Cum se va numi Aeroportul International din Iasi?
Cum se va numi Aeroportul International din Iasi? Majoritatea aeroporturilor din România au fost „botezate“ deja. Aeroportul din Bacău se numeşte „George Enescu“, cel din Suceava – „Ştefan cel Mare“, cel timişorean – „Traian Vuia“, cel din Cluj-Napoca – „Avram Iancu“.
„În întreaga lume, şi cu precădere în Europa, există această tendinţă de a da numele unor mari personalităţi statale proiectelor mari de infrastructură. Semnificaţiile acestei tendinţe sunt multiple, de la nevoia de a personaliza un spaţiu prin excelenţă multietnic, multicultural, până la crearea unor sentimente oneste de patriotism local. Alte explicaţii se pot găsi în zona creşterii legăturii cu istoria locului, aducând beneficii importante pentru economia locală sau turism“, consilier judetean Alin Aivanoaei.
Acesta a apreciat că cel mai potrivit nume pentru aeroportul ieşean ar fi „Regele Ferdinand I“. Alin Aivanoaei şi-a justificat alegerea atât prin apropierea aniversării a 100 de ani de la Marea Unire, cât şi prin rolul celui de-al doilea rege al României în promovarea Iaşului ca „a doua capitală“ a României. Cel mai important simbol al Iaşului, Palatul Culturii, început în timpul lui Carol I, a fost inaugurat în 1926, în prezenţa regelui Ferdinand. Iaşul a fost totodată, în timpul primului război mondial, capitala oficială a României, timp de doi ani. Regele Ferdinand a fost singurul rege al României care a domnit efectiv de la Iaşi.
„Atribuind denumirea «Regele Ferdinand» aeroportul internaţional Iaşi, cred că vom contribui la un sentiment şi mai important de mândrie şi patriotism local curat, demonstrând că Iaşul este şi va rămâne pentru totdeauna, legat prin istorie şi statalitate, capitala simbolică a României. Pentru o persoană care nu cunoaşte absolut nimic despre Iaşi, numai această denumire atribuită locului în care pune pentru prima dată piciorul aici, îi creează un sentiment de municipalitate cu rădăcini adânci în istorie, statalitate, europenitate“, a spus consilierul judetean Alin Aivanoaei.
Ecuaţiile lui Mangeron, folosite la satelitul Sputnik
Preşedintele CJ a apreciat însă că cel mai potrivit nume pentru aeroportul ieşean ar fi cel al unui om de ştiinţă legat de aeronautic. „Academicianul Dimitrie Mangeron a fost un astfel de om. Un om excepţional, care a dus numele Iaşului peste hotare. A primit 11 titluri de doctor honoris causa al unor universităţi din străinătate. Când ruşii au lansat primul satelit din lume, Sputnik, au făcut-o după ecuaţiile lui, şi chiar a fost chemat să le verifice calculele. Şi prin lucrările sale a fost implicat în aeronautică şi zborul spaţial. Aşa cum Asachi este onorat pentru dezvoltarea şcolii româneşti, Mangeronmerită amintit pentru dezvoltarea aeronauticii“, a spus Maricel Popa.
Acesta a precizat că a avut onoarea de a asista la cursurile ţinute de Mangeron la Facultatea de Mecanică a Universităţii Tehnice. Deşi marginalizat înainte de 1989 de autorităţile comuniste, Mangeron a continuat să predea.
„Mangeron a fost o legendă a Iaşului. La cursurile lui veneau studenţi din toţi anii, şi chiar de la alte facultăţi. Stăteau pe scări pentru a putea asista la cursuri, care erau efectiv excepţionale. Avea un talent deosebit de a transforma cele mai abstracte ecuaţii în lucruri de înţeles. Intra în amfiteatru şi îşi arunca pălăria pe catedră. Apoi ne cerea să-i calculăm traiectoria“, şi-a amintit Maricel Popa.
Reprezentantii prefecturii au declarat ca cel mai potrivit nume al Aeroportului este cel actual, fără nicio adăugire.
„Eu nu aş schimba nimic. «Aeroportul Internaţional Iaşi» este deja o denumire consacrată, poate chiar un brand, şi nu mi se pare oportună modificarea“, a spus unul dintre reprezentantii prefecturii.
