Copil diagnosticat cu epilepsie, lovit de invatatoare la o scoala din Iasi
Copil diagnosticat cu epilepsie lovit de invatatoare
O tânără din Iaşi susţine că unul din băieţii ei, gemeni, a fost lovit cu rigla şi urecheat de o învăţătoare pensionară, care ţinea locul cadrului didactic titular. Mama spune că fiul ei de zece ani, bolnav de epilepsie, a fost traumatizat, iar fratele lui, care a asistat la scenă, nu a mai dorit să meargă la şcoală.
Oana Vasiliu a scris pe pagina sa de socializare despre incidentul din şcoala în care învaţă băieţii săi gemeni. Potrivit ieşencei, unul dintre copii a fost lovit cu rigla şi urecheat de o învăţătoare pensionară, Mărioara Calancea, care îi ţinea locul cadrului didactic titular.
„Motivul: nu a terminat 10 exerciţii la matematică. Apoi e pus la colţ unde se juca cu un glob din brad, e lovit din nou. Şi ştiţi ce i-a spus învăţătoarea dupa ce l-a lovit? -«Poţi să le spui părinţilor, că nu au ce să-mi fac㻓, scrie mama pe pagina de socializare.
Citeste si: Cel mai vechi plan al Iasului. Cum arata in 1739
Tânăra spune că băiatul lovit este diagnosticat cu epilepsie. În timp ce băiatul pus la colţ se juca, fratele geamăn, aflat în bancă, pufneşte în râs şi este scos afară din clasă. Ajunşi acasă copilul bătut nu a vrut să povestească mamei despre cele întâmplate la şcoală, Oana Vasiliu aflând despre bătaie de la celălalt băiat.
„Domnişoara învăţătoare, care a adus dereglata să o suplinească mă imploră să o iert şi pe asta care se crede buricul pământului, că vin sărbătorile, că tre să dea cu subsemnatul şi să completeze multe chestii. Că ne vom întâlni faţă în faţă după aia de atâtea ori (mie mi-a sunat a ameninţare). Că fac un mare rău şcolii şi una maximă! Dacă şi copiii dvs au greşit?! Da??? Şi dacă au greşit îi măcelăriţi psihic, loviţi şi umiliţi?“, a mai scris mama în mesajul de pe Facebook.
Ieşeanca spune că, după incident, băiatul dat afară din clasă nu a mai dorit să meargă la şcoală. Pe de altă parte, directorul Şcolii nr. 10 din Iaşi, Cristina Simirad, a declarat pentru Digi24: „Mama copiilor mi-a adus la cunoştinţă vineri despre incidentul care s-ar fi petrecut marţi şi în şcoală comisia de disciplină a demarat o anchetă. Doamna susţine că nu a fost nici o problemă la clasă“.
Sursa: adevarul.ro
- Published in Local
„Cuza Voda” Iasi – Maternitate sau platou de filmare pentru un thriller psihologic?
O proaspătă mămică din Iași a povestit pe blogul personal cum a decurs naşterea copilului ei la Maternitatea „Cuza Vodă“, iar fiecare rând scris parcă întărește ideea că unele paciente sunt încercate psihic mai mult decât ajutate să nască
Tânăra mamă scrie despre panica și teama pe care a întrezărit-o mai mereu în ochii asistentelor și despre lipsa de considerație și omenie a unor medici. „Spintecătoarea” este porecla dată de aceasta uneia dintre doctorițe.
În postarea intitulată „32 ore de travaliu şi o naştere de 8“ tânăra mamă rememorează orele petrecute în saloanele şi pe holurile maternităţii din Iaşi, unde spune că a avut de-a face cu asistente panicate şi medici de gardă ori rezidenţi, care fie i-au alinat durerea, fie au transformat experiența într-una din ce în ce mai traumatizantă
„Mai bine aţi merge în salon să nu vă zică ceva doamna doctor de gardă, mă sfătuieşte prieteneşte asistenta puţin panicată să nu cumva să aibă probleme“ – acesta a fost „sfatul“ unei asistente, primit în timp ce viitoarea mamă se plimba pe holul maternităţii, încercând să-și ia gândul de la durerile crunte din timpul travaliului.
