Laborator ultrasecret in Iasi. Vezi unde este situat
Laborator ultrasecret in Iasi. Vezi unde este situat
De fapt…nu. Nu e asa secret dar pot garanta ca nici nu stie foarte multa lume despre el. Locul e absolut electrizant, numele acestuia fiind „Tehnica Tensiunilor Înalte”. Fulgerele si scanteile nu lipsesc in cazul demonstratiilor!
IMENSUL laborator parca desprins din filmele Americane se situeaza in interiorul universitatii ”Gheorghe Asachi” Iasi , facultatea de Inginerie Electrica Energetica si Informatica Aplicata. Acesta poate fi vizitat in fiecare an in cadrul proiectului ”ziua portilor deschise” in special de catre elevii claselor a 12-a.
Bazele Tehnicii Tensiunilor Înalte la Iași au fost puse de Domnul Profesor NICOLAE GAVRILAȘ (1931-2012) care a avut o contribuție decisivă la dezvoltarea secției de Electroenergetică ieșene. Nicolae Gavrilas a desfășurat o muncă ştiinţifică, care a îmbinat cercetarea teoretică cu studiile de laborator.
Principalele direcţii abordate au fost descărcarea corona la tensiune continuă, tratarea neutrului reţelelor de medie tensiune, tehnologii neconvenţionale folosind tensiuni înalte, protecţia instalaţiilor electrice împotriva supratensiunilor de trăsnet. A coordonat sau participat la realizarea a cca. 50 contracte de cercetare ştiinţifică pentru unităţi industriale.
Echipamente folosite:
-Instalaţie încercare cu înaltă tensiune alternativă, tip WP 350/700 TÜR Dresda, 700 kV, 0,5 A, 50 Hz;
-Instalaţie de încercare cu impuls de tensiune, 1MV, 13,85 kJ, parametrii undei de impuls – 1,2/50 ms şi 250/2500 ms, tensiunea maximă pe etaj – 100 kV
-Instalaţie de încercare cu înaltă tensiune continuă 600 kV, 15 mA, producţie TÜR Dresda, factor de ondulaţie de 1 % la curentul nominal
-Instalaţii de încercare cu înaltă tensiune continuă, 300 kV, 50 mA, redresare cu dublarea tensiunii în schemă Schenkel, cu divizor rezistiv propriu şi eclatoare asociate.
–Analiza influenței configurației câmpului electric asupra ținerii dielectrice la solicitări cu tensiune alternativă, continuă și de impuls;
Principalele activități:
-Determinarea caracteristicii curent-tensiune ȋn cazul descărcării corona pentru diferite configurații de electrozi;
-Influența caracteristicilor constructive ale izolatoarelor electrice asupra tensiunii de conturnare a acestora;
-Studiul modului de orientare al descărcării de trăsnet către modele de paratrăsnete la scară, folosind impulsuri de tensiune de trăsnet și de comutație.
- Published in Cultură
„O scrisoare pierdută” către stimatul biciclist ieșean
„O scrisoare pierdută” către stimatul biciclist ieșean
Stimate biciclist,
În primul rând vreau să-mi exprim profunda apreciere pentru modul pe care îl alegi să te deplasezi: economic dar și sănatos pt tine, sănătos pentru mediul nostru și totodată sănătos și pt mine cel care face parte din categoria „aproapele tău”.
Ești o sursă de inspirație și ne motivezi pe noi ceilalți (sau măcar o parte) să schimbăm ceva în bine, în viața noastră de zi cu zi.
Dar motivul pentru care îți scriu această scrisoare, e cu totul altul: mi-aș dori enorm de mult să folosești, pentru deplasarea ta, acea pistă roșie pe care pe „alocuri” primăria a binevoit să o construiască special pt tine.
Știu, vei sări imediat să te aperi, spunând că în primul rând pista nu este disponibilă, că pietonii se plimbă cu o nonșalanță de neegalat și ba chiar se simt ofensați că sunt avertizați să se dea din cale, așa că, ce-ți rămâne ție la îndemână daca nu renuntatrea și reintegrarea în traficul de pe străzile minunate ale Iașului. Nimic mai greșit! Uite așa rămânem noi în urmă ca naționalitate fiindu-ne frică să evoluăm. In loc să ne apărăm drepturile și să fim consecvenți și mai ales să ne autoeducam oferind un exemplu pozitiv, noi ne frustram, ne închidem în cochilia noastră pe care o construim minutios in asa fel să satisfacă aparențele și gata: pozăm în oameni fericiți.
Una din soluțiile pe care le ai la dispozitie e să profiți de fiecare cm roșu de pista pe care primăria îl oferă, să încurajezi și colegii „de spița” să il folosească, să claxonezi din timp și să avertizezi politicos persoanele care ori sunt prea aprofundate în lecturarea de pe telefon s.a.d. (și alte dispozitive), ori sunt înaintate în vârstă, și deci au reacții întârziate, ori pur și simplu nu vor.
In cazul ultimei categorii, atunci cand îi ocolești îi poți avertiza,tot politicos, că li s-au terminat bateriile de la aparatul auditiv, sau gasesti tu ceva sa pui punctul pe „i”.
Inchei, sperând din tot sufletul să nu fi deranjat prea tare sau să le fi spus lucrurilor pe nume într-un mod prea greu de digerat, dar pentru siguranța voastră a bicicliștilor, pentru fluidizarea traficului cât și pentru educarea pietonilor ar fi drăguț ca, fiecare, să-și folosească traseele create special pentru piciorul sau roata sa.
- Published in Divertisment
Misterul Peșterii Blestemate de sub mănăstirea Cetățuia ( I )
Misterul Peșterii Blestemate Partea I
Mulți dintre voi ați auzit probabil de Celebra Legendă cum că Palatul Culturii din Iași ar avea o legătură subterană cu Mănăstirea Cetățuia, nimic mai adevărat până acuma. Astăzi vă voi povesti de cel mai bine păstrat Secret al Iașiului, și anume despre ,,Peștera lui Duca” sau ,,Peștera Blestemată” cum mai este ea cunoscută printre mai ,,Marii Masoneriei”.
Povestea începe după anul 1665 când la cârmuirea Moldovei ajunge domnitor Gheorghe Duca, de neam grec și de origine modestă, dar crescut în casa lui Vasile Lupu, acesta vine pe tronul Moldovei pentru prima dată după moartea lui Eustatie Dabija în septembrie 1665, datorită susținerii soacrei sale Dafina Doamna și a Cupăreștilor.
