Teiul lui Eminescu: povestea unei renașteri
Teiul lui Eminescu: povestea unei renașteri.
“Veronica Micle a spintecat droaia de copii, fără să privească la florile ei. Pe bancă de sub tei, nimeni. Pe băncile din aleile dosite, nimeni. Pretutindeni, nimeni.”
Și astăzi ecoul pașilor ei pare că se aude în amurg, pierzându-se apoi printre crengile teiului, sub care Eminul cel iubit o aștepta, parcă din întâmplare, pentru acea oră a lor și numai a lor, după cum evocă, atât de simplu și emoționant, Cezar Petrescu în “Romanul lui Eminescu”.
De ce am început cu acest fragment? Pentru că zilele acestea, o știre apărută în presă mi-a readus în minte o poveste adevărată pe care merită să o reiau astăzi. E vorba de Teiul lui Eminescu din Grădina Copou care împlinește 460 de ani. Cred că ar fi nedrept să nu spun că este unul dintre puținii copaci din județ care se află în categoria arborilor seculari, monument și memoriali.
Am scris povestea renașterii Teiului lui Eminescu în urmă cu vreo 13 ani pentru un ziar la care lucram atunci (later edit: Flacara Iasului, 2002). Ca să nu rămană doar pe hârtie, am postat povestea și pe un blog personal. Mai degrabă pot spune că am îngropat-o acolo ca să nu se piardă de tot. O reiau aici, chiar dacă o parte dintre prieteni au citit-o deja, pentru că merită să fie cunoscută.
Aflu acum din presă, în aceste zile, că Teiul lui Eminescu este lovit de o boală căreia i s-a spus, așa pe înțelesul tuturor, ”cancerul teiului”. E vorba de o ciupercă.
E nedrept ca acest Patriarh al Grădinii Copou să fie doborât de o ciupercă după ce a rezistat în fața furiei oamenilor și a naturii.
Povestea despre Teiul lui Eminescu pare în general simplă și cunoscută de aproape toată lumea. Ceea ce nu se cunoaște este povestea reînvierii acestui tei, care la un moment dat a fost cât pe ce să moară, dar printr-o minune care nu poate fi decât Dumnezeiască, copacul a ales, cu inteligență, viața.
Copacul cel imens, teiul cel rotat, Teiul lui Eminescu, aproape ultimul urmaș al Codrului de la Copou, prin frumusețea lui sfidează cu înțelepciune axul central al Grădinii publice amenajate pe la 1833.
Era prin 2002 când am aflat de această poveste de la prietenul și jurnalistul Constantin Andrei (RIP Costică), absolvent de Biologie. Căutam subiecte pentru reportaje.
Așa am ajuns să-l cunosc pe profesorul Mandache Leucov. Mai întâi i-am spus la telefon ce mă interesează și am stabilit o întâlnire cu el. Evident, sub coroana acestui copac memorial, Teiul lui Eminescu. Unde în altă parte am fi putut vorbi despre acest simbol, fără de care Iașul ar pierde mult din blazonul de Cetate a Culturii.
Aflam atunci că acest copac, un adevărat Patriarh al Copoului, a avut un destin de basm. Pentru că în basme deși există zmei și lighioane, se petrec lucruri incredibile și finalul e fericit.
După cum îmi povestea profesorul Leucov, copacul este probabil ultimul urmaș al Codrului de la Copou și putea să cadă sub bărditele celor care au amenjat Parcul la începutul secolului 19. ”Probabil că era așa de frumos încă din 1833, încât l-au lăsat deși nu se încadrează pe axa principală. S-a făcut apoi ca Eminescu să petreacă multe ore la umbra să, iar cei care îl admirau pe Luceafărul poeziei românești să-l numească Teiul lui Eminescu. Apoi, în timpul celui de-al II-lea Război Mondial, în parc a existat un lagăr pentru soldații români. Nu de puține ori mulți s-au apropiat cu securile de el pentru a face rost de lemn de foc, dar s-au găsit și oameni care l-au apărat de furia celor care aveau nevoie de căldură”, îmi povestea, în toamna lui 2002, profesorul Mandache Leucov.
Sunt amintiri, mărturii inedite, ale unui om care a trăit acele vremuri. Cred că era student al Facultății de Agricultură din cadrul Universității Agronomice. Un tânăr de 22 de ani: “Era pe 4 august 1950, când s-a declanșat o furtună cu ploi și grindină, nemaiîntâlnită până atunci. în Iași toată vegetația a fost distrusă, iar casele arătau ca după un bombardament. Un puhoi de ape a măturat totul în cale. De pe dealul Copoului, valul a luat un car cu boi și l-a izbit de Râpa Galbenă, făcându-l praf. Atunci, vântul puternic a rupt una din crengile principale, de pe partea nordică, sfârtecând până jos trunchiul teiului. Eu am venit în Iași a doua zi și pot să vă spun că distrugerile depășeau orice inchipuire” .
Peste 3 ani, în 1953, municipalitatea împreună cu specialiștii de la Grădina Botanică, a luat decizia de a face ceea ce era necesar pentru ca unul din simbolurile Iașului să nu moară.
“Pentru aceasta au curățat trunchiul de putregai și l-au dezinfectat cu soluție de formalină, au montat niște console de sprijin, ramurile au fost legate între ele pentru a se preveni dezmembrarea, în scorbura formată s-a turnat o plombă din ciment slab iar trunchiul a fost încorsetat cu două cercuri din metal.
Timp de vreo 30 de ani totul a părut în regulă, dar prin 1985 s-a observat că unele ramuri din Teiul lui Eminescu dădeau semne de moarte, frunzele se îngălbeneau cu mult înainte de venirea toamnei și se părea că sfârșitul este aproape. Nimeni nu avea curajul să întreprindă ceva, deoarece toți se temeau, iar dacă Teiul lui Eminescu ar fi murit atunci ar fi fost acuzați chiar cei care ar fi vrut să facă un bine.” îmi povestește domnul profesor Leucov.
La Teiul lui Eminescu, totuși există iubire…
Povestea minunii începe abia acuma….
“Prin 1990 am avut curajul să încercăm salvarea teiului. S-au scos centurile de siguranță care îl strangulau, a fost spartă cu dalta plomba de ciment, grea de peste 200 de kilograme, și minunea minunilor ni s-a deschis în fața ochilor. Trunchiul copacului, așa cum îl vedeți, era gol ca un butoi. O carapace moartă. În schimb, de sus, din crengi, pe lângă plomba de ciment, coborau rădăcini adventive. Se poate întâmpla uneori ca o crenguță introdusă în sol să dea rădăcini adventive. Dar așa ceva n-a văzut nimeni, niciodată.
De la o înălțime de peste doi metri, ramurile și-au creat propriile rădăcini care au trecut prin trupul îmbătrânit și le-au înlocuit pe cele vechi. Nici măcar în literatura de specialitate nu se găsește un asemenea exemplu. Eu am să las în scris că atunci când acest arbore va muri definitiv, să i se facă o cupolă de sticlă pentru a rămâne o mărturie peste veacuri. După cum arată acum cred ca mai trăiește cel puțin 50 de ani.” își amintește profesor Mandache Leucov.
