Povestea Adelinei, dovada ca o vilă în Bucium și un portofel plin nu aduc mereu fericirea! Partea I
Nu risipi timpul prețios al vieții tale pentru a trăi asa cum vor alții.
De fiecare dată când mă trezesc dimineaţa, deschid larg geamul şi privesc cu drag cartierul în care locuiesc. E un cartier liniştit, în care copiii se joacă, atunci când sunt în vacanţă, de dimineaţă, până seara. Bătrânii stau la scară, pe bănci sau chiar pe scările de la intrare şi scanează cu ochi critici orice fiinţă vie care îndrăzneşte să le apară în faţa ochilor. Iar lucrul asta e chiar amuzant. Băieţii mănâncă seminţe şi beau bere până târziu în noapte, râzând şi distrandu-se împreună cu fetele.
Să fii curvă, la mine în cartier, e ceva foarte uşor de realizat. Nu trebuie să faci nimic special, e suficient să fii diferit. Să nu stai cu grupul de la scară, să nu stai la bârfă cu vecinii. Să pleci dimineaţa şi să vii seara. Nu contează unde pleci, dacă nu le spui vecinilor, eşti terminată. Eşti beţivă, curvă şi ești ruşinea familiei.
Cu toate astea, ador să locuiesc aici. Mă amuză superficialitatea cu care îşi duc zilele şi, într-un fel, mă motivează.
De mică mi-am dorit să fac mai mult. Mi-a plăcut să fiu cea mai bună din clasă. Din şcoală. Din facultate. Nu am reuşit mereu, însă martor îmi e Dumnezeu că am încercat din răsputeri.
Mama mea e o femeie minunată. Harnică, blândă şi cu frică de Dumnezeu. Este cel mai bun contabil din firma în care lucrează. Deşi a trecut de 50 de ani, şi-a păstrat farmecul, iar pe chipul ei blând încă se văd trăsăturile ei frumoase, pe care le-am moştenit. Mama mea a devenit cea mai bună prietenă a mea, deşi în urmă cu câţiva ani, nu vedeam deloc lucrurile aşa. Mereu îmi spunea că sunt prea visătoare. Că nu am picioarele pe pământ. Că trebuie să termin şcoală, facultatea, să îmi caut un băiat bun şi să mă mărit.
– Adelina, trebuie să te măriţi, fata mea, cu un băiat bun. Să faci măcar doi copii. Uită-te la mine, scumpa mea. Te am doar pe tine. Dacă aveai şi tu un frate sau o sora, viaţa ta era mai amuzantă.
Cine eram eu, să nu ascult de mama? După ce am terminat liceul, mama mi l-a prezentat pe Alex. El avea 25 de ani, eu aproape 19. Nu ştiam ce înseamnă dragostea pentru un bărbat. Alex nu era frumos. Nu era amuzant. Nu era nici prea deştept, însă mama insista să ies cu el, că e băiat matur, are un job bun şi e prezentabil. Am ieşit de câteva ori cu el, însă nu mi-a plăcut nimic la el. I-am trimis un mesaj şi l-am rugat să nu mă mai caute.
Mama era nemulţumită, însă eu eram fericită. M-am înscris la facultate, la îndemnul mamei. Voia să fac facultatea de finanţe şi bănci. Îşi dorea să mă vadă lucrând într-o banca, la birou frumos. Mai târziu, am înţeles. De fapt, mama îşi dorea să îşi îndeplinească visele prin mine.
Nu îmi plăcea deloc ceea ce făceam, însă eram obişnuită. De mică am ascultat întru totul sfaturile şi recomandările mamei mele. Tot ea a fost cea care mi-a găsit un job de secretară la biroul soţului unei colege, în cadrul unei firme de construcţii. Acolo mi-am cunoscut şi viitorul soţ, pe Alin. Era unul din clienţii cei mai importanți ai firmei, un cunoscut dezvoltator imobiliar.
Alin mă fascina, iar mama mă încuraja. O încânta ideea că fiica ei ar putea beneficia de o siguranţă financiară, de care ea nu a beneficiat niciodată. Că fiica ei nu ar trebui să se gândească la rate, facturi şi alte nimicuri de genul ăsta. În concluzie, Alin avea tot ceea ce puteam visa vreodată la un bărbat. Înalt, frumos, elegant şi mereu parfumat. Avea un singur defect: era logodit. Însă ambiţia mea, alături de frumuseţe şi inteligenţă, m-au ajutat să îl cuceresc repede şi să îl fac să uite de iubita lui. Astfel, în timp ce anii de facultate au trecut pe nesimţite, Alin a devenit iubitul meu, apoi logodnicul. Ne-am mutat împreună după doar 4 luni de zile, în vila sa imensă în Bucium. Mă simţeam, ca să zic aşa, şefa casei. Aveam menajeră. Nu trebuia să fac nimic altceva decât să îl fac fericit pe viitorul meu soţ, ceea ce nu părea deloc greu. Prima luna în casa lui Alin a fost de vis. Săptămânal îmi aducea câte un buchet de flori. Seară beam vin şi făceam dragoste că doi nebuni. La scurt timp, Alin mi-a cerut să îmi dau demisia de la firma la care lucram.
– Cred că a sosit momentul , scumpa mea, să renunţi la job. Vreau să îţi dedici viaţa familiei. Să ne căsătorim, să facem copii şi să trăieşti liniştită, acasă.
– Alin, eu muncesc de 3 ani aici. Sunt învăţată să am activitate. Nu aş putea sta acasă. Nu sunt genul ăsta de femeie. Te rog, lasă-mă să lucrez în continuare.
Nu am reuşit să îl conving, ne-am certat foarte tare iar a doua zi am sunat-o pe mama.
– Hai că eşti chiar fraieră, Adelina, mi-a spus mama, cu glasul ei dojenitor. Ce nu aş fi dat eu să îmi spună taică-tu aşa ceva? Dar nu, tu vrei să munceşti! Ascultă-ţi bărbatul, fata mea. Aşa un bărbat găseşti rar!
