Misterul Peșterii Blestemate de sub mănăstirea Cetățuia ( IV )
Misterul Peșterii Blestemate Partea IV
Ne aflăm la sfârșitul anului 1925 atunci când Alexandru Constantin Cuza, decide să cerceteze personal spusele bunului său prieten în legătură cu Legendara Peșteră de sub mănăstirea Cetățuia și a comorii aflate în interiorul acesteia. Găsește în casa lui Matei B.Cantacuzino aproximativ 200 de monede de aur și o sumă importantă de bani, precum și notițele acestuia.
Cercetează de unul singur peștera și tunelul aferent, dar își dă seama de calitatea lucrărilor la tunel. Acesta este într-o stare foarte proastă și există oricând pericolul să se surpe. Ia decizia de a face un pact ,, Nescris ,, cu înalții bisericii de atunci pentru a proteja comoara și a-și înlesni accesul în peșteră prin interiorul mănăstirii.
Prin cercetarea amănunțită a peșterii și conținutul tăbliilor de piatră rămase A.C. Cuza descoperă un lucru uimitor pe 2 dintre tablete. Își dă seama că singura persoană de încredere și care l-ar putea ajuta la momentul actual ar fi doar Nicolae Iorga. Un important membru din Masoneria Română, istoric, documentarist, poet, enciclopedist, profesor universitar și academician.
După anumite cercetari amănunțite A.C.Cuza vine cu propunerea să fie dată statului român comoara. Este respins cu vehemență de membri Lojei Masonice și îndepărtat de printre ei. De teamă să nu i se întămple ceva rău, ia legătura printr-o cunoștință, direct cu Adolf Hitler, lider în acel moment la Partidului Muncitoresc German Național Socialist ( NSDAP ). Stabilește rapid o cale de comunicare și poartă mai multe discuții telefonice cu acesta în intervale regulate de timp.
Comform unor documente ale vremii, Adolf Hitler își arată vizibil intenția de a veni în Iași și de a îl cunoște personal pe A.C.Cuza, transmițând totodată și un mesaj împotriva celor care îi doreau răul lui A.C.Cuza. În presa locală Ieșeană, apare un articol la 23 Septembrie 1932, în care Adolf Hitler spune că dorește să-l cunoască pe profesorul Cuza.
Oficial această vizită nu a mai avut loc, însă se pare că în tot acest timp, o parte din Plăcile de piatră descoperite în Peștera de sub Cetățuia, au ajuns în posesia lui Hitler în luna Decembrie 1932, iar la o lună distanță, mai exact pe 30 Ianuarie 1933, acesta este numit în funcția de Cancelar al Germaniei.
Relațiile dintre A.C.Cuza și Nicolae Iorga se răcesc și astfel cei doi devin dușmani, Nicolae Iorga respinge cu vehemență colaborarea cu Germania și ideologia Fascistă, ceea ce atrage Antipatia Legionarilor din Romănia, precum și mânia lui Hitler. Pe 27 noiembrie 1940, acesta este asasinat lângă Strejnicu, o localitate lângă Ploiești.
Hitler face o pasiune ptr Mareșalul Ion Antonescu și realizează mai multe întălniri de-a lungul timpului unde schimbă ideei și concep planuri de atac asupra Uniunii Sovietice. Nu se știe nici până în zilele de astăzi ce însemne anume, conțineau acele plăci dăruite lui Adolf Hitler, cu toate că undeva prin Arhiva Mitropoliei sigur există schițe sau desene realizate după original.
Revenind la Peștera nostră, descoperim că A.C.Cuza își dă seama că tot ce este în interiorul său este blestemat și aduce doar moarte, și ia decizia de a părasi Iașiul în 1943 şi se autoexilează în Ardeal, la Sibiu. A murit în anul 1947 la Sibiu şi este înmormântat în Cimitirul Central.
