Comuna din Iaşi care şi-a scos asistaţii sociali la muncă. Oamenii au fost puşi la amenajat trotuare şi rigole
Comuna din Iaşi care şi-a scos asistaţii sociali la muncă
Edilii din localitatea Româneşti, judeţul Iaşi, au reuşit să mobilizeze peste 30 de persoane care primesc sprijin financiar de la stat.
Un trotuar de aproape 200 de metri este construit în această perioadă în comuna ieşeană Româneşti cu ajutorul asistaţilor social. Şefii primăriei susţin că nu sunt primele investiţii pe care le realizează cu ajutorul celor 34 de persoane apte de muncă.
„Continuăm proiectul nostru de infrastructură edilitară locală prin forţe proprii, în regie proprie, cu oamenii noştri. Încercăm în felul acesta să folosim cât mai bine resursa umană pe care o avem, inclusiv persoanele care primesc ajutor social, deoarece resursele financiare sunt destul de limitate“, a transmis primarul Ioan Stegariu.
Cel care luni era pe şantierul din comuna Româneşti, viceprimarul Cristinel Zaharia, a explicat cum a reuşit să mobilizeze asistaţii social:
„La început cu vorba bună, însă la unii care nu veneau la muncă le mai tăiam din ajutor câte o lună, iar apoi veneau ei la primărie să ceară. Avem 34-35 de persoane care trebuie să presteze muncă, în afară de ăştia mai sunt şi cu scutiri medicale. Primesc 92-94 de lei lunar pentru orele pe care le muncesc“.
Oamenii sunt chemaţi câte 3-4 pe zi şi participă la toate lucrările care trebuie realizate pe tot parcursul anului.
„Au făcut de toate. Avem două pâraie, au curăţat albiile, au săpat şanţuri, au strâns gunoaiele. Avem şi unii care au făcut ore în plus, dar le-am zis că oricum vine iarna şi nu mai sunt multe activităţi, poate doar când este zăpadă mare“, a mai explicat viceprimarul Zaharia.
În această perioadă lucrează cu asistaţii social la un trotuar şi rigolele aferente.
„Cred că aşa am economist 10.000 de lei cu manopera. Am dat bani de la primărie pentru materiale, cam tot atât, dar dacă trebuia să plătim şi mâna de lucru ne ajungea destul de mult. Sperăm ca luna asta să terminăm lucrarea“, a afirmat viceprimarul din comuna Româneşti.
- Published in Local