Un nou loc de petrecere a timpului liber, la Iași
Un nou loc de petrecere a timpului liber, la Iași
Peste aproximativ o lună de zile, ieșenii vor avea parte de un nou loc pentru petrecere a timpului liber. Este vorba despre Teatrul de Vară din cadrul ansamblului Palas. Lucrările de amenajare au intrat pe ultima sută de metri, iar conform persoanelor responsabile de proiect, acesta va fi gata să își deschidă porțile pentru spectatori la începutul lunii august.
Vedere spre Teatrul de Vară în anii ’90 sursa: Iași (Fotografii vechi)
Acesta este amplasat în vecinătatea locului unde a existat vechiul Teatru de Vară al Municipiului Iași, dat în folosință în anii ’60, care avea o capacitate de 3000 de locuri, cu dotări de top pentru vremea respectivă și care a găzduit numeroase spectacole de anvergură. În anii ‘90 însă, clădirea a fost abandonată atât de autoritățile locale, cât și de către instituțiile de cultură, fiind invocate motive precum lipsa de adresabilitate a ieșenilor, fondurile insuficiente pentru întreținere sau chiar pericolul pentru spectatori, datorită amplasamentului pe un teren cu risc de alunecări. Înainte de demolarea pentru a face loc ansamblului Palas, clădirea se află într-o stare avansată de degradare, devenind adăpost pentru oamenii străzii.
Astfel, nu poate decât să ne bucure faptul că Iașiul își va redobândi una dintre locațiile de cultură reprezentative, care va fi localizat chiar în apropierea Palatului Culturii.
„Vă mulţumim pentru interesul manifestat faţă de ansamblul Palas Iaşi. Pe această cale, dorim să facem o serie de precizări referitoare la postarea din data de 3 iulie 2017, de pe blogul dumneavoastră, pe care suntem convinşi că le veţi considera utile. Teatrul de vară din ansamblul Palas Iaşi va fi funcţional de la începutul lunii august 2017. Acesta va avea o capacitate de 460 de locuri şi va găzdui piese de teatru, reprezentaţii de stand-up comedy, spectacole de tip muzical, teatru pentru copii, concerte de muzică şi multe altele. Lucrările de amenajare sunt aproape de finalizare. Până în prezent, s-a efectuat placarea cu granit a teatrului de vară, s-au finisat spaţiile tehnice, vestiarele şi toaletele, s-a realizat sistemul de iluminat ambiental, precum şi instalaţia electrică şi cea de sonorizare.”, comunică reprezentanții Palas.
Noul Teatrul de Vară va avea o capacitate maximă de 460 de locuri, fiind locația ideală pentru organizarea de spectacole de teatru sau concerte și oferă noi posiblitati de petrecere a timpului liber.
- Published in Local
Simboluri ascunse și vizibile doar de la înălțime în Iași
Despre orașul Iași se vorbește mult, dar iată despre unele simboluri ascunse, vizibile doar de la înălțime, cred că puțini cunosc.
Legenda Moldovei
Mozaicul se află în Piața Unirii, cunoscuta piață cu statuia lui Alexandru Ioan Cuza. Dacă privim în dreapta pieței, cu Hotelul Unirea în față, statuia lui Cuza Vodă în stânga, o să vedem ceva mare pe jos. Este legenda întemeierii Moldovei, la mărime mare.
Legenda spune că Dragoș Vodă, primul care trece munții din Maramureș și descalecă în Moldova, va hăitui și în final va ucide un bour sau un zimbru, alături de o cățea vitează, Molda. Pentru curajul cățelei Molda, numele „Moldova” ar fi dat regiunii. Grigore Ureche ne spune că locul unde s-ar fi întâmplat acțiunea este la Boureni (parcă mai degrabă ar fi cel de lângă Gura Humorului decât cel din județul Iași), de la bour. În fond, este vorba despre o legendă.
Harta României Mari
Un al doilea mozaic cu substrat se află în fața Universității de Medicină din Iași. Este vorba despre harta României Mari.
Simbolul peștelui
Curtea bisericii romano catolice noi are drumul în formă de pește. Este vorba de peștele creștin, Ichthys, simbolul cu care erau marcate locurile de întâlnire ale creștinilor.
