Doi ieseni au murit in strada. Unul dintre ei a fost resuscitat, fara succes, de o femeie
Doi bărbaţi au fost găsiţi pe stradă fără suflare. Martorii au încercat să le ofere ajutor şi au chemat echipaje medicale să-i salveze.
Doi bărbaţi au murit pe stradă în municipiul Iaşi. Joi, 18 ianuarie, două echipaje medicale – unul de la Ambulanţa Iaşi şi altul de la SMURD Iaşi – au intervenit să salveze doi bărbaţi găsiţi inconştienţi în zone diferite din oraş.
Un bărbat a fost găsit inconştient într-o scară de bloc din zona Podul de Piatră. Locatarii au sunat la 112 şi astfel la locul solicitării a intervenit un echipaj cu medic de la Ambulanţa Iaşi. Potrivit reprezentanţilor serviciului, bărbatul era mort de câteva ore.
„Serviciul de Ambulanţă Judeţean Iaşi a fost solicitat să intervină în zona Podul de Piatră pentru un pacient inconştient. A fost dirijat un echipaj medical de urgenţă cu medic, care la locul solicitării a găsit un bărbat în vârstă de 68 de ani, decedat de cel puţin trei ore. Bărbatul prezenta o hemoragie digestivă superioară, cu vărsătură de sânge. Medicul a constatat decesul, fiind anunţată Poliţia şi Medicina Legală pentru cercetări”, a arătat asistentul medical Nicolai Pralea, purtător de cuvânt al Ambulanţei Iaşi.
Al doilea bărbat decedat a fost găsit pe strada Sărărie, în zona cartierului Copou. Potrivit reprezentanţilor SMURD, până la sosirea echipajului medical, o ieşeancă a acordat primul ajutor victimei prin efectuarea de compresii toracice.
„Bărbatul în vârstă de 70 ani a fost găsit pe stradă, în stop cardio-respirator instalat. Resuscitarea victimei a fost începută de o doamnă în trecere şi continuată de SMURD, apoi de medicul de gardă în spital. S-au efectuat manevre de resuscitare timp de o oră, dar fără răspuns. Bărbatul nu avea antecedente cardiace cunoscute”, a nuanţat profesorul Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD.
sursa: adevarul.ro
- Published in Local
S-a stins din viata unul dintre cei mai cunoscuti ieseni
Reprezentanții Curții de Apel Iași anunță trecerea în neființă a unuia dintre cei mai cunoscuți judecători ieșeni, pensionat începând cu anul 2012.
Otilia Susanu, fostă președintă a Secției Penale a acestei instanțe, a murit. „Colectivul Curții de Apel Iași este alături de doamna judecător Claudia-Antoanela Susanu, în aceste clipe de grea încercare cauzată de încetarea din viaţă a mamei sale, doamna Otilia Susanu, fost judecător și președinte al Secției penale din cadrul Curții de Apel Iași, și transmite sincere condoleanțe familiei îndoliate. Dumnezeu să o odihnească!”, au anunțat reprezentanții instanței ieșene.
sursa: ziaruldeiasi.ro
- Published in Local
Un copil de două luni din localitatea Ciurea a murit după slujba de botez. Cauzele decesului nu au fost încă stabilite
Copilul nu s-a simțit bine pe tot parcursul slujbei religioase
O familie din localitatea Ciurea a venit la biserică pentru a-şi boteza copilul în vârstă de două luni. Acestuia i s-ar fi făcut rău în timpul slujbei, anchetatorii susţinând că micuţul a plâns pe tot parcursul slujbei de botez.
Mama copilului i-a dat să mănânce, ceremonia religioasă a continuat, iar băiatul a fost scăldat în cristelniţă, potrivit tradiţiei.
Când a fost scos din apă însă, părinţii copilului au constatat că micuţul nu mai respira, moment în care au fost începute manevrele de resuscitare. A fost chemată apoi o ambulanţă, care a dus copilul la Spitalul ”Sfânta Maria” din Iaşi. Bebeluşul a murit însă la spital, iar poliţiştii au pornit cercetări în acest caz.
