Cel mai vechi plan al Iasului. Cum arata in 1739
Cel mai vechi plan al „cetăţii“ Iaşului, ce datează de aproape trei secole, a fost descoperit recent în sursele ruseşti de doi cercetători de la Facultatea de Istorie a Universităţii „Al.I. Cuza“. „Până acum s-a crezut că doar de pe urma ocupaţiei mai îndelungate din anii 1769-1774 s-au păstrat planuri vechi. Cercetările noastre recente infirmă această supoziţie. Cu ajutorul doctorandului Mihai Anatolii Ciobanu, foarte bun cunoscător al limbii ruse, am depistat pentru Iaşi un plan şi mai vechi, – ce devine practic cel mai vechi cunoscut în prezent -, datând din 1739, din timpul ocupaţiei feldmareşalului Burkhard Christoph von Münnich“, spune istoricul Laurenţiu Rădvan, specialist în istorie medievală şi premodernă şi profesor universitar doctor la Facultatea de Istorie de la Universitatea „Cuza“.
„Anul 1711 a creat un precedent pentru Moldova: în urma trecerii lui Dimitrie Cantemir de partea ţarului Petru I, trupele ruse ajung pentru prima dată la Iaşi (…) Printre consecinţele ocupaţiilor se află şi ridicarea primelor planuri moderne ale oraşelor din principate, din motive mai ales militare“, afirmă istoricul. Pe larg despre cum era descris Iaşul anilor 1700, despre imensul lac artificial ce acoperea locuri ce azi sunt ocupate de cartiere mari, dar şi alte detalii interesante, în rândurile următoare.
Rădvan arată că, în urma ocupaţiei din perioada 1769-1774, au apărut şi primele planuri cunoscute până în prezent ale unor oraşe importante, precum Iaşi (1769), Bucureşti (1770, 1772) sau Roman (1770-1771). Aceste planuri, continuă el, sunt foarte importante pentru istorici, geografi, arhitecţi, şi nu numai, deoarece oferă o sumedenie de informaţii utile cercetării în plan urbanistic şi topografic, la care se adaugă date preţioase privind patrimoniul.
Aveam poziţie strategică foarte bună pentru ruşi
Potrivit cercetărilor întreprinse de istoricul Laurenţiu Rădvan împreună cu doctorandul Mihai Anatolii Ciobanu, chiar din timpul prezenţei sale în Iaşi, în perioada 3-9 septembrie 1739, Münnich le-a poruncit inginerilor să realizeze un plan pentru fortificarea capitalei. Astfel, într-o scrisoare trimisă la Petersburg, datată 10 septembrie 1739, feldmareşalul o înştiinţa pe împărăteasă că oraşul a fost încredinţat administrării generalului-maior Şipov. Totodată, acesta mărturisea că a poruncit demararea „lucrărilor de fortificare în Iaşi“.
Citeste si: Ministrul Transporturilor arunca in aer proiectul autostrazii Iasi – Targu Mures
„Fortificarea capitalei Moldovei, ultimul punct important din cuceririle feldmareşalului, făcea parte dintr-un plan bine pus la punct. Începând de la Hotin şi până la Iaşi, ruşii au construit un sistem de apărare alcătuit din mai multe redute, amplasate la o distanţă de 39 de verste (cca. 41,5 km) una faţă de alta, cu poduri la trecerea apelor şi un fort la Prut. Dintre proiectele demarate în 1739, de o anvergură aparte au fost lucrările de la cetatea Hotinului, fortul Sfântul Ioan şi fortificaţiile din şi de lângă Iaşi.
Planul realizat în septembrie 1739 pentru fortificarea Iaşilor a fost publicat şi analizat încă din 1866 într-un tratat de istorie a ingineriei din Rusia, întocmit de Fedor Fedorovici Laskovskij, general, istoric militar şi inginer. Editorul l-a preluat dintr-o sursă neprecizată, probabil tot din Arhiva Istorică Militară de Stat de la Moscova, în care se află şi celelalte planuri cunoscute ale Iaşilor, alături de – cu siguranţă – planuri inedite“, adaugă Rădvan.
