Rata vaccinării copiilor la Iaşi a scăzut dramatic. Oficialii se aşteaptă la decese
Cifre îngrozitoare făcute ieri publice de autorităţile locale, care sperie efectiv părinţii copiilor mici, în condiţiile în care în ţară avem epidemie de rujeolă, fiind deja înregistrate peste 30 de decese.
Rata de vaccinare ROR (anti – rujeolă, oreion, rubeolă) a scăzut în judeţul Iaşi până la 67%, pe fondul nepăsării părinţilor, dar mai ales al campaniilor inconştiente împotriva vaccinării derulate de nespecialişti pe reţelele sociale. Asta în condiţiile în care recomandarea OMS este de minimum 95% u practic, un bebeluş din trei nu este vaccinat.
Îngrijorarea autorităţilor este maximă: patru instituţii au demarat o amplă campanie pro-vaccinare în judeţ. Un procent convingător pentru nehotărâţi: 96% din cele peste 8.000 de cazuri de rujeolă din ţară au apărut la nevaccinaţi.
Direcţia de Sănătate Publică (DSP), împreună cu Prefectura, Consiliul Judeţean şi Spitalul de Boli Infecţioase, începe o campanie intensă, pro-vaccinare, în judeţ. Acţiunea este organizată pe fondul epidemiei de rujeolă din ţară, după ce ministrul Sănătăţii a demis cinci directori de DSP care aveau o rată de vaccinare, în judeţ, sub 50%.
La Iaşi, situaţia nu este atât gravă, aşa cum este catalogată cea din judeţele din vestul ţării, dar este suficient de rea încât să fie tras semnalul de alarmă. În cazul vaccinului combinat care protejează împotriva rujeolei, oreionului şi rubeolei, ROR, rata de vaccinare în judeţul Iaşi este de 67%, în timp ce rata recomandată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii este de 95%, indiferent de tipul de vaccin.
„Rata recomandată de OMS este idealul, perfecţiunea. O rată de vaccinare între 80 şi 95% este foarte bună, şi de cele mai multe ori cea mai întâlnită. Ce este sub 80% înseamnă nişte goluri ale căror efecte se văd în timp – de exemplu, epidemiile. La o rată de vaccinare de 67% înseamnă că 1 din 3 copii nu a fost prins în programul naţional de vaccinare, şi că nu a fost vaccinat. Ceea ce nu este deloc în regulă“, a explicat dr. Mihnea Hurmuzache, director medical la Spitalul de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva“.
Care sunt cauzele
În judeţul Iaşi, din februarie 2016, de la începutul epidemiei de rujeolă, au fost confirmate şi diagnosticate 49 de cazuri. Potrivit medicilor, niciunul dintre pacienţii diagnosticaţi cu rujeolă nu şi-a pierdut viaţa, şi niciunul dintre ei nu a avut nevoie de îngrijiri deosebite sau de un tratament aparte.
„Situaţia din judeţ pe care am transmis-o şi ministrului Sănătăţii, într-o videoconferinţă, este următoarea: la ROR avem o rată de vaccinare de 67%, din mai multe motive. În primul rând, neprezentare la medicul de familie pentru vaccinare, în al doilea rând, refuzarea vaccinării, şi în al treilea rând lipsa unor vaccinuri în timpul anului. La ora actuală avem asigurate toate tipurile de vaccinuri şi la medicii de familiei şi în stocurile DSP“, a punctat dr. Liviu Stafie, directorul DSP.
Potrivit medicului, în prezent în judeţ se desfăşoară o amplă campanie de vaccinare cu sprijinul mai multor instituţii. În urma epidemiei de rujeolă, medicii de familie sunt obligaţi să raporteze la fiecare două săptămâni cartagrafierea copiilor eligibili pentru administrarea ROR. În plus, aceştia trebuie să transmită periodic numărul părinţilor care refuză vaccinarea şi al celor negăsiţi la domiciliu pentru administrarea ROR. În colaborare cu Prefectura, DSP îi va localiza pe copiii din judeţul Iaşi care nu au acte de naştere şi care nu sunt înscrişi la medicul de familie.
„Am trimis o adresă către toţi medicii de familie prin care i-am anunţat că trebuie să vaccineze toţi aceşti copii nevaccinaţi, chiar dacă sunt pe listele unui alt medic de familie sau dacă nu sunt înscrişi la unul. Ulterior, vor elibera pentru aceşti copii o adeverinţă de vaccinare în baza căreia vor fi trecuţi în registrul naţional electronic de vaccinări“, a mai precizat dr. Liviu Stafie.
32 de decese
Conform unui raport al Ministerului Sănătăţii, actuala epidemie de rujeolă începută în februarie 2016 a apărut pe fondul unei scăderi succesive, în ultimii ani, a ratei de vaccinare cu ROR. 96% din cele peste 8.000 de cazuri de rujeolă, confirmate de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, au fost identificate la persoane nevaccinate. Până acum, la nivel naţional sunt 32 de decese din acest motiv. 2.64% din cazuri au fost înregistrate la persoane cărora le-a fost administrată doar prima doză din vaccinul ROR, în timp ce numai 1% din cazuri au fost raportate la persoane complet vaccinate.
În urma campaniei pro-vaccinare lansate de Ministerul Sănătăţii, conducerea Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi s-a oferit să informeze părinţii din mediul rural despre nevoia de vaccinare.
„Ne vom deplasa în zonele în care DSP va găsi o breşă de vaccinare mai importantă, vom lua legătura cu comunitatea locală, cu cadrele didactice, cu medici de familie şi vom încerca să vorbim cu părinţii şi bunicii acestor copii. Vom încerca să-i convingem că vaccinarea este absolut nececară. De aceea nu mai exista variolă, de aceea pentru o perioadă de timp nu a fost rujeolă, de aceea pentru o perioadă de timp nu a fost poliomielită sau difterie. Din nefericire, nu în ţara noastră, dar în alte zone din lume au fost cazuri şi de poliomelită şi de difterie“, a arătat Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase.
