Recoltă abandonată în câmp din cauza zilierilor pretenţioşi. Fermier: „E peste puterea mea să-i conving să lucreze“
Recoltă abandonată în câmp din cauza zilierilor pretenţioşi
Tot mai mulţi agricultori din judeţul Dolj spun că sunt nevoiţi să îşi abandoneze recolta pe câmp, din cauză că nu găsesc forţă de muncă. Oamenii susţin că zilierii nu vor să vină la lucru, iar atunci când reuşesc să-i convingă, aceştia acceptă doar cu anumite condiţii.
Claudiu Dună este unul din fermierii din oraşul Dăbuleni (Dolj) care pur şi simplu au lăsat recolta să se usuce pe câmp. Anul acesta din cinci hectare de pepeni a recoltat doar jumătate.
Agricultorul are în momentul de faţă 200 de tone de lubeniţă neculeasă şi susţine că a luat această decizie pentru că nu a găsit forţă de muncă.
„Producţia la pepeni anul acesta a fost bună, dar când a venit timpul să o culeg mi-am dat seama că nu am cu cine. Am plătit 1.000 de lei la 10 oameni pe zi, însă dacă stau să trag linie realizez că profitul nu este absolut deloc în astfel de condiţii. Oamenii nu vor să vină la muncă, iar în momentul în care acceptă pun şi condiţii, vor mâncare, băutură şi să lucreze doar patru ore pe zi. Jumătate din recoltă a rămas pe câmp, mai exact 200 de tone. Le-am abandonat pentru că nu am avută altă soluţie.
Îmi pare rău, dar nu am ce să fac. În momentul de faţă noi nu mai vindem lubeniţa nici cu 20 de bani, iar mie acum îmi trebuie 15 oameni. Dacă fac un calcul trebuie să scot din buzunar 1.500 de lei pe zi. Chiar nu se merită. Românilor nu le place să muncească şi stau la mila statului, pentru că ştiu că primesc ajutor social şi nu fac nimic. Mi-au spus în faţă acest lucru şi a trebuit să accept realitatea“, a povestit fermierul.
Fermierii şi-au abandonat recolta pe câmp
Zmeura s-a uscat pe câmp
În comuna doljeană Leu, agricultorii sunt în aceeaşi situaţie. Cinci tone de zmeură au rămas neculese pe câmp, iar fermierii se plâng că nu găsesc zilieri.
„Nici nu îmi mai vine să vin pe câmp să văd cum toată recolta s-a uscat. Oamenii nu vor să vină la muncă, pentru că motivează că salariul minim pe conomie s-a mărit, aşa că vor mai mulţi bani. Efectiv nu ai pe cine să iei din sat să vină să te ajute. Mi-au spus că mai bine stau la umbră decât să vină să stea prin soare, aşa că, din cauza lipsei de forţă, nu am mai recoltat. Pentru un kilogram de zmeură culeasă le-am oferit 4 lei, însă şi aşa au refuzat. Suntem disperaţi şi chiar nu ştiu ce o să facem la anul.
Cu siguranţă situaţia va fi la fel, iar oamenii vor refuza categoric să muncească cu ziua. Noi nu ne permitem să le oferim mai mult, pentru că trebuie să scoatem şi profit, însă ei nu înţeleg acest lucru şi cred că vor să profităm după urma lor, lucru total neadevărat. Dacă ar dispărea ajutoarele sociale atunci ar trebui să muncească. Dacă ştiu că au un venit acolo lună de lună nu se mai gândesc şi să muncească. Se mulţumesc cu ce primesc şi nu vor să facă nimic“, a povestit şi Maria Nicolae, producător din comuna doljeană Leu.
Fermierii susţin că nu găsesc forţă de muncă
Majoritatea zilierilor consideră că programul de opt ore este prea lung, aşa că refuză din start oportunitatea de a câştiga un ban.
„Mie până la ora 12.00 două persoane mi-au cerut suma de 150 de lei, iar neavând altă soluţie le-am dat banii. Pe lângă cei 150 de lei mi-au mai cerut ţigări şi băutură. Am avut de încărcat două maşini de lubeniţă“, a mai povestit Doina Dună, din oraşul Dăbuleni.
Agricultorii din Dolj spun că uneori sunt nevoiţi să caute zilieri şi în alte localităţi, iar de cele mai multe ori pierd toată ziua fără să aibă nimic de câştigat.
„Dacă la cules, la recoltat ar fi forţă de muncă, cu siguranţă noi ne-am scoate cheltuielile, dar exact la punctul-cheie noi ajungem să ne împotmolim. Dacă eu le dau lor 4 lei pe kilogramul de zmeură recoltat şi mai plătesc şi ce am investit, cu siguranţă sunt pe minus. În pieţe, un kilogram de zmeură ajunge undeva la opt lei. Dacă facem un calcul munca este în zadar. Am căutat oameni care să vină la muncă şi în alte localităţi, dar tot nu am găsit. Mai mult decât ce am făcut nu mai pot să fac. Este peste puterea mea să îi conving să vină să lucreze“, a mai povestit Maria Nicolae.
