Primăria Iași a emis documentul necesar cerut de Ministerul sănătății pentru Spitalul Regional de Urgență
Documentul emis de Primăria Iaşi era necesar înaintea întocmirii studiului de fezabilitate de către Ministerul Sănătăţii.
Municipalitatea a emis un certificat de urbanism necesar proiectului de construire pentru Spitalul Regional de Urgențe (SRU) în Moara de Vânt. Actul urbanistic (numărul 2898/2017) a fost eliberat la începutul lunii septembrie, documentul fiind solicitat de Ministerul Sănătăţii (MS), în scopul întocmirii studiului de fezabilitate. Odată ce va fi realizată această documentaţie, proiectul SRU va intra într-un stadiu avansat de implementare, fiind posibilă lansarea licitaţiei de lucrări. Fondurile, estimate la circa 150 milioane euro, sunt asigurate din surse europene nerambursabile, de către Guvern, şi din credite contractate la instituţii financiare internaţionale.
Pentru realizarea SRU, Primăria Iaşi a pus la dispoziţia MS o suprafaţă de 12 hectare în zona centrală a platoului Moara de Vânt. Accesul principal la amplasament va fi printr-o arteră de circulaţie nouă care va lega SRU de bulevardul C.A. Rosetti / DN 24. Conform calendarului de implementare stabilit de autorităţi, studiul de fezabilitate va fi finalizat şi prezentat public în luna octombrie 2018. Ulterior, va fi lansată licitaţia pentru desemnarea unui constructor, iar lucrările propriu-zise vor începe în toamna anului 2019. Termenul de execuţie este anul 2023, iar orice depăşire va atrage pierderea fondurilor europene. În paralel cu spitalul de la Iaşi, MS va construi astfel de unităţi regionale la Craiova şi Cluj. De menţionat că fiecare spital va fi licitat separat.
Sursa: ziaruldeiasi.ro
Sat din Iași abandonat din cauza drumului prost. Instanțele de judecată vor decide soarta locuitorilor
Un sat din Iași abandonat de localnici. Un drum judeţean, care nu a fost reparat de 25 de ani, goneşte localnicii dintr-o comună din Iaşi. Oameni preferă să se multe în alte zone pentru că s-au săturat să aştepte ca singura cale de acces către oraş să fie reparată. Între timp, instanţa va stabili cine trebuie să reabiliteze şoseaua.
Satul Româneşti, situat la 9 kilometri de oraşul Podu Iloaiei, riscă să devină doar un punct pe harta judeţului Iaşi. Tot mai mulţi oameni pleacă din localitate din cauza drumului judeţean, plin de gropi, care leagă localitatea lor de oraş.
„Plec în Germania eu. Săptămâna viitoare vine şi soţia. Nu îţi convine să stai, că nu ai la ce să stai, din cauza drumului, la toate. În special drumul. Toată lumea se plânge, îşi fărâmă maşini”, spune Ciprian Bucur, localnic.
În sat sunt aproape o mie de locuitori, 32% dintre ei vârstnici.
„Casa de alături este una dintre cele 54 de locuinţe care au fost părăsite de-a lungul anilor. Totul este în paragină. Casa, gardul care este rupt şi curtea care a ajuns să fie plină cu buruieni”, relatează Carmen Ciocan, reporter Digi24 Iaşi.
„Satul este îmbătrânit, vin copiii să vadă părinţii şi fărâmă maşinile. Mulţi au venit până în Podu. Şi-au lăsat maşinile undeva şi au venit cu ocazie”, spune o localnică.
„Pe unde să zburăm? Avem altă şansă? Ocolim. Pe câmpuri mergem ca să nu mai venim pe aici”, adaugă un șofer.
Citește și Comuna din judeţul Iași unde nimeni nu primește ajutor social și nu există șomeri
Autorităţile locale spun că după Revoluţie una din şapte familii a părăsit localitatea.
„Este o zonă condamnată de acest drum, de faptul că drumul nu permite accesul către oraş. Vreau să vă spun că toţi cei care trebuie să aducă mărfuri în sat mereu spun: „A, Româneşti? Costă mai mult cu 20 de lei””, spune Ioan Stegariu, primarul comunei Româneşti.