În schimb, unul dintre reprezentantii prefecturii au apreciat că un nume ar fi necesar Aeroportului, dar din sfera culturală, dat fiind supranumele Iaşului de capitală culturală a României.
„«Mihai Eminescu» ar fi poate cel mai bun nume. Eminescu nu era ieşean, dar Iaşul a fost oraşul pe care l-a iubit cel mai mult, şi Iaşul a fost oraşul unde a devenit poetul nostru naţional. Eminescu este o valoare naţională, dar plecată de la Iaşi“, a declarat unul dintre reprezentantii prefecturii.
La Aeroportul din Iaşi a fost inaugurat un nou terminal, de 3.600 de m pătraţi, care va fi folosit numai pentru cursele externe. El a devenit operaţional din 25 octombrie, odată cu introducerea de noi zboruri.
Marius Bodea, directorul Aeroportului Iaşi: Din 25 octombrie intră Paris şi Munchen, ca două destinaţii noi. Totodată, vor fi dublate zborurile spre Londra şi Roma. Cu Manchester avem practic trei companii care zboară, Londra, ceea ce este foarte important pentru un aeroportul regional, iar de anul viitor, din martie, intră alte trei noi curse: Barcelona, Bruxelles şi Koln, şi noutatea cred eu cea mai importantă că, iată, sfârşitul acestui an surprinde cea mai mare realizare din punctul meu de vedere, şi anume contectarea Iaşului de Istanbul direct de către compania naţională Tarom. Practic, avem legătură cu toată lumea în acest moment.
Cinci curse către Bucureşti, Paris, Londra şi Roma vor fi operate de Blue Air, iar zborul către Munchen de către Tarom.
Odată cu finalizarea terminalului inaugurat, care a costat a costat 11 milioane de euro, s-au încheiat lucrările de modernizare a Aeroportului Iaşi, dar, totusi, ce nume va avea?
Sursa: romania-actualitati.ro; ziaruldeiasi.ro
- Published in Local
Personalităţi care au contribuit la construirea unei imagini pozitive a României în spaţiul occidental
Fiind de origine română, dar cu caractere artistice și cu un grad de intelectualitate mult peste limită, personalităţile epocii moderne şi contemporane au contribuit semnificativ la construirea unei imagini pozitive a României în spaţiul occidental.
- Dora D’Istria (Elena Ghica) 1828-1888
Născută la Bucureşti, în sânul prestigioasei familii Ghica, Dora D’Istria a fost pseudonimul sub care a scris Elena Ghica, devenită în urma căsătoriei cu ducele rus Alxandru Koltsov- Massalsky, Elena Koltsova-Massalskaya. A studiat la Dresda, la Viena, la Veneţia şi la Berlin, dedicându-se în cele din urmă scrisului. Dintre lucrările cele mai importante menţionăm Viaţa monastică în biserica răsăriteană (1855, Bruxelles), Femeile în Orient (1859, Zürich), La bordul lacurilor elveţiene (1861, Geneva).
- Elena Văcărescu (1864-1947)
Fiică a diplomatului Ioan Văcărescu şi a Eufrosinei Fălcoianu, Elena Văcărescu s-a născut la Bucureşti în anul 1864. Începând cu anul 1895 se stabileşte în Franţa, acolo unde va începe să scrie şi să publice traduceri în limba franceză din poeziile lui Eminescu, Minulescu, Blaga, Topârceanu, Goga dar şi lucrări proprii. Începând cu anul 1925 a devenit membră a Academiei Române. Între lucrările ei se disting Chants d’Aurore(Cântecele zorilor) (1886), L’âme sereine (Cu inima senină) (1896), Lueurs et Flammes (Licăriri și văpăi) (1903), Le Jardin passioné (Grădina dorului) (1908), La Dormeuse éveillée (Visând cu ochii deschiși) (1914).