Citește și UMF a câştigat două premii la Galele EduManager
Întâlnirea cea mai traumatizantă a fost cu doctoriţa de gardă, poreclită de tânără „Spintecătoarea“. În cadrul unui control din timpul șederii pacientei în maternitate, temuta docoriță pune întrebări legate de anumite simptome și decide asupra a ce trebuie făcut mai departe.
„-Dar de când ai scurgerile astea?
-De când am fost ultima oară în spital. Am luat candidă de aici.
-Păi ia să te spălăm puţin că trebuie să ai colul curat. Pe aici iese bebeluşul. ”
Din păcate, finețea nu pare să fie atuul personalului.
„Durerea m-a dus până aproape de leşin. Abia mai respiram în timp ce plângeam şi gemeam de durere. Îmi pune compresă sterilă şi mă trimite în salon. Mă opresc direct la baie. Compresa mea era plină de sânge. Aştept să plece toţi din cabinet şi mă duc la asistentă. Izbucnesc plângând:
-Doamnă, dar femeile astea verifică oameni sau vite. Mă distrug jos. Chiar nu pot controla mai uşor? Asistenta pune privirea în pământ şi-mi spune că mă înţelege. Îi spun că pierd sânge şi nu ştiu dacă e normal. Ea îmi spune că e ok, se dilată colul, deşi se vedea pe faţa ei că era panicată”.
După ce ajunge în sfârșit în pragul nașterii, după o noapte întreagă de dureri crunte, în drum spre masa de naşteri, ieşeanca îşi aminteşte un alt tablou de groază:
„În salonul din faţa mea o altă mămică născuse. Nu vedeam decât o pată imensă de sânge. Lângă ea era Spintecătoarea şi o asistentă. Femeia urla de durere în timp ce cerea calmante. O coseau.
– Nu te mai văita atâta! Când ai făcut sex nu ai mai urlat atâta. Aşa vă trebuie dacă vă place să faceţi copii pe bandă rulantă!“.
A avut şi ea parte chiar pe masa de naşteri:
„-Nu te mai screme şi nu mai scoate sunete! Când mergi la wc şi eşti constipată aşa ţipi? Sunete de astea scoţi? Aud o voce feminină. Mă uit în dreapta mea să văd cine îmi vorbeşte. Spintecătoarea! Dacă aveam forţă o lăsăm fără 5 dinţi în gură“.
Calvarul a continuat în momentul în care, după naşterea naturală, a trebuit să fie cusută de două ori: „Nu vă mai povestesc ce înseamnă cusătură peste cusătură. Deşi de data asta am fost sedată, am simţit tot. Nu ştiu ce mi-au dat, dar mai mult eram ameţită de cap“.
Citește și Modificari in circulatia autobuzelor si tramvaielor – 30 noiembrie si 1 decembrie
Și alte mame şi-au amintit, după publicarea acelei postări de pe blogul tinerei, de clipele de groază petrecute în aceeaşi materinate. Tânăra a mai relatat pe pagina sa de socilizare că a fost chemată ulterior de conducerea Maternităţii „Cuza Vodă“, unde a oferit mai multe date despre medicul de gardă din acea noapte. După acest incident, managerul unităţii medicale, ec. Robert Dâncă, a declarat pentru Ziarul de Iaşi că se fac verificări în acest caz: „Drepturile asiguratului conform legii trebuie respectate, iar faţă de cine nu va respecta acest lucru nu voi avea nicio problemă să aplic toate sancţiunile prevăzute de lege“.
- Published in Sănătate
A fost implicată într-un accident grav, însă atenția la un detaliu i-a salvat copiii de la moarte!
Postarea unei mame din Statele Unite, căreia aceasta i-a atașat o poză cu mașina distrusă și cu două scaune de copii pentru mașină perfect intacte le amintește părinților de pretutindeni importanței instalării și utilizării corespunzătoare a scaunelor auto.
Jenna Casado Rabberman a postat fotografia pe Facebook marți (26/09/2017) și a fost deja distribuită de aproape 100.000 de ori.
