Proteste masive in tara fata de modificarile legilor justitiei! Romanii se pregatesc sa iasa in numar mare in strada
Proteste fata de proiectele de modificare a legilor justitiei sunt anuntate, pe Facebook, pentru duminica seara, atat in Iasi, cat si in mai multe orase din tara.
In Bucuresti, oamenii se vor aduna in fata Guvernului, urmand ca, in jurul orei 19.00, sa plece in mars spre Parlament. Manifestatii asemanatoare sunt anuntate pentru duminica si in diaspora, in orase precum Paris, Berlin, Roma, Zurich.
Proiectul de modificare la Legilor Justitiei a ajuns deja in Parlament si urmeaza sa fie supus dezbaterii si votului in plen. Inspectia Judiciara va deveni o unealta politica in mana ministrului Justitiei. Numirea procurorilor-sef de catre ministru, fara control din partea presedintelui inseamna ca DNA se va intoarce la PNA, iar Parchetul devine subordonat intereselor politice.
Daca acest pachet de legi va fi adoptat de Parlament ar insemna un dezastru pentru Romania si cetatenii ei. Ne putem lua adio de la o justitie independenta. Nu suntem singuri in aceasta lupta. De la Magistrati la Presedinte si Comisia Europeana, cu totii s-au pozitionat impotriva acestor legi.
Este momentul ca fiecare dintre noi sa actioneze si sa nu legitimeze incercarea coruptilor de a controla Justitia”, se arata pe paginile de Facebook ale evenimentelor.
Protestatarii ar urma sa se adune in Piata Victoriei din Capitala in jurul orei 18.00, iar la 19.00 sa plece in mars spre Parlament. Un mars este anuntat si in Suceava, unde manifestantii se vor strange in fata Prefecturii, pentru ca mai apoi sa plece spre sediul PSD.
Alte proteste vor fi organizate in Craiova (Piata Mihai Viteazu), Cluj-Napoca (Piata Unirii), Galati (Prefectura), Targu Mures (Prefectura), Iasi (Piata Unirii), Constanta (Prefectura), Oradea (Piata Unirii), Timisoara (Piata Victoriei), Sibiu (Piata Mare), Brasov (Prefectura), Radauti (Catedrala, cu mars spre Primaria Radauti), Focsani (Piata Unirii), Targu Ocna (Primarie).
De asemnea, si romanii din diaspora si-au anuntat sustinerea pentru cei de la Bucuresti, organizand manifestatii asemanatoare si in Berlin (in fata Ambasadei), Zurich, Roma si Paris. „Berlinul a protestat cot la cot cu Romania in timpul protestelor #rezist din februarie 2017 si a venit momentul sa o facem din nou.
Diaspora Civica Berlin va invita sa luati atitudine si sa va pozitionati impotriva modificarilor legislative in justitie participand duminica, 5 noiembrie la protestul care va avea loc in Berlin. Pentru ca un lucru e cert: doar impreuna rezistam si doar impreuna construim”, este mesajul de pe pagina de Facebook a evenimentului.
Presedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, ca procedura de legiferare a fost viciata prin modul de promovare a legilor privind justitia, iar modificarile dorite duc la ”ciopartirea” legilor.
In privinta continutului proiectelor pe justitie, seful statului a spus ca unele prevederi din aceste modificari sunt ”bune, oportune si necesare”. ”Insa, de la a corecta legislatia, ceea ce in esenta ar fi fost un lucru bun, pana la a cioparti, e cale lunga si nu ar trebui sa o parcurgem”, a subliniat Klaus Iohannis.
- Published in Local
Iasul, Capitala Tineretului din Romania 2018-2019 ?
Iasul, Capitala Tineretului din Romania 2018-2019 ?
În data de 25 septembrie 2017, la Centrul de Cultură Urbană Casino din Cluj-Napoca a avut loc conferința Capitalele Tineretului, în cadrul căreia cele trei orașe finaliste ale programului Capitala Tineretului din România 2018-2019, Iași, Baia Mare și Satu Mare și-au prezentat conceptul pe care își fundamentează candidatura.