Pentru că nimeni nu vrea să îşi asume responsabilitatea reparării drumului judeţean 282 D, primarul oraşului Podu Iloaiei a dat în judecată Consiliul Judeţean Iaşi.
„Consider ca acest tronson de drum trebuie să îl facă orașul, mai ales că județul i-a dat bani pentru el”, declara fostul director al Direcţiei de Drumuri Judeţene Iaşi.
„Să se uite bine pe documentul pe care l-a trimis şi l-a primit de la noi, au dat două miliarde pentru drumuri comunale. Am acţionat în instanţă”, spune Constantin Istrate, primarul oraşului Podu Iloaiei.
Procesul care va decide soarta drumului judeţean dintre Româneşti şi Podul Iloaiei este programat luna aceasta.
Sursa: digi24.ro
- Published in Local
Iaşul sau Iaşiul? – o dispută lingvistică istorică între nordul şi sudul ţării, tranşată de specialişti după principiul „uzul face norma“
Iaşul sau Iaşiul? – o dispută lingvistică istorică între nordul şi sudul ţării, tranşată de specialişti după principiul „uzul face norma“
Cum se pronunţă articulat corect numele oraşului Iaşi s-a transformat de-a lungul timpului într-un „război“, purtat la nivel popular şi chiar academic, între moldoveni şi dâmboviţeni. Lingviştii consultaţi de „Adevărul“ au încercat să tranşeze disputa.
Atât normele academice în vigoare, cât şi scrierea folosită în sudul ţării favorizează, pentru articularea hotărâtă la cazul nominativ, varianta „Iaşiul”.
„Unele substantive proprii pluralia tantum manifestă tendinţa de refacere a unei forme de singular (marcate de articolul definit), adecvate specificului individualizator al numelor proprii: Bucureştiul/Bucureştii, Iaşiul/Iaşii, Paştele/Paştii etc. […]”, este menţionat în Gramatica Academiei, 2005, vol. I, p. 123.
Cu toate acestea, majoritatea moldovenilor consideră o blasfemie folosirea altei variante de articulare, în afară de „Iaşul”. Cei mai importanţi lingvişti din Capitala Moldovei concordă în argumentaţii potrivit cărora „revolta” populară locală este justificată.
Pentru a explica de ce privilegiază varianta „Iaşul”, lingvistul Stelian Dumistrăcel, profesor universitar doctor în cadrul Departamentului de Jurnalistică şi Ştiinţele Comunicării de la Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi şi şef al Departamentului de Dialectologie din cadrul Institutului de Filologie Română „A. Philippide”, filiala Iaşi, citează un principiu enunţat de marele lingvist român Eugen Coşeriu:
„În lingvistică, vorbitorul este măsura tuturor lucrurilor. Lingvistul nu trebuie să uite niciodată că limbajul funcţionează prin şi pentru vorbitori, nu prin şi pentru lingvişti”.
„Din cauză că localnicii (ca toţi moldovenii) nu pronunţă «înmuiată» (nici) consoana ş, forma curentă în vorbire este Iaş (deşi se scrie Iaşi). Pornind de la pronunţie, în scriere, forma articulată a devenit Iaşul, ca în numele revistei «Iaşul literar».
Cînd, recent, pe afişe diverse apare Iaşiul (… ospitalier, să zicem), lumea culturală din capitala Moldovei protestează ca la o anomalie!“, scrie profesorul Stelian Dumistrăcel într-un articol publicat în nr. 178, ianuarie 2014, al revistei „Timpul”.
Cercetătorul ieşean constată, cu umor fin, că niciun moldovean autentic nu s-ar încumeta să scrie sau să pronunţe „Iaşiului”. Aceasta deoarece i s-ar părea că seamănă cu dâmboviţenii care pronunţă şiah în loc de şah.
„Iată şi alte enunţuri cu aceeaşi formă: «Sărbătorile Iaşului 2013»; printre manifestări, «Noaptea albă a Iaşului»; s-a publicat şi «Harta Sărbătorilor Iaşului», după cum a existat şi «Spotul oficial al Sărbătorilor Iaşului».
Dar, în textul ştirilor despre oraşul nostru publicate în ziare din Bucureşti, vom întîlni curent forma de genitiv Iaşiului, ca şi cum ni s-ar corecta o anumită greşeală (de tipul copil, nu copchil)”, adaugă Stelian Dumistrăcel în articolul din revista „Timpul”.