Textul „INDEPENDENȚA” scris cu balcoanele mai multor blocuri
Blocurile situate pe partea stângă a Bulevardului Independenței, cum mergi dinspre UMF spre Tg. Cucu, ascund un cuvânt vechi de zeci de ani. La prima vedere, balcoanele din aceste blocuri par aruncate la întâmplare. Însă, dispoziția balcoanelor ascunde o literă și, în final, un cuvânt. Practic, fiecare bloc reprezintă o literă imensă, înaltă de zece etaje. Privit de sus, dintr-o parte, se poate distinge textul „INDEPENDENTA”.
- Published in Cultură
Instructor: Înregistrarea video a examenului auto este un stres în plus pentru candidaţi
Instructor: Înregistrarea video a examenului auto este un stres în plus pentru candidaţi
O parte dintre instructorii auto care au aflat, luni, că proba practică a examenului de obţinere a permisului auto va fi înregistrată video şi audio, consideră că nu se impunea implementarea acestui sistem şi cred că ar putea reprezenta chiar un factor de stres suplimentar pentru candidaţi.
Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări (DRPCIV) a decis să supravegheze video toate examenele practice de obţinere a permisului auto. Fiecare poliţist examinator va avea asupra sa o tabletă şi un dispozitiv cu ventuză pentru prinderea acesteia pe parbriz. În total, 266 de astfel de echipamente vor fi distribuite în toată ţara, Bucureştiul fiind primul oraş unde examenul auto se înregistrează audio şi video.
„Am decis să transmitem etapizat aceste echipamente în ţară, începând cu Bucureştiul. Fiecare poliţist examinator va avea o tabletă pe care o va monta în maşina candidatului. Cu ajutorul acesteia vom putea filma întregul parcurs al examenului şi se va înregistra şi conversaţia din maşină. Apoi, dacă respectivul candidat va considera că a fost nedreptăţit, se va putea adresa instanţei de judecată, iar această probă video va dovedi dacă are sau nu dreptate”, a declarat comisarul-şef Mihai Enache, purtător de cuvânt al DRPCIV.
Acest dispozitiv va fi montat de poliţist în partea din dreapta-jos a parbrizului înainte de începerea examenului practic, iar la finalul probei tableta va fi dată jos şi montată pe maşina următorului candidat. Echipamentele sunt oferite în baza unui contract de comodat încheiat cu Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS), pe o durată de şase luni, cu posibilitate de prelungire. Tot şase luni vor fi stocate imaginile filmate, acestea fiind toate înmagazinate în serverele DRPCIV din Bucureşti.
„Nu ştiu ce să zic, nu l-am testat până acum, nu îmi dau seama dacă ajută sau nu. Din câte am văzut, acesta este montat pe parbriz, iar tableta aia este destul de mare. Deci, s-ar putea să obtureze vizibilitatea în zona respectivă. În plus, cred că e un stres în plus pentru cei care susţin acest examen. Şi să zicem că faci contestaţie, trebuie să te duci la Judecătorie, să faci plângere şi apoi aştepţi luni, poate chiar ani de zile, până când se va lua o decizie”, a spus instructorul auto Viorel Sorin.
Singurele probe practice pentru obţinerea permisului de conducere care nu vor fi înregistrate sunt cele pentru moped şi motocicleta (categoriile A, AM, A1 şi A2).
Sursă: Mediafax.ro
- Published in Info Trafic
Oraşul Iaşi sufocat de autovehicole vechi! Mii de autoturismele înmatriculate anual
Oraşul Iaşi sufocat de autovehicole vechi! Mii de autoturismele înmatriculate anual
„Ziarul de Iaşi“ vă prezintă astăzi cifre în premieră privind situaţia înmatriculărilor de autoturisme din judeţ pe prima jumătate de an, după anularea taxei de primă înmatriculare. Procentul de înmatriculări de maşini rulate din afara ţării, printre care sute fiind fabricate chiar şi înainte de anul 2000, este unul uriaş: 92%. Practic, în fiecare zi lucrătoare din acest an pe străzile din Iaşi s-au adăugat celor deja existente alte 50 de maşini second-hand.
Poate nu ai observat, dar în mod sigur chiar şi coada de maşini din cartierul tău, care îţi scoate peri albi în fiecare dimineaţă, este în fiecare zi tot mai mare cu 2-3 maşini. Faţă de anul trecut, înmatriculările de autoturisme au săltat în primele şase luni, la Iaşi, cu 32%. În primul semestru al anului curent, în judeţ au fost înmatriculate în total 7.025 de autoturisme, faţă de 5.329 în aceeaşi perioadă a anului trecut .