După câteva zile de gândire, am decis să ascult de mama şi de Alin. În fond, îmi voiau binele! Am renunţat şi la master, mai ales că nu îmi plăcea atât de tare. Ne-am căsătorit în vara următoare şi am avut part de o nuntă de vis. Eu eram deja însărcinată în 4 luni atunci când ne-am căsătorit, iar în noiembrie am născut o fetiţă superbă. I-am pus numele Frida, după pictoriţa ce mă fascinase în copilărie, atunci când încă mai făceam ceea ce îmi plăcea: să pictez. Deşi aveam un copil superb, un soţ bun şi o casă de vis, simţeam mereu că îmi lipseşte ceva. Probabil îmi lipsea independenţa, însă nu ştiam cum este să o ai, aşa că nu realizam, la momentul respectiv.
Viaţa mea s-a schimbat în luna februarie. Eram la Palas, la un restaurant pe care îl frecventam, alături de Alin şi Frida. Purtam o rochie largă, deoarece nu reuşisem să dau jos kilogramele acumulate pe timpul sarcinii. În timp ce o culcam pe mica Frida în landou, o domnişoară slăbuţă şi foarte atrăgătoare se oprise la masa noastră. Talia ei, subţire, mă făcea să o invidiez din suflet, iar sânii ei, aproape perfecți ieşeau nesimţiţi din tricou. M-am uitat ruşinată spre talia mea, pierdută de luni bune. Trebuia să slăbesc.
– Hey, bună, Alin. Ce mai faci? Blonda tupeistă îl pupă pe soţul meu cu mare foc pe obraz. Alin zâmbea precum un copil prost.
– Bună seara, Alexandra! Ţi-o prezint pe soţia mea,Adelina. În landou e fiica mea, Frida.
Alexandra deci.
– Încântată să te cunosc, Adelina. Alexandra îmi zâmbea fals. Nu o plăceam, deloc, aşa că nu i-am zâmbit înapoi. M-am aşezat la masă şi l-am strâns pe Alin de mână. Mă simţeam complexată, grasă şi urâtă în faţa ei. Abia aşteptăm să plece, iar lucrul acesta s-a întâmplat repede. Alin însă, era vizibil schimbat după plecarea ei. Se fâstâcea şi se bâlbâia încontinuu.
– Deci, cine era tipăa?
– Este fata care a venit în locul tău la firma de construcţii cu colaborez, a rostit Alin, vizibil jenat.
Am simţit, în adâncul inimii mele, că ceva nu era în regulă. Am ajuns acasă şi am sunat-o pe mama. I-am povestit totul.
– Ade, mamă! Nu fi obsedată. Nu înnebuni bărbatul cu prostiile tale. Taci şi vezi-ţi de copil şi de casă. Aşa bărbat nu mai pupi tu, în viaţa ta.
Am închis telefonul, dezamăgită de atitudinea mamei mele. Eram hotărâtă, însă, să nu tac şi să aflu mai multe. Instinctul meu de femeie îmi spunea că Alin are o legătură cu blonda focoasă.
Am început să îi urmăresc activitatea zilnică. Totul era la fel că înainte. Ziua era la birou, apoi venea liniştit acasă. Dragoste nu făceam prea des, dar asta era ceva normal, în ultimul timp. El nu era drăgăstos, dar nu fusese niciodată. Era un tip destul de rece şi nu îi ceream mare lucru, pentru că şi eu eram la fel.
Într-o seară, după ce a adormit, am decis să îi citesc mesajele din telefon. În timp ce ţineam în mână telefonul lui, în mintea mea era o singură întrebare: să citesc, sau să nu citesc? Am deschis, ruşinată, mesajele. Nimic ciudat, în afară de un număr cu care coresponda destul de des. Mesajele erau scurte, însă cuprinzătoare, şi erau legate strict de întâlniri. Numele din agenda era, însă, de bărbat. Nu ştiam niciun Marius, însă nici nu îi cunoşteam toţi colaboratorii soţului meu. Nu eram convinsă că totul este în regulă, aşa că am notat numărul de telefon şi am sunat, chiar atunci, cu număr ascuns. O voce senzuală, de femeie, a răspuns apelului meu. Nervoasă, frustrată şi cu ochii în lacrimi, am deschis Facebook-ul şi am căutat după numărul de telefon. Astfel am aflat că, de fapt, Marius era chiar Alexandra cea sexy.
Eram disperată, supărată şi mai ales frustrată. Renunţasem la tot pentru Alin. Arătam ca o vacă, farmecul şi frumuseţea cu care l-am cucerit erau pierdute, iar Alin îmi găsise repede o înlocuitoare mai tânără şi mai frumoasă.
Am adormit plângând, în camera Fridei, cu telefonul lui Alin lângă mine.
În dimineaţa următoare, Alin m-a trezit. Văzând telefonul pe pat, iar pe mine răvăşită, cu ochii umflaţi şi glasul răguşit, şi-a dat seama că am aflat.
Continuarea poveştii o puteţi citi mâine, când veţi afla cum şi-a refăcut Adelina viaţa. Povestea Adelinei este pură ficțiune, însă este o lecție de viață pentru multe femei !
Citeşte şi Povestea Adelinei. Fericirea este infinit mai mult decat ceea ce credeam ( II )
Citeşte şi Povestea Adelinei. Alegeri corecte, muncă si corectitudine ( III )
Citeşte şi Povestea Adelinei. Fericirea este infinit mai mult decat ceea ce credeam Partea ( IV )
- Published in Povestea zilei
Proiect unic in ROMÂNIA! Deszăpezire în plină caniculă
Proiect unic in ROMÂNIA! Deszăpezire în plină caniculă
Municipalitatea ieșeană a demarat proiectul privind construirea mai multor platforme de topire a zăpezii în municipiu. Demersul, inițiat de către primarul Mihai Chirica, este primul de acest gen în România și este necesar, întrucât descongestionarea arterelor de circulație și asigurarea unor condiții normale de desfășurare a traficului rutier în municipiu pe timp de iarnă sunt condiționate de evacuarea depozitelor de zăpada rezultate în urma degajării acestora de pe tramă stradala.