Este „corectă” forma Iaşul sau Iaşii?
Cea de-a doua formă este cea originară, reprezentînd echivalarea în limba română a formei gramaticale ce apare în documentul primei atestări a numelui, redactat în slavonă, datînd din 1408. De altfel, aşa se scria pînă în secolul al XIX-lea.
„Cităm cîteva titluri de notorietate, ale lui Alecsandri, „Iaşii în 1844, o fiziologie”, şi Iaşii în carnaval (1845), o comedie, sau „Magaziile (magazinele) Iaşilor” , o prezentare de factură publicitară a lui C. Negruzzi (1846).
„Astăzi, istoricii şi oamenii de cultură inspiraţi de aceştia susţin folosirea exclusivă a formei Iaşi, pe care mai ales primii o promovează şi în titluri de opere”, mai scrie Stelian Dumistrăcel în „Timpul”.
Cu toate acestea se pot constata şi uşoare forme de incoerenţă discursivă apărute în scrierile unor oameni de cultură ieşeni.
„Tradiţia culturală este păstrată şi de titlul albumului semnat de Valentin Ciucă, „Iaşii, între medieval şi modern” (2008), dar, culmea ironiei, apariţia editorială a fost anunţată şi comentată în ziare sub enunţul „Manual de iubit Iaşul”! Diferite oscilaţii sînt prezente şi în titlurile cărţilor unui monograf sui-generis al oraşului, Ion Mitican:
„Cu Mihai Eminescu şi Ion Creangă prin Tîrgul Ieşilor” (1990), „Cu Iaşii mînă-n mînă” (1997, în colaborare cu C. Ostap), dar „Iaşul între adevăr şi legendă” (2000, cu acelaşi colaborator), după cum emisiunea unui post de televiziune avîndu-l ca invitat pe I. Mitican era titrată „Iaşul lui Mitican”.
„Aşadar, astăzi, Iaşii, ca nume al oraşului, pare să reprezinte o formă uşor arhaică, respectiv o selecţie şi o preferinţă de coloratură elitistă”, comentează Stelian Dumistrăcel.
- Published in Local
Esplanada Elisabeta din Iași, locul instabil care-și amenința continuu locuitorii
Esplanada Elisabeta din Iași, locul instabil care-și amenința continuu locuitorii, denumește zona de trecere dinspre bulevardul Copou spre Gară. Zona a fost în trecut una din problemele Iaşului, însă a fost transformată în monument istoric după amenajarea ei şi transformarea într-un loc de promenadă.
Râpa Galbenă, căci așa o știu toți, este inclusă pe Lista Monumentelor Istorice din 2004 şi este unul dintre puţinele obiective istorice a căror renovare s-a încheiat chiar mai devreme de termenul stabilit. Nu cu foarte mult înainte de termen (2 săptămâni), însă la timp ca 2007 să găsească zona cu un nou aspect. Zona a purtat în trecut denumirea de „Esplanada Elisabeta”.
În perioada în care amenajarea punctului de trecere între Copou şi stradă Gării au fost finalizate (1900), era la modă că străzile să poarte nume princiare. Astfel, „autorităţile au zis străzii ce venea dinspre Păcurari: „Regina Elisabeta”, esplanadei „Principesa Maria” iar bulevardului spre gara „Ferdinand”. Era modul ieşenilor de a-şi aminti de Casă Regală a României.
În locul actualelor corpuri ale Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” şi a căminului Akademos, pe aripa stânga a esplanadei se înalta hotelul Bejan. Construcţia inginerului Grigore Bejan era una modernă şi foarte bine amplasată din punctul de vedere al peisajului.
Vederea către Gara, într-o perioada în care pe partea dreapta a străzii era amenajată o grădina publică, asigura o privelişte frumoasă pentru turiştii găzduiţi de hotel. În plus, amplasamentul era unul central, de unde se putea ajunge cu uşurinţă în orice alt punct de atracţie al Iaşului.
Înainte de amenajare, Râpă Galbenă era un loc instabil care-şi ţinea continuu sub ameninţare „chiriaşii”. Aici se întâlneau izvoarele care coborau de pe Copou în drumul lor spre Bahlui, iar umiditatea făcea că alunecările de teren să fie obişnuite.