După terminarea războiului și venirea la putere a Comuniștilor, Iașiul suferă numeroase transformări și extinderi. Biserica își dă seama că aceștia ar putea să distrugă și să jefuiască Peștera și ia decizia să zidească pe o lungime de câțiva zeci de metri intrarea în tunel, înainte de asta distruge și o parte din el între mănăstirea Frumoasa si dealul Cetățuia. Parte de la intrarea este transformată în cramă și astfel este ascunsă de ochii curioșilor.
Ioan Manciuc devine primar al Iașiului între (1970 – 27 martie 1979) timp în care va încerca cu tot dinadinsul să afle dacă este sau nu reală povestea acestei peșteri, ținând cont că acesta obține în anii 70 licența în istorie la Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității „Al. I. Cuza” din Iași. Face tot felul de săpături în anumite locuri cu gândul că va găsi ceva, însă norocul nu-i surâde.
De-a lungul Iașului s-au găsit nenumărate urme ale acestui tunel care pornea din zona Palatului Culturii și se întindea pe actuala Str. Sf.Lazăr, pănă spre Piața Nicolina, Mănăstirea Frumoasa și urca sus spre Cetățuia.
Cu toate că Mitropolia neagă existența acestui tunel sau a peșterii, ei se arată foarte deschiși și chiar invită lumea să viziteze mănăstirea. Însă undeva la capatul mănăstiri, există o intrare secretă care este bine păzită și închisă vizitatorilor.Peste această intrare secretă a fost contruit un Observator care teoretic are rolul de a supraveghea Pădurea și de a oferi informații utile și în timp real anumitor Instituții ale Statului ( Pompieri, Politie, Armată) s.a. în caz de necesitate.
Însă ciudățenia vine de la faptul că această clădire îngrădită este mereu închisă, și mai hilar este că clădirea aparține Ocolului Silvic Suceava, iar dacă dorești informații trebuie să te deplasezi la ei. O altă ciudățenie este căutarea ei pe internet, pentru că nu este precizată nicăieri această cladire. Totuși dacă te apropii de ea, și zăbovești mai mult de 3-5 minute în preajma ei, vei avea surpriza să te trezești cu un călugăr sau doi care își vor face apariția și te vor supraveghea de aproape.
Aceștia au construit parcă special un foișor deasupra zidului de apărare a mănăstiri exact lăngă Observator. Nu vă pot oferi imagini cu Observatorul pentru că îmi este interzisă publicarea sa.
Vă mulțumesc personal, pentru interesul unora de a citi această Legendă și vă rog să o tratați ca atare. Este doar o simplă Poveste, pe alocuri, cu fragmente reale din Istoria personajelor prezentate în aceast articol. Dacă o să fie recenzii pozitive, voi mai reveni și cu alte povestioare.
Articol de Țugui Florin.
Citește și Misterul Peșterii Blestemate de sub mănăstirea Cetățuia. Partea I
Citește și Misterul Peșterii Blestemate de sub mănăstirea Cetățuia. Partea a-II-a
Citește și Misterul Peșterii Blestemate de sub mănăstirea Cetățuia. Partea a-III-a
- Published in Legende
Misterele Iașiului și comorile sale legendare
Misterele Iașiului și Comorile sale legendare
Nu mulți sunt aceia care știu de legendele conform căruia Iașiul ascunde în pământurile sale cele mai mari comori ale țării. De-a lungul vremii Iașiul a fost unul din cele mai dezvoltate orașe ale României și cu economia cea mai bogată. Aici se aflau cei mai vestiți negustori și își aveau locuințele mai marii boieri ai țării. Fiind un oraș foarte bogat a atras la randul său și foarte mulți cotropitori care în nenumărate rânduri au jefuit orașul și l-au ars din temelii.
Prima referire documentară a orașului a fost în 1408 de catre domnul Moldovei Alexandru cel Bun. Totuși, deoarece existau clădiri mai vechi de această dată (spre exemplu presupusa Biserică armeană costruită în 1395), se crede că orașul este mult mai vechi, cel puțin cu câteva decenii înainte de această dată.
