Femeia care a cusut poezia Luceafarul în trei ani pe o pânză uriaşă: „Mă trezeam noaptea şi continuam să cos“
O femeie în vârstă de 71 de ani din Cugir a realizat o performanţă demnă de Cartea Recordurilor. Maria Todor a reuşit ca într-o perioadă de trei ani, să coasă pe o pânză de cânepă poezia Luceafarul, de Mihai Eminescu. Cele 98 de strofe au fost ”scrise” cu aţă roşie.
Femeia a mai scris, pe aceeaşi pânză, versurile din Hora Unirii, Balada Mioriţa, proverbe, rugăciuni şi zicători. De asemenea, a realizat şi ilustraţii care reprezintă Coloana Infinitului şi Cuminţenia Pământului ale mareluui sculptor Constantin Brâncuşi, precum şi Vioara lui George Enescu. Maria Todor spune că a realizat toate acestea din dragoste pentru Mihai Eminescu şi ceilalţi mari scriitori sau artişti ai României şi că intenţionează să realizeze un mic muzeu într-o camera a locuinţei sale din Cugir.
CALCUL MATEMATIC PENTRU FIECARE STROFĂ, RÂND ŞI LITERĂ
”Mi-a plăcut întotdeauna să citesc, iar pe Eminescu l-am adorat. Plângeam la toate poeziile care îmi atingeau sufletul. Ideea mi-a venit într-o noapte, după ce recitisem pentru a nu ştiu a câta oară poezia Luceafarul. Atunci m-am hotărât să scriu cu acul şi cu aţa din arnica (fir de bumbac răsucit şi colorat – n.a ) de cea mai bună calitate, toate strofele poeziei. Mi-am amintit de pânza de cânepă pe care bunica mi-a lăsat-o să fac din ea saci şi am hotărât să folosesc câţiva metri din acest material. Nu a fost deloc uşor pentru că a trebuit să calculez matematic locul ce se cuvine pentru fiecare strofă, pentru fiecare rând sau literă. Mi-a luat aproape trei ani ca să termin tot ce am avut de scris”, spune Maria Todor.
Foto: Vasilica Todor
Femeia s-a născut în satul Ponor din Munţii Apuseni în 19 august 1946. În satul natal a urmat primii ani de şcoală şi a învăţat de la părinţi şi bunici să ţeasă la război, să croşeteze şi să coasă, dar şi multe alte treburi din gospodăriile ţărăneşti. În căutarea unui loc de muncă, s-a mutat în anul 1973 la Cugir unde a lucrat timp de 25 de ani la uzina Mecanică. După ce a ieşit la pensie şi-a reluat obiceiurile tradiţionale din tinereţe, respectiv ţesutul la război şi croşetatul. Are şi un costum popular confecţionat de ea în anul 1964, pe care îl îmbracă în zilele de sărbătoare şi atunci când merge la biserică.
A MEMORAT LUCEAFĂRUL ÎN TIMP CE COSEA VERSURILE
Despre performanţa de a scrie Luceafărul pe pânza de cânepă de şapte metri, Maria Todor susţine că a ajutat-o şi să înveţe întreaga poezie. ”Singură am decis să fac acest lucru şi nu am avut linişte până nu l-am terminat. Mă trezeam noaptea din somn şi continuam să cos. De multe ori nu puteam dormi din această cauză pentru că vroiam să termin cât mai repede. Mai coseam şi în timpul zilei, dar după ce îmi terminam treburile gospodăreşti. Exista ceva care mă determina să mă apuc din nou de cusut şi să fac ceva unic, despre care nu am mai auzit. În timp ce coseam cuvintele şi versurile, am reuşit să şi memorez întreaga poezie”, afirmă femeia din Cugir, citată de ziarulunirea.ro.