Spaţiul a fost amenajat în vremea pe cînd primar al Iaşului era Alexandru Bădărău. Construcţia care mai poate fi văzută şi azi a fost realizată pe la 1898-1900 şi da, încă şi acum, la aproape un secol de la realizarea ei, o pregnantă impresie de monumentalitate.
Înainte că Rîpă să fie amenajată, aici „funcţiona” o „lutărie”, un loc de unde olarii şi constructorii din zona se aprovizionau cu lut galben. Aşa se şi explică denumirea locului, transmisă din generaţie în generaţie pînă azi.
Tot pe la Esplanada Elisabeta treceau odinioară şi „apării”, cei care, înainte de 1909, cînd s-au încheiat lucrările de alimentare a oraşului cu apă de la Timisesti, aprovizionau zilnic Iaşul cu preţiosul lichid. „Apării” cărau apă cu sacaua, aşa cum se practică în întregul Orient.
Aceştia erau, de regulă, oameni foarte săraci, singură marfă pe care şi-o puteau permite spre vînzare fiind indispensabilă apă. Iniţial esplanada Elisabeta construită în partea superioară a Râpei Galbene oferea o imagine asupra palatului veneţian al Gării din Iaşi şi asupra Vămii Vechi şi Antrepozitelor ce au fost de asemenea construite la sfârşitul secolului 19.
Cel care a venit cu ideea asanării zonei a fost primarul Neculai Gane. Acesta dorea modernizarea oraşului şi a contractat chiar şi o firma din Londra specializată în asfaltări. Punerea în practică a ideii primarului a întâmpinat atât dificultăţi tehnice (izvoarele subterane şi construirea unei canalizări speciale cu deversare în Bahlui), economice, cât şi politice.
- Published in Cultură
Record de nașteri într-o singură zi, la Iaşi
Record: 37 de copii născuţi într-o singură zi la maternitate, la Iaşi.
În mod surprinzător, marea majoritate a nașterilor au fost pe cale naturală.
La Maternitatea „Cuza Vodă“, cea mai mare din Moldova, s-a înregistrat zilele trecute un număr record de naşteri într-o singură zi, venind pe lume 37 de copii.
Potrivit reprezentanţilor unităţii medicale, numărul de naşteri înregistrat pe data de 5 septembrie reprezintă un record al anului 2017. Din cei 37 de copii, 20 sunt băieţi, iar 17 sunt fete, fiind vorba de copii sănătoşi, naşterile decurgând normal.
26 nașteri naturale și 11 nașteri prin cezariană.
Conducerea maternităţii pune acest număr mare de naşteri pe seama adresabilităţii în creştere pe care o înregistrează, fiind o unitate medicală regională de nivel III, unde cazurile complexe au şanse mai mari de supravieţuire, beneficiind de îngrijire de specialitate. „Este o bucurie pentru noi să avem un număr atât de mare de naşteri într-o singură zi, mai ales că am observat că maternitatea noastră are o adresabilitate foarte mare, fiind cel mai mare spital de acest nivel din Moldova.
Credem că adresabilitatea în creştere se datorează şi faptului că oferim servicii medicale de calitate, cu personal medical cu experienţă. De asemenea, surprinzător este şi faptul că majoritatea naşterilor au fost naturale, în număr de 26, restul de 11 fiind copii aduşi pe lume prin cezariană“, a precizat ec. Robert Dâncă, managerul Maternităţii „Cuza Vodă“. Două cazuri din cele 37 au reprezentat transferuri de la alte unităţi sanitare, de care s-au ocupat medicii ieşeni de la unitatea medicală menţionată. Anual, aici se nasc aproximativ 6.000 de copii, numărul acestora fiind în creştere din anul 2014. Tot la „Cuza Vodă“, în anul 2005 s-au născut cei mai mulţi copii din România, fiind atunci înregistrate 7.668 de naşteri. Maternitatea a devenit unitate regională de nivel III în anul 2002, în cadrul regionalizării privind îngrijirile de obstetrică şi neonatologie, iar din 2004, prin înfiinţarea Centrului Regional de Terapie Intensivă Neonatală, a devenit un centru de referinţă pentru maternităţile din regiunea Moldovei.
sursa: ziaruldeiasi.ro
- Published in Local
IMAGINI ŞOCANTE. Un copil a UCIS şi SPÂNZURAT două pisici: Acest psihopat este în libertate! Share masiv! – FOTO
Gestul unui adolescent a stârnit o revoltă pe internet! Tânărul a ucis şi spânzurat două pisici, după care le-a fotografiat şi a postat imaginile într-un grup al iubitorilor de pisici.
