Ieșeanul care și-a petrecut întreaga sa viață jucând timpul pe degete
Ieșeanul Ion Cristea şi-a petrecut întreaga sa viaţa în spatele cadranelor de ceas, le-a creat, le-a reparat şi s-a îngrijit toată viaţa de ele.
Ion Cristea a încercat de mai multe ori să strângă în jurul său oameni tineri care să poată „fura” meserie de la el, însă spune resemnat că „noua generaţie are alte priorităţi”. De altfel, el este în prezent una dintre puţinele persoane atestate ca expert în mecanică fină şi orologie din zona Moldovei.
Sursa foto: Foto-ideea.blogspot.ro
Bărbatul a reparat majoritatea ceasurilor turn din Moldova, iar, pentru că este considerat expert în restaurarea obiectelor din metal, în trecut, a reabilitat statuia libertăţii din Ploieşti şi copertina de pe Palatul Cotroceni.
Ion Cristea a reparat ceasul Spitalului „Sfântul Spiridon” din Iaşi, unul dintre cele mai vechi din Moldova, care datează din 1843, a repus în funcţiune ceasul turn al Bisericii Lipoveneşti, iar din 1984 păşeşte aproape zilnic în turnul Palatului Culturii, pentru a veghea asupra ceasului de acolo, unul dintre ceasurile mecanice din turnuri care a funcţionat aproape fără oprire din 1925, când a arătat pentru prima dată ora exactă.
„După multe demersuri făcute timp de 35 de ani, toate hârtiile pentru permiterea accesului la ceas au fost aprobate, cu excepţia avizului de la pompieri. Aceştia nu au aprobat vizitarea turnului cu ceas de teama că, odată ajunşi aici, sus, vizitatorii s-ar putea arunca pe fereastră. Această percepţie a blocat vreme de 35 de ani accesul turiştilor în turn. Nimeni n-a putut urni acest pietroi pus de pompieri. După reabilitarea Palatului, s-a reuşit aprobarea vizitării ceasului din turn”, a spus Ion Cristea.
„Dacă ceasul merge bine, nu te întreabă nimeni nimic. Dacă merge aiurea sau s-a stricat, toată lumea te întreabă ce ai făcut.”
„În 1970 s-a făcut o staţie de sonorizare pentru tot oraşul. Apoi, s-a adus o staţie de emisie – recepţie care bătea 200 de kilometri cu gândul ca bătăile ceasului să se audă până la Chişinău. Practic, să cânte Hora Unirii în inima Basarabiei. Dar a venit Brejnev şi a zis “Net”.
În 1993, primarul de atunci al Iaşiului, Constantin Simirad, a cerut ca difuzorul din faţa primăriei să fie oprit, ca să nu îl mai deranjeze zgomotul. Încet, sistemul a fost oprit în tot oraşul.
„Acum, mă bucur că am reuşit să punem din nou în funcţie staţia de sonorizare şi, astfel, la fiecare oră fixă, la Iași se aud acordurile Horei Unirii. Sper ca şi proiectul cu Chişinăul să fie reluat.”, a mai adăugat Ion Cristea.
Ceasornicul din turnul Palatului a contribuit în mod deosebit la faima clădirii. Acesta moştenea amintirea orologiului instalat în turnul porţii Curţii Domneşti la 1728 şi care a dat, multă vreme, ritmurile oraşului. Instalarea unui orologiu cu carillon a fost, în sine, o opţiune romantică, întrucât construirea acestui gen de mecanisme se afla în ultima fază de evoluţie istorică.
Aceasta era o idee retro, în acord cu spiritul clădirii. Ceasul a fost produs în Germania, la Hamburg, de firma J.F. Weule-Bocknem, şi instalat în Turnul Central al Palatului Culturii în 1925, de „casa” inginerului Horia Pascalovici din Bucureşti.
Mecanismul ceasului transmite mişcarea către acele celor trei cadrane, prin axuri şi grupuri de roţi dinţate conice. Acesta se încarcă automat, la fiecare 12 ore, cu ajutorul unui motor electric şi al unei greutăţi de 120 kg, ce se ridică la o înălţime de 8 m.
Cadranele sunt decorate cu mici vitralii, reprezentând cele douăsprezece zodii. La exterior, doi plăieşi în costume naţionale, zugrăviţi pe zidul turnului stau de strajă încadrând ceasornicul, după modelul oştenilor pictaţi la Castelul Peleş. Potrivit lui I.D. Berindei, arhitectul care proiectat şi construit Palatul în perioada 1906 – 1925, cei doi oşteni pictaţi în frescă sunt „plăieşii lui Dragoş Vodă”, descălecătorul Moldovei.
Carillonul ceasului este un sistem de clopote acordate, o replică modernă a mecanismelor similare din Evul Mediu occidental. Cele 8 clopote reproduc, la fiecare oră exactă, „Hora Unirii”, melodia lui Al. Flechtenmacher fiind înregistrată pe un tambur cu 69 ştifturi.
- Published in Cultură
Românii care vor să cumpere un sat întreg pentru a-l salva de la dispariţie. Ce poveste fascinantă ascunde locul părăsit, cu biserică şi drum de marmură
Povestea satului Alun, clădit la marginea carierei de marmură şi abandonat aproape în totalitate, a dat naştere unei iniţiative neobişnuite: mai mulţi tineri vor să cumpere casele părăsite, unele vechi de mai multe decenii, pentru a readuce la viaţă aşezarea din Ţinutul Pădurenilor.
Satul Alun din Ţinutul Pădurenilor mai are doi – trei locuitori, în funcţie de anotimpul în care este vizitat. Are însă peste 50 de case părăsite, o fostă şcoală şi un internat ruinate, o biserică din lemn veche de trei secole, dar închisă definitiv după 1990, o altă biserică de marmură şi un drum de marmură şi piatră, unic în România.
În Alun locuiau în urmă cu aproape jumătate de secol peste 100 de familii. Ultima casă, cu numărul 104, a fost construită în anii 1960, în apropierea carierei de marmură. De atunci, din „satul înmărmurit“, cum îi spun localnicii din aşezările învecinate, au început oamenii să migreze.
