Ieşeanul Grumăzescu, ocrotitorul unei uriaşe moşteniri
Galeriile Anticariat Dumitru Grumăzescu au devenit o atracție principală pentru iubitorii de lectură, artă, colecții uluitoare, obiecte vechi, dar prețioase.
Și-au deschis porțile încă din anul 1992 și, chiar dacă au trecut 25 de ani de atunci, acest magazin de antichități situat pe Pietonalul Lăpușneanu, și-a păstrat același mediu deosebit cu atmosferă de epocă.
Dumitru Grumăzescu, bătrânelul simpatic trecut de 70, este cel mai mare admirator al lui Eminescu, este deținătorul celor mai mici cărți din România. Iar atunci când îți așează în palmă o întreagă bibliotecă, rămâi mai mult decât copleșit. Cărțulia cea mai mică, unica în lume, are 3mm x 3mm, a fost scrisă cu fir de păr de ied timp de un an și opt luni, conține „Luceafărul” și poate fi citită doar la microscop. Din colecția ”o bibliotecă într-o palmă”, se găsește și Miorița. poeziile lui Eminescu, „Coranul“, „Tatăl Nostru“ în limba latină şi „Manifestul Kaiserului German“.
„Doamne, acesta este EMINESCU! Tot ce a scris acest Om şi s-a scris despre el, voi strânge”
Pe când avea doar 13 ani, a găsit pe noptiera unei camere de spital o carte de poezii, veche şi zdrenţuită. A început s-o citească ca să treacă vremea, dar în scurt timp l-a acaparat cu totul. După doi ani, a descoperit întâmplător, în timp ce răsfoia un volum luat de pe raftul unei librării, că acele creaţii care l-au fascinat pe patul de spital îi aparţineau lui Mihai Eminescu. „Atunci mi-am jurat să colecţionez tot ce găsesc despre el“, explică Dumitru Grumăzescu începuturile lui în lumea colecţionarilor.
Anticarul a adunat 7.000 de obiecte legate de viaţa lui Mihai Eminescu şi deţine cea mai importantă colecţie din lume dedicată poetului: e la revista în care şi-a făcut debutul editorial până la cartea de vizită pe care jurnalistul o ţinea în portofelul de la piept. Deţine, astfel, a doua colecţie din lume ca dimensiune, după cea a unui american care „s-a ocupat“ de William Shakespeare. „Viaţa colecţiei Eminescu se confundă cu propria-mi existenţă“.
„Am fost omul care am strâns orice, de la cutii de chibrituri până la şerveţele, iar când am găsit la cineva un obiect care mă interesa, dacă acel cineva colecţiona şerveţele, îi dădeam şerveţele, iar eu primeam obiectul care mă interesa.”
Anticarul a adunat în timp şi obiecte legate de viaţa unor alte mari personalităţi culturale şi politice. Despre Ion Creangă a strâns în jur de 2.000 de exponate, despre Jules Verne 1.600, iar despre Napoleon Bonaparte în jur de 2.500. Colecţionarul susţine că nu trece zi fără să achiziţioneze câte ceva: linguriţe de argint, pendule, tablouri sau icoane.
Odata intrat în Anticariatul de pe Lăpușneanu, ai senzația ă lumea s-a oprit în loc, în față ai o bibliotecă de cărți, o colecție de instrumente muzicale, argintărie, icoane, tablouri, și o mulțime de alte nimicuri de o valoare impresionantă. Dacă ai ajuns în Iași și n-ai vizitat anticariatul lui Grumăzescu, ai pierdut multe.
- Published in Turism