- Published in National
Povestea lui Ice, câinele husky furat din Iaşi şi recuperat după ce mii de români s-au implicat în căutarea lui. „M-au sunat până şi oameni din Timişoara, din Deva“
Un câine rasa Husky furat din faţa casei unor ieşeni şi ţinut captiv într-o gospodărie de la câteva sute de kilometri distanţă a fost recuperat miraculos de stăpâni după ce aceştia au creat o pagină pe Facebook. Căţelul a ajuns din nou în curtea stăpânilor după o lună şi jumătate, iar ieşenii vor să dea o petrecere la care să-i invite pe necunoscuţii de pe Facebook care s-au implicat în găsirea lui.
Poveste cu final fericit pentru un câine de rasă care timp de o lună şi jumătate a fost ţinut captiv într-o gospodărie necunoscută din judeţul Vrancea. Căţelul de un an din rasa Husky a fost liantul unei comunităţi online la care au aderat mii de persoane din întreaga ţară şi care a avut un singur scop: să-l găsească pe Ice şi să îl readucă în curtea stăpânilor săi.
Ice dispăruse de acasă încă de la mijlocul lunii februarie, însă insistenţa stăpânilor de a-l găsi a impresionat români din toate colţurile ţării care, în cele din urmă, au reuşit să producă minunea: împreună, l-au readus acasă.
Comunitatea de pe Facebook
Superbul căţel de un an a devenit membru al familiei Tănasă din Iaşi în urmă cu aproximativ de un an. Masculul din rasa Husky a fost răsfăţat de pui de toţi membrii familiei, dar mai ales de mezinul familiei, Eliade, cel care a suferit cel mai mult atunci când Ice a dispărut din faţa casei. Întâmplarea nefericită, ne povesteşte Loredana Tănasă (42 de ani), stăpâna lui Ice, s-a petrecut pe 10 februarie 2016. Căţelul a ieşit din curte după o femelă în călduri şi ar fi fost furat. Era momentul în care familia Tănasă a demarat o adevărată campanie pentru a-l regăsi pe căţel.
„Am început căutările din zona în care locuim, cartierul Bucium din Iaşi. Am mers iniţial pe o rază de două-trei staţii de autobuz şi am întrebat lumea dacă-l văzuse pe Ice. Am pus afişe cu poza lui în mai multe zone din oraş şi mi-a venit idea şi cu pagina de Facebook”, ne-a povestit Loredana Tănasă (foto jos).
Aşa a început povestea paginii de Facebook „Ice vrea acasă”, care avea să închege o adevărată comunitate de iubitori de animale din toată ţara care s-au implicat în găsirea lui Ice. Loredana Tănasă mai spune că, după ce postările despre Ice au început să se viralizeze, a primit telefoane de la zeci de la persoane din toate colţurile ţării. Cei mai mulţi o sunau pe femeie pentru a o încuraja să nu renunţe la căutarea câinelui şi o felicitau pentru sârguinţa sa. „M-au sunat până şi oameni din Timişoara, din Deva. Foarte mulţi crescători de animale, dresori sau medici veterinari care mi-au spus să nu renunţ. M-a impresionat lucrul acesta, pentru că eram sunată de persoane necunoscute, foarte multe dintre ele care îşi pierduseră şi ele câinii şi care mă încurajau să continui”, ne-a mai spus Loredana Tănasă.
Găsit la 250 de kilometri
Ieşeanca mai povesteşte că, nu de puţine ori, era sunată şi noaptea, de oameni de bună credinţă care vedeau hoinărind pe străzi căţei care semănau cu Ice. Într-o noapte, îşi aminteşte femeia, a fost sunată în jurul orei 1.00 şi a plecat instantaneu până la marginea oraşului cu speranţa că îşi va recupera căţelul.
„Mă mutasem pe străzi. Mă duceam în toate locurile de unde primeam un telefon că ar putea fi Ice. Ţin minte că cineva m-a criticat că ar trebui să renunţ că, până la urmă, e doar un câine. Însă eu nu pot gândi aşa. Dacă ai un câine ca un simplu accesoriu e posibil să renunţi, dar pentru noi Ice e mult mai mult de atât. E parte din familie”, ne-a mai spus femeia. Comunitate online în sprijinul câinilor pierduţi Minunea pentru familia Tănasă din Iaşi a venit în urmă cu câteva zile, atunci când doamna Loredana a fost sunată de un necunoscut din judeţul Vrancea. Se întâmpla într-o seară, atunci când cel de la celălalt capăt al serii, spune Loredana Tănasă, i-a redat speranţa. „Să ştiţi că v-am găsit câinele”, îi spunea necunoscutul ieşencei. După mai multe conversaţii, dar şi un schimb de fotografii, Loredana Tănasă s-a convins că patrupedul găsit de necunoscutul din Vrancea, Nelu N., era chiar Ice.
