Scrisoare de adio pentru bărbatul pe care l-am iubit enorm și încă-l mai iubesc
Aceasta este o scrisoare de dragoste, scrisă din inimă și cu foarte multă durere. Enorm de multă. Dacă ar fi fost scrisă pe o foaie de hârtie, probabil literele ar fi înotat în lacrimile celei ce le-a scris. Am trecut sau vom trece toți prin asta. Am fost sau vom fi toți uscați de iubire și cu inima făcută zob în zeci de mii de piese de puzzle pe care doar cel ce a plecat de lângă noi știa să le îmbine perfect.
„De unde am început și unde am ajuns. Cu cine am început și cu cine am ajuns la acest final. Am început împreună, dar acum nu mai ești aici. Nu mai ești de mult timp. Nu știu pe unde te-ai rătăcit, la alt capăt de drum cred. Nici nu cred că m-ai însoțit până aici, o fi fost doar umbra ta. M-am uitat de mii de ori înapoi, că poate te văd, că poate mă ajungi din urmă. Dar nu, în zadar. M-am uitat și înainte, crezând că poate mă aștepți la un capăt de drum, cerându-ți iertare că nu m-ai așteptat. Dar nu. Nici lângă mine nu ești. M-am uitat și în stânga și în dreapta. Nu ești nicăieri. Am ochii plini de lacrimi și brațele goale de tine. Acum realizez, după atâta timp, după atâtea dezamăgiri, că tu… Da, că tu ești un singur lucru: fie trecutul meu care mă urmărește acum, în prezent, fie prezentul meu pe care nu vreau să îl fac trecut.
Cu fiecare pas făcut, cu cât înaintam mai mult cu atât tu mă trăgeai înapoi, pentru că asta ai fost tu pentru mine. Nu ai fost persoana care mă ținea pe loc, ci persoana care mă trăgea înapoi. Trei pași înainte, zece înapoi. Vezi cât de înapoi m-ai adus? M-ai distrus și nu știu ce ai mai vrut. Ce? Eu nu știu. Nu știu. Și nu cred că voi ști vreodată. Degeaba stau lângă telefon așteptând poate să sune. Un semn. O minune. Aștept să suni. Oare va suna? Oare va veni? Aștept un străin care mi-a fost atât de drag. Un străin care mă adora. Ce prostuță ,nu?
După ce ne-am despărțit, încă te sunam. Vroiam să te aud, să știu ce faci, dacă ești bine. Așteptam să îmi spui că totul va fi bine și că nu s-a terminat așa. Că nu mă vei lăsa niciodată, așa cum mi-ai promis atunci, în acea seară. Că mă iubești și că îți lipsesc. Cerșeam cuvinte. Ce ridicol! Ce ridicolă eram cel mai probabil în fața ta. Am așteptat atât de mult să se întâmple o minune. Probabil ca… nu am avut noroc. Azi îți zic… „rămas bun” deocamdată, mai am multe de spus. Atât de multe. Și nu am să te uit niciodată. Te voi păstra în inima mea ca fiind cea mai… nu mai contează asta, nu pentru tine. Și să știi că voi fi mereu aici pentru tine. Mi-ar fi plăcut să fi rămas prieteni… buni prieteni. Să mă suni, să îmi ceri un sfat și să îmi povestești despre relațiile tale amoroase. Să îmi spui cât de mult o iubești și cât de mult te iubește. Dar va rămâne doar o dorință. Un vis. Și îmi va trece. Acum doar în vise mai suntem amândoi, pentru că realitatea e mult prea crudă pentru mine. Prea dură să o pot suporta singură. Am atât de mare nevoie de tine, să mă ajuți să trec peste toate. Ce tot spun? Trebuie să fac față singură acestei dureri. Trebuie să îmi șterg lacrimile și să merg mai departe. Fără tine. Să învăț să trăiesc fără tine. Oricum, nici cu tine nu aș fi putut trăi. Tu o iubeai pe ea. O iubești pe ea. Dar știi? Nu îmi pare rău că te-am iubit. Că te iubesc. Că ți-am dat tot ce a fost mai bun și mai frumos în mine. Mai pur. Mai sincer. Eu măcar am reușit să iubesc. În schimb tu doar ai mimat.
