Bolnavii muscati de animale turbate risca sa-si piarda viata
Serul antirabic nu are înlocuitor şi este absolut necesar bolnavilor muşcaţi de animale confirmate sau suspectate de rabie.
Spitalul de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva” din Iaşi, centru de referinţă în specialitatea de boli infecţioase pentru Moldova, a rămas fără ser antirabic. Produsul farmaceutic absolut necesar bolnavilor muşcaţi de animale confirmate sau suspectate de rabie lipseşte din farmacia spitalului de mai multe zile. Potrivit conducerii de la „Infecţioase”, serul antirabic nu se găseşte în spital întrucât nu a mai fost importat de Ministerul Sănătăţii prin Compania Naţională Unifarm.
„Nu este ser antirabic în spital pentru că produsul nu s-a mai importat. Importurile de seruri şi vaccinuri se fac doar prin Unifarm, distribuitorul unic al Ministerului Sănătăţii, iar acum acest ser nu se mai găseşte. Spitalul a făcut cmandă care pur şi simplu nu se onorează. Avem negaţie la comandă pentru că Unifarm nu are serul. Momentan, nu s-a pus problema să avem nevoie, dar de aici încolo nu ştim“, a precizat dr. Mihnea Hurmuzache, director medical la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi.
Citeste si: Veste uriasa despre soseaua de centura a municipiului Iasi
În cazul în care un bolnav va ajunge la Spitalul de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva” din Iaşi cu suspiciune de rabie, medicii vor cere ajutor de la Ministerul Sănătăţii. Potrivit medicului infecţionist, în lipsa serului antirabic, bolnavii muşcaţi de animale şi confirmaţi cu rabie riscă să-şi piardă viaţa întrucât, pe de o parte, produsul nu are înlocuitor, iar pe de altă parte, rabia este o boală cu mortalitate 100/100.
„ În lipsa serului, nu există niciun fel de soluţie pentru aceşti pacienţi. La bolnavii care au probabilitate mai mare de boală se face serul antirabic şi apoi vaccinul antirabic. La cei care au probabilitate mică de rabie, se face doar vaccinul“, a subliniat dr. Hurmuzache.
Conform medicilor, serul se administrează pentru a introduce în organism anticorpi gata formaţi, care să lupte cu infecţia, în timp ce vaccinul stimulează organismul să-şi creeze anticorpi proprii. Rabia este o boală infecţioasă acută, determinată de virusul rabic, care se transmite la om prin muşcătură. Singura metodă utilă de prevenire a bolii este vaccinarea cu ser antirabic. Rabia, cunoscută şi cu numele de turbare, se manifestă prin febră, tuse, durere la locul muşcăturii, dureri abdominale, stare de agitaţie, spasme musculare la nivelul muşchilor feţei, gâtului sau diafragmului, urmate de convulsii, comă şi insuficienţă cardiacă şi respiratorie.
Sursa: adevarul.ro
- Published in Local
Cel mai vechi plan al Iasului. Cum arata in 1739
Cel mai vechi plan al „cetăţii“ Iaşului, ce datează de aproape trei secole, a fost descoperit recent în sursele ruseşti de doi cercetători de la Facultatea de Istorie a Universităţii „Al.I. Cuza“. „Până acum s-a crezut că doar de pe urma ocupaţiei mai îndelungate din anii 1769-1774 s-au păstrat planuri vechi. Cercetările noastre recente infirmă această supoziţie. Cu ajutorul doctorandului Mihai Anatolii Ciobanu, foarte bun cunoscător al limbii ruse, am depistat pentru Iaşi un plan şi mai vechi, – ce devine practic cel mai vechi cunoscut în prezent -, datând din 1739, din timpul ocupaţiei feldmareşalului Burkhard Christoph von Münnich“, spune istoricul Laurenţiu Rădvan, specialist în istorie medievală şi premodernă şi profesor universitar doctor la Facultatea de Istorie de la Universitatea „Cuza“.
„Anul 1711 a creat un precedent pentru Moldova: în urma trecerii lui Dimitrie Cantemir de partea ţarului Petru I, trupele ruse ajung pentru prima dată la Iaşi (…) Printre consecinţele ocupaţiilor se află şi ridicarea primelor planuri moderne ale oraşelor din principate, din motive mai ales militare“, afirmă istoricul. Pe larg despre cum era descris Iaşul anilor 1700, despre imensul lac artificial ce acoperea locuri ce azi sunt ocupate de cartiere mari, dar şi alte detalii interesante, în rândurile următoare.
Rădvan arată că, în urma ocupaţiei din perioada 1769-1774, au apărut şi primele planuri cunoscute până în prezent ale unor oraşe importante, precum Iaşi (1769), Bucureşti (1770, 1772) sau Roman (1770-1771). Aceste planuri, continuă el, sunt foarte importante pentru istorici, geografi, arhitecţi, şi nu numai, deoarece oferă o sumedenie de informaţii utile cercetării în plan urbanistic şi topografic, la care se adaugă date preţioase privind patrimoniul.