Odată cu venirea iernii, satul aflat la capătul unui drum pavat în anii 1960 cu marmură devine un loc straniu, din care se retrag chiar şi cei câţiva bătrâni.
Locul pustiu, altădată prosper, ar putea fi readus la viaţă şi transformat într-una dintre atracţiile importante ale zonei, spun iniţiatorii unei campanii neobişnuite, promovată în spaţiul virtual. Cristian Jurca şi Denise Tama se numără printre iniţiatorii proiectului denumit „Cătunul” prin care îşi doresc să salveze satul Alun.
Apelul românilor care vor să salveze un sat
„Satul Alun, comuna Bunila, judeţul Hunedoara. Această aşezare unicat în România, cel mai îndepărtat cătun din Ţinutul Pădurenilor, cum urci spre Munţii Poiana Ruscă, este unicat datorită unui element cheie: marmura. Cariera de marmură abandonată după anii 1990 se află chiar la intrarea în sat, drumurile fiind pavate cu marmură, nu doar casele, bisericile şi mănăstirile de acolo.
Din 110 familii, au mai rămas două. Oamenii îşi aduc aminte cum rând pe rând copiii au plecat la oraş, bătrânii s-au dus, obiceiurile s-au stins cu ei, luând meşteşugurile în mormânt.
Casa Poporului este construită cu marmură din Satul Alun. Bucăţi din marmură erau cărate la Simeria, unde erau tăiate, iar de acolo erau transportate cu trenul până în capitală, pentru a ajuta la construcţia celei mai mari clădiri (ca suprafaţă) după Pentagon. În Satul Alun se află singura biserică din ţară construită în întregime din marmură, unicat în Europa.
De ce vă spun toate astea, poate vă întrebaţi, nu doar să vă arăt cât de frumoasă e ţara asta, nu doar să vă arăt cât de bogaţi suntem, de fapt câte oportunităţi avem, dar nu ne dăm interesul, preferăm s-o distrugem, este mai simplu, nu?
V-aduceţi aminte când am postat anunţul: caut nouă nebuni că şi mine să cumpărăm o casă de vacanţă. Ei bine, nişte oameni (unul dintre, Cristian Jurca) cu spirit civic şi <>, au luat-o în serios şi, în loc de casă, vor să <> un sat întreg, sat care mai are undeva la 30 de case, sat pe care vrem să-l aducem la viaţă, să-i redăm culoarea, să-l aducem la lumină şi o să fie cel mai vizitat loc din România. Garantez!
Ca membru fondator al acestui proiect, rog toate persoanele, care au posibilitatea, să se alăture nouă în acest drum pavat cu marmură. Avem nevoie de voi toţi. Orice sprijin este bine venit. Trebuie să ştiţi că proiectul este în desfăşurare, Primăria ne-a dat cale liberă, iar noi asta aşteptăm cel mai mult, restul vine de la sine. Pas cu pas.
Dragă Casă a Poporului, făcută din marmură din Satul Alun, ajută-ne să te-ajutăm. Sus cu viaţa!”, scrie Denise Tama, în prezentarea proiectului denumit Cătunul, pe Facebook.
Cristian Jurca a povestit că a vizitat satul Alun după ce a citit mai multe reportaje şi a fost impresionat de locul din Ţinutul Pădurenilor. A luat legătura cu autorităţile locale din zonă, care şi-au arătat sprijinul pentru iniţiativa tinerilor şi, spune el, treptat proiectul de revitalizare a satului Alun, îmbrăţişat de zeci de români, va prinde contur.
- Published in National
Acest bărbat a găsit un puşti care mergea pe marginea drumului zgribulit. Când l-a luat în maşină şi băiatul a început să îşi spună povestea, a rămas împietrit. Imaginile au devenit virale
Un bărbat din Galaţi a decis să facă o faptă bună, aşa că a luat cu el în maşină un puşti pe care l-a văzut zgribulit la marginea drumului.
Doar că, pe măsură ce băiatul începea să îşi revină, fiindcă gerul îşi spusese cuvântul şi stătea de ceva timp afară, în frig, în speranţa că îl va ajuta cineva, acesta a început să îşi spună povestea.
Marcat, bărbatul a început să filmeze totul, iar imaginile au ajuns rapid pe pagina sa de Facebook. Într-un timp cât se poate de scurt, videoclipul, dar şi mărturisirea puştiului au devenit virale, strângând aproape 100 de mii de vizualizări pe reţeaua socială.
„Joi în jurul prânzului în drumul meu către Braila, la semaforul de la Auschan am văzut un băiat zgribulit ce făcea cu mâna maşinilor ce mergeau spre Brăila. Menţionez că era foarte frig, bătea vântul şi mi s-a făcut mila de el şi am oprit. După ce s-a dezgheţat mi-a mărturisit că îl ustură foarte tare şi am observat că avea degetele aproape degerate. În urma discuţiilor cu el am aflat că era plecat de la o fermă din judeţul Tulcea unde a muncit la sere şi la oi, loc în care a ajuns adus de propietarii fermei ce l-au luat de acasă cu promisiunea a 300 ron lunar.
Băiatul era de 2 zile plecat fără bani şi tot de 2 zile era nemâncat. Era în pragul leşinului. Tot de la el am aflat că părinţii lui l-au părăsit acum 2 ani şi el a rămas singurul sprijin pentru cele două surori gemene în vârstă de 10 ani rămase acasă şi bunica acestuia ce are pareză. Nu era îngrijorat de degerăturile lui, ci mai mult de faptul că va ajunge acasă fără o bucată de pâine pentru surori şi bunică.
Povestea lui deşi pare ireală am crezut-o. Avea hainele cârpite şi mirosea puternic a oaie. L-am ajutat cu ce-am putut şi am hotărât să îi fac publică povestea (cu acordul lui) în speranţa că oameni cu inimă vor încerca să îl ajute cu hăinuţe sau mâncare şi pe surorile acestuia în vârsta de 10 ani ce merg la şcoala! Vă fac şi vouă cunoştinţă cu el aşa cum m-am priceput eu mai bine! P.S.: şi o distribuire poate ajuta. Mulţumesc!“, a fost mesajul de pe Facebook al bărbatului, care a însoţit imaginile video.
