Invitație la castel partea I

Te invităm să descoperi pas cu pas frumusețea ascunsă a Castelului Sturdza de la Miclăușeni. Clădit pe un așezământ moldovenesc cu o istorie de 600 de ani, castelul ridicat de George Sturdza la cumpăna veacurilor al XIX – lea și al XX – lea reprezintă astăzi o adevărată bijuterie arhitectonică de factură neogotică, distingându-se prin blazoanele și stemele ornamentale ce-i împodobesc fațada și turnurile de pază ce străjuiesc parcul.

Ambianța primitoare de la castelul Sturdza din Miclăușeni și eleganta ospitalitate a gazdelor, ritualurile absolut moldave ale casei, abundența meselor îmbelșugate servite de un sufragiu în costum național relevă atmosfera de poveste și modul de viață ce domnea în reședința boierească în a doua jumătate a veacului al XIX-lea.
Parcul de la Miclăuseni a fost cadrul minunat pentru toate jocurile copilăriei, atât pentru copiii nevoiași adoptați de Maria Sturdza, cât și pentru copiii de viță nobilă ce vizitau locul, umplând văzduhul de strigăte de bucurie!

Castelul Sturdza de la Miclăușeni, cunoscut și sub denumirea de Palatul Sturdza, este un castel în stil neogotic construit între anii 1880-1904 de către Gheorghe Sturza și soția sa Maria, în satul Miclăușeni, la o distanță de 20 km de Roman și 65 km de municipiul Iași. În prezent, se află în proprietatea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei și este inclus pe Lista monumentelor istorice din județul Iași din anul 2015, având codul cod LMI IS-II-m-B-04199.02[1], ca parte a ansamblului Mănăstirea Miclăușeni. Ansamblul este format din 3 monumente:
• Biserica „Sf. Voievozi”, „Buna Vestire” – datând din 1787 și având codul IS-II-m-B-04199.01
• Castelul Sturza – datând din secolul al XVII-lea, reclădit în 1752 și în secolul al XIX-lea și având codul IS-II-m-B-04199.02
• Parcul – datând din secolul al XIX-lea și având codul IS-II-m-B-04199.03.

Arhitectură
Castelul Miclăușeni este construit în stil neogotic cu elemente de baroc. Clădirea a fost ridicată la sfârșitul sec. al XIX-lea pe locul unui conac boieresc mai vechi din sec. al XVIII-lea, o parte din construcția veche fiind înglobată în actuala clădire, ea aflându-se în aripa estică a castelului.

În jurul anului 1410, domnitorul Alexandru cel Bun (1400-1432) a dăruit vornicului Miclăuș (1380-1440), membru în Sfatul Domnesc, o moșie întinsă, situată în apropierea de Lunca Siretului. Moșia a devenit cunoscută sub denumirea de Miclăușeni, după moartea vornicului. La 25 aprilie 1591, urmașii vornicului Miclăuș au vândut moșia către vistiernicul Simion Stroici (1550-1623). Satul acesta i-a fost întărit acestuia în 1598.

Dornic să refacă clădirea conacului, George Sturdza a vândut câteva păduri și a luat un împrumut de 100.000 de lei de la Societatea de Credit Funciar Român, punând ca gaj moșia Miclăușeni. El trebuia să-și achite datoriile în monezi de aur. Între anii 1880 și 1904, George Sturdza a construit pe amplasamentul vechiului conac un frumos palat în stil neogotic târziu, fiind o copie a castelelor feudale apusene și amintind de Palatul Culturii din Iași, dar și de Palatul Domnesc din Ruginoasa. Planurile construcției au fost realizate de arhitecții Iulius Reinecke și I. Grigsberg.

Pe pereții construcției se află următoarea inscripție: „Casa ridicată aici de strămoșul Ioan 1752, sub Matei Ghica Principe, adăugându-se de către Dimitrie biserica și grajduri, sub Ioan Sandu Sturza Principe, mărită și înconjurată cu grădini de Alexandru și Ecaterina părinți, sub Mihail Grigore Sturza Principe, fiind adăugat manej în anul de la Hristos”.

La data de 19 aprilie 1699, frații Sturdza și-au împărțit între ei averile, moșia Miclăușeni revenindu-i lui Ioan Sturdza. Pe moșie locuiau și munceau țărani clăcași și țigani vătrași robi, care și astăzi poartă nume de meserii: Bucătaru, Muraru, Pitaru, Curelaru, Mindirigiu, Bivolaru, Surugiu, după cum scrie Costin Merișca, în lucrarea „Castelul Miclăușeni în cultura română” (Ed. „Cronica”, Iași, 1996).  Locuitorii satului Miclăușeni trăiau în bordeie sărăcăcioase pe moșia boierului și pe gârla din preajma parcului boieresc.

În anul 1752, vornicul Ioan Sturdza a reclădit conacul boieresc, construindu-l cu demisol și parter și în formă de cruce. Conacul avea 20 de camere, câte zece pe fiecare etaj. În grajdurile conacului erau adăpostiți cai de rasă, pregătiți pentru întrecerile manejului din cuprinsul domeniului.

Preocupat de extinderea moșiei, fiul lui Ioan Sturdza, Dimitrie (1756-1846), a construit în perioada 1821-1823 o biserică de curte, în apropierea castelului. El a înzestrat-o cu o frumoasă catapeteasmă în stil baroc și cu numeroase obiecte de cult valoroase. De asemenea, Dimitrie Sturdza a construit aici și grajduri pentru cai. Fiul lui Dimitrie, Alecu Sturdza (1803-1848), a amenajat pe o suprafață de 42 hectare din jurul conacului un frumos parc în stil englezesc, cu specii de arbori ornamentali și numeroase alei cu flori. El s-a ocupat de achiziționarea mai multor cărți și manuscrise rare care au îmbogățit colecțiile conacului.

În Prefață la Cronicile României sau Letopisețele Moldaviei și Valahiei, ediția a doua, Mihail Kogălniceanu scrie, între altele: „…Originalul Tragediei lui Alexandru Beldiman mi s-a pus la dispozițiune de domnul Dimitrie A. Sturdza, care în prețioasa sa colecțiune de la Miclăușeni posedă și d-lui un mare număr de letopisețe manuscrise, dară care sunt mai noi decât manuscrisele păstrate de mine”.

Rămasă văduvă și neavând copii, Ecaterina Cantacuzino s-a călugărit spre sfârșitul vieții sub numele de maica Macrina. La data de 21 aprilie 1947, ea a donat Episcopiei Romanului castelul Miclăușeni, plus parcul de 30 hectare de pădure care-l înconjoara, biserica ctitorită de părinții săi (Gheorghe Sturdza și Maria Sturdza, fiica lui Ion Ghica) și toate dependințele, cu scopul de a fi amenajată aici o mănăstire de maici.

În anul 1953, comuniștii au desființat așezarea monastică, iar maicile au fost mutate la Schitul Cozancea din județul Botoșani, domeniul intrând în proprietatea statului. Ecaterina Cantacuzino a murit la Schitul Cozancea, iar osemintele ei au fost aduse în 1970 pentru a fi înmormântate în cimitirul familiei Sturdza de lângă biserica din Miclăușeni.

Refacerea castelului

În anul 2001, castelul a fost retrocedat Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. La 13 octombrie 2001, Centrul de Plasament s-a mutat în satul Cozmești din comuna Stolniceni-Prăjescu.
În anul 2003, regizorul Sergiu Nicolaescu a turnat câteva scene din filmul „Orient Express” la castelul de la Miclăușeni.
Prin Hotărârea Guvernului nr. 1170 din 2 octombrie 2003 s-a stabilit, printre altele, realizarea unor reparații de urgență la Castelul Sturdza (satul Miclăușeni, județul Iași) și a unor lucrări de peisagistică în zonele adiacente. În anul 2004, obținând o finanțare de la Banca Mondială, în valoare de aproximativ 2,4 milioane de lei (adică 685.700 euro), Mitropolia Moldovei și Bucovinei a început restaurarea castelului și a dependințelor.

Complexul de la Miclăuseni dispune de un salon cu o capacitate de 70 de locuri și de o grădină de vara cu o capacitate de 30 de locuri. Totodată complexul pune la dispoziție o gamă completă de servicii (mese festive de Sf. Pasti, Revelion, Florii, Rusalii, 1 Mai, Cine tradiționale sau mese pentru evenimente de afaceri, workshopuri, traininguri, tabere educaționale etc.)

 

 

Surse: wikipedia.ro, facebook Castelul Sturdza-Miclăușeni, www.miclauseni.ro

Read more
No Comments

Istorie si traditie: Pelerinajul de la Iasi acum 61 de ani

pelerinaj sf. parascheva iasi mitropolie

În fiecare an, la 14 octombrie, Biserica Or­todoxă de pretutindeni prăznuiește pe Cuvioasa Maică Parascheva. În chip deo­sebit, ea este cinstită în Moldova, întrucât de mai bine de 350 de ani moaștele ei se găsesc la Iași, fiind izvor de bine­cu­vân­ta­re și însă­nă­to­șire duhovnicească și trupească.

Pelerinajul de la Iași este cel mai mare pelerinaj creștin-ortodox din țară, acesta aducând anual mii de oameni în capitala Moldovei.

De-a lungul anilor, pelerinajul a luat amploare din ce în ce mai mult.

Citește și Primele autocare cu pelerini au ajuns deja in Iasi. Randul la moaste era deja facut

Vă invităm astăzi să aruncăm împreună o privire retrospectivă: Filmul de mai jos prezintă mulțimea venită în pelerinaj pentru a se închina la racla Sfintei Parascheva în anul 1956, în perioada comunistă. Apare și Patriarhul BOR de la acea dată, Justinian.

Titi Dincă, pe a căruit pagină de Facebook este publicat videoclipul, precizează într-un comentariu că cele prezentate sunt imagini pe care le-a recuperat personal cu 15 ani în urmă din arhive private.

„Sunt probabil jurnale de știri din acele vremuri. Cred că încă mai erau timpurile când în cinematografe, înainte difuzării filmului se proiectau cronici video scurte cu evenimente importante.”, mai precizează acesta

Sursa video: Facebook.com

Read more
No Comments

Cum „preacurveau“ româncele cu străinii şi-şi părăseau bărbaţii pentru turci, nemţi şi ruşi. Ţărăncile erau cele mai oneste

Nu de puţine ori, soldaţii armatelor străine care străbăteau sau ocupau Principatele Române „stricau” casele boierilor şi ale mahalagiilor. O parte a jupâneselor românce erau înnebunite, ne arată vechile documente de arhivă, după uniforma străină şi păcătuiau fără reţinere cu nemţii, ruşii şi chiar cu turcii.
Mai ales în secolul al XVIII lea, odată cu numeroasele şi devastatoarele războaie ruso-austro-turce, Principatele Române au găzduit în repetate ocazii armate străine pe teritoriul lor, fie că era vorba de turci, fie de cei care doreau să devină noii stăpâni ai pământului dintre Carpaţi, Dunăre şi Marea Neagră, adică austriecii şi ruşii.

Oraşele Moldovei şi ale Ţării Româneşti, în special capitalele Iaşi şi Bucureşti, erau pline de ostaşi străini în uniforme colorate şi mai ales de ofiţeri puşi la patru ace. Pe lângă neamurile menţionate mai sus, în armatele ruseşti şi austriece se găseau şi destui francezi sau nemţi, intraţi mai ales în serviciul Ţarului.

Armatele străine staţionate sau în plină acţiune războinică erau un jug în plus, pe lângă cel turcesc şi fanariot pentru populaţie. Mai mult decât atât, aceşti bărbaţi galanţi în uniforme frumoase şi mai ales pricepuţi în ale galanteriei erau un adevărat blestem pentru mahalagii şi boieri. Şi nu fiindcă le-ar fi luat avutul ci mai ales nevestele.

Din vechile documente de arhivă şi jurnalele de călătorie ale acestor contondieri veniţi în Principate reiese faptul că jupânesele erau înebunite după oştenii străini în uniformă şi multe dintre ele erau gata să-şi lase şi bărbatul pentru o partidă de amor cu un franţuz,neamţ, rus sau chiar turc. Păcătuiau când cu turcii, când cu nemţii Infidelitatea era o realitatea cotidiană în Principatele Române de acum 300 de ani.

De altfel un călător străin I.L. Carra, francez de origine care a ajuns în Moldova în special, în secolul al XVIII lea, scria despre femeile întâlnite că erau deosebit de frumoase dar uşuratice.

”Femeile moldovence şi române sunt în general destul de frumoase. (…) Sexul frumos ale acestor părţi are prea multă plăcere la amor”, spune francezul.

De altfel cea mai bună dovadă o reprezintă numărul mare de procese pentru divorţ şi jalbe ale târgoveţilor în special adresate instanţelor de judecată prin care reclamă infidelitatea nevestelor. Motivele sunt nenumărate. Un indiciu îl oferă acelaşi călător străin, care spune că în Ţările Române, femeile sunt ţinute prea din scurt de bărbaţi. Mai precis soţii, sunt adevăraţi zbiri în casă şi le tratează pe femei care pe un membru inferior al familiei. În aceste condiţii de multe ori supravieţuirea le determina pe femei să găsească o soluţie pentru a scăpa de tiranul domestic.

Oşteanul străin, capabil să o apere eficient în faţa soţului şi în care-şi punea toată speranţa, era o alternativă la îndemână. Mai erau însă şi cele care erau libertine din fire, cele despre care elveţianul Recordon, după o vizită în Principate, spunea că au ”principii libere” şi ”uşurinţă”. Aceste femei abia aştepatu trupele străine să-şi facă apariţia în oraş. Exemplele sunt oferite de documentele de arhivă.

În secolul XVIII, Safta o nevastă de neguţător din zona Podul Calicilor, din Bucureşti, păcătuia des cu oştenii străini.

”Femeile din popor se amestecă cu oştenii străini prezenţi în ţară fără să ţină prea mult seama de culoarea uniformei. Safta, din mahalaua Podul Calicilor, umblă în ”voiile inimii ei”, părăsindu-şi soţul la fiecare nou război şi odată cu apariţia oştenilor în capitală”, scria pe baza documentelor de arhivă, Constanţa Vintilă-Ghiţulescu, în ”În şalvari şi cu işlic”.

Astfel pătima cu nevasta şi un alt bucureştean, cam în aceeaşi perioadă. Se numea Marco, era dulgher şi trăia în mahalaua Podul de Pământ. Nevastă-sa Ancuţa, se iubea, la fel ca şi Safta mai cu toate neamurile de oşteni care treceau prin Bucureşti. De altfel Marco, sătul de infidelităţile Ancuţei, care îşi satisfăcea plăcerile când cu nemţii, când cu turcii, cerea divorţul. Ancuţa a sfârşit prin a sta închisă pentru adulter, pentru ca mai apoi să fie ierată. Un alt război austro-turc, o aruncă din nou în braţele nemţilor. ”viind armiia nemţească în Bucureşti au mai şăzut numita ca trei luni de zile cu bărbată-său şi încârdoşindu-se şi cu nemţii au avut întâlnire cu dânşii în câtă vreme au fost nemţii aici”, se arată în documente.