Mandache Leucov: ” De la o înălțime de peste doi metri, ramurile și-au creat propriile rădăcini care au trecut prin trupul îmbătrânit și le-au înlocuit pe cele vechi. Nici măcar în literatura de specialitate nu se găsește un asemenea exemplu.”
Se poate spune, fără nici un fel de exagerare, că Teiul lui Eminescu, martorul unei iubiri nepământene, a gândurilor nespuse, a lacrimilor care i-au udat rădăcinile, conștient parcă de faptul că este un simbol fără de care Iașul ar fi mult mai sărac, a ales viața cu orice preț. Acest lemn, cu două rădăcini trecând printr-un trunchi scobit de parcă înăuntru ar sta îmbrățișați pentru eternitate Eminescu și Veronica, a dovedit că are inteligența necesară pentru a nu muri. Dragostea a învins chiar și în lumea tăcută a arborilor.
***
Soarele s-a ascuns demult după dealul Copoului și mă îndrept încet spre poarta Grădinii când îmi pare că văd în fața ochilor un alt fragment din romanul lui Cezar Petrescu, atunci când descrie o scenă cu Eminescu pășind îngândurat pentru că nu se întâlnise cu iubita lui Veronica: “Un om în strai de șiac aspru, cu obrazul aspru de ghimpii nebărbieriți din cealaltă săptămână, merge pe strada pustie în noapte, iar strada e atât de deșartă și noaptea atât de sonoră, noaptea de Iași, încât pașii omului sună să se audă până la capătul lumii, ecou îndepărtat.”
20 septembrie 2015
Zâmbesc amar când văd că ziariștii actuali au descoperit povestea despre Teiul lui Eminescu, acum câțiva ani, scrisă pe scurt pe Wikipedia, de unde au preluat și o trăsnaie: ”rădăcini aditive”… Asta inseamnă să te documentezi doar pe net și să scrii din birou… Nu există ”rădăcini aditive” ci ”adventive” .
Potrivit DEX: Rădăcină adventivă = rădăcină care se dezvoltă pe diferite părți ale plantei.
Nu știu cine a scris trăsnaia pe Wikipedia, dar știu cine a preluat-o în presa locală.
LATER EDIT – 19 septembrie 2016
Ieri, un editor responsabil de la Wikipedia a lăsat un comentariu pe care îl puteți citi mai jos. Trebuie să apreciez și să remarc faptul că eroarea cu ”rădăcinile aditive” a fost corectată.
De asemenea, din această lună, textul apare în lista de Referințe pe paginile Wikipedia dedicate Teiului lui Eminescu și Parcului Copou.
*****
Despre profesorul Leucov puteți afla foarte multe lucruri din mediul on-line, dar o discuție cu domnia sa este mult mai interesantă. O să aflați cum de vreo două ori a salvat teii din Iași de drujbele comuniștilor. Băieții cu carnete roșii de partid au înțeles argumentele sale și au fost mult mai deschiși la sugestii decât democrații din ziua de astăzi. Social-democrații care conduc Iașul de vreo 15 ani s-au dovedit mai criminali decât activiștii de dinainte de 89.
Poate că e o răutate ce am scris, dar mi-i greu să mă abțin.
PS: Cred că nu-i o întâmplare că am scris și rescris această poveste… Tocmai citesc în aceste zile cartea ”Despre omul din scrisori: Mihai Eminescu”, de Dan C. Mihăilescu, apărută la Humanitas în 2009. Un volum despre corespondența lui Eminescu, despre stilul epistolar al poetului, cu referire în special la scrisorile inedite publicate la Polirom în 2000, ediție îngrijită de Christina Zarifopol-Illias.
Sursă: Revistatimpul.ro
- Published in Cultură
15 cele mai frumoase locuri din județul Iaşi.
Județul Iaşi este unul dintre cele mai vechi și mai dezvoltate regiuni din nord-estul țării, orașul Iaşi fiind capitala regiuni istorice Ţara Moldovei. Acesta este locuit încă din anii 5.5000 î.e.n., dovadă stând vestigiile arheologice ale Culturii Cucuteni (5.500 – 2750 î.e.n), dar și cele ale așezărilor grecești din secolele IV-III î.e.n. Pe lângă importanța istorică a județului, acesta are și o importanță culturală și religioasă deosebită. Dacă ești turist prin județul Iași, iată care sunt cele mai frumoase locuri pe care trebuie să le vezi. Iar, pentru a avea o călătorie cât mai confortabilă, caută pe Cazare.info locuri unde te poți caza în zonă.
1. Palatul Sturdza de la Cozmeşti
Sursă foto: Wikipedia
Familia Sturdza a fost una dintre cele mai bogate familii de boieri din Moldova. Aceasta deținea moșii și palate de o frumusețe rară, unele dintre ele putând fi admirate și în prezent.
Unul dintre monumentele istorice aflate în moșia celebrei familii este Palatul Sturdza de la Cozmeşti. Clădirea a fost construită în stil gotic, în anul 1816, de către vistiernicul Grigoraş Sturdza din satul Cozmeşti, pe locul unor case boiereşti mai vechi. De-a lungul timpului, palatul a suferit mai multe modificări. Mihail Sturdza, domn al Moldovei în perioada 1834-1849, a ridicat un al doilea etaj al palatului.
În prezent, Palatul de la Cozmeşti găzduieşte „Centrul de orientare, calificare şi plasare a tinerilor peste 18 ani”, proveniţi din centrele de plasament, în vederea integrării socio-profesionale a acestora.
2. Castelul Sturdza de la Miclăuşeni
Sursă foto: © Daniel Caluian
Un alt castel aflat în posesia sturzilor este Castelul Sturdza de la Miclăuşeni. Palatul este ridicat pe teritoriul unui fost conac, construit între anii 1550-1623 de către vistiernicul Simion Stroici. Moșia și conacul au intrat în posesia fraților Ioan şi Sandu Sturdza în anul 1697, fiind primit moștenire de la Safta, nepoata vistiernicului Simion Stoici. Cei doi frați și-au împărțit pământurile, satul și conacul de la Miclăuşeni revenindu-i lui Ioan Sturdza.
Potrivit blogului Vizităm Iași, Castelul Sturdza a fost construit între anii 1880-1904 de către Gheorghe Sturdza pentru soția sa, pictorița Maria Ghica, fiica scriitorului Ioan Ghica. Clădirea este construită în stil gotic și are un etaj şi mansardă. Ornamentele exterioare, care se mai păstrează şi astăzi, abundă în embleme inspirate din blazonul familiei Sturdza (un leu cu o sabie şi o ramură de măslin). În jurul conacului se află o biserică și un parc în stil englezesc, întins pe 42 de ha, cel mai mare din Europa la acea vreme, cu specii de arbori ornamentali şi numeroase alei cu flori.
În prezent, o parte din castel a fost restaurată, acesta transformându-se într-un complex muzeistic și cultural care este deschis spre vizitare publicului.
3. Palatul Sturdza de la Miroslava
Sursă foto: Wikipedia
Cel de-al treilea palat deținut de celebra familie de boieri moldoveni este Palatul Sturdza de la Miroslava. Acesta a fost construit la începutul secolului al XIX-lea, de către familia boierului moldovean Vasile Beldiman în satul Miroslava.
