Bolnavi de astm, alergie sau cu afectiuni mult mai grave din cauza aerului poluat
In vreme ce autoritatile si institutiile locale din Iasi au ascuns ani de-a randul cetatenilor pericolul major asupra sanatatii, masuratorile oficiale ale Comisiei Europene au stabilit ca Iasul este orasul cel mai poluat din Romania, cu o cantitate de factori poluanti de 54 micrograme/mc de aer, adica mult peste limitele admise de Uniunea Europeana.
Situatia este grava si nu poate fi adusa la cunostinta populatiei doar prin comunicarea unor cifre. Daca anul trecut au fost inregistrate peste 100 de depasiri ale PM 10, anul 2018 nu pare a fi prea optimist in aceasta privinta.
APM Iasi a inregistrat deja poluari cu particulele fine de praf. Astfel, la statiile din Podul de Piatra si Decebal s-au inregistrat depasiri de 60 de micrograme pe metru cub de aer, in zilele 7 si 8 ianuarie, iar la Ungheni, doar pe 8 ianuarie. Toate datele au fost transmise Primariei Iasi.
Drept urmare, autoritatile locale au fost atentionate ca ar trebui sa conceapa cat mai repede un plan impotriva poluarii. Acest plan s-a realizat, insa a fost amanat de 5 ori pentru ca s-au gasit erori care trebuiau corectate de urgenta.
„CECA- Centrul de Evaluare al Calitatii Aerului il studiaza (planul- n.r) in cadrul ANPM-Agentiei Nationale pentru Protectia Mediului si daca cei de acolo il resping, inseamna ca trebuie modificat. De fiecare data cand a fost respins, s-a scris pe fiecare pagina unde s-a gasit greseala sau greselile ce trebuiesc corectate. Prin urmare, Primaria trebuia sa dezvolte un nou plan impotriva poluarii. Din ce am observat, firma care a facut acest plan nu are nicio experienta in acest domeniu. Aici e vorba de stiinta, nu scriem romane. Nu noi luam deciziile privind respingerea planului impotriva poluarii, ci CECA. Pana acum am fost aratati cu degetul ca impiedicam realizarea acestui plan, insa noi doar respectam regulile”, sustine Victor Bogdan Davideanu, directorul APM Iasi.
Citeste si: Premiu international pentru Iasi
Primaria: „Planul a fost finalizat”
Primaria a fost obligata sa întocmeasca un Plan de calitate a aerului pentru PM 10(particule în suspensie mai mici de 10 microni) dupa ce, la acest indicator, au fost întregistrate repetate depasiri ale valorilor limita. Doar în 2017 au fost peste 100 de depasiri peste nivelul admis, legislatia permitând anual doar 35 astfel de abateri. Planul impotriva poluarii a fost finalizat de Enviro Ecosmart Galati. Firma din Galati a încheiat contract cu Primaria Iasi anul trecut, valoarea acestuia fiind de peste 24.000 de euro. Autoritatile locale sustin ca toate detaliile sunt disponibile pe site-ul Primariei.
„Planul de calitatea aerului este realizat impreuna cu experti acreditati deMinisterul Mediului -compania Enviro Ecosmart Galati. Inca de anul trecut au existat modificari ale legislatiei de mediu si solicitari suplimentare din partea Ministerului Mediului care ne-a obligat la actualizarea permanenta a Planului. Planul a fost publicat pe site-ul Primariei pe 21 decembrie”, a declarat Sebastian Buraga, purtator de cuvant al Primariei Iasi.
Ce ne omoara zilnic?
Principalele cauze ale poluarii sunt masinile vechi, constructiile din imprejurimile Iasului facute haotic si nu numai, numarul mare de masini care vin din afara Iasului, cresterea numarului persoanelor care si-au instalat centrale termice, dar si prezenta masinilor de mare tonaj in oras in lipsa unei soseli de centura pentru traficul greu.