Documentul cu pricina relevă un proiect extins, care prevedea construirea unui sistem de fortificaţii ce ar fi cuprins întreg oraşul, a menţionat istoricul. În partea de nord, la marginea de jos a Copoului, neexistând o apărare naturală, inginerii au planificat ridicarea a patru bastioane, două centrale, amenajate în unghi ascuţit, întărite prin dublarea cu altele două, cele laterale având şi ele câte două redute. O altă redută, indică cercetătorul, apare în marginea dinspre Tătăraşi a fortificaţiei, iar pe drumul dinspre Bucureşti este preconizată construirea a două redute, ce urmau a fi amplasate la o distanţă destul de mică una de alta, prima pe malul stâng al Bahluiului, cealaltă pe malul drept.
Oraşul, înconjurat de şanţuri de 20 m adâncime
„Acţiunile plănuite de general au fost de o suficientă amploare încât să-i impresioneze pe contemporani. Constantin (Cesarie) Dapontès a înregistrat o informaţie destul de precisă, anume că şanţurile săpate în jurul oraşului aveau circa 13 metri lăţime (8 brasse) şi 19,5 metri adâncime (12 brasse). Cu toate că dimensiunile par exagerate sau poate inversate, şanţul cu siguranţă pare să fi fost impresionant. În memoriile sale, căpitanul Cristoph von Mannstein a notat că feldmareşalul în persoană a cercetat terenul «şi inginerii au întocmit planurile zidurilor cetăţii». De altfel, întâmplarea îşi găseşte ecou şi la Neculce: «şi au îmblat în giurul împregiurul târgului, de au ales loc de cetate. Şi au pus semne şi au pus săldaţi şi salahori, de au început a săpa, d-au făcut şanţu şi tabiie» „redută“, menţionând că «numai n-au apucat a le găti».
«Cronica Ghiculeştilor» adaugă un detaliu important, şi anume că salahorii şi oştenii puşi la lucrul şanţurilor urmau să cureţe terenul învecinat de casele existente, arătându-se însă mai înduplecaţi cu locuinţele celor înstăriţi, care plăteau bani pentru a le salva: «(…) săpau şanţurile, dărâmând casele multora, anume ale săracilor, căci casele acelora care dădeau bani le lăsau». Letopiseţul lui (Pseudo) Enache Kogălniceanu confirmă că s-au făcut demolări ale clădirilor din zona alocată fortificaţiilor («Şi pe undi le vinea sămnul oborîè şdărâmauţ orice se întâmpla, sau casă sau grajdiu»), ba chiar ne oferă şi un exemplu: casa lui Stavru, mare sulger.
Autorul ne transmite că săparea şanţurilor ar fi durat 30 de zile, – perioada petrecută de ruşi la Iaşi -, că s-ar fi impus un bir special şi că s-ar fi încercat mobilizarea breslelor de slujitori. Ultima acţiune s-a soldat cu un eşec, motiv pentru care s-a apelat la soluţia plăţii a 60 de bani de om, ruşii înşişi participând la săpat“, notează Rădvan într-un studiu recent în care analizează acest important document pentru istoria oraşului Iaşi.
Uliţa Hagioaiei, azi b-dul Independenţei
Profesorul universitar precizează că documentele interne ale Iaşilor păstrează mai multe menţiuni ale şanţului săpat din porunca lui Münnich. Prima dată l-a identificat în martie 1743 ca punct de hotar al unui loc de casă de pe Uliţa Hagioaiei (azi b-dul Independenţei). Şanţul apare cel mai adesea numit „hindichi“, dar şi „şanţ moschicesc“, fiind atestat cel mai des în zona de jos a Muntenimii, în paralel cu amintita Uliţă a Hagioaiei, completează acesta. De asemenea, un act din 1750 consultat de Rădvan sugerează că lucrările au afectat şi zona de la marginea dinspre Râpa Mare (azi Râpa Galbenă) a oraşului: locul unei case de pe Uliţa Sârbească (azi str. Lăpuşneanu) se întindea „piste hendic, până în zăplajii bisericii Banului“. Şanţul ajungea până la Cacaina, Uliţa Meserciilor (azi str. Cucu) şi drumul mare al Hotinului (str. Sărărie). După noua ocupaţie, din 1769-1774, când se vor lucra noi şanţuri, cel de la 1739 va fi deosebit de acestea, fiind numit „hindichiul cel vechi al moscalilor“.
„Toate aceste informaţii permit concluzia că – datorită timpului scurt avut la dispoziţie – ruşii nu au putut amenaja decât o parte din fortificaţiile plănuite, anume cele de la baza dealului Copoului, pe o linie ce porneşte de la Râpa Galbenă, merge mai sus de Uliţa Hagioaiei (azi b-dul Independenţei) şi se opreşte la pârâul Cacaina (azi canalizat sub b-dul C.A. Rosetti şi Tudor Vladimirescu). Acest important document cartografic ne oferă câteva informaţii preţioase şi cu privire la alte elemente ce ţin de istoria Iaşilor.