Palatul a ajuns în proprietatea familiei Sturdza la începutul secolului al XX-lea, fiind moștenit de principesa Olga Sturdza (1884-1971), fiica principelui Alexandru Mavrocordat şi a Luciei Cantacuzino-Paşcanu, care era căsătorită cu prințul Mihail Sturdza, nepotul domnului Moldovei Mihail Sturdza.
Palatul se află în prezent în curtea Liceului Agricol „Mihail Kogălniceanu” din Miroslava, aici funcţionând Muzeului Etnografic al Agriculturii Moldovei şi biblioteca şcolii.
4. Palatul Cuza de la Ruginoasa
Sursă foto: © Ucebistu
Palatul domnitorului Alexandru Ioan Cuza de la Ruginoasa este construit în stil neogotic, în anul 1804. Întins pe o suprafaţă de 14 hectare, moșia și palatul de la Ruginoasa impresionează prin măreţia stilurilor arhitecturale.
Potrivit blogului Vizităm Iași, inițial moșia de la Rugionasa a aparținut familiei Sturdza, aceasta fiind cumpărată în secolul al XVII-lea de la Duca Vodă. Odată cu ridicarea palatului, în anul 1804, în jurul său a fost amenajat un parc cu alei străjuite de statui, bănci ascunse în labirinturi de verdeaţă şi un iaz înconjurat de sălcii. Clădirea, care păstrează și astăzi caracteristicile stilului neogotic, are formă pătrată, cu un etaj, fiecare din cele patru faţade având aceleaşi elemente: peroane largi și balcoane sprijinite pe lespezi de piatră. În anul 1811, în spatele palatului a fost ridicată o biserică de conac, pe locul unde a fost anterior o biserică de lemn.
Palatul de la Ruginoasa a intrat în posesia lui Alexandru Ioan Cuza al în anul 1862, când acesta l-a cumpărat, la licitaţie, de la Banca Moldovei, cu suma de 52.011 galbeni. Împreună cu soția sa, Elena Cuza, domnitorul Principatelor Unite a renovat complet palatul și grădinile din jurul său, transformându-l în reşedinţa sa de vară.
În prezent, palatul de la Ruginoasa este transformat în muzeul memorial dedicat domnitorului Alexandru Ioan Cuza.
5. Palatul Culturii din Iași
Sursă foto: © Daniel Caluian
Palatul Culturii din Iaşi a fost inaugurat pe 11 octombrie 1925 de către regele Ferdinand al României și avea funcția de Palat Administrativ şi de Justiţie.
Realizat în neogotic cu detalii ornamentale reprezentate de elemente heraldice și statui de arcaşi ce stau de strajă, palatul reprezintă una din ultimele expresii ale romantismului în arhitectura românească. Este una dintre puținele clădiri din țara noastră care era dotată, în epoca respectivă, cu iluminat electric, încălzit pneumatic, ventilaţie, termostate, aspiratoare, care porneau toate de la subsol, unde se afla centrala maşinilor.
Palatul a fost ridicat pe ruinele unei vechi curţi domneşti, care a fost reconstruită în stil neoclasic de prinţul Alexandru Moruzi, iar construcția lui s-a întins pe durata a două decenii. Legenda spune că în proiectul iniţial erau prevăzute 365 de camere corespunzătoare zilelor anului, dar construcţia are 298 încăperi cu o suprafaţă de aproximativ 36.000 metri pătrați. La faţadă sunt 92 ferestre, iar la mansardă alte 36 în ogivă şi două rânduri de baghete.
Potrivit blogului Vizităm Iași, vechiul Palat Administrativ a fost înlocuit, în anul 1954, de Palatul Culturii, devenind în prezent și un centru muzeal care adăpostește: Muzeul de Istorie, Muzeul Etnografic al Moldovei, Muzeul Arheologic de sit din Cucuteni și o valoroasă biblioteca.
6. Muzeul Unirii din Iași
Sursă foto: © Wiktor Wojtas
Muzeul Unirii din Iași este amenajat în Casa Catargiu, construită în stil neoclasic, care de-a lungul timpului a fost proprietatea mai multor familii de boieri moldoveni printre care amintim logofătul Costache Catargiu (a cărui nume îl poartă), hatmanul Constantinică Palade, spătarul Mihalache Cantacuzino Pașcanu.
De asemenea, între 1859-1862 a fost reședința primului domnitor al Principatelor Unite – Alexandru Ioan Cuza, iar între anii 1916-1919 devine reședință a regelui Ferdinand.
Muzeul a fost deschis pentru public în anul 1959, cu ocazia sărbătoririi centenarului Unirii Principatelor Române din 1859, iar în prezent aici sunt expuse piese de istorie evocând Revoluția de la 1848 și Unirea Moldovei cu Țara Românească din 1859, precum și documente, piese de mobilier și obiecte de decorație interioară, obiecte ce au aparținut lui Al. I. Cuza, Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri și altor personalități ale epocii.
7. Parcul Copou din Iași
Sursă foto: © Costel Florin Astefanei
Parcul Copou, amenajat pe dealul cu același nume, este unul dintre cele mai vechi parcuri din Iași. Istoria lui începe în secolul al XVIII-lea, când domnitorul Matei Ghica a ridicat aici un foişor care servea pentru odihnă şi recreere. Tot în această perioadă parcul, numit în trecut și „uliţă aristocratică”, a intrat și în atenția boierilor, aceștia ridicându-și case în apropierea lui.
În anul 1833, parcul a fost transformat în grădina publică a orașului și, sub îndrumarea lui Mihail Sturdza, au început lucrările de amenajare a grădinii. Centrul parcului este străjuit de „Obeliscul cu lei” alături de care se regăseşte „Teiul lui Eminescu”. De asemenea, tot aici se află și bustul realizat din bronz al Veronicăi Micle, dar şi a altor membrii din Junimea, precum Ion Creangă, Nicolae Gane, Costache Negruzii şi Ciprian Porumbescu. Datorită însemnătății sale, pe teritoriul parcului a fost construit și Muzeul „Mihai Eminescu”, reprezentând unul din cele 12 filiale literare din cadrul Muzeului Literaturii Române din Iași.
Tot pe Dealul Copou se găseşte cea mai veche grădina botanică din România: Grădina Botanică „Anastasie Fatu”. Aceasta a fost înfiinţată în anul 1856, de medicul al cărui nume îl poartă și se întinde pe suprafaţa de 5 hectare, de-a lungul acestora dezvoltându-se în jur de 2000 de specii de plante. Grădina este formată dintr-un complex de 12 sere, în fiecare dintre acestea fiind reprezentat câte un sector din vegetaţia întregii lumi.
8. Muzeul Memorial „Ion Creangă” din Iași
Sursă foto: © Emanuelagrigoras
Muzeul Memorial „Ion Creangă” din Iași, cunoscut și sub numele de „Bojdeuca lui Creangă”, este primul muzeu memorial literar din România și a fost inaugurat pe data de 15 aprilie 1918. Și acesta face parte cele 12 filiale literare din cadrul Muzeului Literaturii Române din Iași.
Potrivit Muzeului Literaturii Române din Iași, căsuța, construită înainte de 1850, a fost locuința scriitorul Ion Creangă, începând din vara anului 1872 până în anul 1889, după ce acesta fusese răspopit și nevoit să părăsească locuința din incinta Mănăstirii Golia.
