Cea mai in varsta ieseanca a prins Unirea. „Daca as fi mai aproape de Bucuresti, m-as duce la Dragnea sa-i bat obrazul“
Cea mai in varsta ieseanca a prins Unirea. „Daca as fi mai aproape de Bucuresti, m-as duce la Dragnea sa-i bat obrazul“
Pe iesenii care au prins Marea Unire de la 1918 ii poti numara pe degetele de la o singura mana. Ca sa-i „numeri“ insa pe cei care iti mai pot spune o vorba sau doua din amintiri vagi, dar directe, despre marele eveniment sau despre Primul Razboi Mondial, pentru asta iti ajunge un singur deget.
„Ziarul de Iasi“ ne-a prezentat, de Ziua Nationala a Romaniei, la aniversarea de 99 de ani de la Marea Unire si la debutul oficial al manifestarilor legate de Centenarul de anul viitor, o poveste plina de invataminte, de suspans, dar si una datatoare de speranta.
Este povestea tatei Marita, cel mai varstnic iesean, care merge deja pe 104 ani de viata. Maria Ilas avea 5 ani la Marea Unire, iar din timp Primului Razboi Mondial i se leaga ca prin ceata primele amintiri din lunga-i viata.
O viata pe care, prin intermediul televizorului, inca o traieste din plin: am discutat cu ea despre recenta izbucnire a vulcanului din Indonezia, pe care il viseaza inca noaptea, dar si despre politica romaneasca si despre eliberarea puscariasilor, care ii da fiori. „Daca as fi mai aproape de Bucuresti, m-as duce la Dragnea sa-i bat obrazul“.
Tanti Marita avea patru ani cand a avut loc Marea Unire, sarbatorita in zilele noastre pe 1 Decembrie. Pe 3 noiembrie a implinit „trei ani“, dupa cum ii place ei sa se alinte. Sau poate sa ia in raspar lunga-i si incercata-i viata. „Merg pe 4 ani“, rade ea. Restul de 100, ne zice soptit si usor complice, pe un ton sugubat, „raman in lada de zestre“. Maria Ilas, din satul Gura Bohotin, comuna Gorban, pe malul Prutului, sau tata Marita, dupa cum o cunoaste lumea din sat, este cea mai in varsta persoana din tot judetul.
Iasul are patru centenari
Datele oficiale ne arata ca in Iasi mai traiesc doar patru ieseni care au peste 100 de ani. Este vorba despre un barbat de 106 ani, un altul de 104, dar si doua femei: una de 102 ani si „decanul de varsta“ al celor patru, tata Marita, cea care a implinit luna asta 103 ani. Ziua de 1 Decembrie ii aduce aminte mai putin de Unire, eveniment cu slabe reverberatii in satul ei, ci mai mult de bombardamente, de consateni si rude moarte, de Marele Razboi. Si nu numai de unul, ci de amandoua.
Pe unul l-a prins copilas mic fiind, de la care are primele amintiri vagi, pe celalalt l-a prins femeie tanara. „Am prins din cozile primului Razboi Mondial. Eram copilas… Imi aduc aminte doar asa, de necazuri, morti in sat. Apoi, la al Doilea Razboi, ehee… Aveam 30 de ani… Pe barbatu-meu l-au prins la Cotu Donului si l-au luat prizonier. A stat sase ani in Rusia. In Siberia, in lagar a stat. Eu am tinut hangul acasa. Am tinut car cu boi, vaca, oi… Cand s-a intors el acasa din lagar, a gasit de toate…“, isi aminteste exact tata Marita. Cade putin pe ganduri, nostalgic, apoi da dim mana si ofteaza: „Dar mai bine nu mai venea! Am dus o viata tare rea cu el, mama… Ma batea. Tare ma mai batea“, spune femeia, framantandu-si mainile si parca aruncand priviri spre usa.