Foto: Vasilica Todor
Spaţiul rămas gol pe pânză a fost chiar mai greu de acoperit decât poezia lui Eminescu. ”M-am gândit să-l completez tot prin cusut cu lucruri importante din creaţia românească. Aşa că am ales o serie de cugetări, pilde, proverbe, diverse imagini reprezentând opere ale unor artişti. Dacă în ceea ce priveşte Luceafărul, cusut cu litere de tipar, a fost ceva mai uşor, mult mai greu a fost la celelalte lucrări cusute cu litere de mână, unde atenţia şi efortul au fost cu mult mai mari”, spune Maria Todor. Aceasta vrea să lase moştenire realizările sale unei nepoate cu talent la desen şi pictură.
Foto: Vasilica Todor
Sursa: adevarul.ro
- Published in Altele
Lucruri nestiute despre viata lui Mihai Eminescu
Lucruri nestiute despre viata lui Mihai Eminescu
Astazi, 15 ianuarie, se implinesc 168 de ani de la nasterea marelui poet Mihai Eminescu. Viaţa marelui poet naţional a rămas o sursă inepuizabilă de teorii şi polemici. Dincolo de opera sa inegalabilă, există multe aspecte din viaţa sa mai puţin cunoscute publicului larg.
- A scris poezii până în ultimele clipe ale vieţii
În ciuda problemelor sale de sănătate, Mihai Eminescu a scris poezii până în momentul morţii. Când a fost dus la autopsie, halatul în care murise poetul a fost luat de admiratorii săi. Într-unul dintre buzunare se afla un mic carneţel. Pe acesta erau scrise ultimele sale poezii: Viaţa si Stele în cer.
- A murit într-un halat ponosit, încuiat într-un salon
Pe data de 15 iunie 1889, la ora 4.00 dimineaţa, se stingea în Sanatoriul de Boli Mintale al Doctorului Şuţu, de pe strada Plantelor din Bucureşti, poetul Mihai Eminescu. Moartea nu i-a fost pe măsura creaţiei. A decedat într-un halat ponosit, pe un pat metalic de spital, închis în ”celula” sa din spital. Cu doar câteva minute înainte de a trece în nefiinţă, a vrut doar un pahar cu lapte şi sprijin moral. I-a şoptit medicului de gardă care-i băga prin vizetă paharul cu lapte: ”sunt năruit”. S-a întins pe pat şi la scurt timp a murit.
- Muza din spatele poeziei „Pe lângă plopii fără soţ”
În vremea în care Eminescu a scris poezia „Pe lângă plopii fără soţ”, era indragostit de Cleopatra Leca Poenaru, fiica pictorului Constantin Lecca şi verisoara lui Caragiale. Prietenă cu Maiorescu, ea venea adesea pe strada Mercur nr.1, unde se ţineau seratele literare. Acolo a cunoscut-o Eminescu şi s-a îndrăgostit de ea. Cleopatra avea casă pe strada Cometa nr.l6, o stradă cu plopi, pe care Eminescu i-a numarat şi a observat ca îi da un număr fără soţ.
- Îşi speria tatăl cu şerpi
În copilăria sa, Mihai Eminescu (pe atunci Eminovici) obişnuia să îşi sperie tatăl într-un mod bizar. Mergea în pădure să prindă serpi şi-i punea de vii în apropierea casei sale. Apoi îşi chema tatăl să vada „ce pasăre a prins” şi stătea deoparte râzând când bărbatul dădea cu ochii de reptile.
- A urât matematica
Mihai Eminescu nu a suportat niciodată matematica, fiind o materie cu care nu se împăca deloc. “N-ajunsesem nici la vârsta de douăzeci de ani să ştiu tabla pitagoreică, tocmai pentru că nu se pusese în joc judecata, ci memoria! Şi, deşi aveam o memorie fenomenală, numere nu puteam învăţa deloc pe de rost, întrucât îmi intrase în cap ideea că matematicile sunt ştiintele cele mai grele de pe faţa pamantului”, se enţionează în “Viaţa lui Mihai Eminescu”, de George Calinescu.
