„Cartea de vizita” a Iasului impresioneaza si azi
Strajuind caile de acces ale mandrei cetati iesene de pe cele sapte coline ale sale, cea de la sud, dinspre Vaslui si cea de la nord-vest, dinspre Tg.Frumos, aceste adevarate porti ale municipiului Iasi au fost remarcate de sute si poate de mii de ori, in cei peste patruzeci de ani ai existentei lor, de toti vizitatorii care i-au trecut pragul.
Indicatoare de localitate
Ca urmare a prevederilor reformei teritorial-administrative a Romaniei din 1968, municipiul Iasi a dorit sa-si etaleze la intrarile sale impresionanta sa “carte de vizita”, care sa sugereze oricarui vizitator inconfundabilul “spirit iesean” al cetatii. Asa se face ca, mai intai, in 1976, la intrarea de pe Repedea, din dealul lui Paun, si, apoi, in 1977, la intrarea de pe povarnisul Fabricii de Antibiotice, au aparut semetele si gratioasele “indicatoare de localitate”, starnind admiratia celor ce le vedeau pentru prima data. Iar acei curiosi, care se incumetau sa zaboveasca in fata uneia dintre ele, fie si doar cateva clipe, puteau astfel sa desluseasca usor, in finetea argintatei broderii metalice, superbe imagini memorabile ale unor distincte “branduri iesene de referinta”: zveltetea turnului central al Palatului Culturii cu cele 4 sageti ale sale, arabescurile dantelariei de piatra cioplita de la Trei Ierarhi, cum si sugeratul dinamism al vietii sale sociale, economice si culturale a orasului de pe cele 7 coline.
Filigran de metal
Identice, avand fiecare o inaltime de 10 m, o latime de 2,5 m si o grosime regresivă, de 0,6 m, la soclu şi de 0,2 m, la vârf, porţile de intrare în Iaşi, cu cele 6 coloane metalice graţios împletite, sugerând astfel cele 6 veacuri de istorie ale Iaşului, ca oraş – târg al Europei, montate pe un soclu de beton de 1,5 m erau cu adevărat monumentale.
Indubitabil, porţile municipiului Iaşi au impresionat, chiar de la montarea lor la intrări, prin supleţea şi farmecul lor artistic deosebit. În lipsa unor necesare informaţii despre aceste monumentale porţi şi autorul lor, niciunul dintre admiratori nu putea intui că această lucrare, pe cât de ingenioasă, pe atât de bine realizată artistic, nu este, cum se putea crede, opera vreunui vestit arhitect şi/sau al unui artist plastic local, ci aceasta aparţine, ca idee şi execuţie, inginerului electrotehnic Gheorghe Lucache, pe atunci, şeful Şantierului Electromontaj Iaşi.
Născut la 17 februarie 1928 în comuna Curseşti din judeţul Vaslui, după absolvirea şcolii generale şi a cursurilor liceului Comercial din Vaslui, le-a continuat şi terminat în 1948, la liceul Comercial din Iaşi. A urmat, apoi, şcoala militară de ofiţeri de artilerie de la Sibiu pe care a absolvit-o în 1949, cu gradul de lt.major, fiind reţinut ca profesor şi şef de atelier. În 1954, a venit în Iaşi, fiind contabil la mai multe unităţi, dar atras de tehnică, a urmat în paralel, facultatea de Electrotehnică, pe care a absolvit-o cu diplomă de inginer în 1959. În perioada 1960 – 1965 a deţinut funcţia de şef al Şantierului Electromontaj Suceava, iar în 1965 a venit pe şantierul CET Iaşi, ca şef de lot Cazane, a trecut pe la IRE Iaşi şi, din 1967 şi până la pensionarea din 1990, timp de 23 de ani s-a aflat la conducerea Şantierului Electromontaj Iaşi, realizând împreună cu vajnicul său colectiv numeroase lucrări energetice de mare complexitate şi tehnicitate.
