fost amplasat în noiembrie 1834, in Parcul Copou, din Iași, în semn de recunoștință față de Rusia si Turcia, pentru prima lege de organizare politică, juridică si administrativă, “Regulamentul Organic”(1832). Impresionantul monument de piatră, a fost realizat de către arhitecții Johan Freywald si Mihail Singurov, conform proiectului elaborat de Gheorghe Asachi. Cu o înălțime de 13 m și o greutate de 10 tone, având la bază un postament solid, obeliscul este sustinut de patru lei masivi, de piatră, sculptati de catre Johann Semser, la Lemberg.
• Prima tipăritură de pe un teritoriu romanesc, un Liturghier (1508), tipărit de ieromonahul sârb Macarie (în prezent expus la Casa Dosoftei).
Citește și Primele autocare cu pelerini au ajuns deja in Iasi. Randul la moaste era deja facut
• Prima Grădină Botanică din Principatele Române (Iași, 1856) a fost înființată de medicul si naturalistul Anastasie Fătu. Suprafața actuală este de aproximativ 100 ha si include circa 2.000 de specii de arbori, arbuști și plante din diverse continente. Este cea mai mare grădină botanică din România și una dintre cele mai mari din Europa.
• Primul Muzeu de Istorie Naturală din Principatele Române (Iași, 1834) avea drept scop sa prezinte vizitatorilor bogățiile pământene si subpământene ale Moldovei, precum si curiozități din alte părți ale lumii.
• Primul muzeu memorial literar din România, Bojdeuca lui Ion Creanga a fost inaugurat în Iași, la 15 aprilie 1918. În această casă din zona Țicău a locuit scriitorul Ion Creangă, din iulie 1872, pana la moartea sa (31 decembrie 1889). Aici s-a cunoscut și s-a împrietenit cu Mihai Eminescu, aici a scris întreaga sa operă: Povești, Povestiri, Amintiri din copilărie.
• Primul teatru evreiesc din România și din lume a fost înființat (Iasi, 1876) de către dramaturgul Avram Goldfaden (1840-1908), la „Pomul Verde”. O placă inscripționată, orientată spre Teatrul Național „Vasile Alecsandri”, în esplanada – parc, amintește despre existența acestui teatru.
• Prima școală medicală cu caracter universitar, din România, Școala de chirurgie a fost înființată la Iași, de către Nicolae Negura si inaugurată la 30 noiembrie 1859, cu sprijinul domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Instituția a funcționat in localul Academiei Mihăilene. Activitatea didactică s-a desfășurat în limba română. Școala de chirurgie a fost precursoarea directă a Facultății de Medicină din Iași.
• Sinagoga Mare, prima casă evreiască de rugăciune din România a fost construită la Iași (1659-1670). În exterior clădirea este simpla; interiorul este ornamentat si dotat cu obiecte de cult specifice, candelabre, sfeșnice valoroase etc
• George Emil Palade, primul român laureat al Premiului Nobel s-a născut la Iași (1912 – 2008); în 1961 a devenit membru al Academiei de Științe din S.U.A. În colaborare cu Keith Porter, a editat revista „The Journal of Cell Biology”, cea mai importanta publicație științifică în domeniul biologiei celulare (1955). În 1974 i s-a acordat Premiul Nobel pentru Fiziologie și Medicină. La 12 martie 1986, Președintele S.U.A., Ronald Reagan, i-a decernat Medalia Națională pentru merite deosebite în domeniul științei.
• Prima femeie profesor universitar din România, Elena Puscariu-Densusianu (1875-1966), a organizat și a condus, în calitate de medic, prima Clinică de Oftalmologie (Iași, 1920), fiind totodată, la nivel mondial, prima femeie profesor universitar la o clinică oftalmologică.
• Prima femeie medic chirurg din România, Marta Trancu-Rainer (judetul Iași, 1875 – Bucuresti, 1950) a absolvit Facultatea de Medicină din Iași; a efectuat intervenții chirurgicale în timpul Primului Război Mondial, salvând sute de vieți; a devenit membră a Academiei de Medicină din România (1935) și membră de onoare a Societății de Biologie din București.
• Prima femeie avocat din România, Ella Negruzzi (judetul Iași, 1876 – București, 1948) a absolvit Facultatea de Drept la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași (1913); a fost prima femeie avocat admisă în barou; a activat pentru acordarea drepturilor social-politice ale femeilor, implicându-se, alături de intelectuali români, în combaterea fascismului si războiului, pledând pentru libertate si independența națională.