În 1564, domnitorul Alexandru Lăpușneanu a mutat aici capitala Moldovei de la Suceava. Orașul a fost incendiat de tătari în 1513, de Otomani în 1538 și de Ruși în 1686, în 1734, a fost afectat de o epidemie. Prin Pacea de la Iași, cel de-al șaselea război ruso-turc a luat sfârșit în 1792.
În 1822, turcii au luat cu asalt orașul, pentru a potoli revoluționarii greci ai Eteriei, conduși de Alexandru Ipsilanti. Între 1565 și 1859, orașul a fost capitala Moldovei, apoi, între 1859 și 1862, atât Iași cât și București au fost capitalele de facto ale Principatelor Unite ale Moldovei și Valahiei. În 1862, când uniunea celor două principate a devenit deplină sub numele de România, capitala țării a fost stabilită la București.
Cele mai cunoscute mari familii boiereşti care aveau reşedinţe în Iaşi erau următoarele: familiile Sturzeştilor, Cantacuzinilor, Mavrocordaţilor, Rosetteştilor, Ghikuleştilor, Catargiilor, Moruzzeştilor, Mavrogheniilor, Callimachilor, Balşilor, Conache, Pogor şi a Bogdanilor (fiecare cu mai multe ramuri) .
Aceste familii, care reprezentau adevărata nobilime a Ţării, dădeau tonul vieţii aristocratice a Moldovei din prima jumătate a secolului al XIX-lea. Ei asigurau domnitorii şi marii dregători ai Ţării, dar şi politica, justiţia şi cea mai mare parte din viaţa economică căci în mâinile lor se afla puterea politică, majoritatea resurselor economice şi totalitatea deciziilor importante. Tot aceste familii manevrau şi majoritatea resursele naturale ale Moldovei .
Mai toți boieri aveau beciuri si crame sub locuințele lor și nu numai, tocmai pentru a-și depozita averea și lucrurile cele mai de preț, iar în caz de pericol aștia fugeau cu familile lor, si de cele mai multe ori cadeau prada altor tălhari sau se îmbolnaveau în pribegia lor și nu se mai întorceau. Astfel multe ,, Comori ” zac și în momentul actual ascunse în pământ si nedescoperite.
Nu a fost lucrare mai mare în Iași să nu se fi descoperit ruinele unor beciuri în acele locuri indiferent unde ai fi săpat peste tot în Iașiul acesta găsești urmele acelor asezemanturi ( Palas, Pasaj Fundatie, Hala Centrala, Hotel Europa, Corp Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Complex Newton Tătărași, Cladire SRI, etc) peste tot Iașiul este împânzit de astfel de beciuri unde de multe ori au fost gșsite zeci de comori trecute în tăcere tocmai ptr a nu se sista construcția acelor cladiri.
Una din cele mai mari rețele de tuneluri subterane și beciuri sau aflat în zona Lapușneanu și Fundație, chiar în timpul construcției actualui corp R al Universității „Alexandru Ioan Cuza” în 1997 a fost descoperite niște tuneluri de se putea circula cu o mașină mică prin ele, aceasta descoperire a avut loc întamplator când unul dintre utilaje în timp ce tasa fundația a cazut pur si simplu sub greutatea sa într-un astfel de tunel la aproximativ 2 metri față de cota ,,0″. Patronul firmei de construcții ,,ALEX SRL”, Alexandru Alexandrov de teamă să nu i se oprească construcția, a adus peste 10 camioane de piatră să umple acea gaura imensă creată, astfel a fost închis pe vecie un posibil site arheologic și posibilitatea de a afla noi date istorice ale urbei noastre.