Rujeola este o infecţie virală cauzată de virusul rujeolic. Simptomatologia apare, de obicei, după opt zile de la expunerea la virus. Simptomele iniţiale cuprind febră, tuse persistentă, secreţii nazale, uneori diaree. Ulterior, apar pete mici de culare alb-gri în interiorul gurii, urmate de o erupţie cutanată. Petele mici şi roşii apar mai întâi la nivelul feţei şi apoi cuprind tot corpul.
În prezent, la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi sunt internaţi cinci copii cu observaţie de rujeolă. Pacienţii provin din judeţele Vaslui şi Galaţi şi au fost transferaţi către Infecţioase în cursul după-amiezii de joi, 27 iulie.
Când se face vaccinul ROR
Conform rezumatului caracteristicilor vaccinului ROR, produsul este indicat pentru vaccinarea simultană rujeolică, urliană şi rubeolică a persoanelor începând de la vârsta de 12 luni. În circumstanţe speciale – cum ar fi epidemiile de rujeolă, călătoriile în regiune cu prevalenţă mare a rujeolei – M-M-RVAXPRO (n.r. – denumirea comercială a vaccinului) poate fi administrat la sugari începând de la vârsta de nouă luni.
„Persoanelor cu vârsta de 12 luni sau peste trebuie să li se administreze o doză la o dată aleasă. O a doua doză poate fi administrată la cel puţin patru săptămâni după prima doză, în conformitate cu recomandările oficiale. A doua doză este destinată persoanelor care, din orice motiv, nu au prezentat răspuns imunologic la prima doză“, se arată în documentul citat.
Potrivit acestuia, în cazul în care un sugar este vaccinat la nouă luni, când acesta are între 12 şi 15 luni de viaţă, trebuie revaccinat. Specialiştii care au întocmit rezumatul caracteristicilor vaccinului ROR notează că, în cazul sugarilor sub nouă luni, nu sunt disponibile date cu privire la eficacitatea şi siguranţa administrării vaccinului.
- Published in Sănătate
Povestea multimilionarului care trăiește de 20 de ani singur pe o insulă
Povestea multimilionarului care trăiește de 20 de ani singur pe o insulă. David Glasheen are 73 de ani si de 20 locuieste pe o insula din nord-estul Australiei. „N-as putea fi mai linistit si mai fericit in alt loc”, spune el.
David s-a mutat pe Restoration Island in 1997. In tinerete, acesta a fost multimilionar, insa in 1987 a pierdut, dupa o prabusire a cotelor bursiere, aproape toata averea. In cea mai buna perioada a sa din punct de vedere financiar, acesta avea circa 28.4 milioane de dolari.
David locuieste acum alaturi de catelusa Polly, care ii tine companie. Acesta si-a construit un asezamant pe insula si are tot ce ii trebuie.
„Cand am venit aici, eram bolnav dupa bani. Banii sunt cei care ii imbolnavesc pe oameni. Din cauza asta mi s-a distrus si caznicia. Locuind singur iti lipsesc conversatiile inteligente si contactul cu alti oameni. Mi-ar placea sa mai locuiesc cu cineva aici. Sau cu cateva fete care sa ma viziteze de cateva ori pe an”, a spus el, aruncand si o mica gluma la final.
„Imi place aici pentru ca e pace si armonie. Sigur, exista si lucruri periculoase in natura, cum sunt crocodilii de apa sarata. Nu am o rutina exacta si asta imi place cel mai mult. Fiecare zi este diferita, fac ce vreau atunci cand vreau. Daca nu vreau sa fac ceva, nu fac”, mai spune el.
David s-a nascut la Sydney din parinti irlandezi. Familia sa se ocupa cu mineritul aurului in Noua Guinee inaintea marii crize financiare din anii ’80.
La scurt timp dupa ce mariajul sau s-a stricat, acesta s-a lasat inspirat de o fosta prietena, care i-a spus ca ar vrea sa traiasca pe o insula.
Pe insula, David are generator care functioneaza cu combustibil, dar si panouri solare. Astfel, acesta are chiar si internet si spune ca se mai uita din cand in cand pe YouTube la diverse clipuri.
O data pe an, acesta merge in civilizatie si isi cumpara alimente. Preferatele sale raman dulciurile.
- Published in Povestea zilei
Familia unui tânăr mort la Colectiv: cum şi-au refăcut viaţa părinţii de 52 de ani
• soţii Marcela şi Dorin Bucă, părinţii lui Andrei, tânărul în vârstă de 29 de ani care şi-a pierdut viaţa în tragedia din clubul “Colectiv”, nu au suportat ideea de a nu avea un copil • în vârstă de 52 de ani, Marcela Bucă a născut, cu câteva zile înainte de Paşti, o fetiţă perfect sănătoasă • cei doi soţi consideră acest copil o minune, un dar de la Dumnezeu şi nu găsesc cuvinte pentru a descrie bucuria pe care o trăiesc în prezent.
În urmă cu un an şi jumătate, o veste cumplită le-a sfâşiat sufletul soţilor Marcela şi Dorin Bucă. Pe 30 octombrie 2015, unicul lor fiu, Andrei Bucă, şi-a pierdut viaţa în cumplitul incendiu din clubul bucureştean “Colectiv”.
Avea doar 29 de ani, iar pentru cei doi părinţi existenţa în această lume părea să se fi golit de conţinut şi însemnătate odată cu dispariţa sa. De câteva zile, însă, soţii Bucă au din nou un motiv pentru a înfrunta viaţa până la capăt, cu bune şi cu rele, aşa cum este ea hărăzită să fie. Chiar înainte de marea sărbătoare creştină a Învierii, în familie a sosit un nou membru: la vârsta de 52 de ani, Marcela a născut, fără mari probleme, o fetiţă perfect sănătoasă. Se numeşte Andreea Gabriela, iar bucuria pe care le-a adus-o părinţilor săi este greu de descris în cuvinte.
“Pieta, acea sculptură a marelui Michelangelo, este considerată cea mai mare operă de artă a tuturor timpurilor. Se spune că niciun scriitor, oricât de talentat ar fi fost el, nu a reuşit să transpună în cuvinte Pieta în aşa fel încât descrierea să se ridice la nivelul acestei capodopere. La fel putem spune şi noi: nu găsim cuvintele care să exprime bucuria cu care ne-a umplut sufletele acest copil! Nu vom găsi niciodată vorbele de bucurie şi de mulţumire Lui Dumnezeu pentru minunea care a venit la noi în casă!”, ne-a mărturisit Dorin Bucă.
