Primul program de screening al cancerului de san va fi demarat la inceputul anului viitor
Screeningul este examinarea inițială, aplicată „în masă”, care constă în aplicarea unui ansamblu de procedee și tehnici de investigație unei populații în scopul identificării prezumtive a unei boli, anomalii sau a unor factori de risc.
Ministerul Sănătății va demara primul program de screening al cancerului de sân
Programul-pilot de depistare precoce a cancerului de sân beneficiază de finanțare europeană nerambursabilă în valoare de 21 milioane euro și va fi demarat la începutul anului viitor.
Conform unui comunicat de presă al MS, programul de prevenție, depistare precoce, diagnostic și tratament precoce al cancerului de sân se va derula pe o perioadă de cinci ani și presupune testarea a peste 30.000 de femei, dintre care jumătate aparținând categoriilor vulnerabile din punct de vedere socio-economic: zone defavorizate, mediul rural, șomere, grupuri etnice vulnerabile.
„Cu sprijinul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene —Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Capital Uman, Ministerul Sănătății beneficiază de fonduri europene de peste 191 de milioane euro pentru derularea a cinci programe naționale de screening al cancerului de col uterin, cancerului de sân, tuberculozei, hepatitelor B, C și D, precum și pentru screening prenatal. O parte din fonduri vor fi utilizate și pentru formarea personalului medical din domeniile vizate de aceste proiecte”, se precizează în comunicat.
Proiectul va acoperi patru regiuni de dezvoltare, Nord-Vest și Vest, respectiv Nord-Est și Sud-Est.
Ministerul Sănătății precizează că din aceste fonduri se vor asigura gratuit servicii de screening prin testare mamografică, evaluări ecografice ale leziunilor mamare incipiente depistate, biopsierea și confirmarea anatomopatologică a leziunilor suspecte și preluarea în tratament a pacientelor confirmate cu leziuni mamare incipiente.
Programul prevede și acțiuni de educare și informare a femeilor și de sprijinire și consiliere a celor diagnosticate
Se va derula conform ghidurilor europene de asigurare a calității programelor de screening pentru cancer.
„Acest program-pilot va furniza ghiduri și protocoale de testare, diagnostic și tratament ale cancerului de sân, va pregăti personal medical și va dezvolta infrastructura, astfel încât să putem extinde testarea la nivel național. Vom putea, astfel, să furnizăm un program național consolidat care să asigure accesul egal și echitabil tuturor femeilor la servicii de depistare și diagnostic de calitate. Dezvoltarea și consolidarea serviciilor și intervențiilor preventive reprezintă o prioritate a Ministerului Sănătății inclusă în Programul de guvernare, în scopul îmbunătățirii stării de sănătate a populației și a calității vieții”, a declarat Florian Bodog, ministrul Sănătății, citat în comunicat.
Până la sfârșitul anului 2017, Ministerul Sănătății intenționează finalizarea de noi apeluri în domeniul derulării programelor de prevenție, depistare precoce, diagnostic și tratament precoce al cancerului colorectal și pentru programul de screening pentru identificarea pacienților cu factori de risc cardiovascular, ce are ca scop reducerea morbidității și mortalității prin boli cardiovasculare.
sursa: radioiasi.ro
Mesajul unui medic din Iasi inaintea protestelor de duminica: „Sa va faca Tudor Chirila si Rares Bogdan endoscopie, clar?!”
Medicul Răzvan Constantinescu, fost director al Institutului de Gastroenterologie şi Hepatologie Iaşi, și-a exprimat pe contul de Facebook dezacordul față de acțiunile participanților la protestele față de modificările legilor justiției, insinuând că ar refuza să trateze pacienți care au luat parte la aceste acțiuni.
Mesajul a fost postat de medic înainte de protestele de duminică seară:
„CĂ TOT SUNT FURIOS… anunţ de pe-acum că blochez din prima secundă orice idiot care anunţă pe Facebook că merge sau că a fost în Piaţa Victoriei! Când vi s-au închis spitalele, aţi stat ca nişte şobolani, că nu v-a convocat Securitatea, boilor! Să vă facă Tudor Chirilă şi cu Rareş Bogdan endoscopie, clar?!”