Aveam poziţie strategică foarte bună pentru ruşi
Potrivit cercetărilor întreprinse de istoricul Laurenţiu Rădvan împreună cu doctorandul Mihai Anatolii Ciobanu, chiar din timpul prezenţei sale în Iaşi, în perioada 3-9 septembrie 1739, Münnich le-a poruncit inginerilor să realizeze un plan pentru fortificarea capitalei. Astfel, într-o scrisoare trimisă la Petersburg, datată 10 septembrie 1739, feldmareşalul o înştiinţa pe împărăteasă că oraşul a fost încredinţat administrării generalului-maior Şipov. Totodată, acesta mărturisea că a poruncit demararea „lucrărilor de fortificare în Iaşi“.
Citeste si: Ministrul Transporturilor arunca in aer proiectul autostrazii Iasi – Targu Mures
„Fortificarea capitalei Moldovei, ultimul punct important din cuceririle feldmareşalului, făcea parte dintr-un plan bine pus la punct. Începând de la Hotin şi până la Iaşi, ruşii au construit un sistem de apărare alcătuit din mai multe redute, amplasate la o distanţă de 39 de verste (cca. 41,5 km) una faţă de alta, cu poduri la trecerea apelor şi un fort la Prut. Dintre proiectele demarate în 1739, de o anvergură aparte au fost lucrările de la cetatea Hotinului, fortul Sfântul Ioan şi fortificaţiile din şi de lângă Iaşi.
Planul realizat în septembrie 1739 pentru fortificarea Iaşilor a fost publicat şi analizat încă din 1866 într-un tratat de istorie a ingineriei din Rusia, întocmit de Fedor Fedorovici Laskovskij, general, istoric militar şi inginer. Editorul l-a preluat dintr-o sursă neprecizată, probabil tot din Arhiva Istorică Militară de Stat de la Moscova, în care se află şi celelalte planuri cunoscute ale Iaşilor, alături de – cu siguranţă – planuri inedite“, adaugă Rădvan.
Documentul cu pricina relevă un proiect extins, care prevedea construirea unui sistem de fortificaţii ce ar fi cuprins întreg oraşul, a menţionat istoricul. În partea de nord, la marginea de jos a Copoului, neexistând o apărare naturală, inginerii au planificat ridicarea a patru bastioane, două centrale, amenajate în unghi ascuţit, întărite prin dublarea cu altele două, cele laterale având şi ele câte două redute. O altă redută, indică cercetătorul, apare în marginea dinspre Tătăraşi a fortificaţiei, iar pe drumul dinspre Bucureşti este preconizată construirea a două redute, ce urmau a fi amplasate la o distanţă destul de mică una de alta, prima pe malul stâng al Bahluiului, cealaltă pe malul drept.
Oraşul, înconjurat de şanţuri de 20 m adâncime
„Acţiunile plănuite de general au fost de o suficientă amploare încât să-i impresioneze pe contemporani. Constantin (Cesarie) Dapontès a înregistrat o informaţie destul de precisă, anume că şanţurile săpate în jurul oraşului aveau circa 13 metri lăţime (8 brasse) şi 19,5 metri adâncime (12 brasse). Cu toate că dimensiunile par exagerate sau poate inversate, şanţul cu siguranţă pare să fi fost impresionant. În memoriile sale, căpitanul Cristoph von Mannstein a notat că feldmareşalul în persoană a cercetat terenul «şi inginerii au întocmit planurile zidurilor cetăţii». De altfel, întâmplarea îşi găseşte ecou şi la Neculce: «şi au îmblat în giurul împregiurul târgului, de au ales loc de cetate. Şi au pus semne şi au pus săldaţi şi salahori, de au început a săpa, d-au făcut şanţu şi tabiie» „redută“, menţionând că «numai n-au apucat a le găti».
«Cronica Ghiculeştilor» adaugă un detaliu important, şi anume că salahorii şi oştenii puşi la lucrul şanţurilor urmau să cureţe terenul învecinat de casele existente, arătându-se însă mai înduplecaţi cu locuinţele celor înstăriţi, care plăteau bani pentru a le salva: «(…) săpau şanţurile, dărâmând casele multora, anume ale săracilor, căci casele acelora care dădeau bani le lăsau». Letopiseţul lui (Pseudo) Enache Kogălniceanu confirmă că s-au făcut demolări ale clădirilor din zona alocată fortificaţiilor («Şi pe undi le vinea sămnul oborîè şdărâmauţ orice se întâmpla, sau casă sau grajdiu»), ba chiar ne oferă şi un exemplu: casa lui Stavru, mare sulger.
