La Iași fiecare piatră vorbește de trecut
La Iași fiecare piatră vorbește de trecut
Cine vrea să descopere Iașiul va intra aici ca pe o imensă poartă a istoriei noastre.
La Iași „fiecare piatră vorbește de trecut”, prin numărul mare de mânăstiri, muzee, case memoriale. De aceea, putem spune că orașul Iași este un veritabil muzeu național, prin comorile de istorie și de artă pe care le are.
„Sunt români care n-au fost niciodată la Iași, deși n-ar trebui să fie nici unul, căci cine n-a fost aici nu poate să străbată cu înțelegere foile celor mai frumoase cronici, nu se poate pătrunde după cuviință de spiritul trecutului nostru care trăiește în acest loc mai viu și mai bogat decât oriunde aiurea […]. În conștiința lui națională ar fi o lipsă dacă el n-ar fi văzut orașul care a fost și-și zice încă astăzi, cu mândrie, capitala Moldovei…” Nicolae Iorga
Multe din evenimentele importante din istoria românilor s-au petrecut la Iași, capitală a Moldovei, timp de trei secole (1564-1862). Pe aici au pășit Alexandru cel Bun, Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, Alexandru Lăpușneanu, Vasile Lupu și alți străluciți voievozi ai Moldovei. Deși a cunoscut multe momente de cumpănă, Iașul a renăscut de fiecare dată, devenind astăzi un oraș modern.
Iașul este și orașul marilor idei, al marii uniri, al celei mai vechi universități, al primului spectacol de teatru în limba română, al primului muzeu literar memorial (Bojdeucă din Țicău).
Aici se află Biserica Trei Ierarhi, că mărturie a gusturilor estetice ale unor domnitori de-ai noștri, Catedrala Mitropolitană, Casa Dosoftei, Palatul Culturii, Casa Pogor cu „Masa Umbrelor”, aleile Copoului cu mireasmă de tei și cu ecouri de vers eminescian (Teiul lui Eminescu și Muzeul „Mihai Eminescu”), Casele memoriale „Mihail Sadoveanu”, „George Topârceanu”, „Mihail Codreanu”, „Otilia Cazimir”, Biblioteca Universitară „Mihai Eminescu”, fondată ca bibliotecă a Academiei Mihailene.
►Personalități:
În Iași au trăit și s-au format oameni ca Varlaam, Dosoftei, Grigore Ureche, Miron Costin, Nicolae Milescu Spătarul, Ion Neculce, savantul de renume european Dimitrie Cantemir. Tot de aici s-au ridicat de-a lungul vremurilor Gh. Asachi, Mihail Kogălniceanu, Al. Ioan Cuza, Vasile Alecsandri, Alecu Russo, A. D. Xenopol, Vasile Conta, Titu Maiorescu, Mihai Eminescu, Ion Creangă, G. Ibrăileanu, M. Sadoveanu, N. Iorga, M. Ralea, dr. C. I. Parhon, Horia Hulubei, Gr. Cobalcescu, Petru Poni, Radu Cernătescu, Otilia Cazimir, I. Teodoreanu, Costache Negruzzi, Al. Philippide, Emil Racoviță.
Singurul român care a primit premiul Nobel, George Emil Palade, s-a născut în Iași.
►Harta Iașiului – Zona Centrală
►Obiectice Turistice – Palatul Culturii – Mitropolia Moldovei si Bucovinei –Teatrul National – Palatul Roznovanu – Manastirea „Sf. Trei Ierarhi” – Casa Dosoftei – Biserica „Sf. Nicolae Domnesc” – Biserica Barboi – Manastirea Golia –Biblioteca Centrala Universitara – Universitatea Al. I. Cuza – Parcul Copou –Gradina Botanica – Manastirea Cetatuia – Bojdeuca Ion Creanga
Sursă: LaIasi.ro
- Published in Turism
Descoperă cinci dimensiuni ale vieţii cotidiene din Iaşi
Descoperă cinci dimensiuni ale vieţii cotidiene din Iaşi
Un oraş nu este doar un cumul de clădiri, ci este o construcţie culturală şi spirituală, pe care o alcătuiesc oamenii ce trăiesc în el. Iar prin oameni, Iaşul şi-a dezvoltat o personalitate completă, bazată pe unitatea între 5 dimensiuni ale vieţii: istorie, cultură, spiritualitate, natură şi educaţie.