- Pasionat de fotbal şi înot
Una dintre pasiunile sportive din tinereţea lui Eminescu a fost fotbalul. Cunoscuţii poetului spuneau că îi plăcea să joace fotbal şi că avea reale calităţi pentru jocul cu mingea. Fotbalul l-ar fi deprins de la Aron Pumnul profesorul său din perioada adolescenţei când era elev la Cernăuţi. Cu toate acestea, sportul la care se spune cu siguranţă că Eminescu excela era înotul. Poetul era un foarte bun înotător, capabil chiar de mişcări acrobatice şi trucuri în apă. Şi-a făcut ucenicia de înotător scăldându-se în bălţile cu stuf de la Ipoteşti încă din fragedă copilărie. A continuat să înoate şi la Cernăuţi unde, spune Călinescu, şi-a făcut o formă fizică de invidiat.
Citeste si: BREAKING NEWS: Acoperisul Iulius Mall, cuprins partial de flacari (VIDEO)
7.Există doar patru fotografii cu Eminescu
Există doar patru fotografii cu Eminescu despre care se știe cu siguranță că îl reprezintă pe Mihai Eminescu. Cea mai cunoscută a fost făcută în 1869, în Piaţa Sf. Wenceslas din Praga, pe când tânărul Eminescu avea 19 ani.
- A vrut să se călugărească
Pe 23 iunie Eminescu a cerut lui Maiorescu să intre la o mănăstire din Bucureşti şi să fie acceptat în rândurile călugărilor. ” Pe 23 iunie 1883, când poetul era „stricat cu toată lumea”, ştiind că nu mai e cale de salvare pentru el şi când Maiorescu proiecta o viitoare „internare” la sanatoriu, Eminescu a dat semnalul călugăririi. Dar ce notează Maiorescu? „Foarte excitat, sentiment al personalităţii exagerat, vrea să se călugărească, dar să rămână în Bucureşti”, scria eminescologul Theodor Codreanu în lucrarea sa ”Eminescu şi mistica nebuniei”. La ce mănăstire şi-ar fi dorit Eminescu să se călugărească, nu ştie însă nimeni.
- Citea cu voce tare
Eminescu citea cu glas tare ceea ce îi plăcea, mai ales poeziile. Când scria, se plimba prin cameră, declama, bătea cu pumnul în masă, făcea gălăgie şi se lua la harţă cu toată lumea care îl întrerupea. ”Îi băteam în perete, el stingea lumânarea şi se liniştea, dar era de rea credinţă şi nu se culca. Aprindea din nou lampa şi începea să bodogănească. Mă sculam atunci, mă duceam la el şi îl rugam să mă lase să dorm. Eu eram din ce în ce mai stăruitor şi el se făcea tot mai îndărătnic şi zicea că abuzez de afecţiunile lui şi-l terorizez”, scria Ioan Slavici despre prietenul său din perioada în care convieţuiau. În opinia sa, îndărătniciile lui Eminescu au fost primul semn al bolii de nervi care avea să-l distrugă.
- Se încuia în cameră, zile şi nopţi întregi, ca să citească
În zilele şi nopţile în care Eminescu se încuia în cameră pentru a citi, nimeni nu putea să-i tulbure liniştea. Uita noţiunea timpului şi mai ales a lucrurilor gospodăreşti. Nu acorda atenţie nevoilor personale şi aceasta a fost, în opinia lui Slavici, cel mai mare păcat al geniului distrus timpuriu. ”Nu mai ajungea nimeni să-i dereticească sau să-i măture prin casă, nici să-i perie hainele sau să-i cureţe ghetele. Răpus de oboseala, el dormea adeseori îmbrăcat şi hainele i se jerpeleau, iar albitura rar primenită şi nelăută i se făcea cocoloş. Barba şi-o uita nerasă şi fiindcă-l supărau ţepii ei, lua biceagul şi pierdut în gânduri sau adâncit în lectură şi-o scotea fir cu fir încât îi rămâneau pete pete-n faţă. Când nu mai putea să o ducă aşa, schimba locuinţa, îşi cumpăra haine şi albituri noi, se rădea şi iar se simţea bine”, mai povestea Slavici despre prietenul Eminescu.
- Salutul lui Eminescu: „Trăiască naţia!”