Constantinescu a mai avut astfel de remarci şi în timpul protestelor din februarie. Atunci el i-a calificat „cretini” pe protestatari.
Citeste mai mult: adevarul.ro
Proteste masive in tara fata de modificarile legilor justitiei! Romanii se pregatesc sa iasa in numar mare in strada
Proteste fata de proiectele de modificare a legilor justitiei sunt anuntate, pe Facebook, pentru duminica seara, atat in Iasi, cat si in mai multe orase din tara.
In Bucuresti, oamenii se vor aduna in fata Guvernului, urmand ca, in jurul orei 19.00, sa plece in mars spre Parlament. Manifestatii asemanatoare sunt anuntate pentru duminica si in diaspora, in orase precum Paris, Berlin, Roma, Zurich.
Proiectul de modificare la Legilor Justitiei a ajuns deja in Parlament si urmeaza sa fie supus dezbaterii si votului in plen. Inspectia Judiciara va deveni o unealta politica in mana ministrului Justitiei. Numirea procurorilor-sef de catre ministru, fara control din partea presedintelui inseamna ca DNA se va intoarce la PNA, iar Parchetul devine subordonat intereselor politice.
Daca acest pachet de legi va fi adoptat de Parlament ar insemna un dezastru pentru Romania si cetatenii ei. Ne putem lua adio de la o justitie independenta. Nu suntem singuri in aceasta lupta. De la Magistrati la Presedinte si Comisia Europeana, cu totii s-au pozitionat impotriva acestor legi.
Este momentul ca fiecare dintre noi sa actioneze si sa nu legitimeze incercarea coruptilor de a controla Justitia”, se arata pe paginile de Facebook ale evenimentelor.
Protestatarii ar urma sa se adune in Piata Victoriei din Capitala in jurul orei 18.00, iar la 19.00 sa plece in mars spre Parlament. Un mars este anuntat si in Suceava, unde manifestantii se vor strange in fata Prefecturii, pentru ca mai apoi sa plece spre sediul PSD.
Alte proteste vor fi organizate in Craiova (Piata Mihai Viteazu), Cluj-Napoca (Piata Unirii), Galati (Prefectura), Targu Mures (Prefectura), Iasi (Piata Unirii), Constanta (Prefectura), Oradea (Piata Unirii), Timisoara (Piata Victoriei), Sibiu (Piata Mare), Brasov (Prefectura), Radauti (Catedrala, cu mars spre Primaria Radauti), Focsani (Piata Unirii), Targu Ocna (Primarie).
De asemnea, si romanii din diaspora si-au anuntat sustinerea pentru cei de la Bucuresti, organizand manifestatii asemanatoare si in Berlin (in fata Ambasadei), Zurich, Roma si Paris. „Berlinul a protestat cot la cot cu Romania in timpul protestelor #rezist din februarie 2017 si a venit momentul sa o facem din nou.
Diaspora Civica Berlin va invita sa luati atitudine si sa va pozitionati impotriva modificarilor legislative in justitie participand duminica, 5 noiembrie la protestul care va avea loc in Berlin. Pentru ca un lucru e cert: doar impreuna rezistam si doar impreuna construim”, este mesajul de pe pagina de Facebook a evenimentului.
Presedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, ca procedura de legiferare a fost viciata prin modul de promovare a legilor privind justitia, iar modificarile dorite duc la ”ciopartirea” legilor.
In privinta continutului proiectelor pe justitie, seful statului a spus ca unele prevederi din aceste modificari sunt ”bune, oportune si necesare”. ”Insa, de la a corecta legislatia, ceea ce in esenta ar fi fost un lucru bun, pana la a cioparti, e cale lunga si nu ar trebui sa o parcurgem”, a subliniat Klaus Iohannis.
