Cafeina – drogul nostru cel de toate zilele
Cafeina ne ajută să fim în alertă, concentrați, bucuroși și energici chiar dacă nu am dormit suficient.
Peste 100 000 de tone de cafeină sunt consumate anual în întreaga lume. Nu e o cantitate neglijabilă, dat fiind faptul că este echivalentul greutății a 14 Turnuri Eiffel. Cafeina se consumă preponderent în cafea și ceai, iar în cantități mai mici sub formă de băuturi carbogazoase, ciocolată și chiar băuturi care sunt etichetate ca find decafeinizate.
Cum ne ține cafeina treji?
Cafeina acționează ca un stimulator pentru sistemul nervos central. Ea blochează adenozina, una dintre moleculele-cheie ale inducerii somnului. Altfel spus, dacă adenozina îți inhibă neuronii, cafeina este cea care îi stimulează.
CITEȘTE și SUPERSTIȚIILE – între MIT și REALITATE
Cafeina poate de asemenea să îmbunătățească starea de spirit, ajutând la eliberarea dopaminei, cunoscută pentru conferirea senzației de plăcere.
Dar cafeina are și efecte pe termen lung. Reduce riscul de boli precum Parkinson, Alzheimer și unele tipuri de cancer. De asemenea, îmbunătățește abilitatea organismului de a arde grăsimile. Acesta este și motivul pentru care unele organizații sportive consideră consumul de cafeină un avantaj necinstit pentru atleți și au instituit limite în consumul acesteia.
Există, desigur, și o parte întunecată a lucrurilor: crește presiunea sângelui și, implicit, tensiunea arterială, provoacă insomnie și anxietate. În plus, creierul se poate adapta la consumul regulat de cafeină. Asta înseamnă că vei dori să consumi din ce în ce mai multă cafeină ca să te simți la fel de treaz.
Dacă însă renunți brusc la cafeină, s-ar putea să te confrunți cu efecte neplăcute: dureri de cap, oboseală, depresie. Partea bună este că în doar câteva zile, corpul tău își va reveni și te vei simți la fel de vigilent și fără o ceașcă zdravănă de cafea (sau mai multe)!
- Published in Sănătate
Top 5 minuni ale antichității care sunt un mister total și astăzi
Versiunea acceptată oficial de istorici este că civilizația umană a luat naștere în Mesopotamia în jurul anului 6.500 î.e.n și a început să ia avânt abia în jurul anului 5.000 î.e.n. Recent, însă, cu ajutorul tehnologiilor și a noilor descoperiri arheologice, au fost aduse la lumină dovezi ale existenței unor civilizații antice mult mai dezvoltate decât credeam noi.
Aceste civilizații, despre care nu știm aproape nimic, au fost capabile să construiască structuri pe care astăzi, cu tehnologia pe care o avem, ne-ar fi greu să le recreăm.
Vă prezentăm în continuare câteva dintre construcțiile care ne pun pe gânduri și care ne indică faptul că, cel mai probabil, știm foarte puține despre istoria civilizațiilor care s-au succedat pe Pământ.
OBELISCUL NETERMINAT DIN EGIPT
Unul dintre cele mai faimoase vestigii ale unei lumi de mult pierdute este obeliscul neterminat din Egipt, care are niște dimensiuni uluitoare. Uriașa structură, tăiată dintr-un singur bloc de piatră cu o precizie incredibilă, cântărește aproape 1.200 de tone și are o lungime de 42 de metri. Construcția, aflată în zona de nord a carierelor de piatră de la Assuan, a fost abandonată din motive necunoscute.
Practic, dacă ar fi fost finalizat, obeliscul ar fi fost cel mai mare ridicat vreodată (mai înalt decât o clădire cu 10 etaje din vremurile noastre). Mai mult, construcția este săpată în granit, unul dintre cele mai dure materiale care există pe Terra, iar în jurul ei există foarte puțin spațiu de manevră.
MONUMENTUL SUBACVATIC YONAGUNI, DIN JAPONIA
Monumentul Yonaguni este o structură masivă din piatră, scufundată, aflată lângă coasta Insulei Yonaguni Jima, din Japonia. În 1986, Kihachiro Aratake, un bărbat care făcea scufundări în zonă, a descoperit o structură bizară la aproximativ 25 de metri adâncime.
Aratake a rămas uimit de formațiunile dreptunghiulare masive, cu unghiuri perfecte de 90 de grade, pereți drepți, scări și coloane. Structura este construită din gresie și a fost realizată dintr-un singur bloc de piatră, de dimensiuni colosale: 150 de metri lungime, 40 de metri lățime și 27 de metri înălțime.