Printre lucrurile mai puţin cunoscute despre Eminescu se numără şi formula sa originală de salut, dar şi modul cum ştia să le răspundă prietenilor. Cu oricine se întâlnea, Eminescu îl saluta cu „Trăiască naţia!”. „Poetul era cunoscut ca fiind un patriot adevărat. Acest salut al său strârnea, de obicei, simpatia. Prietenii, când îl zăreau, obişnuiau să i-o ia înainte şi îi spuneau ei «Trăiască naţia!». El răspundea atunci răspicat: «Sus cu dânsa!».
- Au avut un copil
Eminescu și Veronica Micle au avut împreună un copil care s-a născut mort în toamna anului 1879.
Sursa: adevarul.ro
- Published in National
Cum se va numi Aeroportul International din Iasi?
Cum se va numi Aeroportul International din Iasi? Majoritatea aeroporturilor din România au fost „botezate“ deja. Aeroportul din Bacău se numeşte „George Enescu“, cel din Suceava – „Ştefan cel Mare“, cel timişorean – „Traian Vuia“, cel din Cluj-Napoca – „Avram Iancu“.
„În întreaga lume, şi cu precădere în Europa, există această tendinţă de a da numele unor mari personalităţi statale proiectelor mari de infrastructură. Semnificaţiile acestei tendinţe sunt multiple, de la nevoia de a personaliza un spaţiu prin excelenţă multietnic, multicultural, până la crearea unor sentimente oneste de patriotism local. Alte explicaţii se pot găsi în zona creşterii legăturii cu istoria locului, aducând beneficii importante pentru economia locală sau turism“, consilier judetean Alin Aivanoaei.
Acesta a apreciat că cel mai potrivit nume pentru aeroportul ieşean ar fi „Regele Ferdinand I“. Alin Aivanoaei şi-a justificat alegerea atât prin apropierea aniversării a 100 de ani de la Marea Unire, cât şi prin rolul celui de-al doilea rege al României în promovarea Iaşului ca „a doua capitală“ a României. Cel mai important simbol al Iaşului, Palatul Culturii, început în timpul lui Carol I, a fost inaugurat în 1926, în prezenţa regelui Ferdinand. Iaşul a fost totodată, în timpul primului război mondial, capitala oficială a României, timp de doi ani. Regele Ferdinand a fost singurul rege al României care a domnit efectiv de la Iaşi.
„Atribuind denumirea «Regele Ferdinand» aeroportul internaţional Iaşi, cred că vom contribui la un sentiment şi mai important de mândrie şi patriotism local curat, demonstrând că Iaşul este şi va rămâne pentru totdeauna, legat prin istorie şi statalitate, capitala simbolică a României. Pentru o persoană care nu cunoaşte absolut nimic despre Iaşi, numai această denumire atribuită locului în care pune pentru prima dată piciorul aici, îi creează un sentiment de municipalitate cu rădăcini adânci în istorie, statalitate, europenitate“, a spus consilierul judetean Alin Aivanoaei.
Ecuaţiile lui Mangeron, folosite la satelitul Sputnik
Preşedintele CJ a apreciat însă că cel mai potrivit nume pentru aeroportul ieşean ar fi cel al unui om de ştiinţă legat de aeronautic. „Academicianul Dimitrie Mangeron a fost un astfel de om. Un om excepţional, care a dus numele Iaşului peste hotare. A primit 11 titluri de doctor honoris causa al unor universităţi din străinătate. Când ruşii au lansat primul satelit din lume, Sputnik, au făcut-o după ecuaţiile lui, şi chiar a fost chemat să le verifice calculele. Şi prin lucrările sale a fost implicat în aeronautică şi zborul spaţial. Aşa cum Asachi este onorat pentru dezvoltarea şcolii româneşti, Mangeronmerită amintit pentru dezvoltarea aeronauticii“, a spus Maricel Popa.
Acesta a precizat că a avut onoarea de a asista la cursurile ţinute de Mangeron la Facultatea de Mecanică a Universităţii Tehnice. Deşi marginalizat înainte de 1989 de autorităţile comuniste, Mangeron a continuat să predea.