Toate „Poveștile” și „Amintirile din copilărie” au fost scrise în căsuța botezată de scriitor „bojdeucă”. În vara și toamna anului 1876, Mihai Eminescu a locuit aici drept chiriaș al lui Creangă.
În prezent, casa a fost transformată în Muzeul memorial „Ion Creangă”, aici fiind expuse obiecte și documente originale aparţinând marelui scriitor. Unele dintre aceste obiecte au făcut parte din colecţia fostului muzeu „Ion Creangă” de la Mănăstirea Golia din Iaşi. De asemenea, între anii 1984-1989, lângă bojdeucă au fost construite și o bibliotecă și un amfiteatru în aer liber.
9. Muzeul Memorial „Mihail Sadoveanu” din Iaşi
Sursă foto: Wikipedia
O altă filială a Muzeului Literaturii Române din Iași este Muzeul memorial „Mihail Sadoveanu”. Clădirea, clasată drept monument de arhitectură, a fost construită de Mihail Kogălniceanu în anul 1842. În timpul Primului Război Mondial aici a locuit și George Enescu, apoi, între 1918 – 1936, scriitorul Mihail Sadoveanu împreună cu familia sa.
Aici, Sadoveanu a scris aproximativ 35 de opere, din care „Strada Lăpușneanu”, „Venea o moară pe Siret”, „Hanul Ancuței”, „Zodia Cancerului”, „Baltagul”, precum și primele două părţi din „Fraţii Jderi”.
Muzeul memorial „Mihail Sadoveanu” a fost înfiinţat în anul 1980. În cele şapte încăperi sunt păstrate documente privind istoricul casei şi al personalităţilor care au locuit aici, precum și obiecte și documente originale aparţinând marelui scriitor.
10. Muzeul Memorial „Vasile Alecsandri” din Mirceşti
Sursă foto: Wikipedia
Muzeul memorial „Vasile Alecsandri” de la Mircești este amenajat în casa în care a locuit Vasile Alecsandri între anii 1866-1890. În această casă modestă scriitorul român a compus o parte însemnată a operei sale literare.
Conacul familiei Alecsandri din satul Mircești a fost construit între anii 1861-1867 după propriile planuri ale poetului și ale soției acestuia, Paulina, într-un parc cu stejari, nuci seculari și lilieci, toți plantaţi de Alecsandri.
După moartea scriitorului, în anul 1890, casa i-a rămas moştenire soţiei acestuia, Paulina Alecsandri, care la rândul ei a lăsat-o nepoatelor sale, Elena și Margareta Catargi. În cele din urmă, în anul 1914, casa a fost donată Academiei Române care a amenajat aici un muzeu memorial, în scopul de a putea fi vizitată de publicul larg. Acesta cuprinde documente și obiecte care ilustrează viața cunoscutului poet român.
În afara Casei Memoriale „Vasile Alecsandri”, în curtea fostului conac a fost ridicat un mausoleu în care a fost strămutat sicriul cu osemintele scriitorului.
11. Ansamblul urbanistic Palas
Sursă foto: © Editor77
Ansamblul urbanistic Palas este unul dintre cele mai bune exemple ale faptului că modernul și clasicul pot sta alături fără a deranja privirile trecătorilor. Construit în apropierea Palatului Culturii – unul dintre cele mai frumoase și mai grandioase palate ale Iașului, cu o vechime de peste două secole – Ansamblul urbanistic Palas este inclus în topul celor mai moderne proiecte din România.
Construirea Ansamblului urbanistic Palas a început în anul 2008 și s-a desfășurat în decursul a 5 ani, până în anul 2012, în urma unui parteneriat public-privat între o firmă privată și Consiliul Local al Municipiului Iași. Întins pe o suprafață totală de 270 000 de metri, la poalele Palatului Culturii, acesta este compus din mai multe clădiri de birouri și de locuințe, un centru comercial (Palas Mall), o parcare subterană, o stradă dedicată comerțului stradal (Palas Shopping Street) și un parc splendid, întins pe o suprafață de 50 000 de metri pătrați.
Parcul este amenajat pe locul fostelor grădini ale Curții Domnești din Iași. Aici se pot observa încă obiecte și clădiri istorice din vechea grădină precum turnul de strajă al Curții Domnești, elemente din lemn sau jgheaburi. În parc mai este amenajat un lac, mai multe fântâni arteziene, un foișor și un spațiu unde se pot orgaiza concerte sau alte evenimente în aer liber.
12. Biblioteca „Gheorghe Asachi” din Iași
Sursă foto: Boredpanda.com
Biblioteca „Gheorghe Asachi” din Iași este una dintre cele mai frumoase bibliotecii din țara noastră și din lume, aceasta fiind clasată pe primul loc într-un top al celor mai frumoase 25 de biblioteci din lume, realizat de utilizatorii site-ului Bored Panda, una dintre cele mai apreciate comunități online din lume pentru iubitorii de artă, fotografie și design.
Biblioteca se află în interiorul Palatului Universității din Iași, clădire ridicată în anul 1860 la inițiativa domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Clădirea, în care astăzi funcționează universitățile „Al. I. Cuza“ și „Gheorghe Asachi“, este construită în stilul eclectic, un stil ce domina arhitectura Europei secolului al XIX-lea.
Biblioteca „Gheorghe Asachi” a fost construită în perioada interbelică, mai exact în anul 1948, păstrându-se stilul arhitectural eclectic specific întregii clădiri, cu o singură excepție și anume faptul că, în locul încăperilor unitare, specifice acestui stil arhitectural, arhitecții vremii au preferat să combine mai multe elemente într-o singură încăpere. Aceasta a fost realizată prin unirea câtorva biblioteci și laboratoare deja existente în Palatul Universității
Ceea ce atrage cel mai mult la această bibliotecă este măreția arhitecturii și simbolistica folosită în realizarea ei.
13. Restaurantul Bolta Rece
Sursa foto: Casa Bolta Rece
Restaurantul Bolta Rece, astăzi situat în apropierea cartierului Copou, este unul dintre cele mai vechi localuri din Iași, datând încă din secolul al XVIII-lea, care își păstrează caracterul tradițional românesc și în zilele noastre. Ceea ce face celebru acest local și îl plasează în lista obiectivelor turistice care nu trebuie ratate din „capitala” Moldovei, este faptul că aici s-a legat prietenia a doi scriitori importanți ai literaturii românești: scriitorul Ion Creangă și poetul Mihai Eminescu.
Potrivit unui articol publicat de Adevărul, Ion Creangă și Mihai Eminescu s-ar fi întâlnit prima oară în acest restaurant și de atunci au legat o prietenie strânsă, frecventând foarte des Bolta Rece. Cei doi scriitori români petreceau aici foarte mult timp, atât unul în compania celuilalt, cât și împreună cu membrii cenaclului literar „Junimea”.
14. Catedrala Mitropolitană din Iași
Sursă foto: Wikipedia
Catedrala Mitropolitană din Iași este una dintre cele mai importante lăcașuri ortodoxe de cult din țara noastră. Acesta poartă hramul Sfintei Parascheva, Întâmpinarea Domnului și Sfântul Mucenic Gheorghe și este biserica catedrală a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, una dintre cele șase catedrale mitropolitane ortodoxe din România.