Masaaki Kimura, un geolog marin de la Universitatea Ryukyus din Japonia, studiază și cartografiază situl de mai bine de 15 ani. El crede că monumentul megalitic este vechi de peste 5.000 de ani și s-a scufundat din cauza unui cutremur acum 2.000 de ani.
Alții au estimat, însă, că structura este mult mai veche și că ar putea fi dovada unei civilizații avansate, care a existat în timpul ultimei ere glaciare. Grandioasa construcție nu este, însă, singura descoperită lângă Insula Yonaguni Jima.
În apropierea monumentului megalitic se află încă alte zece structuri, printre care un castel, cinci construcții ce par a fi temple și o arenă de mari dimensiuni. Toate acestea sunt interconectate printr-o rețea de drumuri și apeducte.
Un lucru este clar: ansamblul de la Yonaguni este învăluit în mister și este ignorat de majoriatea istoricilor, care lasă necercetat un capitol foarte important din istoria antică a Asiei.
CAPETELE OLMECE GIGANTE
Olmecii au fost o civilizație precolumbiană din America Centrală, care a influențat masiv popoarele care i-au urmat, precum aztecii sau mayașii. Cultura olmecă a înflorit în zona Golfului Mexiculul între 1.200 și 400 î.e.n.
Olmecii au fost artiști și sculptori talentați și au lăsat în urmă o multitudine de statuete, măști și figurine. Însă, pe lângă toate acestea, ei au reușit să creeze niște opere megalitice impresionante: 17 capete gigantice din piatră, fiecare cântărind peste 50 de tone.
Capetele au fost descoperite în trei dintre cele mai importante așezări olmece din Mexic – La Venta, San Lorenzo și Tres Zapotez. Capetele au fost sculptate în bucăți uriașe de bazalt, o rocă extrem de dură, fapt ce a dat naștere unei întrebări justificate: ce unelte ar fi putut folosi olmecii pentru a construi o operă atât de impresionantă?
Mai mult, imensele bucăți de bazalt din care au fost realizate capetele descoperite la San Lorenzo au fost extrase din Munții Tuxtla, care se află la 50 de kilometri depărtare.
Cum a reușit un popor presupus primitiv să transporte blocurile gigantice de piatră? O altă controversă legată de această descoperire este faptul că aproape toate capetele au trăsături specifice rasei africane, cu nasul aplatizat și buzele groase.
Unii susțin că acest fapt dovedește că au existat în Africa civilizații avansate, capabile să navigheze pe oceanele lumii încă dinaintea europenilor.
GOBEKLI TEPE, TURCIA
Considerat de arheologi drept un sit neolitic (aproximativ 9.600-7.300 î.e.n.), Gobekli Tepe este un complex de structuri circulare și ovale, formate din stâlpi de piatră sculptați, ce cântăresc zeci de tone. Cercetările de la Gobekli Tepe au fost începute în 1995 de profesorul Klaus Schmidt, care era convins că situl reprezintă cel mai vechi templu din lume.
Deși doar 5% din structuri au fost excavate până acum, prin cercetări geomagnetice, Schmidt a ajuns la concluzia că pe platoul de la Gobekli Tepe se află alte 20 de cercuri, alcătuite din stâlpi de piatră de peste 5 metri înălțime și cu o greutate de aproximativ 15 tone.
Conform cercetărilor, ansamblul datează de acum 10.000 – 11.500 de ani. Varianta oficială este că toate aceste structuri gigantice ar fi fost construite de un popor de vânători-culegători, care nu cunoșteau nici roata, nici olăritul, nici scrierea.
Însă măiestria cu care au fost realizate aceste structuri, dar și complexitatea construcției par să indice altceva. Este greu de crezut că un popor cu unelte rudimentare ar fi fost capabil să construiască ceva atât de grandios.
Așadar, Gobeki Tepe este o descoperire arheologică extrem de valoroasă, deoarece ar putea schimba radical modul în care înțelegem istoria antică.
TEMPLUL MEGALITIC DIN MALTA
Mai vechi decât Stonehenge și piramidele din Egipt, templele megalitice Ggantija de pe Insula Gozo reperzintă unul dintre cele mai importante situri arheologie din Malta.
Versiunea oficială este că ansamblul a fost realizat în neolitic, în jurul anului 3.600 î.e.n. Complexul megalitic este format din două temple, înconjurate de un zid înalt și masiv, construit din blocuri imense de piatră, cu o înălțime de peste 5 metri și cu o greutate de peste 50 de tone.
