Povestea româncei care a cumpărat eMAG. Umilită de profesori după ce a revenit de la studii din America: „Cât timp v-aţi distrat, noi aici am făcut carte”
Românca Cristina Berta Jones a fost nevoită să-şi termine liceul în SUA, fără să-şi fi propus acest lucru, şi, spune ea, fără să aibă prea mulţi bani. După 22 de ani, ca Chief Operating Officer al fondului de investiţii Naspers, este responsabilă de tranzacţii de miliarde de euro. Ea l-a convins pe Iulian Stanciu să vândă eMAG.
„S-au întâmplat toate cu mare noroc, din punct în punct am reuşit să-mi găsesc următoarea şansă, la fiecare cotitură. A fost mult noroc. Câte s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi fost acel moment!”, povesteşte românca, ce a realizat tranzacţii de peste 5 miliarde de dolari în cei şase ani de când se află la fondul de investiţii Naspers.
Cristina Berta Jones nu şi-a dorit de mică să fie investitor, ci se vedea medic, iar dacă anumiţi profesori ai Colegiului Naţional Bănăţean din Timişoara ar fi acţionat diferit, cu siguranţă că viaţa româncei ar fi fost alta, spune ea privind în urmă. A plecat la jumătatea clasei a XI-a în Statele Unite ale Americii, cu o bursă din partea fundaţiei Soros, vreme de şase luni.
La întoarcere, a avut parte de o surpriză.
„Domnişoară, cât dumneavoastră aţi fost în SUA cu aşa-zisele studii şi v-aţi distrat, noi aici am făcut carte. Cum vă închipuţi dumneavoastră că vă întoarceţi şi noi vă trecem în următorul an?”, a fost sentinţa dată de profesori, povesteşte acum.
Îmbrăcată simplu, cu o rochie neagră elegantă, Cristina Berta Jones vorbeşte cumpătat căutându-şi cuvintele româneşti, pe care le foloseşte mai rar, acum, în viaţa de zi cu zi. Are vocea uşor răguşită şi când vorbeşte despre trecut se uită în sus, apoi revine cu privirea asupra mea.
Lovindu-se de ideile obtuze ale profesorilor din liceu, tânăra s-a văzut nevoită să se întoarcă în SUA.
„Nu plănuiam să mă întorc imediat, dar profesorii nu mi-au lăsat nicio alternativă. Nu mi-au închis clasa a XI-a şi nu mă lăsau să trec în clasa a XII-a”, povesteşte ea.
Mai mult de atât, în America nu putea continua în sistemul public deoarece nu avea destule credite pentru a i se putea echivala studiile „şi până la urmă am primit o bursă la o şcoală privată şi am terminat acolo”. Aşadar, profesorii din România i-au forţat mâna şi Cristina Berta Jones a fost nevoită să înveţe într-o ţară străină, fără familie şi fără prea mulţi bani.
„Am fost singură, nu aveam niciun ban. În primele şase luni Fundaţia Soros mi-a dat 50 de dolari pe lună, bani de buzunar”, mărturiseşte ea.
Povesteşte că a stat în SUA, la o familie de americani cu trei copii; acestora, spune românca, „le plăcea să cunoască oameni din altă lume, altă cultură”.
Odată absolvit liceul, a aplicat la „toate universităţile care ofereau bursă” şi a fost acceptată la Middlebury College, unde a studiat matematică şi ştiinţele economice. Şi-a dat seama că medicina, pe care voia să o studieze în România nu era, totuşi, un domeniu care să o pasioneze şi „când m-am găsit într-un loc unde îmi puteam reexamina planurile şi pasiunile, m-am gândit la business”.
Bursa obţinută la facultate îi ajungea pentru cheltuielile legate de şcoală, dar a fost nevoie să se şi angajeze, iniţial în campusul facultăţii, pe un post de fundraising.
„Dădeam telefoane pe la alumni care au terminat colegiul respectiv şi încercam să obţin donaţii. Căutam informaţii despre companiile lui X şi Y ca să ne dăm seama cam cât de bine o duce şi cam cât de mare era donaţia pe care o ceream pentru colegiu”, descrie ea activitatea de atunci.
Era un loc de muncă bine plătit, spune ea, iar experienţa de atunci s-a dovedit folositoare şi în cariera pe care şi-a construit-o ulterior.
Apoi a trebuit să ia o decizie legată de o întrebare cu care se confruntă mulţi dintre tinerii manageri: să facă sau nu un MBA?
„Ţin minte că tatăl meu, prin ‘86-‘87, îmi zicea: «Cristina, tu numa‘ carte să înveţi şi găsesc eu cum să fac bani să te trimit la Harvard». «Ce vorbeşti de Harvard?», i-am zis eu. «Pe noi nu ne lasă să ieşim nici din ţară». A avut visul acesta şi mi l-a transmis şi mie într-un fel. Nu ştiam exact cum o să ajung acolo, dar era o speranţă, un vis”, spune timişoreanca.
Un MBA nu este o decizie uşoră; există beneficii clare după absolvire, dar este un program costisitor, mai ales în Statele Unite, unde managerii sunt nevoiţi să renunţe şi la salariu timp de doi ani.
„Era o decizie foarte mare. Nu ştiam dacă merită, costa atunci cam 100.000 de dolari şi pierdeam şi doi ani de salariu. Câţi bănuţi strânsesem eu acolo nu se apropiau nicicum de sumele astea”, recunoaşte ea.
Într-un final, a ales să aplice doar la Stanford Graduate Business School şi la Harvard Business School, spunându-şi că dacă nu intră la cele două, atunci „nici nu trebuie să mă duc”.
A fost admisă la ambele şi a avut satisfacţia de a putea alege între cele două. A mers pe mâna Harvardului, dar spune că nu a fost deloc o decizie uşoară, ci a luat în calcul mai mulţi factori, printre care şi modul de predare.