- Elvira Popescu (1894-1993)
Elvira Popescu a absolvit Conservatorul de Artă Dramatică din Bucureşti, fiind apoi angajată a Teatrului Naţional. A fondat Teatrul Mic şi Excelsior alături de actorii Ion Manolescu şi Ion Iancovescu. Louis Verneuil, unul dintre cei mai populari autori de vodeviluri ai momentului a angajat-o în anul 1923 la teatrul De La Michodiére din Paris, fiind primită cu ovaţii de către critica franceză. Alături de piesele lui Louis Verneuil, a mai fost distribuită şi în creaţiile lui Henry Bernstein, André Roussinşi Sacha Guitry. A menţinut un salon în apartamentul său, frecventat de unele dintre personalităţile marcante ale lumii literare, politice, artistice sau financiare, personalităţi precum André Roussin, Guy de Rothschild, Jacques Chirac, Pierre Cardinsau Valéry Giscard d’Estaing participând la întâlniri.
4. Haricleea Darclée (1860-1939)
Haricleea Darclée s-a născut la Brăila, acolo unde în anul 1881 a şi debutat într-un recital de canto. La Paris va fi remarcată de Charles Gounod, care o distribuie în rolul Margaretei din opera sa Faust. Consacrarea mondială va avea loc în anul 1890 la Scala din Milano, cu rolul din Chimene din Le Cide de Massenet. În anul 1921, soprana a fost una dintre susţinătoarele creării Operei române din Bucureşti, regele Carol I acordându-i premiul “Bene Merente clasa I”.
- Martha Bibescu (1889-1973)
Fiica Smarandei Mavrocordat şi a lui Ion. N. Lahovary, căsătorită în anul 1905 cu prinţul George Valentin Bibescu, aceasta va publica prima sa carte, Les Huits Paradise în Franţa, la întoarcerea dintr-o călătorie în Persia. Premiată de către Academia Franceză, această lucrare va deschide seria unei activităţi literare şi publicistice impresionanate, incluzând proză, eseuri, biografii istorice, versuri sau note de călătorii în limba franceză. Opera sa extinsă include lucrări ca Izvor, țara sălciilor(1923), Papagalul verde(1923), Destinul lordului Thomson(1927), La bal cu M. Proust(1928), Viața unei prietenii (1951-1957), Confesorul și poeții(1970).
- Constantin Brâncuşi (1876-1957)
Născut într-o familie cu şase copii din Hobiţa, Gorj, Constantin Brâncuşi a urmat Școala de Arte şi Meserii în Craiova(1894-1898) , în anul 1902 venind la Bucureşti unde va absolvi Şcoala de Belle-Arte. Îşi va continua studiile la prestigioasa şcoală pariziană École Nationale Supérieure des Beaux-Arts, unde va fi admis în anul 1905. Cele mai importante lucrări, parte a patrimoniului universal sunt Sărutul, Poarta Sărutului, Păsări măiestre, Muza adormită, Domnişoara Poganz, Coloana ifinitului, Masa tăcerii.
- Eugen Ionescu (1909-1994)
S-a născut în anul 1909 la Slatina, de la vîrsta de 4 ani până în anul 1924 locuind în Franţa. Întors în ţară va studia în cadrul Facultăţii de Litere din Bucureşti, după absolvire dedicându-se unei cariere didactice. În anul 1938 a obţinut o bursă la Paris, în anii războiului lucrând ca ataşat cultural al guvernului Antonescu pe lângă regimul de la Vichy. Îşi va scrie teza de doctorat în această perioadă, având ca titlu”Tema morții și a păcatului în poezia franceză”, deşi nu o va susţine niciodată. Cele mai importante piese dramatice încadrate în ceea ce critica a numit teatrul absurdului sunt Cântăreața cheală(1950), Scaunele(1952), Rinocerii (1959), Regele moare (1962), Pietonul văzduhului (1963), Setea și foamea(1966), Delir în doi (1967), Omul cu valize (1975), Călătorie în lumea morților (1980).
- Emil Cioran (1911-1995)
Născut în comuna Răşinari, lângă Sibiu, Emil Cioran va urma cursurile Facultăţii de filozofie din Bucureşti, fiind student al lui Ion Vianu şi al lui Nae Ionescu. În anul 1933 va obţine o bursă care îi va permite să îşi continue studiile la Berlin, patru ani mai târziu obţinând o altă bursă la Paris. În anul 1940 va părăsi România pentru totdeauna, stabilindu-se la Paris, din acel moment scriind şi publicând doar în limba franceză. Dintre lucrările cele mai importante menţionămTratat de descompunere (1949), Silogismele amărăciunii (1952), Ispita de a exista (1956), Istorie și utopia (1960), Căderea în timp (1964), Demiurgul cel rău (1969), Despre neajunsul de a te fi născut (1973), Sfârtecare), Eseurile (1979).