Dimensiunile uriașe ale megaliților i-au determinat pe localnici să creadă că templele au fost construite de uriași. Potrivit unei legende locale, zidurile templului au fost construite într-o zi și o noapte de o femeie-gigant numită Sunsuna, care a cărat blocurile de piatra tocmai de la Ta’Cenc – o localitate aflată pe partea opusă a insulei. De altfel, „Ggantija” înseamnă „Peștera gigantului” în limba malteză
Sursa: http://incredibilia.ro
- Published in Cultură
Bună dimineaţa! Tu de când…?
Când te trezești dimineața, gândește-te ce privilegiu prețios ai să fii în viață, să respiri, să gândești, să te bucuri, să iubești. – Marcus Aurelius
Oare câţi din noi ne gândim că o nouă zi e un privilegiu? Realizăm noi cu adevărat ce înseamnă cu adevărat viaţa? Realizăm că prin simplul fapt că ne trezim dimineaţa suntem bincuvântaţi?
Ne trezim de cele mai multe ori cu gândul la problemele personale sau cotidine. Nu avem timp nici să respirăm cu adevărat. Nu mă refer la acel respir vital, mă refer la respirul care ne oferă linişte şi fericire. Suntem îngropaţi în probleme şi asta ne ocupă tot timpul. Nu mai avem timp să ne bucurăm de viaţă, familie sau orice ne inconjoară.
Îmi doresc să avem o viaţă mai liniştită, mai fericită şi mai puţin complicată. Da, ştiu. Se spune că noi ne complicăm vieţile. Probabil că aşa e, dar am ajuns să cred că societatea o complică. Cred că viaţa a ajuns un mediu de urgenţă.
Ne grăbim să ne bem cafeaua, ne grăbim să ne pregătim dimineaţa, ne grăbim familiile şi ne grăbim viaţa.
De când nu te-ai plimbat liniştit prin parc? De când nu ai stat cu toţi cei din familie? De când nu ai mai avut timp pentru tine? De când…?
- Published in Povestea zilei
Imagini CUTREMURĂTOARE! „A trăit doar câteva minute după naștere, dar a atins milioane de oameni!” Cum arată copilul născut viu la 19 săptămâni, pe care mama a vrut să-l arate lumii întregi
Povestea unei mame care și-a pierdut pruncul, după ce l-a adus pe lume viu, la doar 19 săptămâni, a făcut înconjurul lumii. Femeia a decis să facă publice imaginile cu bebelușul ei, complet format. Și-a împărtășit durerea și a reușit să sensibilizeze milioane de oameni.
Redăm mai jos, parțial, textul publicat de Daily Mail.
„14 iunie nu a fost o zi așa cum m-am așteptat. Cu câteva zile în urmă am avut câteva probleme minore cu sarcina, câteva scurgeri normale și nu am avut niciun fel de durere. Mai târziu am observat că problema se agravează și l-am sunat pe soțul meu, Josh.
Am mers la spital. Aveam 19 săptămâni și trei zile de sarcină. (…) Atunci când a ajuns asistenta, nu m-a crezut că sunt în travaliu și a plecat după doctor. Nu am idee după cât timp a ajuns doctorul, dar tot ce a zis a fost că va pregăti aparatul cu ultrasunete, apoi a plecat.
M-am simțit pusă la colț. Niciun ajutor, nicio simpatie, nimic. Nu am putut să o sun pe mama din cauza lipsei de telefoane de la recepție. I-am trimis un mesaj text lui Joshua. Nu voiam ca să îl fac să se îngrijoreze.
Am început să sângerez după aceasta. Josh a ajuns și el la spital. Asistenta de la ecografie i-a zis lui Josh: „Îmi pare rău. Nu am vrut ca ea să mă vadă plângând, dar o să mă rog pentru voi”.
L-a îmbrățișat și a plecat. Era ora 7:20. În acel moment nu au mai fost pauze între contracții. Știam că o să-mi pierd copilul.
La ora 8 seara am fost dusă în sala de naștere. Doctorul de-acolo mi-a zis că urmează să aducă pe lume copilul meu. M-am bucurat că nu am auzit expresia „fetus”, ci „copil”.
La ora 9:42 seara s-a născut copilașul meu, fiul meu drag… Walter. Când l-am văzut, am plâns atât de mult, dar el era perfect. Era complet format. La 19 săptămâni, fiul meu era complet format și avea tot ce trebuia unui corp normal. Îi puteam vedeam inima lui micuță bătând în micul lui piept…
Eu și soțul meu, Joshua, l-am ținut în mâini și am plâns. L-am privit și arăta perfect…micuțul nostru fiu. Asistentele și medicul ne-au lăsat să avem un timp în liniște cu fiul nostru…
Scriu cu inima sfâșiată de durere. Mă gândesc la cei care nu-și pot vedea copiii după naștere. Eu mi-am ținut fiul în brațe, l-am mângâiat în timp ce îi vedeam inima bătând. I-am numărat degetele și i-am sărutat micuța lui frunte. O să prețuiesc întotdeauna aceste amintiri pe care le am cu el.”