„Câinele era ţinut de într-o dubă, nu era hrănit, şi era păstrat doar pentru amuzamentul celor trei copiii ai celui care îl avea, fără a fi îngrijit. Domnul care m-a sunat a fost impresionat de cât de multă lume îl căuta pe Ice aşa că a mers chiar el la acea familie şi l-a luat pe Ice. Ne-am întâlnit la jumătatea drumului şi aşa Ice s-a întors la noi”, ne-a mai spus Loredana Tănasă. Femeia a aflat că patrupedul său a ajuns la familia din Vrancea după ce fusese furat de un vânzător ambulant de flori din cartierul său. Ajuns acasă, Ice a fost dus la veterinar şi astfel familia aflat că slăbise cu 19 kilograme. „Vouă vă datorez totul”, s-a adresat stăpâna lui Ice membrilor comunităţii „Ice vrea acasă”, transformată în „Ice e acasă” imediat după găsirea patrupedului.
Loredana Tănasă ne-a mai povestit că, în perioada următoare, intenţionează să dea o petrecere la care să îi invite pe toţi cei care a ajutat-o să îl găsească pe Ice. Cunoscuţi şi necunoscuţi laolaltă. Între timp, pagina „Ice e acasă” rămâne activă şi va fi folosită de toţi cei care îşi pierd câinele. Primul patruped pierdut în numele căruia a fost postat un mesaj de acest gen este un ciobănesc german de patru ani, dispărut de acasă acum câteva zile.
15.500 de share-uri a strâns postarea de pe paginea Ice vrea acasă cu ajutorul căreia căţelul a fost descoperit în Vrancea
Vreau acasă la ai mei,strigă ICE! Vă rog,distribuiți această pagină și aceste postări! Ofer 500 EURO RECOMPENSĂ! Doar împreună îl putem găsi!Tel.0723097915Multumesc!❤❤
Posted by ICE ESTE ACASĂ on 19 Martie 2017
- Published in Local
Cum faci bani din YouTube. Doi tineri ieșeni încasează 2,2 milioane lei pe an cu un canal de muzică pentru copii
In urma cu cativa ani, doi tineri din Iasi, sot si sotie, lansau un canal de YouTube cu muzica si videoclipuri pentru copii – un proiect creat mai mult dintr-o joaca, ce a ajuns sa le aduca, anul trecut, venituri de 2,2 milioane de lei. Care este povestea acestei afaceri, de cati bani au nevoie pentru a produce continut pentru canalul de YouTube si cum functioneaza lucrurile in aceasta industrie.
In 2012, cand se lansa TraLaLa, optiunile pentru relaxarea prin muzica a copiilor erau limitate. Asa a aparut ideea acestui canal de YouTube cu videoclipuri distractive pentru copii, creat de sotii Alexandru si Cristina Badan.
„Noi nu am gandit la inceput acest proiect ca pe niciun fel de afacere. Am pornit intr-o perioada in care YouTube nu intrase inca pe piata din Romania, deci practic nu ne puteam pune problema de incasari din publicitate.
Avem trei copii. Primii doi aveau la momentul respectiv 3-4 ani si cautam sa le punem muzica si videoclipuri pe YouTube – platforma care luase deja o amploare foarte mare.
A fost doar o simpla idee si am incercat sa o punem in practica. Niciunul dintre noi nu eram implicati in vreun fel in industria muzicala, n-am avut nicio legatura cu domeniul, drept urmare nu a fost foarte usor. Nu aveam habar ce inseamna productia de animatie si am luat totul pas cu pas. Cel mai important pentru noi era sa nu utilizam muzica piratata, un lucru ce se practica destul de des la momentul respectiv si pe YouTube. Cei mai multi luau un fisier audio, puneau un colaj de poze si le urcau pe YouTube”, povesteste Alexandru Badan.
Cum se fac bani din YouTube
In prezent, cei doi investesc circa 40.000 euro lunar in muzica si videoclipurile postate pe YouTube.
Cristina si Alexandru Badan, fondatorii TraLaLa
Animatia este in mod clar cea mai scumpa. in ultima perioada investim in productii 3D, pentru care costurile depasesc 5.000 de euro/minut. Din cauza faptului ca sunt putini animatori in Romania, aceste servicii trebuie externalizate.
Incepand de anul trecut difuzam pe TraLaLa si desene animate. Am reusit sa aducem in premiera seriale de top care ruleaza la TV in strainatate, precum Albinuta Maya, Vic Vikingul sau BabyRiki. Investim foarte mult si in licentele de difuzare si dublajele desenelor animate, explica antreprenorul.
