Primăria Iași a emis documentul necesar cerut de Ministerul sănătății pentru Spitalul Regional de Urgență
Documentul emis de Primăria Iaşi era necesar înaintea întocmirii studiului de fezabilitate de către Ministerul Sănătăţii.
Municipalitatea a emis un certificat de urbanism necesar proiectului de construire pentru Spitalul Regional de Urgențe (SRU) în Moara de Vânt. Actul urbanistic (numărul 2898/2017) a fost eliberat la începutul lunii septembrie, documentul fiind solicitat de Ministerul Sănătăţii (MS), în scopul întocmirii studiului de fezabilitate. Odată ce va fi realizată această documentaţie, proiectul SRU va intra într-un stadiu avansat de implementare, fiind posibilă lansarea licitaţiei de lucrări. Fondurile, estimate la circa 150 milioane euro, sunt asigurate din surse europene nerambursabile, de către Guvern, şi din credite contractate la instituţii financiare internaţionale.
Pentru realizarea SRU, Primăria Iaşi a pus la dispoziţia MS o suprafaţă de 12 hectare în zona centrală a platoului Moara de Vânt. Accesul principal la amplasament va fi printr-o arteră de circulaţie nouă care va lega SRU de bulevardul C.A. Rosetti / DN 24. Conform calendarului de implementare stabilit de autorităţi, studiul de fezabilitate va fi finalizat şi prezentat public în luna octombrie 2018. Ulterior, va fi lansată licitaţia pentru desemnarea unui constructor, iar lucrările propriu-zise vor începe în toamna anului 2019. Termenul de execuţie este anul 2023, iar orice depăşire va atrage pierderea fondurilor europene. În paralel cu spitalul de la Iaşi, MS va construi astfel de unităţi regionale la Craiova şi Cluj. De menţionat că fiecare spital va fi licitat separat.
Sursa: ziaruldeiasi.ro