Un oraş istoric
“Iaşul e o mare istorie a poporului român. Acolo aproape orice loc este un loc istoric. Ce n-aş da să mai vin încă o dată în Iaşi, în această vatră de lumină românească”, scria Lucian Blaga în prima jumătate a secolului XX.
Oraşul a fost atestat documentar pentru prima dată în 1408, într-un act emis la Curtea Domnească a lui Alexandru cel Bun. Urmele istoriei sunt încă prezente în urbe şi continuă să evoce importanţa rolului pe care l-a jucat Iaşul în evoluţia Ţărilor Române.
Iaşul a fost a doua Cetate de Scaun a domnitorilor Moldovei Alexandru cel Bun şi Ştefan cel Mare. Reşedinţa Curţii Domneşti a fost definitiv mutată la Iaşi de către Alexandru Vodă Lăpuşneanu, în 1564. Oraşul şi-a păstrat statutul de inimă a provinciei până în 1859 când, sub sceptrul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, s-a realizat Unirea Principatelor Române.
Ruinele Curţii Domneşti din centrul Iaşului mai povestesc trecătorilor istoria tumultoasă a Moldovei şi a Iaşilor. Noua clădire – Palatul Ocârmuirii (actualmente Palatul Culturii), construit pe locaşul voievodal, este cel care cântă victoria asupra timpurilor, incendiilor şi războaielor şi vine cu noi poveşti triumfătoare (Unirea, pe care o cântă la fiecare oră carillonul cu 8 clopote din turn), dar şi drame recente, ca cei 50 de ani de comunism.
Un oraş spiritual
”Iaşul e înainte de toate o biserică, biserica bisericilor pentru trecutul nostru”. (Mihail Kogălniceanu)
Catedrală a ortodoxismului, majoritatea bisericilor şi mănăstirilor oraşului fiind creştin ortodoxe, Iaşul atrage în fiecare toamnă mii de credincioşi care vin să se roage la protectoarea spirituală a Moldovei, Sfânta Parascheva.
Cele peste 100 de mănăstiri şi biserici, simboluri spirituale şi bijuterii arhitectonice şi picturale unice în lume, se pliază pe existenţa oraşului Iaşi, din cele mai vechi timpuri. Menţionăm doar câteva, precum Biserica „Înălţarea Domnului” din sec. XVI, Biserica „Sf. Nicolae Domnesc”, reconstruită în sec. XIX pe locul bisericii construită de voievodul Ştefan cel Mare în se. XV, Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi” din sec. XVII şi Mănăstirea Galata, din sec. XVI. Ortodoxismul este ocârmuit de la nivelul Catedralei Mitropolitane, reconstruită în sec. XIX (pe locul Mitropoliei vechi, Biserica Albă din sec. XV) şi sfinţită în prezenţa regelui Carol I al Românei. Actuala biserică reuneşte formele tradiţionale româneşti cu cele târzii ale Renaşterii italiene, făcând loc decoraţiunilor în stil baroc.
Iaşul este o albie a diversităţii religioase. Ortodoxia este prezentă în variaţiuni de rit şi etnie – biserici pe stil vechi, biserică armeană, biserică rusă de rit vechi. De asemenea, catolicismul este o ramură importantă a spiritualităţii zonei, în fruntea căruia tronează Catedrala Romano – Catolică „Adormirea Maicii Domnului” din sec. XVIII. Importante comunităţi au fost cele de evrei, reprezentaţi de Sinagoga Merarilor, sec. XIX, şi de Sinagoga Mare, sec. XVIII.
Sunt prezente şi comunităţi mai restrânse ale altor confesiuni, fiecare găsindu-şi un loc şi un rost.
Iaşi, un oraş cultural
Iaşul – „un vis al inteligenţei libere…” (Titu Maiorescu)
Iaşul a fost şi este un centru al gândirii, al creaţiei libere. Semnificative sunt înfiinţarea cercului Junimea la Iaşi, care a marcat viaţa culturală a ţării. De asemenea, la Iaşi a fost fondat primul teatru de limbă yddish din lume: „Avram Goldfaden”. Tot în Iaşi s-a jucat prima piesă de teatru în limba română şi, la începutul secolului al XVI-lea, şi-a început activitatea prima imprimerie de carte din România.
Iaşul este tipul de oraş unde creativitatea răsare natural, fiind căminul unora dintre cele mai luminate minţi româneşti: Mihai Eminescu (ultimul poet romantic european), George Emil Palade (câştigător al premiului Nobel pentru biologie) şi Cristian Mungiu (câştigător al premiului Palme d’Or).