Iată postarea integrală:
„Nu sunt genul de persoană care să posteze lucruri prea <<grele>> sau personale pe Facebook dar, oameni buni… ACESTA este motivul pentru care trebuie să acorzi atenție felului în care asiguri scaunele speciale pentru copii în mașină DE FIECARE DATĂ. Chiar și atunci când țipă deoarece centurile sunt prea strâmte. Chiar și atunci când se plâng din cauza prinderii din dreptul pieptului sau din cauza faptului că privesc în spate. Ne-am oprit pentru a cumpăra lapte în drumul nostru de la grădiniță către casă. Eram la doar câteva minute distanță de casă. Un alt conducător auto a accelerat pe culoarea roșie a semaforului și s-a izbit în noi. Niciodată nu crezi că ți se va întâmpla ție. Băieții mei au scăpat fără nici măcar o zgârietură, însă paramedicii mi-au spus că ar fi putut fi foarte diferit dacă refuzam să mai poposim 2 minute pentru a verifica dacă scaunele sunt asigurate corect. Eu voi fi în regulă, copiii sunt în regulă, orice altceva poate fi înlocuit. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că am fost în siguranță datorită Lui (alături de Honda, Graco și Chicco – n.r. marca mașinii și mărcile scaunelor pentru mașină pentru copii).
Editat pentru a adăuga:
Primesc foarte multe mesaje private care mă întreabă despre aceste lucruri, așa că vreau să adaug aceste informații.
Cel mai mic copil al meu are 6 săptămâni, iar cel mai în vârstă are aproape 3 ani. Ambele scaune erau montate cu spatele la sensul de mers.
[…]
ȘI DA, VOI ÎNLOCUI SCAUNELE.
Nu mă așteptam ca această postare să fie văzută de atât de mulți oameni! Eu chiar postasem pentru familie și prieteni, dar speranța este că povestea va salva o viață, prin faptul că va face și pe altcineva să se gândească de 2 ori la asigurarea scaunelor copiilor în mașină[…]”
sursa: abcnews.go.com
- Published in Extern
Caz intrigant: Urgență gravă, amendă și indiferență: „N-ai decât să chemi ambulanta. Nu mă interesează.”
„Poliția Rutieră Română există doar pentru amenzi”
Aceasta este afirmația cu care Florin începe relatarea unei povești care a stârnit multe reacții pe pagina sa de facebook. Iată despre ce este vorba:
<<În această seară (n.r. 23 sept 2017) a intrat în travaliu soția unui prieten și a fugit repede cu ea la Iași pentru că acolo își au echipa medicala de încredere. Sotia să a fost sub supraveghere medicala in ultimele săptămâni pentru că sunt niște complicații și e nevoie de cezariana pentru a evita ca mama sau copilul să pătească ceva grav. Au anuntat la spital că vin și toți (medici, părinți și bunica) erau pregătiți să întâmpine cu bucurie noul bebe. Cine ar fi crezut că, totuși, Poliția Rutiera va avea un cuvânt greu de zis in această situație? În Târgu Frumos prietenul de care va spuneam a fost oprit, amendat și cu permisul suspendat pentru depășirea vitezei legale. Soția sa, în travaliu, tremura de durere. Ce-i corect, e corect. Omul a depășit viteza, își merita pedeapsa. Ca idee, cine a fost din SV la Iasi, știe că pe acel segment de drum sunt 4 benzi, seara drumul este suficient de liber și limita e de 70 de km/h pe porțiunea pe care a fost oprit prietenul de care va povestesc. Pentru colegii lui Marian Godina, ai lui Georgian Dragan sau ai lui Brasoveanu Vijiac Anca Alexandra din Politia Romana – www.politiaromana.ro nu a fost suficient sa ii aplice pedeapsa, ci l-au forțat să stea până scrie amenda, până se duc și se întorc de la sfantul MCV, în condițiile în care au putut să vadă foarte clar că o femeie aproape naște în mașina aia! Cam 15 minute le-au fost necesare domnilor ofițeri pentru a scrie o amenda. ,,Vă las actele, va rog lasati-ma să îmi duc nevasta la spital!”, le-a zis soțul care conducea. Intre timp, celălalt copil al lor începuse să plângă pentru că ,,pe mami doare bebe”.