De 48 de ani, o viata de om, traieste singura cuc
Din 1970 e sigura cuc in gospodarie. Adica de 48 de ani, o viata de om pentru altii. Spune ca a trecut prin multe in lunga ei viata. Si bune, si rele. Ca ar putea scrie un roman intreg, daca ar avea mana pentru scris. „Am trecut si prin foamete, de trei ori am fost in Oltenia. Ne duceam sa vindem ce mai aveam, ca sa avem mancare, tesaturi facute de mine in casa, altele, ce mai aveam. Totul pentru mancare… Apoi, cu timpul, i-am ingropat pe toti. Intai bunici, apoi parinti, apoi pe frati, apoi si pe copii, si chiar si pe nepoti. Il mai am pe Tica, un nepot care iese la pensie acuma.
El mi-a adus lemne pentru foc acum, are grija de mine. Am avut o fata, am un an de cand am pus-o in mormant, am ramas singura ca cucu\’. Tata a murit in razboi, iar mama a murit si ea cand eram tanara. A murit in trei zile. Era insarcinata in sase luni si a murit cu tot cu prunc“, povesteste batrana, din trecutul ei indepartat.
Ne vorbeste in lacrimi despre mama sa, moarta gravida
Cand vorbeste de mama sa, ochii ii lacrameaza. Pentru ea, moartea mamei este o durere careia, nici acum, la peste 100 de ani de viata, nu-i poate face fata. Casuta femeii este ca dintr-o poveste cu pitici. De afara dai intr-o bucatarioara micuta, ingrijita, o camaruta cat sa incapa un pat de o persoana, soba si o masuta. In camera unde doarme, totul este aranjat si curat.
Podul este dat recent cu vopsea albastra, de ea, iar peretii sunt zugraviti de asta-vara. Tot de ea. Le face pe toate, s-a urcat chiar si pe casa recent, sa faca o reparatie, si se enerveaza cand nu poate ceva. Intr-o alta camera isi tine „zestrea“, pentru moarte. „Zestre“ tesuta de ea, la razboiul de tesut. „Eu imi dau cu var, cu vopsea, imi fetuiesc peretii cu lut si cu baliga, imi spal rufe… M-as sui iar pe casa, sa mai repar hogeagul, dar mi-e frica sa nu cad!“, spune batrana.
De gradina tot ea are grija: vara aceasta si-a pus porumb, rosii, vinete si ardei, si a prasit singura. Zice ca are chiar si spor. Ba chiar ieri si-a facut doua borcane cu gem de gutui, ca sa aiba sa mai manance in post. „Si mancare imi fac singura“, spune ea aratandu-mi olicica cu bors de pe plita. Alaturi, si-a pus la incalzit o cana cu lapte. Pe langa casa mai are un cocos si doua gaini, dar e necajita ca nu i se mai oua. Asteapta insa primavara, ca atunci sigur i se vor oua…
„Nu am stat o zi in spital“
Tanti Marita s-a nascut tot aici in sat unde locuieste, in Gura Bohotin. Aici s-a casatorit, si aici a atins tot secolul de viata. Timp de 20 de ani a lucrat la CAP, dar spune ca pensia „e vai de ea si de capul ei“. Are noroc de pensia de urmas de veteran pe care o primeste de cand i-a murit sotul. Cu sanatatea sta mai bine ca multi vecini care abia daca au iesit la pensie. „Mai iau pastile, maica, sa-mi intareasca picioarele, ca nu ma mai tin. Eu nu am stat nicio zi in spital, in viata mea. Asa, la un control, am mai mers, cand ma durea piciorul. I-am zis doctoritei ca degeaba e buna caruta in sus, daca nu are roate bune“, spune batrana, glumeata.