„Diferenţa este mare deoarece la Harvard se pune mare accent pe discuţiile publice şi pe prezentări. De fapt, cam 80% din notă provine din prezenţa la ore. Te dau afară dacă nu participi la clasă, o clasă unde eşti alături de alţi 90 de indivizi, fiecare dintre ei vrând să vorbească”, spune ea.
În plus, Cristina Berta Jones se referă la această alegere ca la o primă investiţie serioasă din viaţa ei, argumentând că atunci când mergi la o asemenea instituţie trebuie să iei în considerare brandul, reţeaua de absolvenţi etc. Pentru ea a fost clar că Harvard va fi o alegere mai bună din acest punct de vedere.
O vreme s-a gândit să se întoarcă în ţară, dar nu s-a ivit nicio o oportunitate legată de domeniul tehnologiei.
„P&G, Coca-Cola fac chestii interesante, dar sunt cam unidimensionale, nu era foarte interesant produsul”, explică ea.
După ce a absolvit Harvardul, s-a angajat la Nokia, un gigant în tehnologie la vremea aceea, şi lucrat în biroul din New York ca business development manager, apoi a fost promovată ca head of services sales pe contul America Movil, mutându-se în Mexic timp de trei ani; apoi, din 2010 până în 2011, a fost director of business development în cadrul companiei finlandeze, lucrând la birourile din Londra.
În august 2011 a fost angajată ca director de M&A la MIH Internet, parte a grupului Naspers; MIH, povesteşte ea, investeşte în companii de internet din pieţe emergente precum Tencent sau Mail.ru. Un an mai târziu, a fost mutată pe poziţia de head of M&A pe Europa, supervizând toate investiţiile şi activităţile Naspers de pe bătrânul continent. A urmat promovarea la nivel global în martie 2014, fiind responsabilă pentru segmentul de etail (retail online) de fuziuni şi achiziţii al fondului sud-african.
Din februarie 2015 ocupă poziţia de COO şi este responsabilă pentru fuziuni şi achiziţii, administrarea portofoliului şi implementarea de strategii pentru companiile de comerţ electronic B2C. De asemenea, este membră în board în patru companii, printre care şi eMAG, încă din iulie 2012; a fost şi board observer la alte două companii.
CU OCHII PE CASĂ
Înainte de a se angaja în cadrul fondul de investiţii sud-african, recunoaşte franc Cristina Berta Jones, nu auzise nimic despre Naspers; a auzit pentru prima oară acest nume de la o cunoştinţă care lucra în cadrul unui alt fond de investiţii – DST; i s-a spus atunci:
„Dacă vrei să înveţi ceva despre investiţii în internet pe pieţe emergente, atunci acesta este locul perfect. Îţi recomand să lucrezi cu ei”.
S-a mutat la Amsterdam, unde fondul sud-african are un sediu, şi pentru prima investiţie s-a uitat spre ţara natală.
„A trebuit să le câştig încrederea foarte repede, mai ales din perspectiva faptului că făceam investiţii, investiţii mari şi voiam să maximizez şansele de a găsi oportunităţi în care ei să creadă”, povesteşte acum.
Fondul de investiţii Naspers are o istorie de peste un secol, însă abia în urmă cu 17 ani a început să fie cunoscut pe glob, din momentul în care a început să facă achiziţii în Africa, Asia sau Europa.
Naspers a fost înfiinţat în 1915 în Africa de Sud, sub numele de De Nationale Pers (Presa Naţională), publicând un ziar, apoi o revistă, iar în 1918 şi-a extins activitatea şi pe piaţa editurilor de carte. Zeci de ani mai târziu, în 1985, De Nationale Pers a lansat servicii de pay TV; drept urmare, profitul a crescut semnificativ.
A urmat listarea la bursă în 1994, iar în 1998 compania şi-a schimbat numele în Naspers. Acum, compania are peste 27.000 de angajaţi în 130 de ţări; în 2016, veniturile au depăşit 12 miliarde de dolari (faţă de 11,5 miliarde de dolari în 2015) şi cu un profit brut de peste 2,2 miliarde de dolari (comparativ cu 1,9 miliarde de dolari în 2015).
La momentul în care Cristina Berta Jones începuse să scruteze piaţa românească pentru investiţii, Naspers era prezent deja prezent pe plan local prin investiţia în autovit.ro şi PayU, însă nu avea în portofoliu o companie de mare calibru. Grupul încercase să abordeze eMAG, dar fără succes, povesteşte românca.
„Mi-am zis să-mi încerc şi eu norocul şi l-am rugat pe Radu Georgescu, fondatorul GECAD, să-mi facă un intro la Iulian (n.r. – Iulian Stanciu, proprietarul eMAG)”.
Spune că a fost un proces de negociere lung şi că i-a trebuit „câteva luni doar ca să mă invite la sediu; când ne-am întâlnit, mi-a spus că nu avea nevoie de un investitor”. Însă un an mai târziu avea loc tranzacţia prin care Naspers achiziţiona peste 70% din acţiunile companiei româneşti, restul rămânând în portofoliul proprietarului, Iulian Stanciu.
Ce a văzut la eMAG?
„Este vorba despre calitatea, viziunea şi ambiţia echipei conduse de Iulian Stanciu. Îţi dai seama când ai de-a face cu cineva care face business motivat de exitul financiar şi când ai de-a face cu cineva pe care chiar îl pasionează afacerea, ca un joc, un challenge, să zicem”, explică ea.
De asemenea, i-a plăcut că Iulian Stanciu avea ambiţia de a transforma eMAG într-o companie multinaţională şi primul unicorn al României.
„Cifrele erau mult mai mici pe vremea aceea şi el zicea că o să ajungă la miliard. Speram să aibă dreptate, dar era un obiectiv măreţ”, îşi aduce aminte ea, adăugând că retailul a evoluat chiar mai bine decât se aştepta, „eMAG este de nerecunoscut acum faţă de ce era compania în care am investit”.