Biserica datează de la începutul secolului al XIX-lea, mai exact lucrările de ridicare a acesteia au început în anul 1833 și s-au încheiat în anul 1887. Lăcașul de cult a fost construit din porunca domnitorului Mihail Sturdza, pe locul unde înainte se aflau două biserici mai vechi: Biserica Albă (din secolul al XV-lea) și Biserica Stratenia (din secolul al XVII-lea). Catedrala, construită în stil renascentist, are o formă dreptunghiulară cu câte o tură la fiecare colț. Aceasta este bogat ornamentată atât în interior, cât și în exterior, pictura sa fiind realizată de Gheorghe Tattarescu, un celebru pictor al vremii respective.
Ceea ce face atât de celebră această catedrală este faptul că aici se află moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, sfânta patroană spirituală a Moldovei. Moaștele sfintei au fost aduse la Iași de la Constantinopol în anul 1641, când i-au fost dăruite domnitorului moldovean Vasile Lupu în semn de mulțumire pentru ajutorul acordat patriarhului Constantinopolului și au rămas aici până astăzi. Iniţial, moaștele sfintei au fost așezate în Biserica Sfinții Trei Ierarhi, însă după incendiul care a avut loc în anul 1888, acestea au fost mutate în Catedrala Mitropolitana din Iași.
Cuvioasei Parascheva îi sunt atribuite minuni și vindecări miraculoase. În prezent, de ziua sa, care se serbează pe data de 14 octombrie, la Iași are loc în fiecare an un pelerinaj la care participă mii de credincioși care vin aici pentru a se ruga la mormântul ei și pentru a-i atinge moaștele.
15. Podgoriile Cotnari
Sursă foto: © Geeorrge
Deși nu este tocmai un obiectiv turistic, Podgoriile Cotnari, aflate la nord-vest de Iași, merită vizitate atât datorită vinului de calitate superioară care se produce aici și a istoriei sale, cât și datorită peisajului superb pe care este întinsă podgoria de viță de vie.
Legendele spun că pe dealul Cătălinei, unde în prezent se întind podgoriile Cotnarilor, traco-geții cultivau strugurii încă de acum 2.500 de ani, din care făceau apoi vin, obicei pe care l-au transformat ulterior în tradiție. Primele atestări documentare despre existența podgoriei Cotnari datează din anul 1250 și de atunci obiceiul cultivării viței de vie pe aceste pământuri se păstrează neîntrerupt până în zilele noastre.
Cei care ajung aici întâmplător sau vor să afle care este procesul de realizare a celebrului vin, vor beneficia de un tur al Combinatului de vinificație și al cramei acestuia, o degustare a cinci probe de vin și la final, vor putea servi masa de prânz sau cina. Pe lângă aceste lucruri vor afla și istoria acestor meleaguri, a tradițiilor locului precum și despre modul în care se prepara vinul în timpuri străvechi.
Podgoriile Cotnari pot fi vizitate pe tot parcursul anului cu excepția campaniei de toamnă, care loc în perioada 1 septembrie – 27 octombrie, atunci când se strâng strugurii.
De asemenea, în Iași se găsesc şi alte obiective turistice de interes național. Printre acestea se numără Biserica Sfântul Nicolae Domnesc (cea mai veche clădire sfântă din oraş), Mănăstirea Golia, Catedrala Mitropolitană, Mănăstirea Galata, Biserica Sfinţii Atanasie şi Chiril, Mănăstirea Cetăţuia, Mănăstirea Frumoasă, Sinagoga Mare (inclusă pe lista monumentelor istorice şi considerată cel mai vechi lăcaş de cult evreiesc păstrat pe teritoriul Românie), Casa Memorială George Topârceanu, Casa Memorială Otilia Cazimir, Biblioteca Universitară Mihai Eminescu sau Primăria Iaşiului, cu sediul în Palatul Roznovanu.
Sursa Articol: bunadimineata.ro
- Published in Cultură
Știaţi că?? Eşti din Iaşi sau nu, ar trebui să ştii aceste lucruri!
Orasul Iasi este al doilea din Romania ca numar de locuitori, dupa Bucuresti?
Cele mai mari zece oraşe ale României concentrează aproximativ 20,9 la sută din populaţia ţării, iar Bucureştiul are cei mai mulţi locuitori, respectiv 1,94 milioane persoane, potrivit celor mai recente date comunicate de către Institutul Naţional de Statistică (INS).
Pe următoarele poziţii în Top 10 se află Iaşi (315.649 locuitori), Timişoara (312.113 locuitori), Cluj-Napoca (306.009 locuitori), Constanţa (302.040 locuitori), Craiova (298.643 locuitori), Galaţi (290.733 locuitori), Braşov (278.003 locuitori), Ploieşti (228.378 locuitori) şi Brăila (211.884 locuitori). (vezi detalii)
Prima carte tiparita in provincia istorica Moldova a aparut in Iasi la 1643?
Iasiul a fost incendiat de trei ori? Prima data, in 1513, au fost de vina tatarii, apoi otomanii in 1538 si apoi rusii in 1686.
Surse istorice sustin ca orasul a fost afectat de o epidemie de ciuma in 1734? Descoperiri arheologice recente sustin aceasta ipoteza.
Aici a fost capitala Moldovei timp de aproape 300 de ani (1565-1859)?
Cazarea la hotelurile din Iasi poate fi cu pana la 30% mai ieftina daca va rezervati online camera?
In 1930, numarul evreiilor ieseni reprezenta jumatate din numarul populatiei de origine romana? Erau atunci: 63.168 romani, 34.662 evrei, 980 germani, 918 rusi restul pana la totalul de 102.872 locuitori fiind reprezentat de maghiari, armeni etc.
Dupa Unirea Principatelor, cand capitala fost mutata la Bucuresti (1861), Guvernul Roman a stabilit plata unei compensatii banesti in valoare de 148.150 lei (nu a fost achitata insa)?
In timpul ocupatiei Puterilor Centrale a Bucurestiului (decembrie 1916), Iasiul a redevenit pentru doi ani capitala Romaniei?
In 14 decembrie 1989 mai multi ieseni au fost arestati de Securitate pentru ca planuiau organizarea unei manifestatii anticomuniste? Aceasta informatie sta la baza propunerii orasului Iasi ca oras initiator al Revolutiei din 1989.
Cele 7 coline care dau renumele orasului se numesc: Sorogari, Repedea, Breazu, Cetatuia, Bucium-Paun, Galata si Copou-Aurora? Alt oras din lume ce se afla pe 7 coline este Roma din Italia.
Temperatura maxima inregistrata vreodata la Iasi este 40 grade Celsius, in 27 iulie 1909? Minima termitica este data de valoarea de -36.3 grade Celsius (1 februarie 1937).
Una din cele mai triste si sangeroase amintiri din istoria recenta a orasului o reprezinta Progromul din 27 iunie 1941? Pe durata a 3 zile, nu mai putin de 13.266 de evrei au fost ucisi de autoritatile de atunci.
Intre 1956 si 1977, populatia orasului s-a dublat? De la 112.977 pana la 265.002. Insa, intre 1992 si 2005 populatia a scazut de la 344.425 pana la 320.888.
Astazi, singura comunitate minoritara mai importanta este cea a tiganilor (rromilor): 1.2%?
Religia mozaica (caracteristica evreilor) aproape a disparut din pesiajul spiritual iesean? Foarte bine reprezentata in 1930, 34,47% din ieseni, ea a scazut dramatic in zilele noastre (mult sub 1%).
Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” (1860) este cea mai veche institutie de invatamant din Romania?
- Published in Cultură
Sacrificiul unui primar al Iaşiului de altădată: şi-a pus bunurile gaj pentru teatru
Sacrificiul unui primar al Iaşiului de altădată: şi-a pus bunurile gaj pentru teatru
Mai mulţi edili de la sfârşitul sec. XIX au renunţat la proprietăţi pentru un spaţiu dedicat artei teatrale.
Însemnările istorice legate de naşterea Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi, recent restaurat, scot la iveală gesturi admirabile ale primarilor care au ţinut frâiele Iaşiului în ultimele decenii ale secolului XIX.
„Travaliul” clădirii din centrul Capitalei Moldovei începe după tragedia din 1888, când teatrul din Copou a ars. Juristul Scarlat Pastia, primar al Iaşiului în perioada 1877- 1879, şi-a pus gaj bunurile pentru a face rost de bani şi pentru a amenaja un spaţiu adecvat continuării stagiunii. Astfel, până la finele lui 1888 spaţiul provizoriu era dat în folosinţă.
Sala amenajată din banii fostului primar Pastia avea avantajul de a fi în centrul oraşului, ceea ce o făcea mult mai accesibilă decât spaţiul distrus din Dealul Copoului, dar era de mici dimensiuni. Pentru a amenaja o clădire durabilă, primăria, condusă la acea vreme de Vasile Pogor, a solicitat bani de la Ministerul Culturii. Primeşte un împrumut de 800.000 de lei, iar pentru a face rost de teren primăria decide să renunţe la propria clădire, ce urma să fie demolată pentru a face loc teatrului. Administraţia locală se mută astfel în casa boierului Neculai Rosetti Roznovanu, unde funcţionează şi astăzi.
Legenda amplasării În 1892, Primăria decide contractarea arhitecţilor vienezi Ferdinand Fellner junior şi Hermann Helmer, care construiseră teatre în toată Europa. Solicitările consiliului comunal pentru viitorul teatru erau: „o sală de spectacole pentru 1.000 de persoane, cu parter, loje şi galerie, cât şi o scenă largă de 18-20 de metri şi lungă de 12-15 de metri cu mare înălţime, pentru ridicarea decorurilor”, consemnează istoricul Ion Mitican.
După îndelungi dezbateri privind amenajarea clădirii „consiliul comunal şi primarul V. Pogor stabileau definitiv aşezarea Teatrului cu faţa spre strada Ştefan cel Mare, lângă biserica Dancu şi pe axul Mitropoliei, între cele două clădiri urmând a se deschide, prin exproprieri costisitoare, un larg bulevard sau scuar.
Peste ani, neştiindu-se această hotărâre, se isca legenda că arhitecţii, fiind străini, nu s-au orientat şi l-au aşezat, din greşeală, cu spatele la strada Cuza Vodă”, spune acelaşi istoric. În 1893 se organizează licitaţia pentru construire, iar un an mai târziu încep lucrările. După doi ani se dă în funcţiune Teatrul Naţional „V. Alecsandri”, iar investiţia a costat în jur de două milioane de lei. Primarul Iaşiului la 1896, Nicolae Gane a spus la inaugurarea aşezământului cultural: „Prin redarea teatrului, s-a redat Iaşiului cultura„.
Căutări în arhive
Cei care au contribuit în ultimii ani la restaurarea clădirii din centrul Iaşiului spun că s-au găsit documentele originale ale arhitecţilor vienezi, iar că refacerea clădirii a respectat planurile iniţiale. „Documentarea pentru restaurare s-a făcut la Arhivele Statului din Iaşi şi Bucureşti, Biblioteca Naţională a Academiei Române şi Biblioteca Naţională din Viena. Au fost găsite documente originale, proiectul lui Fellner şi Helmer privind arhitectura sălii şi a exteriorului teatrului, inventarul cuprinzând sala, lojele şi cabina actorilor. Au fost studiate şi analizate documente legate de arhitectura şi interiorul teatrului gândite de Fellner şi Helmer, cu transformările pe care clădirea le-a suferit de-a lungul timpului. Au fost cercetate fotografii care au ajutat la restaurarea teatrului astfel că atât lucrările, cât şi dotările să fie cât mai aproape de forma originală„, a afirmat Aurica Ichim, directorul Muzeului „Unirii”.
Construit în doi ani, reabilitat într-un deceniu Lucrările de refacere a clădirii-simbol din centrul Iaşiului au fost recepţionate la începutul acestei luni, în prezenţa ministrului Culturii, Mircea Diaconu. Acesta a decretat Sala Mare a Naţionalului: „cea mai frumoasă din ţară„.
„Este ştiut în toată ţara că modelul de teatru este aici, la Iaşi. Dacă astfel de spaţii sacre există încă, trebuie să le iubim şi să le folosim. La Bucureşti nu există un asemenea spaţiu, sunt încercări minore, dar aşa ceva, nu. La Bucureşti nu avem un Teatru Naţional cu adevărat„, a spus Diaconu.
Cei care au lucrat constant, în ultimii patru ani, la restaurarea Teatrului susţin că cea mai importantă parte a vizat amenajarea sălii principale a Teatrului.
Cortina pictată de un maestru vienez
„Am înlocuit tot ce înseamnă partea superioară de după cortină. Toată instalaţia tehnică acum este mecanică, înainte era totul manual. Pe sub sală sunt instalaţii de sonorizare. La acest capitol, totul este la nivelul lui 2012, în măsura în care ne-a permis spaţiul. Cortina metalică este restaurată, la cea pictată nu s-a intervenit deloc, este cea originală„, a spus şeful de şantier Sebastian Todică.
În timpul restaurării s-au folosit 900 de decimetri pătraţi de foiţă de aur, iar pictura a fost refăcută pe o suprafaţă de 3.400 de decimetri pătraţi. Alte 42 de candelabre au fost restaurate, iar peste 200 au fost realizate după replici. În total, pentru amenajarea sălii s-au folosit 1.200 de metri pătraţi de pluş roşu, iar geamurile de sticlă din Teatru au fost înlocuite cu cele din cristal de Murano.
Lucrările la Teatru au început în anii ’90, dar din lipsă de fonduri au fost abandonate în nenumărate rânduri. Ultimele lucrări au început în 2009 şi au costat peste 12 milioane de euro. Au fost executate de firma Iasicon. Oficialii Naţionalului ieşean susţin că în toamnă stagiunea va fi deschisă cu piesa „Iaşii în carnaval„, de Vasile Alecsandri, în regia lui Alexandru Dabija.
Sursă: Adevărul.ro
- Published in Cultură
Cel mai controversat pod din IAŞI!
Cel mai controversat pod din IAŞI!
Cel mai controversat pod din Iaşi este Podu Roş. Situată în centrul oraşului, această construcţie peste apă a generat de-a lungul timpului mai multe legende urbane. S-a scris că numele ar proveni de la numeroasele cârciumi şi bordeluri din zonă. Şi asta deoarece bordelurile aveau perdele şi felinare roşii, fiind culoarea dominantă din zonă. O altă explicaţie pentru această denumire ar fi că râul Bahlui, peste care este amenajat podul, se colora în roşu deseori pentru că în zonă era amenajat un loc de execuţie prin decapitare.
