Cum se va numi Aeroportul International din Iasi?
Cum se va numi Aeroportul International din Iasi? Majoritatea aeroporturilor din România au fost „botezate“ deja. Aeroportul din Bacău se numeşte „George Enescu“, cel din Suceava – „Ştefan cel Mare“, cel timişorean – „Traian Vuia“, cel din Cluj-Napoca – „Avram Iancu“.
„În întreaga lume, şi cu precădere în Europa, există această tendinţă de a da numele unor mari personalităţi statale proiectelor mari de infrastructură. Semnificaţiile acestei tendinţe sunt multiple, de la nevoia de a personaliza un spaţiu prin excelenţă multietnic, multicultural, până la crearea unor sentimente oneste de patriotism local. Alte explicaţii se pot găsi în zona creşterii legăturii cu istoria locului, aducând beneficii importante pentru economia locală sau turism“, consilier judetean Alin Aivanoaei.
Acesta a apreciat că cel mai potrivit nume pentru aeroportul ieşean ar fi „Regele Ferdinand I“. Alin Aivanoaei şi-a justificat alegerea atât prin apropierea aniversării a 100 de ani de la Marea Unire, cât şi prin rolul celui de-al doilea rege al României în promovarea Iaşului ca „a doua capitală“ a României. Cel mai important simbol al Iaşului, Palatul Culturii, început în timpul lui Carol I, a fost inaugurat în 1926, în prezenţa regelui Ferdinand. Iaşul a fost totodată, în timpul primului război mondial, capitala oficială a României, timp de doi ani. Regele Ferdinand a fost singurul rege al României care a domnit efectiv de la Iaşi.
„Atribuind denumirea «Regele Ferdinand» aeroportul internaţional Iaşi, cred că vom contribui la un sentiment şi mai important de mândrie şi patriotism local curat, demonstrând că Iaşul este şi va rămâne pentru totdeauna, legat prin istorie şi statalitate, capitala simbolică a României. Pentru o persoană care nu cunoaşte absolut nimic despre Iaşi, numai această denumire atribuită locului în care pune pentru prima dată piciorul aici, îi creează un sentiment de municipalitate cu rădăcini adânci în istorie, statalitate, europenitate“, a spus consilierul judetean Alin Aivanoaei.
Ecuaţiile lui Mangeron, folosite la satelitul Sputnik
Preşedintele CJ a apreciat însă că cel mai potrivit nume pentru aeroportul ieşean ar fi cel al unui om de ştiinţă legat de aeronautic. „Academicianul Dimitrie Mangeron a fost un astfel de om. Un om excepţional, care a dus numele Iaşului peste hotare. A primit 11 titluri de doctor honoris causa al unor universităţi din străinătate. Când ruşii au lansat primul satelit din lume, Sputnik, au făcut-o după ecuaţiile lui, şi chiar a fost chemat să le verifice calculele. Şi prin lucrările sale a fost implicat în aeronautică şi zborul spaţial. Aşa cum Asachi este onorat pentru dezvoltarea şcolii româneşti, Mangeronmerită amintit pentru dezvoltarea aeronauticii“, a spus Maricel Popa.
Acesta a precizat că a avut onoarea de a asista la cursurile ţinute de Mangeron la Facultatea de Mecanică a Universităţii Tehnice. Deşi marginalizat înainte de 1989 de autorităţile comuniste, Mangeron a continuat să predea.
„Mangeron a fost o legendă a Iaşului. La cursurile lui veneau studenţi din toţi anii, şi chiar de la alte facultăţi. Stăteau pe scări pentru a putea asista la cursuri, care erau efectiv excepţionale. Avea un talent deosebit de a transforma cele mai abstracte ecuaţii în lucruri de înţeles. Intra în amfiteatru şi îşi arunca pălăria pe catedră. Apoi ne cerea să-i calculăm traiectoria“, şi-a amintit Maricel Popa.
Reprezentantii prefecturii au declarat ca cel mai potrivit nume al Aeroportului este cel actual, fără nicio adăugire.
„Eu nu aş schimba nimic. «Aeroportul Internaţional Iaşi» este deja o denumire consacrată, poate chiar un brand, şi nu mi se pare oportună modificarea“, a spus unul dintre reprezentantii prefecturii.
În schimb, unul dintre reprezentantii prefecturii au apreciat că un nume ar fi necesar Aeroportului, dar din sfera culturală, dat fiind supranumele Iaşului de capitală culturală a României.
„«Mihai Eminescu» ar fi poate cel mai bun nume. Eminescu nu era ieşean, dar Iaşul a fost oraşul pe care l-a iubit cel mai mult, şi Iaşul a fost oraşul unde a devenit poetul nostru naţional. Eminescu este o valoare naţională, dar plecată de la Iaşi“, a declarat unul dintre reprezentantii prefecturii.
La Aeroportul din Iaşi a fost inaugurat un nou terminal, de 3.600 de m pătraţi, care va fi folosit numai pentru cursele externe. El a devenit operaţional din 25 octombrie, odată cu introducerea de noi zboruri.
Marius Bodea, directorul Aeroportului Iaşi: Din 25 octombrie intră Paris şi Munchen, ca două destinaţii noi. Totodată, vor fi dublate zborurile spre Londra şi Roma. Cu Manchester avem practic trei companii care zboară, Londra, ceea ce este foarte important pentru un aeroportul regional, iar de anul viitor, din martie, intră alte trei noi curse: Barcelona, Bruxelles şi Koln, şi noutatea cred eu cea mai importantă că, iată, sfârşitul acestui an surprinde cea mai mare realizare din punctul meu de vedere, şi anume contectarea Iaşului de Istanbul direct de către compania naţională Tarom. Practic, avem legătură cu toată lumea în acest moment.
Cinci curse către Bucureşti, Paris, Londra şi Roma vor fi operate de Blue Air, iar zborul către Munchen de către Tarom.
Odată cu finalizarea terminalului inaugurat, care a costat a costat 11 milioane de euro, s-au încheiat lucrările de modernizare a Aeroportului Iaşi, dar, totusi, ce nume va avea?
Sursa: romania-actualitati.ro; ziaruldeiasi.ro
- Published in Local