Nu se cunoaște cauza exactă a decesului încă
„Va fi efectuată necropsia, în urma căreia vor fi stabilite cauzele decesului. Nu se poate spune deocamdată că moartea a survenit prin înec, în momentul în care a fost introdus în cristelniţă. Asta se va stabili în urma necropsiei. Am început cercetări în acest caz”, a declarat luni, pentru News.ro, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Iaşi, Anca Vâjiac.
sursa: digi24.ro
UPDATE:
În urma efectuării necropsiei bebeluşului în vârstă de două luni, mort după botez, a fost stabilit că micuţul a făcut stop cardiorespirator, după ce s-ar fi înecat cu lapte. Citește continuarea pe mediafax.ro
- Published in Local
Moartea elevului ieșean de la Mănăstirea Putna – Suspiciuni, discuții, anchete și dosar penal
Sebastian Lungu a mers la Mănăstirea Putna pentru a munci, înainte de hramul celebrat pe 15 august
Sebastian avea 17 ani și era elev al Seminarului Teologic de la Iași. Tânărul a decis să meargă la Mănăstirea Putna pentru a munci în lăcașul de cult. La 1 august, băiatul începuse la mănăstire un program de „formare morală și în plan social” pentru care a semnat și un contact de voluntariat valabil in perioada 1-31 august.
Un fost elev care a muncit, de asemenea, la mănăstirea în cauză, a precizat pentru Adevărul faptul că e o practică uzuală ca tineri din toate colțurile Moldovei, mulți dintre ei minori, să meargă la mănăstire pentru a lucra contra cost. Teoretic, muncitorii de ocazie sunt supravegheați de un călugăr, care le împarte sarcinile și care trebuie să se asigure că elevii le duc la bun sfârșit.
Sebastian a fost repartizat la muncă în pivniţă, unul dintre locurile unde sarcinile fac parte din categoria celor foarte grele, conform spuselor aceleiași surse. Băiatul trebuia să ajute la căratul navetelor, a sacilor de alimente etc. Tineri apropiaţi cazului spun că pe 11 august, în jurul prânzului, atunci când a avut loc accidentul, Sebastian se afla în pivniţă când s-ar fi lovit de liftul care face legătura între respectivul beci şi bucătărie.
După investigarea amănunțită a cazului, constatările finale arată astfel:
„În data de 11 august 2017 împreună cu alte persoane, acesta (n.r. Sebastian Lungu) a desfăşurat activităţi gospodăreşti la beciul mănăstirii unde este montat un sistem tip lift de urcare a alimentelor din beci în bucătăria acesteia. Acest sistem tip lift este confecţionat dintr-un cadru metalic cu podea, fără pereţi laterali şi este acţionat electric, urcând un singur nivel.
În jurul orelor 10.00 liftul se afla la nivelul superior şi în care se aflau minorul Lungu Sebastian şi încă doi tineri , acesta fiind acţionat pentru a coborî în beci. Pe timpul coborârii minorul s-a prins cu mâinile de o bară metalică a liftului, în joacă, iar în momentul în care liftul se apropia de sol, l-a prins pe acesta între acea bară metalică de care s-a prins şi o alta, montată în exteriorul liftului”, a precizat procurorul Anca – Clara Panciuc.
Reprezentații mănăstirii au luat problema în propriile mâini
Ulterior accidentului, primul care a intervenit a fost medicul de la Putna. Faptul că în ziua de marți, 15 august, la Putna urma să se desfășoare hramul lăcașului, i-a determinat pe reprezentanții mănăstirii să încerce să nu atragă atenția asupra cazului și să evite mediatizarea lui.
Astfel, au mai transmis sursele apropiate cazului, Sebastian ar fi fost dus în primă fază la o clinică privată şi, ulterior, la Unitatea de Primire Urgenţe de la Spitalul Judeţean Suceava, cu un vehicul al mănăstirii. Potrivit informaţiilor obţinute de „Adevărul” și confirmate de unitățile avizate, cazul nu a fost semnalat, imediat după accident, prin intermediul numărului unic de urgenţă 112.
Tânărul ajunge într-un final la UPU Suceava. Potrivit şefului Unităţii de Primiri Urgenţe (UPU) de la Spitalul Suceava, starea tânărului de 17 ani era deosebit de gravă. Victima nu mai putea vorbi, din cauza traumei cerebrale:
„Pacientul cu traumă este adus în UPU cu mijloace proprii, nu prezintă acte, dar este conştient. Tânărul prezenta un traumatism cranio-cerebral, o echimoză şi traumatism la gât, respectiv afazie, adică nu putea vorbi. Se realizează CT care evidenţiază leziuni cerebrale, se anunţă Poliţia şi se dispune transferul la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi“, a declarat dr. Liviu Cîrlan, şeful UPU Suceava.
La Suceava, medicii au decis că starea băiatului este foarte gravă, concluzionând că este necesar transportul la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi. Aici, Sebastian a murit în cursul zilei de luni, 14 august.