Citește și In apropierea municipiului Iasi, zona intesata de mine de razboi
• Grigore Cobălcescu (1831-1892) a fost primul profesor de geologie si mineralogie de la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași; membru al Academiei Române (1886), creatorul școlii românești de geologie, inițiatorul cercetărilor geofizice din România; a editat primul manual de geologie – “Elemente de geologie pentru clasele gimnaziale” (1859); a elaborat prima lucrare științifică de geologie, “Calcarul de la Rapidea” (1862), ambele in limba română.
• Prima societate științifică românească – Societatea de Medici și Naturaliști, a fost înființată la 18 martie 1833, la Iași, cu sediul in clădirea unde in 1834 a fost inaugurat Muzeul de Istorie Naturală.
• Eduard Gruber (1861-1896) a fost primul cercetător din România in domeniul psihologiei artei; a fost primul român care a obținut titlul științific de doctor in psihologie, la Leipzig (1893); la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași a înființat primul laborator de psihologie experimentala din România (1893).
• Primul tratat de chimie fizică din Romania – publicat la Iași, în patru volume, 1921-1929; autorul tratatului, Petru Bogdan, a fost profesor la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași, membru al Academiei Române, întemeietorul școlii de chimie-fizică din România (1913).
• Primul laborator de electricitate din România înființat la Iasi, in anul 1910, la Facultatea de Științe (transformată in 1913, in Institutul Electrotehnic), a fost organizat de Dragomir Hurmuzescu (1865-1954), membru al unor societăți științifice europene (Germania, Franta), membru al Academiei Romane (1916) si membru fondator al Academiei de Științe din România.
• Prima hologramă 3D într-un muzeu memorial din România – Iași, februarie 2012 îl reprezintă aproape identic pe Mihail Kogalniceanu (în interpretarea actorului Nicolae Urs). Înregistrarea poate fi vizionată și audiată în cadrul Muzeului Memorial „Mihail Kogalniceanu”.
• Primul român membru al Academiei Regale de Științe din Berlin, Dimitrie Cantemir (1673-1723) – Domnitorul Moldovei (Iasi, 1710–1711) a devenit, in iulie 1714, membru al Academiei Regale de Științe din Berlin (președinte – Gottfried Wilhelm Leibniz). Prima lucrare științifică despre muzica islamică (1704) – “Cartea muzicii” (în limba turcă), prima creație literară în limba română (și greacă) – “ Istoria hieroglifică ” (1705), prima prezentare etnografică și prima hartă geografică a Moldovei, în lucrarea “Descriptio Moldaviae” – (în limba latină, 1714–1716, la solicitarea Academiei din Berlin si publicată la Hamburg, in 1769-1771), primul eseu filosofic din literatura română, compus după modelul Dialogurilor lui Platon – “Divanul” sau “Gâlceava înțeleptului cu lumea” sau “Giudetul sufletului cu trupul” (Iasi, 1698) sunt câteva din lucrările remarcabile, grație cărora Dimitrie Cantemir este “domnitorul” umanist, moldovean si european, al științelor si literaturii din toate timpurile.
• Prima operetă românească, “Baba Harca” (text, Matei Millo) a cărei muzică a fost compusa de violonistul, profesorul, compozitorul și șeful de orchestră, Alexandru A. Flechtenmacher (1823, Iasi – 1898, Bucuresti), a fost prezentată în premieră la Teatrul Mare din Iași (sediul inițial, din Copou), la 26 decembrie 1848. Alexandru Flechtenmacher a compus muzica si pentru alte creații dramatice, scrise de Vasile Alecsandri, Dimitrie Bolintineanu, Constantin Negruzzi, cât și melodia imnului “Hora Unirii”, pe versurile lui Vasile Alecsandri, la unirea Principatelor Romane (1859).
Sursa: turism-iasi.ro
- Published in Cultură
Subiectele de admitere la UMF Iași – atent păzite
Subiectele pentru examenul de admitere la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi sunt elaborate sub protecţia STS (SERVICIUL DE TELECOMUNICAȚII SPECIALE)
Printr-un comunicat de presă, conducerea UMF a anunțat că această măsură a fost adoptată pentru a înlătura orice suspiciune de fraudă.
