Tanarul politist care solutioneaza cele mai complicate dosare din Iasi. Cum a gasit faptasii „jafului perfect”
Peste 27.000 de dosare cu autor necunoscut înregistrate, la Iaşi, în momentul de faţă, la o populaţie de aproape 800.000 de locuitori. Cine le „dă de cap”?
Tânărul polițist care solutioneaza cele mai complicate dosare din Iasi
Inspectorul principal Alexandru Chelaru este considerat una dintre tinerele speranţe ale Poliţiei din Iaşi. Deşi peste fix zece zile va împlini abia 28 de ani, Chelaru este unul dintre poliţiştii investigatori din Iaşi la care şefii apelează aproape de fiecare dată când apare câte un caz aparent imposibil de rezolvat. Şi, în proporţie covârşitoare, chiar dacă nu 100%, Alexandru, ajutat şi de colegi, reuşeşte, în final, să prindă infractorii. Poliţistul ieşean se ocupă în special de furturile şi înşelăciunile cu autor necunoscut în care modul de operare al autorilor este mai deosebit. Alexandru este convins că de unul singur nu ar reuşi niciodată să soluţioneze un dosar greu, ci doar munca în echipă poate duce la soluţionarea unor cazuri care par, la prima vedere, perfecte.
Alexandru Chelaru este absolvent al Academiei de Poliţie şi în 2010, când a absolvit, a intrat în Poliţia ieşeană cu a doua medie pe judeţ
Alexandru povestește că încă de când era în clasa a V-a, când se gândea la o profesie pe care să o urmeze, a ales să fie poliţist. La începutul acestui an, datorită realizărilor sale, a fost desemnat „poliţistul anului” de către şefii săi de la Iaşi, datorită soluţionării unui jaf cu prejudiciu de 150.000 de euro.
Citește și Programul privind refacerea spatiilor de joaca din oras incepe de luni
„Şi când sunt liber stau cu telefonul după mine”
Alexandru a vorbit şi despre timpul pe care trebuie să îl aloce un poliţist care lucrează la departementele de investigaţii. „Dacă e necesar şi util într-o anchetă, se înţelege de la sine că trebuie să stai la muncă”. De aceea, spune poliţistul, nu arareori se întâmplă să stea la muncă de la 7 la 20 sau să vină la serviciu şi în zilele sale libere. „Când ai un dosar important, nu îţi permiţi să abandonezi pur şi simplu cercetările. Eu, oriunde merg, telefonul e lângă mine pentru ca, dacă e neapărată nevoie, să vin la serviciu”, spune Chelaru.
„Jaful perfect”
Cel mai complex caz soluţionat de Chelaru a fost un jaf aproape perfect, comis la un magazin de electrocasnice din afara Iaşiului, unde mai mulţi hoţi au furat telefoane şi laptopuri de peste 600.000 de lei. Hoţii au purtat mănuşi şi cagule şi au reuşit să păcălească atât sistemul de securitate cât şi cel video. Alături de colegi, Alexandru a început investigaţia de la un levier găsit la faţa locului, abandonat de hoţi. A aflat astfel cine îl produce, unde se distribuie în Iaşi. În acest fel a ajuns la magazinul de unde hoţii îl cumpăraseră şi a putut să obţină, de pe camerele de supraveghere, modelul de maşină pe care unul dintre ei îl conduceau. După patru luni de anchetă, hoţii au fost prinşi şi trimişi după gratii.
Citește mai mult pe adevarul.ro
- Published in Local
Pensionarii din Iași au devenit ținte sigure pentru țepari și hoți. Nea Ioan: „Mi-au pus în față o bancnotă de 500 de lei”
Adevărate bande de hoţi care escrochează pensionari din mediul rural îşi fac de cap prin satele din judeţ, în ultimele luni de zile. Escrocii au pus pe roate o metodă ce pare infailibilă, prin care păcălesc pe bandă rulantă oamenii mai naivi sau neştiutori, mulţi căzând în capcană bucuroşi iniţial că pot face câţiva bani în plus, sfârşind însă prin a pierde şi zeci de mii de lei. Cazurile au devenit tot mai numeroase în ultima vreme, poliţiştii ieşeni având înregistrate zeci de astfel de plângeri, în timp ce hoţii par a deveni tot mai greu de prins: sunt din alte judeţe, circulă cu numere false la maşini etc. Speriată de amploarea fenomenului, Poliţia din Iaşi şi Paşcani a demarat chiar o acţiune de informare şi prevenire în mediul rural, intitulată sugestiv: „Nu te cunosc / Nu te primesc!“.
Numărul cazurilor prin care familii sau persoane singure din mediul rural, de cele mai multe ori pensionari, sunt escrocate de străini ce le vin la poartă şi oferă lucruri de vânzare, adesea chilipiruri, sau se oferă să le cumpere ceva la preţuri bune, s-au înmulţit considerabil în ultima vreme. Speriaţi de amploarea fenomenului, poliţiştii din Iaşi şi Paşcani au demarat chiar o acţiune de prevenire în satele din zona lor de acţiune, intitulată „Nu te cunosc / Nu te primesc!“, prin care vrea să determine pensionarii să fie mai atenţi cu străinii care le bat la poartă.