Acesta spune că nici el şi nici soţia sa nu s-au putut împăca cu gândul că au rămas singuri, după ce şi-au pierdut unicul fiu în tragedia din clubul “Colectiv”.
“În momentul când a plecat Andrei dintre noi, am simţit că viaţa noastră nu mai are niciun sens. Am simţit un gol atât de mare încât, în fiecare zi când ne sculam, ne uitam unul la altul, ne luam în braţe şi plângeam. Dar am strâns din dinţi, nu ne-am lăsat şi ne-am înţeles, tot aşa, din priviri, uitându-ne unul la altul, că nu are rost să continuăm în această lume dacă nu mai facem un copil”, ne-a spus încercatul tată, explicându-ne că numele Andreea a fost pus în memoria lui Andrei, iar Gabriela pentru că vestea că soţia sa este însărcinată a venit, astă-toamnă, chiar în ziua Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril.
“Poartă numele arhanghelului Gabriel, cel care a adus veşti pe lume, inclusiv despre venirea Mântuitorului. Am numit-o aşa pentru că tot de Sfinţii Arhangheli ne-a venit şi nouă vestea minunată”, ne-a mai spus Dorin Bucă.
Încă nu s-a făcut dreptate pentru Andrei şi celelalte victime din “Colectiv”
Andrei Petru Bucă, tânărul brăilean care a pierit în clubul “Colectiv” la doar 29 de ani, a fost un copil foarte reuşit. Absolvise facultatea de arhitectură şi lucra la o renumită firmă din domeniu, având deja câteva reuşite deosebite pe plan profesional.
„La educaţia şi aptitudinile sale, ar fi putut oricând să plece în străinătate. Eu l-am convis să rămână în ţară, pentru că şi aici se pot face lucruri deosebite, iar el a îmbrăţişat până la urmă atât de mult această idee încât încerca să îi convingă şi pe alţii să rămână şi să îşi facă o carieră de succes în ţară. Mi-ar fi plăcut să ajungem să lucrăm împreună în domeniul meu, al construcţiilor navale…”, ne spunea, în toamna anului trecut, la împlinirea unui an de la tragicul eveniment din “Colectiv”, Dorin Bucă, actualmente director în cadrul Şantierului Naval Cernavodă.
Acesta a lucrat la renovarea navei cu zbaturi Borcea, iar Andrei şi prietenii săi făceau des croaziere pe cochetul vapor de epocă aflat în prezent în administrarea Palatului Copiilor din Brăila.
„N-am să uit niciodată acele ieşiri pe Dunăre, când tatăl lui ne vorbea despre cum funcţionează vaporul cu zbaturi, iar Andrei era mândru de ceea ce făcuse tatăl său pentru salvarea acelei nave. Încă nu pot să mă obişnuiesc cu gândul că Andrei nu mai este. Am impresia că e undeva, pe la Bucureşti, şi că o să vină iar, cu Kuki, într-o sâmbătă, să ne reunim toată gaşca”, ne spunea, tot astă toamnă, Mario Apostol, unul dintre prietenii cei mai buni ai lui Andrei Bucă.
Kuki este porecla lui Ioan Tripa, prietenul cu care Andrei s-a dus în acea noapte fatidică la concertul din clubul „Colectiv”.
Andrei, cel vesel şi jovial, şi Kuki, cel taciturn şi mucalit, sunt acum sarea şi piperul care lipsesc găştii lor de la Brăila.
„Când ne mai vedem cu toţii, parcă aşteptăm şi iar aşteptăm să-i vedem şi pe ei venind. Fiecare avea felul lui de-a fi. Andrei era genul jovial, te lua în braţe, râdea şi te întreba care-i treaba, Kuki nu scotea nici două vorbe pe oră, dar când spunea ceva se cunoştea că a vorbit el. Încă refuz să cred că n-o să-i mai văd niciodată”, ne-a mai povestit Mario Apostol.
Din păcate, Andrei este acum doar o amintire care nu se va şterge niciodată din sufletul părinţilor şi prietenilor săi. Aceştia încă mai aşteaptă să se facă dreptate, iar cei responsabili de moartea sa şi a celorlalte 63 de victime din “Colectiv” să plătească pentru vina lor. Procesele intentate de familiile victimelor împotriva patronilor clubului „Colectiv” şi a autorităţilor responsabile bat, însă, pasul pe loc.
“Abia în mai se va relua procesul intentat de asociaţia din care facem şi noi parte, numită «Colectiv GTG 3010». Aşteptăm să vedem cum se vor mişca lucrurile în continuare, dar deocamdată nu s-a mişcat mare lucru”, ne-a declarat Dorin Bucă. Acesta urmăreşte cu mare atenţie toate informaţiile care apar în presă sau pe diverse site-uri, despre cauza producerii tragediei din “Colectiv”.
“Recent, a fost publicat un articol de nişte jurnalişti ruşi care susţin că acolo a fost un atentat”, ne-a spus el, ieri.
De altfel, şi în urmă cu câteva luni, acesta părea convins că lucrurile nu sunt chiar aşa cum le prezintă comunicatele oficiale.
“Se aud tot felul de lucruri… La întâlnirile de la Bucureşti cu ceilalţi părinţi îndoliaţi, am avut posibilitatea să discut cu anumiţi experţi a căror părere este că în clubul respectiv s-a întâmplat ceva ciudat, că focul a fost sprijinit cu anumite substanţe care, în mod normal, nu aveau ce să caute acolo. Flacăra a durat puţin, dar căldura a avut o intensitate extraordinar de mare. Andrei nu a avut arsuri pe corp ci doar în zona gurii, din cauza aerului fierbinte pe care l-a inspirat”, ne declara, astă toamnă, Dorin Bucă.
- Published in National
Un chelner a găsit şi a dus la poliţie 77.000 de euro care aparţineau unei românce
Un chelner a găsit şi a dus la poliţie 77.000 de euro, sumă care s-a dovedit că aparţinea unei românce în vârstă de 37 de ani, scrie diariodemallorca.es.
