CSM POLITEHNICA Iaşi promite un viitor frumos! “Azi e o zi norocoasă pentru mine, am apărat un penalty de la un om mare.”
“Azi e o zi norocoasă pentru mine, am apărat un penalty de la un om mare.”
Acestea sunt cuvintele unui puști nu mai mare de 8 ani la primele ore ale dimineții. Pasiunea, devotamentul, dar mai ales munca a încununat VICTORIA celor două grupe de copii 2008 și 2009 care mănâncă fotbalul pe pâine, în echipa CSM POLITEHNICA Iași, sub atenta supraveghere și îndrumare a antrenorului lor, Mihai Dragoi.
Turneul “DORNA FOTBAL FESTIVAL” s-a desfășurat în perioada 30.06-02.07.2017, organizat de ACS IOMY Vatra Dornei pe stadionul municipal din Vatra Dornei, și a creat suspans culminând cu o emoție extraordinară în inimile tinerilor jucători la festivitatea de premiere când le-a fost înmânată cupa strălucitoare pentru care au muncit din greu. În grupă CSM POLITEHNICA Iași, grupa 2008 s-a clasat pe locul 1 cu 12 puncte (4 victorii din 4 meciuri, cu un golaveraj de 20-2(+28)), și s-a calificat în semifinale.
SEMIFINALĂ:
CSM Politehnica Iaşi – Ardealul Bistriţa 6-2 (Marcatori: Ilie Vlad-2, Ciapă Matei-2, Bejenariu Denis-1, Ilieş Seby-1)
FINALA MARE:
CSM Politehnica Iaşi – CSM Dorna(gazda competiţiei) 4-2 (Marcatori: Ilie Vlad-3, Băbuţă Radu-1)
La finalul turneului CSM POLITEHNICA Iaşi s-a clasat pe locul 1 cu 6 victorii din 6 meciuri jucate, cu un golaveraj total de 30-6(+24)).
Ilie Vlad, jucătorul din echipa 2008, care a luat titlul de golgheter la echipa sa, marcând nu mai puțin de 15 goluri din 30, se declară foarte mulțumit de turneu. Nici grupa 2009 a echipei, deși foarte proaspăt formată cu vechime de doar 3 luni, nu s-a lăsat mai prejos, clasându-se pe locul 1 cu 9 puncte (3 victorii din 3 meciuri, cu un golaveraj de 31-3(+28)), fapt ce a dus la calificarea în semifinale.
SEMIFINALĂ:
CSM Politehnica Iaşi – LPS Suceava 4-2 (Marcatori: Vieriu Matei-2, Stoica Ricardo-1, Paraschiv Călin-1)
FINALA MARE:
CSM Politehnica Iaşi – LPS Bistriţa 2-0 (Marcatori: Vieriu Matei-1, Stoica Ricardo-1)
La finalul turneului CSM POLITEHNICA Iaşi s-a clasat pe locul 1 cu 5 victorii din 5 meciuri jucate, cu un golaveraj total de 37-5(+22)).
Căpitanul echipei, Stoica Ricardo a primit TITLUL DE GOLGHETER AL TURNEULUI marcând 10 goluri din totalul de 37 ale achipei.
Trebuie amintit că echipa CSM Politehnica Iași a fost campioană 2 ani la rând în Slovacia ridicând Iașiul pe primul loc de pe podiumul învingătorilor.
Cele 3 grupe de copii: 2007, 2008 și 2009 au o singură pasiune: FOTBALUL! Antrenandu-se de 3 ori pe săptămână, a câte o oră uneori chiar și o oră jumătate “doar cu mingea”,
“Copiii sunt foarte atenți, asultatori, răspund foarte bine și se ridică la nivelul cerințelor impuse fără prea multe insistente”, declară Mihai Dragoi.
Nu e ușor să antrenezi copilași de această vârstă, stimulându-le mereu interesul pentru disciplina din acest sport, de aceea Esti din Iasi a reușit să smulgă un SECRET din culise: jucătorii povestesc amuzați despre discursul de dinaintea meciului susținut de antrenor :
“Dacă luați locul 1, câștigați cupa cea mai mare, dacă luați locul 2 câștigați cupa mică, dacă luați locul 3 câștigați cupa cea mai mică și dacă luați locul 4, câștigați ȘERVEȚELE!!!”.
Tot Mihai Dragoi povestește că nu pune presiune foarte mare pe rezultatele copilașilor fiind totodată mulțumit chiar dacă micii jucători câștigă doar EXPERIENȚĂ la un meci.
Pe 10-12 august urmează un alt turneu la Bistrița despre care ne vorbește Călin Paraschiv jucător la grupa 2009 :
“Cei de la echipa gazdă nu sunt cine știe ce, chiar dacă la ultimul meci ei au câștigat, dar tura asta promitem că-i batem!”, încheie grandios și foarte sigur pe sine.
- Published in Sport
Când te îndragosteşti de o moldoveancă, dar ea ajunge secretara directorului general! O poveste pentru BĂRBAŢI
Acum doi ani am avut o aventură cu o colegă de serviciu. Eu am propus, ea a acceptat… Am mers împreună la mine. Nu o să intru în detalii, dar au fost cele mai frumoase două minute din viaţa mea. Şi cele mai lungi. Când m-am trezit ea nu mai era. Mi-a lăsat doar un bileţel scris cu ruj: „Nu mă mai cauta, du-te dracu”. Mă iubeşte, mi-am spus eu zâmbind. În zilele ce au urmat, mi-a respins orice tentativă de apropiere. Eu mă îndrăgostisem ca prostul, ea îmi dădea cu tifla (vaca dracu’). Atunci am hotărât că trebuie să o am cu orice preţ. Am căutat prin ziare numerele de telefon ale vrăjitoarelor ce se ocupă cu magie albă. Am fost la una şi singurul efect imediat a fost că am rămas lefter. Am plătit rate un an de zile. Apoi am trecut la magie neagră. Am citit eu pe undeva că dacă sacrifici o găină neagră pe malul unei ape într-o noapte cu luna plină şi „zici nişte cuvinte”, descântece pe care nu le înţelege nimeni, atunci spiritele te vor ajută să ai marea iubire. Zis şi făcut…
M-am dus la mamaia la ţară să caut o găină neagră. Nu am găsit nici măcar una maro. Am găsit însă un cocoş roşu închis la culoare. M-a belit ţăranu’ de 50 de ron. Odată ajuns acasă am luat o perie şi crema de ghete neagră şi m-am apucat de treaba. După două ore de muncă obţinusem cel mai negru-lucios cocoş văzut vreodată. Am aşteptat să vină noaptea, şi cu el într-o geantă m-am dus pe malul Bahluiului. Când mă pregăteam să-i „tund” creastă… apare poliţia. M-au întrebat ce fac acolo cu pasărea la ora aia. Ce era să le spun? Că fac ore de conducere? Că-l învăţ să înoate? Am spus că acolo l-am găsit. Mi-au cerut actele. Abia atunci am văzut că aveam mâinile negre. Păsăroiul a şters-o prin tufişuri, eu mi-am luat o amendă frumuşica şi m-am întors acasă cu coada între picioare. Bine că nu au apucat să vadă cuţitul. Între timp fata a ocupat postul de secretară a directorului general şi m-am bucurat foarte tare pentru ea. La două zile după numirea ei în funcţie… mi-am găsit cartea de muncă la poarta societăţii. M-au dat afară.