Citeşte continuarea pe Adevarul.ro

Read more
No Comments

România în sărbătoare- 169 de ani de când cântăm „Deșteaptă-te Române!”

Data de 29 iulie marchează Ziua imnului național al României. Cântecul „Deșteaptă-te, române!” a fost adoptat ca Imn național al României în 1990, însă acesta răsună în conștiința națională încă de la 1848, atunci când poemul „Un răsunet” al lui Andrei Mureșanu a fost pus pe note de către Anton Pann, reprezentând un tribut adus perioadei marcate de Revoluția de la 1848.

Conform datelor istorice, „Deșteaptă-te, române!” a răsunat pentru prima data la 29 iulie 1848, la Râmnicu Vâlcea, iar de atunci, acest imn a fost cântat cu ocazia fiecărui conflict în România, datorită mesajului de patriotism și de libertate pe care îl exprimă.

Versurile sale au însuflețit poporul și mai ales pe soldații români, în timpul unor perioade tulburi ale istoriei noastre, precum Războiul de independență (1877 – 1878), primul și al doilea război mondial, dar și în timpul crizei după lovitura de stat de la 23 august 1944, când România s-a detașat de alianța cu Germania nazistă, alăturându-se Aliaților.

În ziua revoltei de la Brașov, din 15 noiembrie 1987, muncitorii de la uzinele de Autocamioane au început să cânte această melodie fără întrerupere, deși mulți dintre ei nu mai știau versurile.

La data de  22 decembrie 1989, în timpul revoluției anticomuniste, imnul s-a înălțat pe străzi, însoțind uriașele mase de oameni, risipind frica de moarte și unind întregul popor în lupta pentru democrație.

Prima înregistrare a melodiei s-a făcut pe disc, în 1900, în S.U.A., în interpretarea solistului Alexandru Pascu,  iar în 1910 apare prima înregistrare instrumentală, realizată de fanfara Batalionului 2 Pionieri din București reunită cu fanfara Regimentului Ștefan cel Mare din Iași.

Imnul de stat al României de-a lungul istoriei

De-a lungul istoriei zbuciumate, poporul român a avut șase imnuri de stat. Primul imn a apărut a apărut în anul 1862, în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza. În urma unui concurs public al cărui premiu era de 100 de galbeni câștigătorul a fost compozitorul și violonistul Eduard Hubsch, cu piesa „Marș triumfal și primirea steagului și a Măriei Sale Prințul Domnitor”. Melodia nu a avut însă versuri până în anul 1881, când poetul Vasile Alecsandri a compus textul pentru viitorul „Imn regal român„, intonat, pentru prima dată, la încoronarea regelui Carol I, în anul 1884.

„Poate că cel mai aproape de sufletul şi de mintea românilor a fost imnul pe care România l-a avut între 1866 şi 1947, Imnul regal. Vorbim şi de faptul că imnul, ziua naţională, care devenise ziua întregii naţiuni române, au contribuit la realizarea unei legături mai strânse între dinastia de Hohenzollern şi poporul român”, explică istoricul Alin Ciupală.

Imnul de stat in perioada comunistă

În anul 1948, odată cu instalarea regimului comunist, în ziarul „Flacăra” a fost publicat noul imn al României, „Zdrobite catuşe”, pe muzica lui Matei Socor. O melodie cu versuri de propagandă în care era preaslavită Republica Populară și prietenia cu poporul rus eliberator.

În anul 1953, în plină sovietizare a României, imnul „Zdrobite cătușe” a fost inlocuit cu „Te slăvim, Românie!„ pe versuri de Eugen Frunză și Dan Deșliu. Partidul a hotărât ca poporul să se bucure adânc de faptul că armata rusă era încă în țară, elitele României își aflau sfârșitul în închisoare, iar libertatea de expresie devenise o amintire interzisă.

În anul 1975 imnul naţional al României a fost din nou schimbat. Ceaușescu și-a dorit o altă melodie, mai puțin stalinistă. Așa au ajuns românii să cânte „Pe-al nostru steag e scris Unire„, pe muzica lui Ciprian Porumbescu. Melodia a devenit, ulterior, imnul naţional al Albaniei, la propunerea poetului Victor Eftimiu, de origine albanez.

În anul 1977 noul Imn al Republicii Socialiste România a devenit „Trei culori cunosc pe lume”, imn care a fost intonat până la sfârşitul anului 1989.

Cetățenii erau obligați să-l cânte pe stadioane, în școli, la toate adunările populare.

„Cum bine ştim versurile erau strict încropite în acea perioadă şi se pare că unele sunt făcute chiar de Nicolae Ceauşescu”, spune istoricul Adrian Cioroianu.

 

Sursa digi24.ro

Read more
No Comments

Așezări românești mai vechi decât piramidele egiptene

Nu doar perșii, egiptenii sau grecii se pot lăuda cu civilizații antice și lumi spectaculoase. Avem și noi așezări românești mai vechi decât piramidele egiptene, care, deși au fost stabilite pe teritoriul României de astăzi cu 3-4.000 de ani inaintea dacilor și romanilor, nu au fost popularizate, autoritățile române nefiind capabile, sau interesate, de a scoate în evidență și de a include în circuitul internațional aceste comori arheologice, ele rămânând cunoscute doar specialiștilor și pasionaților de istorie și arheologie.

Vârfu Câmpului, Botoșani

Toată Moldova este plină de urmele civilizației Cucuteni. Vorbim despre o cultura care-și are începuturile pe la 5.500 î.e.n., cu 2.000 de ani înainte de construirea primelor piramide egiptene și cu 3.500 de ani înainte de patriarhii din Biblie. E o cultura care a dăinuit timp de peste 2.700 de ani și care a lăsat în urma ei obiecte uluitoare de artă ceramică, dar și mărturii ale unei filosofii de viață atemporale.

De exemplu, pe teritorul comunei Vârfu Câmpului din Botoșani, în punctul numit „La Temelii” (Ionașeni), s-au găsit numeroase fragmente ceramice de culoare neagră, brună sau gălbuie cu lustru și incizii specifice, iar astfel de descoperiri abundă pe tot teritoriul Moldovei, pentru că civilizația care le-a lăsat în urmă se întindea până în stepele Ucrainei.

Hârșova, așezare veche de șapte milenii

Hârșova este o localitate cu vechime de șapte mii de ani! În partea de sud-est a localității, pe malul Dunării, se găsește o așezare neo-eneolitică dezvoltată sub forma unei coline de aproape 12 m ca urmare a distrugerii și refacerilor succesive a locuințelor din lut.

Cercetările de aici au identificat o comunitate care se ocupa cu vânătoarea, pescuitul, cultivarea pământului și creșterea animalelor. Au fost identificate schimburi comerciale cu comunități de pe spații mult mai îndepărtate. Pe vatra localității se găsesc mai multe așezări din epoca bronzului și fierului. În antichitate, comunitătile de aici au cunoscut cea mai mare dezvoltare, atunci dobândindu-și și numele de Carsium.

Cernavodă și Gânditorul de la Hamangia

Dacă vă îndreptați spre mare, opriți un pic la Cernavodă. Și această așezare dăinuie, sub o formă sau alta, de peste 7.000 de ani. Aici, primele descoperiri aparțin culturii Hamangia (eneolitic timpuriu) – mai multe așezări și o necropolă (cca. 400 de morminte). Tot aici a fost descoperit Gânditorul de la Hamangia alături de perechea sa Femeie Șezând, datând din a doua jumătate a mileniului V – începutul mileniului IV î.Hr.

 

Turdaș, o așezare de dinainte de piramide

În apropierea râului Mureș a fost descoperită așezarea neolitică de la Turdaș, care datează de dinainte de piramide, ce aparține culturii Vinca-Turdaș, contemporană cu etapa timpurie a culturii Cucuteni (5.700 – 4.500 î.e.n.) . Istoricii spun chiar că ar fi primul oraș din Transilvania și printre primele din Europa. Așezarea, estimată la 100 de hectare suprafață, era de fapt un oraș, lucru dovedit de existența fortificațiilor din lemn, unul care includea și ritualuri înfricoșătoare, având în vedere descoperirea de sacrificii umane la fața locului.
De asemenea, se pare că așezarea de la Turdaș a fost și un centru regional de producție și distribuție a ceramicii, fapt dovedit de descoperirea unui număr foarte mare de cuptoare și obiecte din ceramică, de la vase până la statuete antropomorfe, zoomorfe și ‚statuete pe tron’ care reprezintă regalitatea – unii dintre primii regi ai continentului european!
De remarcat este faptul că au mai fost găsite doar 2-3 situri similare în Europa, așadar vorbim de o comoară imensă, dar nevalorificată.

Schela Cladovei, 8.750 de ani de locuire neîntreruptă

Conform concluziilor trase în urma cercetărilor făcute la Schela Cladovei din Drobeta Turnu-Severin, se pare că aici se află, dacă nu cea mai veche așezare umană din Europa, în mod sigur una dintre cele mai vechi. Are urme de locuire continuă datând de peste 8.700 de ani!

Zona a fost locuită încă din cele mai vechi timpuri ale umanității. Vorbim de schelete de Homo Sapiens vechi de peste 8.000 de ani, de ateliere, de locuințe, de urmele unei așezări nu doar agrare, ci și de meșteșugari, care-și duceau traiul aici acum aproape 9.000 de ani! Au fost descoperite locuințe, vetre rituale și morminte, precum și unelte agricole.
Un lucru aparte al acestei așezări o reprezintă locuitorii săi preistorici: după descoperirea a peste 60 de morminte de inhumatie, s-a observat că oamenii de aici erau adevarați „uriași”, de regulă având peste 1,90 m înălțime, fapt neobișnuit pentru zona și timpurile acelei perioade.

Sursa: xplorio.ro

 

Read more
No Comments

Palatul Roznovanu – Istorie fascinantă și povești zbuciumate

Palatul Roznovanu – Istorie fascinantă și povești zbuciumate

Clădire martoră a unor povești cel puțin interesante ale unei importante familii de boieri moldoveni (Rosetti-Roznovanu), Palatul Roznovanu are o istorie amplă și fascinantă.

Istoria dinaintea temeliei Palatului Roznovanu

Terenul care este astăzi ocupat de impunătorul Palat Roznovanu a avut o serie de proprietari, toți făcând parte din familii boierești de renume în Moldova. În secolul XVII, printre proprietari se numără Simeon Moghilă Vodă (1606-1607), care îl dăruiește lui Pană Visternicul în jurul anului 1620.

Gheorghe Hatmanul, fratele domnitorului Vasile Lupu, este următorul deținător al terenului, acesta alegând să contruiască o pivniță și case de piatră. Este înapoiat apoi urmașilor lui Pană de noul domnitor, ca mai apoi să fie cumpărat de Miron Costin, „vornicul țării de Jos”. Vornicul reprezintă un mare dregător din Sfatul domnesc, însărcinat cu supravegherea Curții, conducerea treburilor interne ale țării, având și atribuții judecătorești.

Următorul care intră în posestia terenului este visternicul Ursache, iar ceea ce urmează este istoria unui palat cadru al unor povești fascinante

Primul proprietar al Palatului Roznovanu propriu-zis este visternicul („Ministrul de finante” la curțile domnitorilor din Țările Române) Matei Cantacuzino, a cărui aşezare „ocupa o mahala întreagă a oraşului pe Uliţa Mare, mai în faţă cu Mitropolia” şi ascundea în „fundul unei minunate grădini locuinţa, mare zidire cu două rînduri”.

În timpul Războiului Ruso-Turc însă (1786-1788), visternicul, împreună cu alți boieri moldoveni, erau înfricoșați de luptele continue dintre turci, nemți și ruși, alegând să părăsească țara, condamnând astfel palatul de atunci la o soartă nefastă: clădirea a fost „risipită din temelii”.

Istoria clădirii care rezistă și astăzi

Refăcută și „deschisă tuturor oamenilor învățați”, așezarea denumită astăzi Palatul Roznovanu intră în posesia înstăritului Neculai Rosetti-Roznovanu (Rosnovanu)  (1715-1805). Acesta îi lasă moștenire impresionanta clădire fiului său, Iordache Rosetti-Roznovanu (1764-1836), care a fost și el visternic în timpul Războiului Ruso-Turc dintre anii 1806-1812.

Palatul a fost contruit după planul arhitectului Gustave Freiwald, care a fost angajat și la zidirea Mitropoliei. Visternic al „Prințipatului Moldovei” și consilier de stat al Rusiei, Iordache Roznovanu este cel care demarează „zidirea palaturilor”. Interiorul a fost zugrăvit de pictorul Stavski, iar Paraclisul (capela) de pictorul Balomir.

Palatul era cel mai impozant pe vremea când a fost ridicat. Holurile erau mari, saloanele înalte, scările elegante, cu influențe din palatele occidentale văzute de Neculai Rosetti-Roznovanu (1794-1858), fiul lui Iordache; fațada era împodobită cu statuile Dianei (zeița vânătorii din mitologie română) și lui Apollo (zeu al zilei, al luminii și al artelor din mitologia greacă), care, împreună cu statuile Minervei, a lui Hercule, Atlanta și Martie de la intrare, făceau din Palatul Roznovanu o adevărată capodoperă.

Bineînțeles, inaugurarea impresionanutului palat s-a făcut cu o petrecere bogată, evenimentul având loc în ziua de Sf. Gheorghe (23 aprilie), în anul 1832.

Citește și  Misterul Peșterii Blestemate de sub mănăstirea Cetățuia. Partea a-III-a

Trăiri zbuciumate, controverse și blesteme

Una dintre poveștile romantice care au zguduit societatea în general conservatoare a Moldovei secolului 19 a fost amorul ilicit dintre Nicolae Rosetti-Roznovanu   (1842-1891), urmașul proprietar al Palatului Roznovanu și Maria (Marghiolița) Ghica-Comănești, căsătorită cu mult mai vârstnicul logofăt Costache Sturdza.

Neculai, îndrăgostit iremediabil de Marghiolița a luat cu asalt împreună cu o ceată de arnăuți Palatul de la Ruginoasa, reședința logofătului și a răpit-o pe amanta sa. În timpul încăierării, Săndulache, fiul logofătului, a fost ucis. Soțul înșelat obține nerecunoașterea legăturii celor doi amanți și anatemizarea lor de către biserica ortodoxă.

Palatul Roznovanu cunoaște apoi un con de umbră și se vorbește chiar de un blestem provocat de relația scandaloasă a celor doi îndrăgostiți.

Transformarea în spațiu public

Îndeplinind Hotărârea Consiliului Comunal din 9 ianuarie 1891, aprobată de Adunarea Deputaţilor, în 4 iunie 1891, pentru cumpărarea palatului familiei Roznovanu, ca sediu al Primăriei, vineri, 18 octombrie 1891, a început mutarea birourilor administraţiei locale în fostele saloane, golite de vechile lor mobile.

Așadar, în anul 1891, Vasile Pogor a cumpărat palatul de la familia Roznovanu, clădirea devenind sediul Primăriei.