Care este drumul pe care il parcurge o animatie pentru a ajuge pe YouTube:
1. Selectarea melodiilor
2. Realizarea negativului piesei
3. Transmiterea calupului muzica/text catre interpreti. Cele mai multe piese le inregistram cu corul de copii Meloritm, coordonat de prof. Elena Nicolai. Vocile la canalul in limba engleza LooLoo Kids sunt inregistrate in SUA pentru ca este foarte important pentru o limba straina sa fie voci native.
4. Inginerul de sunet mixeaza vocile cu muzica si in aceasta etapa este gata partea audio.
5. Se transmite fisierul audio catre directorul de concepte care face scenariul animatiei (schitele scenelor si descrierea)
6. Informatiile ajung la echipa de animatie
7. Corecturi si adaugarea de efecte sonore
8. Editarea animatiei pentru upload
9. Publicarea pe YouTube.
Canalul TraLaLa de YouTube a inregistrat, de la infiintare si pana in prezent, aproximativ 1,5 miliarde de vizualizari si o audienta de 5 milioane.
O audienta care, surprinzator, nu este 100% din Romania, chiar daca aproape tot continutul este in limba romana.
Circa 65% din trafic este local, 8% dintre vizitatori sunt din Republica Moldova, iar restul de 27% sunt din Diaspora, din tari precum SUA (5,5%), Italia, Spania, Franta, Austria, Marea Britanie.
Vazand succesul venit din afara al canalului TraLaLa, in 2014 am facut un pas important si am luat decizia sa intram pe piata internationala, prin canalul LooLoo Kids. Pentru acest canal am creat primele noastre animatii 3D la cantecele populare din limba engleza. Acest pas a necesitat mult curaj din partea noastra pentru ca era un segment cu o concurenta foarte mare, iar noi eram new entry.
Vizualizari lunare pentru cele doua canalele TraLaLa si LooLoo Kids: 160 de milioane.
Sunt zile cu peste 6 milionane de vizualizari, aproximativ 20 de milioane de minute urmarite intr-o singura zi (watchtime).
Anul trecut firma celor doi ieseni a inregistrat o cifra de afaceri de 2,2 milione de lei, de a aproape doua ori mai mult fata de anul anterior. Veniturile din canalele de YouTube se impart in doua categorii:
veniturile directe, din publicitatea afisata de YouTube
venituri din parteneriate cu firme prezente in Romania
Mecanismul e foarte simplu. Probabil si din acest motiv are succes in comparatie cu alte site-uri. Practic, toate site-urile au incasari din publicitate, doar ca YouTube recompenseaza creatorii de continut cu 55% din venituri.
In primul an nu am avut incasari pentru ca nu exista in Romania posibilitatea monetizarii pentru YouTube (acesta nu intrase inca pe piata din Romania).
Au urmat cativa ani de investii mari, in care veniturile erau aproape inexistente. Am continuat sa lansam cantece pentru copii si traficul a crescut spectaculos, astfel ca si veniturile de la YouTube s-au marit.
In 2016, dupa ce am depasit un miliard de vizualizari pe YouTube si am devenit vizibili, au inceput sa apara si oportunitati de colaborare cu companiile care se adreseaza copiilor. Am primit numeroase solicitari de la companii din domeniul pharma si alimentar pentru plasarea de produse, realizarea de animatii si cantecele personalizate sau continut cobranded. De exemplu, in prezent lucram la plasarea unui personaj animat foarte popular in reclamele TV la produse alimentare pentru copii, intr-o serie de animatie TraLaLa, explica Alexandru Badan.
Procentele dintre veniturile directe de la YouTube si cele din parteneriate difera destul de mult de la luna la luna pentru ca anumite parteneriate presupun plati lunare, altele strict pe un proiect anume, mentioneaza antreprenorul. Exista luni cand 70% din veniturile totale vin din proiecte, dar acestea sunt de cele mai multe ori exceptii, venitul constant ramane din reclamele afisate de YouTube.
Dar si acestea oscileaza in functie de traficul inregistrat. Sunt perioade cu trafic foarte mare, cum ar fi lunile de iarna, cand copii stau foarte mult in casa si ne urmaresc mai mult decat in perioada verii. Doar ca si perioada de iarna are problemele ei. Noi depindem foarte mult de piata de publicitate din Romania si stim ca sunt luni cu incasari din publicitate mai scazute in lunile de inceput de an
- Published in Local
Continental dezvoltă la Iași o tehnologie pentru parcarea automată a maşinilor
Continental dezvoltă la Iași o tehnologie pentru parcarea automată a maşinilor
Inginerii ieşeni ai companiei Continental lucrează la un program cu ajutorul căruia vehiculul poate efectua independent parcarea la simpla atingere a unui buton.
Gigantul german Continental dezvoltă la Iaşi un sistem prin intermediul căruia şoferii pot să înveţe maşinile să parcheze în anumite situaţii de rutină. Tehnologia automată de conducere la care lucrează inginerii ieşeni ai companiei Continental oferă maşinilor o „memorie” pentru procedurile de parcare recurente şi, după ce a învăţat să parcheze, vehiculul poate efectua independent astfel de proceduri la simpla atingere a unui buton.