Pentru mai multe informații despre STS Serviciul de Telecomunicații Speciale
Concursul de admitere la UMF Iași va avea loc în data de 26 iulie, sub forma unui test grilă, cu durata de trei ore (începând cu orele 10:00). Clasamentul se va face în ordinea descrescătoare a mediei, în care o pondere de 90% va avea nota obținută la testul grilă, iar 10% media de la bacalaureat.
Disciplinele de concurs sunt următoarele:
-pentru specializările: Medicină și Medicină Dentară
- Biologie clasa a XI-a (Anatomia și Fiziologia omului) – obligatoriu
Și
- Chimie organică sau Fizică – la alegere.
-penntru specializarea Farmacie
- Chimie organică – obligatoriu
Și
- Biologie vegetală sau Biologie clasa a XI-a (Anatomia și Fiziologia omului) – la alegere.
-pentru specializările: Asistență Medicală Generală, Tehnică Dentară, Nutriție și Dietetică – la alegere între Biologie clasa a XI-a (Anatomia și Fiziologia omului) sau Chimie organică.
-pentru specializarea Balneo-fiziokinetoterapie și recuperare, Biologie clasa a XI-a (Anatomia și Fiziologia omului)
-pentru specializarea Bioinginerie – la alegere între Matematică sau Biologie clasa a XI-a (Anatomia și Fiziologia omului)
Pentru acest an, uMF IAȘI a luat decizia de a restrânge numărul manualelor din bibliografie, pentru fiecare materie de concurs alegându-se un singur manual.
CITEȘTE și Iași – viitoarea Capitală a Tineretului din Românaia?
Cele 694 de locuri bugetate au fost distribuite după cum urmează: 297 la Medicină, 50 la Asistență Medicală Generală, 2 la Nutriție și Dietetică, 87 la Medicină Dentară, 30 la Tehnică Dentară, 98 la Farmacie, 70 la Balneofiziokinetoterapie și recuperare și 60 la Bioinginerie Medicală.
Dacă la buget numărul de locuri nu a suferit modificări, a crescut în schimb numărul de locuri cu taxă în lei și în valută, cu 95 mai multe decât anul trecut. Cele mai multe locuri cu taxă s-au suplimentat la Medicină, pentru seria în limba engleză – 200 în total (cu 50 de locuri mai mult față de anul trecut )și 100 de locuri pentru seria în limba franceză la Medicină Dentară (cu 30 mai multe față de cifra aprobată anul trecut).
- Published in Local
Descoperire inedită a studenților de la Geologie din Iași!
Descoperire inedită a studenților de la Geologie din Iași!
Fosile de rinoceri, cai tridactili, antilope, gazele și țestoase au fost descoperite de studenții de la Geologie alături de un profesor de la Universitatea Harvard.
Alături de profesorul Jay Kelley de la Universitatea Harvard, studenții ieșeni din cadrul Departamentului de Geologie (specializările Inginerie Geologică și Geochimie) au participat la o practică de specialitate în paleontologie care s-a soldat cu descoperirea unor fosile.
Activitatea, derulată în perioada 20-23 iunie 2017 în județul Vaslui, a avut în atenție situl fosilier de la Pogana (Miocenul superior – aprox.7 milioane de ani). Acesta a constituit un interes nu doar pentru prof. dr. cercetător Jay Kelley, ci și pentru specialiștii de la Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza”. Pe parcursul ultimilor 5 ani, în situl fosilier de la Pogana, ei au identificat peste 300 de fragmente fosile. O parte dintre piese a constituit baza unor lucrării de doctorat la Departamentul de Geologie.
Cu ocazia săpăturilor de la Pogana, studenții au învățat metodele de săpare pentru identificarea și colectarea fosilelor în situ, dar și metodele de restaurare a fosilelor. Timp de 2 zile, studenții au reușit sa identifice în nisipurile carierei de la Pogana o serie de dinți inferiori și superior de rinoceri (genul Chilotherium), dinți de cai tridactili (genul Hipparion), fragmente postcraniene de antilope și gazele, fragmente din carapacea unor țestoase (genul Testudo).
Tot alături de profesorul Jay Kelley, studenții au vizitat și situl de la Gherghești. Aici, în urmă cu 2 ani, alți colegi de-ai lor au identificat un schelet parțial de elefant fosil aparținând speciei Deinotherium proavum (asemănător cu cel expus la Muzeul ”Grigore Antipa” din București).
Jay Kelley este prof. dr. cercetător la Universitatea Harvard și cercetător asociat al Institutului Smithsonian din Washington. Domeniul său de interes îl reprezintă paleobiologia și paleogeografia gorilelor fosile din Miocenul Superior din Eurasia. Are publicații în reviste ca Nature, Science și Journal of Human Evolution.