Dacă mai aud pe careva că iubirea învinge tot îl sufoc cu perna.
- Published in Povestea zilei
Povestea preotului Dan Damaschin care a dus 120 de copii la mare
Povestea preotului Dan Damaschin care a dus 120 de copii la mare
Preotul Dan Damaschin din Iaşi a reuşit, cu ajutorul enoriaşilor şi al sponsorilor – unii din alte ţări, să adune fondurile necesare pentru a organiza o excursie la Marea Neagră pentru 120 de copii nevoiaşi. Minorii provin din familii foarte sărace şi cei mai mulţi văd pentru prima dată în viaţă marea. Copiii au fost selectaţi pentru a merge în vacanţă în funcţie de rezultatele la învăţătură.
Copiii din judeţul Iaşi au plecat la mare pe 2 iulie şi încă se află în staţiunea Mamaia, acolo unde sunt cazaţi în pensiuni de trei, respectiv patru stele. Revenirea lor acasă este programată pentru duminică, 9 iulie, după prânz. Părintele Dan Damaschin i-a însoţit în tabără şi ne-a declarat că nu poate cuprinde în cuvinte fericirea copiilor care au văzut pentru prima dată marea.
„Slavă Domnului, totul a ieşit aşa cum ne-am propus, poate chiar mai bine. Pot spune că este cel mai reuşit proiect de anul acesta. Nu ştiu cum să descriu starea lor de bucurie: aproape toţi copiii au văzut acum pentru prima dată marea, plaja, nisipul. Marea era ceva din cărţi sau de la televizor. Apoi, am mers cu toţi 120 la plajă, toţi la masă, de trei ori pe zi, ne-am jucat cu toţi. Am fost în staţiune, la desert, cu toţi 120, de trei ori pe zi. Pizza, îngheţată şi alte dulciuri. Eu sunt copleşit de emoţie după aceste zile şi le mulţumesc tuturor oamenilor care au donat bani şi au făcut posibilă această tabără”, a precizat Dan Damaschin, preot paroh la Biserica „Naşterea Domnului” de la Maternitatea „Cuza-Vodă” din Iaşi.
Părintele Dan Damaschin derulează mai multe proiecte pentru familiile nevoiaşe, cu mulţi copii, din comunele judeţului Iaşi. Prin intermediul acestea peste 1.000 de copii primesc lunar ajutoare de la oameni din ţară impresionaţi de iniţiativa preotului. Persoanele interesate să sprijine proiectele părintelui Damaschin pot vizita site-ul Asociaţiei „Glasul Vieţii”, pe care voluntarii părintelui au înfiinţat-o pentru promovarea proiectelor, îl pot contacta la numărul de telefon 0744.798.610 sau îi pot scrie pe pagina personală de Facebook.
„Este cam urâtă povestea mea”
Anul trecut, preotul a reuşit să trimită la mare 10 copii necăjiţi, dar buni la învăţătură. Patru dintre adolescenţii care au mers la mare în 2016 au ales să povestească pentru „Adevărul” viaţa de acasă, aşa cum este ea în fiecare zi. Irina A., din Medeleni, vine dintr-o familie cu cinci copii, de care se îngrijeşte numai mama. Tatăl biologic al fetei a plecat în străinătate după ce a divorţat, iar tatăl vitreg se află la închisoare. În urmă cu doi ani, bărbatul a fost condamnat după ce medicii legişti au stabilit că încă de la vârsta de 9 ani, Irina a fost violată de cel care se dădea drept părintele său.
„E cam urâtă povestea mea. Mama era plecată în Spania şi el m-a ameninţat că, dacă-i spun, mă bate cu melesteul. La 13 ani, am fost cu mama şi cu Poliţia la doctor, acolo unde i-a spus mamei că am fost violată de la 9 ani. Rar îmi amintesc ce s-a întâmplat pentru că am fost la psiholog şi m-a ajutat să uit“, a spus Irina.
Fata, acum de 15 ani, îşi mai aminteşte că, după ce a ieşit de la medic, mama sa a început să se bată cu pumnii în cap şi în piept pentru că a avut încredere în cel de-al doilea soţ. Rezultatele examenelor i-au arătat fără urmă de dubiu că bărbatul pe care l-a lăsat să se îngrijească de copiii săi i-a batjocorit fiica sistematic.
„Înainte de excursia asta, văzusem marea numai la televizor şi în fotografii. După ce am stat mai multe zile acolo, ştiu că e mai frumoasă decât în fotografii“, a povestit Irina.
Fata care visează la un calculator Nicoleta T., o altă adolescentă care a mers în excursia de la Eforie Nord, credea înainte că marea şi cerul se unesc într-un albastru fără capăt. Tânăra din Bârnova, în vârstă de 14 ani, a fost impresionată de întâlnirea cu ceilalţi copii din ţară.
„Înainte credeam că marea se cuplează cu cerul şi că restul e doar nisip. Acum ştiu că nu e chiar aşa. Mi s-a părut superb, ne-am întâlnit cu nişte copii frumoşi, talentaţi şi cu simţul umorului. Ştiu că părintele are grijă de copii care sunt şi mai săraci decât mine. Sper şi îmi doresc să ajungă şi ei la mare, aşa cum am mers şi eu“, a spus Nicoleta.
Familia adolescentei a început să fie ajutată de preotul ieşean de mai mulţi ani. Atunci, mama i s-a confesat că vrea să dea spre înfiere un copil, că nu-l mai poate creşte din cauza sărăciei. De atunci, cu ajutorul părintelui Damaschin, cei cinci copii ai femeii primesc periodic pachete cu alimente şi îmbrăcăminte. Condiţia este să aibă rezultate bune la şcoală. Cei şapte membri ai familiei trăiesc din alocaţii, ajutoare sociale şi din banii pe care-i câştigă tatăl muncind cu ziua prin sat. Chiar şi aşa, Nicoleta îndrăzneşte să viseze că într-o zi va avea un calculator şi un birou.
„Mi-aş dori un calculator pentru că vreau să-mi măresc vocabularul şi să învăţ lucruri noi. Eu acum citesc tot ce ne spune la şcoală, dar cred că dacă aş avea un calculator mi-ar fi de folos“, a mărturisit Nicoleta.