Pe vremea aceea, noi plăteam dări foarte mari turcilor pentru a trăi și face negoț în liniște. Nu a domnit prea mult ptr că din invidie a fost pârât turcilor că ar complota împotriva lor și a fost detronat, iar la domnie urcă Alexandru Iliaș.
Dupa multe plocoane pe la poarta Sultanului și promisiuni că va da mai mulți bani dacă va reînscăuna pe tronul Moldovei, este repus de către turci ca Domnitor în 1668, acesta la rândul sau crește taxele și astfel sărăcește țara și populația, ceea ce duce în 1671 la o răscoală împotriva domnitorului. Este din nou dat de turci jos de la domnie după ce aceștia îl ajută să înfrangă răscoala oamenilor împotriva sa.
În 1678 este trimis în Moldova pentru a domni a 3-a oară, acesta drept măsură de precauție după ce este instalat la Curtea Domneasca (Paltul Culturii), de teama unor noi conflicte armate sau a populației, caută să realizeze un tunel de legatură cu Mănăstirea Cetățuia, care în acel moment era cea mai fortificată și sigura Cetate din Iași.
Mănăstirea Cetățuia a fost ctitorită în secolul al XVII-lea (1665-1666, 1668-1672 și 1678-1683) tot de el, exact în anii săi de domnie. A fost construită de la început ca un complex fortificat medieval capabil să ofere domnitorului și boierilor un reazem pentru o rezistență înarmată împotriva invadatorilor.
Pentru realizarea acestui proiect a adus cățiva arhitecți din Austria și Italia pentru a nu trezi suspiciuni prin rândul românilor, dar lucrarile s-au executat sub conducerea unui mazâl din ţinutul Hotinului, numit Grigore Cornescu, cel care avea sa restaureze mai tarziu și Curtea de Argeș.
Lucrările au început tărziu prin toamna pentru a prinde tranversarea Bahluiului pe dedesupt pe timp de iarna când el va fi inghetat la suprafață și în caz de surpare, să nu dea de bănuit oamenilor și spionilor turci. Au fost aduși peste 200 de sclavi care munceau în schimburi la săpăturile tunelului și consolidarea lui. Se lucrau din 2 direcții, una de la Curtea Domnească spre Mănăstire, și o echipă dinspre Mănăstire spre Curte, urmând ca întalnirea să se realizeze undeva prin zona Mănăstirii Frumoasa.
În primăvara lui 1680 echipa care săpa dinspre Mănăstirea Cetățuia spre Palat, dă la un moment dat, peste un zid imens din granit, ce a fost ciudat este faptul că acel zid nu semăna cu nimic realizat până acuma de mâna omului. Lucrarile sunt oprite și Duca Vodă împreună cu câțiva oameni asistă la spargerea zidului și descoperiri unui lucru colosal, în fața lor se intindea o imensă peșteră cu o lungime de peste 100 metri și cu o înalțime de aproximativ 20 metri.
Cronicile ascunse până acum publicului, spun că în mijlocul peșterii ar fi fost un sanctuar de aproximativ 5 metri lungime și 2 lățime cu însemne ciudate și nedescifrabile, de asemenea de-a lungul zidurilor de granit erau așezate oseminte și cranii de bărbați de diferite tipologi.
Unii dregatori ai curții au fost cu părere că acel loc provine de la zei, alții că sunt vechii urmași ai lui Zalmoxis, însă descoperirea cea mai mare, a fost faptul că într-un colț al altarului sau găsit câteva Lespezi de Piatră (13 la număr) cu desene și însemne ale omeniri.
Conform preoților, acele plăci prezentau în totalitate, trecutul și viitorul lumii, iar una din plăci spunea ca acea persoană care va dezvălui și va profana acel lacăș, va fi blestemat pe viață, atât el cât și generațiile viitore, și oricine ar călca acest lăcaș va muri în chinuri.
Nu a dat importanță acestui aspect și a decis să își continuie lucrarea ocolind această peșteră, însa ia decizia ca ea sa rămană deschisă și să fie folosită ca depozit pentru materiale și averea mai marilor boieri.
În aprilie 1683, merge la Viena pentru a-i ajuta pe turci la asediul cetăţii, iar în lipsa lui, dar şi datorită insuccesului turcilor la Viena, boierii se răscoală la îndemnul lui Ştefan Petriceicu, iar Polonezii şi Cazacii invadează ţara.
Duca este prins la întoarcere în Iași la 25 decembrie 1683 şi dus în Polonia, unde moare în închisoare doi ani mai tarziu (1685) în chinuri groaznice. Se spune ca vorbea altă limbă și noaptea scrijălea pereții închisorii cu tot felul de însemne și semne indescifrabile. La domnie se instalează Ștefan Petriceu care aflând de Peștera lui Duca și gândindu-se că ar putea ascunde o comoară, intră și distruge o parte din tunel.
Supărarea venind de la faptul că nu reușește să găsească bogățiile familiei Duca și nici peștera acestuia. Intrarea în peștera fusese bine zidită și ascunsă de câtre Duca înaintea plecarii sale la Viena. În schimb găsește 1 din cele 13 plăci descoperite în tunel și o distruge. La nici 2 luni, cazacii îi înving pe turci și Petriceicu este nevoit să fugă și să se retragă în Polonia, unde moare în condiții misterioase.
Dumitrașcu Cantacuzino este pus imediat de către turci pe tronul Moldovei și mutat la Iași în Curtea Domnească. Și acesta află la rândul său de legenda Peșterii lui Duca și tunelurile sale ascunse, și pornește o campanie de cercetare amănunțită. Descoperă până la urma peștera și rămâne uimit de cea ce poate să vadă acolo.
,, În interior au fost montate de câtre Duca Vodă, mese și scaune ptr boieri pentru a petrece și chefui în caz de război, într-un colț de peșteră se văd butoaiele cu vin de cea mai bună calitate și apă bună de băut. Într-un alt colț se văd cuferele mari ale foștilor boieri, pline cu giuvaeruri scumpe și munți de galbeni, aici e dracu cu comoara sa și acoliții săi ”.
Rămâne uimit de atâtea bogății strânse la un loc și cuprins de fenebra îmbogățiri peste noapte începe să cheltuie din ea. Devenise atât de hapsân, încât își comanda mâncare și lucruri scumpe doar ptr el și restul celor din jurul său mureau de foame. Blestemul îl cuprinsese și pe el.
Orașul Iași aproape că devenise pustiue pentru că o săracie cruntă și o foamete de nedescris se abătuse asupra orașului, iar noaptea, lupii intrau în oraș unde mâncau cadavrele rămase pe la colțurile străzilor a celor care erau necajiți și murise în timpul zilei de boală sau de foame.