În plus, piaţa românească era foarte bună, recunoaşte reprezentanta Naspers, deoarece avea şi are mulţi oameni capabili, tehnici şi „ai de unde creşte o companie mare de tehnologie de calibru mondial”. Acesta este unul dintre cele mai importante avantaje ale pieţei locale, spre deosebire de alte ţări unde resursa umană este limitată şi implicit dezvoltarea companiei. În plus, ţara noastră are acces la Uniunea Europeană, ceea ce înlesneşte comerţul.
Naspers mizează pe investiţii în companii din regiunile în curs de dezvoltare – cum este şi România -, care au un potenţial ridicat de creştere. Valoarea investiţiilor Naspers în ultimii cinci ani în România se ridică la 190 de milioane de euro, potrivit lui Bob van Dijk, CEO-ul Naspers, dintre care în jur de 120 de milioane de euro au fost alocaţi pentru dezvoltarea retailerului online. O caracteristică a acestui fond este că lasă antreprenorul să conducă afacerea pe care a fondat-o, conform viziunii acestuia.
Compania sud-africană încasează cei mai mulţi bani din participaţia de 33,34% din Tencent, gigant chinez cu activităţi în domenii variate, care în opinia lui Bob van Dijk valorează peste 60 de miliarde de dolari. De fapt, 80% dintre afacerile Naspers provin din afara continentului african.
- Published in National
Personalităţi care au contribuit la construirea unei imagini pozitive a României în spaţiul occidental
Fiind de origine română, dar cu caractere artistice și cu un grad de intelectualitate mult peste limită, personalităţile epocii moderne şi contemporane au contribuit semnificativ la construirea unei imagini pozitive a României în spaţiul occidental.
- Dora D’Istria (Elena Ghica) 1828-1888
Născută la Bucureşti, în sânul prestigioasei familii Ghica, Dora D’Istria a fost pseudonimul sub care a scris Elena Ghica, devenită în urma căsătoriei cu ducele rus Alxandru Koltsov- Massalsky, Elena Koltsova-Massalskaya. A studiat la Dresda, la Viena, la Veneţia şi la Berlin, dedicându-se în cele din urmă scrisului. Dintre lucrările cele mai importante menţionăm Viaţa monastică în biserica răsăriteană (1855, Bruxelles), Femeile în Orient (1859, Zürich), La bordul lacurilor elveţiene (1861, Geneva).
- Elena Văcărescu (1864-1947)
Fiică a diplomatului Ioan Văcărescu şi a Eufrosinei Fălcoianu, Elena Văcărescu s-a născut la Bucureşti în anul 1864. Începând cu anul 1895 se stabileşte în Franţa, acolo unde va începe să scrie şi să publice traduceri în limba franceză din poeziile lui Eminescu, Minulescu, Blaga, Topârceanu, Goga dar şi lucrări proprii. Începând cu anul 1925 a devenit membră a Academiei Române. Între lucrările ei se disting Chants d’Aurore(Cântecele zorilor) (1886), L’âme sereine (Cu inima senină) (1896), Lueurs et Flammes (Licăriri și văpăi) (1903), Le Jardin passioné (Grădina dorului) (1908), La Dormeuse éveillée (Visând cu ochii deschiși) (1914).
- Elvira Popescu (1894-1993)
Elvira Popescu a absolvit Conservatorul de Artă Dramatică din Bucureşti, fiind apoi angajată a Teatrului Naţional. A fondat Teatrul Mic şi Excelsior alături de actorii Ion Manolescu şi Ion Iancovescu. Louis Verneuil, unul dintre cei mai populari autori de vodeviluri ai momentului a angajat-o în anul 1923 la teatrul De La Michodiére din Paris, fiind primită cu ovaţii de către critica franceză. Alături de piesele lui Louis Verneuil, a mai fost distribuită şi în creaţiile lui Henry Bernstein, André Roussinşi Sacha Guitry. A menţinut un salon în apartamentul său, frecventat de unele dintre personalităţile marcante ale lumii literare, politice, artistice sau financiare, personalităţi precum André Roussin, Guy de Rothschild, Jacques Chirac, Pierre Cardinsau Valéry Giscard d’Estaing participând la întâlniri.
4. Haricleea Darclée (1860-1939)
Haricleea Darclée s-a născut la Brăila, acolo unde în anul 1881 a şi debutat într-un recital de canto. La Paris va fi remarcată de Charles Gounod, care o distribuie în rolul Margaretei din opera sa Faust. Consacrarea mondială va avea loc în anul 1890 la Scala din Milano, cu rolul din Chimene din Le Cide de Massenet. În anul 1921, soprana a fost una dintre susţinătoarele creării Operei române din Bucureşti, regele Carol I acordându-i premiul “Bene Merente clasa I”.
- Martha Bibescu (1889-1973)
Fiica Smarandei Mavrocordat şi a lui Ion. N. Lahovary, căsătorită în anul 1905 cu prinţul George Valentin Bibescu, aceasta va publica prima sa carte, Les Huits Paradise în Franţa, la întoarcerea dintr-o călătorie în Persia. Premiată de către Academia Franceză, această lucrare va deschide seria unei activităţi literare şi publicistice impresionanate, incluzând proză, eseuri, biografii istorice, versuri sau note de călătorii în limba franceză. Opera sa extinsă include lucrări ca Izvor, țara sălciilor(1923), Papagalul verde(1923), Destinul lordului Thomson(1927), La bal cu M. Proust(1928), Viața unei prietenii (1951-1957), Confesorul și poeții(1970).
