Ce pedeapsa va primi studentului care si-a injunghiat doi colegi si a dat foc camerei de camin
Studentul care şi-a înjunghiat doi colegi într-o cameră de cămin a Universităţii ”Alexandru Ioan Cuza” (C4 – Campus Târgușor) a fost condamnat la închisoare pe viaţă, printr-o primă sentinţă dată joi de Judecătorii Tribunalului Iaşi, el fiind acuzat de omor, tentativă la omor, tâlhărie, infracţiuni comise sub formă calificată, şi distrugere.
Decizia magistraţilor nu este definitivă şi poate fi atacată la instanţa superioară, Curtea de Apel Iaşi.
„Instanţa a dispus condamnarea inculpatului Giosan Aurelian la pedeapsa rezultantă de detenţie pe viaţă, pentru comiterea infracţiunilor de omor calificat, tentativă la omor calificat, tâlhărie calificată şi distrugere. A fost obligat la plata unor daune materiale de 6.816 lei către UAIC. De asemenea, a unor daune materiale de 3.600 de lei şi a unor daune morale totale de 500.000 de euro către părţile civile”, a declarat purtătorul de cuvânt al Tribunalului Iaşi, Daniel Mirăuţă.
Pe 9 noiembrie 2015, Aurelian Giosan, pe atunci student în primul an la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor din cadrul Universităţii ”Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi-a înjunghiat doi colegi de cameră, în căminul C4 din Complexul Târguşor Copou. După aceea, Giosan a dat foc la cameră, a închis uşa şi a fugit. Victimele au fost găsite de pompierii care au fost chemaţi să stingă incendiul din cameră. Una dintre victime, Victor Nour, un tânăr din Republica Moldova, a fost găsit cu 20 de plăgi înjunghiate, iar medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa. A doua victimă, Casian Harpă, a fost înjunghiat de 18 ori şi a fost transportat la spital, supravieţuind.
sursa: radioiasi.ro
- Published in Local
Sentinta definitiva pentru avocatul care a provocat accidentul de la Granit
Sentinta definitiva pentru avocatul care a provocat accidentul de la Granit
Avocatul care a provocat tragicul accident rutier din zona Granit, in urma caruia doua persoane au murit, a primit o condamnare de 5 ani si 8 luni de inchisoare. Sentinta este definitiva. Anterior, Victor Ion Axinte primise 5 ani si 10 luni de inchisoare.
In seara respectiva, Ion Victor Axinte a fost la o petrecere alaturi de prietena sa, la un restaurant in zona Bucium. In jurul orei 23:10, Victor Axinte a iesit din restaurant. Abia se tinea pe picioare. Camerele de supraveghere din curtea localului respectiv au inregistrat momentul in care Axinte s-a certat cu prietena sa si a urcat la volanul unui autoturism marca Toyota Corolla, desi se afla intr-o vizibila stare de ebrietate.
Un detaliu important observat cu usurinta pe inregistrarile camerelor de supraveghere este acela ca inainte de a urca la volanul masinii sale, in curtea restaurantului a venit un taxi pe care avocatul l-a refuzat.
Citeste si: Cu cat se vor ieftini benzina si motorina de la 1 ianuarie?
Alcoolemie uriasa
Calculul alcoolemiei de la momentul comiterii accidentului arata ca Axinte avea 2,05 la mie. La momentul in care s-au luat probele de sange, Victor Axinte avea 1.90 la mie, insa valoarea era un trend ascendent pentru ca abia bause. De asemenea, anchetatorii au ajuns la concluzia ca viteza de impact a fost de aproximativ 155 km la ora.
„În rechizitoriul întocmit în cauza, procurorii au retinut urmatoarea situatie de fapt: in seara zilei de 22.03.2017, dupa ce a consumat bauturi alcoolice în incinta unui restaurant, inculpatul Axinte Victor Ion a condus un autoturism pe strazile din mun. Iasi, desi avea o îmbibatie alcoolica de 2,05 g/litru alcool pur în sânge. La intersectia bulevardului Socola cu strada Bucium, datorita starii de ebrietate si vitezei de deplasare (aproximativ 155 km/h), inculpatul Axinte Victor Ion a izbit din spate un alt autoturism ce tocmai plecase de la semafor pe aceeasi banda de circulatie si în aceeasi directie, proiectându-l pe sensul opus de circulatie, unde a intrat în coliziune cu un autoturism echipat taxi. În urma impactului deosebit de violent a rezultat decesul a doua persoane aflate în autoturismul lovit din spate de autoturismul condus de inculpat”, au precizat anchetatorii.
Sursa: bzi.ro
- Published in Local