- Published in Local
Cum a reusit o romanca nedreptatita sa starneasca o adevarata revolta si sa determine modificarea unei legi
Ioana Laura Florescu, bolnavă de scleroză multiplă, boală incurabilă care se agravează cu timpul şi care nu-i permite pacientului să muncească, își pierduse pensia de invaliditate pentru că a câştigat 270 de lei în urma publicării unui volum de poezii.
Cum a pornit tânăra o adevărată revoltă în mediul online
Cazul tinerei Laura Florescu, cunoscută pe Facebook drept Marcica Belearta Mononoke, a fost prezentat pe reţeaua de socializare de Corina Băcanu:
”Doamnelor, domnilor, se pare că ei au învins. Nu m-am gândit niciodată să plec din România. Niciodată. Dar se pare că ăştia chiar trebuie să rămâna fără sursa lor de furt. Marcica Belearta Mononoke e bolnavă de scleroză multiplă. Primeşte de la Statul Român pensie de handicapat 39 de lei pe lună.
Atunci când poate, scrie poezii. O editură a decis să îi publice poeziile. Din vânzarea cărţii, prietena mea a avut un profit de 260 de lei. Azi a primit hârtii acasă că pensia ei de 39 de lei se suspendă pe 3 ani fiindcă a încasat ilicit bani din vânzarea cărţii. Această ţară a devenit prea greu de suportat. Atâta umilinţă, atâta scuipat, atâta jeg şi abjecţie sunt greu de îndurat chiar şi pentru un om care îşi iubeşte ţara. Mă declar complet înfrântă[…]”
Revolta internauților a dus, în final, la modificarea legii
Emoţia simţită de utilizatorii de Facebook în cazul tinerei cu scleroză multiplă, care şi-a pierdut pensia de invaliditate după ce a publicat câteva poezii, a dus la schimbarea legii. Asta s-a întâmplat după ce liderul partidului de guvernământ, Liviu Dragnea, a fost tras la răspundere de internauţi pentru ce s-a întâmplat. Potrivit legii adoptate de Parlament, veniturile din drepturi de autor vor putea fi cumulate cu pensiile de invaliditate.
Citește și Cum se va numi Aeroportul International din Iasi?
Legea a fost adoptată cu 267 de voturi pentru şi o abţinere.
Ioana Laura Florescu: „Îs super şocată, adică normal ar fi fost să se schimbe, pentru că era super stupidă legea, dar nu mă aşteptam în aşa puţin timp şi să am atât de mult sprijin din exterior”.
Schimbarea legii a fost adoptată în timp record. Politicienii au reacţionat la indignarea internauţilor faţă de situaţia poetei cu scleroză multiplă.
Poeta pusă să dea înapoi pensia de invaliditate pentru că a câştigat câţiva lei de pe urma versurilor sale se bucură de efectul publicării poveştii sale.
Ioana Laura Florescu: „Eu am zis că nu am de gând să mai public, dar poate mă răzgândesc şi atunci o să mai public şi măcar n-o să stau cu grija că mi se mai poate întâmpla chestia asta iar”.
Silviu Vexler, deputat: „Proiectul vine să corecteze o hibă legislativă pentru cei care primesc pensie de invaliditate şi care, din cauza unor formulări eronate, se puteau trezi în situaţia în care ar fi avut suspendată această pensie pentru că au primit drepturi de autor sau orice altă sumă”.
Legea va merge acum la Preşedinţie, pentru a fi promulgată.
sursa: digi24.ro
- Published in National
33 de criminali și 47 de violatori au iesit din inchisori in baza noii legi
De cand a intrat in vigoare legea prin care detinutii au primit 6 zile de libertate pentru fiecare 30 de zile petrecute in conditii proaste, 530 de detinuti au fost eliberati. Intre acesti 530 de detinuti care au iesit mai repede din spatele gratiilor, se numara 184 de hoti, 135 de talhari, 33 de criminali si 47 de violatori, potrivit Digi24, care citeaza o statistica a Administratiei Nationale a Penitenciarelor. O parte dintre criminalii eliberati mai devreme au fost condamnati pentru omor calificat, iar asta poate insemna ca au facut crima cu premeditare.