Pe peretele din bucatarie, intr-un colt, tata Marita a adunat o adevarata colectie de iconite. Mergea la biserica, dar acum nu mai poate, ca merge greu iar biserica nu-i chiar peste drum, ci mai departisor. Mai vine insa preotul Ia ea. Ultima data a si impartasit-o. De pe pervazul geamului mic, femeia ia o carte de rugaciuni si incepe sa citeasca cu voce tare randurile scrise marunt. Fara ochelari. Stie cam tot ce se intampla prin lume: ii place sa se uite la stiri si sa fie informata. Ne si chestioneaza putin despre ultimele noutati: izbucnirea unui vulcan din Asia…
„Daca as fi mai aproape de Bucuresti, m-as duce la Dragnea sa-i bat obrazul“
„Dumnezeu judeca pe fiecare, ca el e judecatorul. Tinerii sa se mai uite in sus la Dumnezeu! Ma rog sa va dea minte si credinta, ca diavolul acum e liber. Toate pacatele care vin, cutremure, apa, foc, sunt de la el“. Acum se gandeste numai la vulcanul din Indonezia, care a erupt si arunca flacari. Imaginile au afectat-o profund, se pare. Tot de la televizor i se trage si o spaima. „In tinerete nu-mi era frica de nimic. Acum ma tem sa mai dorm noaptea. Mai degraba dorm ziua, iar noaptea ma uit la televizor. Mi-e frica de hoti, am vazut la televizor ca le-au dat drumul la hoti si violatori sa umble prin lume, nu i-au lasat in puscarie sa-si termine pedeapsa. Daca as fi mai aproape de Bucuresti, m-as duce la Dragnea sa-i bat obrazul. M-as duce la conducatorii tarii si le-as spune sa-l dezgroape pe Ceausescu si pe femeia lui, ca sa le dea drumul pe apa oceanelor, sa se duca raul din tara. Ca ei au omorat atatia oameni nevinovati! Acum, cei care ne conduc se mananca intre ei, ca cainii la hoit!“, spune batrana, nervoasa foc. Mainile incep sa-i tremure, apoi se calmeaza brusc.
In soba, lemnele ard repede, iar in casa se lasa frig. Batrana trebuie mereu sa puna pe foc, sa nu moara jaratecul. De pe patul ei vede pe geam tot ce se intampla pe drum. Se uita, inca e interesata de tot. Si de viata din drum, pe care o vede prin geam, si de viata lumii, pe care o vede alaturi, la televizor. Are insa o mare suparare, si i-a spus-o si primarului din Gorban: de cand s-a turnat asfalt si s-a ridicat drumul, din casa nu mai vede decat picioarele celor care trec. Iar ea trebuie sa stie tot, cine vine, cine pleaca, ce se mai petrece pe afara… Am mai stat apoi la taclale, despre una, despre alta, si ne-am luat ramas-bun. Nu inainte insa de a-i promite ca la anul venim inapoi aici, tot la vremea asta. De Centenar.
- Published in Local
Mai avem fabrici în Iași? Marile branduri ale Iașiului, acum ruine.
Mai avem fabrici în Iași? Marile branduri ale Iașiului, acum ruine.
Dacă înainte de Revoluție în halele de producție ale marilor companii din Iași lucrau mii de salariați, în prezent acestea au fost vândute la fier vechi, sau pe terenurile respective s-au construit centre comerciale. Fabrica de Ulei Unirea, Lactis, Fabrica de Bere, Fortus sau Fabrica de Țigarete sunt doar câteva dintre marile branduri ale Iașiului care au ajuns în prezent la fier vechi.
La Iași marile fabrici care asigurau o bună parte din economia județului înainte de Revoluție, sau chiar după 1989 au ajuns fie să fie vândute la licitație pentru acoperirea datoriilor, fie au intrat în hora privatizărilor încheiată, inevitabil, cu falimentul acestora. Companii de renume, recunoscute inclusiv peste hotare pentru produsele exportate în țări cu relații economice de tradiție sunt acum doar ruine, halele de producție sunt lăsate în paragină, foștii angajați sunt doar cifre în statisticile cu șomeri ale Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă, iar pe terenurile pe care se ridicau sedii impunătoare se fac acum planuri pentru magazine și mall-uri.