- Constantin Brâncuşi (1876-1957)
Născut într-o familie cu şase copii din Hobiţa, Gorj, Constantin Brâncuşi a urmat Școala de Arte şi Meserii în Craiova(1894-1898) , în anul 1902 venind la Bucureşti unde va absolvi Şcoala de Belle-Arte. Îşi va continua studiile la prestigioasa şcoală pariziană École Nationale Supérieure des Beaux-Arts, unde va fi admis în anul 1905. Cele mai importante lucrări, parte a patrimoniului universal sunt Sărutul, Poarta Sărutului, Păsări măiestre, Muza adormită, Domnişoara Poganz, Coloana ifinitului, Masa tăcerii.
- Eugen Ionescu (1909-1994)
S-a născut în anul 1909 la Slatina, de la vîrsta de 4 ani până în anul 1924 locuind în Franţa. Întors în ţară va studia în cadrul Facultăţii de Litere din Bucureşti, după absolvire dedicându-se unei cariere didactice. În anul 1938 a obţinut o bursă la Paris, în anii războiului lucrând ca ataşat cultural al guvernului Antonescu pe lângă regimul de la Vichy. Îşi va scrie teza de doctorat în această perioadă, având ca titlu”Tema morții și a păcatului în poezia franceză”, deşi nu o va susţine niciodată. Cele mai importante piese dramatice încadrate în ceea ce critica a numit teatrul absurdului sunt Cântăreața cheală(1950), Scaunele(1952), Rinocerii (1959), Regele moare (1962), Pietonul văzduhului (1963), Setea și foamea(1966), Delir în doi (1967), Omul cu valize (1975), Călătorie în lumea morților (1980).
- Emil Cioran (1911-1995)
Născut în comuna Răşinari, lângă Sibiu, Emil Cioran va urma cursurile Facultăţii de filozofie din Bucureşti, fiind student al lui Ion Vianu şi al lui Nae Ionescu. În anul 1933 va obţine o bursă care îi va permite să îşi continue studiile la Berlin, patru ani mai târziu obţinând o altă bursă la Paris. În anul 1940 va părăsi România pentru totdeauna, stabilindu-se la Paris, din acel moment scriind şi publicând doar în limba franceză. Dintre lucrările cele mai importante menţionămTratat de descompunere (1949), Silogismele amărăciunii (1952), Ispita de a exista (1956), Istorie și utopia (1960), Căderea în timp (1964), Demiurgul cel rău (1969), Despre neajunsul de a te fi născut (1973), Sfârtecare), Eseurile (1979).
9. George Enescu (1881-1955)
S-a născut la Liveni, în judeţul Botoşani. A studiat la Conservatorul din Viena între anii1888-1894, continuând la Conservatorul din Paris între anii 1895-1899. Admirat de către regina Elisabeta- Carmen Sylva, va fi adesea invitat să susţină concerte la palatul Peleş din Sinaia. Cele mai importante compoziţii ale sale datează de la începutul secolului XX, acum fiind compuse cele două Rapsodii Române (1901-1902), Suita Nr. 1 pentru orchestră (1903), Simfonie (1905) şi Șapte cântece pe versurile lui Clément Marot(1908). Între anii 1921-1931 a compus opera monumentală Oedip, care a avut premiera la Paris în anul 1936, bucurându-se de succes de la prima reprezentaţie. A murit la Paris în anul 1955.
- Mircea Eliade (1907-1986)
Mircea Eliade s-a născut la Bucureşti, tatăl său schimbându-şi numele de familie din Eremia în Eliade în semn de admiraţie pentru activitatea lui Ion Heliade Rădulescu. A făcut studii de filozofie, fiind unul dintre discipolii profesorului Nae Ionescu. Îşi va completa formaţia profesională la Calcutta, studiind limba sanscrită şi tehnicile yoga cu profesorul Dasgupta. Întors în ţară îşi termină studiile de doctorat printr-o teză despre yoga, în paralel publicând lucrări literare. Din anul 1957 s-a stabilit la Chicago acolo unde a ocupat postul de profesor la Catedra de Istoria Religiilor. Vasta sa operă cuprinde lucrări şi studii de specialitate dedicate istoriei religiilor, lucrări literare, memorialistică, jurnale.
- Published in Altele
O poveste superbă a unui cuplu care te face să plângi: „E ziua ei liberă, dar nu și a lui…”
O poveste superbă a unui cuplu care te face să plângi: E ziua ei liberă, dar nu și a lui. A plecat la muncă înainte să se trezească ea, nici măcar nu a intrat în dormitor să-i spună bună dimineața.
Se așează la masa din bucătărie și își aprinde o țigară. E o cană cu cafea în microunde, apasă butonul și o încălzește. E încă ursuză și nu vede biletul de pe masă. Aprinde televizorul din bucătărie și trecând de pe un canal pe altul se oprește pe un post muzical. Era melodia lor. Ii dă o stare de bine și începe să o fredoneze ușor, deși nu are ureche muzicală.
Își aruncă privirea pe masă și vede biletul. Zâmbește ștrengărește și deschide biletul împăturit în două și începe să citească.
“Bună dimineața, iubito. Nu aveam somn, m-am trezit pe la 3 dimineața și m-am gândit să-ți scriu. Nu ți-am mai scris demult, știu că îți plăcea asta. Ți-am lăsat cafeaua în microunde și ți-am făcut niște clătite, sunt în dulap.
M-am gândit să-ți țin companie azi, deși nu sunt lângă tine. Am program scurt că e sâmbătă, dar nu voiam să te las singură. Vezi că lângă clătite mai e un bilet, vorbim acolo. Te sărut.”
Se ridică de pe scaun, umblă prin dulap și găsește o farfurie cu clătite rulate. Sunt cu gemul ei preferat, cel de vișine. Sub farfurie se află un alt bilet.