Autorul ne transmite că săparea şanţurilor ar fi durat 30 de zile, – perioada petrecută de ruşi la Iaşi -, că s-ar fi impus un bir special şi că s-ar fi încercat mobilizarea breslelor de slujitori. Ultima acţiune s-a soldat cu un eşec, motiv pentru care s-a apelat la soluţia plăţii a 60 de bani de om, ruşii înşişi participând la săpat“, notează Rădvan într-un studiu recent în care analizează acest important document pentru istoria oraşului Iaşi.
Uliţa Hagioaiei, azi b-dul Independenţei
Profesorul universitar precizează că documentele interne ale Iaşilor păstrează mai multe menţiuni ale şanţului săpat din porunca lui Münnich. Prima dată l-a identificat în martie 1743 ca punct de hotar al unui loc de casă de pe Uliţa Hagioaiei (azi b-dul Independenţei). Şanţul apare cel mai adesea numit „hindichi“, dar şi „şanţ moschicesc“, fiind atestat cel mai des în zona de jos a Muntenimii, în paralel cu amintita Uliţă a Hagioaiei, completează acesta. De asemenea, un act din 1750 consultat de Rădvan sugerează că lucrările au afectat şi zona de la marginea dinspre Râpa Mare (azi Râpa Galbenă) a oraşului: locul unei case de pe Uliţa Sârbească (azi str. Lăpuşneanu) se întindea „piste hendic, până în zăplajii bisericii Banului“. Şanţul ajungea până la Cacaina, Uliţa Meserciilor (azi str. Cucu) şi drumul mare al Hotinului (str. Sărărie). După noua ocupaţie, din 1769-1774, când se vor lucra noi şanţuri, cel de la 1739 va fi deosebit de acestea, fiind numit „hindichiul cel vechi al moscalilor“.
„Toate aceste informaţii permit concluzia că – datorită timpului scurt avut la dispoziţie – ruşii nu au putut amenaja decât o parte din fortificaţiile plănuite, anume cele de la baza dealului Copoului, pe o linie ce porneşte de la Râpa Galbenă, merge mai sus de Uliţa Hagioaiei (azi b-dul Independenţei) şi se opreşte la pârâul Cacaina (azi canalizat sub b-dul C.A. Rosetti şi Tudor Vladimirescu). Acest important document cartografic ne oferă câteva informaţii preţioase şi cu privire la alte elemente ce ţin de istoria Iaşilor.
Dat fiind timpul scurt pe care inginerii ruşi l-au avut la dispoziţie, planul nu surprinde şi trama stradală. În interiorul oraşului, semnificativă este delimitarea incintei curţii domneşti, precum şi figurarea palatului domnului, care însă apare reprezentat ca o clădire unică, şi nu ca un ansamblu de mai multe clădiri, cum întâlnim în planurile din 1769 şi 1790. În rest, în oraş sunt figurate bisericile, care erau la acea vreme cele mai reprezentative construcţii, plus o serie de clădiri cu rosturi mai greu de descifrat. Cele mai uşor de identificat sunt bisericile Sf. Nicolae Domnesc, Trei Ierarhi şi Biserica Catolică. Zona Mitropoliei apare figurată ca un spaţiu deschis, în care sunt cuprinse două mici biserici, care ar putea fi Stratenia Doamnei Anastasia şi vechea Biserică Albă, confirmând o teorie enunţată acum mai bine de patru decenii de profesorii Dan Bădărău şi Ioan Caproşu“, scrie Rădvan în acelaşi studiu.
Cum a dispărut marele lac al Bahluiului
Acesta mai afirmă că, din document, râpele din jurul oraşului – azi multe dispărute – sunt bine reprezentate: Râpa Galbenă, Râpa Peveţoaiei, azi dispărută, se afla lateral de str. Săulescu, râpa din dosul curţii, cele de dincolo de Barnovschi şi din spatele mănăstirii Zlataust. Râurile Bahlui, Nicolina şi Cacaina (cu un iaz) apar şi ele, cu un traseu destul de corect figurat, subliniază cercetătorul, care mai precizează că acest plan mai cuprinde un detaliu excepţional, fiind primul şi singurul care surprinde ceea ce mai rămăsese din vechiul heleşteu al Bahluiului.