În primele şase luni ale acestui an, la Iasi s-au inmatriculat 7.025 de autoturisme, cu 32% mai multe ca în aceeaşi periodă a anului trecut, când s-au înmatriculat 5.329. Raportat la întreg anul 2016, când s-au înregistrat 10.659 de autoturisme la Serviciul de Inmatriculari Iaşi, în 2017 s-au înmatriculat deja 66% din numărul pe anul trecut. Menţionăm faptul că pe luna iunie calculele sunt făcute inclusiv pentru data de 29 iunie, data de 30 nefiind contorizată încă pe site-ul www.drpciv.ro.
Din tabelul realizat de “Ziarul de Iaşi”, pe baza datelor culese din statisticile publicate pe site, se poate observa faptul că în luna februarie s-au înmatriculat cele mai multe autoturisme în judeţul Iaşi, aproape 2.000, februarie fiind luna din care taxa de mediu nu s-a mai plătit.
Continuarea o puteţi citi pe Ziarul de Iasi
- Published in Local
Gardă de coşmar pentru medicii de la Spitalul „Sfântul Spiridon”! Accidentele rutiere sunt in creştere
Gardă de coşmar pentru medicii de la Spitalul „Sfântul Spiridon”! Accidentele rutiere sunt in creştere
Garda trecută, medicii urgentişti au îngrijit şase bărbaţi şi femei din judeţ care au fost implicaţi în accidente rutiere. Victimele au fost transportate în Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) de la Spitalul „Sfântul Spiridon“ de echipaje de intervenţie de la SMURD şI SAJ. Astfel, un bărbat de 45 de ani, din Iaşi, şofer, a fost internat în clinica de chirurgie III cu rană la nivelul abdomenului, după o tamponare.
Alt bărbat din Iaşi, în vârstă de 82 de ani, a fost accidentat în timp ce circula pe stradă. Bărbatul avea răni la nivelul capului, abdomenului, şoldului drept şi la glezna dreaptă. Pacientul a rămas internat în clinica de ortopedie a spitalului. Alt bărbat, în vârstă de 26 de ani, accidentat pe raza comunei Ţibăneşti, a fost internat la Spitalul de Neurochirurgie cu răni la nivelul feţei, coloanei vertebrale şi a pumnului stâng. Alt tânăr, în vârstă de 27 de ani, din Cucuteni, şi-a pierdut cunoştinţa după ce a fost lovit de un autoturism în timp ce se deplasa pe stradă.
„Pacientul prezenta un traumatism cranio-cerebral cu pierderea cunoştinţei, fractură de piramidă nazală, fractura de os frontal, ruptură de splină, contuzie umăr şi genunchi stâng. Tânărul a fost evaluat în UPU şi apoi a internat în sala de operaţie“, a arătat profesorul Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD. Potrivit medicilor, un ieşean de 58 de ani, policontuzionat prin accident rutier, beat bine, cu o contuzie la genunchi, a refuzat continuarea investigaţiilor şi a plecat din spital. A şasea victimă ajunsă în UPU în urmă unui accident rutier, vânzătoarea de la toneta din Nicolina care a fost izbită de un autoturism, a rămas internată în clinica de ortopedie de la Spitalul „Sfântul Spiridon“, cu observaţie de fractură la gamba stângă.
- Published in Local
Şoferi teribilişti liniştiţi de poliţiştii de la rutieră! Zeci de amenzi pentru viteză şi alcool
Şoferi teribilişti liniştiţi de poliţiştii de la rutieră! Zeci de amenzi pentru viteză şi alcool
Poliţiştii au depistat ieri noapte, în trafic, un tânăr de 29 de ani care conducea sub influenţa alcoolului şi avea o viteză de 125 de kilometri la oră în localitate.
“La data de 1 iulie a.c., în jurul orei 23:00, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Iaşi au depistat în trafic un bărbat, de 29 ani, din oraşul Podu Iloaiei, în timp ce circula cu un autoturism, pe DE 583, în localitatea Budăi, cu viteza de 125 km/h, pe un sector de drum unde limita de viteză este de 60 km/h. În urma controlului documentelor, s-a constatat că acesta emană halenă alcoolică şi a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o valore de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat”, se arată într-un comunicat de presă. Bărbatul a fost condus la spital unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe.