“Imi cer scuze că am ars prima clatită, dar știu că ție îți plac și astea arse. Cum sunt? Mi-au ieșit bine? Mi-ar fi plăcut să mă vezi cum le întorc în aer, un adevărat maestru. Știu că ai venit direct în bucătărie să fumezi, mi-ar fi plăcut să bem cafeaua împreună. Acum probabil stai picior peste picior pentru că faci pe tine și vrei să termini de citit biletul. Pe asta l-am facut mai scurt, cât să apuci să mănânci o singură clatită. Următorul bilet e în baie, sub tubul de pastă de dinți. Vorbim acolo.”
Ușurată că s-a terminat biletul, se șterge cu un șervețel pe degete și fuge spre baie. Ia biletul și îl citește.
“Pun pariu că ești relaxată acum. Aseară te-ai agitat mult, mi-ai dat coate și m-ai dezvelit. Cred ca iar ai visat că te urmarește cineva, te încruntai foarte tare. Te-am trezit să te liniștesc și mi-ai spus că nu ai furat florile, că le-ai găsit acolo pe masă. Am zâmbit și te-am lăsat să dormi, eram sigur că nu o să îți amintești. Dupa vreo o oră am simțit nevoia să te pup pe frunte, și te-am pupat. Ai zis “mhm”, de parca m-ai aprobat. Imi place să dorm cu tine, e o adevarată aventură în fiecare seară.
Ai terminat? Mergem pe balcon? Hai.”
Se spală pe mâini, apoi se spală pe față și pe dinți.
Pe balcon găsește un bilet și o foaie mototolită aruncată pe jos. Ia foaia și o citește.
“Vezi cât de bine te cunosc? Eram sigur că o să ridici întâi foaia asta mototolită. Nu scrie nimic în ea, dar poți să citești biletul.”
Ea zambește și deschide biletul.
“Stăteam pe balcon azi dimineață, fumam o țigară și mă uitam spre fântână. Era așa liniște încât auzeam numai apa. Am stat și m-am gandit la cât de fericit mă faci tu pe mine și mă gândeam să îți fac o surpriză. Iți mai plac surprizele? Ce întrebare, nu..? Ți-am luat ieri un cupon de la un salon de masaj, cu tot cu împachetari în algele alea scârboase. Vezi că stai pe cupon, e sub păturica de pe băncuță, ia-l de acolo și hai înapoi în bucătărie să mai vorbim că ți se răcește cafeaua. Ne vedem în congelator.”
Zambește timid și împachetează înapoi biletul. Se ridică și scoate de sub paturică un plic roz care conținea cuponul. Cu gura până la urechi face pași lenți către bucătărie, citind. Ajunge în dreptul frigiderului și deschide congelatorul. Găsește un bilet și o înghețată.
“Surprizăăă, ți-am luat ieri o înghețată . Am vrut să ți-o dau aseară, dar dacă tot te-a durut gatul am hotărât să ți-o dau azi. Tocmai bine că s-a integrat perfect în scenariul de azi. Sper că ești la fel de entuziasmată ca mine pentru ideea asta cu biletele, sper că nu te plictisesc. Azi împlinim un an de când suntem împreuna și voiam să îți spun la mulți ani într-un mod mai puțin firesc. Du-te până la șifonier și uită-te acolo unde îmi țin eu cămășile. Vezi că în pantofi mai e un bilet. Cum care pantofi? Du-te odată!”
Se duce într-un suflet către șifonier și găsește o pungă de cadouri în care erau pantofii pe care îi probase cu două zile înainte, în mall, dar nu i-a cumpărat pentru că erau prea scumpi. În pantofi se afla un bilet.
“Ia vezi, îți vin? La mulți ani, iubita mea. Să-i porți sănătoasă. Când termini de admirat piciorul perfect, vino înapoi în bucătarie. Mă găsești în ibricul roșu.”
Ea se duce în bucătărie, caută peste tot și nu găsește niciun ibric roșu. Se enervează și începe să răscolească peste tot și îl găsește ascuns într-o oală cu capac. Ia biletul din ibric și îl deschide.
“De-asta te iubesc eu. Nu mi-ar fi dat prin cap să caut în oala aia cu capac. Tu nu renunți niciodată, de-aia nu ai renunțat la mine. Stii că pot mai mult, așa cum știai că există un bilet într-un ibric roșu.”
Azi am încercat să-ți arat că, deși uneori sunt prins , nu am uitat de noi. Încă țin minte ce îți place…și mi-ar plăcea să te privesc tot timpul cum umbli dezbrăcată prin casă.
sursă poveste: dailynews.ro
Autor: Oana Torok din Baia Mare
- Published in Povestea zilei
Un POLITICIAN de 39 de ani a fost UCIS cu câteva ore înainte de alegerile la care candida
Un POLITICIAN de 39 de ani a fost UCIS cu câteva ore înainte de alegerile la care candida
Avocatul în vârstă de 39 de ani, candidat la Adunarea Constituantă, care avea mari șanse să participe la schimbarea Constituției țării, a fost ucis în noaptea de sâmbătă spre duminică, mai exact în noapte dintre 29 și 30 iulie.
Jose Felix Pineda, originar din Venezuela a fost asasinat chiar înainte cu câteva ore de alegerile la care era înscris. Responsabili cu această crimă au fost niște indivizi care au pătruns în casa avocatului și au tras mai multe focuri de armă asupra sa.
Se pare că în Venezuela nu este primul caz de acest fel, fiind peste 110 oameni care și-au pierdut viața în încercarea de contestare a puterii socialiste.
Agresorii nu au fost încă identificați.
Secțiile de votare au fost păzite de peste 230.000 de militari, iar cei peste 6.000 de candidați nu fac parte din opoziția care încearcă să boicoteze scrutinul.
