SCLAVII din Spania? Românii! Cum erau tratați românii pe o plantație spaniolă
Garda civilă din Spania a reușit să salveze un număr de 24 de români care erau tratați în ultimul hal pe o plantație de usturoi din Spania. Aceștia erau plătiți extrem de prost și munceau zilnic. Mai mult decât atât, erau obligați să doarmă noaptea în niște corturi, fără condiții de igienă și curățenie. Aceștia nu erau angajați cu carte de muncă, așa cum ar fi fost normal și erau responsabili de îngrijirea a 2 plantații din zona Segovia. Legislația din Spania nu permite „munca la negru”.
Românii au fost găsiți de ofițerii de la garda civilă fără apă potabilă, fără apă cu care să se îngrijească personal și chiar și fără electricitate. Patronii acestor bieți oameni vor fi amendați cu o sumă în valoare de 10.000 de euro pentru fiecare angajat care nu respectă legislația în vigoare și căruia nu îi erau oferite condiții decente de trai.
În această perioadă, au fost efectuate mai multe controale la mai multe ferme din Spania unde au fost găsiți peste 59 de oameni tratați ca niște sclavi pentru o sumă mizeră de bani. Patronii fermelor din provincia Cuenca au fost amendați și riscă ani buni de închisoare.
În prima jumătate a acestui an au fost efectuate peste 500 de inspecții la ferme care s-au soldat cu 39 de arestări și 100 victime salvate.
- Published in Extern