Cum arata Iasul cand era capitala Romaniei, in timpul Primului Razboi Mondial
Prima atestare documentara a Iasului apare in anul 1408 într-un „privilegiu comercial” emis de domnul Moldovei Alexandru cel Bun. Totusi, se pare ca orasul este mult mai vechi, luand nastere cel putin cu cateva decenii inainte.

In 1564, domnitorul Alexandru Lapusneanu a mutat capitala Moldovei de la Suceava la Iasi. Un secol mai tarziu Vasile Lupu a înfiintat aici prima scoala in limba romana si o tipografie in biserica Trei Ierarhi. În 1643, la Iasi a aparut prima carte tiparita din Moldova.
Intre 1565 si 1859, orasul a fost capitala Moldovei, apoi, intre 1859 si 1862, atat Iasul si Bucurestiul au fost capitalele de facto ale Principatelor Unite ale Moldovei si Valahiei. In 1862, odata cu uniunea Principatelor, capitala tarii a fost stabilita la Bucuresti.
In timpul primului razboi mondial, pentru doi ani, autoritatile romane si familia regala s-au refugiat la Iasi.

Pe 15 august 1916, Romania a intrat in razboi, în Prima Mare Conflagratie Mondiala, alaturi de puterile Antantei (Franta, Anglia si Rusia). Motivatia: un singur vis, acela de a uni toti romanii intr-o singura tara. Insa acel vis era mult mai departe decat parea.
Spre sfarsitul anului 1916 armatele germane ocupasera partea de sud a tarii, inclusiv Capitala, armata Romaniei fiind sfasiata, dupa ce mai mult de jumatate din militarii nostri isi pierdusera viata. Iar populatia fugea devastata din calea ocupatiei nemtesti. După cum relata si I. G. Duca, ministrul culturii din acel moment: „Barbati, femei, copii, bolnavi si batrani umblau în ploaie, pe vant, pe ninsoare. Unii nu mai puteau înainta si cadeau sleiti de puteri si lihniti de foame de-a lungul drumurilor. Altii mureau in santuri si trupurile lor descompuse erau lasate prada corbilor. In departare se auzeau focurile inamicului, copiii tipau, femeile plangeau, oamenii racneau, ploaia nu mai înceta, gerul se întetea, intr-o parte un sat era bombardat, într-alta se vedeau flacari de incendiu”.

Valuri de refugiati soseau la Iasi de la jumatatea lunii octombrie. Vestile de pe front starnisera panica si multi afacerişti, industriaşi, bancheri, gazetari se puneau la adapost la Iasi. Porneau către Moldova, în lungi şiruri de căruţe şi sute de mii de oameni simpli din Oltenia, Muntenia şi Dobrogea.
Drumurile si soselele erau pline de convoaie nesfarsite de care si carute, trasuri, cupeuri si docare. „De-a lungul soselelor erau numai cai si boi ramasi în drum, care isi dadeau sufletul într-o cruda agonie, sau hoiturile lor înţepenite.Vedeai adesea si copii morti de frig si de foame, parasiti pe campiile înghetate de mamele lor, care în goana nebună nu avusesera nici timpul sa-i ingroape. Mulţi copii şi tineri mai ales, evacuaţi în grabă de frică să nu fie prinşi de duşman, veneau pe jos tocmai din fundul Olteniei şi Munteniei cu hainele zdrenţuite, cu ghetele bucăţi în picioare, abia târându-se prin ploaie şi noroi. De multe ori cădeau pe străzi istoviţi, cu ochii stinşi, cu mintea pierdută şi-şi dădeau sufletul înainte de a li se putea da vreun ajutor“ (Elena Th. Emandi, „Refugiaţii – Din anii de durere“).
La randul sau, generalul Alexandru Averescu nota în jurnal: „Este o debandada generala; a vedea puhoiul de fugari e si dureros si revoltator.”
Regele Ferdinand I si Guvernul se refugiasera la Iasi, partea Moldovei fiind singura farama a Romaniei Mari neatinsa inca de nemti. Iasul devenise capitala, loc de retragere, dar si cel in care armata si-a revenit – un adevarat „pamant al fagaduintei”. Pentru lucrarile Parlamentului, menirea de gazda i-a revenit atat aulei vechi din Palatul Universitatii, cat si cochetului local al Teatrului National. In acest timp de aproximativ doi ani, deşi nu a fost atacat de vreun duşman sau nu i s-a dat foc, sau nu a suferit devastarea obuzelor, oraşul Iasi a devenit o localitate în ruina.
In Iasi, strazile erau numai gropi in urma trecerii numeroaselor camioane militare ori a tunurilor rusesti. Cladirile publice, acele cladiri care au gazduit sedintele Parlamentului erau devastate, as cum a fost cazul Teatrului National, care era una dintre cele mai cochete cladiri din Romania inainte de Primul Razboi Mondial. Acesta era pe dinauntru numai zdrente. Uzina electrica a lucrat intens, pentru a da tuturor lumina, iar dupa conflict, motoarele acesteia au ramas într-o stare deplorabila, iesenii riscand oricand sa ramana fara curent. Aceste lucruri au avut loc din cauza suprapopularii din acea perioada, Iasul nefiind pregatit pentru gazduirea unui numar atat de mare de oameni. Insa, chiar si asa, orasul a rezistat, iesenii s-au luptat cu greutatile, iar situatia s-a stabilizat chiar daca lipsa mancarii si a hainelor era o mare problema.

Sursa: ziaruldeiasi.ro