Copilul care-şi face temele la lampă
Cosmin M., în vârstă de 14 ani, din localitatea Medeleni, îşi face de când se ştie temele la lampă. El şi ceilalţi patru fraţi n-au avut niciodată lumină în casă, chiar dacă mama face eforturi să le ofere strictul necesar. Singură, după ce soţul a abandonat-o fără să se uite înapoi, femeia încearcă să se îngrijească de copii aşa cum poate mai bine. Pe Roxana, fiica cu handicap psihic, a reuşit cu ajutorul preotului ieşean s-o înscrie la o şcoală specială, după ce educatorii de la grădiniţa de stat i-au spus că nu se poate integra într-o grupă cu copii normali.
„Mama încearcă să facă orice să ne fie bine. Lumină nu a reuşit să tragă, pentru că nu are acte pe pământ. Pentru că nu avem lumină, după ce venim de la şcoală ne apucăm de teme şi după ce terminăm, mâncăm sau facem altă treabă. Toată viaţa am stat cu lampă la baterie. Nu este foarte greu, pentru că aşa ne-am obişnuit“, a povestit Cosmin.
Deprins cu cele mai dificile munci de acasă, vacanţa la mare a fost un cadou pentru adolescentul ieşean.
„Eu nici nu mă gândeam că o să ajung la mare. Am văzut prin cărţi cum arată, dar nu credeam că o să ajung acolo pentru că ştiu că suntem sărăcuţi. A fost foarte frumos, mi-a plăcut pentru că am văzut pentru prima dată oameni şi copii din alte ţări“, a mai spus Cosmin.
„Mama nu stă aşa bine cu banii“ Mihaela B., din Sârca, a primit cadou vacanţa la mare pentru rezultatele deosebite pe care le-a obţinut în fiecare an la şcoală. Elevă în clasa a X-a, la Liceul Pedagogic „Vasile Lupu“ din Iaşi, Mihaela a terminat fiecare an şcolar cu medii peste 9,00, clasa a IX-a reuşind să o încheie cu 9,76. Copila a povestit că învaţă pentru a răsplăti eforturile mamei rămasă singură după ce soţul a murit încă de când cei trei copii aveau sub 4 ani.
„Mama mea nu stă aşa bine cu banii să-mi dea să merg la mare. Experienţa a fost intensă, aşa cum mi-am imaginat. Îmi doresc să primească şi alţi copii nevoiaşi această şansă, dacă se poate“, a povestit Mihaela.
Preotul ieşean Dan Damaschin îşi propune ca, de acum înainte, să le ofere copiilor de care se îngrijeşte o excursie gratuită în fiecare vacanţă.
Sursă: Iulia Ciuhu – Adevărul.ro
- Published in Local
Zeci de reacții s-au stârnit după ce o tânără i-a certat pe vârstnicii care se plimbă cu autobuzele
Zeci de reacții s-au stârnit după ce o tânără i-a certat pe vârstnicii care se plimbă cu autobuzele
Problema cedării locurilor de pe scaune în autobuze a revenit în atenția ieșenilor după ce o tânără a avut curaj să-și scrie părerea ferm pe una dintre cele mai populare pagini de Facebook (Ești din Iași dacă…).
Cum era de așteptat, părerile sunt împărțite.
1. Sunt ieșeni care consideră că dacă plătesc bilete și abonamente, nu au mai puține drepturi și nici măcar drepturi egale, ci sigur mai mari decât cei care circulă gratuit. Aceștia susțin că totul s-ar rezolva foarte ușor cu simple rugăminți și mulțumiri din partea celor care vor să primească un loc deja ocupat.
„Pentru simplu motiv că ești bătrân, Primăria Iași te lasă să circuli gratuit, dar pentru simplul motiv că ești bătrân, nu ai automat inclus și loc pe scaun. Părinții mei pensionari nu au asemenea beneficii, dar ei locuiesc în alt oraș din alt județ”, a spus un student.
2. Sunt însă și ieșeni care consideră că vârstnicii trebuie respectați fără drept de apel și că trebuie să aibă întâietate și drepturi depline în autobuze pentru că îndură mai greu statul în picioare. Ei spun că bătrânii nu se plimbă de plăcere, ci pentru că trebuie să ajungă la medici și la farmacii.
„Acești vârstnici pe care îi criticați voi, tinerii, ar putea fi părinții și bunicii voștri care v-au crescut cu greu, datorită cărora sunteți ceea ce sunteți, cărora trebuie să le fiți recunoscători și pentru care să faceți un minim efort”, a comentat un bărbat.
Postarea care a stârnit revolta:
„E a mia oară când mă satur să scuz nesimţirea.
Generaţia 50+ de prin RATP, care vă credeţi cu bun simţ şi proprietari de locuri, învăţaţi naibii să lăsaţi omul să coboare şi nu-l aruncaţi din tramvai/autobuz doar pt că vă aşteaptă scaunul.
Într-o lume civilizată aşa se face. Şi nu vii să-mi cânţi la ureche despre cât de nesimţită sunt că nu mă dau, fiindcă eu niciodată nu ridic pe nimeni când sunt nevoită să stau în picioare.
Semnat, persoană cu dizabilitate.
Şi nu, asta n-ar trebui să fie numele meu. Ce am sau n-am nici nu contează. Dar chiar mergem ca oile proaste şi nu mai vedem nimic în jur”?!Un adevărat „tărăboi virtual” s-a stârnit însă după o altă postare a unui tânăr student de la Medicină:
Ieșenii au fost revoltați de „amenințarea” din final și l-au făcut praf pe tânăr tot pe Facebook.
Băiatul nu a părut intimidat și a răspuns după ce a primit zeci de injurii:
„Stimați români, gândirea asta, nu o să văd ducă departe! Mi-e silă de țara în care trăiesc și mi-e silă de voi (unii)! Aveți 12 clase cu o notă de trecere în BAC, o facultate mediocră și vă treziți să comentați. Sunteți capabili să umblați 24 de ore încontinuu într-un spital? Sunteți capabili să stați 10-12 ani într-o facultate? Sunteți capabili să aveți o cultură? Ei bine, comentariile nu-mi inspiră asta! Atunci când auzi una,ca doamna de astăzi ,că te face agramat și analfabet, atunci când știi câtă muncă depui și pe un salariu mizer, atunci să vă văd! Sunteți mai ceva ca țața Floarea de la colțul satului. Mi-e scârbă de viitorul României și ce este cel mai șocant, este că, din cauza atitudinii de genul ăsta, pleacă și vor pleca, tot tineretul din ziua de astăzi care, nu acceptă mită (așa cum au fost învățați cei mai veterani) și chiar fac ceea ce fac, din plăcere”.
Nu doar vârstnicii sunt criticați pe internet, ci și elevii care nu-și scot ghiozdanele din spate.
Sursă: Ziarul de Iasi
- Published in Local
Tu știi în ce cartier din Iași stai? Delimitarea corectă a cartierelor din oraș (I)
Ieșenii cred, în general, că nu există o delimitare clară a cartierelor din oraș. De exemplu, inclusiv pe Wikipedia se vorbește despre faptul că nu ar exista o împărțire exactă a zonelor. Și, mai mult, aceeași sursă afirmă că ar fi peste 30 de cartiere în oraș, ceea ce este o informație incorectă.