Dat fiind timpul scurt pe care inginerii ruşi l-au avut la dispoziţie, planul nu surprinde şi trama stradală. În interiorul oraşului, semnificativă este delimitarea incintei curţii domneşti, precum şi figurarea palatului domnului, care însă apare reprezentat ca o clădire unică, şi nu ca un ansamblu de mai multe clădiri, cum întâlnim în planurile din 1769 şi 1790. În rest, în oraş sunt figurate bisericile, care erau la acea vreme cele mai reprezentative construcţii, plus o serie de clădiri cu rosturi mai greu de descifrat. Cele mai uşor de identificat sunt bisericile Sf. Nicolae Domnesc, Trei Ierarhi şi Biserica Catolică. Zona Mitropoliei apare figurată ca un spaţiu deschis, în care sunt cuprinse două mici biserici, care ar putea fi Stratenia Doamnei Anastasia şi vechea Biserică Albă, confirmând o teorie enunţată acum mai bine de patru decenii de profesorii Dan Bădărău şi Ioan Caproşu“, scrie Rădvan în acelaşi studiu.
Cum a dispărut marele lac al Bahluiului
Acesta mai afirmă că, din document, râpele din jurul oraşului – azi multe dispărute – sunt bine reprezentate: Râpa Galbenă, Râpa Peveţoaiei, azi dispărută, se afla lateral de str. Săulescu, râpa din dosul curţii, cele de dincolo de Barnovschi şi din spatele mănăstirii Zlataust. Râurile Bahlui, Nicolina şi Cacaina (cu un iaz) apar şi ele, cu un traseu destul de corect figurat, subliniază cercetătorul, care mai precizează că acest plan mai cuprinde un detaliu excepţional, fiind primul şi singurul care surprinde ceea ce mai rămăsese din vechiul heleşteu al Bahluiului.
„La origine, acest lac a fost amenajat probabil încă din secolul al XVI-lea de un predecesor al lui Petru Şchiopul, sau poate chiar de acesta; prima sa descriere datează din 1582 şi îi aparţine negustorului englez John Newberie. Potrivit călătorilor străini, dar şi pe baza informaţiile oferite de documentele interne, lacul se întindea mult spre apus, acoperind o mare parte din şesul Bahluiului. Refaceri ulterioare ale barajului care stăvilea apa datorăm lui Vasile Lupu, cu lucrări efectuate în 1635-1636 cu acordul sultanului Murad al IV-lea, respectiv Antonie Ruset (1675-1678). În planul figurează şi «iezătura» (barajul), gândit nu numai să oprească apa râului, dar şi să protejeze oraşul, în partea sa de la vale de curte. Se confirmă că barajul creat pentru a opri lacul format pe Bahlui continua spre oraş, fiind folosit drept cale pentru drumul ce urca în oraş pe la vamă şi pe lângă biserica Sf. Lazăr. Că este vorba de o lucrare a omului ne confirmă chiar Laskovskij, în analiza sa asupra planului din 1739, când aminteşte drumul «din lemn» dinspre Bucureşti, prin urmare, barajul era consolidat cu lemn, pământ, chiar şi piatră. După 1740, treptat, vechiul heleşteu al Bahluiului a dispărut (a secat), mai fiind pomenit în 1748, la hotărnicia locului calicilor“, a conchis istoricul.
Sursa: ziaruldeiasi.ro
- Published in Local
Iașiul în plin festival, alătură-te și tu! Acțiune de susținere a mii de ieșeni pentru Afterhills!
Iașiul în plin festival, alătură-te și tu! Acțiune de susținere a mii de ieșeni pentru Afterhills!
Zi de vară până-n seară – AFTERHILLS DAY ONE#afterhillsiasi #dayone
Posted by Afterhills on 24 Iunie 2017
Zi de vară până-n seară – AFTERHILLS DAY ONE
#afterhillsiasi#dayone
byron LIVE
Posted by Raluca-Elena Mihăilă on 24 Iunie 2017
În prima seară vremea i-a speriat pe spectatorii de la Afterhills aseară, însă azi petrecerea a început de la amiază. După ce voluntarii s-au asigurat de dimineaţă că totul este pus în ordine, muzica a început să sune în difuzoare, preparatele să sfârie pe grătare, iar berea să curgă în pahare.