Îți mulțumesc pentru tot. Îți mulțumesc pentru că măcar mi-ai dat iluzia că mă iubești. Îți mulțumesc pentru că m-ai făcut fericită. Atât de fericită! Am atins punctele maxime. Că mai apoi să le ating și pe cele mai de jos ale suferinței. Nici asta nu regret. Nu îmi pare rău de nimic. Doar atât: că s-a terminat, că nu am putut să fac nimic ca să mai rămâi, că nu te-am făcut să rămâi. Nu ți-am dat motive să rămâi, să nu pleci. Probabil aș fi preferat să mai fiu mințită, cât de puțin. Ca să mai fiu cu tine câteva clipe. Îți mulțumesc chiar și pentru clipele în care am avut atât de mare nevoie de tine și nu ai fost aici. M-au făcut mai puternică. Și ele m-au ajutat mult în desprinderea de tine. Să mă înstrăinez de tine. Îți mulțumesc chiar și pentru clipa aceasta în care încerc să mă îndepărtez de tine. Voi reuși. Poate, într-o bună zi…
Trăiesc cu speranța că voi învăța să trăiesc fără tine. Și sper să reușesc. M-am săturat să trăiesc ancorată în acea zi. Mă voi desprinde și de asta, de toate amintirile pe care le-ai lăsat în urma ta. Mă voi desprindere chiar și de sărutul tău, de îmbrățișările tale, de zâmbetul tău. M-am săturat să trăiesc în trecut, căci asta am făcut până acum: mi-am transformat prezentul în trecut. Ai plecat când mi-a fost cel mai greu, dar nu sunt supărată pe tine. Sunt supărată pe mine. Fată de tine, mai bine zis, am un sentiment de dezamăgire, trădare. Mi-a fost cel mai tare frică, că într-o bună zi să te pierd. Și mă întreb cum să te pierd, când probabil nu mi-ai aparținut niciodată. Nu știu dacă te voi mai vedea vreodată în fața mea să îți pot simți mirosul, să îți simt parfumul. Aș vrea să mai gust din călduroasele tale îmbrățișări și din dulceața sărutărilor tale. Of! Încerc să îmi iau rămas bun de la tine. Vreau să ajung la un ‘Adio’ mai puțin dureros pentru mine, dar tot ceea ce fac, este să îmi fie dor de tine, să te strâng în brațe și să te sărut așa, în gândul meu..
De ce ai făcut toate astea? Unde ți-am greșit? Să îmi cer iertare pentru toate câte am făcut și pentru toate câte ți-am oferit? Pentru faptul că m-am întins ca pe tavă în fața ta? Scuză-mă. Scuză-mă, te rog. Iartă-mă! Iartă-mi ochii -au privit de mult încât mi-întipărit pe ,-pentru nopțile nedormite pentru cele dormite cu gândul la . -mi -au strâns de tare ele mâinile pentru -dat drumul. -mi picioarele au obosit alerge după . -mi nu se îndreaptă către . -mi de trece departe de . -mi tot toate -am făcut, binele . rostite cele nerostite. Faptele, dragostea, dorul.