Apix.ro a solicitat informații oficiale de la Primăria Iași pe această temă și am putut afla „granițele” actuale ale cartierelor. Asta, și faptul că, oficial, în Iași există 17 cartiere: Alexandru cel Bun, Aviație, Bucium, Bularga – Zona Industrială, Cantemir – Socola, Centru, Copou, CUG, Dacia, Frumoasa, Galata – Mircea, Moara de Vânt, Nicolina, Păcurari, Studențesc (Tudor Vladimirescu), Tătărași și Țicău-Sărărie.
În următoarea perioadă, Apix.ro va publica un calup de 17 materiale, iar fiecare articol va cuprinde informații privind delimitarea precisă a limitelor fiecărui cartier. În articolele noastre nu vom lua în considerare ansamblurile rezidențiale pe care investitorii le-au denumit „cartiere”. În fond, așa cum ne arată și DEX-ul, un cartier este acea „parte din oraș deosebită de celelalte prin caracteristici proprii (geografice, istorice etc.)”. Articolele noastre vor face referire strict la cele 17 cartiere care figurează oficial în evidențele municipalității ieșene.
Am ales să începem din partea de vest a orașului, iar primul cartier pe lista noastră este Păcurariul. Aflat în partea de vest a orașului, Păcurariul este principală „poartă” de intrare în oraș (la finalul materialului puteți consulta o fotografie cu delimitarea precisă a cartierului).
Potrivit Primăriei Iași, Păcurariul are o suprafață totală de puțin peste 400 ha și o populație de 7.908 locuitori.
O primă curiozitate: „Colina Însorită” nu face parte din Păcurari
În ultimii 10 ani, zona Cimitirului Evreiesc a cunoscut o dezvoltare alertă. Pe așa-numitul platou „Colina Însorită” au fost edificate zone de vile și, mai nou, ansambluri rezidențiale cu zeci de blocuri. Majoritatea ieșenilor asociază platoul cu Păcurariul, dar, de fapt, potrivit Primăriei Iași, această zonă face parte din Copou.
Platoul „Colina Însorită” este, de fapt, în Copou (în plan depărtat sunt primele blocuri construite din ansamblul „Colina Însorită”, ansamblu care, ulterior, a dat și denumirea platoului)
O altă curiozitate constă în faptul că un punct de „graniță” între Păcurari și Copou este Piața care poartă numele primului cartier. În aceste condiții, casele care se află între str. Toma Cozma și str. Cazărmilor sunt, de fapt, tot pe teritoriul cartierului Copou.
Str. Toma Cozma: Zona de case (dreapta imaginii) se află în Copou, zona de blocuri (stânga) în Păcurari. În plan depărtat este zona Pieței Păcurari
De asemenea, o parte din parcarea de la Carrefour ERA se află în Păcurari (circa 15%, în partea nordică).
Delimitarea corectă a cartierului Păcurari
Păcurariul începe în apropiere de zona Metro, prima „construcție oficială” din acest cartier fiind stația de electrificare. În mod evident, „granița” e, de fapt, limita administrativ-teritorială a Iașului cu Miroslava.
În partea de sud, limita Păcurariului continuă pe lângă Arabesque (clădire din Miroslava) spre calea ferată și se suprapune, ulterior, cu aceasta. În apropiere de Carrefour Era, granița trece calea ferată (cu câteva sute de metri), se intersectează cu Bahluiul și „taie” circa 15% din complexul comercial (în partea dinspre drumul european). Ulterior, limita cartierului „merge” aproape în paralel cu Bahluiul și, în dreptul străzii Luca Arbore, se suprapune din nou peste calea ferată, „graniță” valabilă până la Piața Gării. În zona Transbus Codreanu, limita cartierului trece pe str. Străpungere Silvestru (fără a include și Piața Gării) și continuă pe str. Gării – Râpa Galbenă – Piața Mihai Eminescu.
Din acest punct, „granița” se suprapune pe str. Păcurari până în zona AMRS, de unde continuă pe str. Toma Cozma până la Piața Păcurari. Ulterior, limita urmează lungimea str. Cazărmilor – str. Fagului – șos. Muntenimii (parțial) – margine Grădina Botanică – intersecție str. Nistor – str. Bucovinei – limită platou Colina Însorită – str. Elisabeta Rizea – str. Iancu Flondor – str. Ion Nistor (limita nordică a Cimitirului Evreiesc) – limită administrativă cu Valea Lupului – șos. Varianta Rediu – șos. Rediu – str. Prof. Ioan Petru Culianu – șos. Păcurari – stația de electrificare (limită administrativă Iași – Miroslava).
Strada Prof. Ioan Petru Culianu, „granița” dintre Iași și Valea Lupului. În partea stângă a imaginii sunt case din Păcurari, iar în partea dreaptă case din Valea Lupului. Artera de circulație se află pe raza administrativă a Iașului, recent fiind și modernizată
Delimitarea cartierului Păcurari (sursă: Primăria Iași, prelucrare Apix.ro)
De unde provine numele „Păcurari”
În general, legenda vehiculată de ieșenii care locuiesc în această zonă face referire la faptul că a existat (sau există) păcura în subteran și de aici ar proveni denumirea cartierului. În schimb, explicații ceva mai credibile aflăm de pe Wikipedia, care citează, la rândul ei, un articol din Evenimentul Zilei (publicat în iunie 2013):
Există controverse legate de numele cartierului „Păcurari”. Astfel, se presupune că pe strada Păcurari veneau negustorii, care vindeau păcură și gaz, numiti „păcurari”. Profesorul Stelian Dumistrăcel, cercetător la Institutul de lingvistica „Al. Philippide”, crede că termenul de „păcurar” se referă, în fapt, la ciobani, iar numele străzii a fost dat de faptul că prin acel loc intrau in oras păstorii în timpul transhumanței. Profesorul și lingvistul Mircea Ciubotaru, unul din membrii fondatori al Institutului de Genealogie și Heraldică „Sever Zotta”, este convins de faptul că numele străzii “Păcurari” este dat de numele unei persoane, numită “Păcurar”.
*Notă. Articolele despre delimitarea cartierelor vor fi publicate săptămânal.
Sursă: Alex Andrei – apix.ro
- Published in Local
Pentru toți tinerii care au terminat fie facultatea, fie liceul: V-ați permis vreodată să visați mare?
Pentru toți tinerii care au terminat fie facultatea, fie liceul: V-ați permis vreodată să visați mare?
Probabil că o să îmi spuneți că da, dar din cauza banilor, părinților și a altor motive asemănătoare v-ați oprit. Ei bine, acum toate au rezolvare. 10 universități de top din Marea Britanie vin în România și organizează admiteri pe loc, la finalul cărora veți ști clar dacă sunteți admiși sau nu, ce burse vi se oferă, posibilitățile de cazare, sau de a continuă pe viitor în acel domeniu.
Când și unde?