Putem retrăi clipele de altădată printr-o plimbare pe străzile cu arhitectură veche neo-românească, o vizită la casele memoriale din oraş sau la Palatul Culturii – o emblemă a oraşului cultural, exponent al neo-goticului flamboyant şi casă a importante muzee.
Centrele culturale străine care funcţionează la Iaşi (British Council, Centrul Cultural German, Centrul Cultural Francez, Centrul Cultural al Americii Latine şi Caraibelor) aduc un plus de culoare şi diversitate vieţii cultural – artistice a urbei, prin organizarea şi găzduirea de evenimente dintre cele mai diverse, precum expoziţii, seri de film, conferinţe, spectacole de teatru, la care participă categorii largi de public. De asemenea, acestea permit accesul la resurse media despre cultura reprezentată.
Un oraş al naturii
Cel mai important centru urban din estul României, Iaşul este şi un oraş verde. Natura este prezentă în oraş la fiecare pas, ceea ce face ca viaţa să fie mai relaxată şi mai sănătoasă. Pe lângă parcurile aflate la tot pasul, curţile pline cu flori şi copacii care bornează străzile şi bulevardele, Iaşul se mândreşte cu Parcul Copou şi Grădina Botanică.
Parcul Copou , situat în aria campusului Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, este cel mai vechi parc din Iaşi şi principalul loc de atracţie pentru promenada ieşenilor. Aleile sale, mărginite de reprezentări sculpturale ale artiştilor români şi felinare care amintesc de primele dispozitive cu gaz de iluminat public ale Iaşului, îmbie privirea să treacă în zona verde, colorată cu pete parfumate de lalele, panseluţe şi trandafiri. O oază în oraş, parcul are şi locuitori permanenţi precum păsări (care au propriile lor căsuţe colorate în copaci) şi veveriţe prietenoase.
Cealaltă zonă verde a oraşului este Grădina Botanică a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, prima de acest gen din România (1856), şi care se întinde pe 99,8 hectare. Un loc de relaxare şi contemplare a frumosului natural, grădina prezintă şi interes din perspectiva colecţiilor deţinute: cea mai mare colecţie de trandafiri din ţară, crizanteme şi tufănele, azalee şi camelii, cactuşi şi bonsai. Un labirint vegetal, Grădina Botanică este menită să îl transpună pe vizitator într-un univers al prospeţimii şi frumuseţii, rupându-l de cotidian.
O vatră a educaţiei
„Iaşul trebuie să devină scaunul ştiinţei, focarul inteligenţei române”Astfel afirma Mihail Kogălniceanu, cel care l-a susţinut pe principele Alexandru Ioan Cuza la fondarea primei universităţi moderne din România – Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, pe locaşul spiritual al educaţiei de înalt nivel de la Iaşi.
Şi eforturile şi gândurile de bun augur au găsit un pământ fertil, Iaşul fiind astăzi un important centru universitar, cu cinci universităţi publice ce acoperă o vastă arie de domenii, adunând în fiecare an aproximativ o sută de mii de studenţi din toată ţara.
Dacă Topîrceanu spunea odată „…şi am iubit Iaşul, care mi-a dat ospitalitate, […] cu studenţii lui gălăgioşi si cu studentele lui graţioase, care seamănă cu domniţele de pe vremea lui Alexandru cel Bun”, universitatea atrage viaţă şi mai multă bucurie pentru străzile urbei, şi introduce sufletele tinere în aerul boemului trecut al Ieşilor, în spiritualitatea-i specifică şi le oferă verdele crud şi mirosul florilor de tei.
Universitatea, prin deschidere iluministă şi cu moştenirea informaţională pe care o oferă celor însetaţi de cunoaştere, este un magnet şi un liant al întregii vieţi din Iaşi, cu istoria, spiritualitatea, cultura şi natura sa.
Sursă: Club Rotaract Iaşi
- Published in Turism
Povestea Iașiului: prezent și viitor
Povestea Iașiului: prezent și viitor. Filmul prezintă viziunea proprie asupra direcției de dezvoltare a Iașului pentru un viitor sustenabil.
Iasi 2020, ROMANIA – „Alexandru Ioan Cuza” University // Povestea Iasului: prezent si viitor from Andrei Ionut Apopei on Vimeo.