Comunicatul Mănăstirii Putna a apărut la 5 zile de la moarte tânărului
În cursul serii de miercuri, 16 august, reprezentanții Mănăstirii Putna au postat un comunicat pe site-ul instituției. Printre altele, se descrie și momentul în care tânărul s-a accidentat:
„Sebastian Lungu, elev la Seminarul Teologic Iaşi, a venit la mănăstire şi a solicitat să participe o lună la activităţile mănăstirii, semnând contract de voluntariat. Vineri, împreună cu doi colegi, Sebastian a coborât cu un lift de marfă folosit pentru transportul alimentelor în pivniţa mănăstirii. Liftul era gol, coborârea s-a făcut din propria iniţiativă a celor trei tineri şi în absenţa oricărui vieţuitor al mănăstirii, contrar practicii clare de a îndeplini doar sarcinile date de un vieţuitor al mănăstirii şi sub supravegherea acestuia.
Menţionăm că actuala conducere a mănăstirii a interzis din anul 1992 folosirea liftului pentru transport de persoane. În timpul coborârii, Sebastian s-a aplecat dincolo de platforma liftului, a efectuat o mişcare de tracţiune în mâini pe o bară metalică aflată în structura de rezistenţă a coloanei liftului şi a fost prins între această bară şi bara metalică din partea superioară a liftului.
Unul dintre cei doi colegi a observat că Sebastian se află cu gâtul între cele două bare, a strigat la colegul care manevra liftul să oprească, acesta a oprit imediat liftul şi l-a ridicat eliberând pe Sebastian dintre bare. Sebastian Lungu a ieşit din lift ajutat de un alt coleg. Imediat a fost anunţat doctorul Sebastian Cătălin Mircea, călugă (…), care a constatat că tânărul era echilibrat hemodinamic şi respirator. Sebastian Lungu s-a deplasat la spaţiul de cazare, a stat în pat circa 20 de minute, apoi a mers, pe picioarele lui şi a mâncat puţin. În toată această perioadă, a fost însoţit de părintele medic. (…)
La 11.20, ierodiaconul a plecat cu maşina la Spitalul Judeţean Suceava, unde au ajuns la ora 12.45. Tânărul Sebastian Lungu se putea deplasa pe picioare şi era în continuare echilibrat hemodinamic şi respirator. Locul loviturii fiind în zona carotidei, s-a făcut angio-CT, care a evidenţiat carotida comună cu disecţie, dar funcţională.
În jurul orei 15.00 a fost trimis la Spitalul de neurochirugie din Iaşi cu ambulanţa, cu diagnosticul disecţie de carotidă comună stângă. La Iaşi a fost operat în jurul orei 21.00, vineri, 11 august. În următoarele zile, starea lui de sănătate a fost fluctuantă, iar luni, 14 august, tânărul a decedat în spital.
În 11 august, accidentul a fost comunicat de îndată către ITM şi către Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, ca eveniment cu incapacitate temporară de muncă. Pe 14 august, s-a transmis din nou comunicare către ITM Suceava. În momentul de faţă, Parchetul, Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava şi Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor desfăşoară cercetarea evenimentului.“
Într-un cadrul acestui comunicat, conducerea Mănăstirii Putna menționează, de asemenea, și că a ales să nu ofere informații referitoare la moartea elevului Sebastian Lungu deoarece în zilele de 14 și 15 august a fost hramul lăcașului de cult.
ITM a demarat o anchetă
Moartea lui Sebastian naște dubii cu privire la legalitatea muncilor sezoniere sau cu caracter zilnic pe care le prestează elevii și tinerii la mănăstirile din Moldova.
Un actual elev al Seminarului, coleg cu Sebastian, a precizat că ceea ce fac „seminariştii“ la Putna e un fel de „muncă cu ziua în care faci ce ţi se spune“, însă că nimeni nu este obligat să presteze.
„Ei merg acolo să muncească să facă ascultare iar apoi sunt plătiţi, nu e vorba de voluntariat“, a spus elevul.
Reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Suceava au precizat miercuri că la nivelul unității nu au fost sesizări cu privire la munca la negru de la Mănăstirea Putna. Instituția a deschis însă o anchetă după moartea lui Sebastian.
Dosar penal
Procurorii au deschis un dosar pentru ucidere din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate în muncă și nerespectarea măsurilor de securitate și sănătate în muncă în cazul tânărului elev care a suferit accidentul mortal din beciul Mănăstirii Putna.