În plus, transportul rutier al zăpezii, inclusiv operațiile de încărcare și depozitare, reprezintă un efort financiar important, care grevează consistent bugetul local.
„Am demarat procedura pentru proiectarea platformelor de topire a zăpezii. Sunt prevăzute trei amplasamente, cu suprafețe între 1.000 și 1.500 de metri pătrați. Proiectul va dura cel puțin două luni, după care vom începe proiectarea la nivel de detalii de execuție și execuția propriu-zisă. Sumă totală necesară este de circa 50.000 de lei. Intenționam să le instalăm în Galata, Nicolina și Tătărași, spre capetele de cartier. Astfel, vom scurtă și distanțele de transport, economisim combustibil și ajutăm la ecologizarea orașului, pentru că nu mai deversăm diverse substanțe în Bahlui„, a declarat primarul Mihai Chirica.
35 tone la un transport
Fiecare platformă va fi dimensionată să reziste unei încărcări de trafic de 35 tone/vehicul. Platformă se va realiză într-o cuvă de beton armat, izolată și încălzită. Zăpada și gheață care se vor topi vor fi preluate într-un element de rigolă și descărcate, după filtrare, în rețeaua publică de canalizare. Cuvă va fi prevăzută cu filtru pentru grăsimi și decantor pentru particule solide, la final ea putând fi spălată. Uleiurile decantate pot fi recuperate, astfel pânză freatica nu va fi infestată. Rezidurile solide vor fi transportate.
- Published in Local
Rezultatele la Bacalaureat 2017 au apărut! Iași, din nou în TOP!
Rezultatele la Bacalaureat 2017 au apărut! Iași, din nou în TOP!
După ce 38 de elevi de gimnaziu din județul Iași au reușit să obțină 10 pe linie la Evaluarea Națională de anul acesta, Iașiul reușește să se situeze din nou pe locul al doilea ca număr de medii maxime, alături de Bihor. 8 elevi de liceu au reușit să obțină nota ZECE la toate cele trei probe scrise și calificative foarte bune la probele orale. Primul loc, cu câte 9 medii maxime, este ocupat de București și Cluj.
Vezi aici primele rezultate la Bacalaureat 2017, afișate înaintea contestațiilor!
Ioana Duminică, născută în Iași, elevă a Colegiului Național „Costache Negruzzi” încă din clasa întâi, este una dintre elevele care a reușit să obțină 10 pe linie la Bacalaureat. Aceasta afirmă că a fost susținută foarte mult atât de părinți, cât și de colegi și profesori, care au încurajat-o mereu. „Sunt foarte bucuroasă că am obținut aceste rezultate fără alte pregătiri suplimentare și, de aceea, țin să le mulțumesc profesorilor mei pentru tot ce m-au învățat”, spune Ioana.
Pe parcursul anilor de liceu, Ioanei i-a făcut plăcere să participe la concursuri de matematică, precum Concursul „Adolf Haimovici”, la care a fost prezentă în 3 din 4 ani de studii liceale.
Este pasionată de fizică.
Ioanei îi face plăcere să citească și să cânte la chitară, însă pasiunea pe care și-a dezvoltat-o de-a lungul timpului pentru domeniului fizicii o ghidează mai departe. „Vreau să studiez la Facultatea de Fizică din cadrul UAIC. […] îmi doresc să-mi continui studiile în acest domeniu”, spune Ioana.
Două eleve de ZECE la Pașcani
Grigoriu Maria-Gabriela și Tîrpescu Diana sunt elevele de nota zece ale Colegiului Național „Mihail Sadoveanu”, Pașcani.
Ambele se mândresc cu medii constante de 10 și afirmă că în spatele acestor rezultate se află multă muncă. „Nu am făcut pregătire individuală[…] Am reușit să învăț singură, mi-am făcut comentariile, mi-am schițat lecțiile, am fost atentă la explicațiile și sfaturile profesorilor și am întrebat mereu atunci când am avut nelămuriri.”, spune Diana.
„Ține și de norocul pe care îl ai în viață, de oamenii pe care îi întâlnești, iar eu am fost foarte norocoasă din punctul acesta de vedere. […] Am învățat de la cei mai buni profesori pe care i-am fi putut întâlni până acum”, a completat Maria-Gabriela, care este de părere că persoanele care au ajutat-o cel mai mult în parcursul ei școlar au fost profesorii, prietenii apropiați și familia.
Și Diana Tîrpescu este de părere că profesorii săi au fost dintre cei mai bun: „Sunt foarte mândră că am fost elevă la Colegiul Sadoveanu, că am reușit să mă ridic la nivelul acestui liceu prin rezultatele mele și că pot pleca cu fruntea sus mai departe! Nu mă așteptam deloc să obțin media 10 la Bacalaureat […] O astfel de performanță mi se părea imposibil de atins, dar acum sunt fericită și mândră că am reușit să o obțin. […] cel mai mult au contat profesorii, pentru că au crezut în mine mai mult decât am făcut-o eu, m-au încurajat mereu, iar eu am simțit că sunt sprijinită și că nu sunt singură în examenul vieții.”
Maria a participat, în perioada liceului, la diverse activități și proiecte. „Am încercat să mă implic în toate proiectele școlare”, afirmă eleva. În clasa a IX-a, a fost implicată într-un proiect de mobilitate desfășurat în Cosenza, Italia, iar în clasa a XI-a, într-un proiect Erasmus, desfășurat în Dresda, Germania. Spune că aceste schimburi de experiență au ajutat-o să realizeze ce cale vrea să urmeze în viitor. „Nu m-aș fi văzut în domeniul informaticii, de aceea voi alege o facultate de medicină.”
Diana Tîrpescu a participat, de asemenea, la olimpiade și concursuri de limba română și istorie, unde spune că a avut rezultate mulțumitoare, însă niciodată 10, motiv pentru care media de 10 la Bacalaureat a venit ca un șoc pentru ea și spune că i-a luat ceva timp să creadă că este chiar a ei.