Citește și Prezență compleșitoare aseară la Afterhills! Explozie de energie la apariția artistului ATB!
Ținem pe această cale să felicităm Carrefour Era pentru gestul făcut ! Au împărtit apă, biscuiți și covrigi celor care s-au adăpostit de furtună!
Încă de pe la ora 12.00 artiştii au început să-şi pregătească „scenele” pe care vor performa, iar grafferii să îşi etaleze talentul pe nişte panouri mari acoperite cu pânză. Cei prezenţi s-au putut adăposti de soare în zonele cu hamace sau în corturile cu perne, ori s-au aşezat direct pe iarbă şi şi-au făcut selfie-uri.
Morcheeba on Afterhills festival
One minute with Morcheeba in Iași is better than no minute with Morcheeba in Iași. We love you all, guys! You're the best!#morcheeba #afterhills
Posted by Afterhills on 24 Iunie 2017
Părinţii care au venit cu copiii au avut unde să se joace cu aceştia. Chiar lângă intrare este amenajat un cort pentru cei mici, iar la câţiva zeci de metri de intrare, înspre scena mare, fetiţele şi-au putut împleti părul cu tot felul de aţe colorate.
Au fost însă temerari care, pentru a se pregăti de dansul de diseară, au participat la o şedinţă de yoga cu Alice s-au şi-au arătat îndemânarea la tot felul de concursuri organizate în zona festivalului. Iar cine a fost de dimineaţă a putut vedea cum trupele şi artiştii îşi pregătindu-se de concertul din această seară.
Credite foto: Cristian Vieriu
RECENZIE FOTO – ZIUA I
- Published in Eveniment
Iașule, Iașule, mândră cetate…
Te plimbi într-o seară de mai pe străzile Iașului, ești atent la fiecare detaliu pe care ochiul tău îl poate observa, te uiți în stânga, te uiți în dreapta, încărcătura emoțională care te cuprinde nu are grad de comparație. Fiecare firișor de iarbă are propria poveste, pe aici, nu departe de vremurile noastre, treceau calești pline cu domnișoare care mai de care elegante.
Ceva inexplicabil e aici.
În pietre, chiar, e-un magnetism frenetic. Încă se mai aud bătăile primului orologiu din Țările Române, umbrele vremurilor apuse încă rezistă, și de ce nu ar rezista, în fond, în noi, ieșenii, mereu o să zacă, adânc în inimă, un pic de Eminescu sau Creangă, un pic din sângele fierbinte de „moldovan„, același sânge care a strigăt în cor că vrea UNIRE.
Istoria Iașului nu poate fi contestată, ea există și va exista!
Iașul este unic prin felul lui de a proteja și de a da sens lucrurilor. Nicăieri în lume nu poți vedea cum o „bojdeucă” poate deveni o legendă, sau cum un simplu tei, un loc de cugetare, un lucru sacru pentru miile de turiști veniți în Iași.
Iașul e că o piatră nestemată, care creează armonia și frumusețea observărilor umane de pe malul bătrânului Bahlui. Orașul visurilor, bucuriei, tristeții, dezamăgirii, speranței, muzei, creativității și, în final, al vieții noastre. Noi, locuitorii Iașului, îi scriem istoria, continuăm zi de zi acest hrisov al amintirilor vii. Iașul este câmpul cu flori de vară, e cerul plin de stele. E murmurul de izvor, e trilul de păsări (poate chiar al celebrei pupeze). Iașul e jocul razelor de soare, e sclipirea din ochii unui copil. El e ca un părinte grijuliu pentru mii și mii de suflete. Aici cugetul meu e liber și pur ca o lacrimă. Doar pe aceste meleaguri natale copacii cu frunzele lor îmi bucură privirea, soarele îmi mângâie obrajii, vântul cu adierea lui îmi alină orice durere. Pentru tot le suntem îndatorați strămoșilor care au luptat, vărsând sânge, pentru că pe aceste pământuri să ne simțim ca în paradis.
În concluzie, patrand proporția vechiului cu noul: Keep calm and… Ia’și iubește
Sursă foto: Centrul de Promovare Turistică Iaşi
- Published in Turism
Legendele Iaşiului: De unde se trag numele cartierelor
Legendele Iaşiului: De unde se trag numele cartierelor
Adevărul despre Iași. Așa poate fi rezumat, în câteva cuvinte, demersul unor cercetători de a afla, pe baze științifice, etimologia denumirii unor străzi și cartiere din Iași. Specialiștii au încercat, pe baza documentelor, să explice de unde provin denumirile străzilor.