9. George Enescu (1881-1955)
S-a născut la Liveni, în judeţul Botoşani. A studiat la Conservatorul din Viena între anii1888-1894, continuând la Conservatorul din Paris între anii 1895-1899. Admirat de către regina Elisabeta- Carmen Sylva, va fi adesea invitat să susţină concerte la palatul Peleş din Sinaia. Cele mai importante compoziţii ale sale datează de la începutul secolului XX, acum fiind compuse cele două Rapsodii Române (1901-1902), Suita Nr. 1 pentru orchestră (1903), Simfonie (1905) şi Șapte cântece pe versurile lui Clément Marot(1908). Între anii 1921-1931 a compus opera monumentală Oedip, care a avut premiera la Paris în anul 1936, bucurându-se de succes de la prima reprezentaţie. A murit la Paris în anul 1955.
- Mircea Eliade (1907-1986)
Mircea Eliade s-a născut la Bucureşti, tatăl său schimbându-şi numele de familie din Eremia în Eliade în semn de admiraţie pentru activitatea lui Ion Heliade Rădulescu. A făcut studii de filozofie, fiind unul dintre discipolii profesorului Nae Ionescu. Îşi va completa formaţia profesională la Calcutta, studiind limba sanscrită şi tehnicile yoga cu profesorul Dasgupta. Întors în ţară îşi termină studiile de doctorat printr-o teză despre yoga, în paralel publicând lucrări literare. Din anul 1957 s-a stabilit la Chicago acolo unde a ocupat postul de profesor la Catedra de Istoria Religiilor. Vasta sa operă cuprinde lucrări şi studii de specialitate dedicate istoriei religiilor, lucrări literare, memorialistică, jurnale.
- Published in Altele
Hanurile Iaşiului de altădată FOTO
Hanurile Iaşiului de altădată
Din vechile hanuri ale Iaşiului nu mai funcţionează nici unul * despre multe nu se mai ştie nici unde îşi aşteptau muşterii cu porţile larg deschise * în oraşul hanurilor nu s-a reuşit conservarea nicunui vechi popas, iar memoria locurilor se pierde de la o zi la alta
Trecerea vremii şi apăsarea vremurilor au văduvit Iaşul de unele dintre cele mai pitoreşti clădiri, atât de căutate în veacurile trecute – hanurile Iaşiului.
Locurile de popas, cu pivniţe adânci în care dospea vinul din podgoriile renumite din jurul târgului, cu şuri şi grajduri pentru animalele drumeţilor, cuptoare în care sfârâiau bucate şi hangiţe oacheşe care bucurau inima şi ochiul muşteriului, mai există doar în evocări.
Mergând pe urma hanurilor ieşene, ajungem la Ruginoasa, acolo unde se mai puteau vedea până nu demult, vestigiile unui vechi han devenit mai apoi staţie de poştă. Strada Păcurari, la rândul ei, a fost renumită pentru grădinile şi hanurile sale. Într-o asemenea grădină, având o vedere încântătoare spre gară, a fiinţat un han în care luau masa îndeosebi studenţii, printre care şi tânărul George Enescu. Urcând mai sus spre Copou, undeva în spatele Universităţii parcă se mai aud sunetele ţambalelor, cobzelor şi viorilor, clinchetul paharelor de cotnari şi tămâioasă, râsul sănătos al hangiţei şi aburul năucitor al sarmalelor moldoveneşti tocmai scoase din oale. Se spune că pe locul fostei grădini botanice de lângă Universitate a fost cândva un pitoresc han de popas, vestitul han al lui Ion Panaite, la care poposeau deopotrivă negustori şi haiduci, odrasle de boieri şi oameni sărmani.