Prin voluntariat
Ideea realizării unui monument emblematic pentru Iaşi s-a născut, fireşte, din dragostea sa manifestată pentru înaltele valenţe istorice, ştiinţifice şi culturale ale oraşului, de care era “împătimit”, dar şi din pasiunea sa pentru tehnică şi inovare. Imaginând, elaborând şi calculând trăinicia şi semeţia unui impozant “indicator de localitate-Iaşi” şi intuind posibilităţi facile pentru execuţia acestuia, înspre sfârşitul anului 1975, s-a prezentat la Primăria Iaşi pentru acordul şi aprobarea amplasamentului. Singurul amendament al acesteia a fost lipsa fondurilor pentru procurarea materialelor şi a achitării manoperei lucrărilor. Dar şi aşa, entuziasmul ing. Gh. Lucache a spulberat îndoiala, având ca alternativă a reuşitei: voluntariatul.
În 1976, ridicat în Bucium
La stăruinţa ing. Lucache, pentru reuşita acestei idei îndrăzneţe şi-au adus contribuţia: Uzina metalurgică, care a pus la dispoziţie, din “rebuturi”, ţeava necesară, IRE Iaşi, care a pus la dispoziţie 4 dintre cei mai buni sudori electrici şi, bineînţeles, Şantierul Electromontaj Iaşi, care şi-a folosit întreaga bază de producţie de la sediul său din Manta Roşie, atât pentru execuţia acestui adevărat “filigran” metalic, cât şi pentru realizarea fundaţiei speciale de beton şi montarea monumentului. După mai bine de două luni de muncă încordată şi bine coordonată în mersul ei de zi cu zi de către destoinicul şef de lucrare, maistrul Iacob Bălan şi supervizată chiar de autorul proiectului, pe dealul Repedea, puţin deasupra Motelului din Bucium, a fost înălţată dantelăria metalică a “indicatorului de localitate – Iaşi”, o adevărată, minunată şi triumfală poartă de intrare în municipiul Iaşi, pentru toţi acei drumeţi care, vorba poetei Otilia Cazimir, “se coborau pe Repedea la vale/Şi poposeau în dealul lui Păun”, spre a admira splendida panoramă a “dulcelui Târg al Ieşilor”. De atunci, la această memorabilă privelişte a Iaşului, risipit în frumuseţea colinelor sale, s-a adăugat străjuitoare şi silueta argintie, semeaţă şi graţioasă a “însemnului său de hotar”.
Copie şi la Antibiotice
În anul 1977, folosindu-se aceeaşi “reţetă” a voluntariatului şi a contribuţiei protagoniştilor, o “copie” identică a acestei lucrări a fost amplasată la intrarea dinspre Tg. Frumos a municipiului, pe povârnişul Fabricii de Antibiotice. Cine putea să-şi închipuie atunci, ca şi astăzi, de altfel, că această faimoasă creaţie a inginerului Gh. Lucache înglobează în stuctura metalică a fiecărei porţi aproape 8.000 de capete de ţeavă de un ţol şi un sfert, în lungime totală de peste 6 km, prinse cu câte 2 puncte de sudură electrică de înaltă clasă şi o greutate totală de circa 7 tone, după cum mărturiseşte şi acum cu mândrie maistrul pensionar Vasile Măciucă, unul dintre renumiţii sudori ai Electromontajului Iaşi. “Lucram contracronometru şi cu mare răspundere, inclusiv duminica, dar mă bucur că pe placa de inox înglobată în soclul lucrării este trecut şi numele meu, alături de al celorlalţi realizatori, în frunte cu ing. Gh. Lucache, autorul monumentului”, a spus Măciucă.