- Published in National
Un fiu e fiu până se însoară, o fiică este fiică toată viața
Un fiu e fiu până se însoară, o fiică este fiică toată viața
Când urmează să se nască un nou copil într-o familie, fiecare membru al familiei își dă cu părerea despre sexul viitorului copil. Cei mai mulți spun că nu contează dacă va fi băiat sau fata, sănătos să fie, dar sunt câțiva care vor neapărat o fată sau neapărat un băiat în familie.
Există o poveste emoționantă pe care ar trebui să o citești înainte să îți alegi “tabăra”.
“Doi tineri și-au făcut o promisiune în ziua nunții lor. Nu vor deschide usa casei lor nimănui. Indiferent de cine le bate la ușă.
Într-o dimineață părinții mirelui au bătut de la ușa casei proaspăților însurăței. Cei doi s-au privit în ochi, și-au respectat promisiunea și nu au deschis ușa.
După o vreme, a venit și rândul părinților miresei să bată la ușa casei tinerilor. Cuplul nu a deschis ușa la primele bătăi în ușă. Tânăra și-a privit soțul în ochi și a început să plângă.
– Nu pot! Nu pot să nu le deschis ușa. Deja mi-e dor de ei.
Soțul nu a zis nimic și a lăsat-o să deschidă ușa.
Anii au trecut peste cei doi. Cuplul avea cinci copii: patru băieți și mezina, o fetiță.
Când s-a născut fetița, capul familiei a fost extrem de fericit. A organizat o petrecere mare la care a invitat toată familia.
Oamenii au venit bucuroși și s-au minunat de fericirea bărbatului. Nu îl mai văzuseră niciodată atât de fericit. L-au întrebat:
– De ce ești așa de fericit? Nu te-am văzut așa de fericit când ți s-au născut cei patru fii.
El le-a răspuns:
– Fata mea este cea care îmi va deschide ușa.
Fiicele sunt cu adevărat unice. Ele nu rup niciodată legătura cu părinții lor. Chiar și după ce se căsătoresc, ele nu uită de părinți.”
- Published in National
Nu fi indiferent. Carolina are nevoie de tine!
Nu fi indiferent! Pentru unii, Carolina Geanta este doar un nume. Doar un alt copil bolnav, pentru care nu vor face nimic. Vor da pagina în jos şi vor cauta un subiect care îi interesează.
Pentru alţii, Carolina este un copil bolnav, care are o şansă la viaţă, iar aceștia vor face tot ce le stă în putinţă să o ajute. Cu câţiva euro în plus sau în minus, aceşti oameni ştiu că viaţa lor rămâne la fel. Însă acei euro înseamnă enorm pentru micuţa Carolina, pentru că „puţin cu puţin se face mult”.
Pentru părinţii ei, Carolina este lumea lor toată. În ochii ei începe şi se termină fericirea unor părinţi greu încercaţi de soartă, însă care vor reuşi, alături de o mână de oameni inimoşi, să îi ofere fiicei lor, încă o dată, cel mai de preţ dar: VIAŢA.
Carolina s-a născut pe 27 aprilie 2016, cu o greutate normală de 3800 de grame, la 39 de săptămâni şi cu o evoluţie favorabilă post partum. La doar 3 luni, părinţii au simţit că ceva nu e în regulă cu prinţesA lor şi i-au făcut investigaţii la neurologie, cardiologie şi teste genetice. A început şedinţele de kinetoterapie, iar toate testele indicau hiptonie.
La vârsta de 8 luni, Carolina a primit rezultatul testelor genetice, iar diagnosticul de Amiotrofie musculară spinal Tip 1 (Werdnig- Hoffman) a fost confirmat. De atunci, a început o lupta crâncenă pentru stoparea bolii, pentru aflarea de răspunsuri şi soluţii. Această boală genetică rară este cauza nr. 1 la moarte infantilă, cei mai mulţi copii afectaţi decedează până la vârstă de 18 luni. Neuronii motorii din măduva spinării se deteriorează iar muşchii se atrofiază, fiind afectate toate funcţiile vitale.
Carolina nu îşi poate susţine capul, musculatura este hipotonică, are tulburări de înghiţire, iar tusea este ineficientă. Afectarea musculaturii duce la deformări ale scheletului, precum înfundarea sternului, scolioză şi cifoscolioză. Intelectul nu este afectat, este un copil vesel, iubitor, rosteşte „mama”, imită sunetele animalelor şi îşi adoră fratele mai mare, Victor.
Deşi a trecut prin două pneumonii severe, a pierdut mult în greutate (are 7 kg la 1 an şi 3 luni), Carolina lupta să trăiască şi ne învaţă să fim puternici, să nu renunţăm, să credem că într-o zi va fi bine.Pentru a-i susţine eforturile, Carolina are nevoie de următoarele aparate medicale:
- aspirator chirurgical de secreţii portabil
- pulsoximetru
- aparat pentru tuse asistat Cough Assist
- vestă cu vibraţii pentru desprinderea secretiilor din plămâni.
- aparat Bipap pentru respiraţie noninvaziva
- suplimente şi hrană hipercalorica pentru a o ajută să crească în greutate
În 2016 a fost aprobat primul tratament pentru această boală, în SUA, numit Spinraza. Cu ajutorul familiei, prietenilor, cunoştinţelor, am reuşit să o ducem pe Carolina în Franţa, la Hospitaux Universitaires Paris Armand Trousseau, spital care are autorizaţie de utilizare a acestui medicament.
A primit 4 injecţii, urmând să primească o injecţie intratecala la fiecare 4 luni pentru tot restul vieţii. Costul unei consultaţii, înainte de fiecare injecţie, este 564 euro, spitalizarea pe o zi costă 1390 euro, însă această se poate prelungi în funcţie de reacţia la medicament a copilului. În funcţie de dată plecării, părinţii au reuşit să găsească bilete de avion cuprinse între 300-1000 euro, iar cazarea a costat 165 euro pentru minim 3 nopţi .