O parte din acea retea de tuneluri au fost descoperite și la construcția Pasajului Mihai Eminescu la câteva sute de metri mai sus spre Copou, dar având în vedere amploarea acelor lucrări nu sa dat importanță și au fost distruse.
Revenint la Comorile noastre putem spune că o parte din ele au fost descoperite întamplator sau nu de diferite persoane de-a lungul vremi. Armand Iustinian Enache un fost medic rezident la Spitalul de Pneumoftiziologie din Iaşi împreuna cu tatăl său descoperă lângă Breazu cu ajutorul unui detector de metale un Vas ce conținea peste 600 de monede din secolele XVII – XVIII din Aur si Argint, acesta și-a insusit comoara si nu a declarat-o, a fost prins cateva zile mai tarziu de catre Politisti in urma unei perchezitii cu vasul in camera sa. În urma acestor percheziţii, poliţiştii au găsit cinci detectoare de metal, dintre care trei apartinand familiei Enache şi alte două la o persoană fizică din Ciurea.
O alta comoară importantă găsită în apropierea Iașului a fost găsită în 1941 în Pădurea de la Stânca, în apropierea Castelului Roznovanu ridicat în 1630, în curtea castelului a fost ridicată și o biserică iar clopotul acesteia era din argint. Castelul era înconjurat de 30 hectare cultivate cu vie. În 1821 Țările Române au parte de o revoluție împotriva regimului fanariot, care nu era decât o formă deghizată de ingerință a otomanilor în treburile interne ale Munteniei și Moldovei, atunci se spune ca Eteriți au ascuns în apropierea Castelului nu mai puțin de 14 Care mari, cu bijuteri din Aur si Argint. Înca din timpul primului război mondial, soldații ruși au facut numeroase săpaturi la Stânca Roznovanu căutând, fără rezultate o așa-zisă comoară. Și astăzi se mai pot observa șanțuri și săpături ale sătenilor după această comoară. Din păcate Castelul a fost distrus complet în cel de-al 2-lea război mondial.
O alta comoară a fost găsită în Tătărași în 2003 când un cetățean în timp ce își săpa fundația la Casa a găsit nu mai puțin de 15.000 de monezi din Argint, acestea au fost predate Palatului Culturi din Iasi.
Una din cele mai mari comori ale țării cică s-ar afla în comuna Moșna judetul Iași, care ar duce la intrarea in Palatele subterane ale lui Zamolxis, zeul Dac care s-a retras in pamant cu toate comorile stranse, intrand intr-o pestera. Legenda comorii de la Cetatea Dacica din comuna Moșna, judetul Iasi, a fost transmisă sute de ani, prin viu grai, din generație în generație. Se spune că în cetate ar fi ingropat atâta aur si pietre pretioase, încat comoara ar fi păzită de niște spirite. Până la Cetatea Dacica de la Moșna, datată de istorici între secolele IV – II i.e.n, se ajunge pe un drum anevoios. Așezarea fortificată se afla in varful dealului Cetățuia, cu o înaltime de circa 420 metri. Este unul dintre cele mai inalte dealuri din judet. Acum, Cetatea se află în mijlocul pădurii, pe Dealul Cetățuia sunt zeci sau sute de cărări. dacă nu ai un ghid priceput, este foarte ușor să te rătăcești și să nu mai ajungi la Cetate. Oamenii spun că multe dintre cărările de pe dealul Cetățuia sunt facute de diavol noaptea, tocmai pentru a-i îndruma pe oameni pe căi greșite și a proteja comoara dacilor.
Mulți căutători de comori au încercat să pună mâna de-a lungul timpului pe aurul de la Moșna dar în zadar au fost căutările lor. Câțiva kilometri mai încolo, în Cetatea Dacică de la Bunești-Averești, în județul Vaslui, a fost descoperit în secolul trecut un bogat tezaur Getic cu nenumărate obiecte din aur și argint. Obiectele, printre care si brățări Dacice din aur, se află acum în muzeele naționale. De altfel, dealurile de la Bunești și de la Moșna sunt cele mai înalte din zona.