Specialiştii în toponimie au găsit însă documente legate de provenienţa acestor denumiri. Şi dovedesc că legendele nu au legătură cu realitatea. Se pare că numele Podu Roş a fost atribuit doar din simplul motiv că era vopsit în roşu.
Profesorul Mircea Ciubotaru a publicat în Anuarul Institutului “Phillipide”, un material prin care contestă, cu argumente ştiinţifice, legendele care circulă în jurul acestui nume.
“Un magistrat ieşean din perioada interbelică încerca explicaţia denumirii Podu Roşu, presupunând că aceasta s-ar datora faptului că pe uliţa care cobora de la Curtea Domnească spre Bahlui (strada Palat de astăzi) erau încă din secolul al XVIII-lea casele prostituatelor, identificate prin perdele rosii la ferestre. Intuiam că explicaţia este eronată, dar acum avem dovada certa ca asemenea denumiri nu sunt metaforice, ci sunt motivate chiar de culorile menţionate (de regulă, roşu şi verde).
Un dosar cuprinzând «Acta banilor cheltuiţi pentru zugrăvitul parmaclâcurilor de la poduri pe drumul ostenesc» (1828-1834) este decisiv pentru înţelegerea motivaţiei acestor hodonime: balustradele metalice ale podului erau vopsite în roşu”, menţiona Mircea Ciubotaru. Şi nu este singurul specialist care susine că aceste mituri au circulat doar din dorinţa de senzaţional. „Ceea ce s-a spus este foarte simpatic, dar neadevărat, n-are nicio valoare. Bordeluri erau pe strada Gării. Podu Roş era într-o parte exterioară a oraşului pe atunci, acelea sunt proiecţii dintr-o memorie ludică. Aceste legende sunt pentru a da culoare faptelor, sunt prezentate provocator. Nici cu decapitarea nu e adevărat, sunt exagerări, reconsiderări, nu s-a pus problema vreodată aşa. Se căuta senzaţionalul, roşul este culoare de la bordel, culoarea sângelui. Podu Roş a primit denumirea de la culoarea balustradelor”, mai spune profesorul Stelian Dumistrăcel.
- Published in Legende
Palatul Culturii – un soi de Hogwarts al Iașiului
Palatul Culturii – un soi de Hogwarts al Iașiului
Întotdeauna mi-am dorit să aflu cum e să te plimbi pe holurile uriaşe ale faimosului Hogwarts din filmul Harry Potter, dar pentru mine va rămâne un simplu vis.
Mă gândeam totuşi zilele astea că Palatul Culturii, „sex-symbolul” clădirilor istorice din Iaşi, aduce destul de mult cu şcoala de magie unde învăţa băiatul ăla tânăr de-l vâna un nene Al-Carui-Nume-Nu-Trebuie-Sa-Il-Rostim (Voldemort, na că am făcut-o lată). Gândiţi-vă puţin. Încăperi uriaşe, scări cu atât de multe trepte încât nu le mai poţi ţine numărul, tablouri mari cu personaje istorice (ale noastre nu se mişcă, dar sunt pictate mai frumos decât la Hogwarts), holuri lungi cu ferestre gigantice, foarte multe obiecte de antichitate care „povestesc” vizitatorilor câte ceva din istoria valoroasă a Iaşiului… mai lipsesc lumânările plutitoare, mesele festive cu mâncare care apare cât baţi din palme şi dueluri între vrăjitori, apoi le avem pe toate.
Acum, să revenim puţin cu picioarele pe pământ.
Deşi nu e la fel de măreţ, Palatul Culturii este un edificiu foarte apreciat, atât de turiştii care ne vizitează oraşul de peste mări și ţări, dar şi de ieşenii noştri dragi. De asemenea, după ce a fost redeschis publicului, echipa administrativă a Complexului Muzeal Naţional „Moldova” a avut grijă ca vizitatorii să nu aibă parte doar de plimbări monotone prin muzeele Palatului, ci şi de o multitudine de evenimente culturale, educative şi interactive, atât pentru copii, cât şi pentru adulţi.
Printre acestea putem enumera expoziţii de pictură, seratele Procopiu la Palat care sunt adevărate dezbateri pe subiecte din domeniul ştiinţei, Campionatul Mondial de şah şcolar (la care Iaşul a dominat) şi nu în ultimul rând, cel mai important eveniment de inventică al anului, care reuneşte inventatori din toate colţurile lumii: EUROINVENT 2017.
Acestea reprezintă doar o mică fracţiune din ce va primi publicul din partea organizatorilor, urmând ca pe viitor să fie încheiate contracte de colaborare cu cele mai importante Case de Vrăjitori din lume. Poate că trupă de şoc din H.P. se mută la Iaşi, cine ştie. Glumesc.
Palatul care reprezintă Iaşiul: de la Curte Domnească, la emblemă a oraşului de pe cele şapte coline
Palatul Culturii – palat al muzeelor, recunoscut ca efigie a oraşului Iaşi, a fost construit în stil neogotic şi a reprezentat una din ultimele expresii ale romantismului în arhitectura oficială.
Deşi nu este construit peste temelii antice, după cum se presupunea la începutul secolului al XX-lea, Palatul se înalţă, în parte, peste ruinele curţilor domneşti medievale, menţionate documentar în 1434.
Au fost folosite, parţial, şi temeliile vechiului palat (neoclasic) din vremea voievodului Alexandru Moruzi (1806-1812), refăcut de Mihail Sturză (1841-1843) şi demantelat în 1904. De la această construcţie a moştenit Palatul legenda celor 365 camere, corespunzătoare zilelor anului.
Edificiul, ridicat între 1906-1925, este creaţia cea mai însemnată a arhitectului român I.D. Berindei, format la şcoala pariziană.
Din punct de vedere decorativ, în holul central se remarcă un mozaic figurativ în care sunt dispuse concentric diverse reprezentări de bestiarum gotic: acvila bicefală, dragonul, grifonul, leul.
Deasupra holului se găseşte un luminator în care, iniţial, a fost amenajată o seră.
În ciuda aspectului arhaicizant, la construirea Palatului, blocurile de piatră au fost înlocuite cu materiale uşoare şi mai puţin costisitoare.
În plus, la decorarea unor săli, s-a folosit în premieră un material brevetat de Henri Coandă, denumit bois-ciment, care imită lemnul de stejar.
Remarcabile sunt şi elementele de feronerie decorativă, care se pot admira, de exemplu, la uşile de la Sala Voievozilor.
Clădirea a fost, de asemenea, dotată cu facilităţi ultramoderne pentru epoca respectivă, cum ar fi iluminatul electric, încălzirea (sistem pneumatic), ventilaţia, termostatele, aspiratoarele, care porneau toate de la subsol, unde se află centrala maşinilor.
De asemenea, ţinând cont de cele 14 incendii care au afectat clădirile anterioare Palatului, Berindei a ignifungat lemnăria podului cu un produs intitulat orniton, pentru acoperiş utilizând un material special, denumit eternita.
Clădirea inaugurată pe 11 octombrie 1925 a servit drept Palat Administrativ şi de Justiţie până în 1955, când a fost destinat găzduirii unora din cele mai de seamă instituţii culturale ale oraşului Iaşi, reunite astăzi sub denumirea de Complexul Naţional Muzeal „Moldova” Iaşi.