La sediul Edmundo din București, între 13-14 iulie. Unele universități vin și în Iași, dar pentru toți cei care nu pot ajunge la București în perioada menționată, interviurile pot avea loc și pe skype, cu ajutorul unui laptop bun și o conexiune la internet.
Ce criterii sunt nesecare?
Este neapărat să fi luat bacalaureatul. Certificatul de limbă nu este obligatoriu, facultățile echivalând calificatele obținute la proba de la bacalaureat. Ideal ar fi că toți candidații să fi obținut B2 la toate probele, însă și pentru cei care nu au reușit acest lucru se poate da un examen de engleză dat de către facultate. Pentru toate se găsesc soluții, inclusiv și pentru media cu care s-a promovat examenul de bacalaureat, condiția minimă fiind ca media să depășească nota 7.
Ce presupune admiterea pe loc?
Sesiunea de admitere pe loc este organizată sub forma unui interviu cu reprezentantul facultății, timp de 15 minute, iar la final candidatul va ști clar răspunsul. Documentele necesare constau în prezentarea foii matricole și a adeverinței sau a diplomei de bacalaureat (pentru absolvenții de liceu), respectiv a adeverinței de licență ( pentru admiterea la master)și desigur prezentarea cărții de identitate.
NU PUTEȚI APLICĂ PENTRU MAI MULT DE 2 UNIVERSITĂȚI, ADICĂ NU PUTEȚI MERGE LA MAI MULT DE 2 INTERVIURI!
Universităti participante la admiterile cu răspuns pe loc:
Anglia Ruskin University, Birmingham City University, Coventry University, NAVITAS, University of Essex, University of Greenwich, University of Hertfordshire, University of Northampton, University of Suffolk și University of West London Motivele pentru care reprezentanții facultăților revin an de an în România sunt constituite de aportul valoric al minților studenților români la renumele facultăților.
În ceea ce privește finanțarea studiilor, studenții acceptați pot aplică pentru un împrumut guvernamental ce este oferit de către guvernul britanic și va fi rambursat gradual, numai după absolvirea studiilor și numai dacă studentul are un venit destul de mare care să-i permită rambursarea.
Dacă efectuarea studiilor în afară va face cu ochiul, înscrierile pentru aceste interviuri se face prin completarea unui formular de pe pagină EDMUNDO. Pentru alte informații ulterioare puteți trimite mesaj către pagină de facebook EDMUNDO – A world of education, iar un consilier Edmundo vă va stă la dispoziție, serviciile oferite fiind GRATUITE.
- Published in Local
Povestea Adelinei, dovada ca o vilă în Bucium și un portofel plin nu aduc mereu fericirea! Partea I
Nu risipi timpul prețios al vieții tale pentru a trăi asa cum vor alții.
De fiecare dată când mă trezesc dimineaţa, deschid larg geamul şi privesc cu drag cartierul în care locuiesc. E un cartier liniştit, în care copiii se joacă, atunci când sunt în vacanţă, de dimineaţă, până seara. Bătrânii stau la scară, pe bănci sau chiar pe scările de la intrare şi scanează cu ochi critici orice fiinţă vie care îndrăzneşte să le apară în faţa ochilor. Iar lucrul asta e chiar amuzant. Băieţii mănâncă seminţe şi beau bere până târziu în noapte, râzând şi distrandu-se împreună cu fetele.
Să fii curvă, la mine în cartier, e ceva foarte uşor de realizat. Nu trebuie să faci nimic special, e suficient să fii diferit. Să nu stai cu grupul de la scară, să nu stai la bârfă cu vecinii. Să pleci dimineaţa şi să vii seara. Nu contează unde pleci, dacă nu le spui vecinilor, eşti terminată. Eşti beţivă, curvă şi ești ruşinea familiei.
Cu toate astea, ador să locuiesc aici. Mă amuză superficialitatea cu care îşi duc zilele şi, într-un fel, mă motivează.
De mică mi-am dorit să fac mai mult. Mi-a plăcut să fiu cea mai bună din clasă. Din şcoală. Din facultate. Nu am reuşit mereu, însă martor îmi e Dumnezeu că am încercat din răsputeri.
Mama mea e o femeie minunată. Harnică, blândă şi cu frică de Dumnezeu. Este cel mai bun contabil din firma în care lucrează. Deşi a trecut de 50 de ani, şi-a păstrat farmecul, iar pe chipul ei blând încă se văd trăsăturile ei frumoase, pe care le-am moştenit. Mama mea a devenit cea mai bună prietenă a mea, deşi în urmă cu câţiva ani, nu vedeam deloc lucrurile aşa. Mereu îmi spunea că sunt prea visătoare. Că nu am picioarele pe pământ. Că trebuie să termin şcoală, facultatea, să îmi caut un băiat bun şi să mă mărit.
– Adelina, trebuie să te măriţi, fata mea, cu un băiat bun. Să faci măcar doi copii. Uită-te la mine, scumpa mea. Te am doar pe tine. Dacă aveai şi tu un frate sau o sora, viaţa ta era mai amuzantă.
Cine eram eu, să nu ascult de mama? După ce am terminat liceul, mama mi l-a prezentat pe Alex. El avea 25 de ani, eu aproape 19. Nu ştiam ce înseamnă dragostea pentru un bărbat. Alex nu era frumos. Nu era amuzant. Nu era nici prea deştept, însă mama insista să ies cu el, că e băiat matur, are un job bun şi e prezentabil. Am ieşit de câteva ori cu el, însă nu mi-a plăcut nimic la el. I-am trimis un mesaj şi l-am rugat să nu mă mai caute.
Mama era nemulţumită, însă eu eram fericită. M-am înscris la facultate, la îndemnul mamei. Voia să fac facultatea de finanţe şi bănci. Îşi dorea să mă vadă lucrând într-o banca, la birou frumos. Mai târziu, am înţeles. De fapt, mama îşi dorea să îşi îndeplinească visele prin mine.
Nu îmi plăcea deloc ceea ce făceam, însă eram obişnuită. De mică am ascultat întru totul sfaturile şi recomandările mamei mele. Tot ea a fost cea care mi-a găsit un job de secretară la biroul soţului unei colege, în cadrul unei firme de construcţii. Acolo mi-am cunoscut şi viitorul soţ, pe Alin. Era unul din clienţii cei mai importanți ai firmei, un cunoscut dezvoltator imobiliar.
Alin mă fascina, iar mama mă încuraja. O încânta ideea că fiica ei ar putea beneficia de o siguranţă financiară, de care ea nu a beneficiat niciodată. Că fiica ei nu ar trebui să se gândească la rate, facturi şi alte nimicuri de genul ăsta. În concluzie, Alin avea tot ceea ce puteam visa vreodată la un bărbat. Înalt, frumos, elegant şi mereu parfumat. Avea un singur defect: era logodit. Însă ambiţia mea, alături de frumuseţe şi inteligenţă, m-au ajutat să îl cuceresc repede şi să îl fac să uite de iubita lui. Astfel, în timp ce anii de facultate au trecut pe nesimţite, Alin a devenit iubitul meu, apoi logodnicul. Ne-am mutat împreună după doar 4 luni de zile, în vila sa imensă în Bucium. Mă simţeam, ca să zic aşa, şefa casei. Aveam menajeră. Nu trebuia să fac nimic altceva decât să îl fac fericit pe viitorul meu soţ, ceea ce nu părea deloc greu. Prima luna în casa lui Alin a fost de vis. Săptămânal îmi aducea câte un buchet de flori. Seară beam vin şi făceam dragoste că doi nebuni. La scurt timp, Alin mi-a cerut să îmi dau demisia de la firma la care lucram.