Vor să rămână în România
„[…] Vreau să am noroc să fiu admisă și la Facultatea de Medicină din Iași (specializarea medicină generală), iar după aceea voi lua totul pas cu pas, nu vreau să-mi fac planuri mari de pe acum, având în vedere că nu știu ce mă așteaptă. Ceea ce știu e că nu vreau să plec din România, pentru că vreau să fiu alături de familie”, spune Maria.
Diana Tîrpescu este de părere că faptul că a citit foarte mult a ajutat-o să-și formeze un mod de a gândi și de a se exprima necesar unui filolog. Atunci când vine vorba de viitor, eleva este de părere că cele mai potrivite opțiuni pentru ea sunt Facultatea de Drept sau Facultatea de Litere, ambele din Iași. „Vreau neapărat să rămân în țară pentru că aici mă simt cel mai bine, aici sunt familia și prietenii și cred că am în continuare nevoie de sprijinul lor în ceea ce urmează. Nu sunt pregătită să mă adaptez altei țări, altei civilizații, altui mod de a gândi, altor convingeri și altor comportamente”, spune Diana. Peste 10 ani, se vede în postura unui avocat foarte bun, dar și în cea a unei profesoare, adolescenta fiind atrasă în egală măsură de ambele profesii.
Lista elevilor de 10
Alături de Ioană Duminică, Maria-Gabriela Grigoriu și Diana Tîrpescu, alți 5 elevi din județul Iași au obținut 10 pe linie înainte de contestații: de la Colegiul Național Iași – Diana Alexandra Crihan și Teodora-Cristina Vintilă; de la Colegiul Național „Emil Racoviță”, Iași – Georgiana Doru și Irina-Ioana Măgureanu; de le Colegiul Național „Costache Negruzzi”, Iași – Iolanda Ianopol.
- Published in Local
A plecat dintre noi, doar pentru ca nimeni nu a știut să o înțeleagă! Povestea fetiței care a decis să își pună capăt vieții!
A plecat dintre noi, doar pentru ca nimeni nu a știut să o înțeleagă! Povestea fetiței care a decis să își pună capăt vieții!
O vedeam aproape în fiecare dimineaţă. Eu mergeam la facultate, ea probabil la liceu. Nu avea mai mult de 15-16 ani. Stătea mereu la geam, cu privirea pierdută în zare, iar ochii ei ascundeau o suferinţă profundă. Uneori o puteam vedea cum îşi şterge lacrimile sub ochelarii cu lentile extrem de groase.
Bretonul îi acoperea uneori o parte din ochelarii de vedere, însă în rarele momente în care îşi dezlipea privirea de pe geamurile pline de praf, puteam zări în ei doar lacrimi şi tristeţe.
Pe braţe avea un ghiozdan. Roşu şi burduşit cu cărţi şi caiete. Degetele ei fine se terminau cu unghii tăiate extrem de scurt şi roase. Îşi mângâia mereu ghiozdanul de pe braţe, plimbându-şi degetele lungi pe el. Probabil învăţa la un liceu din Podu Roş. Cu siguranţă era o elevă bună, silitoare şi cuminte.
Avea buze mari şi roşii, iar dintîi puţin prea lungi îi atingeau buza de jos. Purta aparat dentar.
Mereu m-au fascinat poveştile de viaţă ale oamenilor şi ardeam de nerăbdare să o cunosc pe a ei.
Într-o dimineaţă, am coborât în aceeaşi staţie în care cobora şi micuţa blondă.
Mergea cu paşi repezi către liceul Cantemir.
Curtea şcolii era plină. Înainte să între, a ezitat puţin. A strâns în mâna dreapta bretelele ghiozdanului şi a intrat cu emoţie în curte. Un grup de copii a început să radă în hohote, aruncând cu covrigi în blonda micuţa, imitându-i mersul timid şi râzând cu poftă. Micuţa a mers înainte, ignorându-i, în timp ce grupul vesel râdea mai zgomotos.
Am plecat tristă spre facultate, simţindu-i durerea până în adâncul sufletului.
Trăim într-o lume plină de oameni superficiali, unde contează doar frumuseţea fizică, sufletul fiind egal cu zero.
A doua zi dimineaţă, am văzut-o din nou. Purta aceleaşi haine, uşor demodate și ponosite. Pe chipul ei puteam citi aceeaşi tristeţe incredibilă. În timp ce butona telefonul, îşi musca uşor buza de sus. Nu vă închipuiţi că o făcea într-un mod senzual, ci exact aşa cum o face un copil mic emoţionat.
Aş fi vrut să o abordez. Aş fi vrut să îi spun câteva cuvinte frumoase, cuvinte pe care sigur le merita. Însă nu am făcut-o. Nu am vrut să par nebună sau să creadă biata copilă altceva şi să o sperii.
În următoarea zi, am văzut-o din nou. Când tramvaiul a oprit, un grup de copii a urcat gălăgioşi în tramvai, aşezându-se în jurul fetei.
O tipă înaltă, brunetă şi destul de frumoasă, stătea pe scaunul de lângă blonda tristă.
– Ce faci, Iepurilă? Glasul ei era ironic. Ştiam că în curând, chinul fetei va începe. Bruneta mestecă gumă în colţul gurii, râzând ironic şi privind-o cu ochi răutăcioşi.
– Auzi, tu chiar nu te-ai săturat să facem mişto de tine mereu? Transferă-te dreaq la alt liceu, noi ne-am săturat de tine. Îmi strici toate zilele! Eşti URÂTĂ!
Toţi radeau în hohote, în timp ce biata fată privea pe geam fără să răspundă, fără să plângă, fără să aibă vreo reacţie. Era, cel mai probabil, deja obişnuită cu genul asta de comportament.