O altă legendă spune că în pădurea de la Breazu un descendent din neamul lui Coroi un cunoscut Haiduc si Bandit ce își făcea veacul prin parțile Iașului, ar fi ascuns o Comoară care ar conține peste 20.000 de monezi din Aur. Ghiță Coroi s-a apucat de prădat imediat ce a ieşit din închisoare, adică în 1930, acesta controla toate drumurile comerciale, ieşea din pădure şi ataca. Din statisticile prezentate în rechizitoriul din 1936, când a fost prins în cele din urmă, reiese că banditul Coroi era autorul a peste 70 de tâlhării la drumul mare, este condamnat la 6 ani de închisoare, după condamnare nu se mai știe absolut nimic de el, zvonește că a fost făcut ofițer de securitate de către comuniști și a ajuns general, comandând școala de ofițeri de la Băneasa. Ar fi murit în 1979 la București nici până în ziua de azi nu sa găsit presupusa comoară.
Gheorghe Coroi( încadrat de jandarmi) la procesul de la Bacău.
Una dintre cele mai mari comori din Iași a fost descoperită de I. D. Berindei, arhitectul Palatului Culturii, care în timpul săpaturilor de la fosta Curte Domneasca a scos la lumină aproape 15 kilograme de monezi: șilingi suedezi, prusieni, polonezi si falsuri romanești din timpul lui Dabija Vodă. Sub cladirea „Casa Modei” de astazi au fost descoperite 229 de monezi de argint din secolul XVI, săpăturile pentru Liceul „Vasile Alecsandri” scoțând la lumină două tezaure de 26 si respectiv 116 monezi de argint. Se pare că aceasta comoară a fost ascunsă în timpul acțiunii lui Mihai Viteazul în Moldova și era a unui om avut care stătea în centrul de atunci al orașului, lăngă Biserica Sfantul Sava.
Singurul tezaur de care se știe și pe care nu îl dezgroapă nimeni se află sub clădirea „Vama Veche”. Construită în timpul lui Carol I, clădirea a beneficiat de obiceiul de a se pune bani sub fundație, ascunzând acum o comoară adevarată. Cel puțin pentru numismatici. La baza clădirii din fața Gării a fost îngropată o ulcică de bani, dar nimeni pana acum nu s-a aratat interesat să dărame edificiul pentru mica comoară de dedesubt. Clădirea Vama Veche se presupune a nu fi singura care a beneficiat de monezi la fundație. Restul comorilor încredințate pământului pe care s-a ridicat Iașul stau încă bine ascunse.
Articol de Țugui Florin.
- Published in Legende
Legendele Iaşiului: De unde se trag numele cartierelor
Legendele Iaşiului: De unde se trag numele cartierelor
Adevărul despre Iași. Așa poate fi rezumat, în câteva cuvinte, demersul unor cercetători de a afla, pe baze științifice, etimologia denumirii unor străzi și cartiere din Iași. Specialiștii au încercat, pe baza documentelor, să explice de unde provin denumirile străzilor.
Legendele din Podu Roș
În mai toate orașele mari întâlnim nume de străzi sau de cartiere care au în componența lor o trimitere către un curs de apă. Uneori însă, explicarea numelor este destul de complicată. Astfel, dacă în cazurile Podu de Fier și Podu de Piatră există dovezi materiale ale existenței unor poduri construite din materialele respective, Podu Roș a dat naștere, de-a lungul timpului, unor adevărate legende urbane. Astfel, s-a scris că numele ar proveni de la numeroasele cârciumi și bordeluri din zonă. Pentru că bordelurile aveau perdele roșii și felinare de aceeași culoare, s-a presupus că roșul dominant pe timp de noapte a dat numele de Podu Roș.