Citește și Mergea la o urgenta, dar Politia l-a acuzat de braconaj cu Ambulanta si l-a amendat
Răspunde și ofițerul, pe un ton sictirit: ,,N-ai decât să chemi ambulanta. Nu mă interesează.„
Asta este atitudinea unui om, înainte de a fi politist. Nici macar o fărâmă de respect, ce sa mai zic de empatie? Vezi o femeie în durerile nașterii, un soț disperat să ajungă la spital, un copil speriat de situație, o bunica panicată și tu atât poți să scoți pe gura?
Era o varianta să zică: ,,V-ajutam noi să ajungeți repede la spital și apoi va amendăm și aplicam legea pana la capăt.”? Se putea și așa, nu?
Nu, ofițerul a dat amenda, a luat permisul și se duce liniștit acasă. Prietenul meu e acum la spital și așteaptă să vadă situația noului copil și a sotiei care e in sala de operatie in aceste momente.
De ce va povestesc? Pentru că primul lucru la care m-am gândit a fost: daca eu eram în situația descrisă mai sus ori îl pocneam pe acel minunat domn, îmi duceam soția la spital și apoi răspundeam pentru faptele mele in fata justiției, ori nu opream deloc și mă arestau in fata spitalului.
Tu ce-ai fi făcut?
LE: Bebele este bine și mama de asemenea!>>
sursa: facebook.com
- Published in Altele
Când i-am plâns lui tata pe umăr și i-am spus că mama nu mi a zis niciodată că mă iubește, tata mi-a răspuns: „Nici mie nu mi-a zis…“
Mama e oncopediatru și profesor universitar, și toată copilăria mea a citit și a scris cărți de medicină, și-a dat doctoratul, a făcut gărzi, a predat, a mers la congrese, i-a tratat pe copiii bolnavi de SIDA, leucemie, cancer, hemofilie, pe care nimeni nu voia să-i trateze, s-a luptat cu un sistem medical defect, cu nepăsarea colegilor ei din spital, cu lipsa medicamentelor și cu moartea.
Eu și mama n-am fost niciodată prietene, n-am fost niciodată la cumpărături de haine împreună, n-am vorbit niciodată despre băieți, n-am avut niciodată secretele noastre și nu ne-am spus niciodată una alteia că ne iubim. Am puține amintiri tandre cu mama și le țin ascunse bine, pentru că intimitatea acestor scene mă rănește și îmi aduce aminte că au fost prea puține.
Mama îmi împletește părul după baie, deși sînt adolescentă și între noi mocnește o puternică ostilitate. Mama rîde și cînd rîde e frumoasă, îi dispar venele umflate de pe frunte, face gropițe în obraji și, pentru scurt timp, apartamentul întunecat din Craiova se luminează. Mama curăță o gutuie și o mîncăm în pat, sub plapumă. E singura dată cînd îmi amintesc să fi dormit împreună cu mama, într-o după-amiază de toamnă cînd eu aveam șase sau șapte ani.
Mama a lipsit din copilăria mea. A lipsit fizic, pentru că era închisă la ea în cameră și citea sau scria cărți și articole, era de gardă, era plecată la congrese sau venea tîrziu de la serviciu, mai ales cînd vreunul dintre copiii ei era în stare gravă.
Mama se întorcea din gărzi nervoasă, eram mică și nu înțelegeam ce înseamnă moartea, așa că nu mi-a păsat cînd a strigat la mine – nu mai știu ce prostie făcusem – că i-au murit trei copii în gardă și că numai de tîmpeniile mele nu-i arde acum. Mai tîrziu – eram deja adolescentă – mi-a povestit despre un băiat de șase ani care i a spus că știe c-o să moară și care avea la capul patului cîteva lumînări, pe care le aranjase frumos.