„La origine, acest lac a fost amenajat probabil încă din secolul al XVI-lea de un predecesor al lui Petru Şchiopul, sau poate chiar de acesta; prima sa descriere datează din 1582 şi îi aparţine negustorului englez John Newberie. Potrivit călătorilor străini, dar şi pe baza informaţiile oferite de documentele interne, lacul se întindea mult spre apus, acoperind o mare parte din şesul Bahluiului. Refaceri ulterioare ale barajului care stăvilea apa datorăm lui Vasile Lupu, cu lucrări efectuate în 1635-1636 cu acordul sultanului Murad al IV-lea, respectiv Antonie Ruset (1675-1678). În planul figurează şi «iezătura» (barajul), gândit nu numai să oprească apa râului, dar şi să protejeze oraşul, în partea sa de la vale de curte. Se confirmă că barajul creat pentru a opri lacul format pe Bahlui continua spre oraş, fiind folosit drept cale pentru drumul ce urca în oraş pe la vamă şi pe lângă biserica Sf. Lazăr. Că este vorba de o lucrare a omului ne confirmă chiar Laskovskij, în analiza sa asupra planului din 1739, când aminteşte drumul «din lemn» dinspre Bucureşti, prin urmare, barajul era consolidat cu lemn, pământ, chiar şi piatră. După 1740, treptat, vechiul heleşteu al Bahluiului a dispărut (a secat), mai fiind pomenit în 1748, la hotărnicia locului calicilor“, a conchis istoricul.
Sursa: ziaruldeiasi.ro
- Published in Local
Cum arata Iasul cand era capitala Romaniei, in timpul Primului Razboi Mondial
Cum arata Iasul cand era capitala Romaniei, in timpul Primului Razboi Mondial
Prima atestare documentara a Iasului apare in anul 1408 într-un „privilegiu comercial” emis de domnul Moldovei Alexandru cel Bun. Totusi, se pare ca orasul este mult mai vechi, luand nastere cel putin cu cateva decenii inainte.
In 1564, domnitorul Alexandru Lapusneanu a mutat capitala Moldovei de la Suceava la Iasi. Un secol mai tarziu Vasile Lupu a înfiintat aici prima scoala in limba romana si o tipografie in biserica Trei Ierarhi. În 1643, la Iasi a aparut prima carte tiparita din Moldova.
Intre 1565 si 1859, orasul a fost capitala Moldovei, apoi, intre 1859 si 1862, atat Iasul si Bucurestiul au fost capitalele de facto ale Principatelor Unite ale Moldovei si Valahiei. In 1862, odata cu uniunea Principatelor, capitala tarii a fost stabilita la Bucuresti.
In timpul primului razboi mondial, pentru doi ani, autoritatile romane si familia regala s-au refugiat la Iasi.
Pe 15 august 1916, Romania a intrat in razboi, în Prima Mare Conflagratie Mondiala, alaturi de puterile Antantei (Franta, Anglia si Rusia). Motivatia: un singur vis, acela de a uni toti romanii intr-o singura tara. Insa acel vis era mult mai departe decat parea.
Spre sfarsitul anului 1916 armatele germane ocupasera partea de sud a tarii, inclusiv Capitala, armata Romaniei fiind sfasiata, dupa ce mai mult de jumatate din militarii nostri isi pierdusera viata. Iar populatia fugea devastata din calea ocupatiei nemtesti. După cum relata si I. G. Duca, ministrul culturii din acel moment: „Barbati, femei, copii, bolnavi si batrani umblau în ploaie, pe vant, pe ninsoare. Unii nu mai puteau înainta si cadeau sleiti de puteri si lihniti de foame de-a lungul drumurilor. Altii mureau in santuri si trupurile lor descompuse erau lasate prada corbilor. In departare se auzeau focurile inamicului, copiii tipau, femeile plangeau, oamenii racneau, ploaia nu mai înceta, gerul se întetea, intr-o parte un sat era bombardat, într-alta se vedeau flacari de incendiu”.
Valuri de refugiati soseau la Iasi de la jumatatea lunii octombrie. Vestile de pe front starnisera panica si multi afacerişti, industriaşi, bancheri, gazetari se puneau la adapost la Iasi. Porneau către Moldova, în lungi şiruri de căruţe şi sute de mii de oameni simpli din Oltenia, Muntenia şi Dobrogea.
Drumurile si soselele erau pline de convoaie nesfarsite de care si carute, trasuri, cupeuri si docare. „De-a lungul soselelor erau numai cai si boi ramasi în drum, care isi dadeau sufletul într-o cruda agonie, sau hoiturile lor înţepenite.Vedeai adesea si copii morti de frig si de foame, parasiti pe campiile înghetate de mamele lor, care în goana nebună nu avusesera nici timpul sa-i ingroape. Mulţi copii şi tineri mai ales, evacuaţi în grabă de frică să nu fie prinşi de duşman, veneau pe jos tocmai din fundul Olteniei şi Munteniei cu hainele zdrenţuite, cu ghetele bucăţi în picioare, abia târându-se prin ploaie şi noroi. De multe ori cădeau pe străzi istoviţi, cu ochii stinşi, cu mintea pierdută şi-şi dădeau sufletul înainte de a li se putea da vreun ajutor“ (Elena Th. Emandi, „Refugiaţii – Din anii de durere“).