Întrucât Spinraza a fost aprobat de Casa de Asigurări din Franţa, au fost transferaţi în Belgia pentru următoare injecţie, în dată de 25.08.2017 fiind programaţi pentru consult, iar pe 01.09.2017 pentru injecţia intratecala.
În decursul unui an va trebui să suporte aproximativ 30.000 euro pentru a-i asigura Carolinei deplasările la tratament cu tot ce presupun ele, aparatele medicale, şedinţele de terapie şi consulturile de specialitate, echipamentele medicale precum orteze, scaun cu roţile , neluând în calcul evenimente nefericite precum internări cu pneumonie sau alte afecţiuni.
Cu ajutorul lui Dumnezeu, progresele ei se produc lent, ne dau speranţa şi încredere că va fi lângă noi să o iubim şi să o preţuim, iar fratele ei va avea alături sora pe care o iubeşte atât de mult. Va rugăm din suflet să o ajutaţi pe Carolina să urmeze tratamentul în continuare, să aibă o şansă la copilărie, la viaţă.
Tu ce alegi? Să treci mai departe fără să reacţionezi la suferinţă acestei familii sau să faci parte, alături de noi, din grupul de oameni cu o inimă mare ce îi vor ajută pe părinţii Carolinei să îi ofere o a doua viaţă?
Nu fi indiferent! Carolina trebuie să strângă banii până pe dată de 25 august.
Donațiile se pot face accesand link-ul asociatiei Salveaza o inima:
- Published in Social
„CĂTĂLIN, ce băiat!…” A fost la câteva sutimi de PERFECȚIUNE! Povestea tânărului care a intrat PRIMUL la Academia de Poliţie: „Modelul meu în viață este chiar tata, polițist la rândul lui!”
”Cu o noapte înainte de examenul la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, nu am putut dormi aproape deloc”, recunoaște Cătălin Tărnăucianu, tânărul care a rezolvat aproape perfect subiectele la Română, Engleză și Istorie. La ultimele două probe, a obținut punctajul maxim, o performanță singulară în istoria acestei instituții de învățământ.
La 18 ani, botoșăneanul care „vara asta nu a dormit” prea mult, a intrat primul la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din București și a demonstrat că ”imposibilul” nu există! Ambițios din fire, a știut încă din copilărie că vrea să îmbrace uniforma de polițist, mai ales că tatăl lui – ofițer MAI – l-a inspirat.
Disciplina, inteligența și determinarea par să fi fost „ingredientele-minune” în obținerea succesului. Vă reamintim că anual, mii de liceeni candidează pentru un loc la Academia de Poliție, visând la ziua în care vor depune jurământul.
Despre eforturi, fotbal, amintiri din copilărie, Marian Godină și cazul polițistului ucis în Gara „Burdujeni” din Suceava: despre toate am vorbit cu viitorul polițist Cătălin Tărnăucianu, un adolescent matur, un interlocutor informat și, mai ales, un om care a crezut și a luptat pentru un vis!
EFORTURI, DISCIPLINĂ ȘI UN EXAMEN DIFICIL
Ai avut emoții la examenul de admitere, dar la bacalaureat? Cum le-ai depășit?
Emoțiile au fost uriașe! Cu o noapte înainte de examen, nu am putut dormi aproape deloc. Însă odată cu primirea subiectului, știam clar ce trebuie să fac și am reușit să mă mobilizez astfel încât să duc la bun sfârșit ceea ce mi-am propus. În privința examenului de bacalaureat, emoțiile au fost mai mici, fiindcă știam că mă așteaptă examene mai dificile imediat după.
Cât de mult te-ai pregătit pentru Academia de Poliție? Ce ți s-a părut greu? Ai luat meditații?
Am început pregătirea pentru Academia de Poliție cu aproximativ un an înainte de examen. Inițial, cel mai greu mi s-a părut proba sportivă, însă pe parcurs, am reușit să mă perfecționez și să mă încadrez în baremele stabilite. În privința pregătirii pentru proba scrisă, am încercat să învăț în mod constant și să mă autodepășesc, în acest sens fiind ajutat și de orele de meditații.
Ai făcut antrenamente pentru proba sportivă?
Pentru proba sportivă am făcut 2-3 antrenamente pe săptămână, începând cu aproximativ un an înainte de probe.
Ce reacție ai avut când te-ai văzut primul pe lista admișilor? Te așteptai?
Sincer, nu mă așteptam, însă am fost foarte emoționat, dar și fericit la aflarea rezultatelor. Eu speram doar să fiu admis, însă clasarea pe primul loc a venit ca un bonus.
Ești matinal? Cum ți se pare perspectiva de a te trezi trei ani la 5.30 pentru ca la 6.00 să fii la înviorare?
Din acest punct de vedere, nu există probleme, eu fiind o persoană matinală, ce nu are probleme cu trezirea de dimineață.
Cum crezi că e să împarți o camera mică cu încă șapte persoane?
Mie întotdeauna mi-a plăcut ideea de a avea colegi de cameră și chiar aștept cu nerăbdare să îmi întâlnesc viitorii colegi și sunt convins că ne vom înțelge și că vor urma niște ani frumoși.
Ce părere ai de faptul că puteai fi coleg cu Marian Godină? Îi citești postările, i-ai citit cartea?
Fie că aș fi fost coleg cu Marian Godină sau cu altcineva, pentru mine este același lucru. Trebuie să mărturisesc că nu sunt la curent cu postările sau cu cartea scrisă de el.
Ai fi avut posibilități materiale să urmezi o facultate de stat?
Da, aș fi avut posibilități materiale pentru a urma o facultate de stat, însă, din fericire, nu a fost cazul.
Cum crezi că e să împarți o camera mică cu încă șapte persoane?