Conform masuratorilor oficiale ale Comisiei Europene, Iasul este poluat si din cauza salubrizarii ce se realizeaza diferit fata de celelalte state din Uniunea Europeana. Igiena zonelor publice realizata de Salubris SA inca se face manual si cu utilaje vechi de aproape 20 de ani care sunt uzate, depasite tehnic, iar pe deasupra mai si polueaza aerul din cauza emisiilor ridicate. Societatea insa nu a primit nicio amenda pentru poluare, anul trecut.
Nu s-au dat amenzi pentru poluare
Una dintre institutiile din Iasi care ar trebui sa ia masuri impotriva poluarii este Garda de Mediu Iasi. Anul trecut comisarii de mediu nu au aplicat nicio amenda in acest domeniu. Insa au avut intalniri cu reprezentantii autoritatilor locale.
„In ceea ce priveste inregistrarile de depasiri la indicatorul PM 10 (pulberi în suspensie) în statiile de monitorizare a aerului Podul de Piatra, Cantemir, Tomesti si Aroneanu, în afara de actiunile de control, comisarii din cadrul Garzii de Mediu Iasi au avut mai multe intalniri cu reprezentantii Institutiei Prefectului Judetului Iasi în vederea analizarii cauzelor care au determinat înregistrarea de depasiri la indicatorul PM 10 si dispunerea masurilor suplimentare pentru diminuarea efectelor asupra calitatii aerului si implicit asupra starii de sanatate a populatiei”, sustin reprezentantii Garzii de Mediu Iasi.
Poluarea din Iasi, o nebuloasa totala
Pana in prezent nu s-a luat nicio masura cu privire la aceasta situatie alarmanta. Specialistii de mediu spun ca ar trebui facute studii stiintifice care sa arate cauzele poluarii si pe baza acestora sa fie elaborate metode privind combaterea acestui fenomen, o solutie fiind decongestionarea traficului si infiintarea de cat mai multe parcuri in diverse zone ale Iasului.
„Poluarea e prost tratata. Convingerea mea ferma este ca zona metropolitanacontribuie la poluare. Sunt mai mult de 15.000 de masini in Iasi care fac naveta zilnic. Toate strazile asfaltate sunt cu noroi. Cei care locuiesc in imprejurimile Iasului vin in zona metropolitana si aduc noroi. Ar trebui ca cei care pot sa ia masuri sa studieze atent traficul din Iasi si sa faca modificarile necesare pentru stoparea poluarii”, mai spune Victor Bogdan Davideanu.
Impadurirea, una dintre solutii
In alte state precum Bulgaria, impadurirea este una dintre solutiile aplicate de autoritati impotriva poluarii. Cei care trec de granita bulgareasca pot sa vada chiar la intrarea in tara cum arata zonele impadurite. Autoritatile locale au impadurit suprafete uriase cu maces, salcioara si salcam, chiar la marginea oraselor mari. La noi insa impaduririle s-au facut cu precadere in zonele rurale. Reprezentantii Directiei Silvice Iasi sustin ca anul trecut au fost realizate impaduriri pe o suprafata de aproximativ 600 de hectare.
„In anul 2017, s-au derulat in Iasi 70 de actiuni de impaduriri pe o suprafata de 628 de hectare. Din aceasta suprafata, 466 de hectare au fost cu regenerari naturale si alte 162 de hectare, cu impaduriri. Acestea s-au realizat in cele 8 ocoale silvice ale Iasului. Astfel, doua hectare au fost impadurite la Ocolul Silvic Ciurea, 3 hectare la Dobrovat, 37 la Hirlau, 22 la Pascani, 3 la Padureni, 1,5 la Podu Iloaiei si 35 de hectare la Raducaneni. Ocolul Silvic Iasi a impadurit 41 de hectare”, sustin reprezentantii Directiei Silvice Iasi. Insa zonele exacte unde s-au facut aceste impaduriri nu pot fi precizate de reprezentantii Directiei Silvice Iasi.