„În mod normal, oamenii sunt cei care trebuie să înveţe cum să-şi parcheze maşinile – şi cu siguranţă nu este cea mai populară sarcină printre şoferi. Prin urmare, compania de tehnologie Continental a dezvoltat o soluţie care poate cel puţin să scutească şoferii de rutina parcării frecvente şi repetitive. Noua funcţie Trained Parking înregistrează şi stochează secvenţa unei proceduri de parcare. Când trebuie să lase iar autoturismul în acelaşi loc, şoferul conduce maşina până unde a început înregistrarea şi, la atingerea unui buton, vehiculul efectuează independent procedura de parcare învăţată anterior. În România, o echipă Continental din Iaşi lucrează la dezvoltarea de sistem: „realizează algoritmi şi acoperă implementarea software a acestei tehnologii”, a explicat Alfred Eckert, şeful departamentului Advanced Technology din cadrul diviziei Chassis & Safety Continental. Pentru funcţia de Trained Parking, Continental utilizează senzori deja disponibili în maşină, cum ar fi camerele şi radarele, pentru a detecta împrejurimile. Potrivit oficialului Continental, prima dată când treseul este condus manual, sistemul generează o hartă precisă a împrejurimilor din datele senzorului şi apoi stochează această hartă.
Ulterior, când vehiculul se află în zona acoperită de hartă, acesta poate determina poziţia sa precisă şi poate conduce în mod automat pe ruta învăţată. „Şoferul poate ieşi din autovehicul înainte de activarea procedurii de parcare, deoarece parcarea autoturismelor nu are nevoie de asistenţă pentru şofer. În acest fel, funcţia Trained Parking nu numai că îl scuteşte pe conducătorul auto de o rutină obişnuită ci permite, de asemenea, parcarea maşinilor în spaţii strâmte, în garaj, fără ca şoferul să fie nevoit să se streseze pentru a ieşi. În mod natural, vehiculul are o privire de anvamblu la toate cele 360 de grade ale mediului înconjurător în timpul fiecărei parcări. Dacă se detectează un obstacol, cum ar fi un coş de gunoi uitat pe traseu, vehiculul îl va ocoli, dacă este posibil. În cazul obiectelor în mişcare, cum ar fi jocul pentru copii, vehiculul se va opri. Acesta va continua cu parcarea numai după ce în jurul său nu mai sunt obstacole”, a adăugat Alfred Eckert. Funcţia „Trained Parking” va fi disponibilă în două versiuni. Potrivit Continental, varianta care va fi prezentată ca parte a noii lumi a mobilităţii la Salonul Auto de la Frankfurt este parţial automatizată şi necesită încă supravegherea şoferului.
Sursa: ziaruldeiasi.ro
- Published in Info Trafic
7 cursuri de recalificare gratuite pentru şomerii ieşeni. Pentru ce meserii se poate opta?
Şomerii ieşeni care vor să îşi încerce norocul într-o altă meserie se pot înscrie la unul din cele şapte cursuri gratuite de formare profesională organizate de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) în luna septembrie.
În total, la nivelul judeţului Iaşi sunt disponibile 105 locuri la programele de formare în următoarele meserii: lucrător instalator pentru construcţii, pizzar, ajutor mecanic auto, ospătar (chelner) vânzător în unităţi de alimentaţie, cameristă, patiser şi lucrător în structuri pentru construcţii. În statisticile oficiale ale judeţul Iaşi, la sfârşitul lunii iulie 2017 erau 12.746 şomeri, doar 933 dintre aceştia fiind şi beneficiari ai indemnizaţiei. Durata cursurilor variază între două şi trei luni, iar la aceste programe organizate de AJOFM se pot înscrie, contra cost, şi persoanele care nu figurează în evidenţele instituţiei drept şomeri. La nivel naţional, circa 3.470 de persoane vor participa la cursurile de profil în luna septembrie, potrivit Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă.
„Programele de formare profesională cu cele mai multe locuri disponibile vizează calificări precum: ospătar (chelner) vânzător în unităţi de alimentaţie (280), lucrător în comerţ (185), inspector (referent) resurse umane (174), frizer, coafor, manichiură, pedichiură (157), operator introducere, validare şi prelucrare date (157), bucătar (153), agent de securitate (151), contabil (123), instalator instalaţii tehnico-sanitare şi de gaze (105), coafor (98). Cei mai mulţi participanţi se preconizează în judeţele: Vrancea (196), Timiş (184), Braşov (182), Dâmboviţa (182), Olt (155). Pentru detalii, cei interesaţi se pot adresa agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa sau pot vizualiza oferta de cursuri pe site-ul www.anofm.ro, la secţiunea «Formare profesională»”, potrivit anunţului ANOFM.