Activitatea studenților Departamentului de Geologie, sub coordonarea asist. univ. dr. Bogdan Gabriel Rățoi a fost realizată cu sprijinul Consiliului local Bârlad și al Departamentului de Geologie din cadrul Universității ”Alexandru Ioan Cuza”.
- Published in Local
Un profesor ieșean a câștigat premiul „EUROINVENT 2017”
Un profesor ieșean a câștigat premiul „EUROINVENT 2017”
Sâmbătă, 27 mai, s-a încheiat cea de-a noua ediție a Salonului de inventică „Euroinvent”, care a adus la Iași peste 500 de invenții ce aparțin cercetătorilor din peste 30 de țări. Gala de premiere a inventatorilor a avut loc, începînd cu ora 14.00, în „Sala Voievozilor” de la Palatului Culturii din Iași.
În cadrul festivității de premiere, fiecare instituție parteneră a acordat un număr diferit de premii,
La final assoc. prof. Marian Silviu Poboroniuc, de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIAȘI), a primit „Marele Premiu Euroinvent”, în valoare de 10.000 de lei, oferit de fundația „Dan Voiculescu”. Invenția sa poartă numele de „Mechatronic glove” (n. red. mănușa mecatronică) și este destinată persoanelor cu dizabilități.
„Este o onoare pentru noi. Indirect vor beneficia de acest premiu pacienții noștri pentru recuperare locomotorie. Acest premiu ne va stimula și cu siguranță vom dezvolta noi produse pentru acești oameni care merită o viață mai bună”, a declarat assoc. prof. Marian Silviu Poboroniuc.
De asemenea, în fața celor peste 250 de participanți, a fost acordat și premiul pentru știință, care a revenit unei echipe de cercetători de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava.
Premiul din partea Consiliului Național al Rectorilor a fost acordat profesorului univ. dr. ing. Neculai Eugen Seghedin. De asemenea, prof. univ. dr. Ion Sandu, cel care a pus bazele Salonului de inventică „Euroinvent”, a primit medalia Academiei de Științe a Moldovei.
Premiul pentru cel mai în vîrstă inventator i-a fost oferit profesorului Vasile Lupu.
Universitatea Tehnică a Moldovei i-a premiat pe tinerii care fac parte din proiectul „T.U.Iasi Racing”, pentru monopostul (n. red. mașina de curse) pe care l-au construit.
Euroinvent 2017 a fost deschis oficial pe 25 mai, în Sala „Henri Coandă“ de la Palatul Culturii, acolo unde Maricel Popa, președintele Consiliului Județean Iași, le-a oferit organizatorilor, din partea instituției pe care o conduce, Premiul „Cucuteni 5000”, în semn de apreciere.
Pe toată perioada derulării salonului (25-27 mai), a fost deschisă expoziția cu peste 500 de invenții și proiecte inovative, aflată la parterul și la etajul Palatului Culturii.
Euroinvent 2017 a fost organizat de TUIAŞI, Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Pentru Protecția Mediului, Complexul Muzeal Național Moldova Iași, UMF Iași, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, UNAGE Iași și Universiti Malaysia Terengganu. Organizatorii au anunțat că următoarea ediție a Salonului de inventică va avea loc în 2018, în perioada 17-19 mai.
Sursa: www.cuzanet.ro
- Published in Local
10 motive pentru care ar trebui să alegi Iaşiul!
10 motive pentru care ar trebui să alegi Iaşiul!
Decizia privind universitatea la care vei merge să susţii examenul de admitere este una pentru care vei lua în calcul o mulţime de factori. Îţi oferim mai jos zece argumente pentru care ar trebui să alegi Iaşul pentru a-ţi petrece studenţia:
- Iaşul este un oraş prin excelenţă universitar
- Iaşul este mai accesibil
- Aici se întalnesc cele mai active centre culturale: britanic, francez, german, americii latine şi caraibelor
- Un oraş viu, dinamic, dar care nu te sufocă
- De la origami până la planorism… Poţi face orice
- Oraşul ideal în care să te îndrăgosteşti
- Cazare mai ieftină decât în alte oraşe universitare
- Păstrăm boemia şi căldura a ceea ce a avut mai bun trecutul
- Pentru mirosul teilor în mai
- Pentru că este mai uşor să îţi deschizi o afacere
Sursă: Admitere UAIC
- Published in Turism