Îmi doream să îi opresc. Să merg la ei şi să le trag câteva perechi de palme. Să îi pun la colţ şi să le arăt cum este să te terorizeze cineva. Însă nu am făcut-o. Nu am făcut nimic. Am stat doar şi am asistat la acel spectacol ieftin şi dureros.
După ce au coborât cu toţii din tramvai, am mers mai departe cu zeci de întrebări în gând. Mă întrebăm de ce sunt unii oameni atât de răi? Mă întrebăm cu ce ar fi putut să greşească acea copila? De ce nu se gândea nimeni să o apere?
Eram decisă să o abordez a doua zi! Voiam să îi spun că toate astea vor trece. Că timpul îşi va aşterne înţelepciunea peste ea şi că va creşte o femeie minunată şi deşteaptă. Că va avea un iubit care să o ajute să depăşească totul în viaţă.
Nu îmi doream mai mult decât să îi spun că totul va fi bine şi că toată suferinţă şi durerea prin care trece zilnic vor ajunge doar amintiri bune de îngropat într-un cufăr vechi.
Mi-aş fi dorit să îi pot spune că oamenii buni şi inteligenţi nu vor râde niciodată de ea. Cei care râd de ea sunt frustraţi şi trişti din pricina propriilor lor neîmpliniri. Voiam să îi dau curaj cu puţinele vorbe pe care i le puteam spune.
Dar ziua aceea nu a mai venit. Fetiţa nu a mai urcat niciodată în tramvaiul 13, în staţia din Tătăraşi.
După o săptămână, am văzut doar grupul vesel. Zâmbetul de pe chipul bruneeei era stins, iar pe faţa ei puteai citi doar tristeţe. În mână ținea strâns un ziar de pe care citeau cu mare interes. În grupul lor, altădată vesel, era aşternută tristeţea.
Când am coborât din tramvai, am mers direct la tonetele cu ziare şi am cumpărat același ziar pe care îl răsfoiau cei şase copii veseli.
Cu sufletul strâns, am citit articolul zilei:
Adolescentă găsită spânzurată în pădure.
Nu am avut puterea să citesc mai departe. Am ştiut ce urma, iar lacrimile m-au cuprins pe loc.
Am mototolit ziarul şi l-am aruncat în primul coş de gunoi, apoi am alergat către casă, înghiţindu-mi lacrimile. Zile întregi nu am reuşit să îmi revin. M-am întrebat continuu de ce am tăcut. De ce nu am apărat-o atunci când am avut ocazia. De ce nu am oprit-o şi nu i-am spus câteva cuvinte frumoase. Un cuvânt blând, spus la momentul potrivit, chiar poate schimba viaţă cuiva. Eu nu am făcut nimic și astfel, am devenit părtașa chinului ei.
Povestea de mai sus este inspirată dintr-o poveste reală. TU de câte ori ai râs de o persoană care nu se putea apăra? Câte cuvinte sau fapte făcute de tine au afectat pe cineva? De câte ori ai scuipat venin pe oameni nevinovati, pentru simplul fapt ca erau diferiți?
Ceea ce faci zi de zi poate schimba viata unei persoane. În bine sau în rău !
Citeşte şi Povestea Adelinei. Fericirea este infinit mai mult decat ceea ce credeam. (Partea a II-a)
- Published in Povestea zilei
Vestea pe care ieşenii o aşteaptă de peste 20 de ani. Se redeschide cel cunoscut local din oraş
Vestea pe care ieşenii o aşteaptă de peste 20 de ani. Se redeschide cel cunoscut local din oraş
Clădirea aflată în vizibilă stare de degradare a fost cumpărată recent de omul de afaceri Marian Panaite, care deţine mai mai multe firme în Iaşi.
„Am făcut această investiţie în ideea de a păstra specificul clădirii, vreau să redevină «Hanul Trei Sarmale» şi să păstrăm tradiţia acelei clădiri. Me apucăm de treabă acolo cât de repede putem. Trebuie făcută o evaluare a clădirii, pentru că acolo totul e cam distrus, doar numele a rămas acolo. Sper să iasă ceva frumos“, a declarat pentru Adevărul omul de afaceri care deţine firma Fio Grup Company SRL.
Maria Panaite, care este şi proprietarul firmei de construcţii Paticom, a achiziţionat clădirea de patrimoniu achitând 2,9 milioane de lei.
Proprietar condamnat la închisoare
Hanul a fost unul dintre vestitele locuri de popas din Moldova. Locul a devenit celebru după ce importanţi oameni de cultură i-au trecut pragul în secolele XIX- XX, Vasile Alecsandri, Ion Creangă, Mihai Eminescu, Octav Băncilă sau Păstorel Teodoreanu. Însă istoria hanului este străveche, prima menţiune documentară fiind un act de judecată din perioada anilor 1675 -1680, prin care doi negustori armeni dezbat arendăşia Hanului „Trei Sarmale“.
Potrivit istoricilor, denumirea localului, construit în secolul al XVII-lea, vine de la faptul că cei care poposeau la han erau serviţi cu câte trei sarmale. De-a lungul timpului, clădirea a trecut prin posesia mai multor proprietari, iar de la începutul secolului al XVIII-lea s-a aflat în proprietatea Mănăstirii Socola. După secularizarea averilor mănăstireşti, în 1863 a ajuns în proprietatea Primăriei Municipiului Iaşi, care l-a deţinut trei decenii. Ulterior, a fost vândut către proprietari privaţi, fraţii Dumitru şi Teodor Luca fiind cei care l-au modernizat. În 1948, hanul a fost naţionalizat, iar Dumitru Luca, ultimul proprietar a fost condamnat la închisoare. În 1969, clădirea a ajuns în proprietatea Oficiului Naţional de Turism (ONT), care l-a reabilitat, deoarece clădirea era în ruină. Localul a fost redeschis în 1971, după ample modernizări. După 1989, clădirea a trecut în proprietatea SC Turism Moldova SA, societatea deţinută de omul de afaceri Dănuţ Prisecariu.