Între 1893-1894, construcția a fost modificată (s-a adăugat un etaj, dar s-a desființat capela), constituind pentru scurt timp reședinta familiei regale (Principele Ferdinand si Pricipesa Maria).

În timpul Primului Răboi Mondial, între 1916 – 1918, Palatul Roznovanu a devenit sediul ministerelor și al conducerii politice, refugiate de la București. În 1918, în actuala sala de ședințe a Consiliului Local, s-a întrunit Consiliul de Război al României.

După 1990 s-au perindat prin Sala Mare a Palatului, semnificative personalități ale vieții politice românești, membrii Casei Regale, ambasadori și reprezentanți ai statelor din toate colțurile lumii. Clădirea adăpostește actualul sediu al primăriei Iași.

Palatul Roznovanu, Primăria Iași prezent

Read more
No Comments

La Iași fiecare piatră vorbește de trecut

La Iași fiecare piatră vorbește de trecut

Cine vrea să descopere Iașiul va intra aici ca pe o imensă poartă a istoriei noastre.
La Iași „fiecare piatră vorbește de trecut”, prin numărul mare de mânăstiri, muzee, case memoriale. De aceea, putem spune că orașul Iași este un veritabil muzeu național, prin comorile de istorie și de artă pe care le are.

„Sunt români care n-au fost niciodată la Iași, deși n-ar trebui să fie nici unul, căci cine n-a fost aici nu poate să străbată cu înțelegere foile celor mai frumoase cronici, nu se poate pătrunde după cuviință de spiritul trecutului nostru care trăiește în acest loc mai viu și mai bogat decât oriunde aiurea […]. În conștiința lui națională ar fi o lipsă dacă el n-ar fi văzut orașul care a fost și-și zice încă astăzi, cu mândrie, capitala Moldovei…” Nicolae Iorga 

Multe din evenimentele importante din istoria românilor s-au petrecut la Iași, capitală a Moldovei, timp de trei secole (1564-1862). Pe aici au pășit Alexandru cel Bun, Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, Alexandru Lăpușneanu, Vasile Lupu și alți străluciți voievozi ai Moldovei. Deși a cunoscut multe momente de cumpănă, Iașul a renăscut de fiecare dată, devenind astăzi un oraș modern.

Iașul este și orașul marilor idei, al marii uniri, al celei mai vechi universități, al primului spectacol de teatru în limba română, al primului muzeu literar memorial (Bojdeucă din Țicău).
Aici se află Biserica Trei Ierarhi, că mărturie a gusturilor estetice ale unor domnitori de-ai noștri, Catedrala Mitropolitană, Casa Dosoftei, Palatul Culturii, Casa Pogor cu „Masa Umbrelor”, aleile Copoului cu mireasmă de tei și cu ecouri de vers eminescian (Teiul lui Eminescu și Muzeul „Mihai Eminescu”), Casele memoriale „Mihail Sadoveanu”, „George Topârceanu”, „Mihail Codreanu”, „Otilia Cazimir”, Biblioteca Universitară „Mihai Eminescu”, fondată ca bibliotecă a Academiei Mihailene.

►Personalități:
În Iași au trăit și s-au format oameni ca Varlaam, Dosoftei, Grigore Ureche, Miron Costin, Nicolae Milescu Spătarul, Ion Neculce, savantul de renume european Dimitrie Cantemir. Tot de aici s-au ridicat de-a lungul vremurilor Gh. Asachi, Mihail Kogălniceanu, Al. Ioan Cuza, Vasile Alecsandri, Alecu Russo, A. D. Xenopol, Vasile Conta, Titu Maiorescu, Mihai Eminescu, Ion Creangă, G. Ibrăileanu, M. Sadoveanu, N. Iorga, M. Ralea, dr. C. I. Parhon, Horia Hulubei, Gr. Cobalcescu, Petru Poni, Radu Cernătescu, Otilia Cazimir, I. Teodoreanu, Costache Negruzzi, Al. Philippide, Emil Racoviță.
Singurul român care a primit premiul Nobel, George Emil Palade, s-a născut în Iași.

►Harta Iașiului  – Zona Centrală

►Obiectice Turistice – Palatul Culturii – Mitropolia Moldovei si Bucovinei –Teatrul National – Palatul Roznovanu – Manastirea „Sf. Trei Ierarhi” – Casa Dosoftei – Biserica „Sf. Nicolae Domnesc” – Biserica Barboi – Manastirea Golia –Biblioteca Centrala Universitara – Universitatea Al. I. Cuza – Parcul Copou –Gradina Botanica – Manastirea Cetatuia – Bojdeuca Ion Creanga

Sursă:  LaIasi.ro

Read more
No Comments

Descoperă cinci dimensiuni ale vieţii cotidiene din Iaşi

Descoperă cinci dimensiuni ale vieţii cotidiene din Iaşi

Un oraş nu este doar un cumul de clădiri, ci este o construcţie culturală şi spirituală, pe care o alcătuiesc oamenii ce trăiesc în el. Iar prin oameni, Iaşul şi-a dezvoltat o personalitate completă, bazată pe unitatea între 5 dimensiuni ale vieţii: istorie, cultură, spiritualitate, natură şi educaţie.

Un oraş istoric
“Iaşul e o mare istorie a poporului român. Acolo aproape orice loc este un loc istoric. Ce n-aş da să mai vin încă o dată în Iaşi, în această vatră de lumină românească”, scria Lucian Blaga în prima jumătate a secolului XX.
Oraşul a fost atestat documentar pentru prima dată în 1408, într-un act emis la Curtea Domnească a lui Alexandru cel Bun. Urmele istoriei sunt încă prezente în urbe şi continuă să evoce importanţa rolului pe care l-a jucat Iaşul în evoluţia Ţărilor Române.
Iaşul a fost a doua Cetate de Scaun a domnitorilor Moldovei Alexandru cel Bun şi Ştefan cel Mare. Reşedinţa Curţii Domneşti a fost definitiv mutată la Iaşi de către Alexandru Vodă Lăpuşneanu, în 1564. Oraşul şi-a păstrat statutul de inimă a provinciei până în 1859 când, sub sceptrul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, s-a realizat Unirea Principatelor Române.
Ruinele Curţii Domneşti din centrul Iaşului mai povestesc trecătorilor istoria tumultoasă a Moldovei şi a Iaşilor. Noua clădire – Palatul Ocârmuirii (actualmente Palatul Culturii), construit pe locaşul voievodal, este cel care cântă victoria asupra timpurilor, incendiilor şi războaielor şi vine cu noi poveşti triumfătoare (Unirea, pe care o cântă la fiecare oră carillonul cu 8 clopote din turn), dar şi drame recente, ca cei 50 de ani de comunism.

Un oraş spiritual
”Iaşul e înainte de toate o biserică, biserica bisericilor pentru trecutul nostru”. (Mihail Kogălniceanu)
Catedrală a ortodoxismului, majoritatea bisericilor şi mănăstirilor oraşului fiind creştin ortodoxe, Iaşul atrage în fiecare toamnă mii de credincioşi care vin să se roage la protectoarea spirituală a Moldovei, Sfânta Parascheva.
Cele peste 100 de mănăstiri şi biserici, simboluri spirituale şi bijuterii arhitectonice şi picturale unice în lume, se pliază pe existenţa oraşului Iaşi, din cele mai vechi timpuri. Menţionăm doar câteva, precum Biserica „Înălţarea Domnului” din sec. XVI, Biserica „Sf. Nicolae Domnesc”, reconstruită în sec. XIX pe locul bisericii construită de voievodul Ştefan cel Mare în se. XV, Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi” din sec. XVII şi Mănăstirea Galata, din sec. XVI. Ortodoxismul este ocârmuit de la nivelul Catedralei Mitropolitane, reconstruită în sec. XIX (pe locul Mitropoliei vechi, Biserica Albă din sec. XV) şi sfinţită în prezenţa regelui Carol I al Românei. Actuala biserică reuneşte formele tradiţionale româneşti cu cele târzii ale Renaşterii italiene, făcând loc decoraţiunilor în stil baroc.
Iaşul este o albie a diversităţii religioase. Ortodoxia este prezentă în variaţiuni de rit şi etnie – biserici pe stil vechi, biserică armeană, biserică rusă de rit vechi. De asemenea, catolicismul este o ramură importantă a spiritualităţii zonei, în fruntea căruia tronează Catedrala Romano – Catolică „Adormirea Maicii Domnului” din sec. XVIII. Importante comunităţi au fost cele de evrei, reprezentaţi de Sinagoga Merarilor, sec. XIX, şi de Sinagoga Mare, sec. XVIII.
Sunt prezente şi comunităţi mai restrânse ale altor confesiuni, fiecare găsindu-şi un loc şi un rost.

Iaşi, un oraş cultural

Iaşul – „un vis al inteligenţei libere…” (Titu Maiorescu)
Iaşul a fost şi este un centru al gândirii, al creaţiei libere. Semnificative sunt înfiinţarea cercului Junimea la Iaşi, care a marcat viaţa culturală a ţării. De asemenea, la Iaşi a fost fondat primul teatru de limbă yddish din lume: „Avram Goldfaden”. Tot în Iaşi s-a jucat prima piesă de teatru în limba română şi, la începutul secolului al XVI-lea, şi-a început activitatea prima imprimerie de carte din România.

Iaşul este tipul de oraş unde creativitatea răsare natural, fiind căminul unora dintre cele mai luminate minţi româneşti: Mihai Eminescu (ultimul poet romantic european), George Emil Palade (câştigător al premiului Nobel pentru biologie) şi Cristian Mungiu (câştigător al premiului Palme d’Or).
Putem retrăi clipele de altădată printr-o plimbare pe străzile cu arhitectură veche neo-românească, o vizită la casele memoriale din oraş sau la Palatul Culturii – o emblemă a oraşului cultural, exponent al neo-goticului flamboyant şi casă a importante muzee.

Centrele culturale străine care funcţionează la Iaşi (British Council, Centrul Cultural German, Centrul Cultural Francez, Centrul Cultural al Americii Latine şi Caraibelor) aduc un plus de culoare şi diversitate vieţii cultural – artistice a urbei, prin organizarea şi găzduirea de evenimente dintre cele mai diverse, precum expoziţii, seri de film, conferinţe, spectacole de teatru, la care participă categorii largi de public. De asemenea, acestea permit accesul la resurse media despre cultura reprezentată.

Un oraş al naturii

Cel mai important centru urban din estul României, Iaşul este şi un oraş verde. Natura este prezentă în oraş la fiecare pas, ceea ce face ca viaţa să fie mai relaxată şi mai sănătoasă. Pe lângă parcurile aflate la tot pasul, curţile pline cu flori şi copacii care bornează străzile şi bulevardele, Iaşul se mândreşte cu Parcul Copou şi Grădina Botanică.
Parcul Copou , situat în aria campusului Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, este cel mai vechi parc din Iaşi şi principalul loc de atracţie pentru promenada ieşenilor. Aleile sale, mărginite de reprezentări sculpturale ale artiştilor români şi felinare care amintesc de primele dispozitive cu gaz de iluminat public ale Iaşului, îmbie privirea să treacă în zona verde, colorată cu pete parfumate de lalele, panseluţe şi trandafiri. O oază în oraş, parcul are şi locuitori permanenţi precum păsări (care au propriile lor căsuţe colorate în copaci) şi veveriţe prietenoase.
Cealaltă zonă verde a oraşului este Grădina Botanică a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, prima de acest gen din România (1856), şi care se întinde pe 99,8 hectare. Un loc de relaxare şi contemplare a frumosului natural, grădina prezintă şi interes din perspectiva colecţiilor deţinute: cea mai mare colecţie de trandafiri din ţară, crizanteme şi tufănele, azalee şi camelii, cactuşi şi bonsai. Un labirint vegetal, Grădina Botanică este menită să îl transpună pe vizitator într-un univers al prospeţimii şi frumuseţii, rupându-l de cotidian.

O vatră a educaţiei

„Iaşul trebuie să devină scaunul ştiinţei, focarul inteligenţei române”Astfel afirma Mihail Kogălniceanu, cel care l-a susţinut pe principele Alexandru Ioan Cuza la fondarea primei universităţi moderne din România – Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, pe locaşul spiritual al educaţiei de înalt nivel de la Iaşi.
Şi eforturile şi gândurile de bun augur au găsit un pământ fertil, Iaşul fiind astăzi un important centru universitar, cu cinci universităţi publice ce acoperă o vastă arie de domenii, adunând în fiecare an aproximativ o sută de mii de studenţi din toată ţara.
Dacă Topîrceanu spunea odată „…şi am iubit Iaşul, care mi-a dat ospitalitate, […] cu studenţii lui gălăgioşi si cu studentele lui graţioase, care seamănă cu domniţele de pe vremea lui Alexandru cel Bun”, universitatea atrage viaţă şi mai multă bucurie pentru străzile urbei, şi introduce sufletele tinere în aerul boemului trecut al Ieşilor, în spiritualitatea-i specifică şi le oferă verdele crud şi mirosul florilor de tei.
Universitatea, prin deschidere iluministă şi cu moştenirea informaţională pe care o oferă celor însetaţi de cunoaştere, este un magnet şi un liant al întregii vieţi din Iaşi, cu istoria, spiritualitatea, cultura şi natura sa.

Sursă: Club Rotaract Iaşi

Read more
No Comments

Cum s-a schimbat Iaşiul în comunism

Cum s-a schimbat Iaşiul în comunism

Perioada comunistă nu a fost marcată doar de industrializarea Iaşiului. După 1950, încep mari prefaceri ale oraşului vechi, sunt construite marile spitale de azi, sunt înfiinţate muzee şi hoteluri, sunt reabilitate monumente istorice. În viteza sistematizărilor şi a construcţiei socialiste cad, sub lama buldozerelor, clădiri istorice precum Jockey Club (demolat în 1960), Academia Mihaileană sau Hanu lui Bacalu (Piaţa Unirii).

Sfatul orăşenesc, numele Primăriei inspirat după denumirile anilor 1855, şi apoi Consiliul municipal – sub comanda politică a timpului (PCR) şi conducerea judeţeană – pe lângă atribuţiile administrative şi gospodăreşti clasice, executa sistematizări rapide, prevedea dotări, repartiza terenuri, elibera autorizaţii şi prelua în administrare noile edificii. Avea, de asemenea în vedere, sărbătoririle naţionale de 1 Mai si 23 August, în Piaţa Unirii sau a Palatului, primirile festive ale conducerii statului sau ale unor înalţi

demnitari din ţările vecine, ce treceau prin gările Iaşilor (Iosip Broz Tito – iunie 1956, Nichita S. Hruşciov – iunie 1962, Leonid Brejnev – martie 1968 şi ianuarie 1979).