Mie întotdeauna mi-a plăcut ideea de a avea colegi de cameră și chiar aștept cu nerăbdare să îmi întâlnesc viitorii colegi și sunt convins că ne vom înțelege și că vor urma niște ani frumoși.
Numărul de locuri alocat fetelor a fost egal cu cel al băieților? Ce părere ai despre acest lucru?
Din câte știu, numărul de locuri nu a fost stabilit în mod diferit pentru băieți și fete, șansele fiind deci egale, lucru ce mi se pare corect.
GÂNDURI DESPRE VIITOR
Ce te motivează ca la 18 ani să servești patria?
Să fiu polițist este o dorință mai veche, încă din vremea în care eram copil și urmăream filme polițiste în care aceștia erau pe urmnele infractorilor. Mă bucur că acum am avut șansa de a începe acest traseu profesional.
Te temi că într-o zi va trebui să faci eforturi prea mari pentru această profesie? La ce riscuri te expui?
Odată ce am ales această profesie, am luat în calcul eforturile, dar și riscurile care ar putea interveni, însă sunt încrezător în forțele proprii și sper că nu vor fi incidente neplăcute.
Vrei să rămâi într-un oraş mare sau într-unul de provincie?
Nu mi-am pus încă această întrebare, însă cred că m-aș adapta la orice tip de mediu.
Ai în familie poliţişti, urmezi o tradiție de familie?
Da, tatăl meu este polițist, fapt ce m-a motivat și pe mine să devin unul.
Care consideri că sunt principiile pe care trebuie să le aibă un om al legii?
Un om al legii ar trebui să fie implicat în munca pe care o face, să fie onest, obiectiv în aplicarea legii, responsabil și ar trebui să le ofere celor din jur un sentiment de siguranță.
Ai vreun model în viață?
Da, modelul meu este chiar tata, care este tot polițist și datorită căruia am optat și eu pentru această profesie.
Unde te vezi peste zece ani?
Nu putem fi siguri de ceea ce ne rezervă viitorul, însă sper ca pe plan profesional să devin ceea ce mi-am propus încă dinaintea începerii facultății: polițist.
De ce polițist, și nu medic sau profesor?
Am văzut că ești absolvent de-al unui liceu pedagogic. Într-adevăr, deși în timpul liceului am fost la profilul pedagogic, am ales să urmez meseria de polițist, deoarece de mic m-a atras această idee, tatăl meu fiind tot polițist, iar acest fapt m-a influențat și pe mine în luarea acestei decizii.
Care e opinia ta despre polițiștii încadrați din sursă externă? Sau de agenții și subofițerii care „trec” în urma unui examen în rândul ofițerilor. E o cale mult mai ușoară, de ce nu te-a tentat?
Niciodată nu m-a tentat calea mai ușoară. Sunt de părere că orice polițist ar trebui să aibă la bază o pregătire pentru a ajunge să profeseze în acest domeniu.
REMEMORĂRI DESPRE COPILĂRIE
Eşti născut în ‘ 98, anul în care s-au lansat multe trupe în România: Andre, A.S.I.A, N&D, Genius, Candy, 3 Sud-Est. Îi ascultai?
Sincer să fiu, nu i-am ascultat, nefiind un fan al muzicii comerciale.
Îţi luai gumă Turbo, suc la Tec, Chio Chips, batoane Kiss cu căpșuni și banane şi Kinder cu surprize?
Sigur că da! Îmi aduc aminte și acum de guma Turbo cu abțibildurile cu mașini pe care le lipeam la finalul caietelor, de chipsurile Chio sau de Kinder cu surprize și de sentimentul de curiozitate când mă gândeam la ce surpriză ar putea fi înăuntru. Cred că oricine născut în această generație mai are în memorie aceste amintiri.
La ce desene animate te uitai? „Sailor Moon”, „Tom&Jerry”, „Captain Planet”?
Eram un fan înfocat al desenelor animate, iar desene ca „Tom&Jerry” , „Scooby-Doo” sau „Mickey Mouse” erau nelipsite din programul zilnic.
Ce seriale urmărești acum? Cele cu profil polițist, de tipul „Detectivi din Lousiana, ”Orange is the New Black” au avut mare priză la public.
Acum urmăresc atât seriale polițiste precum „Sherlock Holmes and Doctor Watson” dar și seriale cu caracter istoric, precum „Vikings”. De asemenea, celebrul „Game of Thrones” se află în lista mea de preferințe.
FOTBAL, PASIUNI DE STELIST ȘI DISCUȚII
Am văzut că ești stelist și că mergi la meciurile acestei echipe. Cum a început pasiunea?
Da, așa este, sunt stelist de mic. Din câte îmi aduc aminte, această pasiune a început la un meci din Cupele Europene al Stelei cu Dinamo Kiev pe care îl urmărea tatăl meu și la care mai aruncam o privire, întrebându-l „Noi cu cine ținem?”
Știi că într-o zi ai putea să împărți un birou cu un fost sportiv dinamovist, încadrat în Poliție după retragerea din sport? Ai avea rezerve?
Nu ar fi absolut nicio problemă, aceste mici rivalități sportive existând doar în timpul meciurilor, nicidecum în afara lor.
Ce ai schimba tu în Poliție, în sistem?
Nu cred că sunt în măsură să vorbesc despre măsurile ce ar trebui luate, în condițiile în care e ușor să îți dai cu părerea. Consider că există destui oameni capabili care să se ocupe de acest lucru
Ai auzit de cazul polițistul ucis în Gara Burdujeni din Suceava? Cum crezi că ar fi putut fi evitată o asemenea tragedie?
Din păcate, am auzit de acest caz. Nu știu cum ar fi putut fi evitată această tragedie, întrucât a fost un eveniment neprevăzut, deci nimeni nu putea anticipa că polițistul va fi atacat din senin de o persoană necunoscută.
- Published in National
I s-a spus că e doar o asistentă. Iată cum a răspuns
A adus pe lume sute de copii, a ținut de mână sute de muribunzi, dar cineva i-a zis că e DOAR O ASISTENTĂ. Cum a răspuns
Când vine vorba de salvat vieți, medicii iau toți laurii. Nimeni nu menționează asistentele, infirmierele sau brancadierii. Cei mai mulți oameni ignoră importanța lor din mediul sanitar.