Moştenitorii lui Dumitru Luca au cerut în instanţă proprietatea, iar în 2009 o decizie judecătorească a stabilit ca imobilul să revină copiilor ultimul proprietar înainte de naţionalizare- Magda Cristina Chisac, Rodica Pop Luca şi Grigore Luca. Omul de afaceri Dănuţ Prisecariu a contestat dreptul de proprietate al moştenitorilor şi a cerut în instanţă executarea silită a imobilului şi suprafeţei de 2.000 de metri pătraţi. El a cerut moştenitorilor în jur de 300.000 de euro, bani care ar fi reprezentat investiţiile în han pânăla momentul retrocedării din 2007. Pentru a recupera sumele solicitate s-a solicitat scoaterea la vânzare prin licitaţie publică.
Pe de altă parte, proprietarii hanului, cei trei moştenitori ai lui Dumitru Luca, au împrumutat 500.000 de euro de la un alt om de afaceri, George Bărbulescu. Pentru că acesta din urmă nu şi-a primit înapoi banii a scos la licitaţie ipoteca. Astfel, s-a organizat la începutul anului o primă licitaţie pentru Hanul „Trei Sarmale“, dar nu s-a prezentat nimeni. La a doua licitaţia s-a înscris firma deţinută de Marian Panainte. „Societatea Fio Grup Company SRL s-a prezentat la cel de-al doilea termen de licitaţi, când preţul de pornire s-a redus u 25%. Prin urmare a oferit 75% din valoarea la care a fost evaluată, adică preţul de pornire a licitaţiei“, a declarat Cezar Andrei, executorul judecătoresc care s-a ocupat de vânzare, citat de Ziarul de Iaşi.
Citeşte şi Un nou loc de petrecere a timpului liber, la Iași
Hanul „Trei Sarmale“ are o suprafaţă de 770 de metri pătraţi şi un teren aferent de 2.000 de metri pătraţi. Are o terasă acoperită de 71 de metri pătraţi, dar şi o anexă de peste 270 de metri pătraţi.
sursă: adevărul.ro
- Published in Local
Un nou loc de petrecere a timpului liber, la Iași
Un nou loc de petrecere a timpului liber, la Iași
Peste aproximativ o lună de zile, ieșenii vor avea parte de un nou loc pentru petrecere a timpului liber. Este vorba despre Teatrul de Vară din cadrul ansamblului Palas. Lucrările de amenajare au intrat pe ultima sută de metri, iar conform persoanelor responsabile de proiect, acesta va fi gata să își deschidă porțile pentru spectatori la începutul lunii august.
Vedere spre Teatrul de Vară în anii ’90 sursa: Iași (Fotografii vechi)
Acesta este amplasat în vecinătatea locului unde a existat vechiul Teatru de Vară al Municipiului Iași, dat în folosință în anii ’60, care avea o capacitate de 3000 de locuri, cu dotări de top pentru vremea respectivă și care a găzduit numeroase spectacole de anvergură. În anii ‘90 însă, clădirea a fost abandonată atât de autoritățile locale, cât și de către instituțiile de cultură, fiind invocate motive precum lipsa de adresabilitate a ieșenilor, fondurile insuficiente pentru întreținere sau chiar pericolul pentru spectatori, datorită amplasamentului pe un teren cu risc de alunecări. Înainte de demolarea pentru a face loc ansamblului Palas, clădirea se află într-o stare avansată de degradare, devenind adăpost pentru oamenii străzii.
Astfel, nu poate decât să ne bucure faptul că Iașiul își va redobândi una dintre locațiile de cultură reprezentative, care va fi localizat chiar în apropierea Palatului Culturii.
„Vă mulţumim pentru interesul manifestat faţă de ansamblul Palas Iaşi. Pe această cale, dorim să facem o serie de precizări referitoare la postarea din data de 3 iulie 2017, de pe blogul dumneavoastră, pe care suntem convinşi că le veţi considera utile. Teatrul de vară din ansamblul Palas Iaşi va fi funcţional de la începutul lunii august 2017. Acesta va avea o capacitate de 460 de locuri şi va găzdui piese de teatru, reprezentaţii de stand-up comedy, spectacole de tip muzical, teatru pentru copii, concerte de muzică şi multe altele. Lucrările de amenajare sunt aproape de finalizare. Până în prezent, s-a efectuat placarea cu granit a teatrului de vară, s-au finisat spaţiile tehnice, vestiarele şi toaletele, s-a realizat sistemul de iluminat ambiental, precum şi instalaţia electrică şi cea de sonorizare.”, comunică reprezentanții Palas.
Noul Teatrul de Vară va avea o capacitate maximă de 460 de locuri, fiind locația ideală pentru organizarea de spectacole de teatru sau concerte și oferă noi posiblitati de petrecere a timpului liber.
- Published in Local
Povestea Mirunei, eleva de 10 de la Evaluarea Națională: „În străinătate traiul este la un nivel superior”
Rezultatele finale ale Evaluării Naționale de anul acesta clasează Iașiul pe locul al doilea ca număr de medii maxime la examenul de final de clasa a VIII-A. 38 de elevi au obținut note de 10 la toate disciplinele, primul loc pe țară fiind ocupat de București.
Una dintre elevele care, anul acesta, se poate mândri că a obținut 10 pe linie la Evaluarea Națională este Miruna Savin, elevă a Colegiului Național Iași. Născută și crescută în Iași, Miruna a fost mereu o elevă de nota 10 și spune că nu a avut niciodată probleme cu școala. Consideră că atuul ei principal este memoria bună, precum și faptul că a fost mereu atentă în clasă și a plecat acasă „cu lecția deja învățată”. Recunoaște însă că o contribuție mare au avut-o și profesorii săi. „Am beneficiat de profesori excepționali, care au știut cum să își facă materia plăcută și cum să stârnească interesul copiilor, iar eforturile lor se reflectă în rezultatul pe care l-am obținut”, ne-a spus Miruna.