- Published in Extern
Povestea elevului admis pe primul loc la facultatea de „controlor aerian“. Pentru a-şi atinge visul, învăţa chiar şi când mergea cu vitele la păscut
Un absolvent al Colegiului Naţional Militar „Mihai Viteazul“ din Alba Iulia, Flavius Toargă, a fost admis cu cea mai mare medie la secţia de „controlor trafic aerian“ a Academiei Forţelor Aeriene „Henri Coandă“ din Braşov. Acesta a învăţat în copilăre în timp ce stătea cu vitele la păscut pe câmp.
Flavius Toargă a fost felicitat recent de reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale, după ce după ce s-au afişat rezultatele la admiterea la Academia Forţelor Aeriene ”Henri Coandă” din Braşov.
Flavius a fost admis aici cu nota 10 la examen şi media finală 9.99, adică cea mai mare de la secţia de controlor trafic aerian a academiei. Tânărul a crescut într-o localitate mică din Mehedinţi, dintr-o familie modestă. Mama acestuia nu se sfieşte să spună că pentru a-şi atinge visul, a învăţat chiar şi când păştea vitele, pe câmp.
Flavius spune că nu se aştepta să obţină cea mai mare medie la admitere, iar pentru el cel mai important era să fie admis la secţia la care şi-a dorit.
”În mare parte am învăţat singur, dar am primit şi ajutor de la un domn profesor, m-a sprijinit. Sincer, nu mă aşteptam să am cea ma mare notă, dar mă aşteptam, oarecum să intru, pentru că m-am pregătit pe tot parcursul anului pentru admitere. Visul meu este să ajung un controlor foarte bun, să fiu printre cei mai buni. Este şi o responsabilitate foarte mare, este vorba despre viaţa oamenilor, dar eu sper să fie bine şi o să mă descurc, pentru că dacă îţi doreşti un lucru, cu siguranţă vei fi bun”, a spus Flavius Toargă pentru mhalert.ro.
Flavius provine dintr-o familie simplă din Baia de Aramă, tatăl său este şofer, mama-casnică, iar despre meseria de controlor de trafic aerian a aflat de la televizor, din filme. A învăţat cât a putut de bine, aşa că în urmă cu 4 ani a plecat să studieze la Colegiul Naţional Militar ”Mihai Viteazul” din Alba Iulia. A terminat cursurile ca şef de promoţie şi apoi s-a înscris la examen la Academia Forţelor Aeriene “Henri Coandă” Braşov, secţia “controlor trafic aerian”.
”De fiecare dată când pleacă la şcoală, suferim ca părinţi. Aici mergea cu vitele, cu cartea în mână. Îl trimiteam cu vitele, pe aici, pe aproape şi îşi lua şi cartea cu el”, a povestit cu lacrimi în ochi, mama lui Flavius, Maria Toader.
”Ce nu ştiu, probabil, elevii este că un profesor nu uită niciodată prima oră la clasă, fără a mai pune la socoteală sutele de ore care întregesc ciclul celor patru ani de liceu. În prima oră are loc primul contact cu elevii, în care fiecare se prezintă. Atâţia ochi, atâtea feţe şi tot atâtea particularităţi. Îmi amintesc de Flavius, în această primă oră, de ochii mari, curioşi şi serioşi, iar prezentarea răspunsului este cumva rapidă, cuvinte scurte, concise şi hotărâte. A, da, oltean mi-am spus şi, sigur, inteligent.
Avea o vibraţie a fiinţei care rezona cu ceea ce spunea şi m-a impresionat. Au urmat zeci, sute de ore cu teste şi răspunsuri care îmi confirmau acea primă impresie. Ochii sorbeau totul, munca era temeinică, iar rezolvările erau mereu foarte bune. Limbajul ştiinţelor exacte îi era foarte familiar, iar ritmul de lucru era rapid, reuşind să umple câteva table în foarte scurt timp. A fost un elev responsabil, un bun camarad, îndeplinind şi atribuţiile elevului plutonier”, spune prof Dorina Filipescu, fosta dirigintă a lui Flavius
În urma examenului maturităţii, Flavius a obţinut cea mai mare medie pe colegiu la examenul de bacalaureat, 9,91, în timp ce media de absolvire a fost 9,60.
- Published in Povestea zilei
Un an de la TRAGEDIA din Copou. Cât despre despăgubiri… Subiect tabu
Drama ieşenilor din blocul de pe strada Văscăuţeanu continuă şi la un an de la explozia provocată de acumularea de gaz metan, care a făcut inclusiv victime omeneşti. Foştii locatari nu ştiu nici astăzi dacă şi când vor fi despăgubiţi de eventualii vinovaţi. Ce se ştie, însă: concluziile oficiale întârzie, iar clădirea rămasă în picioare, dar pustie, va fi în final demolată.
„Mă consider umilit, mă consider orfan, fără tată, fără mamă“, spune Corneliu Carp, unul dintre locatarii blocului C2, de pe strada Văscăuţeanu din Copou.
O clădire obişnuită, care a devenit brusc celebră anul trecut, pe 1 august, atunci când o explozie de gaz produsă în subsol a curmat două vieţi şi a rănit 11 oameni. Soţii Carp s-au numărat printre cei care au resimţit din plin unda de şoc.
„Eu eram în bucătărie, iar soţia dormea aici, în cameră. Am venit aici, am strigat-o, dar nu putea să-mi răspundă. M-am împiedicat de nişte obiecte, de fapt era uşa de la intrare, care fusese aruncată în celălalt capăt al holului. Fiind întuneric din cauza prafului, nu se vedea nimic“, a povestit Corneliu Carp.
Explozia s-a produs seara, în jurul orei 8, când soarele nu apusese încă.
„Totul era spulberat, aruncat afară, pe fereastră“, a continuat el să rememoreze.
„Îmi amintesc foarte bine momentele prin care am trecut, cum ţipau în balcoane fiinţele care locuiau în acest bloc“…
Soţii Carp se numără printre cei care locuiau în bloc încă de la construirea lui, în 1972. Corneliu Carp povesteşte că îşi luase măsuri de prevedere şi întotdeauna era pregătit inclusiv pentru un cutremur.
