In apropierea municipiului Iasi, zona intesata de mine de razboi
In apropierea municipiului Iasi, zona intesata de mine de razboi
La doar câţiva kilometri de municipiul Iaşi se află una dintre cele mai teribile construcţii. Nimeni nu ar fi crezut că la acel moment s-ar fi putut ridică vreodată aşa ceva. Grupuri de străini şi români au trudit, câţiva ani, pentru a duce la bun sfârşit ceva unic. Pentru foarte mulţi, acest ansamblu grandios a rămas un mister până în zilele noastre. Puțini știu că și acum zona din preajma tunelului este înțesată de mine de război, iar cine se aventurează fără a şti despre ce este vorba, este în pericol de moarte.
Pe o distanţă de aproape un kilometru, în apropiere de municipiul Iaşi, au avut loc fenomene şocante, s-au dus lupte interminabile şi s-au păstrat intacte aspecte incredibile. Foarte puţini ieşeni ştiu ce reprezintă acest loc, chiar dacă zilnic este tranzitat de sute de persoane. Este vorba de tunelul de la haltă Movileni, construit în urmă cu 130 de ani pentru a deservi ruta Dorohoi – Iaşi, una din primele linii de cale ferată construite în România în secolul XIX. Deşi zilnic este traversat de garnituri de călători sau marfă, acest tunel păstrează încă secrete teribile şi tulburătoare.
Tunelul a fost la vremea respectivă una din cele mai măreţe realizări ale Iaşului. Acum, nu mai reprezintă însă nimic, reabilitarea acestuia fiind abandonată din lipsa de fonduri. Zidit cu cărămidă de la fabrică din Ciurea, una din cele mai rezistente din acea vreme, tunelul s-a corodat cu timpul, iar acum faimoasa lucrare suferă enorm. Cărămidă a ajuns să fie măcinată de o bacterie, iar reabilitarea întârzie să apară. Chiar dacă la începutul anilor ’90 s-a demarat consolidarea unei porţiuni din tunel, lucrarea a fost rapid abandonată din lipsa de fonduri. Din cei 964 de metri s-au refăcut doar o sută, restul fiind lăsaţi în voia sorţii.
„Proiectul refacerii tunelului a fost început de pe vremea răposatului. Partea tunelului aparţine de CFR Infrastructură. Organizarea de şantier a început înainte de 1989, iar bucată de peste o sută de metri a fost începută şi abandonată. Oamenii au fost mutaţi la construcţia tunelului de la Bicazul ardelenesc. Nu s-au mai alocat fonduri şi a fost lăsat aşa. Din câte am înţeles ar vrea să-l facă, dar nu sunt bani. Acum are scurgeri de apă, de aceea s-a şi făcut tunelul. Sunt foarte multe izvoare de apă. Dacă se făcea un debleu nu era bine, ar fi fugit malul spre calea ferată pentru că sunt foarte multe infiltraţii”, povesteşte Fănică Barzu, fost impiegat de mişcare al CFR, acum pensionar, stabilit în satul Avantu, localitate unde se află tunelul. Culmea, după ce proiectul a fost abandonat, blocurile de piatră au fost furate într-o singură noapte. Deasupra tunelului pe ambele părţi au fost semănate culturi agricole. Printre lanurile de porumb şi floarea-soarelui, se găsesc încă blocurile de piatră de acum două decenii. Chiar dacă în spate are o istorie incredibilă, interiorul tunelului este respingător. De-a lungul şinei de cale ferată sunt munţi de gunoaie, de la hoituri de animale, la sticle, pet-uri, haine şi tot felul de obiecte aduse de oameni. Până şi haltă ridicată în 1989 a ajuns o ruină, fiind părăsită şi distrusă în timp. Pentru că cea mai mare parte din tunel nu a mai fost consolidară, în interior s-a impus o restricţie de viteză de 5 kilometri pe ora.
Înţesat de urmele războiului
Puţini ştiu că şi acum zona din preajma tunelului este înţesată de mine de război. La doar câteva sute de metri de gură tunelului a fost linia frontului în 1944. Localnicii povestesc că în partea din vale erau staţionaţi soldaţii sovietici, în vreme ce în deal erau românii şi nemţii. Acum zona este plină de resturi de arme, diverse materiale şi chiar mine antipersonal. Până şi tunelul a fost umplut cu mine. Cine se aventurează acum în tunel o face pe propria răspundere. Conform oamenilor din zona în ultimii zeci de ani s-au mai întâmplat incidente, când minele au explodat după ce au fost atinse de copii ieşiţi cu vitele la păscut.
„Când s-a rupt frontul la Iaşi, totul s-a derulat aici, la Stanca Roznovanului, Avantu, Ursoaia. Mai sunt depozite cu muniţie în zona. Şi după război au fost incidente. Ultima descoperire de mînă în gură tunelului a fost acum zece ani. Pe câmp se găsesc frecvent astfel de obiecte de război”, a mai povestit Fănică Barzu. Peste ani a deservit şi că zona strategică, pe vremea comunismului fiind păzit de personal militar.