„Ciusca Costi, localitatea Cujmir judetul Mehedinti, acest copil este un psihopat in libertate, daca astazi omoară un suflet nevinovat, pe viitor poate sa devina un criminal cu sânge rece! Politia sa se autosesizeze! Share masiv va rog!”, a scris Maria pe Facebook.
Dacă va fi identificat şi găsit vinovat, tânărul riscă până la şapte ani de închisoare pentru cruzime faţă de animale.
Update
Adolescentului i s-a intocmit dosar penal si a primit amenda maxima prevăzută de lege! Pentru el orice sancțiune este mica!
Costi Grigorie zis Ciusca, satul Aurora, localitatea Cujmir judetul Mehedinti, acest copil este un psihopat in libertate, daca astazi omoară un suflet nevinovat, pe viitor poate sa devina un criminal cu sânge rece! Politia sa se autosesizeze! Share masiv va rog!
https://www.facebook.com/zina.butiuc/posts/1390988231019527
- Published in National
Când i-am plâns lui tata pe umăr și i-am spus că mama nu mi a zis niciodată că mă iubește, tata mi-a răspuns: „Nici mie nu mi-a zis…“
Mama e oncopediatru și profesor universitar, și toată copilăria mea a citit și a scris cărți de medicină, și-a dat doctoratul, a făcut gărzi, a predat, a mers la congrese, i-a tratat pe copiii bolnavi de SIDA, leucemie, cancer, hemofilie, pe care nimeni nu voia să-i trateze, s-a luptat cu un sistem medical defect, cu nepăsarea colegilor ei din spital, cu lipsa medicamentelor și cu moartea.
Eu și mama n-am fost niciodată prietene, n-am fost niciodată la cumpărături de haine împreună, n-am vorbit niciodată despre băieți, n-am avut niciodată secretele noastre și nu ne-am spus niciodată una alteia că ne iubim. Am puține amintiri tandre cu mama și le țin ascunse bine, pentru că intimitatea acestor scene mă rănește și îmi aduce aminte că au fost prea puține.
Mama îmi împletește părul după baie, deși sînt adolescentă și între noi mocnește o puternică ostilitate. Mama rîde și cînd rîde e frumoasă, îi dispar venele umflate de pe frunte, face gropițe în obraji și, pentru scurt timp, apartamentul întunecat din Craiova se luminează. Mama curăță o gutuie și o mîncăm în pat, sub plapumă. E singura dată cînd îmi amintesc să fi dormit împreună cu mama, într-o după-amiază de toamnă cînd eu aveam șase sau șapte ani.
Mama a lipsit din copilăria mea. A lipsit fizic, pentru că era închisă la ea în cameră și citea sau scria cărți și articole, era de gardă, era plecată la congrese sau venea tîrziu de la serviciu, mai ales cînd vreunul dintre copiii ei era în stare gravă.
Mama se întorcea din gărzi nervoasă, eram mică și nu înțelegeam ce înseamnă moartea, așa că nu mi-a păsat cînd a strigat la mine – nu mai știu ce prostie făcusem – că i-au murit trei copii în gardă și că numai de tîmpeniile mele nu-i arde acum. Mai tîrziu – eram deja adolescentă – mi-a povestit despre un băiat de șase ani care i a spus că știe c-o să moară și care avea la capul patului cîteva lumînări, pe care le aranjase frumos.
Detaliile acestea mi se par sfîșietoare acum, dar cînd eram mică, fiică de doi medici, nu le înțelegeam. Nu înțelegeam nici ce aveam să aflu abia mult mai tîrziu: că mama e un doctor bun, că și-a dedicat viața unor copii care vin la ea din toate satele din Oltenia cu diagnostice îngrozitoare, că e cumplit să înfrunți nedreptatea, lipsa citostaticelor și disperarea părinților.