Din nefericire, ing. Gh. Lucache n-a avut parte de o pensie lungă care să-i permită anii luminoşi ai satisfacţiei împlinirilor, astfel că inima sa mare i-a cedat, pe neaşteptate, la 27 februarie 1991, când a trecut la cele veşnice, spre regretul familiei şi a electromontajiştilor şi IRE-iştilor din Iaşi şi din întreaga ţară, fiind condus cu tristeţe pe ultimul său drum al Eternităţii. În memoria acestui strălucit inginer şi în spiritul tradiţiei acestei cetăţi, candidată justificat la titlul de prestanţă Iaşi – Capitala Culturală a Europei 2021, porţile maiestoase ale acesteia ar trebui supuse unor urgente lucrări de restaurare, completate cu stema municipiului Iaşi şi cu o instalaţie de iluminat ornamental nocturn.
Sursa: bzi.ro
- Published in Cultură
Iaşul la fundul Mării Sarmatice
Iaşul la fundul Mării Sarmatice… Nu este o legendă, ci un adevăr de acum 5-7 milioane de ani.
În judeţul Iaşi se află una dintre cele mai interesante rezervaţii naturale din România, cea de la Repedea, aflată în apropierea oraşului Iaşi, în comuna Bârnova.
Rezervaţia Geologică şi Paleontologică Repedea se întinde pe o suprafaţă de 47,47 hectare şi are renumele de simbol al geologiei româneşti, fiind considerată cea mai mare din ţară. Aici se pot vedea urmele a ceea ce, în urmă cu milioane de ani, a fost Marea Sarmatică, ce acoperea întreg oraşul Iaşi.
În anul 1955, Rezervaţia Repedea a fost declarată monument al naturii printr-un decret al Consiliului de Miniştri al Republicii Populare Române.
Cercetările asupra rocilor şi a fosilelor de pe Dealul Repedea s-au făcut încă din anii 1860, de către geologul ieşean Grigore Cobălcescu. Acesta, în anul 1865, a scris o carte despre cel mai bogat zăcământ fosilifer sarmaţian din Podişul Moldovenesc, „Calcariul de la Rapidea“.
Documentul este cu atât mai important cu cât reprezintă actul de naştere al geologiei româneşti. Aici sunt şi celebrele grote de la poalele dealului, consecinţa trecerii multor milenii şi a transformărilor pe care pământul le-a suferit în timp.
Dealul Repedea a fost, acum 120 de milioane de ani, acoperit de apele Mării Sarmatice, ce era populată cu multe specii de vietăţi. În urma unui cataclism, a fost provocat fenomenul de „tanatocenoză“, o moarte subită a tuturor animalelor şi a plantelor dezvoltate în apă. Scoicile s-au cimentat, devenind parte integrantă a dealului, apa s-a evaporat, iar gresia şi calcarul existent au suferit eroziuni din cauza mai multor fenomene naturale.
Calcarul s-a dovedit mai rezistent, însă gresia, un fel de nisip compact, n-a suportat presiunea exercitată de apele ploilor şi de cele freatice şi s-a dizolvat, dând naştere grotelor. Prezența grotelor în prăpăstiile de pe platoul Repedea reprezintă o atracție certă. Există o grotă cu două intrări în prăpastia nordică.
Are tavanul destul de înalt, ambele deschideri destul de largi, interiorul este în pantă. În prăpastia sudică, găsești un unicat natural. În fundul acestei găleți naturale, nici n-ai zice că te afli la 10 kilometri de Iași. Senzația este că te afli pe un munte de pe care marea s-a retras cândva.
De pe Repedea Iașul se vede ca în palmă, iar într-o zi senină, se vede Ceahlăul. Priveliștea este impresionantă, ținând cont că muntele sfânt al Moldovei se află la vreo 200 de kilometri de Iași. Dealul Repedea, cel mai mare ca înălțime dintre colinele care înconjură Iașul, se află la circa 350 metri deasupra nivelului mării, în vreme ce vârfurile Ceahlăului cele mai înalte depășesc 1904 metri.
- Published in Cultură