Legendele din Podu Roș
În mai toate orașele mari întâlnim nume de străzi sau de cartiere care au în componența lor o trimitere către un curs de apă. Uneori însă, explicarea numelor este destul de complicată. Astfel, dacă în cazurile Podu de Fier și Podu de Piatră există dovezi materiale ale existenței unor poduri construite din materialele respective, Podu Roș a dat naștere, de-a lungul timpului, unor adevărate legende urbane. Astfel, s-a scris că numele ar proveni de la numeroasele cârciumi și bordeluri din zonă. Pentru că bordelurile aveau perdele roșii și felinare de aceeași culoare, s-a presupus că roșul dominant pe timp de noapte a dat numele de Podu Roș.
O altă explicație este legată de culoarea râului Bahlui, pentru că, în apropiere, ar fi existat un loc de execuție, iar apa se colora în roșu la fiecare decapitare. Totuși, în epocă aveau “privilegiul” de a fi decapitați doar boierii, oamenii de rând fiind spânzurați.
Podu Roș, de la balustrade
Specialiștii în toponimie au rezolvat însă misterul numelui Podu Roș. Astfel, profesorul Mircea Ciubotaru publică în Anuarul Institutului “Pillipide”, aflat în curs de apariție, un material prin care contesta, cu argumente științifice, legendele care circulă în jurul acestui nume. “Un magistrat ieșean din perioada interbelică încerca explicația denumirii Podul Roș, presupunând că aceasta s-ar datora faptului că pe ulița care cobora de la Curtea Domnească spre Bahlui (strada Palat de astăzi) erau încă din secolul al XVIII-lea casele prostituatelor, identificate prin perdele roșii la ferestre. Intuiam că explicația este eronată, dar acum avem dovadă certă că asemenea denumiri nu sunt metaforice, ci sunt motivate chiar de culorile menționate (de regulă, roșu și verde). Un dosar cuprinzând «Acta banilor cheltuiți pentru zugrăvitul parmaclacurilor de la poduri pe drumul ostenesc» (1828-1834) este decisiv pentru înțelegerea motivației acestor hodonime: balustradele metalice ale podului erau vopsite în roșu”, notează Mircea Ciubotaru. Așadar, documentele din Arhiva Națională confirmă că numele Podu Roș a fost atribuit podului de peste Bahlui doar din simplul motiv că acesta era… vopsit în roșu.
Podul Verde la baza Copoului
Puțini știu că în Iași a existat și un Pod Verde, situat aproximativ în zona Copoului de astăzi. Inițial, numele era atribuit unui pod de peste un pârâiaș care izvora în apropiere de Biblioteca Centrală Universitară și curgea spre Râpa Galbenă. Mircea Ciubotaru atrage atenția că în secolele XVIII-XIX străzile importante nu erau pavate, ci podite cu scânduri groase, și se numeau tot poduri. În acest mod, s-a putut transfera denumirea Podul Verde asupra “drumului mare al Botoșanilor”, adică spre o porțiune din actualul bulevard Copou. “Dupa dispariția podelei de pe uliță, denumirea Podul Verde nu a mai dăinuit”, arată Mircea Ciubotaru.
“Evazioniști” în Târgu Cucu
Până la sfârșitul secolului al XVIII-lea, Târgu Cucu a purtat numele de Târgul Făinii, fapt ce ilustra o activitate comercială intensă. S-a presupus că numele zonei ar avea legătură cu păsările care cântau prin copacii din zonă.
De asemenea, au existat încercări de a lega numele de prezența la Iași a văduvei negustorului Vasile Cucu.
Specialiștii din cadrul Academiei Române resping aceste explicații și pun atribuirea numelui pe seama unor practici ale contrabandiștilor și negustorilor. “Sintagma «vama cucului», care în argoul contrabandiștilor desemna locurile ascunse de trecere peste graniță sau pe lângă orice loc unde se plătea o vamă, pare a fi în relație cu târgul cucului, denumire metaforică pentru un loc în care, din cauza îmbulzelii, micii și numeroșii vânzători, în majoritate evrei, puțeau evita plată taxelor (vamă) de târg, practicând un comerț la limită legalității”, arată profesorul Mircea Ciubotaru.