O altă explicație este legată de culoarea râului Bahlui, pentru că, în apropiere, ar fi existat un loc de execuție, iar apa se colora în roșu la fiecare decapitare. Totuși, în epocă aveau “privilegiul” de a fi decapitați doar boierii, oamenii de rând fiind spânzurați.
Podu Roș, de la balustrade
Specialiștii în toponimie au rezolvat însă misterul numelui Podu Roș. Astfel, profesorul Mircea Ciubotaru publică în Anuarul Institutului “Pillipide”, aflat în curs de apariție, un material prin care contesta, cu argumente științifice, legendele care circulă în jurul acestui nume. “Un magistrat ieșean din perioada interbelică încerca explicația denumirii Podul Roș, presupunând că aceasta s-ar datora faptului că pe ulița care cobora de la Curtea Domnească spre Bahlui (strada Palat de astăzi) erau încă din secolul al XVIII-lea casele prostituatelor, identificate prin perdele roșii la ferestre. Intuiam că explicația este eronată, dar acum avem dovadă certă că asemenea denumiri nu sunt metaforice, ci sunt motivate chiar de culorile menționate (de regulă, roșu și verde). Un dosar cuprinzând «Acta banilor cheltuiți pentru zugrăvitul parmaclacurilor de la poduri pe drumul ostenesc» (1828-1834) este decisiv pentru înțelegerea motivației acestor hodonime: balustradele metalice ale podului erau vopsite în roșu”, notează Mircea Ciubotaru. Așadar, documentele din Arhiva Națională confirmă că numele Podu Roș a fost atribuit podului de peste Bahlui doar din simplul motiv că acesta era… vopsit în roșu.
Podul Verde la baza Copoului
Puțini știu că în Iași a existat și un Pod Verde, situat aproximativ în zona Copoului de astăzi. Inițial, numele era atribuit unui pod de peste un pârâiaș care izvora în apropiere de Biblioteca Centrală Universitară și curgea spre Râpa Galbenă. Mircea Ciubotaru atrage atenția că în secolele XVIII-XIX străzile importante nu erau pavate, ci podite cu scânduri groase, și se numeau tot poduri. În acest mod, s-a putut transfera denumirea Podul Verde asupra “drumului mare al Botoșanilor”, adică spre o porțiune din actualul bulevard Copou. “Dupa dispariția podelei de pe uliță, denumirea Podul Verde nu a mai dăinuit”, arată Mircea Ciubotaru.
“Evazioniști” în Târgu Cucu
Până la sfârșitul secolului al XVIII-lea, Târgu Cucu a purtat numele de Târgul Făinii, fapt ce ilustra o activitate comercială intensă. S-a presupus că numele zonei ar avea legătură cu păsările care cântau prin copacii din zonă.
De asemenea, au existat încercări de a lega numele de prezența la Iași a văduvei negustorului Vasile Cucu.
Specialiștii din cadrul Academiei Române resping aceste explicații și pun atribuirea numelui pe seama unor practici ale contrabandiștilor și negustorilor. “Sintagma «vama cucului», care în argoul contrabandiștilor desemna locurile ascunse de trecere peste graniță sau pe lângă orice loc unde se plătea o vamă, pare a fi în relație cu târgul cucului, denumire metaforică pentru un loc în care, din cauza îmbulzelii, micii și numeroșii vânzători, în majoritate evrei, puțeau evita plată taxelor (vamă) de târg, practicând un comerț la limită legalității”, arată profesorul Mircea Ciubotaru.
Controverse legate de numele „Păcurări”
Numele bulevardului Păcurări suscită interes și pentru faptul că, în explicarea sa, există trei teorii distincte.
Astfel, se presupune că pe strada respectivă intrau în oraș negustorii care vindeau păcură și gaz, numiți “pacurari”.
Profesorul Stelian Dumistracel, cercetător la Institutul de lingvistică “Al. Philippide”, crede că termenul de “pacurar” se referă, în fapt, la ciobani și este de părere că numele străzii a fost dat de faptul că prin acel loc intrau în oraș păstorii în timpul transhumanței.