- Published in Extern
Noi locuri de parcare scoase la licitație de Primaria Iaşi
Primăria Iași va organiza noi licitaţii privind închirierea de locuri de parcare în cartiere.
Pe 2 august, începând cu ora 14:00 se vizează închirierea a 14 locuri de parcare, cu nr. 1-14, situate în parcarea din strada Drobeta, nr. 8. Imobilele cu drept de participare la licitaţie sunt blocurile B1, Q5, Q7 și R14. Data limită de depunere a dosarelor este 31 iulie, ora 13:00.
Pe 7 august, ora 14:00, va avea loc licitaţia publică cu strigare pentru închirierea unui loc de parcare, cu nr. 20, situat în strada Canta, nr. 10. Imobilele cu drept de participare la licitaţie sunt blocurile 535, 536, D2 și G11. Data limită de depunere a dosarelor este 4 august, ora 13:00.
În data de 9 august, ora 14.00, Primăria va organiza licitaţia publică cu strigare pentru închirierea a 5 locuri de parcare, cu nr. 1-5, situate în șoseaua Moara de Foc, nr. 15. Imobilele cu drept de participare sunt blocurile 575, 597 și 598. Data limita de depunere a dosarelor este 7 august, ora 13.00.
Toate licitaţiile vor avea loc la sediul Direcției Exploatare Patrimoniu (DEP) din şoseaua Naţională, nr. 43, et. 6. Preţul documentaţiei este de 10 lei/loc, iar taxa de participare 5 lei/loc. Garanţia de participare este de 50 lei/loc.
Relaţii suplimentare privind procurarea documentaţiei şi condiţiile de participare se pot obţine de la DEP, Şoseaua Naţională, nr. 43, et. 4, cam. 15, telefon 0232/264246 (interior 43).
Program cu publicul: luni, miercuri şi vineri: 9.00-13.00; marti şi joi: 12.00-15.00.
Sursă: www.primaria-iasi.ro
- Published in Info Trafic
Cum să ajutăm Iașul? Despre acțiunile cu efect asupra celor din jurul tău
Cum să ajutăm Iașul? Îmi place să cred că un grup mare de oameni, o comunitate, are putere. Chiar dacă de cele mai multe ori, majoritatea persoanelor aleg să rămână indiferenți și să nu se implice în nimic dacă nu sunt afectați personal, ar trebui să învățăm să ne folosim de această putere pe care o comunitate o oferă.
Tudor Chirilă spunea în „Scrisoare pentru liceeni”: „numai în oameni de haite deștepți putem reuși”, cu trimitere clară la unire, la colaborare, la sudarea ideilor într-un plan și împărțirea responsabilităților în funcție de competențe. Iubesc Iașul chiar dacă nu m-am născut aici și m-aș simți deranjat dacă cineva ar arunca cu noroi în tot ceea ce înseamnă acest oraș, de la cultură și până la locuitori.
Să-ți protejezi orașul înseamnă să intervii atunci când simți că dreptatea este încălcată, că Iașul și totodată locuitorii lui sunt denigrați, să aduci argumente prin care să contrazici răutățile prin care se încearcă defăimarea noastră, a celor ce iubim orașul. Să-ți spui punctul de vedere, argumentat, nu este nimic greșit, iar fiecare ieșire a ta de acest gen va fi apreciată de cei care pot interpreta corect afirmațiile tale. Poți spune că un ieșean este nesimțit, dar nu-ți dăm voie noi, comunitatea care iubește Iașul, să afirmi că toți ieșenii sunt nesimțiți.
Astfel, prin unicitate și răspunsuri pertinente, în orice caz, nu doar în mediul online, ne putem dezvoltă ca oraș. Exemplu cel mai ușor de înțeles în această direcție este următorul: dacă vezi o persoană mâine în stația de autobuz care aruncă un gunoi pe jos, încercă să-i atragi atenția, să-i prezinți beneficiile unui comportament responsabil și consecințele indiferenței de care el dă dovadă. Tu faci asta azi, mâine va face și altcineva acest lucru, până când se va crea un obicei din asta, iar învățând unul de la altul ne putem dezvoltă atât personal, cât și comunitatea din care facem parte.