Scurt popas prin hanurile Iaşiului
Piaţa Unirii constituie locul vechiului centru civic al Iaşului. În secolul XVI-lea, pe această vatră a târgului se aflau 12 cuptoare de ars cărămidă. Ulterior, în preajma unora dintre ele au apărut hanuri, cârciumi şi prăvălii. Undeva, pe uliţa sărarilor, cum era denumită actuala stradă Sărărie, se afla Hanul lui Topor, o atracţie a vremurilor în care se puatea găsi cea mai bună pastramă de oaie şi cel mai rece vin din târg. Către acest han, cea mai veche construcţie din acea parte a Iaşului, cu hrube ce dădeau direct în uliţă, se perindau zilnic negustori, ţărani sau străini veniţi de departe cu treburi pe la Iaşi. Printre ei, oaspeţi ai acestui plăcut loc de popas îi regăsim şi cei doi mari prieteni, Creangă şi Eminescu, care-şi mai dezmorţeau picioarele în plimbarea de la bojdeucă pe uliţa sărarilor.
Pe Uliţa Mare, actualul bulevard Ştefan cel Mare se găseau Hanul Turcesc, pe locul Şcolii Gheorghe Asachi, Hanul Ghimici, Hanul Vanghelie, pe locul unde se găseşte astăzi Centrul Militar din spatele Mitropoliei, şi Hanul Ilie Armanu, întinse pe partea stângă a actualului bulevard, în timp ce pe partea dreaptă uliţei se înşirau dughenele lui Dumitrache Cantacuzino şi Hanul Pârlita, pe care astăzi se află blocul Cina.
Se spune că hanul Pârlita era mai tot timpul plin de muşterii în vremea construirii căii ferate Suceava-Paşcani-Iaşi, atunci când, meşterii străini care lucrau la drumul de fier, veniţi din Polonia şi Austria, au transformat încăperile într-un fel de club al „ciocănarilor”, unde-şi fumau liniştiţi luleaua alături de o halbă gulerată cu bere. Aici se mai adunau ieşenii ca să aştepte poşta, veştile şi gazetele.
„Actuala clădire a hanului Trei Sarmale nu se află pe lista monumentelor istorice, aceasta fiind construită pe vremea comuniştilor, pe vechiul loc în care a funcţionat hanul vechi. Mai sunt hanurile de la Deleni sau Ierbiceni, dar singurul han pe care îl avem pe lista monumentelor istorice este cel de la Podul Iloaiei, în care funcţionează spitalul orăşenesc”, a declarat Virgil Băbîi, directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Iaşi.
Drumul spre Poartă trecea pe la Trei Sarmale
Un han cu tradiţie în Iaşi a fost şi hanul „Trei sarmale”, care apare atestat în documente încă din secolul XVIII. Acesta era odinioară şi un loc de popas al domnitorilor care se întorceau de la Poartă. La el veneau adesea Creangă şi Eminescu, în peregrinările lor, iar mai târziu, la han mai poposea şi Octav Băncilă, după ce îşi termina picturile pe dealurile Buciumului. După ce a trecut prin mâinile mai multor proprietari, hanul a ajuns în secolul al XVIII-lea în custodia Mănăstirii Socola, care l-a pierdut după secularizarea averilor mănăstireşti.
Noul proprietar, Primăria Iaşi, l-a stăpînit aproape 30 de ani, vînzîndu-l apoi unei persoane fizice. Se spue că pe podul din drugi de lemn, pe sub care curgea apa Bahluiului carele cu osiile scîrţîind, apăsate de grutatea încărcăturii, se îndeptau spre Socola şi Trei Sarmale, unde datina vinului generos constituia un obicei. Odată ajunşi la Trei Sarmale, drumeţii se întâlneau cu alţi călători veniţi de prin târgurile învecinate, care pînă să ajungă în tîrg să-şi rostuiască treburile, se opreau la vestitul han să guste cîteva sarmale. Porţile hanului erau deschise din zori şi pînă-n noapte şi în zi de lucru şi de sărbătoare.
„Hangiţa cu catrinţă era pregătită tot timpul de musafiri, dornică să le stingă arşiţa şi să le potolească foamea. În vreo două cuptoare se rumeneau colacii. Cighirurile din măruntaie şi mirodenii, învelite în prapuri subţiri, sfîrîiau voios în tingirile cu costiţă şi pui. Pe mormane de jăratec, în vetrele încinse se rumeneau fripturi hiduceşti. În oale burduhănoase de lut, sarmalele din carne grasă, mărunţită meştejugit cu satîrul pe trunchiul căsăpiei de alături, bolboroseau morocănos îngînînd şoşotitul borşului de pui cu tocmagi, ce fierbea în chiupuri de lut încinse”, sunt evocările unor gurmanzi care au apucat să se înfrupte din minunile hanului.