Profesorul și lingvistul Mircea Ciubotaru, specialist în onomastică, genealogie și toponimie, este convins de faptul că numele străzii “Păcurari” este dat de numele unei persoane, numită “Păcurar”. Și numele străzii Pacureț este legat de “păcurari” fiind un diminutiv.
Origine cumană pentru denumirea râului Bahlui
Un alt nume interesant este cel al râului Bahlui. Originea numelui este cumană (bahnai) și înseamnă pârâu mocirlos, urât mirositor. De altfel, până la începutul secolului trecut, când a fost rectificată albia râului, Bahluiul inunda periodic o parte din oraș, transformând-o într-o mlaștină. Acest aspect este redat și de Vasile Alecsandri care descrie răul că fiind plin de glod, lăcaș al broaștelor și urât mirositor. De altfel, sunt întâlnite în zona Moldovei mai multe zone mlăștinoase numite “bahne”.
Unitate de măsură, în cazul lacului Ciric
Lacul Ciric și-a primit numele după un termen popular. Profesorul Mircea Ciubotaru este convins că “ciricul”, că unitate de măsură pentru suprafețe, egală cu un sfert de pogon, a dat numele lacului.
Socola
Numele Socola este de origine slavă și este atestat din secolul al XV-lea. În traducere, “socola” înseamnă “soim”.
Galata
Galata este un turcism, preluat după numele unui celebrul cartier din Istanbul. Se pare că, similar cu practica de la Înalta Poartă, cei care veneau la Curtea domnească de la Iași erau primiți mai întâi în curțile de la Galata.
Fundație
Fundația de la Biblioteca Centrală Universitară poartă numele Fundației “Regele Ferdinand” înființată în 1925, pentru a aniversa împlinirea de către rege a vârstei de 60 de ani. Actuala clădire a bibliotecii a fost sediul fundației regale.
Copou
Actualul cartier Copou păstrează numele unui târgușor care a fost asimilat de Iași. Legenda spune că, în timpul unei invazii tătare, soția lui Vasile Lupu, doamna Teodosia, s-a refugiat în pădure și s-a ascuns într-o scorbură. După retragerea tătarilor, domnitorul și-a găsit soția cu ajutorul unui câine de vânătoare (un copoi), iar zona respectivă a căpătat numele câinelui.
Erori birocratice
Profesorul Stelian Dumistracel atrage atenția asupra faptului că sistemul de atribuire a numelor pentru străzi este, uneori, viciat chiar de către reprezentanții administrației locale. Astfel, au apărut nume de străzi care conțin pleonasme deranjante, de tipul “strada Aleea Ghică Vodă”, “strada Bulevardul Păcurari” și chiar “strada Splaiul Bahlui”. Stelian Dumistracel crede că aceste greșeli au apărut din cauza formalismului birocratic sau, altfel spus, din cauza formularelor tipizate care conțin, la adresă, mențiunea “str” care trebuie completată. Alte greșeli depistate de Stelian Dumistracel vizează utilizarea numelor unor personalități. Astfel, numele boierului Anastasie Panu, atribuit unei străzi centrale din Iași, apare incorect scris chiar pe site-urile unor instituții publice.
Nume uitate
Bărboi: a fost dat de numele bisericii din zonă, iar numele bisericii este legat de ctitorul Sturză Bărboi.
Bucsinescu, Bularga, Țicău și Ciurchi sunt numele unor persoane înstărite care au locuit, cândva, în zonă.
Nicolina este legat de numele pârâului Niculina, și este de origine slavă.
Manta Roșie este o poreclă și, probabil, numele are legătură cu unul dintre ultimii călăi ai orașului.
Canta este, potrivit profesorului Mircea Ciubotaru, o simplă prescurtare a numelui Cantacuzino.
- Published in Turism