Misterul Peșterii Blestemate de sub mănăstirea Cetățuia ( I )
Misterul Peșterii Blestemate Partea I
Mulți dintre voi ați auzit probabil de Celebra Legendă cum că Palatul Culturii din Iași ar avea o legătură subterană cu Mănăstirea Cetățuia, nimic mai adevărat până acuma. Astăzi vă voi povesti de cel mai bine păstrat Secret al Iașiului, și anume despre ,,Peștera lui Duca” sau ,,Peștera Blestemată” cum mai este ea cunoscută printre mai ,,Marii Masoneriei”.
Gheorghe Duca Vodă (1620-1685)
Povestea începe după anul 1665 când la cârmuirea Moldovei ajunge domnitor Gheorghe Duca, de neam grec și de origine modestă, dar crescut în casa lui Vasile Lupu, acesta vine pe tronul Moldovei pentru prima dată după moartea lui Eustatie Dabija în septembrie 1665, datorită susținerii soacrei sale Dafina Doamna și a Cupăreștilor.
Pe vremea aceea, noi plăteam dări foarte mari turcilor pentru a trăi și face negoț în liniște. Nu a domnit prea mult ptr că din invidie a fost pârât turcilor că ar complota împotriva lor și a fost detronat, iar la domnie urcă Alexandru Iliaș.
Dupa multe plocoane pe la poarta Sultanului și promisiuni că va da mai mulți bani dacă va reînscăuna pe tronul Moldovei, este repus de către turci ca Domnitor în 1668, acesta la rândul sau crește taxele și astfel sărăcește țara și populația, ceea ce duce în 1671 la o răscoală împotriva domnitorului. Este din nou dat de turci jos de la domnie după ce aceștia îl ajută să înfrangă răscoala oamenilor împotriva sa.
În 1678 este trimis în Moldova pentru a domni a 3-a oară, acesta drept măsură de precauție după ce este instalat la Curtea Domneasca (Paltul Culturii), de teama unor noi conflicte armate sau a populației, caută să realizeze un tunel de legatură cu Mănăstirea Cetățuia, care în acel moment era cea mai fortificată și sigura Cetate din Iași.
Mănăstirea Cetățuia a fost ctitorită în secolul al XVII-lea (1665-1666, 1668-1672 și 1678-1683) tot de el, exact în anii săi de domnie. A fost construită de la început ca un complex fortificat medieval capabil să ofere domnitorului și boierilor un reazem pentru o rezistență înarmată împotriva invadatorilor.
Pentru realizarea acestui proiect a adus cățiva arhitecți din Austria și Italia pentru a nu trezi suspiciuni prin rândul românilor, dar lucrarile s-au executat sub conducerea unui mazâl din ţinutul Hotinului, numit Grigore Cornescu, cel care avea sa restaureze mai tarziu și Curtea de Argeș.
Lucrările au început tărziu prin toamna pentru a prinde tranversarea Bahluiului pe dedesupt pe timp de iarna când el va fi inghetat la suprafață și în caz de surpare, să nu dea de bănuit oamenilor și spionilor turci. Au fost aduși peste 200 de sclavi care munceau în schimburi la săpăturile tunelului și consolidarea lui. Se lucrau din 2 direcții, una de la Curtea Domnească spre Mănăstire, și o echipă dinspre Mănăstire spre Curte, urmând ca întalnirea să se realizeze undeva prin zona Mănăstirii Frumoasa.
Gheorghe Duca împreună cu familia, în mână ținand Macheta Mănăstiri Cetățuia.
În primăvara lui 1680 echipa care săpa dinspre Mănăstirea Cetățuia spre Palat, dă la un moment dat, peste un zid imens din granit, ce a fost ciudat este faptul că acel zid nu semăna cu nimic realizat până acuma de mâna omului. Lucrarile sunt oprite și Duca Vodă împreună cu câțiva oameni asistă la spargerea zidului și descoperiri unui lucru colosal, în fața lor se intindea o imensă peșteră cu o lungime de peste 100 metri și cu o înalțime de aproximativ 20 metri.
Cronicile ascunse până acum publicului, spun că în mijlocul peșterii ar fi fost un sanctuar de aproximativ 5 metri lungime și 2 lățime cu însemne ciudate și nedescifrabile, de asemenea de-a lungul zidurilor de granit erau așezate oseminte și cranii de bărbați de diferite tipologi.
Unii dregatori ai curții au fost cu părere că acel loc provine de la zei, alții că sunt vechii urmași ai lui Zalmoxis, însă descoperirea cea mai mare, a fost faptul că într-un colț al altarului sau găsit câteva Lespezi de Piatră (13 la număr) cu desene și însemne ale omeniri.
Una din placile gasite in Peștera lui Duca
Conform preoților, acele plăci prezentau în totalitate, trecutul și viitorul lumii, iar una din plăci spunea ca acea persoană care va dezvălui și va profana acel lacăș, va fi blestemat pe viață, atât el cât și generațiile viitore, și oricine ar călca acest lăcaș va muri în chinuri.