- Published in Turism
Accident grav cu victimă în zona Alexandru cel Bun. Două autoturisme s-au ciocnit violent!
Accident grav cu victimă în zona Alexandru cel Bun. Două autoturisme s-au ciocnit violent în zona stației de tramvai din Minerva. O echipă de la Descarcerare lucrează pentru a elibera șoferul uneia dintre mașinile implicate în coliziune.
UPDATE: Potrivit informațiilor de la fața locului, un autoturism Mercedes, care circula dinspre Minerva către Zimbru a mers prin zona refugiului din stația de tramvai, încercând să depășească rândul de mașini. Când a ajuns la capătul stației de tramvai, șoferul unui Volvo, care a vrut să întoarcă pe linie continuă, i-a tăiat calea, spun martorii incidentului.
Ambii șoferi ar fi vinovați de producerea accidentului: cel cu Mercedes nu a respectat indatorul „obligatoriu la dreapta” și a mers pe linia de tramvai prin refugiu, iar șoferul mașinii Volvo a vrut sa întoarcă pe linie continuă.
Potrivit primelor date, la fața locului intervine o echipă de la Descarcerare.
Sursă: Ziarul de Iasi
- Published in Info Trafic
Legenda „statuii uşărnice” din centrul Iaşiului. Află ce ascunde sub soclu
„Statuia uşărnică” a fost realizată din marmură albă de Carrara de sculptorul Ion Georgescu, statuia lui Gheorghe Asachi (1788-1869) a fost amplasată pentru prima oară, la 14 octombrie 1890, în faţa Bisericii „Trei Ierarhi”.
Presa de la începutul secolului al XX-lea a supranumit statuia lui Gheorghe Asachi, din faţa şcolii primare nr. 1 de pe Bulevardul Ştefan cel Mare, „statuia uşărnică” după ce a fost mutată de-a lungul timpului.
Potrivit istoricilor, şapte ani mai târziu va ajunge în faţa Teatrului Naţional în semn de recunoştinţă pentru organizarea de către Gheorghe Asachi a primului spectacol în limba română.
După ce va fi realizată statuia lui Vasile Alecsandri şi amplasată în faţa Teatrului, sculptura care îl repezenta pe Asachi va fi dusă pe roate, în 1905, în curtea şcolii nr.1 din Iaşi, acolo unde este şi astăzi. La a treia mutare, la baza soclului sunt aşezate osemintele marelui cărturar şi ale soţiei sale.
„Osemnitele lui Gheorghe Asachi au fost aduse de la Biserica «40 de mucenici», iar cele ale soţiei, Elena Asachi, de la Cimitirul Eternitatea. Statuia este un monument care grăieşte mai mult decât un mormânt şi probabil de aceea osemintele au fost puse sub ea„, a afirmat Olga Rusu, unul din autorii care a semnat lucrarea „Iaşi- chipuri în bronz, marmură şi piatră„.
Marele cărturat este considerat întemeietorul învăţământului în limba română în Moldova. Pe soclul statuii există două basoreliefuri care îl prezintă pe Asachi oferind flori premianţilor de la Gimnaziul „Vasile Lupu” şi prezentând domnitorului Mihail Sturza planul de construire a Academiei Mihăilene.
În urmă cu 90 de ani au fost efectuate lucrări de renovare a statuii, iar în 1933, Primăria municipiului Iaşi a alocat 3.200 de lei pentru repararea soclului şi spălarea ei.
Totodată, şi sub statuia din bronz a lui Miron Costin de pe Cuza Vodă sunt aşezate osemintele cronicarului moldovean caer a trăit între 1633-1691. Potrivit istoricilor, rămăşiţele fraţilor Velicico şi Miron Costin au fost descoperite în 1888 în capela familiei de la moşia Brănişteni-Barboşi, din Roman, după ce în 1691 au fost decapitaţi din ordinul domnitorului Constantin Cantemir. Au fost aduse la Iaşi de V.A. Urechia şi aşezate la baza soclului.
Sursă: Adevărul.ro
- Published in Legende
Copoul, mahalaua aristocraților
Copoul, mahalaua aristocratilor din secolul al XIX-lea, marile familii boieresti s-au luat la intrecere pentru a obtine un loc de casa la bulevard. Copoul sau Podul Verde, asa cum i se spunea in vremuri, era cea ma frumoasa strada din Iasi, iar gradinile amenajate aici au fost scena care a pus in valoare vedetele vremurilor de altadata. Denumirea de Podul Verde nu a fost intamplatoare. Aceasta desemna o strada marginita de numeroase gradini elegante.
De-a lungul vremii, mai multi domnitori au avut initiative de a extinde si a infrumuseta locul. Boierii au urmat sfatul domnesc si, in scurt timp, Copoul a devenit faimos. Dupa numeroasele incendii, de la inceputul secolului XIX, multi boieri au preferat sa-si recladeasca locuintele in zona Podului Verde, care, intre timp, fusese data circulatiei. Odata stabilite aici, familiile boieresti au dat posibilitatea Copoului sa se extinda si sa se infrumuseteze. Era un loc privilegiat, pentru ca pe aceasta strada locuiau cele mai de vaza familii boieresti.
Pe dealul Copoului au existat cladiri simbol ale Iasului, iar principalele repere institutionale erau Universitatea, Cazarma si Teatrul cel Mare de la Copou.
In cladirea Teatrului s-au jucat piese importante, cu actori francezi si moldoveni, din 1846 pana in 1888, cand un incediu cumplit a ars intregul edificiu. Cladirea teatrului a gazduit, pe langa spectacolele de teatru si numeroase concerte celebre, cum ar fi cel sustinut de Franz Liszt, dar si numeroase baluri mascate care faceau deliciul iesenilor in acele vremuri.
„Sunt romani care n-au fost niciodata la Iasi, desi n-ar trebui sa fie nici unul…” – Nicolae Iorga
- Published in Cultură
Zâmbești, dăruiești! Concurs de biciclete pentru copii
Concurs de biciclete pentru copii. Una dintre cele mai bune metode de a alunga tristețea este sportul și, dacă sportul vine pe două roți, zâmbetele sunt garantate. Așa că, echipa ProbikeAddiction, vine cu o porție generoasă de zâmbete pentru cei ce vor să se întreacă în biciclit, dar și pentru copiii ce vor beneficia de donațiile strânse în urma acestui concurs.
În data de 27 mai, la Centrul Comercial Felicia, se va organiza un concurs de biciclete pentru 5 categorii de vârstă: 4-6 ani, grupa exclusiv pentru roti ajutatoare, 7 – 9 ani, 10 -12 ani, 13 -14 ani, 14 – 18 ani. Participanții vor câștiga premii, diplome, zâmbete și o zi memorabilă.
ATENȚIE! Concurenții vor participa la concurs cu bicicleta proprie și vor purta obligatoriu cască de protecție.
Perioada de înscriere la concurs se prelungeste până pe data de 26 mai ora 13.00 completând datele din formularul de mai jos, iar taxa de participare este sub forma unei donații recomandate de minim 25 lei.
Formular inscrieri concurs de biciclete
Parteneri: ProbikeAddiction, Centrul Comercial Felicia
Elena MIHALACHI
- Published in Eveniment