HARTA multinaţionalelor din România. De ce Iaşiul e cel mai atractiv, după Bucureşti?
HARTA multinaţionalelor din România. De ce Iaşiul e cel mai atractiv, după Bucureşti?
Companiile multinaţionale îşi deschid tot mai multe centre regionale în marile oraşe din România, atrase de forţa de muncă ieftină şi chiriile mici, motiv pentru care piaţa imobiliară a avut în 2016 unul dintre cei mai buni ani, potrivit unui raport realizat în colaborare de Deloitte România, Reff şi Asociaţii şi Knight Frank Romania.
Companiile de outsourcing (servicii externalizate) vor continua să intre pe piaţă sau să se extindă, întrucât dezvoltatorii imobiliari oferă companiilor multinaţionale soluţii personalizate la chirii mai mici decât în alte pieţe din Europa Centrală şi de Est, arată raportul. Cu o creştere a Produsului Intern Brut de 4,8% în 2016 şi cea mai mare rată de creştere în 2017 în rândul ţărilor UE, România a devenit o destinaţie tot mai atractivă pentru centrele regionale de operaţiuni.
„Pentru ca România să rămână atractivă, în ciuda unei creşteri anticipate a costurilor şi a dificultăţii de a găsi talente, legislaţia fiscală românească trebuie să îşi menţină capacitatea de a atrage investiţii printr-o stabilitate şi taxe relativ scăzute, ambele afectate de iniţiativele legislative recente“, spune Alexandru Reff, Country Managing Partner al Deloitte România.
Potrivit acestuia, schimbările bruşte, creşterea taxelor sau dificultăţi suplimentare în relaţia cu autorităţile publice ar afecta serios competitivitatea afacerilor sensibile la costuri, a căror expansiune recentă a alimentat, printre altele, investiţiile în dezvoltări imobiliare.
„Aceste centre generează cea mai mare cerere pe piaţa imobiliară din Bucureşti şi, în multe cazuri, sunt chiriaşii principali ai acestor clădiri”, a declarat Horaţiu Florescu, preşedintele şi CEO-ul Knight Frank România.
Numai în Bucureşti au fost construite circa 150 de clădiri de birouri în ultimii zece ani, cu mai mult de 1,7 milioane de metri pătraţi, care găzduiesc peste 200.000 de angajaţi. Corporatiştii care lucrează în clădiri de birouri moderne au ajuns la o pondere de peste 27% din numărul mediu de salariaţi din Bucureşti, conform calculelor Capital pe baza datelor colectate de Cushman & Wakefield Echinox. Numărul lor va creşte cu peste 10% până la finalul anului, potrivit estimărilor.
Cu toate acestea, România şi Bulgaria au atras, în medie, cele mai puţine investiţii străine directe din regiune în perioada 2012-2015, după ce, între 2006 şi 2008, România, alături de Polonia, a atras cel mai mare volum de investiţii, potrivit unui studiu realizat de Consiliul Investitorilor Străini în colaborare cu Academia de Studii Economice.
Sursă: Capital.ro
- Published in Local