Locurile în care trăim sunt frumoase, pline de tradiție, îmbibate de cultură și în plină dezvoltare. Ajutând orașul, ajutându-i pe cei din jur, pui umărul practic la dezvoltarea ta și a membrilor din comunitatea ta.
Gândește-te zilnic la acțiunile tale care au efecte și asupra celor din jurul tău și încearcă să ajuți. Indiferența nu produce nimic pozitiv, ba dimpotrivă. Schimbarea începe pe plan personal, ca apoi să se creeze comunități mai mici de oameni cu idei și gândiri în aceeași direcție.
- Published in Social
Copiilor le era frică de mama lor. Abia când au crescut, una din fete i-a spus de ce
În copilărie nu observi cât de multe face mama pentru tine. Abia când crești și ai, la rândul tău, copii îți dai seama că multe din lucrurile care nu îți făceau plăcere erau de fapt pentru binele tău.
Este și cazul unei femei care a crescut într-o familie numeroasă și a crezut mult timp că are cea mai rea mamă din lume. Iată mărturisirea ei.
”Am avut cea mai rea mamă din lume. Când alți copii primeau dulciuri la micul dejun, noi primeam ouă ochiuri și pâine prăjită. La școală, când ceilalți copii mâncau dulciuri și beau sucuri, eu trebuia să mănâncă un senviș primit de acasă. Vă dați seama că nu îmi plăcea deloc. Consolarea mea a fost că nu eram singură. Sora mea și cei doi frați aveau aceeași mamă îngrozitoare.
Când ieșeam afară la joacă, trebuia să spunem exact la ce oră ne întoarcem. Nu aveam voie să întârziem. Ne obliga să purtăm haine curate în fiecare zi. Alți copii purtau aceleași haine zile la rând și râdeau de noi pentru că aveam cămășile apretate.
Dar asta nu e tot! Mama noastră era foarte strictă cu disciplina. Chiar dacă ne culcam după ora 21:00, tot trebuia să ne trezim dimineața la ora 8:00. Ne punea să spălăm vase, să schimbăm lenjeriile, să ne pregătim mâncarea și alte lucruri grele.
Mama ne obliga să spunem adevărul și numai adevărul. Alți părinți îți învoiau copiii de la școală pentru te miri ce. Noi trebuia să ne ducem în fiecare zi și să luăm numai note mari.
Suntem patru frați. Doi dintre noi au terminat facultatea, ceilalți doi sunt la facultate. Niciunul dintre noi nu a luat măcar o amendă în viața lui. Nici alte feluri de probleme nu am avut vreodată.
Acum e rândul meu să-mi educ copilul. Iar când îmi spune că sunt rea, mă simt mândră de mine. Totuși, știu că nicio mamă nu este mai ”rea” decât a mea.
Mamă, îți mulțumim pentru tot. Te iubim.”
- Published in National
7 locuri răcoroase pentru zile fierbinți de vară
Probabil cu toții visăm la zone de munte răcoroase unde să avem aer curat și confort termic din plin. De aceea ne-am gândit că acest articol va aduce un aer răcoros măcar în gândurile voastre.
În continuare vă prezentăm 7 locuri din România unde vă puteți elibera total de stres.
1)Tinovul Fântâna Brazilor, Corund, Harghita: Între satul Fântâna Brazilor și centrul de olărit Corund sunt doar 6 km, jumătate de oră de urcat pe munte. Este primul și singurul loc accesibil și celor în cărucioare. Un traseu gândit ca un joc educativ dotat cu panouri cu informații despre vegetația răspândită în acea zonă, cum ar fi: molidul, pinul silvestru sau planta carnivoră Roua Cerului.
2)Băile Herculane: Un peisaj mirific ce se observă din ce în ce mai bine cănd urci scările care duc spre sate. Tot aici aveti ocazia să vedeți Cascada Vânturătoarea.
3)Bâlea Lac: Un loc unde te poți relaxa indiferent de vreme. Cu siguranță o parte dintre voi a vizitat deja această zonă și de asemenea Cascada Capra, Vârful Țapu sau ați ocolit lacul Bâlea pe sus pe creasta Făgărașilor.
4) Cheile Nerei: Aflate în Sud-Vestul României, în Banatul Montan (Caraș-Severin). Aici găsiți cel mai mare lac carstic din țară, cateva cascade frumoase, cărări stâncoase și tunele săpate in urmă cu sute de ani.
5) Cascada Cailor, Borșa, Maramureș: Numele vine de la caii care au căzut în prăpastie atunci când erau alergați de un urs. Până la cascadă se ajunge ori pe jos ori cu telescaunul din Stațiunea Borșa, până ajungeți în vârf, iar apoi încă jumătate de oră pe traseul marcat. Cascada Cailor se plasează pe lista cu locuri răcoroase din Romănia datorită altitudinii mari la care este situată.