„Pe rolul unității noastre se află în lucru dosarul nr. 2947/P/2017 , în care se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate în muncă şi nerespectarea măsurilor de securitate şi sănătate în muncă, infracțiuni pentru care la data de 16 august 2017 s-a început urmărirea penală in rem”, a explicat procurorul Anca – Clara Panciuc de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi.
Sursa: Adevarul.ro
- Published in National
Mesajul unei tinere către tatăl ei decedat: „În memoria tatălui meu. Cu drag”
„Să vorbesc despre tatăl meu era, la un moment dat, unul dintre cele mai grele lucruri de făcut, pentru mine. Mai ales pentru că a fost doborât de o boală cruntă și a plecat în altă lume cu foarte mulți ani în urmă, pe vremea în care eu eram o adolescentă parțial necoaptă. În mod special din acest motiv, nu am avut curajul de a-l pomeni decât în prezența unor persoane foarte apropiate mie, deoarece mi se părea că nu se cuvine să vorbesc, cu resentimente, despre un om care a murit. Cu atât mai puțin despre cel care îmi era tată. Dar azi am dobândit deja acest curaj, și uite că îndrăznesc să îmi expun sentimentele, în fața tuturor. Chiar îi dedic aceste rânduri și cred foarte tare că el va citi ce am scris și probabil mă va ierta, pentru că nu îl țin minte ca fiind un om ranchiunos. Pentru ce să mă ierte..? Pentru faptul că eu nu l-am putut ierta multă vreme.
Nu mai fac parte de mult timp din categoria de oameni care se mint singuri și își construiesc imagini false despre ei. Nu mai sunt de mult timp femeia care să strige în gura mare că viața și familia ei sunt perfecte, ca mai apoi să se retragă și să-și trăiasca depresia adâncă și realitatea dureroasă, ferită de ochii lumii. Nu mai sunt ca și acei copii care pretind că familia lor este sau a fost roz, dar ascund de fapt traume importante și lucruri care, deși nu sunt vorbite, s-au înrădăcinat adânc în sufletul lor și mușcă periodic din el. Am pus accentul pe „nu mai sunt”, pentru că am fost și eu așa, cândva. Bineînțeles. Așa cum a fost, măcar o dată în viață, fiecare om de pe acest pământ. Și așa cum sunt, în continuare, cei mai mulți. Dar am avut voința de a învăța și de a evolua. Și am învățat că dacă nu îmi place un lucru din viata mea, dar nici nu intenționez să-l schimb, e mai bine să nu vorbesc deloc despre el, decât să mint și să-l denaturez. Am mai învățat că toți avem dureri nerostite, însă foarte puțini recunoaștem acest lucru. Iar a recunoaște este primul și singurul pas către vindecare.
Tatăl meu nu avea foarte multe dintre darurile pe care le are un om blând. Paradoxal, nu avea nici caracteristicile unui om dur sau agresiv, deși câteodată comportamentul său devenea brutal, în special cu mama. Nu mai vreau să-l judec pentru nimic, am făcut-o destul în sinea mea, iar dacă mama a refuzat mereu să-l judece sau să-l condamne, nu văd de ce m-aș coborî eu mai prejos. Tata avea multe trăsături pozitive. De aceea l-am iubit tare, atunci când l-am iubit. Era un om pe care familia lui se putea baza, muncea mult, era darnic, amuzant, un părinte protector, ne iubea și o iubea pe mama. Așa cum știa și înțelegea el să iubească. Nu a existat o altă femeie pentru el, în familia noastră infidelitatea nu a existat vreodată, iar eu, acum, îi mulțumesc din inimă pentru asta. A fost un om uneori brutal deoarece viața a fost brutală cu el, de multe ori. Nu a știut să o depășească și poate nici nu a avut timpul necesar la dispoziție. Sau dorința. Personal, acum vreau să cred că nu mi-a greșit cu nimic, deși l-am acuzat de multe. Nu m-a lovit niciodată, dar cât a fost lângă mine i-am purtat o frică greu de controlat. Sunetul uneori ca de tunet a vocii lui făcea să mi se înmoaie genunchii, și să încep să tremur. Nu m-a lovit niciodată, nici nu țin minte să mă fi criticat cu adevărat, dar mi-a provocat, indirect și probabil inconștient, lacrimi amare. Îmi pare rău, acum, că nu am reușit să-l cunosc efectiv. Nu am reușit niciodată (eram prea mică) să avem o discuție matură, din care să-i aflu durerile, fricile, frustrările, motivele pentru care uneori se comporta ca un om pe care eu nu-l puteam iubi deloc. Poate l-aș fi putut ajuta. Sau poate nu avea nevoie de niciun ajutor, și m-ar fi ajutat el pe mine.