La hanul din marginea pădurii Socola, în văzul trecătorilor, la mese întinse, era totdeauna lume multă. Căruţaşii zăboveau aici ca să se mai usuce năduşeala de pe cai, în vreme ce ei trăgeau o duşcă, iar telegarii, osteniţi de opinteala în oişti, erau răsplătiţi cu o grămadă bună de fîn. Aici opreau caleştile domneşti şi boiereşti, cetele de haiduci, harabalele negustorilor, dar şi faimoasele diligenţe moldoveneşti care în goana lor nebunească stîrneau vîrtejuri de colb, încît pasagerii prăfuiţi erau nevoiţi să zăbovească ceva vreme lîngă fîntînă pentru a se curăţa. Acum, prin camerele goale şi crăpate ale hanului nu mai zăboveşte decât vântul.
Bolta Rece, un loc mizerabil cu rapsodii unice în Iaşi
Bolta Rece, ospeţie cunoscută de pe la 1786, aşezată deasupra unor pivniţe ramnificate, zidite în piatră, era locul unde în răcoarea hrubelor, la lumina străvezie a flăcării de opaiţ, muşterii se delectau cu aroma vinurilor de Cotnari, de Bucium, de Uricani sau de la alte podgorii renumite.
Până la intrarea în biografia literară, Bolta Rece îşi trăise deja o istorie mai lungă de un secol. Se ştie de pildă că primele hrube ale localului au fost săpate de slugerul Gheorghe Costin înainte de 1799, fiincă la această dată, beciurile au fost folosite ca depozite ale palatului în care era instalată curtea feldmareşalului Potemkin.
Peste 7 ani, în 1806, slugerul Costin a construit o nouă locantă pe care a legat-o de pivniţa veche, dânduli-se la amândouă numele de Bolta Rece.
Localul înconjurat de grădină şi curte, se compunea iniţial din 4 încăperi, o bucătărie cu cuptor şi grătar şi paravan. În curte era o fântână iar în grădină, un chioşc. La Bolta Rece veneau oamenii de pretutindeni ca la un han şi în acelaşi timp, aici era locul în care ieşenii îşi făceau plimbările şi siesta. Pe la jumătatea secolului trecut, în umbra şi liniştea hrubelor au citit din lucrările lor mulţi membri ai Societăţii Junimea, care făcuseră la Bolta Rece un cenaclu ad-hoc. Localul era frecventat între alţii şi de filosoful Vasile Conta, ori de scriitorul Nicolae Beldiceanu, I.L.Caragiale, personalităţi străine precum Rossini sau Mounet, dar mai mult decât oricare altele, de numele localului sunt legate câteva momente din viaţa lui Creangă şi cea a marelui său prieten, Mihai Eminescu care se aciuau foarte des în hrubele Boletei Reci, unde la lumina slabă a opaiţului îşi povesteau vrute şi nevrute până în zori.
Dorind să continue tradiţia Bolţii Reci, edilii Iaşului au hotărât să ridice o nouă clădire pe temeliile celei vechi. Aşa a apărut actualul restaurant mobilat în stil popular românesc, decorat cu elemente etnografice specifice Moldovei. După 1990 încoace, calitatea clienţilor s-a tot schimbat, mâncărurile sunt râncede, tradiţionala ospitalitate românească s-a transformat în hoţie iar legendele au amuţit sub administrarea lui Nicu Bodoagă şi a lui Mihai Valeriu.
Astăzi, beciul este deschis vederii numai apropiaţilor celor doi, toaletele sunt pline de mizerie, bucatele sunt scumpe şi proaste dar, ceva totuşi mai aminteşte de frumuseţea vremurilor de demult – ţambalul şi scripca care tânguiesc toate rapsodiile române.
Surse foto: Evenimentul / FOTO-IDEEA
Sursă: Nelu PĂUNESCU (Evenimentul)
- Published in Cultură