După ce s-a întâlnit cu o fostă colegă de liceu într-un magazin alimentar, asistenta Caitlin Brassington s-a decis să scrie o scrisoare.
“ Veneam acasă după gardă dificilă și, deși eram îmbrăcată încă în uniformă am decis să intru într-un supermarket și să fac câteva cumpărături. O fostă colegă de liceu m-a oprit și mi-a spus:
– Nu știam că ești doar o asistentă.
În 18 ani de carieră am auzit de multe ori această frază, dar astăzi m-am supărat. Oare sunt DOAR o asistentă?
Am ajutat la venirea pe lume a multor copii, dar sunt doar o asistentă.
Am ținut de mână oameni muribunzi în timp ce își dădeau ultima suflare, dar sunt doar o asistentă.
Am ținut părinți în brațe după ce și-au văzut copiii murind, dar sunt doar o asistentă.
Am resuscitat pacienți care au murit pentru câteva secunde și i-am ajutat să revină la viață, dar sunt doar o asistentă.
Voi pierde zile de Crăciun, zilele de naștere ale copiilor mei, serbărilor lor școlare pentru a veni la muncă spre a-ți îngriji persoanele dragi, dar sunt doar o asistentă.
Pot să iau sânge, să îngrijesc o rană, dar sunt doar o asistentă. Pot să resucitez un nou-născut, un copil sau un adult, dar sunt doar o asistentă.
Am experiența și cunoștințele pentru a salva vieți.
Chiar dacă sunt doar o asistentă pot să spun că sunt mândră de asta.”
- Published in National
Povestea Măriucăi, fata care la 12 ani a murit eroic în bătălia de la Mărășești
„Vreau să fac și eu ceva pentru ţara mea!”, acestea sunt cuvintele care îi sunt atribuite Măriucăi Zaharia. Ea și-a pierdut viața în bătălia de la Mărășești, din urmă cu 100 de ani.
Despre Maria Ion Zaharia nu se mai știu foarte multe lucruri. Unul dintre ele este acela că era poreclită „fata din nuc”. Însă, poate cel mai important lucru, se știe că la vârsta de doar 12 ani a căzut eroic în luptele de la Mărăşeşti din timpul Primului Război Mondial.
Bătălia de la Mărășești, desfăşurată în perioada 6 august – 3 septembrie 1917, a fost cea mai importantă operațiune militară desfășurată de armata română în timpul Primului Război Mondial, ce a schimbat soarta întregului război de reîntregire naţională prin victoriile obţinute pe linia frontului Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz.
„Vreau să fac și eu ceva pentru ţara mea!”, sunt cuvintele rostite de Măriuca, eroina de la Mărăşeşti în 1917. Pe numele său Maria Ion Zaharia, copila de numai 12 ani şi-a dat viaţa, în ziua de 6 august 1917, luptând, alături de soldații noștri, pentru apărarea României, arată pagina de comunicare a Armatei Române.
„Astăzi, 6 august, omagiem eroii căzuţi în aceste lupte grele, în memoria cărora au fost ridicate mausolee în localităţile Soveja, Mărăşti, Mărăşeşti, Focşani şi monumente în localităţile Varniţa, Muncelu şi Tişiţa. Cinste și onoare memoriei lor!”, se mai arată în postarea de pe Facebook.
Măriuca a fost îngropată în Mausoleul de la Mărășești în memoria sacrificiului ei.
Dumitru Almaș a imortalizat-o într-o povestire, în cartea Povestiri istorice:
„Maria sau cum o alintau prietenii, Măriuca, trăia în satul Răzoare, la casa bunicului ei, Ion Zaharia. Frontul a ajuns în dreptul satului lor și acolo se da o cumplită bătălie între armata română și cea germană. De aceea satul a fost evacuat: adică toți sătenii și-au luat ce au putut fiecare și au plecat în altă parte, la adăpost, în munți. Numai moș Ion Zaharia a rămas în casa lui. A săpat șanț adânc în livadă. Aici se ascundea ori de câte ori nemții bombardau satul.
S-a întâmplat ca soldații români să instaleze un post de observație tocmai în nucul cel înalt și stufos din livada lui Moș Zaharia. Un ostaș urca în vârful acelui pom, se așeza pe ramurile mai groase, ascuns în frunze. Și de acolo, cu un binoclu, supraveghea mișcările dușmanului. Ceea ce vedea, povestea sergentului care sta jos, la tulpina nucului, cu receptorul telefonului în mână. Sergentul transmitea artileriștilor, prin telefon, cele văzute.”
Almaș povestește în continuare cum fata deprinde „meșteșugul” observației, înlocuindu-l în cele din urmă pe ostașul din copac, când este lovit de inamici. Astfel ea ajută armata română în luptă, până când este doborâtă la rândul ei. Povestirea scurtă este foarte populară, fiind prezentă în manualele pentru clasele primare.
După Măriuca a fost realizat și un film, în 1969. Brândușa Hudescu a jucat rolul „fetei din nuc” în filmul „Baladă pentru Măriuca”, realizat în regia lui Constantin Neagu.
- Published in National
Scrisoare de adio pentru bărbatul pe care l-am iubit enorm și încă-l mai iubesc
Aceasta este o scrisoare de dragoste, scrisă din inimă și cu foarte multă durere. Enorm de multă. Dacă ar fi fost scrisă pe o foaie de hârtie, probabil literele ar fi înotat în lacrimile celei ce le-a scris. Am trecut sau vom trece toți prin asta. Am fost sau vom fi toți uscați de iubire și cu inima făcută zob în zeci de mii de piese de puzzle pe care doar cel ce a plecat de lângă noi știa să le îmbine perfect.