Nu a dat importanță acestui aspect și a decis să își continuie lucrarea ocolind această peșteră, însa ia decizia ca ea sa rămană deschisă și să fie folosită ca depozit pentru materiale și averea mai marilor boieri.
În aprilie 1683, merge la Viena pentru a-i ajuta pe turci la asediul cetăţii, iar în lipsa lui, dar şi datorită insuccesului turcilor la Viena, boierii se răscoală la îndemnul lui Ştefan Petriceicu, iar Polonezii şi Cazacii invadează ţara.
Duca este prins la întoarcere în Iași la 25 decembrie 1683 şi dus în Polonia, unde moare în închisoare doi ani mai tarziu (1685) în chinuri groaznice. Se spune ca vorbea altă limbă și noaptea scrijălea pereții închisorii cu tot felul de însemne și semne indescifrabile. La domnie se instalează Ștefan Petriceu care aflând de Peștera lui Duca și gândindu-se că ar putea ascunde o comoară, intră și distruge o parte din tunel.
Supărarea venind de la faptul că nu reușește să găsească bogățiile familiei Duca și nici peștera acestuia. Intrarea în peștera fusese bine zidită și ascunsă de câtre Duca înaintea plecarii sale la Viena. În schimb găsește 1 din cele 13 plăci descoperite în tunel și o distruge. La nici 2 luni, cazacii îi înving pe turci și Petriceicu este nevoit să fugă și să se retragă în Polonia, unde moare în condiții misterioase.
Dumitrașcu Cantacuzino este pus imediat de către turci pe tronul Moldovei și mutat la Iași în Curtea Domnească. Și acesta află la rândul său de legenda Peșterii lui Duca și tunelurile sale ascunse, și pornește o campanie de cercetare amănunțită. Descoperă până la urma peștera și rămâne uimit de cea ce poate să vadă acolo.
,, În interior au fost montate de câtre Duca Vodă, mese și scaune ptr boieri pentru a petrece și chefui în caz de război, într-un colț de peșteră se văd butoaiele cu vin de cea mai bună calitate și apă bună de băut. Într-un alt colț se văd cuferele mari ale foștilor boieri, pline cu giuvaeruri scumpe și munți de galbeni, aici e dracu cu comoara sa și acoliții săi ”.
Rămâne uimit de atâtea bogății strânse la un loc și cuprins de fenebra îmbogățiri peste noapte începe să cheltuie din ea. Devenise atât de hapsân, încât își comanda mâncare și lucruri scumpe doar ptr el și restul celor din jurul său mureau de foame. Blestemul îl cuprinsese și pe el.
Orașul Iași aproape că devenise pustiue pentru că o săracie cruntă și o foamete de nedescris se abătuse asupra orașului, iar noaptea, lupii intrau în oraș unde mâncau cadavrele rămase pe la colțurile străzilor a celor care erau necajiți și murise în timpul zilei de boală sau de foame.
La scurt timp este chemat de urgență la Constantinopol. De teamă ca nu care cumva turci să fii aflat de Peștera lui Duca, acesta se duce la înalta poartă otomană fără banii la el, ca să nu pară bogat. Este batjocurit de catre Sultan și lăsat liber și fără bani pe străzile Constantinopolului, unde de ciudă și cuprins de nebunie, moare în niște condiții mizerabile pe străzile orasului.
În partea a 2-a vom vedea cum au evoluat lucrurile de-a lungul timpului și măsurile luate de conducători țării referitor la Peștera lui Duca, precum și descoperirile făcute.
Citește și Misterul Peșterii Blestemate de sub mănăstirea Cetățuia (II)
Citește și Misterul Peșterii Blestemate de sub mănăstirea Cetățuia (III)
Citește și Misterul Peșterii Blestemate de sub mănăstirea Cetățuia (IV)
- Published in Legende
Legenda Iaşiului. De unde vine numele Capitalei Moldovei
Palatul Culturii, simbolul orasului Iasi
Teorii cu privire la originea numelui Iaşi sunt nenumărate. La fel şi poveştile despre primele atestări istorice, care au făcut deliciul dezbaterilor din ultimii ani.
De la legendă la delăsare. Istoria Hanului Trei Sarmale Istoricii au diferite teorii referitoare la originea numelui „Iaşi”. Unii afirmă că acesta şi-ar găsi sorgintea într-un trib sarmat, Iazigii, menţionaţi de poetul Ovidiu „Ipse vides onerata ferox ut ducata Iasyx/ Per media Istri plaustra bubulcus aquas” şi „Jazyges et Colchi Metereaque turba Getaque/ Danubii mediis vix prohibentur aquis”. O altă explicaţie ar fi că numele are originea în tribul alanic al Iasilor, atât Iazigii cât şi Alanii fiind două ramuri ale Sarmaţiolr.