6) Traseele din Munții Postăvaru: Aceste trasee sunt accesibile și celor lipsiți de experiență montană. Pădurile mari și răcoroase de munte sunt locuri în care te ascunzi cu brio de căldură.
7)Peștera Scărișoara: Aflat în adânciturile Apusenilor, ghețarul din Peștera Scărișoara este unul dintre cele mai răcoroase locuri din România. Atâ de răcoroase încât trebuie să aveți haine de iarnă când mergeți acolo!
Sursa: drumliber.ro
Vă dorim drum bun si răcoarea să fie cu voi!
- Published in Altele
Misterul Peșterii Blestemate de sub mănăstirea Cetățuia ( IV )
Misterul Peșterii Blestemate Partea IV
Ne aflăm la sfârșitul anului 1925 atunci când Alexandru Constantin Cuza, decide să cerceteze personal spusele bunului său prieten în legătură cu Legendara Peșteră de sub mănăstirea Cetățuia și a comorii aflate în interiorul acesteia. Găsește în casa lui Matei B.Cantacuzino aproximativ 200 de monede de aur și o sumă importantă de bani, precum și notițele acestuia.
Cercetează de unul singur peștera și tunelul aferent, dar își dă seama de calitatea lucrărilor la tunel. Acesta este într-o stare foarte proastă și există oricând pericolul să se surpe. Ia decizia de a face un pact ,, Nescris ,, cu înalții bisericii de atunci pentru a proteja comoara și a-și înlesni accesul în peșteră prin interiorul mănăstirii.
Intrarea în beci
Prin cercetarea amănunțită a peșterii și conținutul tăbliilor de piatră rămase A.C. Cuza descoperă un lucru uimitor pe 2 dintre tablete. Își dă seama că singura persoană de încredere și care l-ar putea ajuta la momentul actual ar fi doar Nicolae Iorga. Un important membru din Masoneria Română, istoric, documentarist, poet, enciclopedist, profesor universitar și academician.
După anumite cercetari amănunțite A.C.Cuza vine cu propunerea să fie dată statului român comoara. Este respins cu vehemență de membri Lojei Masonice și îndepărtat de printre ei. De teamă să nu i se întămple ceva rău, ia legătura printr-o cunoștință, direct cu Adolf Hitler, lider în acel moment la Partidului Muncitoresc German Național Socialist ( NSDAP ). Stabilește rapid o cale de comunicare și poartă mai multe discuții telefonice cu acesta în intervale regulate de timp.
Comform unor documente ale vremii, Adolf Hitler își arată vizibil intenția de a veni în Iași și de a îl cunoște personal pe A.C.Cuza, transmițând totodată și un mesaj împotriva celor care îi doreau răul lui A.C.Cuza. În presa locală Ieșeană, apare un articol la 23 Septembrie 1932, în care Adolf Hitler spune că dorește să-l cunoască pe profesorul Cuza.
Oficial această vizită nu a mai avut loc, însă se pare că în tot acest timp, o parte din Plăcile de piatră descoperite în Peștera de sub Cetățuia, au ajuns în posesia lui Hitler în luna Decembrie 1932, iar la o lună distanță, mai exact pe 30 Ianuarie 1933, acesta este numit în funcția de Cancelar al Germaniei.
Relațiile dintre A.C.Cuza și Nicolae Iorga se răcesc și astfel cei doi devin dușmani, Nicolae Iorga respinge cu vehemență colaborarea cu Germania și ideologia Fascistă, ceea ce atrage Antipatia Legionarilor din Romănia, precum și mânia lui Hitler. Pe 27 noiembrie 1940, acesta este asasinat lângă Strejnicu, o localitate lângă Ploiești.
Hitler face o pasiune ptr Mareșalul Ion Antonescu și realizează mai multe întălniri de-a lungul timpului unde schimbă ideei și concep planuri de atac asupra Uniunii Sovietice. Nu se știe nici până în zilele de astăzi ce însemne anume, conțineau acele plăci dăruite lui Adolf Hitler, cu toate că undeva prin Arhiva Mitropoliei sigur există schițe sau desene realizate după original.
Revenind la Peștera nostră, descoperim că A.C.Cuza își dă seama că tot ce este în interiorul său este blestemat și aduce doar moarte, și ia decizia de a părasi Iașiul în 1943 şi se autoexilează în Ardeal, la Sibiu. A murit în anul 1947 la Sibiu şi este înmormântat în Cimitirul Central.