Prima temelie de ciment din ţară
Construcţia acestui tunel ascunde lucruri neştiute până acum. Foarte puţini ieşeni ştiu cum a fost ridicat tunelul de la Movileni, câţi oameni au trudit la construcţia să, costurile şi eforturile depuse. Toate aceste aspecte semnalate de-a lungul timpului de localnicii care au scos la iveală date extraordinare despre unul din cele mai măreţe proiecte făcute la sfârşitul secolului XIX în zona Iaşului.
„Motivul pentru care s-a adoptat soluţia cu tunelul, care a costat destul de mult, a fost aceea că la Ciurea se construia de către francezi o fabrică de cărămidă. Unii ar fi dorit că actualul traseu care leagă Valea Jijiei de Valea Bahluiului să fie făcută prin actualul tunel ce leagă aceste două vai prin Valea Ilenei. Părerile erau împărţite, ceea ce făcea că finanţarea să întârzie, la fel şi începerea lucrărilor. Mai mult, există şi un proiect mai ieftin, fără să se mai construiască actualul tunel. Mai precis, calea ferată să fie deviată după gara Movileni înspre dreapta, spre localitatea Româneşti, prin moşia fostului boier Seilic şi să se facă ieşirea înspre Garvaci. Acest proiect mai ieftin era al unei firme germane numită Ofenheim. Dar acest proiect avea şi o altă varianta şi mai avantajoasă că preţ, la care aderaseră mai mulţi adepţi”, arată scrierile unor localnici.
Construcţia tunelului a fost grandioasă la acea vreme. Ridicat la începutul anilor 1890 şi finalizat în 1896, tunelul a adus cu sine lucruri noi, aspecte care la vremea respectivă păreau incredibile. De exemplu, la temelia celor două coşuri de aerisire ale tunelului, astăzi în ruine amândouă, s-a folosit ciment. Dacă astăzi nu pare nimic spectaculos, la acea vreme totul a fost grandios. Cele două coşuri au fost primele construcţii din România la care s-a folosit ciment adus de la Brăila, prima fabrică de acest gen deschisă în România. Tunelul a fost construit de arhitectul Ioan Cantacuzino, descendent al marii familii de boieri. Cimentul a fost adus de la fabrică brăileană Portland şi a fost una din inovaţiile vremii. Cine trece astăzi pe lângă cele două coşuri de aerisire ar putea foarte bine să nu dea doi bani pe ele, dărăpănate şi îndesate de bălării, coşurile au cedat în faţă timpului. Însă acum o sută şi ceva de ani erau, alături de tunel, o realizare măreaţă.
„Această linie de cale ferată Dorohoi – Iaşi a fost prilej de ceartă şi discordie între diferite grupuri de interese din vremurile de atunci, când s-a ajuns cu dispută şi ceartă chiar până la Curtea Regală. Constructorul acestei cai ferate a fost ing. Ioan George Cantacuzino (1847-1911). El a construit toate lucrările de artă: podurile din beton şi de metal din valea Jijiei, gara de la Cucuteni (actuală gara Leţcani), precum şi toate gările până la Dorohoi. La turnarea fundaţiei răsuflătorilor, cei care au făcut cofrajele şi au turnat «glodul acela aburiu» au fost foarte afectaţi şi miraţi în dimineaţă următoare, când au văzut că glodul turnat era tare că piatră”, a mai arătat autorul respectiv.
Primele lucrări
Lucrarea a fost făcută de firma Pelirini, cu ingineri italieni şi o bună parte din forţă de muncă locală. Primele prospecţiuni în zona tunelului au început încă din 1889. Întreagă lucrare pe ruta Dorohoi – Iaşi s-a făcut pe şase segmente, iar cel de la Leţcani a fost realizat la urmă pentru că era şi cel mai greu de făcut, în zona urmând a se realiza şi tunelul. Tunelul are o lungime de 964 metri, iar lucrările propriu-zise au început în luna mai a anului 1892 la ambele capete. Străpungerea a fost realizată la dată de 14 mai 1893. Pentru că deja erau probleme cu infiltraţiile de apă, tunelul a avut trei inele de cărămidă, ceea ce a făcut că peretele să aibă o grosime de un metru. La dată de 1 iunie 1896, tronsonul de 6 kilometri pe ruta Cucuteni (actual Leţcani) – Largă Jijia a fost dat în exploatare. Costurile totale au fost de peste 17 milioane de franci, o suma uriaşă la acea vreme. Deşi distanţă rutieră nu este mare, traseul se face în câteva ore datorită văilor din zona, calea ferată fiind şerpuită.
- Published in Local