– Cred că a sosit momentul , scumpa mea, să renunţi la job. Vreau să îţi dedici viaţa familiei. Să ne căsătorim, să facem copii şi să trăieşti liniştită, acasă.
– Alin, eu muncesc de 3 ani aici. Sunt învăţată să am activitate. Nu aş putea sta acasă. Nu sunt genul ăsta de femeie. Te rog, lasă-mă să lucrez în continuare.
Nu am reuşit să îl conving, ne-am certat foarte tare iar a doua zi am sunat-o pe mama.
– Hai că eşti chiar fraieră, Adelina, mi-a spus mama, cu glasul ei dojenitor. Ce nu aş fi dat eu să îmi spună taică-tu aşa ceva? Dar nu, tu vrei să munceşti! Ascultă-ţi bărbatul, fata mea. Aşa un bărbat găseşti rar!
După câteva zile de gândire, am decis să ascult de mama şi de Alin. În fond, îmi voiau binele! Am renunţat şi la master, mai ales că nu îmi plăcea atât de tare. Ne-am căsătorit în vara următoare şi am avut part de o nuntă de vis. Eu eram deja însărcinată în 4 luni atunci când ne-am căsătorit, iar în noiembrie am născut o fetiţă superbă. I-am pus numele Frida, după pictoriţa ce mă fascinase în copilărie, atunci când încă mai făceam ceea ce îmi plăcea: să pictez. Deşi aveam un copil superb, un soţ bun şi o casă de vis, simţeam mereu că îmi lipseşte ceva. Probabil îmi lipsea independenţa, însă nu ştiam cum este să o ai, aşa că nu realizam, la momentul respectiv.
Viaţa mea s-a schimbat în luna februarie. Eram la Palas, la un restaurant pe care îl frecventam, alături de Alin şi Frida. Purtam o rochie largă, deoarece nu reuşisem să dau jos kilogramele acumulate pe timpul sarcinii. În timp ce o culcam pe mica Frida în landou, o domnişoară slăbuţă şi foarte atrăgătoare se oprise la masa noastră. Talia ei, subţire, mă făcea să o invidiez din suflet, iar sânii ei, aproape perfecți ieşeau nesimţiţi din tricou. M-am uitat ruşinată spre talia mea, pierdută de luni bune. Trebuia să slăbesc.
– Hey, bună, Alin. Ce mai faci? Blonda tupeistă îl pupă pe soţul meu cu mare foc pe obraz. Alin zâmbea precum un copil prost.
– Bună seara, Alexandra! Ţi-o prezint pe soţia mea,Adelina. În landou e fiica mea, Frida.
Alexandra deci.
– Încântată să te cunosc, Adelina. Alexandra îmi zâmbea fals. Nu o plăceam, deloc, aşa că nu i-am zâmbit înapoi. M-am aşezat la masă şi l-am strâns pe Alin de mână. Mă simţeam complexată, grasă şi urâtă în faţa ei. Abia aşteptăm să plece, iar lucrul acesta s-a întâmplat repede. Alin însă, era vizibil schimbat după plecarea ei. Se fâstâcea şi se bâlbâia încontinuu.
– Deci, cine era tipăa?
– Este fata care a venit în locul tău la firma de construcţii cu colaborez, a rostit Alin, vizibil jenat.
Am simţit, în adâncul inimii mele, că ceva nu era în regulă. Am ajuns acasă şi am sunat-o pe mama. I-am povestit totul.
– Ade, mamă! Nu fi obsedată. Nu înnebuni bărbatul cu prostiile tale. Taci şi vezi-ţi de copil şi de casă. Aşa bărbat nu mai pupi tu, în viaţa ta.
Am închis telefonul, dezamăgită de atitudinea mamei mele. Eram hotărâtă, însă, să nu tac şi să aflu mai multe. Instinctul meu de femeie îmi spunea că Alin are o legătură cu blonda focoasă.
Am început să îi urmăresc activitatea zilnică. Totul era la fel că înainte. Ziua era la birou, apoi venea liniştit acasă. Dragoste nu făceam prea des, dar asta era ceva normal, în ultimul timp. El nu era drăgăstos, dar nu fusese niciodată. Era un tip destul de rece şi nu îi ceream mare lucru, pentru că şi eu eram la fel.
Într-o seară, după ce a adormit, am decis să îi citesc mesajele din telefon. În timp ce ţineam în mână telefonul lui, în mintea mea era o singură întrebare: să citesc, sau să nu citesc? Am deschis, ruşinată, mesajele. Nimic ciudat, în afară de un număr cu care coresponda destul de des. Mesajele erau scurte, însă cuprinzătoare, şi erau legate strict de întâlniri. Numele din agenda era, însă, de bărbat. Nu ştiam niciun Marius, însă nici nu îi cunoşteam toţi colaboratorii soţului meu. Nu eram convinsă că totul este în regulă, aşa că am notat numărul de telefon şi am sunat, chiar atunci, cu număr ascuns. O voce senzuală, de femeie, a răspuns apelului meu. Nervoasă, frustrată şi cu ochii în lacrimi, am deschis Facebook-ul şi am căutat după numărul de telefon. Astfel am aflat că, de fapt, Marius era chiar Alexandra cea sexy.
Eram disperată, supărată şi mai ales frustrată. Renunţasem la tot pentru Alin. Arătam ca o vacă, farmecul şi frumuseţea cu care l-am cucerit erau pierdute, iar Alin îmi găsise repede o înlocuitoare mai tânără şi mai frumoasă.
Am adormit plângând, în camera Fridei, cu telefonul lui Alin lângă mine.
În dimineaţa următoare, Alin m-a trezit. Văzând telefonul pe pat, iar pe mine răvăşită, cu ochii umflaţi şi glasul răguşit, şi-a dat seama că am aflat.
Continuarea poveştii o puteţi citi mâine, când veţi afla cum şi-a refăcut Adelina viaţa. Povestea Adelinei este pură ficțiune, însă este o lecție de viață pentru multe femei !