Peste 500 de deţinuţi au fost eliberaţi joi, în prima zi de la intrarea în vigoare a legii privind recursul compensatoriu, a anunţat, vineri, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader. El a spus că această cifră este mare şi i-a depăşit aşteptările, pentru că nu credea că “impactul va fi atât de mare”. Legea prevede că pentru fiecare 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare fiecare deţinut va beneficia de şase zile considerate efectuate.
„În baza legii, prin adăugirea celor şase zile considerate a fi efectuate, au fost eliberaţi 529 de deţinuţi. Vă mărturisesc că este mult, mi-a depăşit aşteptările. Nu credeam că impactul va fi atât de mare. Dar este efectul legii”, a declarat ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.
Ministrul a precizat că 3.349 de deţinuţi au dobândit dreptul de a primi eliberare condiţionată.
De asemenea, Tudorel Toader a precizat că unele unităţi au avut probleme în aplicarea acestei măsuri, în sensul că nu au ştiut dacă au nevoie de intervenţia judecătorului sau pot folosi calea administrativă.
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, luni, că nu ştie dacă rata infracţionalităţii va creşte ca urmare a efectelor legii privind recursul compensatoriu, dar şi-a exprimat speranţa ca acest lucru să nu se întâmple. Ministrul a precizat, de asemenea, că pentru foştii deţinuţi care şi-au executat pedepsele în condiţii necorespunzătoare şi care nu mai pot beneficia de recursul compensatoriu vor exista despăgubiri.
”Unii au efectuat pedepsele, sunt acasă şi atunci, pentru fosta detenţie în condiţii necorespunzătoare, Curtea Europeană a reunit cauzele, le-a suspendat, a dat hotărârea pilot şi aşteaptă de la noi foaia de parcurs, care într-un timp scurt o vom prezenta şi veţi vedea care măsuri au fost – recuperator, compensator de 6 zile la 30 -, dar cei care au cauzele pe rol, care au părăsit penitenciarul, care au executat pedeapsa în condiţii necorespunzătoare au dreptul la despăgubiri, chiar dacă vrem, chiar dacă nu vrem noi, aşa spune decizia pilot şi Curtea Europeană şi noi trebuie s-o respectăm”, a declarat Tudorel Toader.
Întrebat dacă, în urma aplicării legii privind recursul compensatoriu se aştepată la o creştetere a ratei infracţionalităţii, ministrul Justiţiei a replicat că ”dinamica infracţionalităţii este într-o continuă schimbare”. El a spus însă că direcţiile de probaţiune au luat măsuri suplimentare pentru supravegherea celor eliberaţi în condiţiile acestei legi privind recursul compensatoriu.
”Vă dau un exemplu: dacă ai un deţinut care avea şase ani de executat şi a executat efectiv cinci ani, el are beneficiu de un an. Acuma, dacă a stat cinci ani efectiv în penitenciar, ce învăţăminte a avut de tras de pe urma pedepsei sigur au fost trase, cu bunele şi cu relele lor”, a completat Tudorel Toader.
”Nu ştiu, vom vedea, sper să nu existe o dinamică să spunem crescândă a ratei criminalităţii”, a mai spus ministrul Justiţiei.
Sursa: News.ro
- Published in National
Romania afectata de curentii de aer ce inconjoara Polul Nord
Romania ar putea fi afectata de curentii de aer ce inconjoara Polul Nord, definiti drept Vortexul Polar, dupa tendinta actuala de încalzire a vremii, a declarat climatologul Roxana Bojariu, de la Administratia Naţional de Meteorologie (ANM).