„De unde am început și unde am ajuns. Cu cine am început și cu cine am ajuns la acest final. Am început împreună, dar acum nu mai ești aici. Nu mai ești de mult timp. Nu știu pe unde te-ai rătăcit, la alt capăt de drum cred. Nici nu cred că m-ai însoțit până aici, o fi fost doar umbra ta. M-am uitat de mii de ori înapoi, că poate te văd, că poate mă ajungi din urmă. Dar nu, în zadar. M-am uitat și înainte, crezând că poate mă aștepți la un capăt de drum, cerându-ți iertare că nu m-ai așteptat. Dar nu. Nici lângă mine nu ești. M-am uitat și în stânga și în dreapta. Nu ești nicăieri. Am ochii plini de lacrimi și brațele goale de tine. Acum realizez, după atâta timp, după atâtea dezamăgiri, că tu… Da, că tu ești un singur lucru: fie trecutul meu care mă urmărește acum, în prezent, fie prezentul meu pe care nu vreau să îl fac trecut.
Cu fiecare pas făcut, cu cât înaintam mai mult cu atât tu mă trăgeai înapoi, pentru că asta ai fost tu pentru mine. Nu ai fost persoana care mă ținea pe loc, ci persoana care mă trăgea înapoi. Trei pași înainte, zece înapoi. Vezi cât de înapoi m-ai adus? M-ai distrus și nu știu ce ai mai vrut. Ce? Eu nu știu. Nu știu. Și nu cred că voi ști vreodată. Degeaba stau lângă telefon așteptând poate să sune. Un semn. O minune. Aștept să suni. Oare va suna? Oare va veni? Aștept un străin care mi-a fost atât de drag. Un străin care mă adora. Ce prostuță ,nu?
După ce ne-am despărțit, încă te sunam. Vroiam să te aud, să știu ce faci, dacă ești bine. Așteptam să îmi spui că totul va fi bine și că nu s-a terminat așa. Că nu mă vei lăsa niciodată, așa cum mi-ai promis atunci, în acea seară. Că mă iubești și că îți lipsesc. Cerșeam cuvinte. Ce ridicol! Ce ridicolă eram cel mai probabil în fața ta. Am așteptat atât de mult să se întâmple o minune. Probabil ca… nu am avut noroc. Azi îți zic… „rămas bun” deocamdată, mai am multe de spus. Atât de multe. Și nu am să te uit niciodată. Te voi păstra în inima mea ca fiind cea mai… nu mai contează asta, nu pentru tine. Și să știi că voi fi mereu aici pentru tine. Mi-ar fi plăcut să fi rămas prieteni… buni prieteni. Să mă suni, să îmi ceri un sfat și să îmi povestești despre relațiile tale amoroase. Să îmi spui cât de mult o iubești și cât de mult te iubește. Dar va rămâne doar o dorință. Un vis. Și îmi va trece. Acum doar în vise mai suntem amândoi, pentru că realitatea e mult prea crudă pentru mine. Prea dură să o pot suporta singură. Am atât de mare nevoie de tine, să mă ajuți să trec peste toate. Ce tot spun? Trebuie să fac față singură acestei dureri. Trebuie să îmi șterg lacrimile și să merg mai departe. Fără tine. Să învăț să trăiesc fără tine. Oricum, nici cu tine nu aș fi putut trăi. Tu o iubeai pe ea. O iubești pe ea. Dar știi? Nu îmi pare rău că te-am iubit. Că te iubesc. Că ți-am dat tot ce a fost mai bun și mai frumos în mine. Mai pur. Mai sincer. Eu măcar am reușit să iubesc. În schimb tu doar ai mimat.
Îți mulțumesc pentru tot. Îți mulțumesc pentru că măcar mi-ai dat iluzia că mă iubești. Îți mulțumesc pentru că m-ai făcut fericită. Atât de fericită! Am atins punctele maxime. Că mai apoi să le ating și pe cele mai de jos ale suferinței. Nici asta nu regret. Nu îmi pare rău de nimic. Doar atât: că s-a terminat, că nu am putut să fac nimic ca să mai rămâi, că nu te-am făcut să rămâi. Nu ți-am dat motive să rămâi, să nu pleci. Probabil aș fi preferat să mai fiu mințită, cât de puțin. Ca să mai fiu cu tine câteva clipe. Îți mulțumesc chiar și pentru clipele în care am avut atât de mare nevoie de tine și nu ai fost aici. M-au făcut mai puternică. Și ele m-au ajutat mult în desprinderea de tine. Să mă înstrăinez de tine. Îți mulțumesc chiar și pentru clipa aceasta în care încerc să mă îndepărtez de tine. Voi reuși. Poate, într-o bună zi…
Trăiesc cu speranța că voi învăța să trăiesc fără tine. Și sper să reușesc. M-am săturat să trăiesc ancorată în acea zi. Mă voi desprinde și de asta, de toate amintirile pe care le-ai lăsat în urma ta. Mă voi desprindere chiar și de sărutul tău, de îmbrățișările tale, de zâmbetul tău. M-am săturat să trăiesc în trecut, căci asta am făcut până acum: mi-am transformat prezentul în trecut. Ai plecat când mi-a fost cel mai greu, dar nu sunt supărată pe tine. Sunt supărată pe mine. Fată de tine, mai bine zis, am un sentiment de dezamăgire, trădare. Mi-a fost cel mai tare frică, că într-o bună zi să te pierd. Și mă întreb cum să te pierd, când probabil nu mi-ai aparținut niciodată. Nu știu dacă te voi mai vedea vreodată în fața mea să îți pot simți mirosul, să îți simt parfumul. Aș vrea să mai gust din călduroasele tale îmbrățișări și din dulceața sărutărilor tale. Of! Încerc să îmi iau rămas bun de la tine. Vreau să ajung la un ‘Adio’ mai puțin dureros pentru mine, dar tot ceea ce fac, este să îmi fie dor de tine, să te strâng în brațe și să te sărut așa, în gândul meu..