La randul sau, generalul Alexandru Averescu nota în jurnal: „Este o debandada generala; a vedea puhoiul de fugari e si dureros si revoltator.”
Regele Ferdinand I si Guvernul se refugiasera la Iasi, partea Moldovei fiind singura farama a Romaniei Mari neatinsa inca de nemti. Iasul devenise capitala, loc de retragere, dar si cel in care armata si-a revenit – un adevarat „pamant al fagaduintei”. Pentru lucrarile Parlamentului, menirea de gazda i-a revenit atat aulei vechi din Palatul Universitatii, cat si cochetului local al Teatrului National. In acest timp de aproximativ doi ani, deşi nu a fost atacat de vreun duşman sau nu i s-a dat foc, sau nu a suferit devastarea obuzelor, oraşul Iasi a devenit o localitate în ruina.
In Iasi, strazile erau numai gropi in urma trecerii numeroaselor camioane militare ori a tunurilor rusesti. Cladirile publice, acele cladiri care au gazduit sedintele Parlamentului erau devastate, as cum a fost cazul Teatrului National, care era una dintre cele mai cochete cladiri din Romania inainte de Primul Razboi Mondial. Acesta era pe dinauntru numai zdrente. Uzina electrica a lucrat intens, pentru a da tuturor lumina, iar dupa conflict, motoarele acesteia au ramas într-o stare deplorabila, iesenii riscand oricand sa ramana fara curent. Aceste lucruri au avut loc din cauza suprapopularii din acea perioada, Iasul nefiind pregatit pentru gazduirea unui numar atat de mare de oameni. Insa, chiar si asa, orasul a rezistat, iesenii s-au luptat cu greutatile, iar situatia s-a stabilizat chiar daca lipsa mancarii si a hainelor era o mare problema.
Sursa: ziaruldeiasi.ro
- Published in Cultură
Iasul, Capitala Tineretului din Romania 2018-2019 ?
Iasul, Capitala Tineretului din Romania 2018-2019 ?
În data de 25 septembrie 2017, la Centrul de Cultură Urbană Casino din Cluj-Napoca a avut loc conferința Capitalele Tineretului, în cadrul căreia cele trei orașe finaliste ale programului Capitala Tineretului din România 2018-2019, Iași, Baia Mare și Satu Mare și-au prezentat conceptul pe care își fundamentează candidatura.
Delegația orașului Iași a fost alcătuită din reprezentantul Administrației Publice Locale din Iași, Bogdan Crucianu, coordonatorul Grupului de Lucru, Mircea Meriacri și reprezentanți ai organizațiilor studențești ieșene: Livia Bibire, Raluca Iordăchianu, Ștefan Budu, Cristin Murafa, Ștefan Basil și Acatrinei Cătălin.
În cadrul evenimentului, coordonatorul Grupului de Lucru Iași – Capitala Tineretului din România, Mircea Meriacri, a făcut public, în mod oficial, conceptul aplicației ieșene, IS ON!, alături de mesajul Activăm. Deschidem. Conectăm.
Așa cum precizează portofoliul candidaturii, IS ON! reprezintă o construcție simbolică formată din două componente, IS fiind acronimul orașului Iași, iar în același timp, în traducere din limba engleză, verbul este. IS ON! descrie starea pe care programul Iași – Capitala Tineretului din România dorește să o inspire tinerilor din Iași, aceea de a acționa.
Orașul care va deține titlul de Capitala Tineretului din România 2018-2019 va fi anunțat în cadrul Summitului Tinerilor din România, care va avea loc la Bacău, la mijlocul lunii noiembrie 2017.
Mai multe informații puteți găsi la adresa: Iași – Capitala Tineretului din România 2018-2019, Oraș Finalist
- Published in Local
Autostrada A8 Moldova-Transilvania – O coloană de mașini va străbate întreaga distanță în semn de protest
3 mai 2007
Este publicat anunțul de participare pentru licitația „Elaborare Studiu de Prefezabilitate pentru Autostrada Târgu Mureș – Iași – Sculeni”. Acesta este primul moment important în ceea ce privește soarta autostrăzii A8 MOLDOVA – TRANSILVANIA. Au trecut de atunci 10 ani și câteva luni, iar ultimele momente în care am auzit de acest proiect, se discuta intens despre refacerea sau nu a studiului de fezabilitate, concluzia finală fiind păstrarea studiului vechi, ce estima costul lucrării la 9 miliarde de euro.
30 iunie 2017
Ministrul Transporturilor Răzvan Cuc – Guvernul PSD + ALDE condus de Mihai Tudose, anunța finalizarea proiectului de execuție al autostrăzii montane Tg. Mureș – Ditrău – Tg. Neamț – Iași – Ungheni, pana la sfârșitul anului 2017.