Algerianul Lahouari Saidani, care este chelner la restaurantul Arabica din cartierul Pedro Garau din Palma, a găsit în urmă cu mai multe zile, sub cutia poştală din clădirea în care locuieşte, o pungă de hârtie care conţinea peste 17.000 de euro în monede şi alte câteva zeci de mii de euro în cecuri.
”Sunt musulman şi religia nu îmi permite să păstrez ce nu e al meu”, a povestit algerianul născut în Oran şi rezident în Mallorca din 2001.
El a spus că a plecat de la locul de muncă la ora 18.00 şi, când a ajuns acasă, a mers direct la cutia poştală.
”Este un obicei şi aştept de câteva zile un document de la Madrid. Jos, am văzut o pungă mare de hârtie. Am deschis-o şi am găsit cecuri şi mulţi bani de metal”.
Algerianul a asigurat că nicio clipă nu a fost tentat să păstreze punga respectivă.
”Islamul interzice să furi şi eu am primit o educaţie strictă”.
În pachet se aflau 83 de cecuri provenind de la zece entităţi financiare diferite şi mai multe documente personale ale unei femei române în vârstă de 37 de ani, haine şi cosmetice recent cumpărate. Lahouari a mers la poliţie, unde spune că a avut de dat mai multe explicaţii.
”Când poliţiştii au văzut un arab cu o pungă plină de bani, au fost neîncrezători. Nu înţelegeau nimic”.
Agenţii au identificat-o rapid pe româncă, folosindu-se de paşaportul care se afla în pachet. Cei doi s-au întâlnit la secţia de poliţie, iar ea s-a oferit să îi dea o sumă de bani celui care a găsit bunurile sau să îi facă un cadou soţiei lui.
”A povestit că urma să îi ducă la bancă. Cum era coadă, a mers la clădire şi a lăsat punga sub căsuţele poştale. După cum spune, locuieşte acolo, deşi nu am văzut-o niciodată. Spunea că lucrează în domeniul imobiliar. S-a oferit să îmi dea bani, pentru a-mi mulţumi. Am refuzat complet, deşi a insistat să îi facă un cadou soţiei mele”, a mai spus algerianul, care a adăugat că, deşi câştigă o mie de euro pe lună şi că nu îşi permite niciun lux, acei bani nu erau ai lui.
- Published in Extern
Prima Miss Moldova din istorie a cucerit inimile cu frumusețea ei blajină
Prima Miss Moldova din istorie a cucerit inimile cu frumusețea ei blajină. Primul concurs de miss moldovenesc a fost organizat în anul 1929, la iniţiativa conducerii publicaţiei Realitatea ilustrată.
Printre cele 2.500 de tinere înscrise la preselecţii s-a aflat şi Marioara Cazaban, o studentă din Iaşi, care, deşi nu a ajuns în finală, a cucerit inimile tuturor, fiind și prima Miss Moldova din istorie.
„Frumuseţea moldovenească este blajină, timidă chiar şi limpede ca o doină„
În urmă cu peste 80 de ani, o tînără din Iaşi cucerea inimile bărbaţilor din întreaga ţară. Marioara Cazaban avea să fie desemnată Miss Moldova la primul concurs de frumuseţe.
Pentru lumea mondenă din perioada interbelică, primul concurs de miss a fost unul extrem de mediatizat. Organizat în anul 1929 la iniţiativa conducerii publicaţiei „Realitatea ilustrată”, evenimentul a stîrnit un val de interes în rîndul tinerelor. Nu mai puţin de 2.500 de fete cu vîrsta cuprinsă între 16 şi 25 de ani s-au înscris la preselecţii, trimiţîndu-şi fotografiile pe adresa revistei amintite.
Concursul era afiliat „Miss Universum”, care se organiza deja de 11 ani la Galveston, în Statele Unite ale Americii. Aşadar, cîştigătoarea urma să reprezinte România peste Ocean.
Din comitetul de organizare al evenimentului au făcut parte, printre alţii scriitorul Liviu Rebreanu, pictorii Frederic Storck şi I. Steriadi, în vreme ce juriul care a decis cîştigătoarea a fost compus din Dem Dobrescu (primar al Bucureştiului), Principesa Ioana Ghica, doamnele Cuţescu, Stork, Olga Creceanu şi domnii Brătescu-Voineşti, Ion Minulescu şi H. Blazian.
În finala concursului au ajuns şapte reprezentate desemnate cîştigătoare regionale, plus trei reprezentante ale Capitalei. În etapa finală din SUA, România a fost reprezentată de Magda Demetrescu, o tînără de 17 ani din Bucureşti. În Statele Unite, românca s-a clasat pe locul şase, dintr-un total de 44 de concurente.
Cu toate acestea, încă o tînără a reuşit să atragă atenţia tuturor cu frumuseţea sa, prima Miss Moldova. Marioara Cazaban avea 20 de ani şi era studentă la Facultatea de Litere a Universităţii „Al. I. Cuza”. În acelaşi timp studia şi pianul la Conservator.
Reporterii „Realitatea ilustrată” au vizitat-o şi au realizat un articol despre ea:
„«Miss Moldova» îşi adecvează foarte bine atitudinea generală în ceiace cuprinzător exprimă adjectivul «cuminte». Deaceia n’o vezi zglobie trecând în promenadă la orele consacrate, după cum n’o poţi întîlni la seratele şi reuniunile unde obişnuit fetele noastre îşi caută sursa de distracţii.
D-şoara Marioara Cazaban este un exemplu frumos de studentă harnică, cheltuind energia şi timpul liber în lecturi şi studii.
Ea confirmă astfel un specific intelectual care în genere aparţine sufletului moldovenesc şi care desigur nu-i poate decât completa cu succes darul frumuseţii. Este sinceră şi comunicativă. Gestul ei, sfios şi tânăr; graiul ei, melodios şi cald; privirea-i limpede şi iubitoare.
D-şoara Cazaban întruneşte astfel o colecţie de calităţi morale care, chiar dacă ar fi fost lipsită de farmecul fizic, iar fi dat totuş dreptul de a fi o reprezentantă a generaţiei ei.