Detaliile acestea mi se par sfîșietoare acum, dar cînd eram mică, fiică de doi medici, nu le înțelegeam. Nu înțelegeam nici ce aveam să aflu abia mult mai tîrziu: că mama e un doctor bun, că și-a dedicat viața unor copii care vin la ea din toate satele din Oltenia cu diagnostice îngrozitoare, că e cumplit să înfrunți nedreptatea, lipsa citostaticelor și disperarea părinților.
Nu înțelegeam de ce mama a sacrificat timpul pe care trebuia să l petreacă cu mine, copilul ei, și l-a oferit altor copii, care au fost mai mult copiii ei decît am fost eu.
Tata a fost cel care s-a ocupat și de mine, și de sora mea, care e cu zece ani mai mare. El ne gătea, făcea curat, spăla vasele, ne dădea bani, ne bătea cu cureaua, vorbea cu noi despre băieți, ne citea jurnalele pe ascuns și mă prindea sărutîndu-mă în fața blocului.
A făcut ce-a putut, n-a știut să fie mai bun, asta ne-a zis o mereu, s-ar fi descurcat mai bine dacă avea băieți, dar pentru două fete n-a fost deloc pregătit.
Eu m-am răzvrătit la 12 ani, am chiulit, m-am certat cu profesorii, am refuzat orice formă de autoritate, am fost exmatriculată, am fugit de-acasă, am fumat, am băut, cred că m-aș fi și drogat dacă se găseau droguri pe-atunci în Craiova.
Cu cît luam mai multă bătaie, cu atît mai furioasă și mai autodistructivă deveneam și cu atît mai multă bătaie luam și cu atît mai tare îmi transformam părinții în dușmani, pînă cînd am crescut, am plecat la facultate la București și între noi a rămas o prăpastie pe care n-am știut niciodată cu ce altceva s-o umplem în afară de reproșuri.
Mama n-a fost niciodată mulțumită de mine, de notele mele proaste, de muzica pe care o ascultam, de prietenii mei, de felul meu de-a fi. Nici acum, cînd sînt ditamai adultul, nu e mulțumită de mine: trăiesc în concubinaj, m-am mutat într-o autorulotă, nu am nici o intenție să fac copii, sînt jurnalist și iubitul meu e fotograf (ăsta e hobby, nu meserie, zice mama).
Nu m-a alintat niciodată – poate atunci cînd eram mică, dar nu-mi amintesc –, nu m a îmbrățișat niciodată, nu mi-a spus niciodată că sînt cea mai cea. Eram la facultate atunci cînd le-am reproșat că nu mi-au spus niciodată că mă iubesc și de atunci tata a început să scrie la sfîrșitul SMS-urilor „Te iubim! Părinții“.
Am fost o adolescentă – și sînt un adult – cu mari probleme emoționale. Durerea s-a estompat de cînd am început s-o apreciez pe mama profesional, de cînd am văzut-o la spital, printre copiii ei, de cînd i am cunoscut foștii ei pacienți, acum tineri de 20 de ani, care vin uneori s-o viziteze și să-i mulțumească. A meritat sacrificiul, mă gîndesc.
Acum, mama are 71 de ani și nu vrea să iasă la pensie, deși eu, tata și sora mea insistăm, mai ales de cînd a avut un cancer de tiroidă și ne a fost teamă c-o s-o pierdem. Mama nu vrea să se pensioneze pentru că e singura oncopediatră din județ și îi e teamă că dacă pleacă n-o să se mai ocupe nimeni de copiii din Craiova și din împrejurimi, ai căror părinți n-au bani să-i ducă la Timișoara sau la București.
M-am tot gîndit la mama în ultimii ani, am încercat s-o cunosc și s-o înțeleg mai bine. Mama s-a născut într-o familie cu zece copii dintr-un sat din Argeș. Bunicul meu a fost preot și mama a mers la liceu la Cluj și la facultate la București – la Pitești n-a intrat la liceu pentru că nu era „de origine sănătoasă“, așa că a plecat din județ, să i se piardă urma.
A trăit în cămine, cu bani puțini, departe de părinții ei și de casă de cînd avea 14 ani. A învățat cu îndîrjire, iar școala și Facultatea de Medicină au fost cele mai importante lucruri pentru ea. Avea note excepționale și ar fi putut rămîne în București, la Institutul Fundeni, dar s-a măritat și l-a urmat pe tata, care prinsese un post într-un sat din Dolj.