Adolescenta a mai adăugat că un rol important în dezvoltarea sa l-a avut și familia. „Părinții și familia m-au susținut mereu și le sunt foarte recunoscătoare că nu au pus niciodată presiune pe mine, pentru că, astfel, nu am avut motive să fiu stresată din cauza unui examen sau test. Mi se pare foarte important să știi că cineva are încredere în tine și că te sprijină în orice decizie ai lua, oferindu-ți sfaturi și ajutor oricând ai nevoie”, a completat ea.
Pasionată de limbile străine
Miruna Savin a participat, de-a lungul anilor, la nenumărate concursuri și olimpiade: matematică, română, biologie, engleză, germană, fizică, lingvistică, dar și la olimpiada „Lectura ca abilitate de viață”. A obținut premiul I la faza județeană a olimpiadei de biologie și premiul al II-lea la faza județeană a olimpiadei de limba germană. Printre pasiunile elevei se numără echitația, înotul, ciclismul, alergatul și cititul. Îi place să își petreacă timpul și în aer liber, mai ales alături de cei doi câini pe care îi scoate adesea la plimbare.
„Mă pasionează limbile străine. […] Îmi place foarte mult să călătoresc și cred că de aici provine atracția față de limbile străine și de diversele culturi ale țărilor în care am fost”, a mai adăugat tânăra. La doar 15 ani, Miruna Savin vorbește fluent engleza și germana, dar deține cunoștințe și de spaniolă. Miruna spune că se descurcă și în limba „esperanto”, o limbă „inventată” în secolul al XVIII-lea. Adolescenta spune că își dorește, de asemenea, să învețe olandeza și norvegiana, iar pe viitor ar vrea să viziteze țările nordice și Indonezia. „Mi-aș dori să mă implic în mai multe activități de voluntariat, deoarece mă bucură nespus fericirea pe care o putem aduce altor oameni făcând lucruri ce nouă ni se par neînsemnate sau de la sine înțelese. […] Unul dintre lucrurile pe care îmi propun să le fac atunci când voi ajunge la maturitate este să înființez un sanctuar pentru animale”, spune ea.
Vrea să plece în Germania sau SUA
Deși spune că este încă devreme pentru a se pronunța în privința carierei pe care și-ar dori să o urmeze, Miruna este atrasă atât de științele exacte, cât și de limbile străine și literatură. Spune că, momentan, îi este dificil să aleagă liceul pe care îl va urma, însă în topul preferințelor sale se află Colegiul Național, Colegiul „Costache Negruzzi”, Colegiul „Emil Racoviță” și Colegiul „Mihai Eminescu”, toate din Iași.
Recunoaște însă că, după liceu, și-ar dori să studieze Dreptul în Germania sau în Statele Unite ale Americii. Este atrasă și de Psihologie, însă indiferent de specializare, opțiunea principală este reprezentată de programele de studii din afara țării. „În România, studenții nu sunt încurajați, nu se organizează la fel de multe activități cu și pentru aceștia. În alte țări […] elevii și studenții au parte de mai mult sprijin și interes. În plus, situația României este delicată din punct de vedere economic, iar în străinătate traiul este la un nivel superior”, e de părere eleva, care consideră că ar avea mai multe șanse în străinătate.
Lista elevilor de 10
Alături de Miruna Savin, 37 de alți elevi compun elita Iașiului – de la
Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil”, Iași: Adonicioaiei Maria-Clara, Albu Teofil-Constantin, Cantea Carmina-Viviana, Dumitrescu George-Alex și Rășitariu Dumitru-Alexandru; de la Colegiul Național „Emil Racoviță”, Iași: Agape Sameruca, Alupoaei Delia-Ioana, Bușaga Maria, Caluschi Ana-Ștefana, Damian Daria, Dragoslav Horia-Nicolae, Homsi Yusra-Alisya, Pintilie Georgiana-Beatrice, Stoica Ana-Maria și Tanase Maria; de la Școala Gimnazială „Dimitrie A. Sturdza”, Iași: Andrei Sandra Elena; de la Colegiul Național Iași: Balaban Andra, Mazilu Larisa Teodora, Panțiru Maria Pelaghia, Roșu Ioan, Straton Maria Ilinca, Todiraș Sebastian Iulian, Ungureanu Tudor și Vițel Ioana Alina; de la Colegiul Național „Costache Negruzzi”, Iași: Bulacovschi Ana Maria, Codău Catrinel Ana, Moisuc Ana, Țăbârnă Andrei Alexandru, Uliliuc Mara Georgiana și Dimitriu Maria Corina; de la Școala Gimnazială „Bogdan Petriceicu Hașdeu”, Iași: Cioata Ioana Larisa și Sandu Raluca Petronela; de la Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Iași: Constantin Teodorina; de la Școala Gimnazială „Ion Creangă”, Târgu Frumos: Farcaș Robert Mihail; de la Școala Gimnazială „Titu Maiorescu”, Iași: Lupu-Poliac Raluca Alexandra; de la Școala Gimnazială, Cîrjoaia: Munteanu Denis Mihai; de la Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri”, Iași: Sandu Roxana Alexandra.
- Published in Local
Simboluri ascunse și vizibile doar de la înălțime în Iași
Despre orașul Iași se vorbește mult, dar iată despre unele simboluri ascunse, vizibile doar de la înălțime, cred că puțini cunosc.
Legenda Moldovei
Mozaicul se află în Piața Unirii, cunoscuta piață cu statuia lui Alexandru Ioan Cuza. Dacă privim în dreapta pieței, cu Hotelul Unirea în față, statuia lui Cuza Vodă în stânga, o să vedem ceva mare pe jos. Este legenda întemeierii Moldovei, la mărime mare.
Legenda spune că Dragoș Vodă, primul care trece munții din Maramureș și descalecă în Moldova, va hăitui și în final va ucide un bour sau un zimbru, alături de o cățea vitează, Molda. Pentru curajul cățelei Molda, numele „Moldova” ar fi dat regiunii. Grigore Ureche ne spune că locul unde s-ar fi întâmplat acțiunea este la Boureni (parcă mai degrabă ar fi cel de lângă Gura Humorului decât cel din județul Iași), de la bour. În fond, este vorba despre o legendă.