Nu înțelegeam de ce mama a sacrificat timpul pe care trebuia să l petreacă cu mine, copilul ei, și l-a oferit altor copii, care au fost mai mult copiii ei decît am fost eu.
Tata a fost cel care s-a ocupat și de mine, și de sora mea, care e cu zece ani mai mare. El ne gătea, făcea curat, spăla vasele, ne dădea bani, ne bătea cu cureaua, vorbea cu noi despre băieți, ne citea jurnalele pe ascuns și mă prindea sărutîndu-mă în fața blocului.
A făcut ce-a putut, n-a știut să fie mai bun, asta ne-a zis o mereu, s-ar fi descurcat mai bine dacă avea băieți, dar pentru două fete n-a fost deloc pregătit.
Eu m-am răzvrătit la 12 ani, am chiulit, m-am certat cu profesorii, am refuzat orice formă de autoritate, am fost exmatriculată, am fugit de-acasă, am fumat, am băut, cred că m-aș fi și drogat dacă se găseau droguri pe-atunci în Craiova.
Cu cît luam mai multă bătaie, cu atît mai furioasă și mai autodistructivă deveneam și cu atît mai multă bătaie luam și cu atît mai tare îmi transformam părinții în dușmani, pînă cînd am crescut, am plecat la facultate la București și între noi a rămas o prăpastie pe care n-am știut niciodată cu ce altceva s-o umplem în afară de reproșuri.
Mama n-a fost niciodată mulțumită de mine, de notele mele proaste, de muzica pe care o ascultam, de prietenii mei, de felul meu de-a fi. Nici acum, cînd sînt ditamai adultul, nu e mulțumită de mine: trăiesc în concubinaj, m-am mutat într-o autorulotă, nu am nici o intenție să fac copii, sînt jurnalist și iubitul meu e fotograf (ăsta e hobby, nu meserie, zice mama).
Nu m-a alintat niciodată – poate atunci cînd eram mică, dar nu-mi amintesc –, nu m a îmbrățișat niciodată, nu mi-a spus niciodată că sînt cea mai cea. Eram la facultate atunci cînd le-am reproșat că nu mi-au spus niciodată că mă iubesc și de atunci tata a început să scrie la sfîrșitul SMS-urilor „Te iubim! Părinții“.
Am fost o adolescentă – și sînt un adult – cu mari probleme emoționale. Durerea s-a estompat de cînd am început s-o apreciez pe mama profesional, de cînd am văzut-o la spital, printre copiii ei, de cînd i am cunoscut foștii ei pacienți, acum tineri de 20 de ani, care vin uneori s-o viziteze și să-i mulțumească. A meritat sacrificiul, mă gîndesc.
Acum, mama are 71 de ani și nu vrea să iasă la pensie, deși eu, tata și sora mea insistăm, mai ales de cînd a avut un cancer de tiroidă și ne a fost teamă c-o s-o pierdem. Mama nu vrea să se pensioneze pentru că e singura oncopediatră din județ și îi e teamă că dacă pleacă n-o să se mai ocupe nimeni de copiii din Craiova și din împrejurimi, ai căror părinți n-au bani să-i ducă la Timișoara sau la București.
M-am tot gîndit la mama în ultimii ani, am încercat s-o cunosc și s-o înțeleg mai bine. Mama s-a născut într-o familie cu zece copii dintr-un sat din Argeș. Bunicul meu a fost preot și mama a mers la liceu la Cluj și la facultate la București – la Pitești n-a intrat la liceu pentru că nu era „de origine sănătoasă“, așa că a plecat din județ, să i se piardă urma.
A trăit în cămine, cu bani puțini, departe de părinții ei și de casă de cînd avea 14 ani. A învățat cu îndîrjire, iar școala și Facultatea de Medicină au fost cele mai importante lucruri pentru ea. Avea note excepționale și ar fi putut rămîne în București, la Institutul Fundeni, dar s-a măritat și l-a urmat pe tata, care prinsese un post într-un sat din Dolj.