Mama s-a născut în 1946 și s-a măritat în 1970. Era o vreme în care femeile trebuiau să se mărite și să facă copii, acesta era rostul lor, iar mama a făcut lucrurile pe care trebuia să le facă o femeie. Nici nu i-ar fi trecut prin cap că ar putea să se ocupe doar de medicină, să trăiască în concubinaj sau să aleagă să nu aibă copii.
Lucrurile acestea trebuiau făcute, bunicul meu, preot, ar fi fost nemulțumit altfel, colegii, oamenii ar fi judecat-o. Așa că mama s a măritat și a făcut două fete, dar întotdeauna medicina a fost mai importantă decît familia ei. Cînd i-am plîns lui tata pe umăr și i-am spus că mama nu mi a zis niciodată că mă iubește, tata mi-a răspuns: „Nici mie nu mi-a zis niciodată că mă iubește“.
- Published in National
Ionuț are 28 de ani și a crescut la orfelinat. Mama lui NU l-a vrut și l-a ABANDONAT! Nu e doctor și nu l-au vrut pe ambulanță, dar el nu s-a dat bătut!
Ionuț are 28 de ani și a crescut la orfelinat. Mama lui NU l-a vrut și l-a ABANDONAT! Nu e doctor și nu l-au vrut pe ambulanță, dar el nu s-a dat bătut!
Ionuț Ursu are, la 28 de ani, o poveste de viață care bate orice scenariu de film. Abandonat după naștere și crescut prin orfelinate, cu un diagnostic de HIV ce s-a dovedit greşit, e acum masterand la Universitatea din Bucureşti, face voluntariat la Ambulanță şi a mers să ajute în Nepal.
Ionuţ nu vorbeşte mult. Abia reuşeşti să-l faci să spună ceva despre primii ani ai vieţii sale. Băiatul înalt, cu privire limpede şi directă, a văzut multe rele în viaţa lui. A trecut prin locuri urâte, pline de nesiguranţă şi răutate.
Mama lui l-a părăsit într-un pătuţ din Maternitatea Bicaz, a fost botezat acolo de o doctoriţă cu suflet mare şi drumul vieţii lui a pornit de la un Leagăn al statului şi a trecut prin mai multe la orfelinate.
La 18 ani, când şi-a căutat mama, femeia l-a respins categoric. Ani de zile, Ionuţ a fost împărţit ca o marfă între case de copii, şcoli şi spitale ca de la Ana şi Caiafa. A fugit şi s-a întors, a mâncat bătaie, a învăţat, a scris, a lăcrimat, a iubit, a fost iubit la rândul lui şi şi-a adunat toată voinţa pentru a-şi croi viitorul.
Şi spune că, în aceşti ani, a descoperit că poate să creadă în bunătatea oamenilor, că oamenii merită salvaţi, că a întoarce binele făcut e, pe undeva, o plată pentru reuşitele tale şi că fără ajutorul unora dintre cei ce l-au înconjurat, poate că existenţa lui ar fi sfârşit într-o fundătură.
„Să spun despre mine? Nu prea am ce. Povestea mea e, aparent, ca a oricărui băiat de vârsta mea crescut de stat. Dar e în fiecare zi alta. E ca şi cum durerea ţi-ar schimba mereu înţelesul vieţii. Am fost un copil bolnăvicios, contactasem un stafilococ după naştere, iar până pe la opt ani tot făceam injecții cu Moldamin, un chin cumplit, și abia pe la zece ani am fost trimis la şcoală.
Atunci, la analize, mi-au spus că am virusul HIV, că n-o să mai scap de el niciodată şi vreo şapte ani am trăit, alături de alţi copii bolnavi, aşteptând să mor, însă ajutându-i pe cei mai mici cum puteam. Fugeam din cămin, mergeam prin piață, la muncă, la cărat mărfuri, făceam ce puteam, strângeam un ban și le cumpăram câte ceva dulce.