O alta varianta ce ar trebui luata in calcul ar fi infiintarea de noi livezi. „Daca in alti ani erau livezi cu pomi fructiferi in jurul Iasului, care aveau dublu rol de protectie, acum nu mai sunt nici acestea. Noi am tras mereu un semnal de alarma ca situatia este grava, insa ni s-a spus ca nu exista modalitati de combatere a poluarii, dar nu a lucrat nimeni la asta. Daca s-ar face niste studii climatologice, fizica atmosferei pentru a se stabili clar ce solutii exista impotriva poluarii, nu s-ar mai spune ca aceasta provine din Ucraina. A dovedit cineva ca acele particule sunt aduse din Ucraina? Trebuie sa se creeze o baza stiintifica cu ajutorul careia sa se faca planul structurat de o comisie speciala a Primariei. In comunele limitrofe s-au concesionat terenuri, au devenit proprietati private si nu a mai facut nimeni nicio impadurire. In jurul Iasului nu s-au facut impaduriri. Iasul ar trebui sa aiba niste perdele de protectie de jur imprejur. Ar trebui sa se faca o padure pe directia vantului, de 25 kilometri lungime si 300 de metri latime. Zic si eu. E o presupunere”, concluzioneaza Victor Bogdan Davideanu, director al APM Iasi.
Sursa: bzi.ro
- Published in Local
Premiu international pentru Iasi
Iaşul a fost declarat „Emerging City of the Year“ la gala CEE Outsourcing Awards din Polonia. Printre nominalizări s-au mai aflat alte două din capitala Moldovei.
La Gala CEE Outsourcing Awards din Polonia, care a avut loc joi seară, Iaşiul a urcat pe podium fiind declarat „Emerging City of the Year“. Iaşiul a a concurat cu Debrecen (Ungaria), Kaunas (Lituania), Košice (Slovacia), Ostrava (Cehia) şi Plovdiv (Bulgaria) la categoria „oraşul anului pentru dezvoltarea industriei IT & Outsourcing din Europa Centrală şi de Est (în afara Poloniei)”.
Citeste si: Alerta de gripa AH1N1
La aceeaşi gală, Iaşiul a fost reprezentat şi de compania Conduent şi proiectul Fab Lab. La evenimentul din Polonia au luat parte peste 300 de lideri de opinie din domeniul IT& Outsourcing, care au reprezentat zeci de firme interesate în stabilirea sau dezvoltarea afacerilor in industria serviciilor în Europa Centrală.
Sursa: adevarul.ro
- Published in Local
Alerta de gripa AH1N1
În institut a fost demarată o anchetă epidemiologică după ce trei bolnavi au fost diagnosticaţi cu gripă de tip AH1N1. Trei bolnavi ai Institutului Regional de Oncologie din Iaşi (IRO) au fost diagnosticaţi în cursul internării cu gripă de tip AH1N1. Pacienţii au fost izolaţi la Reanimare, acolo unde au fost transferaţi şi alţi 13 bolnavi care au intrat în contact cu ei.
Potrivit conducerii institutului, primul pacient diagnosticat cu gripă, internat la IRO pe 9 ianuarie, a fost vizitat de mai mulţi cunoscuţi. Printre aceştia s-ar afla şi „bolnavul resursă” de la care s-ar fi îmbolnăvit ceilalţi pacienţi.
„Primul pacient a fost diagnosticat pe 21 ianuarie. Este vorba despre un bolnav internat pe secţia de hematologie cu diagnostic de leucemie limfoblastică acută. Până pe 31 ianuarie s-au confirmat şi celelalte două cazuri. Atunci am început un triaj epidemiologic, am anunţat Direcţia de Sănătate Publică, Ministerul Sănătăţii şi Institutul Naţional de Sănătate Publică“, a arătat ec. Mirela Grosu, directorul IRO.
Citeste si: Rovinieta speciala necesara pentru traversarea centrului Iasului
După ancheta epidemiologică, medicii au identificat 13 bolnavi care au intrat în contact cu cei trei pacienţi confirmaţi cu gripă AH1N1. Aceştia urmează, în prezent, o schemă de tratament preventiv cu Tamiflu, produs recomandat în caz de gripă. De asemenea, personalul medical de pe secţia de Hematologie care nu a fost vaccinat împotriva gripei până la confirmarea celor trei cazuri a fost imunizat.