Muzee

Casa Pogor a devenit Muzeul Literaturii în 1972

Însoţind noile edificii industriale puse în lucru, se deschideau sau se mutau în spaţii confortabile şi bogatele muzee şi colecţii precum Muzeul de Artă (înfiinţat din anul 1860), Etnografic (început din 1943), Politehnic (1961), Istoria Moldovei (1971), toate instalate în fostul Palat Administrativ, devenit Palatul Culturii din anul 1955. Apoi, Muzeul Unirii (1959), Muzeul Teatrului (1976), Muzeul Literaturii – „Casa Pogor” (1972), Bojdeuca „Ion Creangă”, în condiţii noi (1968). De asemenea, se organizau casele memoriale „Otilia Cazimir” (1972), „Mihai Codreanu” (1970), „Mihail Kogălniceanu” (1975), „Mihail Sadoveanu” (1980), „G. Topîrceanu” (1985), Complexul cultural „Ion Creangă” şi Muzeul „Mihai Eminescu” din Parcul Copou (1989), Bătrâna Bibliotecă Centrală Universitară primea localul Fundaţiei „Regele Ferdinand” (decembrie 1947), iar mai tânăra Bibliotecă Regională (astăzi Biblioteca Judeţeană Ghe. Asachi) un spaţiu modern în Palatul Culturii. Filiala Academiei, înfiinţată în anul 1948, îşi construia elegantul sediu din bulevardul Copoului.

Institute, centre, staţiuni

Pentru dezvoltarea cercetărilor s-au întemeiat vreo 30 de institute, filiale, centre şi staţiuni, iar în Copou, s-a construit Institutul de Chimie „Petru Poni”, iar în intersecţia Ţesătura se instala Centrul de Calcul Electronic.

Vechea Grădină Botanică, iniţiată de profesorul Anastasie Fătu în anul 1856 şi mutată prin mai multe mici locuri, primea un vast teren de vreo 105 ha pe strada Dumbrava Roşie (1963), cu posibilităţi de extindere la 150 ha. Tinerilor li se construia Teatrul „Luceafărul” (1987), pe lângă Casa de Cultură a Tineretului (din 1957) şi a Sindicatelor (din 1959), iar Filarmonica „Moldova” (înfiinţată în anii războiului – 1942) obţinea un spaţiu larg pentru sala de concerte. Vizavi, la Teatru, prin 1956 se instala Opera. Noilor tipărituri li se destina frumosul local „Casa Cărţii” din strada Ştefan cel Mare şi un şir de spaţii luminoase distribuite prin toate cartierele, iar vechilor înscrisuri şi documente noul edificiu al Arhivelor Statului din Copou (1978).

Turism

Hotelul Unirea, construit în 1969, a completat transformarea Pieţei Unirii

Pe lângă fostele hoteluri „Traian” şi „Continental”, rămase după război, se înălţau cele două mari complexe turistice cu dotări moderne: „Unirea” (1969) şi „Moldova” (1982), destinate să găzduiască miile de oaspeţi din ţară şi din străinătate, sosiţi în oraşul legendelor. Lor li se adăuga faimoasa Bolta Rece, părăsită în anul 1902 şi rezidită în 1966, Hanul „Trei Sarmale”, refăcut în 1972, Motelul „Bucium” ridicat pe locul fostelor băi de la Repedea şi marele Complexe turistice de la Ciric şi Dorobanţi, în 1970.

Spitale

Pe frumosul platou al Tătăraşilor se construia Spitalul de Copii şi acela de Neurochirurgie, iar lângă izvoarele minerale, descoperite prin 1953 în şesul Nicolinei, se ridica marele Complex balnear cu Sanatoriul şi Spitalul de Recuperare, în jurul cărora urma a se mai aşeza un pâlc de clădiri pentru cazare. Alte aşezăminte medicale îşi găseau locul în zona centrală, precum Spitalul CFR şi acela de Pneumoftiziologie, Policlinica CFR şi Policlinica Mare din Piaţa Sf. Spiridon.

Scoase din anonimat, mai multe zeci de zidiri se înscriau în listele de monumente istorice protejate, unele primind şi plăci de aducere aminte, iar altele, ajunse în ruine de înaintea războiului, se reparau: Cetăţuia – 1970, Galata – 1967, Bărboi – 1988, Sala Gotică de la Trei Ierarhi – dărîmată în 1893 şi refăcută în 1960, Casa „Dosoftei”, folosită înainte ca depozit de sare – 1970, Esplanada Râpa Galbenă” 1988.

Cutremurul

Nu mici aveau să fie eforturile din martie 1977 când, după cutremur, în oraş au rămas fără locuinţe peste 1.300 de familii care au fost repede mutate în cămine şi şcoli. Cum rareori se întîmplă, în asemenea situaţii, lucrând necontenit, Primăria şi constructorii puneau la dispoziţia sinistraţilor 700 de apartamente noi, gratuite, până la sfârşitul lunii martie, şi încă 367 apartamente plus 120 de garsoniere, în aprilie. Multe echipe de zidari, tencuitori şi zugravi lucrau non-stop, câte 24 de ore, oprindu-se doar să îmbuce ceva, pe fugă, şi să se odihnească pe duşumele câteva ore. Solidaritatea umană era pe toate buzele, în suflete şi la mare onoare.

Ca şi în alte părţi, lucrul cu mare iuţeală, construcţiile ridicate pe bază de proiecte, economicoase, adesea refolosibile, au dus la uniformizarea unor cartiere, realizându-se, unele străzi anonime, mărginite de blocuri şablonate.

Clădiri istorice pier sub buldozere

Clădirea de legendă a Jockey Club a fost demolată în 1960

Distrugerile războiului, sistematizarea grăbită şi lipsa de informare documentară a realizatorilor, suplinită de conducerea autoritară a unor edili, doritori să modernizeze şi să lărgească străzile bătrânului Iaşi – ca şi alţi înaintaşi – au dus la pierderea zestrei câtorva vechi căi centrale pitoreşti şi atrăgătoare din punct de vedere turistic (Lăpuşneanu de Sus, capătul Dimitrov, Unirii,), provocându-se şi dispariţia unor clădiri de mare însemnătate istorică şi culturală. Astfel a fost demolată, în iunie 1963, Academia Mihăileană, deschisă în iunie 1834. La fel s-a desfiinţat celebrul han „Petrea Bacalu” din Piaţa Unirii, (înlocuit acum de cinematograful “Victoria”).

Cu pagube importante a rămas şi strada Lăpuşneanu, al cărui făgaş, sărăcit după sistematizarea părţii de nord , a pierdut şi vechile bolţi „Strasshofer” din vremea Unirii, fostul Hotelul „France”, din colţul străzii Banu, casele cu „madone” – „Konya”, toate păstrate până în anul 1988. Mai înainte (1960) fusese risipit şi frumosul Palat „Jockey-Club”, proiectat de Gh. Asachi (1804) şi gazdă a petrecerii junimiştilor din 1876. Clădirea care a adăpostit celebra cofetărie Tuffli se afla pe colţ cu strada Carol I lângă fosta biserică Sf. Neculai cel Sărac – demolată şi ea cu multe suspine, dar prin anul 1914, din lipsa fondurilor pentru reparaţii. Locul său era luat de Parcul Voievozilor şi de Casa Tineretului (Casa de Cultură a Studenţilor).

Fiindcă un oraş cultural, cu tradiţii istorice, cum este Iaşul, nu poate fi lipsit de vechile sale amintiri şi podoabe, probabil că edilii mai bogaţi, ai viitorului, nu vor ezita să le rezidească pe acelea deosebite şi să redea patină istorică vechilor străzii: Lăpuşneanu, Cuza Vodă, Piaţa Unirii, Ştefan cel Mare şi Sfânt – aşa cum se procedează în unele oraşe din Europa Occidentală, unde vrăjmăşia războiului a provocat, de asemenea, pierderi regretate sau prefaceri nedorite.

Sursă: Ion Mitican 

Read more
No Comments

Istoria orașului Iași

Istoria orașului Iași

Iași (livresc Iașii, respectiv Târgu’ Ieșilor; istoric Jassy sau Iassy, în germană Jassy, în maghiară Jászvásár, în  italiană Iasi sau Jassi, în belarusă Горад Ясы, în bulgară Яш, în sârbă Stara Ias, în greacă Jási, în turcă Yaș, în polonă Narodowie Jassy, în ucraineană Ясси, în croată Jaši, în rusă Яссы, în lituaniană Jasai) este municipiul de reședință al județului cu același nume, Moldova, România. Iași a fost capitala Moldovei în perioada 1564–1859, una dintre cele două capitale ale Principatelor Unite între 1859 și 1862 și capitala Regatului României între 1916–1918.

La recensământul din 2011, municipiul Iași avea o populație de 290.422 și era al patrulea oraș ca mărime din România. Zona Metropolitană Iași, care include 13 localități învecinate, avea o populație estimată la începutul lui 2016 la 472.733 de locuitori. Are o suprafață de 9.391 ha.

Etimologie

Cea mai bogat documentată explicație este că numele orașului își are originea în Evul mediu timpuriu, de la poporul alanic al iașilor, dar istoricii protocroniști au altă teorie referitoare la originea numelui „Iași”. Ei afirmă că numele provine de la un trib sarmat mult mai vechi: iazigii din Antichitate, menționați de Ovidiu ca „Ipse vides onerata ferox ut ducata „Iasyx”/ Per media Istri plaustra bubulcus aquas” și „„Jazyges” et Colchi Metereaque turba Getaque/ Danubii mediis vix prohibentur aquis”.

Atât iazigii cât și alanii (dintre care făceau parte iașii) erau două ramuri din cele trei ale sarmaților, a treia fiind roxolanii. Alanii (care erau creștinați) au dat în trecut Prutului denumirea de Alanus fluvius iar orașului Iași, Forum Philistinorum (posibil Târgul amatorilor de vin). De la această populație derivă forma la plural „Iașii” sau Târgu’ Ieșilor. De asemenea, Moldova a fost numită și Alania la 1320 în harta lui Giovanni di Carignano.    Gh. Ghibănescu a arătat în cartea sa că în 1238, Berke, fratele lui Batu han (conducătorul Hoardei de aur), zdrobește armata alanilor conduși de Caciar Ogala (lângă Marea de Azov)și determină exodul a aproape 10.000 de alani în Moldova. Alanii (iașii) se stabilesc în zona în care va fi menționat orașul Iași. După aproape 60 de ani, în 1299-1302, majoritatea alanilor părăsesc Moldova și trec în Imperiul Bizantin, conform unor date furnizate de bizantinul Nicefor Gregoras. Au mai trecut și alte triburi de alani prin Moldova dar s-au stabilit în final în Ungaria, împreună cu cumanii. Urmașii alanilor din Caucaz sunt ossetinii.

Un alt istoric a arătat că iasians (iașii) au format un popor care a trăit printre cumani și care a părăsit Caucazul după invazia mongolă terminată cu bătălia de la Kalka; de asemenea a arătat că Jasz este un cuvânt împrumutat din slavonă.    În limbile sanskrită și hindi, care au origine comună cu limba sarmaților, „yash” înseamnă „faimă”.

O inscripție astăzi pierdută pe o bornă miliară romană descoperită în apropiere de Osijek, Croația în secolul al XVIII-lea menționează existența unui Jassiorum municipium. Numele maghiar al orașului (Jászvásár) înseamnă mot-a-mot „Piața (Târgul) jassilor”; numele vechi românesc, Târgu’ Ieșilor (și forma alternativă Iașii), ar putea avea aceeași semnificație.

În Ungaria, iașii au lăsat denumirea de Jász unui comitat și mai multor localități; pe de altă parte, sarmații erau arcași reputați, ori în limba maghiară íjász înseamnă tocmai arcaș, de unde presupunerea că acest cuvânt s-ar trage tot de la iași. Etimologie eronată totuși, íjász fiind derivat din íj (respectiv ív, ambele cu sens de arc) și sufixul de profesie -ász/-ész care dă spre ex. și cuvintele kertész (‘grădinar’), halász (‘pescar’) etc.

În Cronica lui Nestor orașul apare menționat cu numele Askâi Torg, și este înscris în „Lista orașelor rusești îndepărtate și apropiate” din Letopisețul Novgorodului .

Istorie

Veche vedere aeriană a centrului orașului (zona Piața Unirii)

Imagine veche a Străzii Ștefan cel Mare (cu biserica Trei Ierarhi în partea stângă)

Imagine veche a Străzii Lăpușneanu

Sinagoga Mare din Iași

Cercetările arheologice  au dus descoperirea unor amfore romane în strada Ciurchi, în zona viilor din Copou și la câțiva km de Iași, la Holboca. De asemenea s-au descoperit monede imperiale romane lângă Dealul Cetățuia. La Valea Lupului (lângă Fabrica de antibiotice) s-au descoperit morminte sarmatice, vase dacice și obiecte de podoabă. Din perioada de trecere spre feudalism s-au identificat pe teritoriul Iașiului, 19 așezări cu resturi de locuire din sec. IV, neîntărite. Locuințele erau colibe de suprafață și bordeie. Din secolele VII-X s-au descoperit locuințe rectangulare prevăzute cu cuptoare în formă de potcoavă precum și numeroase unelte, piese de veșminte și podoabe, încadrate în cultura de tip Dridu. Din secolele X-XI s-a descoperit o ceramică cu elemente de tehnică și forme specifice Moldovei de nord. Gheorghe Ghibănescu    a arătat că în 1238, tătarii determină exodul a aproape 10.000 de alani în Moldova. Alanii (iașii) se stabilesc în zona în care va fi menționat orașul Iași. Între 1299-1302, majoritatea alanilor părăsesc Moldova și trec în Imperiul Bizantin.

Din aceste date rezultă că Iașul a fost în antichitate un sat care s-a dezvoltat ajungând prin secolele VII-X un mic târg cu locuințe dreptunghiulare care a crescut o dată cu venirea triburilor iașilor (alani) în secolul al XIII-lea. Târgul Iașilor a fost ocupat în timp de pecenegi, cumani, alani și tătari.

Orașul Iași a fost menționat pentru prima oară într-un privilegiu comercial emis în 1408 de domnul Moldovei Alexandru cel Bun. Deoarece existau clădiri mai vechi de această dată (spre exemplu presupusa Biserică armeană construită în 1395), se crede că orașul este mult mai vechi, cel puțin cu câteva decenii înainte de această dată, fapt dovedit și de zidurile Curții Domnești.

Emis din Suceava în 6 octombrie 1408 (6916), respectivul document menționa:

„+ Din mila lui Dumnezeu, noi, Alexandru voievod, domn al Țării Moldovei. Facem cunoscut cu această carte a noastră tuturor celor care o vor vedea sau o vor auzi că am încheiat cu sfetnicii și cu orășenii din târgul Liov și cu tot poporul lor și am făcut așezământ despre vămi, în țara noastră, și am încheiat cu dânșii ca să umble în țara noastră cu mărfurile lor. Și le-am rânduit vămi și le-am ușurat să dea vamă, în țara noastră astfel… Iar cine va merge spre părțile tătărăști, <va plăti> pentru 12 cântare, în Suceava, o rublă de argint, în IAȘI treizeci de groși (…) Iar cine va duce vite la tătari <va plăti> la vama principală, în Suceava, de vită patru groși, iar în Iași doi groși… iar pentru o sută de oi, în Suceava șaizeci de groși, iar în Iași treizeci de groși…”

Copia slavonă după pergamentul original, fost în Arhiva orașului Liov, a fost realizată de I. Bogdan și se păstrează la Biblioteca Academiei Române (nr. 5231). Documentul era întărit cu pecetea domnească, „+ Pecetea lui Io Alexandru voievod <domn> al Țării Moldovei“.