„Aveam în boxă grup electrogen, aveam scule de dat găuri în beton, un congelator, alimente. Supravieţuiam unui cutremur, ieşeam orice s-a fi întâmplat. Dar nu m-am gândit niciodată că va veni de jos în sus“, a adăugat el, cu voce stinsă.
Despăgubiri? – Subiect tabu
Explozia s-a produs în subsolul clădirii, atunci când unul dintre locatari coborâse acolo şi aprinsese lumina. Omul a plătit cu viaţa, la fel şi soţia lui, aflată în apartamentul de deasupra, de la parter, complet devastat. În al treilea apartament situat la parter nu se afla nimeni în seara tragediei. Gazul s-a acumulat în subsolul blocului, venind prin învelişul ţevii de la o fisură aflată la câţiva metri distanţă, sub asfaltul străzii Văscăuţeanu.
- Published in Altele
Român din Norvegia: „De asta nu mai vin, mă, în România!”
Un român stabilit în Norvegia a simţit direct pe pielea lui diferenţa între cum procedează Autoritățile fiscale din România şi celele din Norvegia în cazul în care uiți să îți plătești datoriile la stat. În România conturile în bancă i-au fost blocate pentru o datorie de 30 de lei şi a pierdut două zile să le deblocheze, în Norvegia s-au prezentat la ușa sa și l-au întrebat direct dacă are probleme cu afacerile şi dacă vrea o amânare de 6 luni.
Pe Facebook, Costin Staicu a scris:
„Un prieten (fost jurnalist roman) din Norvegia – proaspat dublu cetatean romano-norvegian – imi scrie:
Bai, am uitat sa-mi achit darile luna trecuta la Fisc. Azi dimineata, a treia zi dupa termenul limita la care trebuia sa virez banul, vin doi indivizi in costume inchise la culoare, acasa la mine. Erau “portareii”. Eram gata sa le spun ca imi achit contributiile in cateva ore ca uitasem, dar n-am mai apucat. M-au intrebat daca imi merg prost afacerile si daca am nevoie de o scutire de maxim 6 luni la plata, atata permite legea.
Trebuia doar sa semnez ca dupa 6 luni “depun toate eforturile” sa revin la zi. Fara penalitati, fara amenintari, sa decid cum mi-ar fi mie mai usor… Am achitat – fireste ca aveau la ei POS-uri- si au plecat in treaba lor.
Imi amintesc cum in Romania mi-au blocat conturile pentru 30 de lei si mi-a luat doua zile de alergatura intre administratiile financiare, Trezorerie samd ca sa le deblochez (desi Fiscul roman avea de fapt SA IMI DEA BANI pentru impozite platite in avans minus contributii restante).
De asta nu mai vin, mah, in Romania!”
- Published in Extern
Sat „plutitor” în Clisura Dunării. Unic în Europa!
Clisura Dunării se număra printre cele mai frumoase destinații de vacanță din România. Pentru românii care locuiesc în vestul țării, acest loc reprezintă alternativa perfectă de relaxare deoarece muntele și „marea” par să se întâlnească. Un dezvoltator și-a propus să pună în valoarea acest loc minunat și a construit prima stațiune lacustră din România, un sat „plutitor” în Clisura Dunării. Proiectul a fost finanțat cu fonduri europene și arată spectaculos.
Primul sat lacustru din România este locul perfect pentru turiștii care își doresc să se relaxeze departe de agitația din marile orașe. Cei interesați să își petreacă timpul într-o oază de liniște, se pot caza într-una dintre cele 15 căsuțe suspendate pe piloni deasupra Dunării. Legătura dintre aceste căsuțe cu malul fluviului se face prin intermediul unui ponton lung. Fiecare bungalou din satul plutitor beneficiază de o terasă mare de 16 mp, cu vedere la Dunăre.Din acel loc se poate admira în voie tot defileul. Fiecare căsuță are un dormitor la etaj, o sufragerie și o baie cu cabină de duș.
Complexul se află în comuna Berzasca, în Județul Caraș-Severin. În apropiere, se află Cetatea Drencova, Rezervația Izvorul Bigar, Peștera Zamonita, Cazanele Dunării sau Chipul lui Decebal.
Clisura Dunării mai este cunoscută și sub numele de Cazanele Dunării. Aceasta se întinde de-a lungul fluviului, la granița cu Serbia, în județul Mehedinți. Cei care l-au vizitat spun că pe teritoriul localitaților Eselnita și Dubova intâlnești cele mai spectaculoase priveliști. Accesul catre acest loc de poveste se face pe DN57.
De-a lungul traseului, pâraiele care coboară din munte și se varsă în Dunăre au format golfuri și estuare. Cel mai frumos dintre ele este Golful Mraconia, deasupra căruia „veghează” chipul lui Decebalus Rex, sculptat in stânca. Chipul lui Decebal este cea mai mare statuie săpată într-un versant muntos din Europa și măsoară peste 50 de metri înalțime.
- Published in Altele
Orașul care produce curent electric din GUNOI. Este primul oraș din țară care face acest lucru
Orașul care produce curent electric din GUNOI. Dacă zilele trecute scriam despre mafia gunoiului și modalitatea prin care gunoiul din Italia ajunge la noi în țară, astăzi o să scriu despre gunoiul care este folosit așa cum trebuie de niște autorități responsabile din România. În județul Maramureș, mai exact la Seini, cu ajutorul unei instalații de biogaz, se transformă din gunoi-curent electric. Astfel, cetățenii vor plăti mult mai puțin la electricitate, iar nivelul poluării din zonă este foarte scăzut.
Mirosul de mizerie a dispărut de când această instalație a fost pusă în funcțiune, iar localnicii sunt foarte mulțumiți de acest lucru.