De asemenea, în limbile sanskrită şi hindi, care au origine comună cu limba sarmaţilor, „yash” înseamnă „faimă”. O inscripţie astăzi pierdută pe o bornă kilometrică romană descoperită în apropiere de Osijek, în Croaţia în secolul al XVIII-lea menţionează existenţa unui Jassiorum municipium. De asemenea, numele maghiar al oraşului (Jászvásár) înseamnă „Piaţa (Târgul) jassilor. În Ungaria, iaşii au lăsat delumirea de Jász unui comitat şi mai multor localităţi Dispută pentru istorici Numele oraşului reprezintă o altă sursă de controversă pentru istorici.
Unele teorii pun originea numelui pe seama tribului iazigilor (populaţie iraniană), altele caută o origine slavă, însa trei sunt ipotezele demne de a fi luate în seamă. Prima derivă numele de la iaşi, numire dată alanilor (tot populaţie iraniană) de ruşi, iar o a doua leagă toponimul Iaşi de un nume de persoană, de un anume Ias (derivat de la Ioan sau Iacob), întemeietorul sau stăpânul aşezării, într-o perioadă greu de determinat. Constantin Cihodaru, în Istoria oraşului Iaşi, avansa o altă teorie: numele de Iaşi ar deriva din numele dat în Evul Mediu unei categorii de luptători cu arcul.
Indiferent că este nume etnic sau cu origine ce derivă din numele de persoane, toponime cu această denumire sunt prezente în tot spaţiul românesc, precum în Argeş, Gorj sau Braşov. Ample discuţii s-au dus şi în jurul datei când Iaşiul a fost menţionat pentru prima dată. S-au vehiculat mai mulţi ani, printre care şi 1395, ce este prezent pe o inscripţie din Biserica armeană Sf. Maria, refăcută în 1803. O bună parte din specialişti contestă validitatea acestei inscripţii, pentru că armenii consemnau trecerea timpului după calendarul lor, ce începe la anul 551 al calendarului gregorian. Deşi inscripţia este probabil falsă, acest lucru nu înseamnă că armenii nu erau deja prezenţi la Iaşi la sfârşitul secolului al XIV-lea.
Ei erau deja sosiţi şi în alte oraşe ale Moldovei, unde au venit la chemarea domnilor ce aveau nevoie de meşteri şi negustori specializaţi. Toţi istoricii sunt de acord că anul 1408, când Iaşii figurează ca loc de taxare pentru negustorii polonezi cărora Alexandru cel Bun le dăduse un privilegiu comercial, reprezintă data cea mai sigură pentru prima pomenire a aşezării. Probabil la 1408, Iaşiul era cel putin un târg, loc de schimb al produselor venite pe drumurile ţării, altfel domnia nu ar fi stabilit aici un punct vamal. Câteva decenii mai târziu, în 1434, aşezarea apare numită sub forma „târgul Iaşilor”.
Sursa: adevarul.ro
- Published in Legende
Uriaşa din Cimitirul Eternitatea. Legenda care a fascinat Iaşiul GALERIE FOTO
Pe o alee lăturalnică din cel mai mare cimitir din Iaşi, străjuită de doi copaci îşi deapănă povestea una dintre cele mai controversate dar în acelaşi timp una dintre cele mai fascinante statui din judeţ.
„Uriaşa„, după cum este cunoscută de ieşeni, are o poveste care se pierde în ceaţa istoriei. Legendele urbane propun mai multe variante despre originile acesteia. Una dintre cele mai des vehiculate este cea conform căreia lucrarea o întruchipează pe o fiică a unui ieşean, aceasta suferind de gigantism, boală din cauza căreia tatăl său a şi împuşcat-o. O altă poveste în care „Uriaşa” este personaj principal spune că fata sufoca pe oricine strângea în braţe, drept pentru care a fost ucisă.
În realitate, însă, povestea statuii este mult mai simplă. Aceasta a fost cumpărată de la un maestru vienez de către Vasile Beldiman şi aşezată la cavoul familiei Rosetti cu care acesta era prieten.
Un adevărat loc de pelerinaj, cavoul Rosetti din Eternitatea este lăsat în paragină, ca multe alte monumente funerare din cimitir. Două lumânări arse pe jumătate străjuiesc ruga mută a fetei gigantice cu ochii înălţaţi spre cer şi mâinile împreunate. În cripta familiei de oameni politici şi de cultură s-au adunat deşeurile pe care cei care trec prin faţa monumentului le aruncă cu răutate.
Gâtul, palmele şi rochia „Uriaşei” sunt «decorate» cu poveştile celor care au trecut prin faţa ei. Nume de cupluri cu cuvintele „iubire”, „sănătate”, „noroc”, „fericire”, „noroc în viaţă” arată că statuia a devenit în ultimii ani un loc de pelerinaj al tinerelor cupluri.
În prezent, proprietarul criptei familiei Rosetti şi al statuii tinerei fete este anticarul ieşean Dumitru Grumăzescu.
- Published in Legende