Domnitorii Moldovei, prevăzători în fața atacurilor ce puteau interveni asupra capitalei (Suceava în acele timpuri), din partea polonezilor sau ungurilor, și-au ridicat în timp și alte curți domnești la Hârlău, Cotnari, Vaslui și Iași. Astfel tot în timpul domniei lui Alexandru cel Bun (1400-1432), Iașul este pomenit ca fiind una din curțile domnești, în hrisovul ce i-l da unui anume Iurja Atoc, unde aceasta este numită „Curtea noastră dela Iași”.

În 1564, domnitorul Alexandru Lăpușneanu a mutat aici capitala Moldovei de la Suceava. Schimbarea statutului dintr-un simplu târg , în cel de curte domnească în sec. XV și apoi in capitală în sec. XVI, duce la dezvoltarea accelerată a a orașului, prin atragerea de mesteșugari, negustori, cei mai mulți dintre ei străini. Astfel un misionar catolic, Remond, găsește în 1636 la Iași armeni, unguri, polonezi, dar și francezi și venețieni. O perioadă de intensă inflorire a vieții economice, comerciale și culturale se înregistrează în sec. XVII, în timpul domniei lui Vasile Lupu. În 1640, Vasile Lupu a înființat aici prima școală în limba română și o tipografie în biserica Trei Ierarhi. În 1643, prima carte tipărită în Moldova a apărut la Iași.

Palatul Ocârmuirii din Iași în timpul unei procesiuni militare. Litografie de epocă

Orașul a fost incendiat de mai multe ori, de tătari în 1513, de otomani în 1538, de cazaci în 1650 și de polonezi în 1686. Unul din cele mai dramatice momente pentru oraș a fost distrugerea din 1650, când cazacii și tătarii au atacat Moldova, răspunzând refuzului lui Vasile Lupu de a-și căsători fiica cu Timuș Hmelnitchi. Miron Costin ne spune că „au ars atunce tot orașu”, curtea fiind abandonată de dărăbanii lăsați de domn pentru pază. Singura salvare a locuitorilor erau Codrii Iașilor, din apropiere.

După jaful și incendiul din 1650, orașul trece printr-un alt mare incendiu, provocat de polonezi în 1686. Oamenii se ascundeau prin mănăstiri, singurele locuri fortificate din oraș, alături de curte, însă chiar și așa nu scăpau de foc sau de pericolul robiei. În 1734, orașul a fost afectat de o epidemie de ciumă.

Prin Pacea de la Iași, cel de-al șaselea război ruso-turc a luat sfârșit în 1792. În 1822, turcii au luat cu asalt orașul, pentru a potoli revoluționarii greci ai Eteriei, conduși de Alexandru Ipsilanti.

Între 1565 și 1859, orașul a fost capitala Moldovei, apoi, între 1859 și 1862, atât Iași cât și București au fost capitalele de facto ale Principatelor Unite ale Moldovei și Valahiei. În 1862, când uniunea celor două principate a devenit deplină sub numele de România, capitala țării a fost stabilită la București.

La sfârșitul secolului al XIX-lea, orașul era reședința județului Iași și avea o populație de 59.427 de locuitori. În timpul primului război mondial, pentru doi ani, autoritățile române și familia regală s-au refugiat la Iași, timp în care orașul a fost capitala României neocupate, după ce Bucureștiul a căzut în mâinile Puterilor Centrale la 6 decembrie1916. Administrația și familia regală au revenit la București în noiembrie 1918.

Al Doilea Război Mondial a reprezentat o perioadă neagră în istoria ieșeană. La cinci zile de la intrarea României în război, Antonescu a declanșat, cu concursul autorităților publice locale, Pogromul de la Iași din 27-29 iunie 1941 împotriva cetățenilor români de etnie evreiască. În conformitate cu datele prezentate de autoritățile române, în cele trei zile de pogrom, continuat cu victimele „trenurilor morții” au fost uciși 13.266 de evrei. Acest pogrom a fost unul dintre cele mai grave evenimente de acest fel din lume. Cele două morminte comune ale victimelor pogromului, aflate în cimitirul evreiesc din oraș sunt o mărturie veșnică a acestui masacru.

În mai 1944, orașul a fost scena unor lupte grele între armatele româno-germane și Armata roșie și o mare parte din zona istorică a orașului a fost distrusă. La 21 august 1944, Iașul a fost ocupat de forțele sovietice.

În perioada postbelică orașul a continuat să se dezvolte, construindu-se noi cartiere și întreprinderi industriale, continuând să fie un important centru universitar.

Evenimente istorice

Biserica Trei Ierarhi

Mănăstirea Cetățuia

Palatul Cuza (azi Muzeul Unirii)

  • 1600 – Mihai Viteazul a consfințit la Iași unirea Moldovei, Țării Românești și a Transilvaniei
  • 1638 – primul orologiu din țările române a fost cel instalat pe la 1638 de Vasile Lupu în turnul de la Trei Ierarhi
  • 1646 – este publicată în tipografia de la „Sf. Trei Ierarhi” prima carte de legi în limba română, intitulată Carte românească de învățătură de la pravilele împărătești și de la alte giudețe
  • 1659 – 1670 – înființarea Sinagogii Mari, cea mai veche din țară la acest moment (cele mai multe informații referitoare la acest edificiu se găsesc în Descrierea Moldovei a lui Dimitrie Cantemir)
  • 1698 – prima lucrare filozofică românească scrisă de Dimitrie Cantemir, Divanul sau Gâlceava înțeleptului cu lumea sau Giudețul sufletului cu trupul
  • 1714 – Dimitrie Cantemir este primul român ales membru al unei academii, Academia din Berlin
  • 1755 – a fost tipărit la Mitropolia Moldovei primul abecedar în limba română din Moldova, la porunca Mitropolitului Iacob Stamati
  • 1790 – a apărut la Iași, Courrier de Moldavie, gazetă săptămânală, în limba franceză. Este primul periodic tipărit pe teritoriul Principatelor Române (18 februarie 1790 – 1 aprilie 1790).
  • 1816 – prima reprezentație de teatru în limba română, Mirtil și Hloe, jucată în casa hatmanului Constantin Ghica (27 decembrie)
  • 1821 – izbucnește la Iași mișcarea de eliberare a Greciei de sub dominația otomană
  • 1830 – este înființată prima bibliotecă publică din Moldova, Biblioteca Societății de Medici și Naturaliști din Iași
  • 1833 – a luat ființă cea mai veche societate științifică românească: Societatea de Medici și Naturaliști din Iași (18 martie)
  • 1834 – se pune în scenă primul spectacol muzical în limba română: Cantata pastorală sau Serbarea păstorilor moldoveni, de Gheorghe Asachi. În acest spectacol își are debutul actoricesc Matei Millo (11 aprilie).
  • 1834 – Gheorghe Asachi scrie prima lucrare dramatică românească inspirată din istoria națională, cu ocazia încoronării lui Mihail Sturdza: Dragoș, întâiul domn suveran al Moldovei.(26 august)
  • 1834 – primul monument din țările române: Obeliscul cu lei din parcul Copou, monumentul Regulamentului Organic (prima constituție a Moldovei)(8 noiembrie)
  • 1834 – primul muzeu de acest gen din România: Muzeul de Istorie Naturală din Iași în fosta Casă Ruset (4 februarie)
  • 1835 – Academia Mihăileană, prima instituție modernă de învățământ superior din Moldova, precursoare a Universității din Iași
  • 1839 – prima expoziție românească: „Expoziția plantelor și florilor exotice”
  • 1840 – primul Teatru Național din România, sub direcțiunea lui Costache Negruzzi, Vasile Alecsandri și Mihail Kogălniceanu (conducerea trupei românești: Costache Caragiali)
  • 1840 – apare prima revistă istorică română, Arhiva românească, editată de Mihail Kogălniceanu (martie 1840 până în 1862)
  • 1840 – apare revista Dacia literară, considerată prima tribună literară românească de prestigiu, sub conducerea lui Mihail Kogălniceanu (19 martie)
  • 1848 – reprezentația primei operete românești, Baba Hârca de Alexandru Flechtenmacher(26 decembrie)
  • 1848 – Iașul este inițiatorul Revoluției de la 1848, care s-a extins ulterior pe întreg teritoriul românesc.
  • 1855 – apare Korot Haitim (Vocile timpurilor), primul ziar în idiș din Principate
  • 1856 – prima Grădina Botanică din România
  • 1857 – inființarea Băncii Nulandt, prima bancă de credit ipotecar din România.
  • 1858 – la 8 iulie se introduc in circulație primele timbre poștale, celebrele „Cap de bour”, iar pe 15 iulie, s-au pus în circulație primele mărci poștale cu stema Moldovei
  • 1859 – prima Universitate de Medicină din România
  • 1860 – inaugurarea Universității din Iași, prima universitate română, în clădirea actualei Universităti de Medicină și Farmacie Gr. T. Popa (26 octombrie)
  • 1862 – prima lucrare românească de geologie: „Calcarul de la Repedea” de Grigore Cobălcescu
  • 1863 – se înființează asociația culturală Junimea
  • 1868 – se naște la Iași Emil Racoviță, primul savant român participant la o expediție științifică internațională
  • 1877 – Nafti Hertz Imber scrie la Iași poezia Tikvatenu (Speranța noastră), prima versiune a imnului Israelului (Hatikva/ Speranța). Poezia a fost publicată în 1886, la Ierusalim, într-un volum intitulat Barkayi (Luceafărul de Dimineață).
  • 1876 – primul Teatru Evreiesc din lume, inființat de Avram Goldfaden
  • 1883 – (21 decembrie) – apare primul volum de versuri al lui Mihai Eminescu, Poesii
  • 1887 – prima publicație medicală din România: Revista Medico-Chirurgicală
  • 1912 – (19 noiembrie) – se naște la Iași George Emil Palade, singurul român laureat al premiului Nobel (Fiziologie și Medicină, 1974).
  • 1918 – inaugurarea primei case memoriale din România: Bojdeuca lui Ion Creangă
  • 1941 – între 27 și 29 iunie, Pogromul de la Iași a fost unul din cele mai violente pogromuri contra evreilor din istoria României, inițiat de generalul Ion Antonescu și secondat de autoritățile publice locale. Au fost uciși 13.266 de evrei. Numarul de evrei ucisi in Romania si evidentiat in raport nu este sustinut de dovezi .Dovezile nu pot concluziona asa un numar iar marturiile romanilor contrazic versiunea oficiala de asuprire a evreilor din Romania. O ancheta DNA poate elucida numarul real de victime si trage la raspundere pe cei care au obtinut foloase materiale ilicite.
  • 1976 – inaugurarea Muzeului Teatrului (26 decembrie 1976), singurul de acest gen din țară, în casa vornicului Alecsandri. După retrocedarea sediului Muzeului din str. V. Alecsandri (imobil de secol al XVIII-lea), muzeul a fost reorganizat sub forma Colecției „Istoria teatrului românesc”, la etajul Muzeului „Mihai Eminescu” din Parcul Copou, expoziție inaugurată la 22 februarie 2009 .

Geografie

Municipiul Iași se află în partea de est a Moldovei, în Câmpia Moldovei, fiind așezat în calea vechilor drumuri comerciale care legau nordul și vestul Europei de sud-estul continental și de Orientul Apropiat. Orașul se află pe râul Bahlui, un afluent al Jijiei, care se varsă în râul Prut. În perioada medievală Târgul Ieșilor se afla situat pe una dintre cele mai importante artere comerciale din zonă, respectiv pe axa Lvov (Polonia) – Constantinopol, cel mai important oraș din acea perioadă. Situarea pe această axă a ajutat la dezvoltarea sa, deoarece pe aici treceau toți comercianții spre și dinspre Constantinopol.

Așezare geografică

Prin extinderea lui, Iașul este legendara „urbe a celor 7 coline”, comparat în 1691 de italianul Marco Bandini ca fiind „O nouă Romă”. Cele șapte coline sunt Cetățuia, Galata, Copou, Bucium-Păun, Șorogari, Repedea și Breazu, cu altitudini variind între 40 m în Lunca Bahluiului și 400 m pe Dealul Păun și Dealul Repedea. Principalele coline sunt Copou, Cetățuia, Tătărași și Galata. Orașul mai este traversat de râul Nicolina, râul Bahlui și de pârâul Șorogari (numit în evul mediu Cacaina, deoarece aici se aruncau gunoaiele); la răsărit de oraș, curge pârâul Ciric, pe care sunt create artificial trei lacuri cu scop de agrement.

Topografie

Iași, panoramă spre Centrul Comercial Palas și Palatul Culturii

Grădina Palas

Situat la nord de Codrii Iașilor, orașul vechi se află într-un patrulater delimitat de actualele străzi Ștefan cel Mare (Ulița Mare), Alexandru Lăpușneanu, Independenței (Podul Hagioaiei), Elena Doamna și Grigore Ghica (Ulița Rusească), nucleul orașului aflându-se în zona Palatului Culturii (fostul Palat Domnesc) și Costache Negri (Ulița Veche).

Orașul nou s-a extins în toate direcțiile, cuprinzând în prima fază (secolele XVIII-XIX) cartierele Copou, Sărărie, Țicău, Tătărași, Ciurchi, Galata și parțial Nicolina și Păcurari. În a doua fază (secolul XX), au fost incluse cartierele Păcurari (partea nouă, de vest), Nicolina (partea nouă, de sud, azi numită C.U.G.), Frumoasa-Poitiers, Socola, Bucium, Canta, Mircea cel Bătrân, Alexandru cel Bun, Dacia și Grădinari, la acestea adăugându-se Zona Industrială. Orașul are ca suburbii câteva localități care, din punct de vedere administrativ, sunt considerate încă așezări rurale, dar, din punct de vedere edilitar, se prezintă ca așezări urbane: Dancu, Tomești, Ciurea și Lunca Cetățuii. Tendința urbană este de extindere a Iașilor, aceste localități fiind incluse în zona metropolitană, alături de alte localități: Păun, Bârnova, Horpaz, Miroslava, Valea Lupului și Breazu. În urma exploziei fenomenului construcțiilor din ultimul deceniu, unele dintre aceste localități sunt astăzi practic unite cu orașul.

Clima

Clima prezintă un caracter continental pronunțat, fiind influențată de masele de aer cu proveniență răsăriteană. Vara predomină timpul secetos cu temperaturi ridicate, iar iarna se simte din plin efectul maselor de aer venite dinspre nord și nord-est, regiunea fiind frecvent bântuită de viscole. Secetele, brumele târzii de primăvară și timpurii de toamnă, aversele de ploaie însoțite de căderi de grindină, completează trăsăturile regimului climatic continental specific.