„Exista posibilitatea, mai ales ca acum suntem pe o tendinta de incalzire, ca dupa, pentru ca urmeaza o perioada de racire, acel aer rece sa fie de proveninta polara, pe acest mecanism de slabire. Pentru localizare si pentru a sti mai precis cand, trebuie urmarite prognozele meteorologice. Structura aceasta este prezenta acolo in mod continuu, dar efectul este important iarna. Atunci este si mai puternic si face cuplajul pana la suprafata. Întotdeauna exista fluctuatii în Vortex, dar uneori sunt mult mai puternice, in asa fel incat transportul de aer polar se face pana la latitudini foarte joase si avem un episod cu temperaturi foarte scazute”, a explicat climatologul Roxana Bojariu pentru Mediafax.
Conform sursei citate, Vortexul polar este definit de curenţii de aer ce înconjoară Polul Nord, la înălţimi mari în atmosferă. „În sezonul rece (noiembrie – martie), vortexul polar ajunge să influenţeze circulaţia atmosferică şi în atmosfera joasă, cu impact asupra fluctuaţiilor vremii resimţite de noi toţi. Un vortex polar puternic, izolează masele de aer rece, polar, deasupra Polului Nord, iar circulaţia atmosferică la latitudinile medii, de la înălţimi mari în atmosferă până la suprafaţă, e una preponderent zonală, de la vest la est. În acest caz, iarna, aerul de deasupra oceanului Atlantic (mai cald) este transportat peste continentul european determinând, în general, un regim termic mai blând”, a declarat Bojariua.
Dacă vortexul polar e slab, menţionează sursa precizată, el nu mai reuşeşte să ţină aerul rece, polar, deasupra zonei arctice şi se produc invazii atmosferice carcterizate de temperaturi foarte scăzute până la latitudini mai joase, posibile inclusiv până deasupra teritoriului României. „În acest caz circulaţia atmosferică este preponderent direcţionată de la nord la sud, determinând episoade cu temperaturi foarte scăzute. Astfel de fluctuaţii ale vortexului polar au loc în permanenţă, pe perioade de la câteva zile până la câteva săptămâni. Dacă într-o iarnă, frecvenţa episoadelor cu vortex slab (puternic) este mai mare, atunci ea poate da carcteristica sezonieră de iarnă aspră (blândă). Observaţiile prezente, furnizate de NOAA (Statele Unite ale Americii), arată că vortexul polar slăbeşte, ceea ce poate determina o probabilitate crescută a producerii episoadelor cu temperaturi foarte scăzute în următoarele zile şi săptămâni, în unele regiuni ale Emisferei Nordice, situate la latitudinile medii”, a conchis sursa citată.
Sursa: adevarul.ro
- Published in Altele
Istorie si traditie: Pelerinajul de la Iasi acum 61 de ani
În fiecare an, la 14 octombrie, Biserica Ortodoxă de pretutindeni prăznuiește pe Cuvioasa Maică Parascheva. În chip deosebit, ea este cinstită în Moldova, întrucât de mai bine de 350 de ani moaștele ei se găsesc la Iași, fiind izvor de binecuvântare și însănătoșire duhovnicească și trupească.
Pelerinajul de la Iași este cel mai mare pelerinaj creștin-ortodox din țară, acesta aducând anual mii de oameni în capitala Moldovei.
De-a lungul anilor, pelerinajul a luat amploare din ce în ce mai mult.
Citește și Primele autocare cu pelerini au ajuns deja in Iasi. Randul la moaste era deja facut
Vă invităm astăzi să aruncăm împreună o privire retrospectivă: Filmul de mai jos prezintă mulțimea venită în pelerinaj pentru a se închina la racla Sfintei Parascheva în anul 1956, în perioada comunistă. Apare și Patriarhul BOR de la acea dată, Justinian.
Titi Dincă, pe a căruit pagină de Facebook este publicat videoclipul, precizează într-un comentariu că cele prezentate sunt imagini pe care le-a recuperat personal cu 15 ani în urmă din arhive private.