Pe «Miss Moldova» am găsit-o în locuinţa ei din str. Păcurari, într-un interior simplu şi ospitalier unde mi-a relatat câteva:
„Miss Moldova” spune că a fost foarte bine organizat, întrecînd, chiar toate aşteptările:
„Cu ocazia acestui’ concurs am constatat că ţara are fete frumoase; din toate părţile ţării s’au adunat în Capitală, un adevărat colier de perle, care de care mai frumoase, mai atrăgătoare. Frumuseţile fiecărei regiuni au ceva specific: muntencele au o frumuseţe îndrăzneaţă, aproape rafinată; ardelencele şi bucovinencele posedă o frumuseţe vioae dar rece; moldovencele sunt mai banale; iar frumuseţea moldovenească este blajină, timidă chiar, şi limpede ca o doină… Idealul unei reuşite la concursurile de frumuseţe este să facă cinematograf. Ei bine, eu nu găsesc în aceasta un ideal. Idealul meu vi-l voi spune după ce voi termina studiile”.
Despre călătorii, aceasta a spus:
„Mi-ar plăcea să fac voiajuri in străinătate, însă bine înţeles, după ce-mi voiu cunoaşte ţara, care este foarte frumoasă. Imi plac cinematograful, teatrul, concertele, sporturile de iarnă, etc. dar nu sunt amatoare de dans.”
„În literatura moldovenească — continuă d-şoara Cazaban — prefer pe Ionel Teodoreanu, Mihai Sadoveanu, Liviu Hebreanu şi pe spiritualul Topîrceanu. Din literatura străină prefer pe Ştefan Zweig, Thomas Hardy şi poeziile lui Baudelaire şi Paul Verlaine.”
Despre artă, muzica, sună melodios răspunsul domnişoarei Cazaban.
„Am dat examen la conservator şi am fost primită in anul IV la pian. Armonia dulce a pianului este o desfătare supremă pentru mine şi pentrucă-l iubesc mult, poate voi pleca în străinătate şi mă voi devota lui.”
„Moda femeilor este ceva foarte variat şi fiecare variaţie îşi are charme-ul lui. Prefer totuş rochiile-soie, pentru că amintesc timpurile nobleţei de la curtile regale franceze. Ce vrei, domnule, sânt o romantică.”
Ce ține de viața personală, aceasta spunea:
„Copilăria mea a fost foarte plăcută şi astăzi mi-aduc cu drag aminte de ea.”
Pendula din perete bătu patru lovituri răspicate. Ora 4. Ora cînd d-şoara Caizaban trebuia să plece la Conservatorul de muzică pentru o oră de pian.”
- Published in Local
Cel mai tânăr milionar român la Loto s-a ruinat în numai trei ani. Cum a ajuns să piardă o avere de 1,3 milioane de dolari
Povestea celui mai tânăr câştigător român la Loto 6/49 poate fi scenariul unui film bazat pe zicala “banii nu aduc fericirea”. 
Daniel Neculai Amariei, din comuna suceveană Baia, a câştigat în anul 2003, pe când avea doar 17 ani, marele pot la Loto: 1,3 milioane de dolari. Pentru că nu a ştiut să administreze mica avere, după mai puţin de trei ani, Daniel Neculai Amariei s-a trezit mai sărac decât era înainte de a da norocul peste el.
Din banii câştigaţi, suceveanul le-a cumpărat celor patru fraţi câte un apartament, iar restul banilor „a reuşit” să-i risipească pe afaceri falimentare, pe tot felul de maşini scumpe, precum şi pe petrecerile stropite cu cantităţi considerabile de băuturi alcoolice. Localnicii din Baia povestesc că toţi banii s-au dus rapid pe apa sâmbetei, deoarece tânărul a început „să-i arunce” în stânga şi-n dreapta.
Daniel Neculai Amariei, fostul miliardar din Baia, nu a mai fost văzut de ani buni prin localitatea natală. Foştii lui consăteni nu mai ştiu mare lucru despre el, doar că locuieşte undeva prin Fălticeni, într-un apartament modest. Afacerile falimentare, maşinile scumpe şi petrecerile cu nemiluita l-au ruinat Averea dobândită fără muncă de bucovinean a adus totodată şi ghinionul în familia sa.
La scurt timp, între părinţii lui Daniel Neculai Amariei au început să apară certuri tot mai dese, care au dus până la urmă la divorţ. Casa părintească a tânărului a fost vândută, sătenii din Baia aducându-şi şi acum aminte cum mama lui Dan a căzut în patima alcoolului, acesta fiind motivul pentru care tatăl fostului miliardar a decis să se separe de aceasta şi să plece de acasă.
Dan Amariei, tatăl lui Daniel Neculai, a investit o parte din banii câştigaţi de fiul său într-o firmă de transport internaţional, precum şi într-o fermă de păsări, ambele afaceri fiind deschise la Timişoara, însă până în 2007, tatăl fostului miliardar a reuşit să falimenteze ambele afaceri. Cel mai tânăr câştigător de la Loto a mai cumpărat prin intermediul tatălui mai multe terenuri agricole în judeţele Timiş şi Iaşi, însă între timp le-a vândut şi pe acestea deoarece a rămas fără bani.
Localnicii din Baia au povestit că Daniel a cheltuit o sumă mare de bani pentru mai multe maşini. Le-a vândut pe toate ieftin după ce a făcut un accident, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, şi a rămas fără permis de conducere. Două Audi A6, un BMW 320, un Hyunday, un Mercedes sunt doar câteva din maşinile pe care Daniel şi le-a achiziţionat după ce a pus mâna pe marele pot.
“Schimba maşinile ca pe ciorapi, iar petrecerile erau la ordinea zilei, de parcă banii câştigaţi aveau să nu se mai termine”, a spus unul dintre vecini pentru presa locală.
Consătenii lui Daniel îşi amintesc cum, în iarna anului 2003, tânărul a câştigat la Loto 6/49 suma de 42,5 miliarde de lei vechi, echivalentul a 1,3 milioane de dolari. La început nu avea bani nici de tren pentru a merge la Bucureşti să-şi ridice premiul. A fost nevoie să aştepte ca tatăl său să primească ajutorul social de la Primărie pentru a cumpăra un bilet spre Capitală.