Sursa: ziaruldeiasi.ro
- Published in Local
Senator român pus la punct de o doctoriță în spital: Mă, fir-ați ai dracului voi de nenorociți… Să nu vă prind ca intrați în față
Senator român pus la punct de o doctoriță în spital: Mă, fir-ați ai dracului voi de nenorociți… Să nu vă prind ca intrați în față
Potrivit univesrulargesean.ro, un senator de Vâlcea care, adus de nevoie, a ajuns cu mama sa la Urgenţa Spitalului Judeţean, căruia i s-a părut că stă prea mult la uşă, a procedat în clasicul stil româneasc: a sunat pe cineva, ca să sune pe altcineva, care să sune mai departe, pentru a da domnul să primească tratament de VIP, cum se considera.
Un incident mai puţin obişnuit s-a petrecut in urma cu câteva luni la Urgenţa Spitalului Judeţean Argeş: un cadru medical a avut curajul să înfrunte un politician şi mentalităţile de tipul “lanţul slăbiciunilor”!
Mai exact, senatorul PSD de Vâlcea a apelat la colegul de partid de la Argeş, respectiv, senatorul Şerban Valeca, preşedintele PSD-ului, care, la rândul său, l-a sunat pe managerul Sorin Vasilescu, care, mai departe, a sunat la Urgenţă, ca respectivul politician şi mama sa să fie băgaţi în faţă, peste rând!
Numai că la capătul firului nu au mai dat de o persoană la fel de servilă. Când a auzit ce i se cere să facă, doctoriţa de la Urgenţă a ieşit în hol cu o falcă în cer şi una în pământ şi l-a luat la rost pe senator într-un limbaj nu foarte academic, dar foarte pe înțelesul respectivului:
“Mă, fir-aţi ai dracului voi de nenorociţi, şi aici procedaţi ca politicienii, faceţi trafic de influenţă? Să nu vă prind că vreti să intraţi în faţă…!”.
Şi nici nu l-a mai văzut pe domnul senator de Vâlcea pentru că şi-a luat mama aşa cum era, bolnavă sau mai puţin bolnavă, şi a plecat către alte unități sanitare mai “primitoare” cu VIP-urile!
Din motive lesne de înțeles nu o să facem public numele respectivei doctorițe, notează site-ul universulargesean.ro.
- Published in National
MISTER ELUCIDAT! Ce a declanșat bubuitura care a pus pe jar un întreg județ ieri. Ieșenii trebuie sa afle motivul
Iată ce a declanșat bubuitura care a pus pe jar un întreg județ ieri. Aceasta este cea mai probabilă ipoteză a specialiştilor în privinţa bubuiturii care s-a propagat ieri deasupra Iaşului. Nicio autoritate nu are cunoştinţă.
Acest fenomen fizic rar se petrece când un avion, de regulă militar, depăşeşte viteza sunetului,. Mach1: sunetul se propagă radial, putând fi resimţit până la 48 de kilometri.
Explicație boom sonic: „Acesta se petrece atunci când un obiect, cel mai probabil un avion de mare viteză, de regulă militar, depăşeşte viteza sunetului, Mach1. Sunetul se propagă în urma acestuia în formă radială, putând fi resimţit până la 48 de kilometri faţă de epicentru.
Sursele de specialitate afirmă că acest zgomot poate fi provocat şi de un avion care zboară la o altitudine foarte mare şi care nu este vizibil cu ochiul liber.”
„Dacă ai un cerc de 20 de kilometri unde s-a auzit zgomotul, nu poţi spune că propagarea este izotropă, dintr-o singură direcţie, prin urmare sursa este punctiformă, deci zgomotul a fost produs de o mişcare la nivelul oraşului Iaşi“, a explicat prof.dr. Maricel Agop, de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“.
Un eveniment similar cu cel de la Iaşi a avut loc pe 20 aprilie 2016, la Călăraşi. Potrivit presei locale, un suflu puternic asemănător cu cel al unei explozii semnificative a creat panică printre locuitorii oraşului.
Evenimentul s-a petrecut la ora 14, în timp ce, la Iaşi, bubuitura din 1 iunie s-a auzit în jurul orei 13.30. La fel ca la Iaşi, reporterii din Călăraşi au căutat informaţii la autorităţi, dar niciuna dintre acestea nu a putut oferi vreo explicaţie.
„Observatorul de Călăraşi“ a arătat că nici la numărul de urgenţe 112 nu a fost primit vreun apel. Ca în cazul Iaşului, bubuitura din Călăraşi s-a auzit şi în localităţi învecinate.
Presa locală a scris că autorităţile au trimis mai multe echipe în teren, în zone unde bubuitura s-a auzit cel mai tare. În încercarea de a identifica locul unde s-ar fi produs presupusa deflagraţie, dar nu au descoperit nimic.