După terminarea războiului și venirea la putere a Comuniștilor, Iașiul suferă numeroase transformări și extinderi. Biserica își dă seama că aceștia ar putea să distrugă și să jefuiască Peștera și ia decizia să zidească pe o lungime de câțiva zeci de metri intrarea în tunel, înainte de asta distruge și o parte din el între mănăstirea Frumoasa si dealul Cetățuia. Parte de la intrarea este transformată în cramă și astfel este ascunsă de ochii curioșilor.
Ioan Manciuc devine primar al Iașiului între (1970 – 27 martie 1979) timp în care va încerca cu tot dinadinsul să afle dacă este sau nu reală povestea acestei peșteri, ținând cont că acesta obține în anii 70 licența în istorie la Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității „Al. I. Cuza” din Iași. Face tot felul de săpături în anumite locuri cu gândul că va găsi ceva, însă norocul nu-i surâde.
De-a lungul Iașului s-au găsit nenumărate urme ale acestui tunel care pornea din zona Palatului Culturii și se întindea pe actuala Str. Sf.Lazăr, pănă spre Piața Nicolina, Mănăstirea Frumoasa și urca sus spre Cetățuia.
Cu toate că Mitropolia neagă existența acestui tunel sau a peșterii, ei se arată foarte deschiși și chiar invită lumea să viziteze mănăstirea. Însă undeva la capatul mănăstiri, există o intrare secretă care este bine păzită și închisă vizitatorilor.
Peste această intrare secretă a fost contruit un Observator care teoretic are rolul de a supraveghea Pădurea și de a oferi informații utile și în timp real anumitor Instituții ale Statului ( Pompieri, Politie, Armată) s.a. în caz de necesitate.
Însă ciudățenia vine de la faptul că această clădire îngrădită este mereu închisă, și mai hilar este că clădirea aparține Ocolului Silvic Suceava, iar dacă dorești informații trebuie să te deplasezi la ei. O altă ciudățenie este căutarea ei pe internet, pentru că nu este precizată nicăieri această cladire. Totuși dacă te apropii de ea, și zăbovești mai mult de 3-5 minute în preajma ei, vei avea surpriza să te trezești cu un călugăr sau doi care își vor face apariția și te vor supraveghea de aproape.
Aceștia au construit parcă special un foișor deasupra zidului de apărare a mănăstiri exact lăngă Observator. Nu vă pot oferi imagini cu Observatorul pentru că îmi este interzisă publicarea sa.
Vă mulțumesc personal, pentru interesul unora de a citi această Legendă și vă rog să o tratați ca atare. Este doar o simplă Poveste, pe alocuri, cu fragmente reale din Istoria personajelor prezentate în aceast articol. Dacă o să fie recenzii pozitive, voi mai reveni și cu alte povestioare.
Articol de Țugui Florin.
Citește și Misterul Peșterii Blestemate de sub mănăstirea Cetățuia. Partea I
Citește și Misterul Peșterii Blestemate de sub mănăstirea Cetățuia. Partea a-II-a
Citește și Misterul Peșterii Blestemate de sub mănăstirea Cetățuia. Partea a-III-a
- Published in Legende
Palatul Roznovanu – Istorie fascinantă și povești zbuciumate
Palatul Roznovanu – Istorie fascinantă și povești zbuciumate
Clădire martoră a unor povești cel puțin interesante ale unei importante familii de boieri moldoveni (Rosetti-Roznovanu), Palatul Roznovanu are o istorie amplă și fascinantă.
Istoria dinaintea temeliei Palatului Roznovanu
Terenul care este astăzi ocupat de impunătorul Palat Roznovanu a avut o serie de proprietari, toți făcând parte din familii boierești de renume în Moldova. În secolul XVII, printre proprietari se numără Simeon Moghilă Vodă (1606-1607), care îl dăruiește lui Pană Visternicul în jurul anului 1620.
Gheorghe Hatmanul, fratele domnitorului Vasile Lupu, este următorul deținător al terenului, acesta alegând să contruiască o pivniță și case de piatră. Este înapoiat apoi urmașilor lui Pană de noul domnitor, ca mai apoi să fie cumpărat de Miron Costin, „vornicul țării de Jos”. Vornicul reprezintă un mare dregător din Sfatul domnesc, însărcinat cu supravegherea Curții, conducerea treburilor interne ale țării, având și atribuții judecătorești.
Următorul care intră în posestia terenului este visternicul Ursache, iar ceea ce urmează este istoria unui palat cadru al unor povești fascinante
Primul proprietar al Palatului Roznovanu propriu-zis este visternicul („Ministrul de finante” la curțile domnitorilor din Țările Române) Matei Cantacuzino, a cărui aşezare „ocupa o mahala întreagă a oraşului pe Uliţa Mare, mai în faţă cu Mitropolia” şi ascundea în „fundul unei minunate grădini locuinţa, mare zidire cu două rînduri”.