„Printre măsurile luate, subliniez că am restricţionat accesul vizitatorilor, am precizat pe toate uşile din institut «Atenţie, gripă!», am achiziţionat teste rapide care pot confirma prezenţa virusului în 20-30 de minute“, a adăugat Mirela Grosu. Cele trei confirmări de gripă au venit după ce analizele bolnavilor au fost prelucrate la Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş” din Bucureşti.
Săptămâna trecută, în judeţul Iaşi s-a confirmat primul caz de gripă AH1N1 la un bolnav decedat la Spitalul de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva“. Victima, un bărbat de 40 de ani, obez, nu era vaccinat împotriva gripei de sezon. Virusul gripal AH1N1 conţine, potrivit Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş”, gene de la viruşii gripei porcine, aviare şi umane, într-o combinaţie care nu a fost observată, până în 2009, nicăieri în lume.
Sursa: adevarul.ro
- Published in Local
Rovinieta speciala necesara pentru traversarea centrului Iasului
În curând va fi lansată în dezbatere publică și Strategia de Turism, una dintre componente vizând Zona Centrală, între Piața Unirii, Palatul Culturii și Filarmonică.
„Din acest document vor rezulta mai multe decizii, precum limitarea accesibilității în zona centrală a mijloacelor de transport sau scoaterea unor magazine de tip second hand din zona centrală turistică, lucruri deja implementate în alte țări europene.”
Citeste si: Patru tramvaie „noi” au ajuns la Iasi
„Recent am avut o discuție pentru introducerea unei roviniete speciale: cine va dori să acceseze cu mașina zona istorică va trebui să cumpere o rovinietă. Astfel, se va limita accesibilitatea și factorul poluator, inclusiv fonic, în zona centrală”, a precizat primarul Mihai Chirica.
Sursa: ziaruldeiasi.ro
- Published in Local
Patru tramvaie „noi” au ajuns la Iasi
În depoul CTP au ajuns cele patru tramvaie pe care compania le-a cumpărat de la operatorul de transport public din Mülheim an der Ruhr. Acestea sunt de tipul M6D simplu articulate, iar capacitatea acestora este de 37 locuri pe scaune și 130 în picioare. Prețul plătit pentru fiecare tramvai de acest tip a fost de 25.000 de euro.
Cele patru tramvaie vor fi supuse verificărilor tehnice necesare, iar când acestea vor îndeplini toate condițiile pentru a circula în siguranță, vor fi scoase la stradă.
Citeste si: Camere de spionaj pentru politistii locali din Iasi
În total, în toamna anului trecut, CTP a cumpărat 11 tramvaie din Germania (patru din Mülheim an der Ruhr și șapte din Essen) pentru care a plătit aproximativ 308.000 de euro. Celelalte șapte vagoane sunt de tipul M8C – dublu articulate, iar capacitatea acestora este de 54 locuri pe scaune şi 94 în picioare.
Ca noutate fata de celelalte mijloace de transport ale CTP Iasi, noile vagoane, fabricate in perioada 1984 – 1992, au fost reconditionate in urma cu 4-5 ani. Acestea ar urma sa inlocuiasca tramvaiele existente in depoul CTP Iasi care au fost fabricate in anul 1960.
După ce aceste vagoane vor fi puse în circulație pe traseele din Iași, vom avea, la stradă, o medie zilnică de 93 de tramvaie.
Sursa: ziaruldeiasi.ro
- Published in Local
Camere de spionaj pentru politistii locali din Iasi
Oficialii Organizaţiei Sindicale Pro Lex – Poliţia Locală au anunţat că la Iaşi au fost date în custodie 29 de mini camere, care vor fi folosite de mai multe servicii precum ordine publică, urbanism şi rutieră.
Potrivit Atenţie Poliţia Iaşi, camerele vor fi utilizate de poliţiştii locali, aflaţi în misiune, pentru a fi înregistrate, iar imaginile vor fi stocate având rolul de a-l proteja atât pe poliţistul local în îndeplinirea atribuţiunilor prevăzute în fişa postului, cât şi pe cetăţean.