Date climatice pentru Iași, Romania
Luna Ian Feb Mar Apr Mai Iun Iul Aug Sep Oct Nov Dec Anual
Maxima medie °C (°F) −0.1
(31,8)		 2.1
(35,8)		 8.1
(46,6)		 16.5
(61,7)		 22.4
(72,3)		 25.3
(77,5)		 26.8
(80,2)		 26.6
(79,9)		 22.7
(72,9)		 16.1
(61,0)		 8.4
(47,1)		 2.7
(36,9)		 14,8
(58.6)
Media zilnică °C (°F) −3.7
(25,3)		 −1.8
(28,8)		 3.0
(37,4)		 10.3
(50,5)		 16.1
(61,0)		 19.2
(66,6)		 20.5
(68,9)		 19.9
(67,8)		 15.9
(60,6)		 10.0
(50,0)		 4.3
(39,7)		 −0.6
(30,9)		 9,4
(48.9)
Minima medie °C (°F) −6.9
(19,6)		 −4.8
(23,4)		 −0.8
(30,6)		 5.2
(41,4)		 10.4
(50,7)		 13.7
(56,7)		 15.0
(59,0)		 14.3
(57,7)		 10.7
(51,3)		 5.5
(41,9)		 1.1
(34,0)		 −3.4
(25,9)		 5,0
(41.0)
Minima istorică °C (°F) −30.6
(−23,1)		 −36.3
(−33,3)		 −22.7
(−8,9)		 −9.4
(15,1)		 −3
(26,6)		 3.5
(38,3)		 6.3
(43,3)		 4.6
(40,3)		 −3.5
(25,7)		 −9.6
(14,7)		 −21.1
(−6,0)		 −29.5
(−21,1)		 −36,3
(−33.3)
Precipitații mm (inches) 32
(1.26)		 31
(1.22)		 31
(1.22)		 53
(2.09)		 63
(2.48)		 101
(3.98)		 83
(3.27)		 56
(2.2)		 48
(1.89)		 25
(0.98)		 35
(1.38)		 31
(1.22)		 589
(23,19)
Zăpadă cm (inches) 11.3
(4.45)		 14.3
(5.63)		 11.9
(4.69)		 6.9
(2.72)		 0.0
(0)		 0.0
(0)		 0.0
(0)		 0.0
(0)		 0.0
(0)		 0.7
(0.28)		 10.4
(4.09)		 6.3
(2.48)		 61,8
(24,33)
Nr. de zile cu precipitații (≥ 1.0 mm) 6 6 6 8 8 9 9 5 5 5 6 7 80
Ore însorite 69.1 77.6 127.6 170.1 234.9 254.7 272.8 270.1 208.0 155.8 73.0 57.3 1.971,0
Sursa nr. 1: NOAA
Sursa nr. 2: Romanian National Statistic Institute (extremes 1901-2000)

Orașe apropiate

Iași, vedere spre cartierele Autogară, Canta, Păcurari

Demografie

Circle frame.svg

Componența etnică a municipiului Iași

Români (88.93%)

Necunoscută (9.83%)

Altă etnie (1.23%)

Circle frame.svg

Componența confesională a municipiului Iași

Ortodocși (84.42%)

Romano-catolici (2.98%)

Necunoscută (10.09%)

Altă religie (2.5%)

Conform recensământului efectuat în 2011, populația municipiului Iași se ridică la 290.422 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 320.888 de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (88,94%). Pentru 9,83% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută.    Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (84,42%), cu o minoritate de romano-catolici (2,98%). Pentru 10,09% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională.

Conform estimărilor Institutului Național de Statistică (INS), populația stabilă a municipiului Iași ar fi fost, la 1 ianuarie 2013, de 321.606 locuitori, ceea ce ar însemna o creștere de 10% în numai doi ani.

Conform datelor furnizate de Institutului Național de Statistică (INS), la 1 ianuarie 2015 populația stabilă a municipiului Iași era de 357.192 de locuitori, menținându-se creșterea numărului de locuitori față de data recensământului efectuat în 2011 și fiind al doilea după București.

Evoluție istorică

Palatul Roznovanu, sediul Primăriei Municipiului Iași
  • sec. XVIII: 30.000-50.000
  • 1831: 59.880
  • 1859: 65.745
  • 1912: 75.229

Rezultatul recensământului din 1930 pentru municipiul și județul Iași

Iași – evoluția demografică

Date: Recensăminte sau birourile de statistică – grafică realizată de Wikipedia

Educație

Universitatea „Al. I. Cuza”

 Iașul    este orașul marilor idei, al primei mari uniri, al primului spectacol de teatru în limba română, al primului muzeu literar memorial (Bojdeuca din Țicău) și al primului Muzeu de Istorie Naturală.

În oraș, pe dealul Copoului, se află cea mai veche universitate din România, Universitatea din Iași, numită azi și Universitatea „Alexandru Ioan Cuza. Întemeiată în 1860 prin decret de către principele Alexandru Ioan Cuza, continuatoare a vechii Academii Mihăilene, universitatea are astăzi 15 facultăți, cu peste 40.000 de studenți. Clădirea principală, monument de arhitectură, a fost ridicată în 1896.

Tot in Iași se află continuatoarea primei școli superioare de inginerie din România, Universitatea Tehnică „Gh. Asachi”, cu peste 15.000 de studenți, prima școală superioară de muzică din România, Universitatea de Arte „George Enescu”,    Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”[34], Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad”, Universitatea Petre Andrei.

În Piața Eminescu, în perioada interbelică, s-a ridicat clădirea Fundației Culturale Regale, ce astăzi găzduiește cea mai veche bibliotecă universitară din țară, Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu”, cu un fond de carte ce se apropie de 3 milioane de exemplare, unele foarte rare.

Principalele campusuri studențești se află în Tudor Vladimirescu (22 cămine) – unde se află cel mai mare cămin din partea de sud-est a Europei, Codrescu (5 cămine și complexul internațional Gaudeamus), Titu Maiorescu (4 cămine), Târgușor-Copou (4 cămine) și Agronomie (4 cămine).

Economie

Iași este un centru economic important al României. Industriile principale sunt metalurgia (SC Arcelor Mittal Tubular Products, SC Tehno Steel), medicamentele (SC Antibiotice SA), textilele (SC IasiConf SA, SC Iasitex SA) și industria alimentară. Sectorul bancar și cel al informației au luat avânt în ultimii ani, numeroase bănci și companii de software fiind prezente în oraș.

Iași este de asemenea un centru comercial regional important, aici existând numeroase centre comerciale (Iulius Mall, Moldova Center, Ansamblul Palas, Felicia Shopping Center, Era Shopping Center, Hala Centrală, Axa Niciman etc.) și mai multe hyper și supermarket-uri (Arabesque, Auchan, Billa, Carrefour, Dedeman, Kaufland, Leroy Merlin, Lidl, Metro, Mobexpert, Mr. Bricolage, Praktiker, Selgros). Alte proiecte sunt în curs de realizare (Maximall, Green Plaza Iași etc.).

Instituții și puncte de interes

Palatul Culturii, vedere aeriană

Casa Dosoftei

Catedrala Mitropolitană

Cine vrea să descopere Iașul va intra aici ca pe o imensă poartă a istoriei neamului românesc. La Iași „fiecare piatră vorbește de trecut”, prin numărul mare de mănăstiri, muzee, case memoriale. De aceea, se poate spune că orașul Iași este un veritabil muzeu național, prin comorile de istorie și de artă pe care le are.

„Sunt români care n-au fost niciodată la Iași, deși n-ar trebui să fie nici unul, căci cine n-a fost aici nu poate să străbată cu înțelegere foile celor mai frumoase cronici, nu se poate pătrunde după cuviință de spiritul trecutului nostru care trăiește în acest loc mai viu și mai bogat decât oriunde aiurea […]. În conștiința lui naționala ar fi o lipsa dacă el n-ar fi vazut orașul care a fost și-și zice încă astăzi, cu mândrie, capitala Moldovei…”

—Nicolae Iorga

În Iași, se află Biserica „Sf. Nicolae Domnesc”, cea mai veche din oraș, ctitorie a lui Ștefan cel Mare, restaurată integral la sfârșitul secolului XIX. De asemenea, mai pot fi vizitate biserica Trei Ierarhi și Mănăstirea Golia, mărturii ale gusturilor estetice ale unui mare domnitor Vasile Lupu, Catedrala Mitropolitană, Casa Dosoftei, Palatul Culturii, Casa Pogor cu „Masa Umbrelor”, aleile Copoului cu mireasma de tei și cu ecouri de vers eminescian (Teiul lui Eminescu și Muzeul „Mihai Eminescu”), Casele memoriale „Mihail Sadoveanu”, „George Topârceanu”, „Mihai Codreanu”, „Otilia Cazimir”, Biblioteca Universitară „Mihai Eminescu”, fondată ca bibliotecă a Academiei Mihăilene. Alte monumente importante din perioada medievală sunt: Mănăstirea Galata, din timpul lui Petru Șchiopul, Biserica Sfântul Sava, (înc. sec. XVII), bisericile Bărboi, Barnovschi, Ioan Zlataust, Sf. Dimitrie, Talpalari, Sf. Teodor, Sf. Andrei, Sf. Constantin, Sf. Pantelimon, Mănăstirea Cetățuia – ctitorie a lui Gheorghe Duca – sau Mănăstirea Frumoasa, din sec. XVIII. Primul spital din oraș a fost întemeiat la jumătatea sec. XVIII în jurul Mănăstirii Sfântul Spiridon, al cărui nume îl poartă și astăzi. Spitalul Sfântul Spiridon este cel mai mare din zona Moldovei.

În zona de sud a orașului, în cartierul C.U.G.2 se află Parcul Tehnologic Iași și Centrul Expozițional Moldova. Din punct de vedere arhitectonic, Iașii de azi se prezintă ca un adevărat amestec de nou și vechi, de istorie și modernitate, de iarbă, beton și sticlă. Clădiri cu mare valoare istorică se află printre blocuri noi de locuințe (mai mult sau mai puțin moderne). În perioada anterioară regimului comunist s-au pierdut în elanul modernizator clădiri importante precum turnul mânăstirii Trei Ierarhi sau bisericile Dancu si Sf. Vineri. Însă adevăratele ravagii orașul le-a suferit în perioada comunistă, când s-a distrus o bună parte a centrului vechi, fără a se ține cont de faptul că multe din clădirile demolate dădeau o personalitate urbei. Au avut de suferit zonele Piața Unirii (grav afectată de bombardamentele din 1943-1944), Târgu Cucu, fost cartier evreiesc, Bulevardul Ștefan cel Mare și altele. Unele demolări aveau ca scop curățirea orașului de clădirile insalubre și mizere sau rămase în ruină de pe urma războiului, altele aveau alte scopuri. Chiar și în aceste condiții, au rămas în picioare multe clădiri importante și, pe bună dreptate, Iașii este considerat un adevărat muzeu; în fiecare colț al său se simt urmele trecerii unei personalități de seamă a literaturii, științei, filozofiei, istoriei sau politicii românești.

„Iașul este orașul care face impresia unui bătrân gânditor, îmbrăcat în zdrențe, întrebat numai la zile mari și la nevoi, și uitat când este vorba de bine și belșug.”

—Nicolae Hortolomei
Cartiere

Obiective istorice și turistice

Monumentul Unirii din 1918,
grup statuar dăruit Iașului de prințesa Olga Sturza în 1927
Articol principal: Lista obiectivelor din Iași.
Clădiri și monumente istorice

Biserici și mănăstiri:

Catedrale:

Mănăstiri:

Turnul mănăstirii Golia

Biserici:

Strada Lăpușneanu

Parcuri, grădini

Orașul este renumit pentru numeroasele plantații de tei, arbore considerat un simbol local. Numeroase exemplare de Tilia tomentosa se regăsesc în aliniamente stradale, dar și în următoarele parcuri:

Obiective istorice și turistice din împrejurimi

Institutul de Anatomie

În județul Iași se mai află:

Hoteluri

Grand Hotel Traian

Sunt peste 40 de hoteluri și pensiuni în Iași.

  • Hotel Ramada ****
  • Hotel International – Palas****
  • Hotel Grand Hotel Traian ****
  • Hotel Unirea ****
  • Hotel Little Texas ****
  • Hotel Eden ***
  • Hotel Belleville ****
  • Hotel Bellaria Hotel ****
  • Hotel Continental **
  • Hotel Best Western Hotel Astoria ***
  • Hotel Diplomat ****
  • Pleiada Boutique Hotel *****

Viața culturală

„…Călător și trecător, cum eram întotdeauna, Iașii sunt pentru mine un popas tihnit (…). Veselia lui îmi apare în fel cu totul intelectual, sub icoana amicilor mei literați, adunați în discuțiuni și lectură (…). O zi petrecută în Iași era pentru mine o sărbătoare discretă și ales nuanțată. Mă simțeam în Iași mai aproape de locul ideal unde fiecare ar vrea să-și petreacă viața ca nicăieri aiurea. Era, în acest oraș domnesc, cuprins de melancolia amintirilor prea mari, mai multă inteligență și mai mult cult pentru cele intelectuale, decât în oricare centru românesc…”

—Gala Galaction – „Iașii – precum erau”

Odată cu stabilirea capitalei Moldovei la Iași, acesta cunoaște o dezvoltare accelerată pe toate planurile, urban, comercial și cultural. Astfel în secolul al XVI-lea, Despot Vodă inaugurează în Iași „Școala latină de la Cotnari”, instituție care a promovat studiile de latină nu numai în Iași și în întreaga Moldovă, ci în întreg spațiul românesc.

În anul 1641 la Iași se înființează „Academia Vasiliană” și prima tipografie din Moldova, în timpul domniei lui Vasile Lupu (1634 – 1653). ]n anul 1646 Mitropolitul Varlaam publică la Iași „Cazania” sau „Carte românească de învățătură”. Tot în acest an apare primul cod de legi în limba română.

La 18 martie 1833, la Iași s-a înființat prima societate științifică românească și anume Societatea de Medici și Naturaliști. Sediul acesteia este în casa Roset, clădirea în care se găsește și Muzeul de Istorie Naturală din Iași, muzeu înființat în 1834.

În anul 1835 la Iași este înființată „Academia Mihăileană”, în anul 1836 se înființează Conservatorul Filarmonic Dramatic din Iași, iar în anul 1860 este înființată Universitatea „Al. I. Cuza”. Celebra tragediană Agatha Bârsescu a fost una din profesoarele de la Conservatorul din Iași.

În anul 1863 este constituită Societatea cultural-literară „Junimea”, în cadrul căreia s-au afirmat cele mai mari personalități ale culturii românești: Mihai Eminescu, Titu Maiorescu, Costache Negruzzi, Ion Creangă, AD Xenopol, Vasile Alecsandri, Ioan Slavici, Ion Luca Caragiale și alții.

În continuare Iașul cunoaște o viață literară efervescentă, prin scriitorii care au trăit și au creat aici. Străzile orașului au fost străbătute de nume strălucite ale culturii românești cum sunt Mihai Eminescu, Ion Creangă, Titu Maiorescu, Costache Negruzzi, Ionel Teodoreanu, Otilia Cazimir, George Topârceanu, Nicolae Gane, Mihai Codreanu și alții. Aici a trăit o mare parte a vieții Mihai Sadoveanu și a compus o parte din opera sa, în „castelul din Copou”.