Încă nu știu unde mă situez azi față de „noi”, cu exactitate, dar știu că mi-am dat toată silința să înțeleg, până am ajuns să admit că nu înțeleg nimic. Nici nu e necesar. Trebuie doar să accept ceea ce a fost și faptul că fiecare om își trăiește viața așa cum crede el că e mai bine. Respect asta în cazul tuturor, regret doar faptul că nu toți au în vedere efectele acțiunilor lor asupra victimelor colaterale, în special partenerul de viață și copiii. Dacă m-aș putea întoarce în timp mi-aș face mai mult curaj, ca să îl intreb tot ceea ce aș vrea acum să îl întreb. Să-i cer explicații și să-l conving să mi le dea. Mi-aș invinge teama și doza aceea nefericită de ‘respect’ care li se implementează copiilor, ca nu cumva ei să își întrebe părinții lucruri care „nu trebuie” întrebate. I-aș atrage atenția spunându-i tare și răspicat că anumite atitudini de-ale lui provoacă durere și că s-ar putea să lase urme pe viață. Și aș cere răspunsuri, insistent. Apoi aș face tot posibilul să mi-l fac prieten, în sensul cel mai real al cuvântului. Nu spun că acest comportament al meu ar da neapărat rezultate pentru că decizia ar fi a lui, în totalitate. Dar știu sigur că sufletul meu s-ar liniști, deoarece e mult mai apăsător să nu pui o întrebare, decât să nu primești un răspuns.
Azi aproape că l-am uitat pe tatăl meu, cel fizic. Nu mai mi-e dor de el, nu-i simt lipsa.. Nu mă condamnați, nu i-am mai văzut chipul de aproape o jumătate din viața mea! Totuși, la el apelez, instinctiv, atunci când sunt singură și mi-e teamă de întuneric sau de orice altceva. Pentru că îmi amintesc cu claritate cum plângea la capul meu, când aveam 17 ani, eram pe patul de spital și era să mor înaintea lui. Îmi amintesc cum fugea către casa bunicilor disperat, cu mine în brațe, atunci când aveam 12-13 ani și mi-am luxat un picior pe deal; fugea de parcă mai aveam câteva minute de trăit. Îmi amintesc cum îmi aducea și mie buchețele mici de flori cu ocazia zilei de 8 Martie, deși abia începusem să merg la școală. Îmi amintesc cum ne cumpăra „ceva bun” sau „ceva frumos” la fiecare primă și salariu, și se prefăcea că nu știe nimic atunci când își lăsa banii pe masă iar eu sustrăgeam o foaie-două, și apăream acasă cu câte-un pumn de gumă Turbo și găinuși din zahăr ars. Sau cum mă trăgea cu sania prin oraș, la insistențele mele, deși era mai multă piatră pe jos decât zăpadă; cum mă purta pe umeri (tot prin oraș) deși eram măricică, dar îmi plăcea să merg „cu căluțu’”. Cum plângea când se certa cu mami și spunea că dacă îl părăsește, el nu poate trăi fără ea. Acest spirit i l-am regăsit, cel care mă îndrăgea tare de tot, pentru că doar acesta a fost mereu spiritul lui. Restul au fost lucruri lumești, care ne înrăiesc pe toți și pe care unii nu reușesc să le domine. Și cred că m-am împrietenit acum cu el, așa cum nu aș fi reușit niciodată înainte. Prin el am învățat poate cel mai important lucru din viață, și promit să nu-l uit niciodată: la un moment dat, fiecare dintre noi va deveni o amintire. Și în acea amintire va fi păstrată toată esența noastră de om. Tot ceea ce va mai rămâne din tine în această lume vor fi niște gânduri ale celor care te-au cunoscut. Dacă vrei să fii o amintire frumoasă, știi ce ai de făcut. Dacă vrei să fii una neplăcută, știi la fel ce ai de făcut. Iar dacă vrei să fii doar o amintire confuză, greu de definit, în sufletul și mintea cuiva, nu trebuie să faci nimic. Pentru că a nu face ceva, înseamnă întotdeauna a face ceva.”
Acest articol a fost scris de Oana Torok, autoarea și articolului cu bilețelele lăsate de iubit pentru iubită lui care a făcut furori în mediul online. A fost postat pe data de 31 octombrie 2014 pe blogul ei personal: link direct.
- Published in Altele