Instalația de biogaz a costat peste 2 milioane de euro. Investiția a fost suportată de Ministerul Mediului, prin Banca Mondială. Au fost „împușcați” doi iepuri dintr-o singură lovitură cu această investiție: factura la electricitate a scăzut considerabil, iar depozitarea deșeurilor nu mai reprezintă o problemă.
Proprietarii fermelor primesc în schimbul gunoiului foarte mult îngrășământ bio.
”Pentru energia temică deja am vorbit cu fermele din zonă, avem un abator pentru porci care este interesat să preia energia termică de la noi, precum şi ferme de păsări, care doresc să preia de la noi energia termică, contra unei sume de bani”, explică primarul Gabriela Tulbure
- Published in National
Cum „preacurveau“ româncele cu străinii şi-şi părăseau bărbaţii pentru turci, nemţi şi ruşi. Ţărăncile erau cele mai oneste
Nu de puţine ori, soldaţii armatelor străine care străbăteau sau ocupau Principatele Române „stricau” casele boierilor şi ale mahalagiilor. O parte a jupâneselor românce erau înnebunite, ne arată vechile documente de arhivă, după uniforma străină şi păcătuiau fără reţinere cu nemţii, ruşii şi chiar cu turcii.
Mai ales în secolul al XVIII lea, odată cu numeroasele şi devastatoarele războaie ruso-austro-turce, Principatele Române au găzduit în repetate ocazii armate străine pe teritoriul lor, fie că era vorba de turci, fie de cei care doreau să devină noii stăpâni ai pământului dintre Carpaţi, Dunăre şi Marea Neagră, adică austriecii şi ruşii.
Oraşele Moldovei şi ale Ţării Româneşti, în special capitalele Iaşi şi Bucureşti, erau pline de ostaşi străini în uniforme colorate şi mai ales de ofiţeri puşi la patru ace. Pe lângă neamurile menţionate mai sus, în armatele ruseşti şi austriece se găseau şi destui francezi sau nemţi, intraţi mai ales în serviciul Ţarului.
Armatele străine staţionate sau în plină acţiune războinică erau un jug în plus, pe lângă cel turcesc şi fanariot pentru populaţie. Mai mult decât atât, aceşti bărbaţi galanţi în uniforme frumoase şi mai ales pricepuţi în ale galanteriei erau un adevărat blestem pentru mahalagii şi boieri. Şi nu fiindcă le-ar fi luat avutul ci mai ales nevestele.
Din vechile documente de arhivă şi jurnalele de călătorie ale acestor contondieri veniţi în Principate reiese faptul că jupânesele erau înebunite după oştenii străini în uniformă şi multe dintre ele erau gata să-şi lase şi bărbatul pentru o partidă de amor cu un franţuz,neamţ, rus sau chiar turc. Păcătuiau când cu turcii, când cu nemţii Infidelitatea era o realitatea cotidiană în Principatele Române de acum 300 de ani.
De altfel un călător străin I.L. Carra, francez de origine care a ajuns în Moldova în special, în secolul al XVIII lea, scria despre femeile întâlnite că erau deosebit de frumoase dar uşuratice.
”Femeile moldovence şi române sunt în general destul de frumoase. (…) Sexul frumos ale acestor părţi are prea multă plăcere la amor”, spune francezul.
De altfel cea mai bună dovadă o reprezintă numărul mare de procese pentru divorţ şi jalbe ale târgoveţilor în special adresate instanţelor de judecată prin care reclamă infidelitatea nevestelor. Motivele sunt nenumărate. Un indiciu îl oferă acelaşi călător străin, care spune că în Ţările Române, femeile sunt ţinute prea din scurt de bărbaţi. Mai precis soţii, sunt adevăraţi zbiri în casă şi le tratează pe femei care pe un membru inferior al familiei. În aceste condiţii de multe ori supravieţuirea le determina pe femei să găsească o soluţie pentru a scăpa de tiranul domestic.
Oşteanul străin, capabil să o apere eficient în faţa soţului şi în care-şi punea toată speranţa, era o alternativă la îndemână. Mai erau însă şi cele care erau libertine din fire, cele despre care elveţianul Recordon, după o vizită în Principate, spunea că au ”principii libere” şi ”uşurinţă”. Aceste femei abia aştepatu trupele străine să-şi facă apariţia în oraş. Exemplele sunt oferite de documentele de arhivă.
În secolul XVIII, Safta o nevastă de neguţător din zona Podul Calicilor, din Bucureşti, păcătuia des cu oştenii străini.
”Femeile din popor se amestecă cu oştenii străini prezenţi în ţară fără să ţină prea mult seama de culoarea uniformei. Safta, din mahalaua Podul Calicilor, umblă în ”voiile inimii ei”, părăsindu-şi soţul la fiecare nou război şi odată cu apariţia oştenilor în capitală”, scria pe baza documentelor de arhivă, Constanţa Vintilă-Ghiţulescu, în ”În şalvari şi cu işlic”.
Astfel pătima cu nevasta şi un alt bucureştean, cam în aceeaşi perioadă. Se numea Marco, era dulgher şi trăia în mahalaua Podul de Pământ. Nevastă-sa Ancuţa, se iubea, la fel ca şi Safta mai cu toate neamurile de oşteni care treceau prin Bucureşti. De altfel Marco, sătul de infidelităţile Ancuţei, care îşi satisfăcea plăcerile când cu nemţii, când cu turcii, cerea divorţul. Ancuţa a sfârşit prin a sta închisă pentru adulter, pentru ca mai apoi să fie ierată. Un alt război austro-turc, o aruncă din nou în braţele nemţilor. ”viind armiia nemţească în Bucureşti au mai şăzut numita ca trei luni de zile cu bărbată-său şi încârdoşindu-se şi cu nemţii au avut întâlnire cu dânşii în câtă vreme au fost nemţii aici”, se arată în documente.
- Published in Cultură