„Mangeron a fost o legendă a Iaşului. La cursurile lui veneau studenţi din toţi anii, şi chiar de la alte facultăţi. Stăteau pe scări pentru a putea asista la cursuri, care erau efectiv excepţionale. Avea un talent deosebit de a transforma cele mai abstracte ecuaţii în lucruri de înţeles. Intra în amfiteatru şi îşi arunca pălăria pe catedră. Apoi ne cerea să-i calculăm traiectoria“, şi-a amintit Maricel Popa.
Reprezentantii prefecturii au declarat ca cel mai potrivit nume al Aeroportului este cel actual, fără nicio adăugire.
„Eu nu aş schimba nimic. «Aeroportul Internaţional Iaşi» este deja o denumire consacrată, poate chiar un brand, şi nu mi se pare oportună modificarea“, a spus unul dintre reprezentantii prefecturii.
În schimb, unul dintre reprezentantii prefecturii au apreciat că un nume ar fi necesar Aeroportului, dar din sfera culturală, dat fiind supranumele Iaşului de capitală culturală a României.
„«Mihai Eminescu» ar fi poate cel mai bun nume. Eminescu nu era ieşean, dar Iaşul a fost oraşul pe care l-a iubit cel mai mult, şi Iaşul a fost oraşul unde a devenit poetul nostru naţional. Eminescu este o valoare naţională, dar plecată de la Iaşi“, a declarat unul dintre reprezentantii prefecturii.
La Aeroportul din Iaşi a fost inaugurat un nou terminal, de 3.600 de m pătraţi, care va fi folosit numai pentru cursele externe. El a devenit operaţional din 25 octombrie, odată cu introducerea de noi zboruri.
Marius Bodea, directorul Aeroportului Iaşi: Din 25 octombrie intră Paris şi Munchen, ca două destinaţii noi. Totodată, vor fi dublate zborurile spre Londra şi Roma. Cu Manchester avem practic trei companii care zboară, Londra, ceea ce este foarte important pentru un aeroportul regional, iar de anul viitor, din martie, intră alte trei noi curse: Barcelona, Bruxelles şi Koln, şi noutatea cred eu cea mai importantă că, iată, sfârşitul acestui an surprinde cea mai mare realizare din punctul meu de vedere, şi anume contectarea Iaşului de Istanbul direct de către compania naţională Tarom. Practic, avem legătură cu toată lumea în acest moment.
Cinci curse către Bucureşti, Paris, Londra şi Roma vor fi operate de Blue Air, iar zborul către Munchen de către Tarom.
Odată cu finalizarea terminalului inaugurat, care a costat a costat 11 milioane de euro, s-au încheiat lucrările de modernizare a Aeroportului Iaşi, dar, totusi, ce nume va avea?
Sursa: romania-actualitati.ro; ziaruldeiasi.ro
- Published in Local
Ieșenii vor călători alături de… Eminescu!
Ieșenii vor călători alături de… Eminescu!
Muzeul Național al Literaturii Române Iași organizează joi, 15 iunie 2017, o serie de evenimente în semn de omagiu adus poetului Mihai Eminescu.
Astfel, cu începere de la ora 12:00, în sala de artă de la Muzeul „Mihai Eminescu” va avea loc vernisajul Expoziției „Clasici ai versului românesc în manuscrise” (curator: Corina Negură), prezentată de Nicolae Crețu. Expoziția cuprinde manuscrise ale poeziilor scrise de Lucian Blaga, Demostene Botez, Zaharia Stancu, Cezar Ivănescu, Ioanid Romanescu ș.a., din patrimoniul MNLR Iași.
Vernisajul va fi urmat de un recital eminescian susținut de elevi ai Școlii Gimnaziale „D.D. Pătrășcanu” Tomești (îndrumător: prof. Liliana Silvaș).
La ora 18:00, în fața Muzeului „Mihai Eminescu” va avea loc un recital extraordinar de romanțe susținut de Constantin Florescu.
Vizitatorii vor putea admira și ilustrațiile la opera lui Mihai Eminescu, realizate de artistul Leonard Salmen. Coordonatorul activităților este Corina Negură, muzeograf.