Mama s-a născut în 1946 și s-a măritat în 1970. Era o vreme în care femeile trebuiau să se mărite și să facă copii, acesta era rostul lor, iar mama a făcut lucrurile pe care trebuia să le facă o femeie. Nici nu i-ar fi trecut prin cap că ar putea să se ocupe doar de medicină, să trăiască în concubinaj sau să aleagă să nu aibă copii.
Lucrurile acestea trebuiau făcute, bunicul meu, preot, ar fi fost nemulțumit altfel, colegii, oamenii ar fi judecat-o. Așa că mama s a măritat și a făcut două fete, dar întotdeauna medicina a fost mai importantă decît familia ei. Cînd i-am plîns lui tata pe umăr și i-am spus că mama nu mi a zis niciodată că mă iubește, tata mi-a răspuns: „Nici mie nu mi-a zis niciodată că mă iubește“.
- Published in National
Centrul Mobil de Transfuzii de la Iaşi, de 900.000 lei, menit să deservească Moldova, zace nefolosit… De ce?
Autocarul de 900.000 de lei al Centrului Mobil de Transfuzii Iaşi are doar 153 de ore de funcţionare şi a fost folosit ultima dată în iunie 2016, deşi când a fost dat în folosinţă, în 2011, se spunea că trebuia să deservească toată zona Moldovei.
Centrul mobil de transfuzii în România
În 2010, Ministerul Sănătăţii a achiziţionat cinci autocare complet echipate pentru recoltarea de sânge. Acestea trebuiau să fie folosite într-un parteneriat cu Institutul Naţional de Hematologie şi Societatea Română de Cruce Roşie. Fiecare dintre autocare a costat 900.000 şi are o sală de aşteptare, unde donatorii completează un formular, o sală de consultaţii şi un mini laborator unde se testează glicemia şi hemoglobina, două paturi pentru recoltare şi un spaţiu în care cei care au donat beau un suc sau un ceai.
Unul dintre autocare a ajuns la Iaşi, în 2011. De atunci, Centrul Mobil de Recoltare de Sânge a fost folosit doar de câteva ori, respectiv a funcţionat doar 153 de ore.
Autocarul este parcat în curtea Detaşamentului 2 de Pompieri Iaşi, de unde a plecat ultima dată în iunie 2016, când angajaţii Centrului de Transfuzii Iaşi s-au mobilizat pentru a recolta sânge în afara sediului de Ziua Mondială a Donatorului de Sânge.
Citește și Iaşiul a rămas finalist în cursa pentru titlul de Capitala Tineretului din România
Personalul insuficient este unul dintre motivele pentru care autocarul nu este folosit mai des.
”Acum lucrăm cu 43% din necesarul personalului, mai ales pe sectorul donatorilor, unde au loc analizele, chestionarele pre-donare şi recoltarea propriu-zisă a sângelui. Noi trebuia să avem şi o echipă de recoltare mobilă, care echipă s-ar fi ocupat de acele recoltări cu autobuzul, unde sistemul de donare este altul, acolo nu se oferă tichete. Din cauza lipsei acestei echipe de recoltare mobille – un medic şi trei asistenţi – recoltarea nu se pot face decât cu totul excepţional, o singură dată pe an, de Ziua Donatorului de Sânge, ceea ce este foarte puţin”, a declarat Mihaela Vatamanu, medic la Centrul de Transfuzii Sanguine Iaşi.
Centrul de Transfuzii Sanguine Iaşi are 32 de angajaţi, dintre care doar 10 lucrează direct cu donatorii.
Centrul Mobil de Transfuzii nu are nici şofer. Ultima dată când a fost folosit a fost condus de un şofer de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă din Iaşi, care s-a oferit din timpul său liber să ducă autocarul până în judeţul Neamţ. Însă numărul de recoltări de la o astfel de deplasare este foarte mic, pentru că în protocolul de funcţionare este specificat faptul că cei care vin să doneze la acest centru mobil nu primesc cele şapte tichete de masă pe care le-ar primi la sediu.
Materialele necesesare donării trebuiau asigurate de către Ministerul Sănătăţii, iar costurile legate de maşină ar trebui să fie acoperite de către Crucea Roşie.
În plus, maşina nu poate părăsi parcarea Detaşamentului 2 de Pompieri Iaşi, pentru că are şi ITP-ul şi asigurarea expirate.
sursa: mediafax.ro