Un grup de inițiativă din societatea civilă, având 14 membri fondatori, organizează un eveniment de amploare, cu scopul de a atrage atenția autorităților centrale privind importanța realizării lucrarilor pentru autostrada A8 Iaşi – Târgu Mureş.
Organizatorii au lansat și un website, în cadrul căruia sunt expuse motivațiile demarării protestului, link către petiția online care a fost semnată, până în prezent, de 3858 de persoane, programul evenimentului și alte informații.
„Astăzi, la peste 150 de ani de la Unirea Principatelor și în pragul Centenarului Marii Uniri, Moldova este în continuare cea mai dezavantajată din punct de vedere economic. Într-o situație similară se află și județul Harghita, un județ izolat economic. Demararea rapida, chiar in anul Centenarului, a autostrăzii Ungheni – Iași – Tg. Mureș, este imperativ necesara pentru județele Iași, Neamț, Harghita și Mureș, dar și pentru județele apropiate, Suceava, Botoșani, Vaslui și Bacău, cat și pentru perspectiva europeana a Basarabiei”, menționează textul petiției.
Citește și Nu se mai face studiu de fezabilitate pentru autostrada Iaşi – Târgu Mureş, motivele sunt suspecte!
În perioada 8 – 10 septembrie, o coloană de maşini şi motociclete va străbate distanţa Ungheni – Iaşi – Târgu Mureş.
Programul evenimentului
Joi , 07 septembrie 2017
Conferinta de presa – Hotel Unirea – ora 11.00
Vineri, 08 septembrie 2017
Palatul Culturii Iasi – formarea coloanei pentru deplasare spre Ungheni, ora 11.00 – 12.00
Deplasare spre Ungheni (30 km) – ora 12.00
Pod Ungheni Iași – ora 13.00
Deplasare spre Iași – ora 14.30
Sosire Piața Unirii – ora 16.00
Deschidere oficiala eveniment si program artistic – ora 16.00 – 16.30
Finalul programului artistic cu anunțul oficial al deplasării către Tg. Mureș – ora 20.00
Sâmbăta, 09 septembrie 2017
Piața Unirii – formarea coloanei pentru deplasarea spre Tg. Mures – ora 07.00
Deplasare către Tg. Neamț (110 km) – ora 08.00
Sosire Tg. Neamț – ora 11.00
Deplasare către Cabana Secu – Toplita prin Coada Lacului, Grintieș, Tulgheș, Borsec – ora 14.00
Sosire Cabana Secu (cazare + cină) – ora 19.00
Duminica 10 septembrie 2018
Mic dejun – ora 08.00
Deplasare către Tg. Mureș ( 110 km) – ora 09.00
Sosire Tg. Mureș – ora 12.00
Conferință de presa Tg. Mureș – ora 12.00 – 14.00
Plecare către Iași (inclusiv prânz – 320 km) – ora 14.00
Sosire Iași – ora 22.00
info: iasi-tgmures.info/
- Published in National
Monstruozitatea de la medicină și alte controverse ce țin de statuile din Iași
În Iași sunt aproape 600 de statui, monumente de for public și busturi, dar majoritatea nu cunosc care sunt cele mai vechi statui din Capitala Moldovei, cu ce fonduri au fost realizate, la dezvelirea căror monumente a participat și regele Carol I, care este elementul ce spulberă zvonul că în fața Palatului Culturii n-ar fi Ștefan cel Mare, ci un cneaz polonez, ce este Monstruozitatea de la medicină și alte controverse, de aceea dezvăluirile urmează în cele câteva rânduri ce țin de istoria Iașiului.
Primul monument
Sângele fierbinte al moldovenilor s-a manifestat încă de la primul monument ridicat vreodată din Iași, Obeliscul cu lei din Parcul Copou. Acesta este considerat de altfel cel mai vechi monument de for public din Vechiul Regat. E drept, unii spun că cel mai vechi este de fapt Crucea lui Ferentz, care îl precedă cu câteva decenii.
Discuția pe această temă e amplă, pentru că alții spun că la urma urmei, Crucea nu e propriu-zis un monument. Nu intrăm însă în această discuție, ci așteptăm ca specialiștii să se hotărască.
Construirea Obeliscului a început în 1834, fiind menit să simbolizeze adoptarea Regulamentului Organic, prima Constituție a Moldovei. Cei patru lei simbolizează Puterea suzerană, Turcia, Puterea protectoare, Rusia și Puterile garante ale autonomiei Moldovei, Anglia și Franța. Proiectul a fost făcut de Gheorghe Asachi, obeliscul fiind construit cu piatră de Șcheia și Iacobeni.
Subscripție publică
Primii bani i-a dat domnitorul Mihail Sturdza, urmând ca restul să se strângă prin subscripție publică. Care a fost o problemă, pentru că ieșenii au refuzat cu îndârjire să contribuie. Nu că târgoveții ar fi avut vreo problemă să dea bani pentru o construcție.