Dan era, în anul 2003, în clasa a X-a şi nu jucase în viaţa lui la Loto. Într-o zi, a mers împreună cu un coleg la o agenţie din localitatea Fălticeni, unde a completat cele 6 numere norocoase – 26, 30, 35, 40, 45, 49, pe care, după cum susţinea tânărul la acea vreme, le visase cu o noapte înainte. În anul 2006, Daniel a început construcţia unei vile de mari dimensiuni, însă nu a reuşit să o mai finalizeze şi a vândut-o după mai puţin de un an unui bărbat din Fălticeni.
Foştii săi vecini sunt mulţumiţi de faptul că fostul miliardar s-a mutat, deoarece în perioada în care îşi făcea veacul prin Baia organiza tot timpul petreceri, muzica fiind aproape mereu la maximum.
“După ce Dan (tatăl miliardarului) s-a mutat la Timişoara, iar cei cinci copii au plecat la Fălticeni, în casa din Baia a rămas doar soţia care a dat în patima alcoolului, vânzând totul de prin casă pentru un pahar de băutură. Cât timp aveau bani, petrecerile se ţineau lanţ, dar cum nu au ştiut ce să facă cu ei, aceştia s-au risipit repede, iar ei au rămas pe drumuri, fiind nevoiţi să vândă până şi căsuţa în care locuiau înainte de a da norocul peste ei”, a povestit Tudor Acatrinei, un localnic din Baia.
După estimările localnicilor, a tocat toţi banii în trei ani de la câştigarea marelui pot la Loto 6/49.
- Published in National
Această bătrânică de 85 de ani a fost întrebată ce ar face dacă ar avea posibilitatea de a își trăi viața din nou. Răspunsul ei te va lasă fără cuvinte:
„Aș face mai multe greșeli data viitoare. M-aș relaxă. Aș fi mai aventurieră decât am fost până acum.
Aș lua mai puține lucruri în serios. Mi-aș oferi mai multe șanse. Mi-aș acceptă problemele.
Aș urca mai mulți munți și aș înota în mai multe ape. Aș mânca mai multă înghețată și mai puțină fasole.
Aș iubi mai mult.
Vezi tu, eu sunt unul dintre acei oameni care trăiesc în mod rațional oră de oră, zi de zi. Oh, am avut și eu momentele mele, iar dacă ar fi să trăiesc din nou, aș avea mult mai multe astfel de momente.
De fapt, aș încerca să am parte doar de astfel de momente.
Aș trăi o zi cât trăiesc alții într-un an. Am fost una dintre acele persoane care nu mergeau pe nicăieri fără a verifica vremea, fără o sticlă de apa rece și o haină de ploaie…
Dacă ar fi să îmi trăiesc din nou viață, aș călători cu un rucsac în spate.
Primăvara aș renunța la încălțări pentru a alerga în picioarele goale… și aș rămâne așa până toamna târziu.
Aș dansa mai mult, aș ierta mai mult… și aș culege mai multe margarete.”
foto: De Visu, Shutterstock
Sursă: kudika.ro
- Published in Povestea zilei
Cea mai scumpă construcție din istoria Iașiului inspirată de Palatul Dogilor din Veneția
Zeci de milioane de euro din fonduri publice au fost cheltuite pentru cea mai scumpă construcție din istoria Iaşiului. Nimeni nu ştie cu exactitate suma folosită şi probabil că n-o vom afla niciodată.
Gara Mare a Iaşiului a fost ridicată în cadrul unui plan complex gândit încă de la mijlocul secolului XIX, în timpul domnitorului Mihail Sturdza, pentru legarea României printr-o reţea feroviară, însă planurile iniţiale au fost abandonate rând pe rând, din lipsa resurselor financiare.
După unirea Principatelor şi după aducerea pe tronul Principatelor Unite a lui Carol de Hohenzollern, în 1866, au început să apară primele căi ferate între regiunile istorice ale ţării.
La 1 septembrie 1866 a fost inaugurată calea ferată care lega oraşele Liov şi Cernăuţi din Austro-Ungaria. A fost construită şi pusă în exploatare de către compania feroviară Lemberg-Czernowitz Eisenbahn (LCE). Aceasta obţinuse la 15 mai 1867 concesiunea pentru continuarea căii ferate până la Suceava, aflată atunci pe graniţa dintre Austro-Ungaria şi România.
În cadrul aceluiaşi proiect, a fost planificată realizarea unei legături de la frontiera austriacă prin porturile dunărene Galaţi şi Brăila către Bucureşti. În acest scop, directorul general al Lemberg-Czernowitz-Eisenbahn, Viktor Ofenheim, a primit în anul 1867 un contract preliminar.
Prin liniile de cale ferată pe care le administra în Bucovina, Lemberg-Czernowitz-Eisenbahn a contribuit la îmbunătăţirea condiţiilor logistice din partea de nord a reţelei feroviare a României şi i s-a atribuit contractul de construcţie pentru traseul de la Suceava la Roman cu o linie de legătură de la Paşcani la Iaşi.
La 25 decembrie 1869 a fost deschis traseul feroviar Suceava-Roman. Împreună cu calea ferată Cernăuţi-Suceava inaugurată cu o lună şi jumătate în urmă, România dispunea acum de o reţea feroviară conectată cu ţările din străinătate. În acelaşi timp, compania austriacă Lemberg-Czernowitz-Jassy Eisenbahn a construit Calea ferată Paşcani-Iaşi pe care a finalizat-o la 20 mai/1 iunie 1870.
Cu acest prilej a fost inaugurată şi Gara Iaşi, care era pe atunci una dintre primele staţii de călători din România. Era a treia gară de pe teritoriul actual al României, după cele de la Bucureşti şi Giurgiu, inaugurate în 1869.
Clădirea impunătoare a Gării Iaşi a fost realizată după planurile arhitectului austriac Johan De Wachter. Clădirea gării a fost construită în stil veneţian-gotic. Faţada sa este inspirată de faţada Palatului Dogilor din Veneţia. Clădirea centrală avea o lungime de 133.8 m şi 113 camere. În partea centrală, la etaj, se află o loggie cu cinci ochiuri şi coloane de piatră sculptată, având deasupra trei ogive, tot sculptate. Clădirea a fost văruită în roz-bombon, iar loggia era roşie.