Unul dintre agenții economici emblematici pentru Iașiul industrial este, fără îndoială, fostul Combinat de Utilaj Greu, actualul Fortus SA. Activitatea în halele în care Ceaușescu a investit nu mai puțin de 16 miliarde de lei a început în 1977, iar în anii care au precedat declinul colosului industrial, la Fortus lucrau 12.000 de angajați. Contractele de export cu state precum Olanda, China sau Egipt au susținut economic combinatul încă doi ani de la Revoluție.
Anul 2008 a însemnat pentru ieșeni închiderea bruscă a uneia dintre ultimele companii care mai făceau legătura dintre economia comunistă și cea capitalistă. Fabrica de Ulei Unirea, inaugurată în 1961, a fost prima investiție de pe noul bulevard al Țuțorei, conform istoricului ieșean Ion Mitican. În anul 2002 compania ieșeană a fost cumpărată de gigantul agricol Bunge Limited care, după doar șase ani, la începutul lui 2008 a anunțat printr-un comunicat de presă decizia de închidere a fabricii de ulei și de concediere a celor peste 200 de angajați pe care societatea îi mai avea în acel moment.
Cea mai veche fabrică de ţigarete din ţară, declarată monument istoric, este în ruine. Fabrica de Țigarete din Iaşi este, la rândul său, una dintre cele mai vechi societăți bazate pe producție din județ. Înființată în anul 1876, compania a ajuns ca în anul 1998 să producă zilnic nu mai puţin de 12 tone de ţigări. După ce a rezistat bombardamentelor din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, Fabrica de Țigarete de la Iași a fost răpusă de executarea silită a Societății Naționale „Tutunul Romanesc” SA de care aparținea, cei 200 de salariați care mai lucrau acolo fiind disponibilizați. Din acel moment, clădirile fabricii, transferate între timp de la Ministerul Finanțelor la cel al Culturii, au intrat într-un avansat proces de degradare. O ruină. Asta a ajuns cea mai veche fabrică din Iași. Este inclusă pe lista monumentelor istorice, dar din halele imense care susțineau utilaje masive au rămas doar pereții. Grinzile și planșeele au fost dărâmate, iar armătura-dezmembrată și vandută la fier vechi. Fabrica nu a fost păzită, iar controalele Poliției au avut efect doar pe termen scurt.
În urmă cu câțiva ani buni se anunța la Iași o nouă privatizare a unei foste „glorii” comuniste. Fabrica de lapte număra înainte de Revoluție peste 1.000 de salariați. Începând cu anul 2003, însă, bunurile societății, printre care și utilajele și spațiile de desfacere au fost vândute contra unor sume derizorii. Anul 2004 aduce blocarea conturilor companiei, iar Finanțele Județene pun sechestru asigurator pe sediul companiei, pe fabrică și pe depozite pentru o datorie de peste 14,6 milioane de lei. Compania intră, inevitabil, în faliment în anul 2009.
Fostă fabrică de bere din Păcurari, cândva clădire de patrimoniu, a dispărut de pe harta Iașiului. Fabrica de bere din Iași este un alt exemplu al economiei comuniste de care capitalismul nu a știut să profite. Până în anul 1990 pe terenurile în care în prezent s-au construit o serie de hypermarket-uri, după ani întregi în care au stat în paragină, se produceau peste zece tipuri de bere: Bucium, Breazu, Ciric, Carpați, Copou, Repedea, Unirea, Iași, Moldova, Bucegi și Berea Hipoglucidica, iar după această data producția s-a diversificat cu sortimentele Zimbru, Zimbru Pils, Cascada, Star, Derby și berea neagră Karl’s Beer Pils. Anul 2003 a adus, însă, ca în cazul majorității coloșilor economiei locale, declinul Fabricii de Bere, în cazul fabricii din Păcurări fiind invocate inclusiv interese imobiliare.
Iar pentru a nu uita domeniile economiei, marile branduri ale Iașiului, care au făcut din acesta, înainte de Revoluție, o adevărată capitală industrială a tării, Complexul Național Muzeal Moldova a decis realizarea, în premieră națională, a unui muzeu de arheologie industrială.
- Published in Cultură