O ieşeancă a suferit două transplanturi de rinichi. Unul dintre organe l-a primit în urmă cu aproape 15 ani, de la sora ei. Medicii au decis să-i lase şi rinichii bolnavi, care în timp s-au atrofiat. La sfârşitul anului trecut a mai suferit un transplant, deoarece rinichiul primit în 2002 nu mai era acceptat de organism.

De Ziua Mondială a Rinichiului, doi ieşeni ce au avut şansa la o viaţă normală după ce au primit unul sau doi rinichi de la un donator, povestesc ce presupune perioada de după transplant şi cât de mult contează să existe cineva care să te salveze de chinuitoarele şedinţe de dializă, care te leagă de patul de spital de mai multe ori pe săptămână, timp de câteva ore.

Dana Botezatu a trecut prin două intervenţii de transplant, una la Spitalul „Dr. C.I. Parhon“ din Iaşi, în anul 2002, când a fost a 21-a persoană transplantată în acest centru, iar a doua la Cluj, de curând, la finalul anului 2016. În momentul de faţă trăieşte cu patru rinichi, dintre care doar unul funcţional, după ce medicii au decis ca după ambele transplanturi să îi lase şi rinichii bolnavi, care în timp, fiind nefolosiţi, s-au atrofiat.

Totul a pornit de la vârsta de 29 de ani, când a fost diagnosticată cu glomerulonefrită cronică, o afecţiune care conduce la insuficienţă renală cronică. Primul transplant a avut loc în urmă cu 15 ani, la un an după ce a fost diagnosticată, moment în care a primit şansa la o viaţă normală datorită surorii sale care i-a donat organul de care avea nevoie.

„Mer­geam de două ori pe săptămână să fac hemodializă, timp de cinci ore, marţea şi joia. Joia era cel mai greu, pentru că terminam la ora două noaptea. Să stai cinci ore nemişcat nu este foarte confortabil, deşi condiţiile din spital erau foarte bune, puteai să te uiţi la televizor sau să citeşti. Apoi, am aflat că am nevoie de un rinichi nou“, rememorează femeia.

Atunci a făcut timp de şase luni dializă, până când a aflat că este compatibilă cu sora ei. Iniţial, au făcut analizele părinţii săi, însă s-a renunţat la idee având în vedere că erau mai în vârstă. A primit rinichiul de la sora ei, chiar în ziua în care împlinea 30 de ani, cu gândul că va putea duce din acel moment o viaţă normală şi lipsită de griji, lucru care a durat 14 ani.

„A acceptat ideea din prima, chiar dacă acest lucru presupunea să nu mai poată avea copii. M-am gândit şi la situaţia în care aş fi avut un copil, asta în condiţiile în care aş fi reuşit să duc sarcina, dar ar fi apărut complicaţii care nu aş fi vrut să îl afecteze pe copil în viitor, astfel că amândouă am rămas fără copii“, spune Dana.

Problemele care au condus la cel de-al doilea transplant au început să apară 14 ani mai târziu, în 2016, când Dana Botezatu a început să se simtă tot mai rău, funcţia rinichiului începând să fie diminuată încă de la începutul anului. S-a înscris pe listele de aşteptare de la Iaşi, însă a încercat şi la Cluj, de unde a şi venit soluţia salvatoare. După 15 şedinţe de dializă, pe data de 20 oc­tombrie aceasta primea un nou rinichi, cel de-al doilea.

„După prima operaţie, timp de 14 ani totul a fost bine, însă la un moment dat am început să mă simt tot mai rău. Concret, anticorpii au atacat rinichiul de la sora mea, iar organul a fost respins de către organism. M-am înscris pe listele de aşteptare de la Cluj, urma să mă înscriu şi la Bucureşti. La Iaşi este mai complicat, întotdeauna atunci când este o prelevare rămâne un singur rinichi, celălalt fiind trimis la Bucureşti. Din punctul meu de vedere, ar trebui să rămână amândoi aici, Moldova fiind o regiune destul de mare“, a precizat Dana Botezatu.

Un tânăr aflat în moarte cerebrală i-a salvat viaţa

Vasile Budăi este un alt ieşean care a fost diagnosticat cu insuficienţă renală în 2004, iar după doi ani medicii i-au spus că este necesar transplantul. Donatorul său a fost un tânăr aflat în moarte cerebrală în urma unui accident, despre care nu a putut să afle mai multe detalii, însă căruia îi este mereu recunoscător. Părinţii acestuia nu au dorit să se ştie prea multe, ci să rămână gestul care i-a adus şansa la o viaţă normală.

„Eram înscris pe listele de aşteptare la Iaşi, dar eram şi la Cluj. Când mi s-a spus de la spital că s-a găsit un rinichi compa­tibil, am aflat că mai sunt alte două persoane, însă am avut norocul să fiu eu“, povesteşte acesta.

Bărbatul îşi aminteşte cum, înainte de a avea un rinichi nou, se lupta zi de zi cu o oboseală accentuată şi cu stare de rău, care începea de dimineaţă şi îl împiedica să lucreze. Fiind inginer, avea nevoie ca mintea să îi fie limpede şi să poată funcţiona la capacitate maximă, lucru care a fost posibil abia după transplant. De curând, în luna noiembrie a anului trecut, a împlinit 10 ani de când trăieşte cu rinichiul care l-a salvat de dializă.

„Sunt bine în general, cu o uşoară pro­blemă de la medicaţia pentru imunosupresie pe care trebuie să o urmez după transplant, am un început de diabet pe care trebuie să îl ţin în frâu. Sunt conştient că trebuie să fac poate mai multă mişcare“, spune bărbatul.

Medicii de la Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon“ susţin din nou dorinţa ca, în urma prelevării de organe, ambii rinichi să poată rămână la Iaşi, unde există sute de pacienţi pe listele de aşteptare şi unde există şi capacitatea necesară pentru cele două intervenţii.

„Pacienta a revenit pe dializă timp de 15 şedinţe până a primit noul organ, pentru că rinichiul nu mai funcţiona. În medie, durata de supravieţuire a transplantului este de opt-nouă ani. Având în vedere că există o listă de aşteptare care nu este doar pentru un anumit centru, şansa pacientei a fost să fie chemată la Cluj şi să se facă mai repede transplantul. Existau într-adevăr mai multe şanse dacă ambii rinichi ar rămâne la Iaşi, ne-am dori acest lucru, deoarece avem atât capacitatea necesară, cât şi un număr mare de pacienţi pe lista de aşteptare şi este păcat ca atunci când se face o prelevare din zona noastră să nu îi putem transplanta pe amândoi“, a precizat dr. Ionuţ Nistor, medic specialist nefrologie şi purtător de cuvânt al unităţii medicale.

 Continuarea AICI >  Povestea uluitoare a ieșencei cu patru rinichi <

Citește și  O formă rară și agresivă de CANCER, tot mai întâlnită la Iași