Viața teatrală cunoște și ea o dezvoltare puternică. După primul spectacol în limba română dat de Gheorghe Asachi în casele boierului Ghica, spectacolele trupelor străine (italiene, franceze, rusești) se dădeau în săli special amenajate. În 1832, o altă trupă franțuzească de comedii și vodeviluri sosește în Iași sub direcția a doi frați Fouraux și preface în teatru casa doctorului Peretz din strada Goliei. Sala de teatru activa sub firma „Théâtre de varieté”. Pe scena acestui teatru, în 10 aprilie 1834, Gheorghe Asachi a organizat spectacolul în limba română intitulat „Serbarea păstorilor moldoveni”, în care „actorii” erau Gheorghe Asachi, Vasile Alecsandri, Matei Millo, Mihail Kogălniceanu, Al. Mavrocordat, N. Docan, Scarlat Vărnav și alți fii de boieri. În anul 1840 se înființează Teatrul Național, sub direcțiunea lui Costache Negruzzi, Vasile Alecsandri și Mihail Kogălniceanu, conducerea trupei românești fiind asigurată de Costache Caragiali. Teatrul Național a funcționat din 22 decembrie 1846 în noua sală a Teatrului cel Mare de la Copou. Aici se joacă „Baba Hârca”, prima opereta românească, muzica semnată de A. Flechtenmacher, Matei Millo interpretând rolul principal, fiind și primul actor român care încearcă travestiul. Obține un triumf cum nu se mai pomenise pe scena ieșeană până atunci. Costumul este păstrat și astăzi la Muzeul Mihai Eminescu din Iași. Din numele mari care au jucat în trecut pe scenele teatrelor din Iași, se remarcă Matei Millo, Maria Filotti, Miluță Gheorghiu (inegalabil în rolul Chiriței), iar în zilele noastre Tamara Buciuceanu Botez, Draga Olteanu Matei, au urcat pe scena ieșeană pentru a da viață rolului Chiriței.

În noaptea de 17 spre 18 februarie 1888, în urma unui incendiu devastator, clădirea Teatrului de la Copou este distrusă. Demersurile pentru construirea unui nou local de teatru au durat până în 1894 când este aprobat contractul cu arhitecții vienezi Fellner și Helmer și a fost construită actuala clădire a teatrului, considerată a doua cea mai frumoasa cladire din lume a unui teatru, conform unui top întocmit de televiziunea BBC, realizat cu ocazia „Zilei mondiale a teatrului”.

În anul 2012, orașul și-a depus candidatura pentru a deveni Capitală Culturală Europeană în 2021, iar pentru a-și susține candidatura, a fost ales sloganul Iași 2021-lnterfața răsăriteană a culturii europene, bazându-se în acest sens, pe relațiile culturale transfrontaliere cu Cernăuțiul și Chișinăul. Din anul 2013, pentru a putea intra în competiție, a fost organizat Festivalul Internațional al Educației (din luna mai) sau FILIT (în luna octombrie) care reunește scriitori renumiți din întreaga lume.

Muzee, instituții culturale

Teatrul Național

Reprezentanțe culturale

După reinstaurarea regimului democratic în România în anul 1990, au fost deschise la Iași mai multe centre culturale străine. În prezent, funcționează în municipiul Iași:

  • Centrul Cultural Francez
  • Centrul Cultural German Iași
  • Centrul Cultural Britanic (British Council)
  • Centrul Cultural al Americii Latine și Caraibelor
  • Centrul Cultural Elen „Panellinion”

Sănătate

  • Spitalul Universitar „Sf. Spiridon”
  • Spitalul clinic de Urgențe
  • Spitalul clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria”
  • Spitalul clinic de Obstetrică și Ginecologie „Elena Doamna”
  • Spitalul clinic de Obstetrică și Ginecologie „Cuza-Vodă”
  • Spitalul clinic „Dr. C.I. Parhon”
  • Spitalul pentru elevi și studenți
  • Spitalul clinic de Recuperare
  • Spitalul clinic de Pneumoftiziologie
  • Institutul regional de Oncologie
  • Institutul de Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. George I.M. Georgescu”
  • Spitalul clinic de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva”
  • Institutul de Psihiatrie „Socola”
  • Spitalul clinic de Neurologie „prof. dr. N.Oblu”
  • Spitalul Militar
  • Spitalul Universitar CFR
  • Spitalul de Balneofizioterapie și îngrijiri Paleative „Sf. Sava” – Recumedis
  • Spitalul particular „Arcadia Hospital”
  • Spitalul Providența – Mitropolia Moldovei și Bucovinei

Primul centru din zona Moldova pentru bolnavii de Alzheimer s-a deschis la Iași, în condițiile în care peste 6.000 de ieșeni sunt diagnosticați cu această boală.

Calitatea aerului

Orașul Iași este al doilea cel mai poluat oraș din România. În 2015, poluarea cu particule fine (PM10) a depășit în mod repetat pragurile legale. Traficul rutier, șantierele nesupravegheate și lipsa acută a spațiilor verzi (orașul deține în jur de 11 metri pătrați de spațiu verde pe cap de locuitor) sunt câteva din motivele din spatele acestor probleme. În 2014, Comisia Europeană a lansat acțiuni legale împotriva României, citând situația din Iași, Brașov și București ca example de neconformitate cu legislația de mediu comunitară.

Transporturi și comunicații

Gara Iași
Transportul feroviar

Iași este un nod feroviar aflat la intersecția dintre Magistrala Făurei – Tecuci – Iași – Ungheni, linia principală Iași – Pașcani și ramificațiile Iași – Dorohoi, Iași – Hârlău.

În oraș sunt patru gări: Gara Iași, Gara Internațională Nicolina, Gara Nicolina, Gara Socola și o stație de triaj la Socola. Municipiul Iași este conectat prin legături directe cu principalele orașe ale țării și cu Republica Moldova.

În prezent, Gara Iași se află într-un proces de renovare, început în anul 1989, cu termen de finalizare neasumat.

Aeroportul Internațional Iași
Transportul aerian

În partea estică a orașului se află Aeroportul Internațional Iași, având trei terminale modernizate și o pistă de 2.400 m finalizată în 2014[43]. Din Iași se asigurǎ legǎturi directe cu București, Bologna, Londra, Roma, Tel Aviv, Torino, Treviso, Viena, iar în timpul sezoanelor turistice alte destinații sunt completate prin zboruri charter precum Antalia, Heraklion și Rhodos. În 2015, aeroportul a anunțat introducerea unui zbor către Istanbul, Milano, Munchen, Paris și din 2016 spre Cluj, Timișoara, Barcelona, Bruxelles, Catania, Köln și Madrid.

Transportul rutier

Rețeaua de străzi a orașului, dezvoltată în ultimii 50 ani, o continuă pe cea din evul mediu, asigurând un trafic fluent, cu excepția orelor de vârf, când numărul tot mai mare al mașinilor duce la producerea unor mari ambuteiaje (mai ales în intersecțiile din Piața Unirii, Mircea cel Bătrân, Gară, Podu Roș, Podu de Piatră, Piața M.Eminescu, Elena Doamna, Baza 3, Țesătura).

Există planuri pentru realizarea unei autostrăzi Est-Vest Autostrada Târgu Mureș-Ungheni (Autostrada A8, Montana), ce va face legătura cu „Autostrada Transilvania” (Autostrada A3), la Târgu Mureș[44], a unei șosele de centură, care să preia traficul greu din oraș [45], inaugurată în 2012 și pentru realizarea pasarelei Octav Băncilă, care să facă legătura între cartierele Alexandru cel Bun și Păcurari, cu începerea lucrărilor planificată pentru începutul anului 2008[46], finalizată în 2015. Legătura cu București este asigurată pe drumul european E583, care are ieșire la E85, tot pe aici fiind și principala cale de comunicație cu Transilvania și mai apoi cu Occidentul, de unde, în ultimul timp, vin foarte multe investiții.

Transportul în comun

În anul 1898 Primăria încheie primul contract cu firma germană AEG Berlin, pentru realizarea transportului cu tramvaie electrice la Iași.

Astăzi, transportul în comun este asigurat prin tramvaie, autobuze și microbuze, de către CTP Iași (prin desființarea Regiei Autonome de Transport Public Iași în 16 septembrie 2016). A existat și un transportator privat, Unistil Bârlad, la care s-a renunțat în iunie 2016. Printr-un împrumut de la BERD s-a început reabilitarea infrastructurii rutiere a municipiului și a căilor de rulare tramvai.

Tramvaie

Articol principal: Tramvaiul din Iași.

Liniile de tramvai fac legătura între majoritatea cartierelor orașului. În 1989, rețeaua electrică de tramvai din Iași a atins maxima dezvoltare, cumulând 35 km de cale dublă activă pe trasee.    În 1997 linia de tramvai Podu Roș – C.U.G. II a fost suspendată, aceasta urmând a fi reabilitată în 2013. Deasemenea există o linie de tramvai spre sat Dancu.

Rețeaua de tramvaie din Iași are ecartament 1000 mm.

Ca urmare a lucrărilor de reabilitare a liniilor de tramvai, începute în 2008, circulația tramvaielor pe anumite sectoare a fost oprită până la terminarea lucrărilor.

Tramvai tip GT4 pe Cuza Vodă

Tramvai tip ST10

Parcul actual de tramvaie preluat de către CTP Iași cuprinde 138 tramvaie:

Model Nr. total Nr. în uz Nr. în conservare Nr. casate Proveniență Observații
GT4 95 95 0 0 Stuttgart, Augsburg, Halle
GT5 12 11 0 1 Augsburg vagonul 366 pentru piese
ST7 10 10 0 0 Darmstadt
ST8 6 5 0 1 Darmstadt
ST10 7 7 0 0 Darmstadt
ST11 1 1 0 0 Darmstadt
Be 4/4 9 9 0 0 Berna aduse prin programul „Donație de tramvaie”
Be 8/8 5 4 0 1 Berna aduse prin programul „Donație de tramvaie”; vagonul 711 este folosit pentru piese
Tatra T4R 26 2 9 15 Cehoslovacia cumpărate noi
Tatra T4D 25 7 18 0 Halle
Timiș 6 0 2 4 Timișoara cumpărate noi; au mai rămas doar 6 în depou, restul fiind casate și descompletate
V2A 1 0 1 0 Cluj-Napoca, Oradea modernizate la Nicolina S.A., Iași; un singur vagon în depou, restul fiind casate și descompletate
AEG 2 1 1 0 restaurată la RATP Iași, una în curs de reabilitare
ITB 1 1 0 0 restaurată la RATP Iași, ultimul vagon ITB rămas, restul fiind casate și descompletate
Total 206 153 31 22

Troleibuze

În 2005 circulația troleibuzelor a fost sistată, deși exista aici o rețea foarte extinsă, de 31,3 km.   Rețeaua a intrat în conservare, dar pe unele trasee s-a început dezafectarea acesteia.

Autobuze

Autobuz MAZ al RATP

Parcul de autobuze CTP Iași este format din (100 autobuze), 50 autobuze noi tip MAZ-103, 4 autobuze noi Isuzu Citiport, 8 autobuze noi Eurobus Diamond, 30 autobuze SH de tip Renault R-312 achiziționate din Paris, 9 autobuze SH Mercedes-Benz O-405 achiziționate din San Sebastian, s.a.

Trasee de autobuz din Iași:

Linie Traseu Lungime(dus-întors) Operator
5 Rond Țuțora – Baza 3 – Podu Roș (1) – Rond Dacia 19,60 km RATP Iași
19 Canta – Podu Roș (2) – Frigorifer – Selgros 20 km RATP Iași
20 Tătărași Sud – Păcurari – Metro 18 km RATP Iași
27 Ciurea – Tehnopolis – Bd.Poitiers – Baza 3 – Tătărași Nord 27,5 km RATP Iași
28 Rond Dacia – Piața ACB – Podu Roș (3) – Piața Eminescu – Triumf 22,70 km RATP Iași
29 Tomești – Baza 3 – Podu Roș (2) 19,7 km RATP Iași
30 Canta – Gara – Bd.Nicolae Iorga – Bucium 21,90 km RATP Iași
30b Carrefour ERA – Canta – Bucium 28 km RATP Iași
36 Rond Dacia – Gara – Piața Eminescu – Terasa Breazu 23 km RATP Iași
41 Ciurea – Podu Roș (3) – P.Eminescu 21,40 km RATP Iași
42 Selgros – T.Vladimirescu – P.Eminescu – Rond Copou 22,30 km RATP Iași
43 Selros – T.Vladimirescu – Păcurari 23,90 km RATP Iași
43c Selros – T.Vladimirescu – Păcurari – Carrefour ERA 29,20 km RATP Iași
44 Ciurea – Tehnopolis – Str.Libertății – Piața ACB – Rond Dacia 17,30 km RATP Iași
46 Păcurari – Târgu Cucu – T.Vladimirescu – Bucium 25,10 km RATP Iași
47 Rond Dacia – Pasaj Nicolina – Podu Roș (3) – T.Vladimirescu – Tătărași Sud 21,50 km RATP Iași
50 Piața Eminescu – Piața Unirii – Târgu Cucu – Aeroport 14,50 km RATP Iași
51 Gara Socola – T.Vladimirescu – Sala Polivalentă 11,30 km RATP Iași
52 Piața ACB – Pasaj O.Băncilă – Rond Copou 13 km RATP Iași

Microbuze

Parcul de microbuze CTP Iași este format din 35 de microbuze care acoperă 2 trasee:

48 (8,5 km): Tg. Cucu – Ciric

49 (4,4 km): Tg. Cucu – Cim.Sf.Petru și Pavel

Politică

Municipiul Iași este administrat de un primar și un consiliu local compus din 27 consilieri. Primarul, Mihai Chirica, de la Partidul Social Democrat, a fost ales în . Începând cu alegerile locale din 2016, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:

Partid Consilieri Componența Consiliului
Partidul Social Democrat 14
Partidul Național Liberal 8
Partidul Mișcarea Populară 2
Partidul Alianța Liberalilor și Democraților 2
Candidat independent 1

Dintre consilierii locali, au fost aleși viceprimari Radu Botez (ALDE) și Gabriel-Vasile Harabagiu (PSD).

