Povestea EMOȚIONANTĂ a ieșencei în brațele căreia s-au născut peste o mie de bebeluși.

Meseria de „moaşă“ dispare încet-încet de la un an la altul, după desfiinţarea secţiei de profil de la UMF Iaşi, acum doi ani. Asta în ciuda faptului că lipsa moaşelor autorizate ţine Iaşul şi România pe primul loc în ţară, respectiv în UE la mortalitate infantilă şi la numărul de mame minore.

Alte statistici îngrozitoare legate direct de lipsa moaşelor în comunităţi: anual, aproape 20.000 de mame sunt adolescente, iar peste 40.000 de mame nu au avut nicio vizită medicală înaintea naşterii. Din acest motiv, în statisticile oficiale suntem primii şi la numărul nou-născuţilor cu malformaţii. „Ziarul de Iaşi“ a stat de vorbă cu cea mai „prolifică“ moaşă din judeţ.

La cei 60 de ani ai săi, Maria Bolotă este ieşeanca în braţele căreia s-au născut aproape o mie de bebeluşi. Ea este şi prima femeie licenţiată în specializarea de moaşă la Iaşi, făcând facultatea la 50 de ani. Acum e înscrisă la doctorat şi vrea să lupte în continuare pentru sănătatea mamelor şi a nou-născuţilor, prin orice mijloc.

Povestei primei moaşe cu patalama din Iaşi, în rândurile următoare:

La sfârşitul anului trecut, Ministerul Sănătăţii (MS) anunţa că România este cunoscută ca fiind ţara cu cea mai mare rată de mortalitate infantilă, de sarcini nesupravegheate şi de sarcini în rândul adolescentelor din toată Europa.

Potrivit Institutului Naţional de Statistică, rata mortalităţii infantile în 2015 era de 8 la mie, de aproape două ori mai mare decât rata medie a UE, iar în acelaşi an au născut 41.000 de femei care nu au avut nicio vizită medicală pe durata sarcinii, fie din cauza sărăciei, fie din cauza accesului dificil la medic. Mai mult, alte 18.500 mame au fost adolescente, reprezentanţii MS subliinind că toate aceste probleme ar putea fi prevenite cu ajutorul moaşelor.

„Rolul lor este să asiste sarcina aflată în parametri normali, să urmărească şi să asiste naşterea naturală, să îngrijească mama şi nou-născutul cel puţin 28 de zile după naştere, să recunoască eventualele complicaţii medicale şi să ajute la prevenirea sarcinilor nedorite în rândul adolescentelor“, au precizat reprezentanţii MS.

În momentul de faţă, la nivel naţional există doar 1.000 de moaşe licenţiate, dintre care în Iaşi sunt aproximativ 100. Însă nu toate pot fi integrate în sistemul de îngrijiri, din cauza legislaţiei lacunare, în România nefiind norme de practică, ghiduri şi protocoale care să reglementeze clar această profesie.

„Ideal ar fi ca această susţinere să însemne existenţa unei moaşe în fiecare comunitate, mai ales în sate, deoarece ar avea răbdare şi au cunoştinţele necesare. De obicei, femeile din mediul rural ajung direct la spital să nască, şi astfel se nasc copii cu malformaţii sau cu alte probleme de sănătate“, a explicat Liliana Pintilie, preşedintele Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România (OAMGMAMR), filiala Iaşi.

Secţie desfiinţată

La Iaşi, situaţia este una dramatică, deoarece, în urmă cu aproximativ patru ani, conducerea Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iaşi (UMF) a decis desfiinţarea specializării de moaşe, deoarece numărul de studenţi care accesau programul erau unul foarte mic.

Astfel, dacă în 2007 a absolvit prima promoţie, în anul 2015 a absolvit ultima, care a avut nouă studenţi, un număr extrem de mic având în vedere că alte generaţii aveau câte 30 de studenţi.

Maria Bolotă este prima moaşă din Iaşi care a absolvit această specializare, la aproape 50 de ani, după ce 25 de ani a mângâiat pe creştet femeile care se pregăteau să dea naştere copiilor, fiind asistentă de obstetrică-ginecologie.

Anul trecut s-a înscris şi la un doctorat, dorind să găsească factorii care duc la ruperea prematură a membranelor înainte de termen, să curme şi suferinţa mamelor care îşi pierd copiii prin naşterea prematură. Din păcate, spune ea, în ultimii ani, lipsa moaşelor din fiecare comunitate a dus la o creştere a naşterilor prin cezariană, majoritatea femeilor fiind speriate de dureri, neavând cine să le încurajeze şi să sufere alături de ele până aduc pe lume copilul.

Moaşa, un liant al familiei

În urmă cu cîteva zeci de ani, moaşele erau cele cărora duminica, la biserică, oamenii le dădeau bineţe, fiind cunoscute ca făcând parte dintre oamenii respectaţi dintr-o comunitate, alături de preot, învăţător sau medic. Ele erau cele care reuşeau să împlinească visul unei familii, aducînd pe lume „boţul de aur“ din fiecare casă.

Maria Bolotă nu a numărat vreodată câte astfel de bucurii a adus în fiecare casă prin care a trecut, fiind vorba de sute, chiar o mie. Asta pentru că fiecare dintre ele a reprezentat „o minune dumnezeiască“, însă totodată şi o responsabilitate de care s-a bucurat abia după ce amândoi, şi mama şi copilul, erau bine.

Tot moaşele erau cele care pe vremuri, dacă erau repartizate într-un sat, începeau să îl cunoască la pas încă din momentul în care coborau din autobuz. Participau la petreceri, la reuniuni sau la praznice, în special acolo unde se adunau cei mai mulţi oameni, iar grija lor era să identifice viitoarele mămici, întrebând în stânga şi-n dreapta de ele pentru a le putea găsi cât mai uşor.

Moaşele luau în mâini cele două vieţi şi le purtau de grijă până ce „minunea dumnezeiască“, aşa cum le place lor să le spună bebeluşilor, ajungea pe lume.

În primii ani, Maria Bolotă a fost moaşă în Movileni, la câţiva kilometri de oraş, fiind repartizată acolo chiar dacă terminase cu nota 10. Atunci a auzit şi pentru prima dată cum oamenii îi spuneau „coana moaşă“, iar la acel moment i se părea un fel de jignire, deoarece exista preconcepţia că moaşele erau femei simple, fără niciun fel de studii, care doar ajutau mamele să nască, pe baza unui spirit instinctiv. Mai apoi a realizat că, de fapt, moaşa e cea care modelează, aşteaptă şi dă siguranţă mamei că totul va fi bine.

„După ce-am terminat şcoala postliceală, în anul 1975, am fost trimisă la Movileni, pentru că nu aveam buletin de Iaşi. Atunci directiva era ca să trimitem femeile să nască la clinicile universitare, iar noi aveam rolul cel mai important în depistarea gravidei, dispensarizarea şi urmărirea ei după naştere. Dacă nu depistam gravidele până în trimestrul I eram sancţionată. Atunci era şi problema cu întreruperea sarcinilor, şi trebuia să te ocupi şi de consiliere, să îi explici că mai importantă e viaţa ei, a celor doi-trei copii, decât să facă o nenorocire. Pentru că, unde mănâncă trei, mai mănâncă unul“, povesteşte femeia, spunând că în decursul acestor ani a convins multe femei să nu îşi abandoneze copilul.

Continuarea o puteti citi pe Ziarul de Iasi