Iesenii sunt in pericol din cauza unor substante chimice periculoase
Noile masuratori efectuate de angajatii Agentiei pentru Protectia Mediului Iasi la statiile de monitorizare a nivelului poluarii din Iasi prezinta o situatie grava. Iesenii sunt in pericol din cauza unor substante chimice periculoase pentru organism care, in timp, pot provoca chiar cancer.
Masuratorile oficiale ale Comisiei Europene au stabilit ca Iasul este orasul cel mai poluat din Romania, cu o cantitate de factori poluanti de 54 micrograme/mc de aer, adica mult peste limitele admise de Uniunea Europeana si suficient incat sa afecteze grav si pe termen lung sanatatea populatiei.
Daca in anii trecuti, intr-un singur an se inregistrau cel mult 35 de depasiri ale PM 10, anul acesta, pana la data de 15 septembrie, s-au inregistrat 135 de depasiri la nivelul judetului si 56 de depasiri la statia de monitorizare din Podul de Piatra, zona cea mai poluata din Iasi, daca ar fi sa ne bazam pe masuratori. Specialistii de mediu spun ca problema principala a poluarii ar fi numarul crescut de masini second hand si traficul intens.
„Traficul este principala cauza a poluarii din Iasi. Masinile second hand diesel sunt poluante, dar ne ducem intr-o zona sociala si nu putem impune cetatenilor ce fel de masini sa conduca. Nu exista o zona anume ca fiind cea mai poluata, dar pot sa spun ca arterele principale din Pacurari-Nicolina-CUG sunt printre cele mai poluate din Iasi. In principiu, vorbim de lunca joasa a Bahluiului. Daca pana acum s-au inregistrat depasiri ale PM 10, anul acesta masuratorile de la statiile de monitorizare pozitionate in diverse zone din municipiu arata ca sunt in cantitati mari si substantele chimice benzen si NOx„, a declarat Victor Bogdan Davideanu, director al APM Iasi.
In acest context, devine tot mai actual discursul despre mobilitate pe care l-a avut la Iasi, seful Camerei de Comert Franceze, care a vorbit despre viitorul masinii electrice. Multinationale franceze au dezbatut, in luna octombrie, la Primaria Iasi solutii alternative cu privire la mobilitatea urbană. Iaşul a fost primul oraş ales în acest sens de către Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Franceză din România (CCIFER). Discutiile au fost initiate de CCIFER in contextul aparitiei unor noi tipuri de autoturisme (electrice, autonome), modalitati de transport (car-sharing), constrangeri de mediu si urbane (parcari, orase mai curate) care impun o constientizare la nivelul utilizatorilor finali, a colectivitatilor locale si a companiilor.
La conferinta, Group Renault a amplasat, cu caracter demonstrativ, statii de incarcare electrica atat in fata Primariei, cat si sn sala mare a sediului municipalitatii. De asemenea, în faţa Palatului Roznovanu au fost parcate şi mai multe maşini electrice.
Potrivit Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Autoturisme, in prezent sunt inmatriculate în judetul Iasi pana in 10 vehicule electrice. In acelasi timp, pe raza municipiului exista 11 statii de alimentare electrica.
Primarul Mihai Chirica a declarat ca administratia ieseana este interesata de tot ce inseamna implementarea de solutii, idei, concepte care pot stimula mobilitatea urbana. Edilul Iasului a amintit din nou despre eliminarea restrictiilor la achizitionarea de masini poluante. „Un dezastru ecologic“, a sustinut primarul.
sursa: 7est.ro
- Published in Local