Controverse legate de numele „Păcurări”
Numele bulevardului Păcurări suscită interes și pentru faptul că, în explicarea sa, există trei teorii distincte.
Astfel, se presupune că pe strada respectivă intrau în oraș negustorii care vindeau păcură și gaz, numiți “pacurari”.
Profesorul Stelian Dumistracel, cercetător la Institutul de lingvistică “Al. Philippide”, crede că termenul de “pacurar” se referă, în fapt, la ciobani și este de părere că numele străzii a fost dat de faptul că prin acel loc intrau în oraș păstorii în timpul transhumanței.
Profesorul și lingvistul Mircea Ciubotaru, specialist în onomastică, genealogie și toponimie, este convins de faptul că numele străzii “Păcurari” este dat de numele unei persoane, numită “Păcurar”. Și numele străzii Pacureț este legat de “păcurari” fiind un diminutiv.
Origine cumană pentru denumirea râului Bahlui
Un alt nume interesant este cel al râului Bahlui. Originea numelui este cumană (bahnai) și înseamnă pârâu mocirlos, urât mirositor. De altfel, până la începutul secolului trecut, când a fost rectificată albia râului, Bahluiul inunda periodic o parte din oraș, transformând-o într-o mlaștină. Acest aspect este redat și de Vasile Alecsandri care descrie răul că fiind plin de glod, lăcaș al broaștelor și urât mirositor. De altfel, sunt întâlnite în zona Moldovei mai multe zone mlăștinoase numite “bahne”.
Unitate de măsură, în cazul lacului Ciric
Lacul Ciric și-a primit numele după un termen popular. Profesorul Mircea Ciubotaru este convins că “ciricul”, că unitate de măsură pentru suprafețe, egală cu un sfert de pogon, a dat numele lacului.
Socola
Numele Socola este de origine slavă și este atestat din secolul al XV-lea. În traducere, “socola” înseamnă “soim”.
Galata
Galata este un turcism, preluat după numele unui celebrul cartier din Istanbul. Se pare că, similar cu practica de la Înalta Poartă, cei care veneau la Curtea domnească de la Iași erau primiți mai întâi în curțile de la Galata.
Fundație
Fundația de la Biblioteca Centrală Universitară poartă numele Fundației “Regele Ferdinand” înființată în 1925, pentru a aniversa împlinirea de către rege a vârstei de 60 de ani. Actuala clădire a bibliotecii a fost sediul fundației regale.
Copou
Actualul cartier Copou păstrează numele unui târgușor care a fost asimilat de Iași. Legenda spune că, în timpul unei invazii tătare, soția lui Vasile Lupu, doamna Teodosia, s-a refugiat în pădure și s-a ascuns într-o scorbură. După retragerea tătarilor, domnitorul și-a găsit soția cu ajutorul unui câine de vânătoare (un copoi), iar zona respectivă a căpătat numele câinelui.
Erori birocratice
Profesorul Stelian Dumistracel atrage atenția asupra faptului că sistemul de atribuire a numelor pentru străzi este, uneori, viciat chiar de către reprezentanții administrației locale. Astfel, au apărut nume de străzi care conțin pleonasme deranjante, de tipul “strada Aleea Ghică Vodă”, “strada Bulevardul Păcurari” și chiar “strada Splaiul Bahlui”. Stelian Dumistracel crede că aceste greșeli au apărut din cauza formalismului birocratic sau, altfel spus, din cauza formularelor tipizate care conțin, la adresă, mențiunea “str” care trebuie completată. Alte greșeli depistate de Stelian Dumistracel vizează utilizarea numelor unor personalități. Astfel, numele boierului Anastasie Panu, atribuit unei străzi centrale din Iași, apare incorect scris chiar pe site-urile unor instituții publice.
Nume uitate
Bărboi: a fost dat de numele bisericii din zonă, iar numele bisericii este legat de ctitorul Sturză Bărboi.
Bucsinescu, Bularga, Țicău și Ciurchi sunt numele unor persoane înstărite care au locuit, cândva, în zonă.
Nicolina este legat de numele pârâului Niculina, și este de origine slavă.
Manta Roșie este o poreclă și, probabil, numele are legătură cu unul dintre ultimii călăi ai orașului.
Canta este, potrivit profesorului Mircea Ciubotaru, o simplă prescurtare a numelui Cantacuzino.
- Published in Turism