Harta României Mari
Un al doilea mozaic cu substrat se află în fața Universității de Medicină din Iași. Este vorba despre harta României Mari.
Simbolul peștelui
Curtea bisericii romano catolice noi are drumul în formă de pește. Este vorba de peștele creștin, Ichthys, simbolul cu care erau marcate locurile de întâlnire ale creștinilor.
Textul „INDEPENDENȚA” scris cu balcoanele mai multor blocuri
Blocurile situate pe partea stângă a Bulevardului Independenței, cum mergi dinspre UMF spre Tg. Cucu, ascund un cuvânt vechi de zeci de ani. La prima vedere, balcoanele din aceste blocuri par aruncate la întâmplare. Însă, dispoziția balcoanelor ascunde o literă și, în final, un cuvânt. Practic, fiecare bloc reprezintă o literă imensă, înaltă de zece etaje. Privit de sus, dintr-o parte, se poate distinge textul „INDEPENDENTA”.
- Published in Cultură
Instructor: Înregistrarea video a examenului auto este un stres în plus pentru candidaţi
Instructor: Înregistrarea video a examenului auto este un stres în plus pentru candidaţi
O parte dintre instructorii auto care au aflat, luni, că proba practică a examenului de obţinere a permisului auto va fi înregistrată video şi audio, consideră că nu se impunea implementarea acestui sistem şi cred că ar putea reprezenta chiar un factor de stres suplimentar pentru candidaţi.
Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări (DRPCIV) a decis să supravegheze video toate examenele practice de obţinere a permisului auto. Fiecare poliţist examinator va avea asupra sa o tabletă şi un dispozitiv cu ventuză pentru prinderea acesteia pe parbriz. În total, 266 de astfel de echipamente vor fi distribuite în toată ţara, Bucureştiul fiind primul oraş unde examenul auto se înregistrează audio şi video.
„Am decis să transmitem etapizat aceste echipamente în ţară, începând cu Bucureştiul. Fiecare poliţist examinator va avea o tabletă pe care o va monta în maşina candidatului. Cu ajutorul acesteia vom putea filma întregul parcurs al examenului şi se va înregistra şi conversaţia din maşină. Apoi, dacă respectivul candidat va considera că a fost nedreptăţit, se va putea adresa instanţei de judecată, iar această probă video va dovedi dacă are sau nu dreptate”, a declarat comisarul-şef Mihai Enache, purtător de cuvânt al DRPCIV.
Acest dispozitiv va fi montat de poliţist în partea din dreapta-jos a parbrizului înainte de începerea examenului practic, iar la finalul probei tableta va fi dată jos şi montată pe maşina următorului candidat. Echipamentele sunt oferite în baza unui contract de comodat încheiat cu Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS), pe o durată de şase luni, cu posibilitate de prelungire. Tot şase luni vor fi stocate imaginile filmate, acestea fiind toate înmagazinate în serverele DRPCIV din Bucureşti.
„Nu ştiu ce să zic, nu l-am testat până acum, nu îmi dau seama dacă ajută sau nu. Din câte am văzut, acesta este montat pe parbriz, iar tableta aia este destul de mare. Deci, s-ar putea să obtureze vizibilitatea în zona respectivă. În plus, cred că e un stres în plus pentru cei care susţin acest examen. Şi să zicem că faci contestaţie, trebuie să te duci la Judecătorie, să faci plângere şi apoi aştepţi luni, poate chiar ani de zile, până când se va lua o decizie”, a spus instructorul auto Viorel Sorin.
Singurele probe practice pentru obţinerea permisului de conducere care nu vor fi înregistrate sunt cele pentru moped şi motocicleta (categoriile A, AM, A1 şi A2).
Sursă: Mediafax.ro
- Published in Info Trafic
Oraşul Iaşi sufocat de autovehicole vechi! Mii de autoturismele înmatriculate anual
Oraşul Iaşi sufocat de autovehicole vechi! Mii de autoturismele înmatriculate anual
„Ziarul de Iaşi“ vă prezintă astăzi cifre în premieră privind situaţia înmatriculărilor de autoturisme din judeţ pe prima jumătate de an, după anularea taxei de primă înmatriculare. Procentul de înmatriculări de maşini rulate din afara ţării, printre care sute fiind fabricate chiar şi înainte de anul 2000, este unul uriaş: 92%. Practic, în fiecare zi lucrătoare din acest an pe străzile din Iaşi s-au adăugat celor deja existente alte 50 de maşini second-hand.
Poate nu ai observat, dar în mod sigur chiar şi coada de maşini din cartierul tău, care îţi scoate peri albi în fiecare dimineaţă, este în fiecare zi tot mai mare cu 2-3 maşini. Faţă de anul trecut, înmatriculările de autoturisme au săltat în primele şase luni, la Iaşi, cu 32%. În primul semestru al anului curent, în judeţ au fost înmatriculate în total 7.025 de autoturisme, faţă de 5.329 în aceeaşi perioadă a anului trecut .
În primele şase luni ale acestui an, la Iasi s-au inmatriculat 7.025 de autoturisme, cu 32% mai multe ca în aceeaşi periodă a anului trecut, când s-au înmatriculat 5.329. Raportat la întreg anul 2016, când s-au înregistrat 10.659 de autoturisme la Serviciul de Inmatriculari Iaşi, în 2017 s-au înmatriculat deja 66% din numărul pe anul trecut. Menţionăm faptul că pe luna iunie calculele sunt făcute inclusiv pentru data de 29 iunie, data de 30 nefiind contorizată încă pe site-ul www.drpciv.ro.
Din tabelul realizat de “Ziarul de Iaşi”, pe baza datelor culese din statisticile publicate pe site, se poate observa faptul că în luna februarie s-au înmatriculat cele mai multe autoturisme în judeţul Iaşi, aproape 2.000, februarie fiind luna din care taxa de mediu nu s-a mai plătit.
Continuarea o puteţi citi pe Ziarul de Iasi
- Published in Local