Marea problemă a constructorilor a fost zona mlăştinoasă în care a fost ridicată gara. A fost nevoie de ridicarea unor terasamente înalte de aproximativ doi metri. Chiar şi aşa, clădirea s-a crăpat la scurt timp după inaugurare în două, fiind nevoie de investiţii suplimentare pentru refacere.
În următorii ani, Gara Iaşi a devenit unul dintre principalele noduri feroviare ale ţării, unind atât căile ferate interne, cât şi cele din statele vecine, prin legături cu Cernăuţi şi Odessa.
Prin Gara Iaşi au trecut trenurile cu refugiaţi în primul război mondial. Regele Ferdinand I al României, Guvernul ţării, oficialităţile statului, s-au refugiat în Moldova în noiembrie 1916, după ocuparea părţii de sud a ţării. Iaşiul a devenit reşedinţa principalelor instituţii ale statului.
În gară funcţiona un birou de primire al refugiaţilor de unde erau dirijaţi refugiaţii către diferite adăposturi. Legătura feroviară dintre Iaşi şi Bucureşti a fost întreruptă, fiind reluată abia la 18 martie 1918 prin transbordare. Astfel, cei care doreau să călătorească la Bucureşti schimbau trenul la Mărăşeşti, de unde urcau într-un tren aflat sub control german. La 11 noiembrie 1918 s-a reluat transportul direct fără transbordare.
După primul război mondial, Gara Iaşi a intrat într-un proces de modernizare. Au fost construite cele două noi aripi, la sud (1928) şi la nord (1930).
În 1932, gara a trecut prin cea mai mare cumpănă din istorie, în timpul celui mai mare dezastru natural care s-a abătut asupra Iaşiului. Apele s-au revărsat peste Iaşi pe 26 iunie 1932 după 21 de zile în care plouase fără oprire. O ploaie torenţială căzută la Cotnari în noaptea acestei zile a scos din matcă râurile Bahluiul, Nicolina şi Jijia, a rupt liniile ferate dinspre Hârlău, Paşcani, Dorohoi, Vaslui şi Ungheni şi a inundat cartierele mărginaşe ale Iaşiului, dar şi clădirea gării.
„În ziua de 27 iunie, la ora 14, apa a depăşit peroanele, iar la ora 16 era în birourile staţiei mai înaltă de jumătate de metru”, se arată în publicaţia „Săptămâna CFR” din 10 iulie 1932.
La 9 decembrie 1934 s-a inaugurat un depou nou, cu remiză de beton armat, uzină electrică proprie, elevator mecanic, instalaţie de captare, tratare şi pompare a apei din Bahlui, reţea de distribuţie şi un castel de apă. Între anii 1937-1938 s-a construit pasarela care traversa calea ferată şi lega strada Gării cu Şoseaua Naţională.
Cutremurul din 1940 a produs avarii clădirii. În perioada celui de-al doilea război mondial (1940-1944), prin Gara Iaşi au trecut trenurile cu refugiaţi din Basarabia şi nordul Bucovinei, apoi trenurile cu soldaţi care mergeau pe frontul de est.
Cutremurul din 4 martie 1977 a avariat grav clădirea Gării Iaşi, slăbindu-i structura de rezistenţă. Balansul turnului cu ceas a determinat dislocarea zidăriei de susţinere, existând pericolul ca el să se prăbuşească peste holul central. Lucrările de reparaţii au fost începute la doi ani după seism, dar au stagnat mulţi ani din cauza lipsei de fonduri. Practic, 1979 este anul în care au început lucrările de restaurare şi consolidare a Gării Iaşi, lucrări care nu s-au terminat în totalitate nici în prezent.
La 16 februarie 1980 s-a inaugurat Gara Iaşi-Nord, clădire care urma să fie folosită pentru trenurile locale de pe liniile Paşcani, Hârlău sau Dorohoi. Apoi, la 21 decembrie 1981, s-a pus în exploatare primul tunel pietonal din Gara Iaşi, pentru accesul călătorilor din Piaţa Gării direct la liniile 2-5.
În anii ’90 ai secolului al XX-lea s-a realizat un proiect de reabilitare şi modernizare a Gării Iaşi, sub coordonarea arhitectului Nicolae Munteanu.
Lucrările de reparaţii şi modernizare au fost reluate în anul 1996, investindu-se zeci de milioane de euro, din care o parte au intrat în buzunarele managerilor. La 9 octombrie 2008 s-au inaugurat oficial numai trei încăperi ale gării: holul principal, casele de bilete şi sala pentru informaţii, fiind cea mai scumpă construcție din istoria Iașiului.
- Published in Cultură
După mai multe luni în care postul de șef al Serviciului Rutier Iași a fost liber, după organizarea unui concurs acesta a fost ocupat. Mihai Soric conduce de curând această structură din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași.
Serviciul Rutier Iași, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean are un nou șef. Unul dintre cei mai perseverenți, dar autoritari politiști din cadrul IPJ a câștigat. Inspectorul Principal Mihai Soric a câștigat concursul organizat pe data de 24 iulie. Postul de șef al Serviciului Rutier Iași a rămas neocupat dupa pensionarea comisarului șef Liviu Zanfirescu.
Împuterniciți pentru ocuparea acestui post au fost, pe rând, comisarii Constantin Mosiesei și Adrian Ciopraga, dar și Dragos Moisuc. Mihai Soric a terminat studiile la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București, iar de opt ani iși desfășoară activitatea în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași, pe linie rutieră.
Reporterii cotidianului BUNA ZIUA IASI au discutat cu Mihai Soric, noul șef al Serviciului Rutier, și au aflat ce planuri de viitor are.
„Îmi propun împreuna cu ai mei colegi să scad numărul accidentelor rutiere, mai ales numărul celor mortale. Avem o echipa formată din tineri și cred ca o sa meargă totul aăa cum trebuie„, a declarat șeful Serviciului Rutier Iași, inspector principal Mihai Soric.