Prin 2006, la centru a venit o directoare nouă care a cerut o nouă serie de teste şi aşa am aflat că rezultatul inițial era greșit, că eram de fapt, sănătos”, spune Ionuţ şi ţâţâie îngândurat din buze în semn de „ce să-i faci, asta-i viaţa“.
Lipsit de dragostea părinţilor, dar îndrumat bine, băiatul a absolvit Liceul „Dimitrie Leonida“ din Piatra Neamț şi, pentru că în anii lungi în trăiţi sub spectrul unei boli mortale, călătorea deseori, în singurul fel posibil – în imaginaţie -, a ales geografia şi a reuşit să intre la facultatea de profil a Universităţii din Bucureşti, la buget, a absolvit şi apoi la un program de master.
Spune însă că doar mersul la cursuri nu i-a fost de ajuns ca semn a reuşitei şi că, încă din primul an de facultate, a decis să devină voluntar la Ambulanţă. S-a înscris pe o listă, a telefonat, a bătut oamenii la cap şi, după un examen dificil, a fost acceptat. A urmat cursuri de pregătire jumătate de an, a urmat un alt examen, iar de atunci şi până acum face gărzi voluntar alături de echipajele medicale de la Ambulanţa Bucureşti, în paralel cu facultatea.
- Published in National
A sărit în mare să salveze o mamă şi pe copilul ei. Ce s-a întamplat cu bărbatul care a pus viaţa aproapelui pe primul loc
A sărit în mare să salveze o mamă şi pe copilul ei. Ce s-a întamplat cu bărbatul care a pus viaţa aproapelui pe primul loc
O lectie despre sacrificiu…
Un turist a sărit în mare ca să salveze o femeie, însă a fost răpus de valurile înalte şi curenţii puternici. Adrian Ciurean şi-a sacrificat ieri propria viaţă, pe plaja din Mangalia, pentru a salva o femeie şi pe fiica acesteia din valurile înalte care ameninţau să le înghită. Un gest de sacrificiu pentru o femeie care s-a făcut nevăzută odată ajunsă la mal.
Femeia intrase în apă cu fiica de numai câţiva ani, deşi era steag roșu și înotul era interzis.
Şaisprezece oameni au sărit în apă, în ajutor, după ce aceasta a nesocotit pericolul şi a intrat în marea furioasă la Mangalia, împreună cu fiica ei .
Cele două au ajuns tefere la mal, însă un turist care era în concediu cu soţia şi copilul a fost luat de valuri.
Adrian Ciurean, din județul Argeș, se repezise să le salveze, iar când să fie adus şi el pe mal, nu a mai avut putere să se ţină de salvamar şi a fost târât de curenţi în larg, potrivit Digi24.ro
„Unul dintre bărbaţi s-a ţinut de tubul meu, i-am spus nu da drumul la tub sub nicio formă, te ţii strâns de el, eu eram cu caiacul şi vâsleam şi a venit un val foarte puternic, m-a adus 30 de metri de geamandură şi el a scăpat tubul”, a povestit Andrei Joița, salvamar, potrivit Digi24.ro.
Când s-a văzut în siguranţă, femeia care intrase cu copilul în marea periculoasă a dispărut. În urma ei, scanfandrii de la Situaţii de Urgenţă au continuat să îl caute pe unul dintre bărbaţii care a înfruntat primejdia ca să o salveze.
Pe urmele lui au pornit scafandrii, care nu au însă nicio veste pentru familia lui. După opt ore de căutări, operațiunile au fost oprite după 7 seara.
Trupul neînsufleţit al lui Adrian a fost descoperit, în această dimineaţă, în jurul orei 05.00, pe plajă, la numai câţiva metri de locul în care a salvat două vieţi, notează Observator.tv.
Oamenii care se aflau pe plajă au sunat la numărul unic de urgenţă 112, iar un echipaj medical a sosit la faţa locului şi au constatat decesul bărbatului. Trupul neînsufleţit a fost transportat la morga din Mangalia.
Din nefericire, el a murit, iar femeia salvată de el s-a făcut nevăzută în momentul în care s-a văzut în siguranţă pe mal.
- Published in National
- 1
- 2