Absolventii de facultate ar putea fi obligati sa lucreze in tara o perioada. Propunerea ar urma sa fie dezbatuta
Ministerul Educației este preocupat de emigrarea românilor cu studii superioare și nu exclude ca absolvenții cu locuri subvenționate să fie condiționați să lucreze o perioadă în țară, „în măsura în care va fi posibil”.
În luna februarie, la momentul la care Academia Română a avansat ideea ca absolvenții de facultate să fie obligați să muncească în țară pe o durată cel puțin egală cu cea a studiilor universitare bugetate, restituind astfel banii cheltuiți de stat pe anii de facultate, reprezentanții studenților au acuzat practici totalitare, arătând că absolvenții din România trebuie să fie lăsați să se angajeze oriunde în Spațiul european după terminarea facultății, pe o piață a muncii liberă.
Introducerea acestei condiționări a absolvenților care au studiat pe locuri subvenționate de la bugetul de stat, mai exact fără plată, poate fi efectuată prin modificarea Legii educației 1/2011, semnalând că astăzi, pentru a beneficia de finanțare de la bugetul de stat, legislația românească nu impune studenților alte constrângeri în afara performanței academice.
Ministerul Educației avansează un răspuns diplomatic, dar în care nu exclude categoric obligarea studenților de a rămâne în țară la finalizarea studiilor, apreciind că poate exista o discuție pe această temă „în măsura în care va fi posibil”.
Unul dintre domeniile în care este simțită cel mai acut plecarea din țară a noilor absolvenți este cel medical. Astfel, mulți absolvenți de studii superioare cu acest profil aleg să plece din țară pentru salariile mult mai mari din alte state UE, cum ar fi Germania sau Franța.
Iaşiul este pe locul trei în topul centrelor universitare din România, cu peste 42.000 de studenţi în zece universităţi, arată datele Statisticii aferente anului 2015 (cele mai recente informaţii disponibile).
Citește mai mult la: profit.ro
- Published in National