Alcoolul la volan – combaterea infracțiunilor de acest gen, printre preocupările principale ale IPJ Iași
Alcoolul la volan – combaterea infracțiunilor de acest gen, printre preocupările principale ale IPJ Iași
În perioada iulie-septembrie 2017, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi în parteneriat cu Asociația pentru Protecția Rutieră WORLDSTREET derulează la nivelul judeţului Iaşi campania de siguranță rutieră „Have fun! Don’t Drink and Drive”.
Cazurile în care participanții la trafic conduc sub influența băuturilor alcoolice nu sunt puține. Cu toate că, de obicei, auzim doar de cazurile care, din păcate, se soldează cu accidente serioase și/sau victime, numărul persoanele care se angajează în trafic sub influența alcoolului nu este neapărat mic.
Cazuri depistate de către agenții de poliție în ultimele zile:
- La data de 13 iulie a.c., în jurul orei 02.00 (a.m.), poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Iaşi au depistat pe Str. Plantelor, din mun. Iaşi o autoutilitară condusă de un bărbat, de 43 de ani, din com. Dobrovăţ, care emana halenă alcoolică. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind cu mult peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost întocmit dosar penal.
- La data de 12 iulie a.c., în jurul orei 02.00, poliţişti din cadrul Biroului Rutier Iaşi, au depistat pe b-dul Primăverii un autoturism care circula dinspre Piaţa Nicolina către b-dul Tudor Vladimirescu, fiind condus de un bărbat, de 27 ani, care emana halenă alcoolică. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
- La data de 10 iulie a.c., la ora 14:00, poliţiştii rutieri au fost sesizaţi despre faptul că în mun. Iaşi a avut loc un accident rutier. Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultând că se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, motiv pentru care i-au fost recoltate probe biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
- La data de 10 iulie a.c., în jurul orei 01.00, polițiștii ieșeni au depistat pe b-dul N. Iorga un autoturism condus de un bărbat, de 31 ani din com Voineşti, care se afla sub influența băuturilor alcoolice. Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat alcoolscopic, rezultând o valoare de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Campania are ca obiectiv sensibilizarea participanţilor la traficul rutier (șoferi, motocicliști, bicicliști și pietoni) cu privire la comportamentele adecvate pe care trebuie să le pună în practică pentru a evita implicarea în evenimente rutiere.
Activităţile prevăzute se derulază pe mai multe paliere:
- informarea grupurilor ţintă prin difuzarea unui spot video;
- participarea inițiatorilor campaniei la emisiuni radio şi tv;
- distribuirea/afişarea de materiale de informare (afişe, fly-ere, bannere);
- organizarea de acţiuni ale poliţiştilor rutieri pentru descurajarea comportamententelor neadecvate în trafic;
- identificarea celor care încalcă legea şi dispunerea de măsuri de sancţionare conform legii;
În activităţile ce vor fi întreprinse vor fi avute în vedere principalele cauze generatoare de accidente rutiere în mediul urban şi rural.
Pentru promovarea mesajelor preventive, prin intermediul Asociației pentru Protecția Rutieră WORLDSTREET au fost realizate 8.000 de fly-ere care vor fi diseminate către grupurile țintă ale campaniei, precum și un clip video care este difuzat mass-mediei.
sursa: is.politiaromana.ro
- Published in Info Trafic