„Sunt probabil jurnale de știri din acele vremuri. Cred că încă mai erau timpurile când în cinematografe, înainte difuzării filmului se proiectau cronici video scurte cu evenimente importante.”, mai precizează acesta
Sursa video: Facebook.com
In apropierea municipiului Iasi, zona intesata de mine de razboi
In apropierea municipiului Iasi, zona intesata de mine de razboi
La doar câţiva kilometri de municipiul Iaşi se află una dintre cele mai teribile construcţii. Nimeni nu ar fi crezut că la acel moment s-ar fi putut ridică vreodată aşa ceva. Grupuri de străini şi români au trudit, câţiva ani, pentru a duce la bun sfârşit ceva unic. Pentru foarte mulţi, acest ansamblu grandios a rămas un mister până în zilele noastre. Puțini știu că și acum zona din preajma tunelului este înțesată de mine de război, iar cine se aventurează fără a şti despre ce este vorba, este în pericol de moarte.
Pe o distanţă de aproape un kilometru, în apropiere de municipiul Iaşi, au avut loc fenomene şocante, s-au dus lupte interminabile şi s-au păstrat intacte aspecte incredibile. Foarte puţini ieşeni ştiu ce reprezintă acest loc, chiar dacă zilnic este tranzitat de sute de persoane. Este vorba de tunelul de la haltă Movileni, construit în urmă cu 130 de ani pentru a deservi ruta Dorohoi – Iaşi, una din primele linii de cale ferată construite în România în secolul XIX. Deşi zilnic este traversat de garnituri de călători sau marfă, acest tunel păstrează încă secrete teribile şi tulburătoare.
Tunelul a fost la vremea respectivă una din cele mai măreţe realizări ale Iaşului. Acum, nu mai reprezintă însă nimic, reabilitarea acestuia fiind abandonată din lipsa de fonduri. Zidit cu cărămidă de la fabrică din Ciurea, una din cele mai rezistente din acea vreme, tunelul s-a corodat cu timpul, iar acum faimoasa lucrare suferă enorm. Cărămidă a ajuns să fie măcinată de o bacterie, iar reabilitarea întârzie să apară. Chiar dacă la începutul anilor ’90 s-a demarat consolidarea unei porţiuni din tunel, lucrarea a fost rapid abandonată din lipsa de fonduri. Din cei 964 de metri s-au refăcut doar o sută, restul fiind lăsaţi în voia sorţii.
„Proiectul refacerii tunelului a fost început de pe vremea răposatului. Partea tunelului aparţine de CFR Infrastructură. Organizarea de şantier a început înainte de 1989, iar bucată de peste o sută de metri a fost începută şi abandonată. Oamenii au fost mutaţi la construcţia tunelului de la Bicazul ardelenesc. Nu s-au mai alocat fonduri şi a fost lăsat aşa. Din câte am înţeles ar vrea să-l facă, dar nu sunt bani. Acum are scurgeri de apă, de aceea s-a şi făcut tunelul. Sunt foarte multe izvoare de apă. Dacă se făcea un debleu nu era bine, ar fi fugit malul spre calea ferată pentru că sunt foarte multe infiltraţii”, povesteşte Fănică Barzu, fost impiegat de mişcare al CFR, acum pensionar, stabilit în satul Avantu, localitate unde se află tunelul. Culmea, după ce proiectul a fost abandonat, blocurile de piatră au fost furate într-o singură noapte. Deasupra tunelului pe ambele părţi au fost semănate culturi agricole. Printre lanurile de porumb şi floarea-soarelui, se găsesc încă blocurile de piatră de acum două decenii. Chiar dacă în spate are o istorie incredibilă, interiorul tunelului este respingător. De-a lungul şinei de cale ferată sunt munţi de gunoaie, de la hoituri de animale, la sticle, pet-uri, haine şi tot felul de obiecte aduse de oameni. Până şi haltă ridicată în 1989 a ajuns o ruină, fiind părăsită şi distrusă în timp. Pentru că cea mai mare parte din tunel nu a mai fost consolidară, în interior s-a impus o restricţie de viteză de 5 kilometri pe ora.