În fond, moldoveanul donează cu plăcere pentru ridicarea unei biserici. Doar că Iașiul abia scăpase de ocupația „binevoitoare” a armatei ruse, care a zăbovit aici timp de cinci ani, după victoria în războiul cu turcii din 1828-1829.
Timp de cinci ani, ieșenii au suportat din banii lor întreținerea unei armate care oricum rechiziționa ce voia și dicta ce-i trecea prin cap. La retragerea armatei ruse, în 1834, contele Kiseleff, care o conducea, propunea țarului nici mai mult, nici mai puțin, decât anexarea celor două principate române. Doar conjunctura externă a făcut ca acest lucru să nu se întâmple.
Rușii au distrus lespezile
Ieșenilor numai să contribuie la construirea unui monument închinat rușilor nu le ardea. Așa că cei 2.225 de galbeni necesari pentru ridicarea Obeliscului au fost strânși prin contribuția mai mult sau mai puțin voluntară a clerului și marii boierimi. Ieșenii nici n-au vrut să audă. Ironia istoriei face ca monumentul, unul din cele mai frumoase din Iași, la urma urmei, să fie vandalizat tocmai de cei în cinstea cărora a fost ridicat. În al doilea război mondial, trupele sovietice care ocupaseră Iașiul, au distrus lespezile de marmură care erau așezate pe laturile soclului.
Două zile de serbări
Controversat este și un alt simbol al Iașiului, statuia lui Ștefan cel Mare din fața Palatului Culturii. Spre deosebire de Obeliscul cu lei, statuia lui Ștefan a fost dorită de ieșeni. Planurile au fost făcute de același Asachi, la 1856.
Postelnicul Gheorghe Asachi era unul dintre cei mai vehemenți oponenți ai unirii cu Muntenia și susținător înfocat al independenței Moldovei. Statuia era menită tocmai să însuflețească spiritul separatist moldovean.
Evenimentele s-au derulat însă cu rapiditate, iar proiectul a fost părăsit temporar. A fost reluat în 1874, la împlinirea a 370 de ani de la moartea lui Ștefan, iar cei 135.000 de franci necesari au fost strânși în timp record. Lucrarea a fost încredințată celui mai bun sculptor de statui ecvestre al epocii, Emmanuel Frémiet, iar statuia a fost expusă în 1882 la Salonul de sculptură de la Paris, culegând aprecierile unanime ale publicului.
Dezvelirea statuii la Iași, în 1883, a prilejuit două zile de serbări, în prezența familiei regale, Carol I oferind Iașiului și cele două tunuri, captură din Războiul de Independență.
Cneaz polon?
Iar de aici începe legenda. Mihai Eminescu a scris special pentru inaugurare celebra sa „Doină”. N-a mai citit-o însă atunci. Unii spun că din cauza bolii. Alții, că a fost indignat de aspectul statuii, care numai a domnitor moldovean nu semăna.
De altfel, Eminescu avea să citească „Doina” în aceeași seară, dar la Junimea, nu în fața statuii. Problema lui Ștefan cel Mare este că nu prea seamănă, într-adevăr, cu imaginea pe care i-o știm acum, iar legenda spune că statuia ar fi de fapt a unui cneaz polon și a fost încurcată, din greșeală. La acea epocă însă, nimeni nu prea știa cum arăta Ștefan cel Mare, de fapt.
Asachi se inspirase din descrierile din Letopisețul lui Ureche și din fresca bisericii de la Rădăuți. Sculptorului nu i s-a putut oferi un model al coroanei lui Ștefan, așa că a făcut și el ce a putut. L-a încoronat pe Ștefan cu o coroană de tip catolic, cu cruci având aceeași lungime a brațelor.
Explicația calului
De aici probabil și legenda, respinsă acum ferm de istorici. Frémiet mai avea, într-adevăr, niște comenzi de onorat în paralel. Două statui ecvestre realizate de acesta, a regelui polon Władysław Jagiełło și a luptătorului pentru independența Poloniei, Tadeusz Kościuszko, împodobesc de altfel Cracovia. Doar că cele două seamănă și mai puțin cu Ștefan.
Apoi, mai există un mic amănunt, care ține de tradiția statuilor ecvestre. În general, dacă persoana reprezentată în statuie a murit de moarte bună, calul este reprezentat cu toate picioarele pe pământ. Dacă a murit în luptă, calul este reprezentat cabrat, cu ambele picioare din față ridicate. Dacă a murit rănit sau asasinat, este ridicat doar un picior din față al calului, de regulă dreptul. Władysław Jagiełło și Tadeusz Kościuszko au murit de bătrânețe. Ștefan cel Mare și-a purtat zeci de ani rana de la picior, căpătată la asediul Chiliei.