În timpul Războiului Ruso-Turc însă (1786-1788), visternicul, împreună cu alți boieri moldoveni, erau înfricoșați de luptele continue dintre turci, nemți și ruși, alegând să părăsească țara, condamnând astfel palatul de atunci la o soartă nefastă: clădirea a fost „risipită din temelii”.
Istoria clădirii care rezistă și astăzi
Refăcută și „deschisă tuturor oamenilor învățați”, așezarea denumită astăzi Palatul Roznovanu intră în posesia înstăritului Neculai Rosetti-Roznovanu (Rosnovanu) (1715-1805). Acesta îi lasă moștenire impresionanta clădire fiului său, Iordache Rosetti-Roznovanu (1764-1836), care a fost și el visternic în timpul Războiului Ruso-Turc dintre anii 1806-1812.
Palatul a fost contruit după planul arhitectului Gustave Freiwald, care a fost angajat și la zidirea Mitropoliei. Visternic al „Prințipatului Moldovei” și consilier de stat al Rusiei, Iordache Roznovanu este cel care demarează „zidirea palaturilor”. Interiorul a fost zugrăvit de pictorul Stavski, iar Paraclisul (capela) de pictorul Balomir.
Palatul era cel mai impozant pe vremea când a fost ridicat. Holurile erau mari, saloanele înalte, scările elegante, cu influențe din palatele occidentale văzute de Neculai Rosetti-Roznovanu (1794-1858), fiul lui Iordache; fațada era împodobită cu statuile Dianei (zeița vânătorii din mitologie română) și lui Apollo (zeu al zilei, al luminii și al artelor din mitologia greacă), care, împreună cu statuile Minervei, a lui Hercule, Atlanta și Martie de la intrare, făceau din Palatul Roznovanu o adevărată capodoperă.
Bineînțeles, inaugurarea impresionanutului palat s-a făcut cu o petrecere bogată, evenimentul având loc în ziua de Sf. Gheorghe (23 aprilie), în anul 1832.
Citește și Misterul Peșterii Blestemate de sub mănăstirea Cetățuia. Partea a-III-a
Trăiri zbuciumate, controverse și blesteme
Una dintre poveștile romantice care au zguduit societatea în general conservatoare a Moldovei secolului 19 a fost amorul ilicit dintre Nicolae Rosetti-Roznovanu (1842-1891), urmașul proprietar al Palatului Roznovanu și Maria (Marghiolița) Ghica-Comănești, căsătorită cu mult mai vârstnicul logofăt Costache Sturdza.
Neculai, îndrăgostit iremediabil de Marghiolița a luat cu asalt împreună cu o ceată de arnăuți Palatul de la Ruginoasa, reședința logofătului și a răpit-o pe amanta sa. În timpul încăierării, Săndulache, fiul logofătului, a fost ucis. Soțul înșelat obține nerecunoașterea legăturii celor doi amanți și anatemizarea lor de către biserica ortodoxă.
Palatul Roznovanu cunoaște apoi un con de umbră și se vorbește chiar de un blestem provocat de relația scandaloasă a celor doi îndrăgostiți.
Transformarea în spațiu public
Îndeplinind Hotărârea Consiliului Comunal din 9 ianuarie 1891, aprobată de Adunarea Deputaţilor, în 4 iunie 1891, pentru cumpărarea palatului familiei Roznovanu, ca sediu al Primăriei, vineri, 18 octombrie 1891, a început mutarea birourilor administraţiei locale în fostele saloane, golite de vechile lor mobile.
Așadar, în anul 1891, Vasile Pogor a cumpărat palatul de la familia Roznovanu, clădirea devenind sediul Primăriei.
Între 1893-1894, construcția a fost modificată (s-a adăugat un etaj, dar s-a desființat capela), constituind pentru scurt timp reședinta familiei regale (Principele Ferdinand si Pricipesa Maria).
În timpul Primului Răboi Mondial, între 1916 – 1918, Palatul Roznovanu a devenit sediul ministerelor și al conducerii politice, refugiate de la București. În 1918, în actuala sala de ședințe a Consiliului Local, s-a întrunit Consiliul de Război al României.
După 1990 s-au perindat prin Sala Mare a Palatului, semnificative personalități ale vieții politice românești, membrii Casei Regale, ambasadori și reprezentanți ai statelor din toate colțurile lumii. Clădirea adăpostește actualul sediu al primăriei Iași.
- Published in Cultură