Tot ieri seară în intervalul orar 08.00-22.00, poliţiştii rutieri au desfăşurat o serie de acţiuni pentru prevenirea principalelor cauze de producere a accidentelor rutiere pe drumurile publice din judeţul Iaşi, precum: excesul de viteză, depăşirile neregulamentare şi traversările prin loc nepermis. S-a acţionat cu aparatura radar din dotare. Poliţiştii rutieri de la Iaşi, Paşcani, Hîrlău, Tg Frumos şi nu numai au aplicat 161 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 44.805 lei, dintre care 57 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 1 pentru depăşire neregulamentară, 2 pentru abateri săvârşite de pietoni, iar restul pentru alte abateri. Aceştia au reţinut 9 permise de conducere, dintre care 6 pentru viteză. De asemenea, au fost retrase 3 certificate de înmatriculare.
“La data de 1 iulie a.c., un bărbat, de 49 de ani, din mun. Botoşani a condus un autoturism pe DE 583, în afara localităţii Sârca, cu viteza de 105 km/h control radar, pe un sector de drum limitat la 50 km/h. Acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă de 1.305 lei şi s-a dispus reţinerea permisului de conducere, în vederea suspendării dreptului de a conduce, pentru o perioadă de 90 de zile.Un tânăr, de 22 ani, din mun. Bârlad, jud. Vaslui, a condus un auto pe şoseaua Bucium cu viteza de 88 km/h, limita de viteză pe acel sector de drum fiind de 40 km/h. Acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1.305 lei”, potrivit aceleaşi surse.
SURSĂ: ZIARUL DE IAŞI
- Published in Local
Descoperire inedită a studenților de la Geologie din Iași!
Descoperire inedită a studenților de la Geologie din Iași!
Fosile de rinoceri, cai tridactili, antilope, gazele și țestoase au fost descoperite de studenții de la Geologie alături de un profesor de la Universitatea Harvard.
Alături de profesorul Jay Kelley de la Universitatea Harvard, studenții ieșeni din cadrul Departamentului de Geologie (specializările Inginerie Geologică și Geochimie) au participat la o practică de specialitate în paleontologie care s-a soldat cu descoperirea unor fosile.
Activitatea, derulată în perioada 20-23 iunie 2017 în județul Vaslui, a avut în atenție situl fosilier de la Pogana (Miocenul superior – aprox.7 milioane de ani). Acesta a constituit un interes nu doar pentru prof. dr. cercetător Jay Kelley, ci și pentru specialiștii de la Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza”. Pe parcursul ultimilor 5 ani, în situl fosilier de la Pogana, ei au identificat peste 300 de fragmente fosile. O parte dintre piese a constituit baza unor lucrării de doctorat la Departamentul de Geologie.
Cu ocazia săpăturilor de la Pogana, studenții au învățat metodele de săpare pentru identificarea și colectarea fosilelor în situ, dar și metodele de restaurare a fosilelor. Timp de 2 zile, studenții au reușit sa identifice în nisipurile carierei de la Pogana o serie de dinți inferiori și superior de rinoceri (genul Chilotherium), dinți de cai tridactili (genul Hipparion), fragmente postcraniene de antilope și gazele, fragmente din carapacea unor țestoase (genul Testudo).
Tot alături de profesorul Jay Kelley, studenții au vizitat și situl de la Gherghești. Aici, în urmă cu 2 ani, alți colegi de-ai lor au identificat un schelet parțial de elefant fosil aparținând speciei Deinotherium proavum (asemănător cu cel expus la Muzeul ”Grigore Antipa” din București).
Jay Kelley este prof. dr. cercetător la Universitatea Harvard și cercetător asociat al Institutului Smithsonian din Washington. Domeniul său de interes îl reprezintă paleobiologia și paleogeografia gorilelor fosile din Miocenul Superior din Eurasia. Are publicații în reviste ca Nature, Science și Journal of Human Evolution.
Activitatea studenților Departamentului de Geologie, sub coordonarea asist. univ. dr. Bogdan Gabriel Rățoi a fost realizată cu sprijinul Consiliului local Bârlad și al Departamentului de Geologie din cadrul Universității ”Alexandru Ioan Cuza”.