La scurt timp este chemat de urgență la Constantinopol. De teamă ca nu care cumva turci să fii aflat de Peștera lui Duca, acesta se duce la înalta poartă otomană fără banii la el, ca să nu pară bogat. Este batjocurit de catre Sultan și lăsat liber și fără bani pe străzile Constantinopolului, unde de ciudă și cuprins de nebunie, moare în niște condiții mizerabile pe străzile orasului.
În partea a 2-a vom vedea cum au evoluat lucrurile de-a lungul timpului și măsurile luate de conducători țării referitor la Peștera lui Duca, precum și descoperirile făcute.
Citește și Misterul Peșterii Blestemate de sub mănăstirea Cetățuia (II)
Citește și Misterul Peșterii Blestemate de sub mănăstirea Cetățuia (III)
Citește și Misterul Peșterii Blestemate de sub mănăstirea Cetățuia (IV)
- Published in Legende
Povestea impresionantă a ieșencei cu patru rinichi
O ieşeancă a suferit două transplanturi de rinichi. Unul dintre organe l-a primit în urmă cu aproape 15 ani, de la sora ei. Medicii au decis să-i lase şi rinichii bolnavi, care în timp s-au atrofiat. La sfârşitul anului trecut a mai suferit un transplant, deoarece rinichiul primit în 2002 nu mai era acceptat de organism.
De Ziua Mondială a Rinichiului, doi ieşeni ce au avut şansa la o viaţă normală după ce au primit unul sau doi rinichi de la un donator, povestesc ce presupune perioada de după transplant şi cât de mult contează să existe cineva care să te salveze de chinuitoarele şedinţe de dializă, care te leagă de patul de spital de mai multe ori pe săptămână, timp de câteva ore.
Dana Botezatu a trecut prin două intervenţii de transplant, una la Spitalul „Dr. C.I. Parhon“ din Iaşi, în anul 2002, când a fost a 21-a persoană transplantată în acest centru, iar a doua la Cluj, de curând, la finalul anului 2016. În momentul de faţă trăieşte cu patru rinichi, dintre care doar unul funcţional, după ce medicii au decis ca după ambele transplanturi să îi lase şi rinichii bolnavi, care în timp, fiind nefolosiţi, s-au atrofiat.
Totul a pornit de la vârsta de 29 de ani, când a fost diagnosticată cu glomerulonefrită cronică, o afecţiune care conduce la insuficienţă renală cronică. Primul transplant a avut loc în urmă cu 15 ani, la un an după ce a fost diagnosticată, moment în care a primit şansa la o viaţă normală datorită surorii sale care i-a donat organul de care avea nevoie.
„Mergeam de două ori pe săptămână să fac hemodializă, timp de cinci ore, marţea şi joia. Joia era cel mai greu, pentru că terminam la ora două noaptea. Să stai cinci ore nemişcat nu este foarte confortabil, deşi condiţiile din spital erau foarte bune, puteai să te uiţi la televizor sau să citeşti. Apoi, am aflat că am nevoie de un rinichi nou“, rememorează femeia.
Atunci a făcut timp de şase luni dializă, până când a aflat că este compatibilă cu sora ei. Iniţial, au făcut analizele părinţii săi, însă s-a renunţat la idee având în vedere că erau mai în vârstă. A primit rinichiul de la sora ei, chiar în ziua în care împlinea 30 de ani, cu gândul că va putea duce din acel moment o viaţă normală şi lipsită de griji, lucru care a durat 14 ani.
„A acceptat ideea din prima, chiar dacă acest lucru presupunea să nu mai poată avea copii. M-am gândit şi la situaţia în care aş fi avut un copil, asta în condiţiile în care aş fi reuşit să duc sarcina, dar ar fi apărut complicaţii care nu aş fi vrut să îl afecteze pe copil în viitor, astfel că amândouă am rămas fără copii“, spune Dana.
Problemele care au condus la cel de-al doilea transplant au început să apară 14 ani mai târziu, în 2016, când Dana Botezatu a început să se simtă tot mai rău, funcţia rinichiului începând să fie diminuată încă de la începutul anului. S-a înscris pe listele de aşteptare de la Iaşi, însă a încercat şi la Cluj, de unde a şi venit soluţia salvatoare. După 15 şedinţe de dializă, pe data de 20 octombrie aceasta primea un nou rinichi, cel de-al doilea.
„După prima operaţie, timp de 14 ani totul a fost bine, însă la un moment dat am început să mă simt tot mai rău. Concret, anticorpii au atacat rinichiul de la sora mea, iar organul a fost respins de către organism. M-am înscris pe listele de aşteptare de la Cluj, urma să mă înscriu şi la Bucureşti. La Iaşi este mai complicat, întotdeauna atunci când este o prelevare rămâne un singur rinichi, celălalt fiind trimis la Bucureşti. Din punctul meu de vedere, ar trebui să rămână amândoi aici, Moldova fiind o regiune destul de mare“, a precizat Dana Botezatu.
Un tânăr aflat în moarte cerebrală i-a salvat viaţa
Vasile Budăi este un alt ieşean care a fost diagnosticat cu insuficienţă renală în 2004, iar după doi ani medicii i-au spus că este necesar transplantul. Donatorul său a fost un tânăr aflat în moarte cerebrală în urma unui accident, despre care nu a putut să afle mai multe detalii, însă căruia îi este mereu recunoscător. Părinţii acestuia nu au dorit să se ştie prea multe, ci să rămână gestul care i-a adus şansa la o viaţă normală.
„Eram înscris pe listele de aşteptare la Iaşi, dar eram şi la Cluj. Când mi s-a spus de la spital că s-a găsit un rinichi compatibil, am aflat că mai sunt alte două persoane, însă am avut norocul să fiu eu“, povesteşte acesta.
Bărbatul îşi aminteşte cum, înainte de a avea un rinichi nou, se lupta zi de zi cu o oboseală accentuată şi cu stare de rău, care începea de dimineaţă şi îl împiedica să lucreze. Fiind inginer, avea nevoie ca mintea să îi fie limpede şi să poată funcţiona la capacitate maximă, lucru care a fost posibil abia după transplant. De curând, în luna noiembrie a anului trecut, a împlinit 10 ani de când trăieşte cu rinichiul care l-a salvat de dializă.
„Sunt bine în general, cu o uşoară problemă de la medicaţia pentru imunosupresie pe care trebuie să o urmez după transplant, am un început de diabet pe care trebuie să îl ţin în frâu. Sunt conştient că trebuie să fac poate mai multă mişcare“, spune bărbatul.
