Cum arata „lumea celor saraci” – Caminul social Canta din Iasi, camin al groazei…
Recorder este proiectul unui grup de jurnaliști independenți care și-au propus să construiască o redacție în jurul acestor valori: jurnalism onest, făcut cu pasiune și finanțat din surse sută la sută transparente.
„Am fost în Canta, ca să înțeleg cum e în lumea celor care nu au nicio putere”
În acest mod își începe autorul articolului publicat pe recorder.ro „pledoaria”. Urmează o serie de povești de viață cu întorsături triste, poate chiar tragice și un gust amar.
Vezi materialul integral pe recorder.ro
„Trăim într-o cultură a succesului, dar într-o lume în care toți aleargă după el, sunt și oameni care nu-l ating niciodată. Am fost să îi ascultăm și pe ei: cei care alunecă pe toboganul vieții până ajung să trăiască, cu deznădejdea, la periferie. Când nu se moștenește, sărăcia fără ieșire se dobândește în condițiile unei lumi marcate de o cruntă inegalitate de șanse. În România, și căderile sunt mult mai abrupte, sunt brutale. Acesta este un mic studiu de caz despre ce se întâmplă când în viața unei comunități de oameni foarte săraci apar facturi insurmontabile. Și despre frica paralizantă de autoritățile statului, de la care oamenii spun că oricum nu mai așteaptă nimic.
Căminul social Canta din Iași nu arată ca un ghetou, dar este. De afară pare un bloc la fel ca oricare altul. Nu e așa. Autoritățile se raportează la acești oameni în termeni ostili: ei nu sunt buni cetățeni, ei sunt rău-platnici și, în general, toate se întâmplă din cauza lor (acesta este „căminul groazei”). Toate pozițiile lor publice au fost în această notă. Dinspre oameni se vede cu totul altfel. Am fost în Canta, ca să înțeleg cum e în lumea celor care nu au nicio putere.
Să fi fost acum șase ierni. Facturile la lumină au venit atât de încărcate că oamenii din Canta au făcut ochii mari și au dat să facă atac de cord. Nu-și plătea fiecare cât a consumat, că nu aveau contoare separate pe atunci. Totul era la comun. Sute de lei pe lună, dintr-o dată, la factură – prăpăd!
Oamenii au zis că o fi o regularizare, s-au împrumutat care pe unde a putut, dar “regularizarea” s-a repetat lună de lună, vreme de un an. Nimeni nu le-a oferit nicio explicație satisfăcătoare pentru sumele tot mai mari care apăreau pe facturi. În Canta s-a instalat panica. Oamenii de aici sunt, în primul rând, săraci. Confruntați cu asemenea probleme și fără să știe să-și ceară drepturile, unii și-au pus capăt zilelor, alții au înnebunit.
Nu i-ați cunoscut, așa că trebuie să îi povestim: Costică Taximetristul, care, deși plătise tot, nu reușea să ia adeverință de la primărie pentru a-și pune contor separat la lumină. Și-a pus ștreangul de gât în camera din Canta. Foștii săi vecini și-l amintesc așa: iubea animalele, mai ales câinii. Din banii făcuți din taximetrie, le lua mâncare.
Nu ați cunoscut-o nici pe Tanti Angelica, femeie la șaizeci de ani. Și pe ea viața a adus-o în Canta. Nu avea nici apă, nici lumină. Deși nu avea datorii, nici nu reușea să-și pună lumină. La o săptămână de când s-a mutat în bloc a făcut atac cerebral. Le povestea vecinilor că îi e frică de spațiul mic și de beznă. De întuneric. Un an mai târziu, a murit în camera îngustă, paralizată pe jumătate. O lumina o lumânare.
Și nici pe Stela nu ați cunoscut-o. Avea patruzeci de ani, doi copii minori. Muncea să plătească facturile enorme, a făcut cancer și nu a mai putut plăti. I-au extirpat sânul și uterul. Avea treizeci de milioane de lei vechi datorie. Au dat-o în stradă, cu cancer și cu copii cu tot.
Elena a fost contabilă, a fost o doamnă, a avut un accident de mașină pe trecerea de pietoni și totul s-a schimbat. Are doi băieți, unul e bolnav de schizofrenie. Ajunsă în Canta a căzut într-o depresie adâncă, a început să bea, și ceilalți locatari sunt de părere că și-a pierdut mințile. Nu se mai poate vorbi cu ea.
Cei mai mulți, însă, au plătit. Facturile au revenit la normal, ratele au rămas. Acum se judecă, sunt în proces cu firma care le furniza lumina acum 6 ani, și nu acesta e obiectul acestui articol, ci viața – viața la capătul tuturor posbilităților. Un mic studiu despre marginali și marginalitate. Vine iarna, e deja căldură în calorifere (au fost din nou ultimii din oraș care au primit-o), iar oamenii au pus mână de la mână și au dat cu var prin bloc. Să fie frumos.”
