Iasiul are comuna cea mai saraca din Uniunea Europeana
Se pare că, în multe cazuri, în Romania, sărăcia se transmite din generație în generație. Părinții nu au fost la școală, nu muncesc, mulți nu au muncit, de fapt, niciodată, nu au carte de muncă și trăiesc de azi pe mâine. Singurii bani vin de la stat, din ajutoare. Cei mai mulți perpetuează traiul la limită: își cresc copiii la fel, departe de școală, departe de șansa la o viață decentă. Autoritățile nu au nicio soluție, constată doar că de la lună la lună numărul celor care cer ajutor de la stat crește.
Aceasta este situația din Lungani, Iași, comună care nu este doar cea mai săracă din România, ci din toată Uniunea Europeană.
Una din patru familii din Lungani supravieţuieşte cu venitul minim garantat de stat. Cei mai mulţi oameni trăiesc într-o sărăcie lucie: case din lut, mici şi dărăpănate.
„E considerată cea mai săracă comună din Uniunea Europeană”, spune Gheorghe Pricopie, primarul comunei Lungani, Iaşi.
În cadrul campaniei „România degeaba”, reporterii Digi24 au aruncat o privire în viețile localnicilor din satele comunei:
Gabi are 37 de ani, patru copii acasă şi de ani de zile trăieşte din ajutorul de la stat. Acum primeşte 400 de lei, în schimbul cărora trebuie să muncească 78 de ore în folosul comunităţii, adică aproape zece zile pe lună.
Citește și Iașul, frate cu un mare oraș al Spaniei
„-Vă amintiţi cam de câţi ani primiţi ajutor social?
-Păi, de la început, de când s-a dat ajutorul, nu ştiu chiar data, dacă cu cartea nu le am.
-Aţi avut vreun loc de muncă?
-Nu, nu. Dacă nu am carte, nu ne primeşte fără carte în altă parte.”
Altă gospodărie, o situaţie şi mai grea. Mariana are 40 de ani şi zece copii. Doi dintre ei sunt însă mari şi au plecat de acasă. Primeşte 600 de lei ajutor de la stat
„Asta este casa mea. E făcută de anul trecut şi nu este terminată. Două camere sunt terminate, o cameră nu este terminată. Zece persoane stăm în casă cu copii mici. Trăim din alocaţii, se vede că suntem necăjiţi, copii mulţi”, spune Mariana Astanei.
Citește mai mult: digi24.ro
- Published in Social
Comuna din judeţul Iași unde nimeni nu primește ajutor social și nu există șomeri
25 de milioane de euro a plătit statul român, în ultimii 4 ani şi jumătate, ca ajutoare sociale, în judeţul Iaşi. Din 2013, numărul beneficiarilor a crescut cu un sfert.
De la 7.000 de asistaţi, s-a ajuns acum la aproape 9.000. Sunt comune în care numărul lor reprezintă chiar şi o treime din populaţie.
Comuna Lungani, judeţul Iaşi
Din şase mii de locuitori, două mii trăiesc din ajutoarele sociale, pentru care statul achită lunar 200.000 de lei.
„Şase copii. Şi trăim din alocaţia copiilor, cu ajutor social. Am cam în jur de 15 milioane (1.500 de lei) cu tot cu alocaţie, cu tot cu ajutor”, spune o femeie.
„Nu am studii, nu am şcoală, nu se găsesc servicii. De vreo 20 de ani sunt casnică datorită copiilor”, afirmă o femeie.
„Sunt care nu vor să muncească. Mai mult le convine să stea acasă, decât să muncească”, spune Gheorghe Pricopie, primarul comunei Lungani, judeţul Iaşi.
La polul opus este comuna Leţcani
Din cei 8.000 de locuitori, niciunul nu primeşte ajutor social şi nu există şomeri. Peste 100 de firme şi-au dezvoltat aici afaceri, iar localnicii au avut prioritate la angajare.
„Din 2005 ne-am mutat producţia, din Iaşi, aveam o hală închiriată, aici am găsit un spaţiu adecvat pentru noi. Localnici am angajat şi numai din Leţcani şi din împrejurimi”, spune Ciprian Galnic, proprietar firmă .
„Am lucrat în Italia şi m-am întors aici auzind că este posibilitatea de a munci. M-am angajat şi e din ce în ce mai bine”, afirmă o femeie.
Iar de câştigat are toată lumea
„Bugetul local s-a dublat prin acele impozite care sunt pe impozitele angajaţilor. Taxa IVG la Leţcani la momentul de faţă a ajuns la un milion de euro”, declară Stelian Turcu – primarul comunei Leţcani.
Planurile pentru dezvoltarea comunei nu se opresc, însă, aici. În următorii doi ani, se va construi un parc industrial, ceea ce înseamnă 5.000 de locuri de muncă.
- Published in Local