Polițistul este văzut printre colegii săi un profesionist desăvârșit. Mihai Soric este căsătorit, tot cu o politistă. El împreuna cu soția sa Diana au două fetițe, în vârstă de 4 și 6 ani.
Mihai Soric are un frate geamăn, care este tot polițist. Acesta se numește Lucian Soric și este împuternicit șef la Biroul pentru Centrul Universitar. Noul șef al Serviciului Rutier este în concediu de odihnă deocamdată, însa în câteva zile va începe o nouă etapă din viața sa. Colegii lui Mihai Soric spun că atunci când lasă uniforma la finalul programului este un familist convins și un tată model.
Sursa: www.bzi.ro
- Published in Altele
Arhitectul turnului din Paris, Gustave Eiffel, a creat și la Iași patru bijuterii arhitecturale
Gustave Eiffel, unul dintre cei mai importanţi arhitecţi din toate timpurile, arhitectul turnului din Paris, a creat și la Iaşi patru bijuterii arhitecturale extrem de puţin cunoscute în România, cu atât mai puţin în lume: Grand Hotel Traian (inaugurat în 1882), fosta Hală Mare a oraşului (1883), mausoleul familiei P.P. Carp de la Ţibăneşti (aproximativ 1885) şi podul de cale ferată peste râul Prut, în dreptul localităţii Ungheni, comandat şi construit sub jurisdicţia Imperiului Rus, care lega provincia de frontieră a Basarabiei, cu România (1876).
Podul de la Ungheni este numit de localnici „turnul Eiffel culcat“. Podul poate fi vizitat doar în regim special şi doar de câteva ori pe an. Construit iniţial din lemn, podul feroviar de peste Prut nu a prezentat în prima fază siguranţa necesară utilizării sale în mod curent, problemele tehnice generate de înclinarea unuia dintre piloni şi deteriorarea rapidă a situaţiei geopolitice din Balcani impunând realizarea cât mai rapidă a unei variante definitive, proiectate şi construite de celebrul inginer francez Gustave Eiffel.
O altă construcţie ridicată după planurile lui Eiffel şi rămasă încă în picioare la Iaşi este mausoleul familiei politicianului P.P. Carp din localitatea Ţibăneşti. A fost construit din beton, în stil neogotic, după planurile inginerului francez, care a ajuns şi la Ţibăneşti în vizita sa în România, la insistenţele lui P.P. Carp.
Construcţia este ridicată în mijlocul unui parc dendrologic uriaş, lăsat, ca şi mausoleul, în paragină. Uşa mausoleului, în interiorul căruia se află criptele politicianului şi a soţiei, este închisă cu lanţuri ruginite şi, uneori, copiii din sat intră acolo să se joace.
Cel mai celebru monument al lui Gustave Eiffel la Iaşi este Hotel Traian.
Hotelul Traian, amplasat pe locul unor dughene aparţinînd unui fost primar al Iaşilor, Scarlat Pastia. Construcţia, în stil neoclasic francez, a durat trei ani, pînă în 1882, dar pentru că Pastia, care dorea să construiască un teatru, a dat faliment, proiectul a fost preluat de societatea Creditul Urban (unul dintre creditorii săi) care i-a schimbat destinaţia.
„Hotelul Traian este construit pe un schelet metalic cu elemente prefabricate metalice, umplute cu zidărie uşoară de cărămidă, şi deschideri ample pentru vitrine şi numeroase ferestre. Stilul arhitectural este un Beaux Arts redus la esenţă, aproape industrial, tipic şi altor edificii ridicate de Gustave Eiffel în alte locuri ale planetei. Clădirea reprezintă o minunăţie a ingineriei şi arhitecturii epocii victoriene, bine păstrată şi întreţinută de proprietarii hotelului. Momentul de glorie pentru Grand Hotel Traian a venit în timpul Primului Război Mondial, când a găzduit membri ai guvernului României, iar Iaşi a fost capitala temporară a ţării, cu majoritatea teritoriului ocupat de Puterile Centrale sub conducerea forţelor armate ale Imperiului German.”, descrie construcţia arhitectul Valentin Mandache.
Singurul monument al lui Eiffel de la Iaşi care nu mai există astăzi este fosta Hala Mare a oraşului, dată în folosinţă în 1873, în vremea primarului Nicolae Gane. A fost cea mai mare piaţă agro-alimentară din Iaşi şi printre cele mai mari din Moldova. Alături de aceasta a fost construită o altă hală mai mică cunoscută sub numele de Hala de peşte.
Începând cu 1871 au fost realizate exproprieri în ceea ce era considerat centrul comercial al oraşului, inclusiv cimitirul mănăstirii Sfânta Vineri, ctitorită în 1594. Planurile clădirilor au fost realizate de Gustave Eiffel. Elementele metalice ale structurii au fost realizate în Franţa, costurile construcţiei, executată sub conducerea arhitectului Niciman, fiind suportate de guvern. Lucrările au fost finalizate în 1873, inaugararea festivă având loc pe 30 martie.
Construcţia, realizată pe o structură metalică şi cu acoperiş de tablă, era destinată comercializării alimentelor perisabile (carne, brânzeturi, fructe ) având la subsol spaţii de depozitare şi, ulterior, instalaţii frigorifice.
Alături de hala mare a fost construită ulterior o alta mai mică, numită Hala de peşte, realizată din fierăria rămasă la construcţia Abatorului din Tătăraşi. În partea de vest a acestor construcţii s-au amenajat spaţii deschise destinate comercializării cerealelor şi legumelor şi staţionării carelor şi căruţelor.
Hala mare s-a prăbuşit în anii ’60, într-o iarnă, ca urmare a zăpezii depuse datorită unor ninsori abundente. În prezent, pe locul ocupat de fosta Hală de zid şi fier se află esplanada din faţa Halei Centrale. Hala de peşte a continuat să fie folosită până în 1988, când a fost demolată ca urmare a planului de sistematizare a zonei, pe locul ei construindu-se clădirea Finanţelor Publice.
Un fragment din structura metalică a Halei de zid şi fier este expus în faţa Facultăţii de Construcţii din Iaşi.
- Published in Cultură