- Published in Cultură
Cum s-a schimbat Iaşiul în comunism
Cum s-a schimbat Iaşiul în comunism
Perioada comunistă nu a fost marcată doar de industrializarea Iaşiului. După 1950, încep mari prefaceri ale oraşului vechi, sunt construite marile spitale de azi, sunt înfiinţate muzee şi hoteluri, sunt reabilitate monumente istorice. În viteza sistematizărilor şi a construcţiei socialiste cad, sub lama buldozerelor, clădiri istorice precum Jockey Club (demolat în 1960), Academia Mihaileană sau Hanu lui Bacalu (Piaţa Unirii).
Sfatul orăşenesc, numele Primăriei inspirat după denumirile anilor 1855, şi apoi Consiliul municipal – sub comanda politică a timpului (PCR) şi conducerea judeţeană – pe lângă atribuţiile administrative şi gospodăreşti clasice, executa sistematizări rapide, prevedea dotări, repartiza terenuri, elibera autorizaţii şi prelua în administrare noile edificii. Avea, de asemenea în vedere, sărbătoririle naţionale de 1 Mai si 23 August, în Piaţa Unirii sau a Palatului, primirile festive ale conducerii statului sau ale unor înalţi
demnitari din ţările vecine, ce treceau prin gările Iaşilor (Iosip Broz Tito – iunie 1956, Nichita S. Hruşciov – iunie 1962, Leonid Brejnev – martie 1968 şi ianuarie 1979).
Muzee
Însoţind noile edificii industriale puse în lucru, se deschideau sau se mutau în spaţii confortabile şi bogatele muzee şi colecţii precum Muzeul de Artă (înfiinţat din anul 1860), Etnografic (început din 1943), Politehnic (1961), Istoria Moldovei (1971), toate instalate în fostul Palat Administrativ, devenit Palatul Culturii din anul 1955. Apoi, Muzeul Unirii (1959), Muzeul Teatrului (1976), Muzeul Literaturii – „Casa Pogor” (1972), Bojdeuca „Ion Creangă”, în condiţii noi (1968). De asemenea, se organizau casele memoriale „Otilia Cazimir” (1972), „Mihai Codreanu” (1970), „Mihail Kogălniceanu” (1975), „Mihail Sadoveanu” (1980), „G. Topîrceanu” (1985), Complexul cultural „Ion Creangă” şi Muzeul „Mihai Eminescu” din Parcul Copou (1989), Bătrâna Bibliotecă Centrală Universitară primea localul Fundaţiei „Regele Ferdinand” (decembrie 1947), iar mai tânăra Bibliotecă Regională (astăzi Biblioteca Judeţeană Ghe. Asachi) un spaţiu modern în Palatul Culturii. Filiala Academiei, înfiinţată în anul 1948, îşi construia elegantul sediu din bulevardul Copoului.
Institute, centre, staţiuni
Pentru dezvoltarea cercetărilor s-au întemeiat vreo 30 de institute, filiale, centre şi staţiuni, iar în Copou, s-a construit Institutul de Chimie „Petru Poni”, iar în intersecţia Ţesătura se instala Centrul de Calcul Electronic.
Vechea Grădină Botanică, iniţiată de profesorul Anastasie Fătu în anul 1856 şi mutată prin mai multe mici locuri, primea un vast teren de vreo 105 ha pe strada Dumbrava Roşie (1963), cu posibilităţi de extindere la 150 ha. Tinerilor li se construia Teatrul „Luceafărul” (1987), pe lângă Casa de Cultură a Tineretului (din 1957) şi a Sindicatelor (din 1959), iar Filarmonica „Moldova” (înfiinţată în anii războiului – 1942) obţinea un spaţiu larg pentru sala de concerte. Vizavi, la Teatru, prin 1956 se instala Opera. Noilor tipărituri li se destina frumosul local „Casa Cărţii” din strada Ştefan cel Mare şi un şir de spaţii luminoase distribuite prin toate cartierele, iar vechilor înscrisuri şi documente noul edificiu al Arhivelor Statului din Copou (1978).
Turism
Pe lângă fostele hoteluri „Traian” şi „Continental”, rămase după război, se înălţau cele două mari complexe turistice cu dotări moderne: „Unirea” (1969) şi „Moldova” (1982), destinate să găzduiască miile de oaspeţi din ţară şi din străinătate, sosiţi în oraşul legendelor. Lor li se adăuga faimoasa Bolta Rece, părăsită în anul 1902 şi rezidită în 1966, Hanul „Trei Sarmale”, refăcut în 1972, Motelul „Bucium” ridicat pe locul fostelor băi de la Repedea şi marele Complexe turistice de la Ciric şi Dorobanţi, în 1970.