De ce ai făcut toate astea? Unde ți-am greșit? Să îmi cer iertare pentru toate câte am făcut și pentru toate câte ți-am oferit? Pentru faptul că m-am întins ca pe tavă în fața ta? Scuză-mă. Scuză-mă, te rog. Iartă-mă! Iartă-mi ochii -au privit de mult încât mi-întipărit pe ,-pentru nopțile nedormite pentru cele dormite cu gândul la . -mi -au strâns de tare ele mâinile pentru -dat drumul. -mi picioarele au obosit alerge după . -mi nu se îndreaptă către . -mi de trece departe de . -mi tot toate -am făcut, binele . rostite cele nerostite. Faptele, dragostea, dorul.
Știi? Privesc peste umăr și văd cum dorul mă ajunge din urmă. Mi-e dor. Îmi lipsești. Te cam vreau înapoi. Nu azi, nu mâine. Mereu. Nu știu ce să mă fac fără tine. Te iubesc. E momentul să îți spun…. Îți voi spune, dar mai târziu. Să știi că și eu te iert fără măcar ca tu să îmi ceri asta și fără ca tu să vrei asta. Te iert, iubirea mea. Îți iert ochii că m-am pierdut în ei și că ai permis asta, că m-au privit lung și mult și pentru asta îi iubesc, buzele că m-au sărutat atât de dulce și atât de bine și nu mai pot uita sărutul lor. Îți iert nepăsarea, indiferența, neîncrederea. Îți iert toate minciunile pe care mi le-ai spus, și mi le-ai arătat de multe ori. Cea mai frumoasă minciună, cele mai frumoase minciuni defapt, au fost „Te iubesc” și „Mi-e dor.” Ți le iert și pe astea două. Pe toate. Eu te-am iertat deja.. Rămâne să o faci și tu. Dacă ai puterea. Sper să te intereseze. Deși mă îndoiesc. Și da, îți spun ‘ADIO’ de acum. Mereu ți-am cerut un lucru: ori pleci de tot și nu te mai întorci, ori rămâi și nu mai pleci. Ai ales tot timpul calea cea de mijloc: nici nu ai plecat, nici nu ai rămas. Ai plecat și ai venit. Ai venit și ai plecat iar. Și asta îți cer și acum… De fapt, îți cer doar atât: să pleci. Restul nu mai contează. Nu mă mai interesează. Nu mă mai interesează nici faptul că, poate, peste timp te vei întoarce. Nu vei mai fi ‘bine venit’-ul care erai odată.
Te voi ajuta mereu, mereu voi fi alături de tine. Îți promit! Dar atât, în fața mea vei fi un străin, cum ai fost și la început, înainte să te cunosc, înainte să te iubesc. Mai străin decât atunci. Așa cum mă mint că ești și acum. Străinul meu bine cunoscut. Atât de bine te cunosc. Îți cunosc gândurile, replicile, gesturile… tot. Două lucruri nu le înțeleg, nu le știu și nu le cunosc la tine: de ce ai făcut asta, de ce ai jucat teatru aproape trei ani de zile… Și de ce nu te oprești, de ce continui asta… Cu pași mărunți și cu lacrimi în ochi îți spun ultimul ‘Mi-e dor’, ultimul ‘Îmi lipsești’ și ultimul ‘Te iubesc’ spuse din toată inima. Adio. Mi-e dor. Îmi lipsești. Te iubesc. De tine. Foarte mult. Enorm.”
Sursa: devorbacutine.eu
Autor: N.
- Published in Povestea zilei
A sărit în mare să salveze o mamă şi pe copilul ei. Ce s-a întamplat cu bărbatul care a pus viaţa aproapelui pe primul loc
A sărit în mare să salveze o mamă şi pe copilul ei. Ce s-a întamplat cu bărbatul care a pus viaţa aproapelui pe primul loc
O lectie despre sacrificiu…
Un turist a sărit în mare ca să salveze o femeie, însă a fost răpus de valurile înalte şi curenţii puternici. Adrian Ciurean şi-a sacrificat ieri propria viaţă, pe plaja din Mangalia, pentru a salva o femeie şi pe fiica acesteia din valurile înalte care ameninţau să le înghită. Un gest de sacrificiu pentru o femeie care s-a făcut nevăzută odată ajunsă la mal.
Femeia intrase în apă cu fiica de numai câţiva ani, deşi era steag roșu și înotul era interzis.
Şaisprezece oameni au sărit în apă, în ajutor, după ce aceasta a nesocotit pericolul şi a intrat în marea furioasă la Mangalia, împreună cu fiica ei .
Cele două au ajuns tefere la mal, însă un turist care era în concediu cu soţia şi copilul a fost luat de valuri.
Adrian Ciurean, din județul Argeș, se repezise să le salveze, iar când să fie adus şi el pe mal, nu a mai avut putere să se ţină de salvamar şi a fost târât de curenţi în larg, potrivit Digi24.ro
„Unul dintre bărbaţi s-a ţinut de tubul meu, i-am spus nu da drumul la tub sub nicio formă, te ţii strâns de el, eu eram cu caiacul şi vâsleam şi a venit un val foarte puternic, m-a adus 30 de metri de geamandură şi el a scăpat tubul”, a povestit Andrei Joița, salvamar, potrivit Digi24.ro.
Când s-a văzut în siguranţă, femeia care intrase cu copilul în marea periculoasă a dispărut. În urma ei, scanfandrii de la Situaţii de Urgenţă au continuat să îl caute pe unul dintre bărbaţii care a înfruntat primejdia ca să o salveze.
Pe urmele lui au pornit scafandrii, care nu au însă nicio veste pentru familia lui. După opt ore de căutări, operațiunile au fost oprite după 7 seara.
Trupul neînsufleţit al lui Adrian a fost descoperit, în această dimineaţă, în jurul orei 05.00, pe plajă, la numai câţiva metri de locul în care a salvat două vieţi, notează Observator.tv.
Oamenii care se aflau pe plajă au sunat la numărul unic de urgenţă 112, iar un echipaj medical a sosit la faţa locului şi au constatat decesul bărbatului. Trupul neînsufleţit a fost transportat la morga din Mangalia.
Din nefericire, el a murit, iar femeia salvată de el s-a făcut nevăzută în momentul în care s-a văzut în siguranţă pe mal.
- Published in National