Citește continuarea pe recorder.ro
- Published in Social
Controlori CTP goniti din autobuzul 30 de calatori
În această dimineață, autobuzul 30, care circulă pe ruta Canta-Bucium era, ca de obicei, plin „ochi” de călători. Cu toate acestea, 2 controlori au avut intenția de a urca și ei în acest mijloc de transport în stația dinaintea Gării, pentru a controla legitimațiile de călătorie.
Călătorii nu au fost de acord
Revoltați că, în aceste condiții, când ei încearcă să ajungă la școală și la serviciu, controlorii au solicitat oprirea autobuzului pentru un „control-viteză”, călătorii au reușit să-i împiedice pe angajații CTP să-și îndeplinească atribuțiunile. Aceștia nu au avut încotro și au coborât, rămânând să aștepte următorul mijloc de transport.
Citește și Cum arata Iasul cand era capitala Romaniei, in timpul Primului Razboi Mondial
„Nu vă puteți face norma? Cine a mai pomenit un asemenea control? Cum să oprești autobuzul când și-așa vine atât de greu? Acum v-ați găsit, cu Sfânta Parascheva, poate prindeți oameni fără bilet, nu?”, le-ar fi strigat oamenii controlorilor.
sursa: ziaruldeiasi.ro
- Published in Local
Legendele Iaşiului: De unde se trag numele cartierelor
Legendele Iaşiului: De unde se trag numele cartierelor
Adevărul despre Iași. Așa poate fi rezumat, în câteva cuvinte, demersul unor cercetători de a afla, pe baze științifice, etimologia denumirii unor străzi și cartiere din Iași. Specialiștii au încercat, pe baza documentelor, să explice de unde provin denumirile străzilor.
Legendele din Podu Roș
În mai toate orașele mari întâlnim nume de străzi sau de cartiere care au în componența lor o trimitere către un curs de apă. Uneori însă, explicarea numelor este destul de complicată. Astfel, dacă în cazurile Podu de Fier și Podu de Piatră există dovezi materiale ale existenței unor poduri construite din materialele respective, Podu Roș a dat naștere, de-a lungul timpului, unor adevărate legende urbane. Astfel, s-a scris că numele ar proveni de la numeroasele cârciumi și bordeluri din zonă. Pentru că bordelurile aveau perdele roșii și felinare de aceeași culoare, s-a presupus că roșul dominant pe timp de noapte a dat numele de Podu Roș.
O altă explicație este legată de culoarea râului Bahlui, pentru că, în apropiere, ar fi existat un loc de execuție, iar apa se colora în roșu la fiecare decapitare. Totuși, în epocă aveau “privilegiul” de a fi decapitați doar boierii, oamenii de rând fiind spânzurați.
Comandat de Partidul PRO România Iaşi, Publicat de SC YOUR NEXT AGENCY SRL, CUI AEP 11200008
Podu Roș, de la balustrade
Specialiștii în toponimie au rezolvat însă misterul numelui Podu Roș. Astfel, profesorul Mircea Ciubotaru publică în Anuarul Institutului “Pillipide”, aflat în curs de apariție, un material prin care contesta, cu argumente științifice, legendele care circulă în jurul acestui nume. “Un magistrat ieșean din perioada interbelică încerca explicația denumirii Podul Roș, presupunând că aceasta s-ar datora faptului că pe ulița care cobora de la Curtea Domnească spre Bahlui (strada Palat de astăzi) erau încă din secolul al XVIII-lea casele prostituatelor, identificate prin perdele roșii la ferestre. Intuiam că explicația este eronată, dar acum avem dovadă certă că asemenea denumiri nu sunt metaforice, ci sunt motivate chiar de culorile menționate (de regulă, roșu și verde). Un dosar cuprinzând «Acta banilor cheltuiți pentru zugrăvitul parmaclacurilor de la poduri pe drumul ostenesc» (1828-1834) este decisiv pentru înțelegerea motivației acestor hodonime: balustradele metalice ale podului erau vopsite în roșu”, notează Mircea Ciubotaru. Așadar, documentele din Arhiva Națională confirmă că numele Podu Roș a fost atribuit podului de peste Bahlui doar din simplul motiv că acesta era… vopsit în roșu.
Podul Verde la baza Copoului
Puțini știu că în Iași a existat și un Pod Verde, situat aproximativ în zona Copoului de astăzi. Inițial, numele era atribuit unui pod de peste un pârâiaș care izvora în apropiere de Biblioteca Centrală Universitară și curgea spre Râpa Galbenă. Mircea Ciubotaru atrage atenția că în secolele XVIII-XIX străzile importante nu erau pavate, ci podite cu scânduri groase, și se numeau tot poduri. În acest mod, s-a putut transfera denumirea Podul Verde asupra “drumului mare al Botoșanilor”, adică spre o porțiune din actualul bulevard Copou. “Dupa dispariția podelei de pe uliță, denumirea Podul Verde nu a mai dăinuit”, arată Mircea Ciubotaru.
“Evazioniști” în Târgu Cucu
Până la sfârșitul secolului al XVIII-lea, Târgu Cucu a purtat numele de Târgul Făinii, fapt ce ilustra o activitate comercială intensă. S-a presupus că numele zonei ar avea legătură cu păsările care cântau prin copacii din zonă.