Înţesat de urmele războiului
Puţini ştiu că şi acum zona din preajma tunelului este înţesată de mine de război. La doar câteva sute de metri de gură tunelului a fost linia frontului în 1944. Localnicii povestesc că în partea din vale erau staţionaţi soldaţii sovietici, în vreme ce în deal erau românii şi nemţii. Acum zona este plină de resturi de arme, diverse materiale şi chiar mine antipersonal. Până şi tunelul a fost umplut cu mine. Cine se aventurează acum în tunel o face pe propria răspundere. Conform oamenilor din zona în ultimii zeci de ani s-au mai întâmplat incidente, când minele au explodat după ce au fost atinse de copii ieşiţi cu vitele la păscut.
„Când s-a rupt frontul la Iaşi, totul s-a derulat aici, la Stanca Roznovanului, Avantu, Ursoaia. Mai sunt depozite cu muniţie în zona. Şi după război au fost incidente. Ultima descoperire de mînă în gură tunelului a fost acum zece ani. Pe câmp se găsesc frecvent astfel de obiecte de război”, a mai povestit Fănică Barzu. Peste ani a deservit şi că zona strategică, pe vremea comunismului fiind păzit de personal militar.
Prima temelie de ciment din ţară
Construcţia acestui tunel ascunde lucruri neştiute până acum. Foarte puţini ieşeni ştiu cum a fost ridicat tunelul de la Movileni, câţi oameni au trudit la construcţia să, costurile şi eforturile depuse. Toate aceste aspecte semnalate de-a lungul timpului de localnicii care au scos la iveală date extraordinare despre unul din cele mai măreţe proiecte făcute la sfârşitul secolului XIX în zona Iaşului.
„Motivul pentru care s-a adoptat soluţia cu tunelul, care a costat destul de mult, a fost aceea că la Ciurea se construia de către francezi o fabrică de cărămidă. Unii ar fi dorit că actualul traseu care leagă Valea Jijiei de Valea Bahluiului să fie făcută prin actualul tunel ce leagă aceste două vai prin Valea Ilenei. Părerile erau împărţite, ceea ce făcea că finanţarea să întârzie, la fel şi începerea lucrărilor. Mai mult, există şi un proiect mai ieftin, fără să se mai construiască actualul tunel. Mai precis, calea ferată să fie deviată după gara Movileni înspre dreapta, spre localitatea Româneşti, prin moşia fostului boier Seilic şi să se facă ieşirea înspre Garvaci. Acest proiect mai ieftin era al unei firme germane numită Ofenheim. Dar acest proiect avea şi o altă varianta şi mai avantajoasă că preţ, la care aderaseră mai mulţi adepţi”, arată scrierile unor localnici.
Construcţia tunelului a fost grandioasă la acea vreme. Ridicat la începutul anilor 1890 şi finalizat în 1896, tunelul a adus cu sine lucruri noi, aspecte care la vremea respectivă păreau incredibile. De exemplu, la temelia celor două coşuri de aerisire ale tunelului, astăzi în ruine amândouă, s-a folosit ciment. Dacă astăzi nu pare nimic spectaculos, la acea vreme totul a fost grandios. Cele două coşuri au fost primele construcţii din România la care s-a folosit ciment adus de la Brăila, prima fabrică de acest gen deschisă în România. Tunelul a fost construit de arhitectul Ioan Cantacuzino, descendent al marii familii de boieri. Cimentul a fost adus de la fabrică brăileană Portland şi a fost una din inovaţiile vremii. Cine trece astăzi pe lângă cele două coşuri de aerisire ar putea foarte bine să nu dea doi bani pe ele, dărăpănate şi îndesate de bălării, coşurile au cedat în faţă timpului. Însă acum o sută şi ceva de ani erau, alături de tunel, o realizare măreaţă.