Sport

Personalități

Articol principal: Lista personalităților din Iași.
Personalități născute în Iași
  • Vasile baron de Balș (n. 1756 – d. 1832, Viena, Austria), cărturar, om politic, căpitan districtual (guvernator) al Bucovinei
  • Constantin Stamati (n. 1786, Huși sau Iași – d. 1869, Ocnița, jud. Hotin, R. Moldova) scriitor
  • Mihail Sturdza (n.1794 – d. 1884, Paris, Franța) domnitor al Moldovei
  • Gheorghe Săulescu (n. 1799 – d. 1875) filolog și poet
  • Mihail Kogălniceanu (n. 1817 – d. 1891, Paris, Franța) om politic, prim-ministru al României
  • Nicolae Vogoride (n. 1820, Iași, Principatul Moldovei – d. 1863, București, Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești), caimacam la conducerea Moldovei
  • Grigore M. Sturdza (n.1821 – d. 1901), prinț român, fiu al domnitorului Mihail Sturdza
  • Alexandru Flechtenmacher (n. 1823 – d. 1898, București), compozitor, autorul muzicii pentru Hora Unirii
  • Lascăr Catargiu (n. 1823 – d. 1899, București) om politic, prim ministru al României
  • Alexandru Cihac (n. 1825 – d. 1887, Mainz, Germania), filolog, membru al Societății Junimea
  • Anton Naum (n. 1829 – d. 1906, Bucium, jud. Iași), om politic, publicist și poet, titular al Academiei Române
  • Ioan Grigore Ghica (n. 1830 – d. 1881, Sankt Petersburg, Rusia), politician și diplomat, ministru de externe al României
  • Grigore Cobălcescu (n.1831 – d. 1892), geolog și paleontolog, primul profesor de geologie și mineralogie la Universitatea din Iași.
  • Vasile Pogor (n. 1833 – d. 1906, Bucium, județul Iași), om politic, publicist și poet, membru al Societății Junimea, primar al municipiului Iași
  • Dimitrie Sturdza (n. 1833, Miclăușeni, jud. Iași – d. 1914, București), academician, om politic, prim-ministru al României
  • Gheorghe Scheletti (n. 1836 – d. 1887), pianist și compozitor
  • Theodor Buiucliu (n. 1837 – d. 1897), pictor peisagist, membru al Societății Junimea, profesor la Școala de Belle-Arte din Iași
  • Petre P. Carp (n. 1837 – d. 1919, Țibănești, jud.Iași), politician, membru al Societății Junimea, prim-ministru al României
  • Ioan Ianov (n. 1836 – d. 1903), scriitor, avocat și om politic
  • Teodor Burada (n. 1839 – d. 1923), folclorist, etnograf și muzicolog
  • Ioan Ciurea (n. 1840 – d. 1891), medic, unul din întemeietorii învățământului medical ieșean, om politic, senator de Iași
  • Grigore Mithridate Buiucliu (n. 1840 – d. 1912, București), jurist și om politic român de origine armeană
  • Eduard Caudella (n. 1841 – d. 1924), compozitor de muzică de operă, violonist, dirijor, profesor și critic de muzică
  • Eugeniu Voinescu (n. 1842 – d. 1909, București), om politic și pictor
  • Iacob Negruzzi (n. 1842 – d. 1932, București), scriitor, dramaturg, critic literar, membru al Societății Junimea, jurist, profesor, politician
  • A. D. Xenopol (n. 1847 – d. 1920, București), academician, istoric, filosof, economist, pedagog, sociolog, membru al Societății Junimea
  • Ludovic Russ jr. (n. 1849 – d. 1911), medic primar la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași, epitrop al Spitalului de copii „Caritatea”, medic diriginte al Stațiunii balneare Slănic Moldova și profesor de clinică medicală la Facultatea de Medicină din Iași
  • Spiru Haret (n. 1851 – d. 1912, București), matematician, astronom și pedagog origine armenească
  • Radu Rosetti (n. 1853 – d. 1926) scriitor, politician, istoric și genealogist
  • Constantin Meissner (n. 1854 – d. 1942), pedagog, om politic, membru al Societății Junimea
  • A. C. Cuza (n. 1857 – d. 1947, Sibiu), om politic
  • Nicolae Dimitrie Xenopol (n. 1858 – d. 1917, Tokyo), critic literar, eseist, ministru, ambasador al României în Japonia
  • George Bogdan (n. 1859 – d. 1930), medic legist, profesor universitar, creatorul școlii de medicină legală ieșene
  • Gheorghe Popovici (n. 1859 – d. 1933), pictor și desenator
  • Alexandru Obregia (n. 1860 – d. 1937, București), medic psihiatru și profesor universitar
  • Constantin Mille (n. 1861 – d. 1927) ziarist, nuvelist, poet, avocat
  • Adela Xenopol (n. 1861 – d. 1939, București), scriitoare, prozatoare și autoare dramatică
  • David Judelovitch (n. 1863 – d. 1943, Rishon Letzion, Israel), pedagog și literat evreu originar din România
  • Anastasie Obregia (n. 1864 – d. 1937), chimist
  • Mărgărita Miller-Verghy (n. 1864 – d. 1953, București), scriitoare, autoare de manuale și cărți de educație
  • Ermil A. Pangrati (n. 1864 – d. 1931, București), politician și ministru al lucrărilor publice
  • Constantin Jiquidi (n. 1865 – d. 1899, București) desenator și caricaturist
  • Emil Racoviță (n. 1868 – d. 1947, Cluj-Napoca), savant, explorator, speolog și biolog, considerat fondatorul biospeologiei
  • Paul Anghel (n. 1869 – d. 1937), medic chirurg
  • Eduard de Max (n. 1869 – d. 1924, Paris, Franța), renumit actor francez de origine română
  • Nicolae Ghica-Budești (n. 1869 – d. 1943, București), arhitect
  • Gheorghe Brăescu (n. 1871 – d. 1949, București), prozator și un comediograf
  • Theodor Pallady (n. 1871 – d. 1956, București), pictor
  • Alexandru Cazaban (n. 1872 – d. 1966, București), scriitor
  • Leon Ghelerter (n. 1873 – d. 1945, București) doctor în medicină, a fost unul dintre fruntașii mișcării socialiste din România, ctitor de spitale, tribun și publicist
  • Lucia Sturdza-Bulandra (n. 1873 – d. 1961, București), actriță de teatru
  • Gheorghe G. Mârzescu (n. 1876 – d. 1926, Iași), om politic și jurist român, primar al municipiului Iași, ministru de interne
  • Mihai Codreanu (n. 1876 – d. 1957), poet, dramaturg, avocat și traducător
  • Emil Gârleanu (n. 1878 – d. 1914, Câmpulung), autor, regizor
  • Lascăr Vorel (n. 1879 – d. 1918, München, Germania) pictor postimpresionist
  • Rudolf Suțu (n. 1880 – d. 1949, București) ziarist și publicist, scriitor, traducător și istoriograf
  • Dimitrie Gusti (n. 1880 – d. 1955, București), filosof, sociolog și estetician
  • Maria Cicherschi (n. 1881 – d. 1973), medic român, cadru didactic universitar, prima femeie medic legist din Europa.
  • Matila Costiescu Ghyka (n. 1881 – d. 1965, Londra, UK), ofițer de marină, diplomat, scriitor, matematician, inginer și istoric
  • Antonin Ciolan (n. 1883 – d. 1970, Cluj-Napoca), dirijor, membru fondator al Filarmonicii de Stat din Cluj
  • Alma Gluck (n. 1884 – d. 1938, New York, SUA), cântăreață de operă soprană, evreică-americană
  • Florica Musicescu (n. 1887 – d. 1969, București) pianistă
  • Lucia Mantu (n. 1888 – d. 1971), profesoară de științe, editoare de carte și scriitoare
  • Jean L. Cosmovici (n. 1888 – d. 1952, București), pictor
  • Jean Bobescu (n. 1890 — d. 1981, București), violonist, dirijor și profesor
  • Petre Constantinescu-Iași (n. 1892 – d. 1977, București) istoric, om politic
  • Dan Bădărău (n. 1893 – d. 1968, București) filozof, profesor de Filosofie a Facultății de Litere și Filozofie a Universității din Iași
  • I. Ludo (n. 1894 – d. 1973, București), publicist și scriitor român de etnie evreiască
  • Aurel Ghițescu (n. 1895 – d. 1972, București), actor de teatru și film, profesor de artă dramatică
  • Mircea Ion Savul (n. 1895 – d. 1964) geolog, geochimist
  • Horia Hulubei (n. 1896 – d. 1972, București), fizician
  • Magda Lupescu (n. 1896 – d. 1977, Estoril, Portugalia), soția regelui Carol II.
  • Traian Ionașcu (n. 1897 – d. 1981, București), jurist
  • Ionel Teodoreanu (n. 1897 – d. 1954, București), romancier și avocat
  • Miluță Gheorghiu (n. 1897 – d. 1971, București), celebru actor de teatru
  • Iosif Ross (n. 1899 – d. 1976, București), grafician și caricaturist
  • Gheorghe Bănciulescu (n. 1898 – d. 1935, Cairo, Egipt), pilot
  • Benjamin Fondane (n. 1898 – d. 1944, lagărul nazist de exterminare Auschwitz, Polonia), critic, eseist, poet
  • Gheorghe I. Brătianu (n. 1898, Ruginoasa, jud. Iași – d. 1953, Sighetu Marmației, jud.Maramureș), istoric și om politic
  • Mansi Barberis (n. 1899 – d. 1986, București), compozitoare, soprană, violonistă și profesoară universitară de canto.
  • Petre P. Panaitescu (n. 1900 – d. 1967, București), istoric, filolog
  • Charlotte Sibi (n. 1901 – d. 1989), profesoară de limba franceză, una din personalitățile culturale românești de origine franceză ale orașului
  • Nicolae Veniaș (n. 1902 – d. 1978, București), actor de teatru și film
  • George Lesnea (n. 1902 – d. 1979), poet și traducător
  • Titus Lapteș (n. 1903 – d. 1974, București), actor de teatru și film
  • Alexandru Ventoniuc (n. 1904 – d. 1941), medic
  • Emilia Saulea (n. 1904 – d. 1998, București), geolog
  • Petru Comarnescu (n. 1905 – d. 1970, București), critic literar
  • Mendel Haimovici (n. 1906 – d. 1973), matematician și mecanic român de origine evreiască
  • Philip Herschkowitz (n. 1906 – d. 1989, Viena, Austria), compozitor și teoretician muzical
  • Matei Socor (n. 1908 – d. 1980, București), compozitor și dirijor
  • Liviu Deleanu (n. 1911 – d. 1967, Chișinău, R. Moldova), poet
  • George Emil Palade (n. 1912 – d. 2008, Del Mar, California, SUA), medic și om de știință american de origine română
  • Simion Bughici (n. 1914 – d. 1997, București), politician și diplomat comunist
  • Viorel Doboș (n. 1917 – d. 1985, București), compozitor și dirijor
  • Ion I. Inculeț (n. 1921 – d. 2011, Ontario, Canada), inginer canadian de origine română
  • Adrian Marino (n. 1921 – d. 2005, Cluj-Napoca), eseist, critic, laureat al premiului Herder
  • Magda Noela Petrovanu (n. 1923 – d. 2008), chimist, profesor universitar și inventator
  • Tudorel Popa (n. 1925 – d. 1978, București), actor de teatru și film
  • Bernardo Neustadt (n. 1925 – d. 2008, Martínez, Buenos Aires, Argentina), ziarist argentinian
  • Anatol Vieru (n. 1926 – d. 1998, București), compozitor român de origine evreiască
  • Sava Dumitrescu (n. 1927), farmacolog
  • Petre Gheorghiu (n. 1929 – d. 2000, București), actor
  • Octav Pancu-Iași (n. 1929 – d. 1975), scriitor, publicist și scenarist
  • Magda Ianculescu (n. 1929 – d. 1995, București), soprană de notorietate internațională
  • Andy Z. Lehrer (n. 1930 – d. 2014), biolog
  • Mihail M. Cernea (n. 1931), sociolog si antropolog
  • Ștefan Iureș (n. 1931 – d. 2013), poet, prozator, traducător și eseist
  • Dan Hăulică (n. 1932 – d. 2014, București), eseist literar, critic de artă
  • Iosif Sava (n. 1933 – d. 1998, București), muzicolog
  • Eugen Segal (1933 – 2013), chimist român de origine evreiască
  • Margareta Pogonat (n. 1933 – d. 2014, București), actriță de teatru și film
  • Sorel Etrog (n. 1933), sculptor evreu canadian
  • Dolphi Drimer (n. 1934 – d. 2014, București), inginer, profesor universitar, maestru internațional de șah
  • Viorica Cortez (n. 1935), celebră mezzo-soprană
  • Ilarion Ionescu-Galați (n. 1937), violonist și dirijor
  • Constantin Popovici (n. 1938 — d. 1995, București), sculptor
  • Dorel Șora (n. 1939), scriitor umorist, gazetar și cronicar plastic israelian de limbă română
  • Jean Ancel (1940 – d. 2008, Ierusalim, Israel), istoric israelian, evreu născut în Iași
  • Mircea Radu Iacoban (n. 1940), dramaturg, prozator, scenarist
  • Radu Varia (n. 1940), critic și istoric de artă
  • Rodica Mandache (n. 1943), actriță de teatru, film și televiziune
  • Alexandru Călinescu (n. 1945), istoric literar, critic literar și publicist
  • Mioara Cortez (n. 1949), soprană
  • Ioan Petru Culianu (n. 1950 – d. 1991, Chicago, SUA), istoric al religiilor, scriitor și eseist
  • Ovidiu Lipan (n. 1953), muzician, compozitor
  • Liviu Antonesei (n. 1953, sat Vlădeni, jud. Iași), scriitor
  • Liviu Cangeopol (n. 1954), scriitor și jurnalist disident român
  • Radu, Principe al României (n. 1960), actor, din 1996 este soțul principesei Margareta a României
  • Elena Moșuc (n. 1964), soprană
  • Alina Mungiu-Pippidi (n. 1964), politolog
  • Mihai Răzvan Ungureanu (n. 1968), istoric, om politic,
  • Cristian Mungiu (n. 1968) regizor de film și scenarist
  • Dan Doboș (n. 1970), jurnalist și scriitor
  • Monica Bârlădeanu (n. 1978), actriță
  • Marius Manole (n. 1978), actor

Personalități marcante

  • Mihai Eminescu (1850 – 1889), poet, socotit de cititorii români și de critica literară drept cel mai important scriitor romantic din literatura română.
  • Ion Creangă (1837 – 1889), povestitor român, considerat drept unul dintre clasicii literaturii române. Recunoscut datorită basmelor, poveștilor și povestirilor sale, Ion Creangă a intrat în istoria literaturii române, în principal, datorită operei autobiografice Amintiri din copilărie. A locuit în cartierul Țicău, în așa-numita Bojdeucă.
  • George Emil Palade (1912 – 2008), biolog american de origine română, născut la Iași, laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie și Medicină (1974) pentru descoperirile sale în biologie, în special pentru funcționarea și structura celulelor (ribozom).

De Iași și-au mai legat destinul importante personalități, precum:

Orașe înfrățite cu Iași

Municipiul Iași este înfrățit cu 20 localități din întreaga lume:

Consulate in Iași

Atât înainte, cât și după Unirea Principatelor din anul 1859, au existat misiuni diplomatice permanente în capitala Moldovei, ca de exemplu un viceconsulat francez (deschis în 1798), consulatul Austriei sau cel al Statelor Unite ale Americii (1873).

În prezent, funcționează la Iași următoarele reprezentanțe diplomatice:

Consulate Onorifice:

VIA  WIKIPEDIA

Read more
1 Comment