Pe surse, reporterilor din Călăraşi li s-a transmis că ar fi fost o „detonare controlată“ la o unitate militară din apropierea oraşului. Ziariştii au subliniat că bubuitura nu s-a auzit în zone din imediata apropiere a unităţii.
- Published in Local
ZECI DE VICTIME – Două trenuri de mare viteză s-au ciocnit
Două trenuri de mare viteză s-au ciocnit la o stație suburbană din Philadelphia. 33 de persoane au avut de suferit în urma acestui accident. Potrivit purtătorului de cuvand din sud-estul Pennsylvaniei, accidentul a avut loc în jurul orei 00:15, ieri, pe data de 22-08-2017.
Heather Redfern afirmă că un tren Norristown a lovit un tren parcat într-un terminal din Upper Darby.
Numărul victimelor de este de 33, niciun pasager nu și-a pierdut viața în acest incident. Toate victimele au fost transportate la spital, doar 4 dintre aceștia au răni mai grave, dar se află în afara oricărui pericol.
A serious accident at the terminal NBC10 Philadelphia on location many injuries! Great job with help from NBC 10 news Christine Mattson and David Chang getting the story out to our viewers on FB live!
Posted by Pete Kane on 21 August 2017
sursa: sputnik.md
- Published in Extern
Drama unui medic din Iași! Să tranșeze judecătorii tineri, necăsătoriți și fără copii divorțurile?
Drama unui medic din Iași! Să tranșeze judecătorii tineri, necăsătoriți și fără copii divorțurile?
Un medic din Iaşi trece printr-o adevărată dramă după ce justiţia i-a restricţionat accesul către propria fiică.
Mihai Asaftei, cadru medical la Spitalul „Sfântul Spiridon“, îşi poate îmbrăţişa fiica doar de două ori pe lună, câte două ore, în condiţiile în care, spune el, copila şi-ar dori să-şi vadă tatăl mult mai des.
De mai bine de doi ani, Asaftei se află într-un adevărat război juridic cu fosta sa nevastă, cel mai mult având de pierdut fetiţa lor de şase ani. Asaftei reclamă că justiţia din Bacău ar fi fost influenţată atunci când a stabilit programul de vizită.
Apărătorii săi ridică o altă problemă: cât de abilitat e un judecător necăsătorit şi fără copii în a tranşa un divorţ cu copii?
De mai bine de doi ani, medicul ieşean Stelian Mihai Asaftei, de la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sfântul Spiridon“, se luptă în instanţă pentru a-şi putea vedea fetiţa de 6 ani. Doctorul ieşean spune că trece printr-un adevărat calvar deoarece judecătorii din judeţul Bacău au pronunţat mai multe sentinţe în urma cărora dreptul de a-şi vizita copilului i-a fost restrâns.
În prezent, doctorul Asaftei îşi poate vizita copilul de două ori pe lună, câte două ore, având drept de vizită şi în vacanţa mare a copilului. Ieşeanul se luptă în instanţă să îşi poată vedea mai des fetiţa încă din 2015, conflictul juridic fiind purtat cu fosta sa soţie.
Deciziile judecătorilor
Calvarul medicului începe în toamna anului 2014, atunci când pe rolul Judecătoriei Bacău este înregistrat dosarul de divorţ dintre el şi fosta sa soţie, Petronela C. Despărţirea celor doi a fost una cu scandal, pe rolul organelor judiciare din Bacău fiind înregistrate multiple plângeri şi de o parte, şi de cealaltă, fără ca nimeni să fie efectiv trimis în judecată.
Medicul ieşean a reclamat, de pildă, că a fost agresat fizic de către socrul său, o persoană catalogată ca fiind „influentă“ în municipiul Bacău.
La începutul anului 2015 este pronunţată o primă soluţie a justiţie în privinţa programului de vizită a copilului.
Medicul putea atunci să îşi vadă copila „în fiecare zi de luni, marţi, miercuri din săptămână, între orele 16-21, în cea de-a doua şi a patra săptămână din lună, iar în prima şi a treia săptămână din lună în fiecare zi de marţi, cu posibilitatea deplasării minorei“.
Fosta soţie a doctorului nu a fost însă mulţumită de soluţia judecătorilor, formulând apel, respins de instanţa superioară. Continuă însă procesul de divorţ, pe fond, programul de vizită fiind modificat de mai multe ori.
După o serie de decizii pe care medicul Asaftei le consideră aberante, justiţia din Bacău decide, prin vocea unui judecător de aproximativ 30 de ani, ca medicul ieşean să aibă legături personale cu fiica sa „în a doua şi a patra zi de miercuri din fiecare lună, cu posibilitatea deplasării minorei şi în afara domiciliului acesteia, însă pe raza municipiului Bacău“.