Spitale
Pe frumosul platou al Tătăraşilor se construia Spitalul de Copii şi acela de Neurochirurgie, iar lângă izvoarele minerale, descoperite prin 1953 în şesul Nicolinei, se ridica marele Complex balnear cu Sanatoriul şi Spitalul de Recuperare, în jurul cărora urma a se mai aşeza un pâlc de clădiri pentru cazare. Alte aşezăminte medicale îşi găseau locul în zona centrală, precum Spitalul CFR şi acela de Pneumoftiziologie, Policlinica CFR şi Policlinica Mare din Piaţa Sf. Spiridon.
Scoase din anonimat, mai multe zeci de zidiri se înscriau în listele de monumente istorice protejate, unele primind şi plăci de aducere aminte, iar altele, ajunse în ruine de înaintea războiului, se reparau: Cetăţuia – 1970, Galata – 1967, Bărboi – 1988, Sala Gotică de la Trei Ierarhi – dărîmată în 1893 şi refăcută în 1960, Casa „Dosoftei”, folosită înainte ca depozit de sare – 1970, Esplanada Râpa Galbenă” 1988.
Cutremurul
Nu mici aveau să fie eforturile din martie 1977 când, după cutremur, în oraş au rămas fără locuinţe peste 1.300 de familii care au fost repede mutate în cămine şi şcoli. Cum rareori se întîmplă, în asemenea situaţii, lucrând necontenit, Primăria şi constructorii puneau la dispoziţia sinistraţilor 700 de apartamente noi, gratuite, până la sfârşitul lunii martie, şi încă 367 apartamente plus 120 de garsoniere, în aprilie. Multe echipe de zidari, tencuitori şi zugravi lucrau non-stop, câte 24 de ore, oprindu-se doar să îmbuce ceva, pe fugă, şi să se odihnească pe duşumele câteva ore. Solidaritatea umană era pe toate buzele, în suflete şi la mare onoare.
Ca şi în alte părţi, lucrul cu mare iuţeală, construcţiile ridicate pe bază de proiecte, economicoase, adesea refolosibile, au dus la uniformizarea unor cartiere, realizându-se, unele străzi anonime, mărginite de blocuri şablonate.
Clădiri istorice pier sub buldozere
Distrugerile războiului, sistematizarea grăbită şi lipsa de informare documentară a realizatorilor, suplinită de conducerea autoritară a unor edili, doritori să modernizeze şi să lărgească străzile bătrânului Iaşi – ca şi alţi înaintaşi – au dus la pierderea zestrei câtorva vechi căi centrale pitoreşti şi atrăgătoare din punct de vedere turistic (Lăpuşneanu de Sus, capătul Dimitrov, Unirii,), provocându-se şi dispariţia unor clădiri de mare însemnătate istorică şi culturală. Astfel a fost demolată, în iunie 1963, Academia Mihăileană, deschisă în iunie 1834. La fel s-a desfiinţat celebrul han „Petrea Bacalu” din Piaţa Unirii, (înlocuit acum de cinematograful “Victoria”).
Cu pagube importante a rămas şi strada Lăpuşneanu, al cărui făgaş, sărăcit după sistematizarea părţii de nord , a pierdut şi vechile bolţi „Strasshofer” din vremea Unirii, fostul Hotelul „France”, din colţul străzii Banu, casele cu „madone” – „Konya”, toate păstrate până în anul 1988. Mai înainte (1960) fusese risipit şi frumosul Palat „Jockey-Club”, proiectat de Gh. Asachi (1804) şi gazdă a petrecerii junimiştilor din 1876. Clădirea care a adăpostit celebra cofetărie Tuffli se afla pe colţ cu strada Carol I lângă fosta biserică Sf. Neculai cel Sărac – demolată şi ea cu multe suspine, dar prin anul 1914, din lipsa fondurilor pentru reparaţii. Locul său era luat de Parcul Voievozilor şi de Casa Tineretului (Casa de Cultură a Studenţilor).
Fiindcă un oraş cultural, cu tradiţii istorice, cum este Iaşul, nu poate fi lipsit de vechile sale amintiri şi podoabe, probabil că edilii mai bogaţi, ai viitorului, nu vor ezita să le rezidească pe acelea deosebite şi să redea patină istorică vechilor străzii: Lăpuşneanu, Cuza Vodă, Piaţa Unirii, Ştefan cel Mare şi Sfânt – aşa cum se procedează în unele oraşe din Europa Occidentală, unde vrăjmăşia războiului a provocat, de asemenea, pierderi regretate sau prefaceri nedorite.
Sursă: Ion Mitican
- Published in Cultură