Medicii de la Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon“ susţin din nou dorinţa ca, în urma prelevării de organe, ambii rinichi să poată rămână la Iaşi, unde există sute de pacienţi pe listele de aşteptare şi unde există şi capacitatea necesară pentru cele două intervenţii.
„Pacienta a revenit pe dializă timp de 15 şedinţe până a primit noul organ, pentru că rinichiul nu mai funcţiona. În medie, durata de supravieţuire a transplantului este de opt-nouă ani. Având în vedere că există o listă de aşteptare care nu este doar pentru un anumit centru, şansa pacientei a fost să fie chemată la Cluj şi să se facă mai repede transplantul. Existau într-adevăr mai multe şanse dacă ambii rinichi ar rămâne la Iaşi, ne-am dori acest lucru, deoarece avem atât capacitatea necesară, cât şi un număr mare de pacienţi pe lista de aşteptare şi este păcat ca atunci când se face o prelevare din zona noastră să nu îi putem transplanta pe amândoi“, a precizat dr. Ionuţ Nistor, medic specialist nefrologie şi purtător de cuvânt al unităţii medicale.
Continuarea AICI > Povestea uluitoare a ieșencei cu patru rinichi <
Citește și O formă rară și agresivă de CANCER, tot mai întâlnită la Iași
- Published in Povestea zilei
O formă rară și agresivă de CANCER, tot mai întâlnită la Iași
Mielomul multiplu este o formă rară şi agresivă de cancer care afectează măduva osoasă.
În ultima perioadă, la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon“ au ajuns mai multe persoane cu simptome de insuficienţă renală, constatându-se, în urma investigaţiilor medicale realizate atât în unitatea medicală cât şi în Clinica de Hematologie de la Institutul Regional de Oncologie (IRO), că de fapt suferă de mielom multiplu, o formă rară şi agresivă de cancer care afectează măduva osoasă.
Unul dintre aceste cazuri a fost cel al unui bărbat de 50 de ani, din judeţul Suceava, care este pădurar şi care a ajuns la Spitalul „Parhon“ cu fenomene digestive, insuficienţă renală severă care a necesitat iniţierea dializei încă din prima zi, precum şi anemie severă, având valoarea hemoglobinei de 5 grame pe decilitru, în condiţiile în care minimul valorii la un bărbat ar fi între 13,8 g/dl şi 17,2 g/dl.
„S-a mers iniţial pe ideea că, fiind pădurar, ar putea fi vorba despre infecţie cu hantavirus, sau leptospiroză, dar s-a investigat şi anemia severă, iar după puncţia medulară făcută la IRO s-a identificat acest diagnostic de mielom multiplu. După ce se va stabiliza din punct de vedere renal, urmează să fie transferat la IRO pentru tratament“, a explicat dr. Ionuţ Nistor, medic primar nefrolog şi purtător de cuvânt al unităţii medicale.
Un alt caz recent a fost cel al unei femei care prezenta simptomatologie de insuficienţă renală şi dureri osoase, după confirmarea diagnosticului de mielom multiplu fiind transferată în Clinica de Hematologie de la IRO.
„Deşi este o boală care ţine mai mult de onco-hematologie, există şi aceste cazuri relativ frecvente care ajung la noi, sunt diagnosticate aici şi mai apoi redirecţionate pentru tratament în Clinica de Hematologie. Este necesară această colaborare între noi şi IRO, pentru beneficiul pacientului, deoarece în următoarele şase luni, chiar dacă va fi internat acolo, va face dializă, şi fără această colaborare nu ar putea ca pacientul să fie corect urmărit“, a completat medicul ieşean.
În acest an, au fost diagnosticate la Spitalul „Parhon“ nouă astfel de cazuri, iar anul trecut au fost înregistrate 28 de cazuri, cel mai vârstnic pacient având 84 de ani, iar cel mai tânăr 40 de ani. Aceştia au ajuns la spital cu insuficienţă renală, în urma investigaţiilor descoperindu-se diagnosticul de mielom multiplu.
„Această boală de sânge are manifestări mai degrabă atipice: dureri osoase, dureri abdominale, insuficienţă renală, anemie, iar pentru a putea fi pus diagnosticul corect este necesară o colaborare foarte bună cu Clinica de Hematologie de la IRO, unde se face puncţia osoasă şi unde se identifică această multiplicare anormală de plasmocite din sânge“, a conchis dr. Ionuţ Nistor.
Sursă: Mădălina OLARIU – Ziarul de Iasi
Citește și Povestea impresionantă a ieșencei cu patru rinichi
- Published in Sănătate
Misterele Iașiului și comorile sale legendare
Misterele Iașiului și Comorile sale legendare
Nu mulți sunt aceia care știu de legendele conform căruia Iașiul ascunde în pământurile sale cele mai mari comori ale țării. De-a lungul vremii Iașiul a fost unul din cele mai dezvoltate orașe ale României și cu economia cea mai bogată. Aici se aflau cei mai vestiți negustori și își aveau locuințele mai marii boieri ai țării. Fiind un oraș foarte bogat a atras la randul său și foarte mulți cotropitori care în nenumărate rânduri au jefuit orașul și l-au ars din temelii.
Prima referire documentară a orașului a fost în 1408 de catre domnul Moldovei Alexandru cel Bun. Totuși, deoarece existau clădiri mai vechi de această dată (spre exemplu presupusa Biserică armeană costruită în 1395), se crede că orașul este mult mai vechi, cel puțin cu câteva decenii înainte de această dată.
În 1564, domnitorul Alexandru Lăpușneanu a mutat aici capitala Moldovei de la Suceava. Orașul a fost incendiat de tătari în 1513, de Otomani în 1538 și de Ruși în 1686, în 1734, a fost afectat de o epidemie. Prin Pacea de la Iași, cel de-al șaselea război ruso-turc a luat sfârșit în 1792.
În 1822, turcii au luat cu asalt orașul, pentru a potoli revoluționarii greci ai Eteriei, conduși de Alexandru Ipsilanti. Între 1565 și 1859, orașul a fost capitala Moldovei, apoi, între 1859 și 1862, atât Iași cât și București au fost capitalele de facto ale Principatelor Unite ale Moldovei și Valahiei. În 1862, când uniunea celor două principate a devenit deplină sub numele de România, capitala țării a fost stabilită la București.
Cele mai cunoscute mari familii boiereşti care aveau reşedinţe în Iaşi erau următoarele: familiile Sturzeştilor, Cantacuzinilor, Mavrocordaţilor, Rosetteştilor, Ghikuleştilor, Catargiilor, Moruzzeştilor, Mavrogheniilor, Callimachilor, Balşilor, Conache, Pogor şi a Bogdanilor (fiecare cu mai multe ramuri) .