În patru decenii
Controversată a fost și statuia lui Alexandru Ioan Cuza din Piața Unirii, între nașterea ideii și inaugurare trecând aproape patru decenii. Ideea a fost lansată în 1873, imediat după moartea fostului domnitor, liderul inițiativei fiind boierul Grigore Ghica-Deleni.
Abia în 1904 însă a fost lansată subscripția publică, dorindu-se inaugurarea staturii în 1909, la împlinirea unei jumătăți de secol de la Mica Unire. Subscripția a mers însă extrem de greu, până în 1909 strângându-se mai puțin de un sfert din suma necesară. Principalul motiv a fost tocmai reticența ieșenilor, firi aprige, după cum știm.
Detronarea lui Cuza a fost celebrată la Iași cu trei zile de serbări publice, artificii și mese întinse pe străzi. Iașiul suferise enorm în urma pierderii statutului de capitală, așa că ieșenii nu aveau multe motive să-l iubească pe primul domnitor al României. Mulți dintre cei care sărbătoriseră căderea lui Cuza în 1866 trăiau încă în 1909.
În fața hanului
Apoi, nici guvernul epocii, condus de Dimitrie Sturdza, nu era încântat de ideea unei astfel de statui. Sturdzeștii pierduseră tronul Moldovei în 1859 tocmai în fața lui Cuza, deci nici urmașii lor nu-l iubeau. Norocul celor care doreau monumentul a fost că sculptorul Raffaello Romanelli era un filantrop.
A acceptat să facă statuia pentru aproape 100.000 de lei, în loc de 300.000 de lei cât ar fi costat de fapt. În plus, el făcuse și statuile care decorează Peleșul, așa că era agreat de Casa Regală. Cei 20.000 de lei care mai trebuiau peste suma strânsă prin subscripție, au fost de altfel donați de însuși regele Carol I, care-l disprețuia din inimă pe Cuza.
Tot regele a intervenit și pentru aprobarea amplasamentului actual, în locul piațetei din fața Hotelului Continental, unde hotărâse Primăria să fie așezată statuia. Distanța de 100 de metri era esențială. Pe atunci, în sudul actualei Piețe a Unirii, încă exista hanul lui Petrea Bacalu, în fața căruia se jucase pentru prima oară Hora Unirii la Iași.
Patria Mumă
Mai puțin cunoscută, dar nu mai puțin controversată, este o altă lucrare sculpturală, dăruită Iașului acum 80 de ani, Monumentul Unirii, din fața Universității de Medicină și Farmacie. Monumentul a fost realizat în 1927, de prințesa Olga Sturdza, una din marile figuri ale Iașului interbelic. Urmașă a prinților Mavrocordat și căsătorită cu nepotul lui Mihail Vodă Sturdza, prințesa fondase în timpul primului război mondial Societatea pentru ocrotirea orfanilor de război.
În 1918, a înființat în palatul familiei de la Miroslava un orfelinat, transformat ulterior într-o Școală superioară de agricultură, înzestrată cu 100 ha de teren arabil. Monumentul Unirii o reprezenta pe Patria Mumă, în uniformă și cu cască soldățească pe cap, strângând la piept trei copii, simbolizând Basarabia, Bucovina și Transilvania, alipite României după Marele Război.
Un al patrulea copil îi simbolizează pe românii rămași în afara granițelor României Mari. Gazetarii epocii spuneau că de fapt chipul României este cel al Reginei Maria, cei trei copii sunt prințesele Mărioara, Elisabeta și Ileana, iar copilul din afara grupului, prințul Mircea, al treilea băiat al regelui Ferdinand, mort la doar trei ani, de tifos, în plin război.
Refăcută
Statuia a fost criticată de la început, în ce privește concepția grupului statuar. Presa vremii o numea „o lucrare culinară de frișcă. Se cunoaște mâna unei femei. Reprezintă grupul celor cinci dosuri”. Așezat inițial pe amplasamentul actualei statui a lui Eminescu de la Fundație, monumentul a fost distrus în 1947, la ordinul ocupanților sovietici. A fost refăcut din inițiativa fostului primar Constantin Simirad, după fotografii de epocă.
A fost criticat din nou, un articol de acum vreo 12 ani numindu-l monstruozitatea de la medicină asemânând chipul României cu un pompier și apreciind că monumentul refăcut nici măcar nu respectă cu fidelitate originalul, grupul prezentând probleme de perspectivă. Poate amuzant, nici numele piațetei nu e clar. Sub soclu este reprezentată harta României Mari, iar în apropierea statuii este aprinsă o flacără veșnică închinată eroilor neamului.
Totuși, numele oficial al locului nu este „Piața Națiunii”, așa cum se voise inițial, ci „Piața Națiunilor”.
- Published in Cultură