Citeşte şi Povestea Adelinei. Fericirea este infinit mai mult decat ceea ce credeam ( II )
Citeşte şi Povestea Adelinei. Alegeri corecte, muncă si corectitudine ( III )
Citeşte şi Povestea Adelinei. Fericirea este infinit mai mult decat ceea ce credeam Partea ( IV )
- Published in Povestea zilei
Proiect unic in ROMÂNIA! Deszăpezire în plină caniculă
Proiect unic in ROMÂNIA! Deszăpezire în plină caniculă
Municipalitatea ieșeană a demarat proiectul privind construirea mai multor platforme de topire a zăpezii în municipiu. Demersul, inițiat de către primarul Mihai Chirica, este primul de acest gen în România și este necesar, întrucât descongestionarea arterelor de circulație și asigurarea unor condiții normale de desfășurare a traficului rutier în municipiu pe timp de iarnă sunt condiționate de evacuarea depozitelor de zăpada rezultate în urma degajării acestora de pe tramă stradala.
În plus, transportul rutier al zăpezii, inclusiv operațiile de încărcare și depozitare, reprezintă un efort financiar important, care grevează consistent bugetul local.
„Am demarat procedura pentru proiectarea platformelor de topire a zăpezii. Sunt prevăzute trei amplasamente, cu suprafețe între 1.000 și 1.500 de metri pătrați. Proiectul va dura cel puțin două luni, după care vom începe proiectarea la nivel de detalii de execuție și execuția propriu-zisă. Sumă totală necesară este de circa 50.000 de lei. Intenționam să le instalăm în Galata, Nicolina și Tătărași, spre capetele de cartier. Astfel, vom scurtă și distanțele de transport, economisim combustibil și ajutăm la ecologizarea orașului, pentru că nu mai deversăm diverse substanțe în Bahlui„, a declarat primarul Mihai Chirica.
35 tone la un transport
Fiecare platformă va fi dimensionată să reziste unei încărcări de trafic de 35 tone/vehicul. Platformă se va realiză într-o cuvă de beton armat, izolată și încălzită. Zăpada și gheață care se vor topi vor fi preluate într-un element de rigolă și descărcate, după filtrare, în rețeaua publică de canalizare. Cuvă va fi prevăzută cu filtru pentru grăsimi și decantor pentru particule solide, la final ea putând fi spălată. Uleiurile decantate pot fi recuperate, astfel pânză freatica nu va fi infestată. Rezidurile solide vor fi transportate.
- Published in Local
A plecat dintre noi, doar pentru ca nimeni nu a știut să o înțeleagă! Povestea fetiței care a decis să își pună capăt vieții!
A plecat dintre noi, doar pentru ca nimeni nu a știut să o înțeleagă! Povestea fetiței care a decis să își pună capăt vieții!
O vedeam aproape în fiecare dimineaţă. Eu mergeam la facultate, ea probabil la liceu. Nu avea mai mult de 15-16 ani. Stătea mereu la geam, cu privirea pierdută în zare, iar ochii ei ascundeau o suferinţă profundă. Uneori o puteam vedea cum îşi şterge lacrimile sub ochelarii cu lentile extrem de groase.
Bretonul îi acoperea uneori o parte din ochelarii de vedere, însă în rarele momente în care îşi dezlipea privirea de pe geamurile pline de praf, puteam zări în ei doar lacrimi şi tristeţe.
Pe braţe avea un ghiozdan. Roşu şi burduşit cu cărţi şi caiete. Degetele ei fine se terminau cu unghii tăiate extrem de scurt şi roase. Îşi mângâia mereu ghiozdanul de pe braţe, plimbându-şi degetele lungi pe el. Probabil învăţa la un liceu din Podu Roş. Cu siguranţă era o elevă bună, silitoare şi cuminte.
Avea buze mari şi roşii, iar dintîi puţin prea lungi îi atingeau buza de jos. Purta aparat dentar.
Mereu m-au fascinat poveştile de viaţă ale oamenilor şi ardeam de nerăbdare să o cunosc pe a ei.
Într-o dimineaţă, am coborât în aceeaşi staţie în care cobora şi micuţa blondă.
Mergea cu paşi repezi către liceul Cantemir.
Curtea şcolii era plină. Înainte să între, a ezitat puţin. A strâns în mâna dreapta bretelele ghiozdanului şi a intrat cu emoţie în curte. Un grup de copii a început să radă în hohote, aruncând cu covrigi în blonda micuţa, imitându-i mersul timid şi râzând cu poftă. Micuţa a mers înainte, ignorându-i, în timp ce grupul vesel râdea mai zgomotos.
Am plecat tristă spre facultate, simţindu-i durerea până în adâncul sufletului.
Trăim într-o lume plină de oameni superficiali, unde contează doar frumuseţea fizică, sufletul fiind egal cu zero.
A doua zi dimineaţă, am văzut-o din nou. Purta aceleaşi haine, uşor demodate și ponosite. Pe chipul ei puteam citi aceeaşi tristeţe incredibilă. În timp ce butona telefonul, îşi musca uşor buza de sus. Nu vă închipuiţi că o făcea într-un mod senzual, ci exact aşa cum o face un copil mic emoţionat.
Aş fi vrut să o abordez. Aş fi vrut să îi spun câteva cuvinte frumoase, cuvinte pe care sigur le merita. Însă nu am făcut-o. Nu am vrut să par nebună sau să creadă biata copilă altceva şi să o sperii.
În următoarea zi, am văzut-o din nou. Când tramvaiul a oprit, un grup de copii a urcat gălăgioşi în tramvai, aşezându-se în jurul fetei.
O tipă înaltă, brunetă şi destul de frumoasă, stătea pe scaunul de lângă blonda tristă.
– Ce faci, Iepurilă? Glasul ei era ironic. Ştiam că în curând, chinul fetei va începe. Bruneta mestecă gumă în colţul gurii, râzând ironic şi privind-o cu ochi răutăcioşi.
– Auzi, tu chiar nu te-ai săturat să facem mişto de tine mereu? Transferă-te dreaq la alt liceu, noi ne-am săturat de tine. Îmi strici toate zilele! Eşti URÂTĂ!
Toţi radeau în hohote, în timp ce biata fată privea pe geam fără să răspundă, fără să plângă, fără să aibă vreo reacţie. Era, cel mai probabil, deja obişnuită cu genul asta de comportament.
Îmi doream să îi opresc. Să merg la ei şi să le trag câteva perechi de palme. Să îi pun la colţ şi să le arăt cum este să te terorizeze cineva. Însă nu am făcut-o. Nu am făcut nimic. Am stat doar şi am asistat la acel spectacol ieftin şi dureros.
După ce au coborât cu toţii din tramvai, am mers mai departe cu zeci de întrebări în gând. Mă întrebăm de ce sunt unii oameni atât de răi? Mă întrebăm cu ce ar fi putut să greşească acea copila? De ce nu se gândea nimeni să o apere?
Eram decisă să o abordez a doua zi! Voiam să îi spun că toate astea vor trece. Că timpul îşi va aşterne înţelepciunea peste ea şi că va creşte o femeie minunată şi deşteaptă. Că va avea un iubit care să o ajute să depăşească totul în viaţă.
Nu îmi doream mai mult decât să îi spun că totul va fi bine şi că toată suferinţă şi durerea prin care trece zilnic vor ajunge doar amintiri bune de îngropat într-un cufăr vechi.