De asemenea, au existat încercări de a lega numele de prezența la Iași a văduvei negustorului Vasile Cucu.
Specialiștii din cadrul Academiei Române resping aceste explicații și pun atribuirea numelui pe seama unor practici ale contrabandiștilor și negustorilor. “Sintagma «vama cucului», care în argoul contrabandiștilor desemna locurile ascunse de trecere peste graniță sau pe lângă orice loc unde se plătea o vamă, pare a fi în relație cu târgul cucului, denumire metaforică pentru un loc în care, din cauza îmbulzelii, micii și numeroșii vânzători, în majoritate evrei, puțeau evita plată taxelor (vamă) de târg, practicând un comerț la limită legalității”, arată profesorul Mircea Ciubotaru.
Controverse legate de numele „Păcurări”
Numele bulevardului Păcurări suscită interes și pentru faptul că, în explicarea sa, există trei teorii distincte.
Astfel, se presupune că pe strada respectivă intrau în oraș negustorii care vindeau păcură și gaz, numiți “pacurari”.
Profesorul Stelian Dumistracel, cercetător la Institutul de lingvistică “Al. Philippide”, crede că termenul de “pacurar” se referă, în fapt, la ciobani și este de părere că numele străzii a fost dat de faptul că prin acel loc intrau în oraș păstorii în timpul transhumanței.
Profesorul și lingvistul Mircea Ciubotaru, specialist în onomastică, genealogie și toponimie, este convins de faptul că numele străzii “Păcurari” este dat de numele unei persoane, numită “Păcurar”. Și numele străzii Pacureț este legat de “păcurari” fiind un diminutiv.
Origine cumană pentru denumirea râului Bahlui
Un alt nume interesant este cel al râului Bahlui. Originea numelui este cumană (bahnai) și înseamnă pârâu mocirlos, urât mirositor. De altfel, până la începutul secolului trecut, când a fost rectificată albia râului, Bahluiul inunda periodic o parte din oraș, transformând-o într-o mlaștină. Acest aspect este redat și de Vasile Alecsandri care descrie răul că fiind plin de glod, lăcaș al broaștelor și urât mirositor. De altfel, sunt întâlnite în zona Moldovei mai multe zone mlăștinoase numite “bahne”.
Unitate de măsură, în cazul lacului Ciric
Lacul Ciric și-a primit numele după un termen popular. Profesorul Mircea Ciubotaru este convins că “ciricul”, că unitate de măsură pentru suprafețe, egală cu un sfert de pogon, a dat numele lacului.
Socola
Numele Socola este de origine slavă și este atestat din secolul al XV-lea. În traducere, “socola” înseamnă “soim”.
Galata
Galata este un turcism, preluat după numele unui celebrul cartier din Istanbul. Se pare că, similar cu practica de la Înalta Poartă, cei care veneau la Curtea domnească de la Iași erau primiți mai întâi în curțile de la Galata.
Fundație
Fundația de la Biblioteca Centrală Universitară poartă numele Fundației “Regele Ferdinand” înființată în 1925, pentru a aniversa împlinirea de către rege a vârstei de 60 de ani. Actuala clădire a bibliotecii a fost sediul fundației regale.
Copou
Actualul cartier Copou păstrează numele unui târgușor care a fost asimilat de Iași. Legenda spune că, în timpul unei invazii tătare, soția lui Vasile Lupu, doamna Teodosia, s-a refugiat în pădure și s-a ascuns într-o scorbură. După retragerea tătarilor, domnitorul și-a găsit soția cu ajutorul unui câine de vânătoare (un copoi), iar zona respectivă a căpătat numele câinelui.
Erori birocratice
Profesorul Stelian Dumistracel atrage atenția asupra faptului că sistemul de atribuire a numelor pentru străzi este, uneori, viciat chiar de către reprezentanții administrației locale. Astfel, au apărut nume de străzi care conțin pleonasme deranjante, de tipul “strada Aleea Ghică Vodă”, “strada Bulevardul Păcurari” și chiar “strada Splaiul Bahlui”. Stelian Dumistracel crede că aceste greșeli au apărut din cauza formalismului birocratic sau, altfel spus, din cauza formularelor tipizate care conțin, la adresă, mențiunea “str” care trebuie completată. Alte greșeli depistate de Stelian Dumistracel vizează utilizarea numelor unor personalități. Astfel, numele boierului Anastasie Panu, atribuit unei străzi centrale din Iași, apare incorect scris chiar pe site-urile unor instituții publice.
Nume uitate
Bărboi: a fost dat de numele bisericii din zonă, iar numele bisericii este legat de ctitorul Sturză Bărboi.
Bucsinescu, Bularga, Țicău și Ciurchi sunt numele unor persoane înstărite care au locuit, cândva, în zonă.
Nicolina este legat de numele pârâului Niculina, și este de origine slavă.
Manta Roșie este o poreclă și, probabil, numele are legătură cu unul dintre ultimii călăi ai orașului.
Canta este, potrivit profesorului Mircea Ciubotaru, o simplă prescurtare a numelui Cantacuzino.
- Published in Turism