- Published in Local
CAZ REVOLTĂTOR! Lăsat fără permis pentru că se grăbea să ajungă cu sângele la IRO IAȘI! Ambulanță fără aer condiționat, în timp ce afară este cod roșu de caniculă
A rămas fără permis pentru că se grăbea să ajungă cu sângele la Iași, pe cod roșu de caniculă! Cu ambulanța fără aer condiționat, șoferul a decis să transporte sânge la Iași, dar a plătit scump.
O mașină a Serviciului Județean de Ambulanță, care transporta în viteză, la Iași, sânge pentru Institutul Oncologic, a fost trasă pe dreaptă de un agent de la Poliția Rutieră, șoferul fiind lăsat fără permis. Faptă s-a petrecut ieri, iar gestul polițiștilor a iritat de tot conducerea Ambulanței județene. Liviu Mihalachi, șofer pe una din mașinile de intervenție ale Ambulanței, se grăbea să ajungă la Iași, la volanul unei mașini ACD (ambulanță consultații domiciliu). Ambulantierul transporta de la Bârlad la Iași cantități importante de sânge și plasmă. În jurul prânzului, acesta a depășit în viteză o mașină radar neinscripționată, iar agentul de la Rutieră l-a lăsat pe șoferul de la Ambulanță fără permis, pe motiv că nu avea… codul de boală cerut pentru urgențe!
“Ambulantierul a considerat că e mai bine să accelereze, decât să i se strice transportul în condițiile în care pungile de sânge sunt transportate în lăzi frigorifice, cu pastile de gheață și atât. Va avea tot sprijinul nostru, în contestația pe care o va face”, a spus Mihaela Corduneanu, directoarea SAJ Vaslui.
Citește și Descoperire inedită a studenților de la Geologie din Iași!
Modul în care un șofer de la Ambulanță județeană a rămas fără permis, pentru o perioadă de o luna de zile, i-a iritat pe ambulantieri și conducerea SAJ, deopotrivă. Liviu Mihalachi a fost trimis de conducerea Ambulanței județene, ieri, la ora 10.00, la Centrul județean de transfuzii de la Bârlad. Urma să preia de acolo cantități importante de sânge și plasmă și să le transporte la Iași, la Institutul Oncologic. Nu a plecat în misiune cu mașina de intervenție pe care lucrează de obicei, ci pe o autospecială folosită pentru consultații la domiciliu. A încărcat sângele și plasma de la Bârlad și a dat drumul la girofaruri, trebuind să ajungă în timpul cel mai scurt la Iași. Mihalachi a constatat că se stricase și aerul condiționat la mașină și risca să piardă cantitatea de sânge transportat, așa că a plecat în viteză spre Iași.
“Pe la 12 fără 10, am depășit un Logan alb, în zona Movila lui Burcel. Imediat, din spate am fost atenționat să trag pe dreaptă, iar un agent de la Rutieră mi-a cerut actele, spunând că am depășit pe linie continuă, cu viteză peste limită legală. Am încercat să-i spun că sunt în misiune, că transport sânge la Institutul Oncologic și, fiind cod roșu de căldură, trebuie să ajung în timpul cel mai scurt la Iași. Agentul de poliție nu a vrut să mă lase să plec, a spus că verifică ce cod de boală am, pentru sângele transportat. I-am spus că e cod galben, însă mi-a replicat că se interesează la Ambulanță. A venit peste 10-15 minute, spunându-mi că eram pe cod verde și nu aveam voie să folosesc semnalele luminoase. Degeaba i-am transmis că sunt condiții excepționale, nu funcționează aerul condiționat și risc să distrug cantitatea de sânge transportat. Nici nu m-a ascultat. Mi-a dat 600 de lei amendă și mi-a reținut permisul pe 30 de zile. L-am întrebat cum s-ar simți dacă mamă sau tatăl lui ar avea nevoie de sânge, însă mi-a spus că el aplică legea, nu-i pasa”, a spus ambulantierul rămas fără permis.
Mai mulți colegi de la SAJ s-au declarat iritați de modul în care a acționat agentul de la Rutieră și au spus că vor protesta.