Aceste familii, care reprezentau adevărata nobilime a Ţării, dădeau tonul vieţii aristocratice a Moldovei din prima jumătate a secolului al XIX-lea. Ei asigurau domnitorii şi marii dregători ai Ţării, dar şi politica, justiţia şi cea mai mare parte din viaţa economică căci în mâinile lor se afla puterea politică, majoritatea resurselor economice şi totalitatea deciziilor importante. Tot aceste familii manevrau şi majoritatea resursele naturale ale Moldovei .
Mai toți boieri aveau beciuri si crame sub locuințele lor și nu numai, tocmai pentru a-și depozita averea și lucrurile cele mai de preț, iar în caz de pericol aștia fugeau cu familile lor, si de cele mai multe ori cadeau prada altor tălhari sau se îmbolnaveau în pribegia lor și nu se mai întorceau. Astfel multe ,, Comori ” zac și în momentul actual ascunse în pământ si nedescoperite.
Nu a fost lucrare mai mare în Iași să nu se fi descoperit ruinele unor beciuri în acele locuri indiferent unde ai fi săpat peste tot în Iașiul acesta găsești urmele acelor asezemanturi ( Palas, Pasaj Fundatie, Hala Centrala, Hotel Europa, Corp Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Complex Newton Tătărași, Cladire SRI, etc) peste tot Iașiul este împânzit de astfel de beciuri unde de multe ori au fost gșsite zeci de comori trecute în tăcere tocmai ptr a nu se sista construcția acelor cladiri.
Una din cele mai mari rețele de tuneluri subterane și beciuri sau aflat în zona Lapușneanu și Fundație, chiar în timpul construcției actualui corp R al Universității „Alexandru Ioan Cuza” în 1997 a fost descoperite niște tuneluri de se putea circula cu o mașină mică prin ele, aceasta descoperire a avut loc întamplator când unul dintre utilaje în timp ce tasa fundația a cazut pur si simplu sub greutatea sa într-un astfel de tunel la aproximativ 2 metri față de cota ,,0″. Patronul firmei de construcții ,,ALEX SRL”, Alexandru Alexandrov de teamă să nu i se oprească construcția, a adus peste 10 camioane de piatră să umple acea gaura imensă creată, astfel a fost închis pe vecie un posibil site arheologic și posibilitatea de a afla noi date istorice ale urbei noastre.
O parte din acea retea de tuneluri au fost descoperite și la construcția Pasajului Mihai Eminescu la câteva sute de metri mai sus spre Copou, dar având în vedere amploarea acelor lucrări nu sa dat importanță și au fost distruse.
Revenint la Comorile noastre putem spune că o parte din ele au fost descoperite întamplator sau nu de diferite persoane de-a lungul vremi. Armand Iustinian Enache un fost medic rezident la Spitalul de Pneumoftiziologie din Iaşi împreuna cu tatăl său descoperă lângă Breazu cu ajutorul unui detector de metale un Vas ce conținea peste 600 de monede din secolele XVII – XVIII din Aur si Argint, acesta și-a insusit comoara si nu a declarat-o, a fost prins cateva zile mai tarziu de catre Politisti in urma unei perchezitii cu vasul in camera sa. În urma acestor percheziţii, poliţiştii au găsit cinci detectoare de metal, dintre care trei apartinand familiei Enache şi alte două la o persoană fizică din Ciurea.
O alta comoară importantă găsită în apropierea Iașului a fost găsită în 1941 în Pădurea de la Stânca, în apropierea Castelului Roznovanu ridicat în 1630, în curtea castelului a fost ridicată și o biserică iar clopotul acesteia era din argint. Castelul era înconjurat de 30 hectare cultivate cu vie. În 1821 Țările Române au parte de o revoluție împotriva regimului fanariot, care nu era decât o formă deghizată de ingerință a otomanilor în treburile interne ale Munteniei și Moldovei, atunci se spune ca Eteriți au ascuns în apropierea Castelului nu mai puțin de 14 Care mari, cu bijuteri din Aur si Argint. Înca din timpul primului război mondial, soldații ruși au facut numeroase săpaturi la Stânca Roznovanu căutând, fără rezultate o așa-zisă comoară. Și astăzi se mai pot observa șanțuri și săpături ale sătenilor după această comoară. Din păcate Castelul a fost distrus complet în cel de-al 2-lea război mondial.
O alta comoară a fost găsită în Tătărași în 2003 când un cetățean în timp ce își săpa fundația la Casa a găsit nu mai puțin de 15.000 de monezi din Argint, acestea au fost predate Palatului Culturi din Iasi.
Una din cele mai mari comori ale țării cică s-ar afla în comuna Moșna judetul Iași, care ar duce la intrarea in Palatele subterane ale lui Zamolxis, zeul Dac care s-a retras in pamant cu toate comorile stranse, intrand intr-o pestera. Legenda comorii de la Cetatea Dacica din comuna Moșna, judetul Iasi, a fost transmisă sute de ani, prin viu grai, din generație în generație. Se spune că în cetate ar fi ingropat atâta aur si pietre pretioase, încat comoara ar fi păzită de niște spirite. Până la Cetatea Dacica de la Moșna, datată de istorici între secolele IV – II i.e.n, se ajunge pe un drum anevoios. Așezarea fortificată se afla in varful dealului Cetățuia, cu o înaltime de circa 420 metri. Este unul dintre cele mai inalte dealuri din judet. Acum, Cetatea se află în mijlocul pădurii, pe Dealul Cetățuia sunt zeci sau sute de cărări. dacă nu ai un ghid priceput, este foarte ușor să te rătăcești și să nu mai ajungi la Cetate. Oamenii spun că multe dintre cărările de pe dealul Cetățuia sunt facute de diavol noaptea, tocmai pentru a-i îndruma pe oameni pe căi greșite și a proteja comoara dacilor.
Mulți căutători de comori au încercat să pună mâna de-a lungul timpului pe aurul de la Moșna dar în zadar au fost căutările lor. Câțiva kilometri mai încolo, în Cetatea Dacică de la Bunești-Averești, în județul Vaslui, a fost descoperit în secolul trecut un bogat tezaur Getic cu nenumărate obiecte din aur și argint. Obiectele, printre care si brățări Dacice din aur, se află acum în muzeele naționale. De altfel, dealurile de la Bunești și de la Moșna sunt cele mai înalte din zona.