Citeste si: Hotul de portofele care bantuia in Tatarasi, a fost prins
Tot la Iaşi vor ajunge şi alte 5 camere ultramoderne similare cu cele folosite de poliţiştii americani. Potrivit oamenilor legii, cetăţenii vor fi informaţi în prealabil că discuţia este înregistrată. Camerele au fost predate joi, iar dispozitivele vor fi folosite din această săptămână. La Iaşi, Poliţia Locală este în subordinea Primăriei Iaşi şi figurează cu aproape 300 de angajaţi.
Sursa: adevarul.ro
- Published in Local
Hotul de portofele care bantuia in Tatarasi, a fost prins
Un hoț specializat în furtul portofelelor, care își alegea victimele doar de pe strada Vasile Lupu din Tătărași, a fost în sfârșit prins. Individul a avut „succes”, nimerind portmonee burdușite cu bani ale unor femei în vârstă.
Citeste si: S-a impuscat sub mandibula, dupa o cearta cu sotia
Acesta a lăsat o femeie de 61 de ani fără 3.000 de lei, iar pe o bătrânică de 86 de ani a prădat-o de 1.650 lei. Strada Vasile Lupu este una intens circulată și de șoferi, dar mai ales de pietoni, acolo găsindu-se și Spitalul de Copii, unități bancare, oficii poștale, școli.
Sursa: ziaruldeiasi.ro
- Published in Local
Revoltator! Un caine a atacat o fetita in zona Fundatie
Un incident grav s-a intamplat aseara in zona Fundatie din Iasi. O fetita a fost muscata de ghiozdan, alegandu-se cu o sperietura groaznica.
Un domn, aflat in trecere, a sarit in ajutorul fetitei si a reusit sa o salveze. Acelasi domn a sunat si la politie. La scurt timp dupa incident si-a facut aparitia si proprietarul cainelui care a recunoscut ca este al lui si ca acesta poate rupe lantul si iesi din curte, semn ca nu ar fi primul incident de acest gen.
Citeste si: O noua autostrada in Romania. Iasi – Bucuresti
La fata locului au intervenit jandarmii care i-au dat o amenda proprietarului cainelui.
Cazul a stârnit îngrijorare printre părinţii care au copii ce merg adesea singuri prin oraş.
Sursa: bzi.ro
- Published in Local
O noua autostrada in Romania. Iasi – Bucuresti
Chiar dacă oficialii guvernamentali nu au fost în stare să termine lucrări pentru autostrăzi începute în urmă cu 15 ani, ministrul propus pentru preluarea portofoliului Economiei, Dănuţ Andruşcă anunţă un nou proiect de autostradă.
Dănuţ Andruşcă a precizat că sunt trei autostrăzi care se vor putea construi cu ajutorul finanţării provenite de la Fondul suveran de dezvoltare şi investiţii: Târgu Mureş – Iaşi, Timişoara – Bucureşti şi Iaşi – Bucureşti. “Sunt trei autostrăzi care se vor putea construi prin Fondul suveran de dezvoltare şi investiţii.
O autostradă care să străbată munţii între Transilvania şi Moldova, Târgu Mureş – Iaşi, o a doua autostradă prin sudul României, care să lege Transilvania cu Oltenia şi Ţara Românească, Timişoara – Bucureşti, şi o a treia, care să unească Moldova şi Ţara Românească, Iaşi – Bucureşti”, a declarat Andruşcă.
CIteste si: In ce stare se afla politistul injunghiat in centrul Iasului
Alte trei miliarde de euro vor viza construcţia de autostrăzi şi căi ferate rapide, având prioritate autostrăzile care nu pot fi finalizate sau demarate din fonduri europene până în 2020′, a afirmat Andruşcă. Potrivit acestuia, Banca Europeană de Investiţii (BEI) şi Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi-au arătat interesul în ceea ce priveşte construcţia de autostrăzi în Parteneriat Public Privat.
Ministrul propus a mai menţionat o altă industrie care va fi dezvoltată prin acest fond, respectiv cea de armament, prin modernizarea şi extinderea capacităţilor existente. Ministrul propus pentru preluarea portofoliului Economiei, Dănuţ Andruşcă, a primit luni aviz favorabil din partea comisiilor reunite de specialitate ale Parlamentului.
Sursa: capital.ro