Delegația orașului Iași a fost alcătuită din reprezentantul Administrației Publice Locale din Iași, Bogdan Crucianu, coordonatorul Grupului de Lucru, Mircea Meriacri și reprezentanți ai organizațiilor studențești ieșene: Livia Bibire, Raluca Iordăchianu, Ștefan Budu, Cristin Murafa, Ștefan Basil și Acatrinei Cătălin.
În cadrul evenimentului, coordonatorul Grupului de Lucru Iași – Capitala Tineretului din România, Mircea Meriacri, a făcut public, în mod oficial, conceptul aplicației ieșene, IS ON!, alături de mesajul Activăm. Deschidem. Conectăm.
Așa cum precizează portofoliul candidaturii, IS ON! reprezintă o construcție simbolică formată din două componente, IS fiind acronimul orașului Iași, iar în același timp, în traducere din limba engleză, verbul este. IS ON! descrie starea pe care programul Iași – Capitala Tineretului din România dorește să o inspire tinerilor din Iași, aceea de a acționa.
Orașul care va deține titlul de Capitala Tineretului din România 2018-2019 va fi anunțat în cadrul Summitului Tinerilor din România, care va avea loc la Bacău, la mijlocul lunii noiembrie 2017.
Mai multe informații puteți găsi la adresa: Iași – Capitala Tineretului din România 2018-2019, Oraș Finalist
- Published in Local
Iași – viitoarea Capitală a Tineretului din România?
Iași, Alba Iulia, Baia Mare, Galați, Ploiești, Satu Mare și Suceava sunt cele 7 orașe înscrise în cursa pentru râvnitul titlu de Capitală a Tineretului din România.
Primul oraș care a purtat titlul de Capitală a Tineretului din România a fost Timișoara, în perioada 2 mai 2016 – 1 mai 2017. A urmat Bacău, actuala Capitală a Tineretului din România și care va deține acest titlu până pe 2 mai 2018. Atunci, de Ziua Națională a Tineretului, unul dintre cele 7 orașe înscrise anul acesta în concurs va deveni cea de-a treia Capitală a Tineretului din România.
Pentru mai multe informații despre programul Capitala Tineretului din România https://capitalatineretului.ro/
Programul este coordonat de Guvernanța Capitalei Tineretului din România – Consiliul Tineretului din România (CTR), Federația Tinerilor din Cluj (FTC), Grupul PONT și Banca Comercială Română (BCR). Programul își propune să dezvolte modul în care autoritățile locale colaborează cu organizațiile neguvernamentale de tineret și cu mediul privat pentru a pune tinerii din România în centrul procesului de dezvoltarea urbană.
CITEȘTE și Mega PARTY pe acoperiș la Palas cu Optick & Adrian Eftimie
Ediția 2017 a programului Capitală a Tineretului din România se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, recunoaștere acordată în 2016 și care confirmă valoarea conceptului și succesul fazei pilot.
Evaluarea proiectelor înscrise se va face în două etape, de către un juriu independent format din reprezentanți ai sectorului neguvernamental de tineret, ai mediului privat, ai organizațiilor de tineret ale partidelor politice parlamentare și ai unor instituții publice. Prima etapă constă în evaluarea formei simplificate a candidaturilor. În urma acesteia vor fi desemnate, în luna august, orașele finaliste. Ulterior, acestea vor depune candidaturile complete până în data de 15 octombrie, urmând ca orașul câștigător să fie anunțat pe 12 noiembrie, în cadrul Summitului Tinerilor, care va avea loc în actuala Capitală a Tineretului din România, Bacău.
Dacă va câștiga titlul de Capitală a Tineretului din România pentru perioada 2 mai 2018 – 1 mai 2019, Iașiul va primi un premiu în valoare totală de 350.000 de lei. Din aceștia, 225.000 de lei sunt oferiți de BCR, bani care vor sta la dispoziția echipei de management pentru implementarea candidaturii. Consiliul Tineretului din România oferă, în plus, 125.000 de lei sub formă de campanii de promovare pe platformele Google a programului de capitală ce urmează a fi implementat de către orașul câștigător.
- Published in Local