O altă legendă spune că în pădurea de la Breazu un descendent din neamul lui Coroi un cunoscut Haiduc si Bandit ce își făcea veacul prin parțile Iașului, ar fi ascuns o Comoară care ar conține peste 20.000 de monezi din Aur. Ghiță Coroi s-a apucat de prădat imediat ce a ieşit din închisoare, adică în 1930, acesta controla toate drumurile comerciale, ieşea din pădure şi ataca. Din statisticile prezentate în rechizitoriul din 1936, când a fost prins în cele din urmă, reiese că banditul Coroi era autorul a peste 70 de tâlhării la drumul mare, este condamnat la 6 ani de închisoare, după condamnare nu se mai știe absolut nimic de el, zvonește că a fost făcut ofițer de securitate de către comuniști și a ajuns general, comandând școala de ofițeri de la Băneasa. Ar fi murit în 1979 la București nici până în ziua de azi nu sa găsit presupusa comoară.
Gheorghe Coroi( încadrat de jandarmi) la procesul de la Bacău.
Una dintre cele mai mari comori din Iași a fost descoperită de I. D. Berindei, arhitectul Palatului Culturii, care în timpul săpaturilor de la fosta Curte Domneasca a scos la lumină aproape 15 kilograme de monezi: șilingi suedezi, prusieni, polonezi si falsuri romanești din timpul lui Dabija Vodă. Sub cladirea „Casa Modei” de astazi au fost descoperite 229 de monezi de argint din secolul XVI, săpăturile pentru Liceul „Vasile Alecsandri” scoțând la lumină două tezaure de 26 si respectiv 116 monezi de argint. Se pare că aceasta comoară a fost ascunsă în timpul acțiunii lui Mihai Viteazul în Moldova și era a unui om avut care stătea în centrul de atunci al orașului, lăngă Biserica Sfantul Sava.
Singurul tezaur de care se știe și pe care nu îl dezgroapă nimeni se află sub clădirea „Vama Veche”. Construită în timpul lui Carol I, clădirea a beneficiat de obiceiul de a se pune bani sub fundație, ascunzând acum o comoară adevarată. Cel puțin pentru numismatici. La baza clădirii din fața Gării a fost îngropată o ulcică de bani, dar nimeni pana acum nu s-a aratat interesat să dărame edificiul pentru mica comoară de dedesubt. Clădirea Vama Veche se presupune a nu fi singura care a beneficiat de monezi la fundație. Restul comorilor încredințate pământului pe care s-a ridicat Iașul stau încă bine ascunse.
Articol de Țugui Florin.
- Published in Legende
Povestea Adelinei. Alegeri corecte, muncă si corectitudine. Partea a III-a
Fericirea nu o găsești in case sau portofele, ci chiar în tine însuți.
Mă privesc în oglinda argintie din camera mea. În spatele meu, pe şevalet, se află tabloul la care lucrez de câteva zile. O comandă specială, primită de la o familie frumoasă. Copii, părinţi şi bunici, cu toţii suprinşi într-o fotografie deosebită, iar eu trebuia să aştern pe hârtie chipuri şi sentimente care să încânte ochii privitorilor. Zâmbesc amar. Ironia sorţii, în ultima vreme pictam doar copii şi familii, în timp ce inima mea era sfărâmată de dorul Fridei.
Zilele se aşterneau cu uşurinţă peste mine, transformându-se în luni. Pe plan profesional, începeam să mă simt tot mai împlinită. Pagina mea de Facebook devenea tot mai apreciată de fani, iar comenzile nu întârziau să apară în număr cât mai mare. Atât de mare, încât aproape nu mai făceam faţă. Începusem să îmi fac planuri de viitor, visam să cumpăr un teren pe care să îmi construiesc o casă, unde să locuiesc cu Frida. Banii din portofel îşi făceau binecunoscutul efect, saloanele pe care le frecventam şi hainele frumoase pe care le purtam îmi ofereau o încredere ieşită din comun, aşa că într-o bună zi, m-am dus direct la poarta casei în care se afla fiica mea. În curte se auzea un râs fin, precum un clinchet de clopoţel. Poarta mare, din fier, s-a deschis în faţa mea, o doamna plinuţă auzind soneria. În clipa următoare, am zărit-o. Micuţa Frida, cu bucle blonde şi o rochie galbenă precum paiul, alerga după o minge. Crescuse atât de mult.
– Bună ziua. Va pot ajuta cu ceva? Doamna din faţa mea mă privea binevoitoare.
– Bună ziua. Da. Aş dori să vorbesc cu Alin.
– Domnul Alin nu este acasă, dar este doamna Alexandra. Doriţi să o chem?Preţ de câteva secunde nu am ştiut ce să îi spun.
– Da. Aş dori să vorbesc cu ea. Eram conştientă că Alexandra putea să decidă cu uşurinţă soarta fiicei mele. Deşi o detestam din adâncul sufletului, trebuia să am o discuţie cu femeia care îmi creştea fiica. Poarta grea s-a închis în faţa mea, iar în câteva minute, Alexandra a apărut la poartă.
– Te-am văzut pe geam. Nu am vrut să cobor, însă … cred că ar fi normal să purtăm o discuţie după toate cele întâmplate. Intră.
Era ceva diferit la Alexandra. Privirea ei trufaşă dispăruse. Probabil simplitatea hainelor cu care stătea în casă, părul necoafat şi lipsa machiajului o făceau să pară o femeie normală, iar eu nu mă mai simţeam deloc intimidată. Am urmat-o în curtea dichisită, plină de verdeaţă şi ne-am aşezat la masă unde, altă dată, îmi sorbeam cafeaua, cu guriţe mici, contemplând frumuseţea din jurul meu. Acelaşi miros de iarbă proaspăt tunsă, acelaşi aer plăcut. Doar că, undeva în fundul curţii, se juca fetiţa mea, cu o femeie străină, probabil bona ei.
– Alexandra, trebuie să vorbesc cu Alin. Însă e important să discut şi cu tine, sunt sigură că ai un cuvânt de spus în relaţia asta. Am nevoie de Frida. Nu vreau să mai lupt. Am obosit să lupt împotriva unui om care odată mi-a fost suflet pereche. E dureros. Chiar dacă nu mai există iubire între noi, ar trebui măcar să existe compasiune pentru durerea ce o port în suflet datorită lipsei fiicei mele din viaţă mea.
Privind în jos, Alexandra mi-a răspuns, cu glasul uşor timid.
– Sunt însărcinată, Adelina. Dacă mi-ar fi spus acest lucru acum câteva luni, probabil m-ar fi făcut să mă adâncesc şi mai tare în depresia care reuşise să mă prindă în ghearele sale. Însă în acel moment, nu mă gândeam decât la Frida.