„Această linie de cale ferată Dorohoi – Iaşi a fost prilej de ceartă şi discordie între diferite grupuri de interese din vremurile de atunci, când s-a ajuns cu dispută şi ceartă chiar până la Curtea Regală. Constructorul acestei cai ferate a fost ing. Ioan George Cantacuzino (1847-1911). El a construit toate lucrările de artă: podurile din beton şi de metal din valea Jijiei, gara de la Cucuteni (actuală gara Leţcani), precum şi toate gările până la Dorohoi. La turnarea fundaţiei răsuflătorilor, cei care au făcut cofrajele şi au turnat «glodul acela aburiu» au fost foarte afectaţi şi miraţi în dimineaţă următoare, când au văzut că glodul turnat era tare că piatră”, a mai arătat autorul respectiv.
Primele lucrări
Lucrarea a fost făcută de firma Pelirini, cu ingineri italieni şi o bună parte din forţă de muncă locală. Primele prospecţiuni în zona tunelului au început încă din 1889. Întreagă lucrare pe ruta Dorohoi – Iaşi s-a făcut pe şase segmente, iar cel de la Leţcani a fost realizat la urmă pentru că era şi cel mai greu de făcut, în zona urmând a se realiza şi tunelul. Tunelul are o lungime de 964 metri, iar lucrările propriu-zise au început în luna mai a anului 1892 la ambele capete. Străpungerea a fost realizată la dată de 14 mai 1893. Pentru că deja erau probleme cu infiltraţiile de apă, tunelul a avut trei inele de cărămidă, ceea ce a făcut că peretele să aibă o grosime de un metru. La dată de 1 iunie 1896, tronsonul de 6 kilometri pe ruta Cucuteni (actual Leţcani) – Largă Jijia a fost dat în exploatare. Costurile totale au fost de peste 17 milioane de franci, o suma uriaşă la acea vreme. Deşi distanţă rutieră nu este mare, traseul se face în câteva ore datorită văilor din zona, calea ferată fiind şerpuită.
- Published in Local
Furtuni în România. Fiecare fulger poate fi văzut în timp real aici!
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o avertizare Cod portocaliu de ploi însemnate cantitativ şi instabilitate atmosferică deosebit de accentuată pentru judeţele Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Vrancea şi Bacău, valabilă de la ora 16:00, şi a instituit Cod galben de furtuni pentru restul ţării, mai puţin judeţele Constanţa şi Tulcea, începând cu ora 11:00.
În cursul zilei a fost emisă, de asemenea, o avertizare de cod PORTOCALIU de tip Nowcasting, venită de la Centrul Meteorologic Regional MOLDOVA, pentru Județul Iași, cu valabilitate între orele 4:45 și 5:45, în noaptea aceasta: Frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, care trecător pot lua aspect de vijelie, grindină de dimensiuni medii; averse ce vor cumula local 30…35 l/mp.
Potrivit meteorologilor, în intervalul 20 septembrie, ora 16:00 – 21 septembrie, ora 6:00, în judeţele Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Vrancea şi Bacău instabilitatea atmosferică va fi deosebit de accentuată şi pe arii extinse se vor înregistra cantităţi importante de apă cuprinse, în general, între 50 şi 70 de litri/metrul pătrat.
AICI poți vedea în timp real fiecare fulger
Totodată, începând de miercuri, ora 11:00, restul ţării intră sub incidenţa unui Cod galben de furtuni, până joi la ora 21:00, cu excepţia judeţelor Constanţa şi Tulcea.
„În cea mai mare parte a ţării, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin averse torenţiale, căderi de grindină şi descărcări electrice”, potrivit meteorologilor.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi 25 – 30 l/mp, cu precădere în nord-vestul ţării, şi în zona Carpaţilor Occidentali pe arii restrânse, de 50-60 l/mp.
Temporar, vântul va avea intensificări cu viteze care la rafală vor atinge 55-60 km/h, iar în timpul ploilor vor fi rafale de peste 65-70 km/h şi vijelii.
sursa: antena3.ro
- Published in National