Mi-aş fi dorit să îi pot spune că oamenii buni şi inteligenţi nu vor râde niciodată de ea. Cei care râd de ea sunt frustraţi şi trişti din pricina propriilor lor neîmpliniri. Voiam să îi dau curaj cu puţinele vorbe pe care i le puteam spune.
Dar ziua aceea nu a mai venit. Fetiţa nu a mai urcat niciodată în tramvaiul 13, în staţia din Tătăraşi.
După o săptămână, am văzut doar grupul vesel. Zâmbetul de pe chipul bruneeei era stins, iar pe faţa ei puteai citi doar tristeţe. În mână ținea strâns un ziar de pe care citeau cu mare interes. În grupul lor, altădată vesel, era aşternută tristeţea.
Când am coborât din tramvai, am mers direct la tonetele cu ziare şi am cumpărat același ziar pe care îl răsfoiau cei şase copii veseli.
Cu sufletul strâns, am citit articolul zilei:
Adolescentă găsită spânzurată în pădure.
Nu am avut puterea să citesc mai departe. Am ştiut ce urma, iar lacrimile m-au cuprins pe loc.
Am mototolit ziarul şi l-am aruncat în primul coş de gunoi, apoi am alergat către casă, înghiţindu-mi lacrimile. Zile întregi nu am reuşit să îmi revin. M-am întrebat continuu de ce am tăcut. De ce nu am apărat-o atunci când am avut ocazia. De ce nu am oprit-o şi nu i-am spus câteva cuvinte frumoase. Un cuvânt blând, spus la momentul potrivit, chiar poate schimba viaţă cuiva. Eu nu am făcut nimic și astfel, am devenit părtașa chinului ei.
Povestea de mai sus este inspirată dintr-o poveste reală. TU de câte ori ai râs de o persoană care nu se putea apăra? Câte cuvinte sau fapte făcute de tine au afectat pe cineva? De câte ori ai scuipat venin pe oameni nevinovati, pentru simplul fapt ca erau diferiți?
Ceea ce faci zi de zi poate schimba viata unei persoane. În bine sau în rău !
Citeşte şi Povestea Adelinei. Fericirea este infinit mai mult decat ceea ce credeam. (Partea a II-a)
- Published in Povestea zilei
Vestea pe care ieşenii o aşteaptă de peste 20 de ani. Se redeschide cel cunoscut local din oraş
Vestea pe care ieşenii o aşteaptă de peste 20 de ani. Se redeschide cel cunoscut local din oraş
Clădirea aflată în vizibilă stare de degradare a fost cumpărată recent de omul de afaceri Marian Panaite, care deţine mai mai multe firme în Iaşi.
„Am făcut această investiţie în ideea de a păstra specificul clădirii, vreau să redevină «Hanul Trei Sarmale» şi să păstrăm tradiţia acelei clădiri. Me apucăm de treabă acolo cât de repede putem. Trebuie făcută o evaluare a clădirii, pentru că acolo totul e cam distrus, doar numele a rămas acolo. Sper să iasă ceva frumos“, a declarat pentru Adevărul omul de afaceri care deţine firma Fio Grup Company SRL.
Maria Panaite, care este şi proprietarul firmei de construcţii Paticom, a achiziţionat clădirea de patrimoniu achitând 2,9 milioane de lei.
Proprietar condamnat la închisoare
Hanul a fost unul dintre vestitele locuri de popas din Moldova. Locul a devenit celebru după ce importanţi oameni de cultură i-au trecut pragul în secolele XIX- XX, Vasile Alecsandri, Ion Creangă, Mihai Eminescu, Octav Băncilă sau Păstorel Teodoreanu. Însă istoria hanului este străveche, prima menţiune documentară fiind un act de judecată din perioada anilor 1675 -1680, prin care doi negustori armeni dezbat arendăşia Hanului „Trei Sarmale“.
Potrivit istoricilor, denumirea localului, construit în secolul al XVII-lea, vine de la faptul că cei care poposeau la han erau serviţi cu câte trei sarmale. De-a lungul timpului, clădirea a trecut prin posesia mai multor proprietari, iar de la începutul secolului al XVIII-lea s-a aflat în proprietatea Mănăstirii Socola. După secularizarea averilor mănăstireşti, în 1863 a ajuns în proprietatea Primăriei Municipiului Iaşi, care l-a deţinut trei decenii. Ulterior, a fost vândut către proprietari privaţi, fraţii Dumitru şi Teodor Luca fiind cei care l-au modernizat. În 1948, hanul a fost naţionalizat, iar Dumitru Luca, ultimul proprietar a fost condamnat la închisoare. În 1969, clădirea a ajuns în proprietatea Oficiului Naţional de Turism (ONT), care l-a reabilitat, deoarece clădirea era în ruină. Localul a fost redeschis în 1971, după ample modernizări. După 1989, clădirea a trecut în proprietatea SC Turism Moldova SA, societatea deţinută de omul de afaceri Dănuţ Prisecariu.
Moştenitorii lui Dumitru Luca au cerut în instanţă proprietatea, iar în 2009 o decizie judecătorească a stabilit ca imobilul să revină copiilor ultimul proprietar înainte de naţionalizare- Magda Cristina Chisac, Rodica Pop Luca şi Grigore Luca. Omul de afaceri Dănuţ Prisecariu a contestat dreptul de proprietate al moştenitorilor şi a cerut în instanţă executarea silită a imobilului şi suprafeţei de 2.000 de metri pătraţi. El a cerut moştenitorilor în jur de 300.000 de euro, bani care ar fi reprezentat investiţiile în han pânăla momentul retrocedării din 2007. Pentru a recupera sumele solicitate s-a solicitat scoaterea la vânzare prin licitaţie publică.
Pe de altă parte, proprietarii hanului, cei trei moştenitori ai lui Dumitru Luca, au împrumutat 500.000 de euro de la un alt om de afaceri, George Bărbulescu. Pentru că acesta din urmă nu şi-a primit înapoi banii a scos la licitaţie ipoteca. Astfel, s-a organizat la începutul anului o primă licitaţie pentru Hanul „Trei Sarmale“, dar nu s-a prezentat nimeni. La a doua licitaţia s-a înscris firma deţinută de Marian Panainte. „Societatea Fio Grup Company SRL s-a prezentat la cel de-al doilea termen de licitaţi, când preţul de pornire s-a redus u 25%. Prin urmare a oferit 75% din valoarea la care a fost evaluată, adică preţul de pornire a licitaţiei“, a declarat Cezar Andrei, executorul judecătoresc care s-a ocupat de vânzare, citat de Ziarul de Iaşi.
Citeşte şi Un nou loc de petrecere a timpului liber, la Iași
Hanul „Trei Sarmale“ are o suprafaţă de 770 de metri pătraţi şi un teren aferent de 2.000 de metri pătraţi. Are o terasă acoperită de 71 de metri pătraţi, dar şi o anexă de peste 270 de metri pătraţi.
sursă: adevărul.ro
- Published in Local