– Felicitări. Îţi doresc să ai o sarcina uşoară şi o soarta mai frumoasă decât a mea alături de Alin. I-am zâmbit, într-un fel, ironic.
Eram convinsă că nu va sfârşi alături de Alin.După o discuţie surprinzător de plăcută cu Alexandra, mi-a dat permisiunea să o iau pe Frida alături de noi. Aşa cum mă aşteptam, micuţa mea fetiţă nu m-a recunoscut. Dar acest lucru nu m-a descurajat. După o oră de joacă, deja îmi zâmbea. Nimeni în lumea asta nu poate înlocui mama, iar iubirea dintre mamă şi fiică este ceva unic, scris cu sânge în inimile noastre. Când Frida a adormit, eu am plecat către casă, cu promisiunea Alexandrei că va încerca să îl înduplece pe Alin.
A doua zi, dis-de-dimineaţă, Alin m-a sunat. Am încercat să îmi stăpânesc emoţiile din voce şi i-am răspuns, stabilind o întâlnire pentru prânz.
Goală, mă priveam în oglinda din camera mea, zâmbind victorios. M-am îmbrăcat exact aşa cum ştiam că îi plăcea, odată, lui Alin, să mă vadă. O rochie mulată pe corpul ce acum era o adevărată plăcere să îl priveşti, sandale cu tocuri înalte şi bijuterii alese pe măsură, alături de părul îngrijit, vopsit şi coafat, mă făceau mai frumoasă decât fusesem vreodată. Dar acum aveam ceva special. Aveam o împlinire sufletească ce mă înfrumuseța. Împlinirea ce o are o femeie care ştie ce vrea, o femeie independentă, care nu are nevoie de banii unui bărbat pentru a arata în acel fel.
Alin mă aştepta la restaurant alături de Alexandra. Acum, rolurile erau inversate. Inima îmi zâmbea, privindu-i corpul altădată perfect. Îmi venea să strig, să urlu, să îi spun cu ură:“Vezi, scumpete, ce înseamnă să ai un copil?”Îi priveam pe cei doi în timp ce beam cafeaua. Păreau doi străini. Alin butona disperat telefonul, în timp ce Alexandra citea cu interes o listă, probabil scrisă de ea. Imaginea din faţa mea îmi dădea sentimentul de deja vue. Fusesem, cu ceva timp în urmă, personajul principal din acelaşi film.
– Mi-aş dori mult să ne înţelegem asupra copilului, Alin. Eu o iubesc şi am nevoie de ea. Sunt sigură că şi tu o iubeşti, dar e dreptul meu să o cresc. În plus, tu ţi-ai refăcut viaţa. Acum o ai pe Alexandra, care îţi va oferi un copil. Te rog, nu mă obliga să trec din nou printr-un proces lung şi chinuitor, pe care acum am şanse mari să îl câştig.
Alin mă privea. Mă privea cu acea privire pătrunzătoare, ce altădată îmi dădea fiori pe şira spinării. Alexandra nu spunea nimic.
– Am fost inuman, Adelina, ai mare dreptate. Am să mă gândesc la o soluţie care să te facă fericită. Discuţia a continuat încă jumătate de ora, apoi fiecare a plecat în treaba lui.
Seara, în timp ce făceam o baie şi mă relaxam butonând telefonul, am primit o cerere de prietenie de la Alin, pe care am acceptat-o zâmbind.
“Hey. Ce faci? Mersi că mi-ai acceptat cererea de prietenie.”Ce puteam să fac? Trebuia să mă comport frumos cu Alin, sau măcar decent. Însă teamă cea mai mare era să nu mă îndrăgostesc din nou de el. Ar fi fost atât de uşor, din moment ce îl iubisem cu atâta pasiune, cu doar puţin timp în urmă.
Citeşte şi Povestea Adelinei. Fericirea este infinit mai mult decat ceea ce credeam ( II )
Citeşte şi Povestea Adelinei. Fericirea este infinit mai mult decat ceea ce credeam Partea ( IV )
- Published in Povestea zilei
Poveşti sau legende? Lucruri pe care sigur nu le ştiai despre oraşul în care locuieşti!
Poveşti sau legende? Lucruri pe care sigur nu le ştiai despre oraşul în care locuieşti!
“Casa asta este plină de amintirile tale ca un castel scoțian de fantome. N-aș putea locui aici nicio noapte”, spunea un personaj dintr-o piesă de teatru. Cam de genul ăsta este și Iașul, cu marea diferență că tocmai ”fantomele” îl fac mai simpatic. Pe unele, le știe aproape toată lumea și le crede mai ceva ca pe Evanghelii. Pe altele, le știe aproape toată lumea, dar toți zic că sunt povești nemuritoare. De unele se zice că le cunosc doar inițiații în tainele dulcelui târg. Sunt legendele Iașului. Cele care fac diferența între târgul bahluian și orice alt oraș cu peste 300.000 de locuitori. Nu că n-ar avea și ei legende. Le-or fi având, dar nu-s ca ale noastre, nu-i așa?
Fantoma din Copou
Că tot vorbeam de fantome. Știți Casa cu fantome, nu? E faimoasă în tot Iașul, cu excepția Copoului, unde și este situată. Renumele i se trage de la aerul său sumbru. O casă cu etaj, de un cenușiu închis, cu brazi înalți în curte și cu un decor ciudat, din pietre de râu clădite una peste cealaltă. Dacă n-ar avea lumini aprinse, ți-ar fi teamă să treci pe-acolo noaptea. Ziua mai merge, că în curte e și un coteț cu găini ”americane”, de-alea pitice. Noaptea, se zice că dincolo de gard apare un chip diabolic. Pe net a și circulat o poză cu un astfel de chip. Photoshop-ul să trăiască! La un moment dat, erau atâția curioși care ”păzeau” casa în timpul nopții, că nevasta proprietarului a tras cu pușca în aer, să-i împrăștie. De ce totuși nu este cunoscută în Copou drept Casa cu fantome? Păi, Copoul e un cartier destul de rarefiat, în care multă lume se știe cu multă lume. E greu să-l crezi pe fostul deputat Dumitru Rădăuceanu fantomă, iar soția sa nu seamănă cu una nici atât.