Știi? Privesc peste umăr și văd cum dorul mă ajunge din urmă. Mi-e dor. Îmi lipsești. Te cam vreau înapoi. Nu azi, nu mâine. Mereu. Nu știu ce să mă fac fără tine. Te iubesc. E momentul să îți spun…. Îți voi spune, dar mai târziu. Să știi că și eu te iert fără măcar ca tu să îmi ceri asta și fără ca tu să vrei asta. Te iert, iubirea mea. Îți iert ochii că m-am pierdut în ei și că ai permis asta, că m-au privit lung și mult și pentru asta îi iubesc, buzele că m-au sărutat atât de dulce și atât de bine și nu mai pot uita sărutul lor. Îți iert nepăsarea, indiferența, neîncrederea. Îți iert toate minciunile pe care mi le-ai spus, și mi le-ai arătat de multe ori. Cea mai frumoasă minciună, cele mai frumoase minciuni defapt, au fost „Te iubesc” și „Mi-e dor.” Ți le iert și pe astea două. Pe toate. Eu te-am iertat deja.. Rămâne să o faci și tu. Dacă ai puterea. Sper să te intereseze. Deși mă îndoiesc. Și da, îți spun ‘ADIO’ de acum. Mereu ți-am cerut un lucru: ori pleci de tot și nu te mai întorci, ori rămâi și nu mai pleci. Ai ales tot timpul calea cea de mijloc: nici nu ai plecat, nici nu ai rămas. Ai plecat și ai venit. Ai venit și ai plecat iar. Și asta îți cer și acum… De fapt, îți cer doar atât: să pleci. Restul nu mai contează. Nu mă mai interesează. Nu mă mai interesează nici faptul că, poate, peste timp te vei întoarce. Nu vei mai fi ‘bine venit’-ul care erai odată.
Te voi ajuta mereu, mereu voi fi alături de tine. Îți promit! Dar atât, în fața mea vei fi un străin, cum ai fost și la început, înainte să te cunosc, înainte să te iubesc. Mai străin decât atunci. Așa cum mă mint că ești și acum. Străinul meu bine cunoscut. Atât de bine te cunosc. Îți cunosc gândurile, replicile, gesturile… tot. Două lucruri nu le înțeleg, nu le știu și nu le cunosc la tine: de ce ai făcut asta, de ce ai jucat teatru aproape trei ani de zile… Și de ce nu te oprești, de ce continui asta… Cu pași mărunți și cu lacrimi în ochi îți spun ultimul ‘Mi-e dor’, ultimul ‘Îmi lipsești’ și ultimul ‘Te iubesc’ spuse din toată inima. Adio. Mi-e dor. Îmi lipsești. Te iubesc. De tine. Foarte mult. Enorm.”
Sursa: devorbacutine.eu
Autor: N.
- Published in Povestea zilei
O poveste superbă a unui cuplu care te face să plângi: „E ziua ei liberă, dar nu și a lui…”
O poveste superbă a unui cuplu care te face să plângi: E ziua ei liberă, dar nu și a lui. A plecat la muncă înainte să se trezească ea, nici măcar nu a intrat în dormitor să-i spună bună dimineața.
Se așează la masa din bucătărie și își aprinde o țigară. E o cană cu cafea în microunde, apasă butonul și o încălzește. E încă ursuză și nu vede biletul de pe masă. Aprinde televizorul din bucătărie și trecând de pe un canal pe altul se oprește pe un post muzical. Era melodia lor. Ii dă o stare de bine și începe să o fredoneze ușor, deși nu are ureche muzicală.
Își aruncă privirea pe masă și vede biletul. Zâmbește ștrengărește și deschide biletul împăturit în două și începe să citească.
“Bună dimineața, iubito. Nu aveam somn, m-am trezit pe la 3 dimineața și m-am gândit să-ți scriu. Nu ți-am mai scris demult, știu că îți plăcea asta. Ți-am lăsat cafeaua în microunde și ți-am făcut niște clătite, sunt în dulap.
M-am gândit să-ți țin companie azi, deși nu sunt lângă tine. Am program scurt că e sâmbătă, dar nu voiam să te las singură. Vezi că lângă clătite mai e un bilet, vorbim acolo. Te sărut.”
Se ridică de pe scaun, umblă prin dulap și găsește o farfurie cu clătite rulate. Sunt cu gemul ei preferat, cel de vișine. Sub farfurie se află un alt bilet.
“Imi cer scuze că am ars prima clatită, dar știu că ție îți plac și astea arse. Cum sunt? Mi-au ieșit bine? Mi-ar fi plăcut să mă vezi cum le întorc în aer, un adevărat maestru. Știu că ai venit direct în bucătărie să fumezi, mi-ar fi plăcut să bem cafeaua împreună. Acum probabil stai picior peste picior pentru că faci pe tine și vrei să termini de citit biletul. Pe asta l-am facut mai scurt, cât să apuci să mănânci o singură clatită. Următorul bilet e în baie, sub tubul de pastă de dinți. Vorbim acolo.”