De asemenea, Compania de Transport Public Iași alături de Asociația TRAMCLUB IAȘI, în parteneriat cu MNLR Iași, organizează joi, 15 iunie 2017, o acțiune culturală dedicată tuturor ieșenilor. Timp de o zi, în Tramvaiul Literaturii, călătorii vor putea asculta poezii și melodii pe versuri de Mihai Eminescu. În biblioteca din tramvai vor putea fi găsite cărți ale marelui poet. Tramvaiul Literaturii va putea fi întâlnit pe traseele ce traversează cartierul Copou (1/ 13, 8, 9).
Sursă: Ziarul de Iasi
- Published in Local
Ieşeanul Grumăzescu, ocrotitorul unei uriaşe moşteniri
Galeriile Anticariat Dumitru Grumăzescu au devenit o atracție principală pentru iubitorii de lectură, artă, colecții uluitoare, obiecte vechi, dar prețioase.
Și-au deschis porțile încă din anul 1992 și, chiar dacă au trecut 25 de ani de atunci, acest magazin de antichități situat pe Pietonalul Lăpușneanu, și-a păstrat același mediu deosebit cu atmosferă de epocă.
Dumitru Grumăzescu, bătrânelul simpatic trecut de 70, este cel mai mare admirator al lui Eminescu, este deținătorul celor mai mici cărți din România. Iar atunci când îți așează în palmă o întreagă bibliotecă, rămâi mai mult decât copleșit. Cărțulia cea mai mică, unica în lume, are 3mm x 3mm, a fost scrisă cu fir de păr de ied timp de un an și opt luni, conține „Luceafărul” și poate fi citită doar la microscop. Din colecția ”o bibliotecă într-o palmă”, se găsește și Miorița. poeziile lui Eminescu, „Coranul“, „Tatăl Nostru“ în limba latină şi „Manifestul Kaiserului German“.
„Doamne, acesta este EMINESCU! Tot ce a scris acest Om şi s-a scris despre el, voi strânge”
Pe când avea doar 13 ani, a găsit pe noptiera unei camere de spital o carte de poezii, veche şi zdrenţuită. A început s-o citească ca să treacă vremea, dar în scurt timp l-a acaparat cu totul. După doi ani, a descoperit întâmplător, în timp ce răsfoia un volum luat de pe raftul unei librării, că acele creaţii care l-au fascinat pe patul de spital îi aparţineau lui Mihai Eminescu. „Atunci mi-am jurat să colecţionez tot ce găsesc despre el“, explică Dumitru Grumăzescu începuturile lui în lumea colecţionarilor.
Anticarul a adunat 7.000 de obiecte legate de viaţa lui Mihai Eminescu şi deţine cea mai importantă colecţie din lume dedicată poetului: e la revista în care şi-a făcut debutul editorial până la cartea de vizită pe care jurnalistul o ţinea în portofelul de la piept. Deţine, astfel, a doua colecţie din lume ca dimensiune, după cea a unui american care „s-a ocupat“ de William Shakespeare. „Viaţa colecţiei Eminescu se confundă cu propria-mi existenţă“.
„Am fost omul care am strâns orice, de la cutii de chibrituri până la şerveţele, iar când am găsit la cineva un obiect care mă interesa, dacă acel cineva colecţiona şerveţele, îi dădeam şerveţele, iar eu primeam obiectul care mă interesa.”
Anticarul a adunat în timp şi obiecte legate de viaţa unor alte mari personalităţi culturale şi politice. Despre Ion Creangă a strâns în jur de 2.000 de exponate, despre Jules Verne 1.600, iar despre Napoleon Bonaparte în jur de 2.500. Colecţionarul susţine că nu trece zi fără să achiziţioneze câte ceva: linguriţe de argint, pendule, tablouri sau icoane.
Odata intrat în Anticariatul de pe Lăpușneanu, ai senzația ă lumea s-a oprit în loc, în față ai o bibliotecă de cărți, o colecție de instrumente muzicale, argintărie, icoane, tablouri, și o mulțime de alte nimicuri de o valoare impresionantă. Dacă ai ajuns în Iași și n-ai vizitat anticariatul lui Grumăzescu, ai pierdut multe.
- Published in Turism