Instructor: Înregistrarea video a examenului auto este un stres în plus pentru candidaţi
Instructor: Înregistrarea video a examenului auto este un stres în plus pentru candidaţi
O parte dintre instructorii auto care au aflat, luni, că proba practică a examenului de obţinere a permisului auto va fi înregistrată video şi audio, consideră că nu se impunea implementarea acestui sistem şi cred că ar putea reprezenta chiar un factor de stres suplimentar pentru candidaţi.
Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări (DRPCIV) a decis să supravegheze video toate examenele practice de obţinere a permisului auto. Fiecare poliţist examinator va avea asupra sa o tabletă şi un dispozitiv cu ventuză pentru prinderea acesteia pe parbriz. În total, 266 de astfel de echipamente vor fi distribuite în toată ţara, Bucureştiul fiind primul oraş unde examenul auto se înregistrează audio şi video.
„Am decis să transmitem etapizat aceste echipamente în ţară, începând cu Bucureştiul. Fiecare poliţist examinator va avea o tabletă pe care o va monta în maşina candidatului. Cu ajutorul acesteia vom putea filma întregul parcurs al examenului şi se va înregistra şi conversaţia din maşină. Apoi, dacă respectivul candidat va considera că a fost nedreptăţit, se va putea adresa instanţei de judecată, iar această probă video va dovedi dacă are sau nu dreptate”, a declarat comisarul-şef Mihai Enache, purtător de cuvânt al DRPCIV.
Acest dispozitiv va fi montat de poliţist în partea din dreapta-jos a parbrizului înainte de începerea examenului practic, iar la finalul probei tableta va fi dată jos şi montată pe maşina următorului candidat. Echipamentele sunt oferite în baza unui contract de comodat încheiat cu Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS), pe o durată de şase luni, cu posibilitate de prelungire. Tot şase luni vor fi stocate imaginile filmate, acestea fiind toate înmagazinate în serverele DRPCIV din Bucureşti.
„Nu ştiu ce să zic, nu l-am testat până acum, nu îmi dau seama dacă ajută sau nu. Din câte am văzut, acesta este montat pe parbriz, iar tableta aia este destul de mare. Deci, s-ar putea să obtureze vizibilitatea în zona respectivă. În plus, cred că e un stres în plus pentru cei care susţin acest examen. Şi să zicem că faci contestaţie, trebuie să te duci la Judecătorie, să faci plângere şi apoi aştepţi luni, poate chiar ani de zile, până când se va lua o decizie”, a spus instructorul auto Viorel Sorin.
Singurele probe practice pentru obţinerea permisului de conducere care nu vor fi înregistrate sunt cele pentru moped şi motocicleta (categoriile A, AM, A1 şi A2).
Sursă: Mediafax.ro
- Published in Info Trafic
MODIFICARE examen auto. LEGE pentru cei care vor permis de conducere
MODIFICARE examen auto. LEGE pentru cei care vor permis de conducere
Parlamentul a adoptat legea prin care se introduce obligativitatea înregistrării video a probei teoretice și audio/video a celei practice în timpul desfășurării examenului auto.
„Astăzi a fost adoptată legea care modifică Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice prin care examenul de obținere a permisului de conducere va fi supravegheat video pentru proba teoretică și audio/video pentru cea practică. Sunt convinsă că în acest mod examenele se vor desfășura în condiții mai bune, șoferii și examinatorii vor deveni mai responsabili, iar noii conducători auto care ajung în trafic vor fi mai bine pregătiți”, a spus Ionela Dobrică, deputată care a votat această lege.
Din 30.06.2017 vor intra în vigoare noile dispoziții legale privind examenul pentru obținerea permisului de conducere. Astfel, pentru asigurarea și verificarea legalității examenului de obținere a permisului de conducere, modul de desfășurare a probei teoretice se înregistrază video, iar în cazul probei practice atât video, cât și audio, cu sisteme tehnice de monitorizare.
Pentru proba practică, sistemele tehnice de monitorizare se instalează pe autovehiculele folosite la susținerea probei practice. Prin excepție nu se înregistrează audio sau video proba practică susținută pentru categoriile AM, A1, A2 și A.
Sursă: dcnews.ro
- Published in Info Trafic