Ușurată că s-a terminat biletul, se șterge cu un șervețel pe degete și fuge spre baie. Ia biletul și îl citește.
“Pun pariu că ești relaxată acum. Aseară te-ai agitat mult, mi-ai dat coate și m-ai dezvelit. Cred ca iar ai visat că te urmarește cineva, te încruntai foarte tare. Te-am trezit să te liniștesc și mi-ai spus că nu ai furat florile, că le-ai găsit acolo pe masă. Am zâmbit și te-am lăsat să dormi, eram sigur că nu o să îți amintești. Dupa vreo o oră am simțit nevoia să te pup pe frunte, și te-am pupat. Ai zis “mhm”, de parca m-ai aprobat. Imi place să dorm cu tine, e o adevarată aventură în fiecare seară.
Ai terminat? Mergem pe balcon? Hai.”
Se spală pe mâini, apoi se spală pe față și pe dinți.
Pe balcon găsește un bilet și o foaie mototolită aruncată pe jos. Ia foaia și o citește.
“Vezi cât de bine te cunosc? Eram sigur că o să ridici întâi foaia asta mototolită. Nu scrie nimic în ea, dar poți să citești biletul.”
Ea zambește și deschide biletul.
“Stăteam pe balcon azi dimineață, fumam o țigară și mă uitam spre fântână. Era așa liniște încât auzeam numai apa. Am stat și m-am gandit la cât de fericit mă faci tu pe mine și mă gândeam să îți fac o surpriză. Iți mai plac surprizele? Ce întrebare, nu..? Ți-am luat ieri un cupon de la un salon de masaj, cu tot cu împachetari în algele alea scârboase. Vezi că stai pe cupon, e sub păturica de pe băncuță, ia-l de acolo și hai înapoi în bucătărie să mai vorbim că ți se răcește cafeaua. Ne vedem în congelator.”
Zambește timid și împachetează înapoi biletul. Se ridică și scoate de sub paturică un plic roz care conținea cuponul. Cu gura până la urechi face pași lenți către bucătărie, citind. Ajunge în dreptul frigiderului și deschide congelatorul. Găsește un bilet și o înghețată.
“Surprizăăă, ți-am luat ieri o înghețată . Am vrut să ți-o dau aseară, dar dacă tot te-a durut gatul am hotărât să ți-o dau azi. Tocmai bine că s-a integrat perfect în scenariul de azi. Sper că ești la fel de entuziasmată ca mine pentru ideea asta cu biletele, sper că nu te plictisesc. Azi împlinim un an de când suntem împreuna și voiam să îți spun la mulți ani într-un mod mai puțin firesc. Du-te până la șifonier și uită-te acolo unde îmi țin eu cămășile. Vezi că în pantofi mai e un bilet. Cum care pantofi? Du-te odată!”
Se duce într-un suflet către șifonier și găsește o pungă de cadouri în care erau pantofii pe care îi probase cu două zile înainte, în mall, dar nu i-a cumpărat pentru că erau prea scumpi. În pantofi se afla un bilet.
“Ia vezi, îți vin? La mulți ani, iubita mea. Să-i porți sănătoasă. Când termini de admirat piciorul perfect, vino înapoi în bucătarie. Mă găsești în ibricul roșu.”
Ea se duce în bucătărie, caută peste tot și nu găsește niciun ibric roșu. Se enervează și începe să răscolească peste tot și îl găsește ascuns într-o oală cu capac. Ia biletul din ibric și îl deschide.
“De-asta te iubesc eu. Nu mi-ar fi dat prin cap să caut în oala aia cu capac. Tu nu renunți niciodată, de-aia nu ai renunțat la mine. Stii că pot mai mult, așa cum știai că există un bilet într-un ibric roșu.”
Azi am încercat să-ți arat că, deși uneori sunt prins , nu am uitat de noi. Încă țin minte ce îți place…și mi-ar plăcea să te privesc tot timpul cum umbli dezbrăcată prin casă.
sursă poveste: dailynews.ro
Autor: Oana Torok din Baia Mare
- Published in Povestea zilei