Un caz „de manual“
Unul din cazurile „studiu“ pentru oamenii legii este cel păţit nu demult de doi pensionari din Bălţaţi, care au fost „prostiţi“ pe faţă de doi bărbaţi şi o femeie veniţi să cumpere, chipurile, tichete de călătorii pentru pensionari. Cei doi soţi, Genoveva şi Ioan P., din localitatea Bălţaţi, se aflau acasă, în jurul orei 13, când au fost strigaţi la poartă. „Au auzit cum au strigat, şi am mers la poartă. Au spus că ştiu că am tichete de călătorii şi vor să cumpere. Am vorbit cu soţia şi am fost de acord. Am mers la poartă şi le-am dat câteva tichete. Mi-au pus în faţă o bancnotă de 500 de lei. Le-am spus că o să merg să văd dacă am să dau rest. Nu văzusem de prea multe ori o bancnotă de aceasta. Am mers în casă, în bucătărie, şi m-am uitat: nu am avut să-i dau rest. Am mers la vecini şi am schimbat“, a spus nea Ioan. În acest timp, soţia lui a rămas la poartă cu „musafirii“. La un moment dat, femeia din grupul escrocilor a spus că vrea să meargă la toaletă, că i s-a făcut rău. „Am mers cu ea în casă, la toaletă, apoi, când am ieşit din casă, a spus că şi-a uitat telefonul acolo. S-a întors singură în casă, apoi a ieşit. M-am uitat şi am văzut că bărbaţii intraseră în curte, iar între timp a venit soţul meu, cu banii schimbaţi. Ne-am urat o zi bună şi asta a fost“, ne-a spus tanti Genoveva. După ce au plecat cei trei „musafiri“, după multe ore de la vizită, femeia a avut un presentiment rău şi s-a dus glonţ în locul unde ştia că are banii strânşi, aproximativ 10.000 de lei. Aceasta a constatat cu stupoare că banii nu se mai aflau acolo, în bucătărie. „Pe la ora 20, am fost să văd dacă mai avem banii. Când m-am uitat, cutia era goală. Ce să mai facem? Am bocit câteva zile, am chemat poliţia, am spus totul cum s-a întâmplat. Poliţistul ne-a spus că nu suntem primii, şi nici ultimii. Şi cu siguranţă nu o să fie prinşi deoarece numerele de înmatriculare de la maşina cu care veniseră erau false, am înţeles. Acum ne-am învăţat minte, dar ne este şi ruşine că am fost păcăliţi aşa de uşor“, a mai completat tanti Genoveva, cu amărăciune. Poliţiştii au precizat că nu i-au prins pe hoţi. „Cercetările continuă pentru stabilirea situaţiei de fapt şi recuperarea prejudiciului“, a declarat Anca Vîjiac, din cadrul Poliţiei Iaşi. În realitate, indiciile sunt nefolositoare, escrocii părând a nu fi din judeţ.
„Nu te cunosc / Nu te primesc!“
Furturile de acest gen s-au înmulţit prin satele din judeţ în ultima vreme. În acest sens, poliţiştii din Iaşi şi Paşcani au declanşat o campanie de informare şi prevenire, pe care au denumit-o „Nu te cunosc / Nu te primesc!“. Poliţiştii spun că hoţii au ca ţintă predilectă bătrânii, probabil şi pentru că mulţi dintre aceştia îşi tin banii acasă, nu la bancă. „Mai întâi bat la porţile cetăţenilor sub diverse pretexte. Aceştia sunt, chipurile, vânzători ambulanţi, şi oferă spre vânzare pături sau obiecte de îmbrăcăminte. Apoi solicită achiziţionarea unor produse obţinute în gospodăria proprie, cum ar fi băuturi alcoolice sau brânzeturi, sau pretind că sunt reprezentanţii unor instituţii publice şi oferă diverse informaţii sau ajutoare pentru bătrâni. De asemenea, escrocii solicită schimbarea unei bancnote de valoare mare în unele cu valoare mai mică“, a precizat comisarul şef Mădălin Ţăranu, din cadrul Compartimentului Prevenire al Poliţiei Iaşi. Acesta spune că hoţii observă prin aceste modalităţi unde îşi ţine victima banii, respectiv corpul de clădire, camera şi locul în cameră. Apoi, distrag atenţia victimei, prin metode tot mai ingenioase, şi sustrag banii. „De obicei, infractorii lucrează în grup: în timp ce unul dintre ei discută cu victima, celălalt comite furtul. În alte situaţii, victima este trimisă să aducă diverse bunuri din curte sau din casă, iar furtul este săvârşit în acele momente. Dacă nu reuşesc să comită furtul în acel moment, hoţii se întorc pe timp de zi sau noapte în încercarea de a-şi finaliza acţiunea infracţională“, a adăugat comisarul şef.
Câteva sfaturi
De cele mai multe ori, persoanele vârstnice nu îşi mai amintesc detalii despre furturi, fapt care îngreunează ancheta, mai ales că hoţii locuiesc de obicei în alte judeţe. Persoanele vizate ar trebui să fie atente la câteva semne care arată că urmează să fie escrocate. „Să fie atente la persoanele străine de localitatea lor, mai ales dacă observă că cei în cauză bat la porţile oamenilor sub diverse motive. Trebuie să reţină semnalmentele acestora, precum autoturismul cu care se deplasează, şi apoi să anunţe imediat autorităţile locale, cum ar fi poliţia sau primăria“, a completat Mădălin Ţăranu.
sursa: Ziaruldeiasi.ro
- Published in Local