Se mai stabileşte, de asemenea, ca fata să poată veni la tată în primele două săptămâni ale lunilor din vacanţa de vară. Medicului i s-a mai permis să o poată vizita pe minoră timp de trei ore la ziua ei de naştere şi la onomastică. Întreaga telenovelă nu s-a sfârşit însă, procesul continuând la Tribunalul Bacău.
Ce spune doctorul
„Deciziile a doi judecători, care nu cred că sunt părinţi – iar dacă sunt e şi mai grav, au pecetluit în mod abuziv relaţia afectivă cu fetiţa mea. Domniile lor au considerat că este suficient ca timpul petrecut cu fetiţa mea să se reducă la patru ore pe lună şi la două weekenduri. Ceea ce nu ştiu domnii judecători, e ca prin această decizie strâmbă au privat un copil să aiba o relaţie firească şi armonioasă cu propriul tată. Au împiedicat un copil să simtă că are un tată alături de ea. Prin această decizie au hotărât că este mai bine să nu dezvolte o relaţie afectivă şi stabilă cu tatăl“, ne-a spus medicul Asaftei.
- Published in Local
O primarita DE 31 DE ANI din Romania DA DE PAMANT cu localnicii: “Puneti mana si munciti. Nu mai asteptati sa va pice in gura”
O primarita DE 31 DE ANI din Romania DA DE PAMANT cu localnicii: “Puneti mana si munciti. Nu mai asteptati sa va pice in gura”
Primarul comunei aradene Petris, Irina Onescu – numita de unii localnici ”primarita MTV” dupa ce a realizat emisiuni la acest post – isi cearta satenii, pe Facebook, pentru mizeria si buruienile de pe strazi.
Primarita comunei Petris a scris pe Facebook un mesaj adresat satenilor, in care ii critica pentru ca nu pastreaza curatenia in sat si le cere sa iasa la munca, potrivit News.ro.
”Probabil ati sesizat ca ieri si astazi (luni si marti – n.r.) am incercat, pe cat se poate, sa curatam buruienile, rugii si iarba, crescute excesiv pe marginea drumului. De ce nu s-a facut acest lucru pana acum? Iata o intrebare cu doua raspunsuri, in egala masura valabile. Probabil v-ati astepta sa arunc din start vina in ograda administratiei anterioare. Dar nu voi face asta. Vina administratiei cade pe locul doi. Pentru ca inainte de toate cred ca este vina noastra, a celor care locuim aici si care nu ne obosim sa tundem cei cativa metri patrati de iarba din fata casei ori sa igienizam, sa toaletam si sa intretinem catusi de putin aceasta comuna”, a scris Irina Onescu.
Primarita le transmite localnicilor ca nu au nicio scuza pentru mizerie, postand si fotografii realizate dupa ce a fost tunsa vegetatia si in care apar gunoaiele care pana atunci erau ascunse printre buruieni.
”Nu aveti nicio scuza, multi dintre voi, pentru faptul ca va lasati ingropati in balarii si mizerie, chiar la voi acasa (…) imi imaginez ca este tare greu sa strangeti in urma voastra… Puneti mana si munciti, nu mai asteptati sa va pice in gura! Ajutati-l si pe vecinul care poate nu se descurca singur, ori nu are uneltele necesare”, a mai scris primarita.
Ea a decis sa lase gunoaiele pentru o vreme acolo unde le-a gasit: ”Le-am lasat acolo momentan, sa le «admirati» si sa va «bucurati» de ele”.
Tanara primarita le cere localnicilor sa organizeze actiuni de voluntariat si ameninta ca va da amenzi:
”Nu va cad mainile daca va sacrificati 2-3 ore dintr-o zi, intr-o luna, pentru o actiune de voluntariat. Vom da si amenzi de acum inainte”.
Cateva zeci de comentarii au fost postate de localnici sau cunoscuti ai primaritei, majoritatea apreciind modul in care aceasta actioneaza: ”Asa Irina, pune bata pe ei”; ”Fa curat in primarie. Sunt care iau bani degeaba acolo”; ”Felicitari pentru initiative, as vrea sa atrag atentia ca mai sunt si anumiti «enoriasi» ai comunei care isi arunca dejectiile direct in rau”; ”Poate faceti o actiune si de curatare a raului Petris, sa ne putem bucura iara de el”.
De cand a fost aleasa primar, Irina Onescu tine legatura cu satenii si prin retelele de socializare, unde le transmite periodic informatii despre locurile de munca disponibile sau despre initiative ale administratiei locale.
Irina Onescu are 31 de ani si a devenit cunoscuta pentru ca in trecut a realizat emisiunea de televiziune ”MTV Passport”. Dupa ce a fost aleasa in functie, la alegerile din iunie, unii localnici au poreclit-o ”primarita MTV”.
Probabil ați sesizat că ieri și astăzi am încercat, pe cât se poate, să curățăm buruienile, rugii și iarba, crescute…
Posted by Irina Onescu on 12 Iulie 2016
- Published in Politică