Legenda Copoului
A propos de Copou, știți de unde vine numele cartierului? Se zice că acum 360 de ani, prin Iași și-au făcut drum tătarii, la un shopping gratuit, pe bază de jaf. Vasile Lupu ar fi fugit prin vecini să caute ajutoare, iar nevastă-sa, Teodosia, ar fi fugit unde-a văzut cu ochii, în pădurea care se întindea pe-atunci cam de pe la actuala universitate la deal. Întors în Iași, domnul ar fi început să o caute și ar fi găsit-o cu ajutorul unui câine de vânătoare, un ”copou”, plural ”copoi”. De acolo, cică, și numele zonei. E doar legendă. Campania tătarilor a existat, într-adevăr, în 1650, iar domnitorul le-a zis boierilor că se duce după ajutoare și dus a fost, cu tot cu nevastă și fecior. S-a întors, cu tot cu nevastă și fecior, după ce s-a mai răcit cenușa Iașilor și s-a apucat să-l reconstruiască, începând cu mănăstirea Golia. Scorburi erau ele prin pădure, dar niciuna nu a adăpostit-o vreodată pe Teodosia. Iar singularul ”copou” nu este atestat în limba română. Câinele cu pricina se cheamă ”copoi” și la singular, și la plural. Deci, nu se știe de unde vine numele dealului.
Schelet în Bahlui
Tot de Vasile Lupu se mai zice una faină. După ce a murit, a fost înmormântat în curtea mănăstirii Trei Ierarhi, care pe-atunci cobora spre Bahlui, iar râul, încă neregularizat, curgea mai spre zidurile mănăstirii. Odată, când a venit Bahluiul mai mare, ar fi măturat cimitirul domnesc, luând cu el și ciolanele lui Vasile Lupu. Scheletul ar fi fost recuperat din noroi, identificarea fiind făcută după inelul purtat pe deget. Puțin macabră legenda. Și cu foarte puțin adevăr în ea. Vasile Lupu a murit la Istanbul, unde a fost și înmormântat. Osemintele i-au fost aduse la Iași mult mai târziu și puse unde sunt și acum, în biserică. Niște oase au ajuns în Bahlui, dar nu ale domnitorului, ci ale Teodosiei, aruncate de călugării greci care au ținut un timp mănăstirea. Osemintele n-au mai fost recuperate, ci doar inelele doamnei și ale fiului mai mic.
Hrubele de sub oraş
De legendele hrubelor din Centrul civic aproape că nici nu mai are rost să vorbim. Toată lumea le știe, chiar dacă prin ele nu merge nimeni. O legendă spune că un pasaj subteran lega vechea Curte Domnească, adică Palatul Culturii de azi, de mănăstirea Cetățuia. Alta, că un tunel făcut pe vremea lui Ștefan cel Mare ar merge din centru până, hăt, spre Podu Iloaiei. O umbră de adevăr există, într-adevăr. Din Cetățuia, mănăstire de refugiu a domnitorilor în caz de tătari, turci, austrieci etc., pleca pe vremuri un tunel. Nu ducea la Curtea domnească însă, ci doar nițel dincolo de zidurile mănăstirii, ieșind tot pe dealul ăla, prin pădure. Iar Ștefan cel Mare, săracul, ar fi făcut el tunel, dar de la Suceava la Hârlău, la Răreșoaia. N-avea el treabă cu Iașul, care era doar un târgușor mărunt pe-atunci. Hrube există, dar erau doar pivnițele caselor târgoveților. Iar dintr-astea sunt multe, într-adevăr. Așa de multe, că unele comunicau între ele. Și comunicau așa de bine, că prin ele s-a amenajat sistemul de canalizare din centru.
Din zilele noastre
De dată mai recentă este legenda tunelului de la Hârlău. Ăla prin care urma să meargă calea ferată spre Botoșani, pe care l-a prins revoluția din 1989 nefăcut și așa a rămas. Legenda spune că localnicii folosesc tunelul drept beci. Damigene, murături și alte asemenea. Nu vă repeziți să luați borcanele de-acolo. E doar legendă. Tunelul nu este chiar în spatele casei, ci în câmp. Murăturile sunt în beciurile de sub casele orășenilor din Hârlău.
sursa: barfadeiasi.ro
- Published in Legende
S-au modificat prețurile abonamentelor pentru mijloacele de transport în comun! IATĂ cât trebuie sa scoată ieșenii acum din buzunar…
S-au modificat prețurile abonamentelor pentru mijloacele de transport în comun! IATĂ cât trebuie sa scoată ieșenii acum din buzunar…
– Toate tipurile de titluri de călătorie sunt valabile în orice mijloc de transport public (inclusiv feroviare) care circulă prin zona sau zonele de valabilitate pentru care au fost achiziţionate, indiferent de operator.
– Biletul de o călătorie permite deplasarea între punctul de plecare şi destinaţie folosind oricâte mijloace de transport, în condiţiile stabilite de autoritatea de transport regională.
– Categoria „bilete“ include şi legitimaţiile de călătorie de una, două şi trei zile (respectiv de 24, 48 şi 72 de ore), de şapte zile, legitimaţiile de grup şi, în multe cazuri, pe cele de o lună, toate nenominale.
– Pentru persoanele care utilizează frecvent transportul public, abonamentele (pe o lună sau pe un an) reprezintă cea mai convenabilă soluţie.
– Costul abonamentului pe un an echivalează în general cu preţul a 10 abonamente pe o lună.
– Elevii, studenţii şi pensionarii beneficiază de abonamente la preţ redus.
De ce abonament unic?
Abonament unic: abonament valabil pe toate liniile pe diverse perioade de timp.
Avantaje:
– reconfigurarea traseelor pentru optimizarea rețelei de transport și a utilizării parcului de vehicule, fără a afecta mobilitatea călătorilor;
– simplificarea modului de eliberare şi utilizare a abonamentelor;
– fidelizarea utilizatorilor transportului public;
– atragerea de noi utilizatori, cu efecte benefice pentru creşterea calităţii vieţii în mediul urban, prin reducerea nivelului de trafic şi a noxelor;
– creşterea estimată a încasărilor operatorului de transport public.
În România abonamentul unic a început să fie introdus din anul 2009.
– Primul oraş care a renunţat la abonamentele clasice pe o linie şi pe două linii şi a redus semnificativ valoarea abonamentului pe toate liniile a fost Oradea, urmat, în ordine, de Sibiu, Suceava, Arad, Alba-Iulia, Ploieşti, Craiova, Braşov.
– Efectele sunt uşor diferite în funcţie de particularităţile fiecărui sistem de transport, dar, pe ansamblu, s-a observat creşterea numărului abonamentelor vândute, scăderea celui al biletelor şi creşterea uşoară a încasărilor totale.
– În toate oraşele în care a fost introdus abonamentul unic, preţul acestuia atât la momentul introducerii, cât şi după creşterea care a urmat în unele cazuri, a fost şi a rămas mult mai mic decât cel al fostelor abonamente pe toate liniile.
- Published in Local