“Personal, am să contest măsura, eram în misiune în mod corect. Este cod verde, la transportul de sânge, când sunt condiții normale. Dar, la 40 de grade Celsius, când totul fierbe în mașină, eram în situație de cod galben, riscăm să stric acea cantitate de sânge. Nu este normal să fim vânați în acest mod”, mai spune ambulantierul.
Ambulanța spune că șoferul era în misiune, Poliția ca… nu era în misiune!
“Din partea noastră, ambulantierul care a fost sancționat de polițistul de la Rutieră va avea tot sprijinul. E o lovitură pentru noi, în condițiile în care suntem puțini, dar va trebui să ne descurcăm. Din câte am înțeles, colegul nostru are partea lui de vina, pentru că a uitat să anunțe în dispecerat transportul și a mers cu Cod Verde. Acest cod înseamnă că ambulanță face un transport normal și nu are voie să folosească avertizările luminoase sau sonore. În același timp, ambulanței folosită pentru transportul sângelui i s-a stricat aerul condiționat, iar sângele preluat de la Bârlad trebuia să ajungă la Iași. Ambulantierul a considerat că e mai bine să accelereze decât să i se strice transportul în condițiile în care pungile de sânge sunt transportate în lăzi frigorifice cu păștile de gheață și atât. La temperatura de afară și fără instalația de aer condiționat funcțională, există riscul să se strice sangele”, spune Mihaela Corduneanu, directorul SAJ Vaslui.
Poliția județeană are o altă variantă. “Ambulanta de tip A transporta sânge de la Bârlad la Iași. A depășit pe linia continuă și a folosit semnalele luminoase nejustificat, mai ales că avea codul verde de transport”, spun reprezentanții IPJ Vaslui.
Sursă: iasitvlife.ro
- Published in Local
Boxul IEȘEAN din nou pe podium! Medalia de AUR a ajuns la Iași
Boxul IEȘEAN din nou pe podium! Medalia de AUR a ajuns la Iași
În urmă cu 5 zile a început la Horezu, localitatia Râmnicu Vâlcea competiția de box Cupa României de juniori 2017.
Clubul C.S.M. ( Clubul Sportiv Municipal) Iași a participat cu doi sportivi.Fechet Gabriel (57 kg) și Lupu Ionuț (54kg). Primul sportiv a obținut medalia de bronz, iar LUPU IONUȚ reușind să câștige medalia aur, fiind convocat la LOTUL NAȚIONAL în vedere participării la Campionatul Europen din Bulgaria.
Acești sportivi au fost antrenați de Zarif Radu și antrenorul Dreer Cst.Le urăm tinerilor sportivi SUCCES pe mai departe și le mulțumim pentru performațele obținute!
FELICITĂRI, tinere talente!
- Published in Sport
O tânără din Iaşi a ajuns la spital, din cauza arsurilor provocate la plajă de soarele torid
O tânără din Iaşi a ajuns la spital, vineri, după ce a suferit arsuri de gradul I pe 90 la sută din corp provocate de soarele torid în timp ce făcea plajă la Băile Nicolina, a declarat prof.univ.dr Diana Cimpoeşu, coordonatorul UPU-SMURD din cadrul Spitalului Sfântul Spiridon din Iaşi.
Potrivit sursei citate, tânăra în vârstă de 23 de ani a spus personalului medical că a ignorat că afară sunt peste 34 de grade Celsius şi a plecat la Băile Nicolina, unde a adormit la plajă.
Ea a fost internată şi direcţionată spre Clinica de Arşi şi Chirurgie Plastică şi Reparatorie.
Atât medicii cât şi reprezentanţii Inspectoratului Situaţii de Urgenţă recomandă cetăţenilor ca deplasările prin oraş să fie făcute în primele ore ale dimineţii sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul, în spaţii dotate cu aer condiţionat din magazine sau spaţii publice. De asemenea, trebuie evitate aglomeraţiile, expunerea la soare, efortul fizic intens între orele 11,00 şi 18,00, să poarte haine lejere, subţiri, deschise la culoare, pălării şi ochelari de soare.
Pe perioada caniculei, specialiştii recomandă cetăţenilor să bea 1,5-2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă, sucuri naturale din fructe şi ceaiuri călduţe din soc, muşeţel sau urzici sau să mănânce fructe şi legume precum pepene, prune, roşii sau iaurt, care este echivalentul unui pahar cu apă.
(Agerpres/ FOTO samidistribution.ro)
- Published in Local