Tanarul politist care solutioneaza cele mai complicate dosare din Iasi. Cum a gasit faptasii „jafului perfect”
Peste 27.000 de dosare cu autor necunoscut înregistrate, la Iaşi, în momentul de faţă, la o populaţie de aproape 800.000 de locuitori. Cine le „dă de cap”?
Tânărul polițist care solutioneaza cele mai complicate dosare din Iasi
Inspectorul principal Alexandru Chelaru este considerat una dintre tinerele speranţe ale Poliţiei din Iaşi. Deşi peste fix zece zile va împlini abia 28 de ani, Chelaru este unul dintre poliţiştii investigatori din Iaşi la care şefii apelează aproape de fiecare dată când apare câte un caz aparent imposibil de rezolvat. Şi, în proporţie covârşitoare, chiar dacă nu 100%, Alexandru, ajutat şi de colegi, reuşeşte, în final, să prindă infractorii. Poliţistul ieşean se ocupă în special de furturile şi înşelăciunile cu autor necunoscut în care modul de operare al autorilor este mai deosebit. Alexandru este convins că de unul singur nu ar reuşi niciodată să soluţioneze un dosar greu, ci doar munca în echipă poate duce la soluţionarea unor cazuri care par, la prima vedere, perfecte.
Alexandru Chelaru este absolvent al Academiei de Poliţie şi în 2010, când a absolvit, a intrat în Poliţia ieşeană cu a doua medie pe judeţ
Alexandru povestește că încă de când era în clasa a V-a, când se gândea la o profesie pe care să o urmeze, a ales să fie poliţist. La începutul acestui an, datorită realizărilor sale, a fost desemnat „poliţistul anului” de către şefii săi de la Iaşi, datorită soluţionării unui jaf cu prejudiciu de 150.000 de euro.
Citește și Programul privind refacerea spatiilor de joaca din oras incepe de luni
„Şi când sunt liber stau cu telefonul după mine”
Alexandru a vorbit şi despre timpul pe care trebuie să îl aloce un poliţist care lucrează la departementele de investigaţii. „Dacă e necesar şi util într-o anchetă, se înţelege de la sine că trebuie să stai la muncă”. De aceea, spune poliţistul, nu arareori se întâmplă să stea la muncă de la 7 la 20 sau să vină la serviciu şi în zilele sale libere. „Când ai un dosar important, nu îţi permiţi să abandonezi pur şi simplu cercetările. Eu, oriunde merg, telefonul e lângă mine pentru ca, dacă e neapărată nevoie, să vin la serviciu”, spune Chelaru.
„Jaful perfect”
Cel mai complex caz soluţionat de Chelaru a fost un jaf aproape perfect, comis la un magazin de electrocasnice din afara Iaşiului, unde mai mulţi hoţi au furat telefoane şi laptopuri de peste 600.000 de lei. Hoţii au purtat mănuşi şi cagule şi au reuşit să păcălească atât sistemul de securitate cât şi cel video. Alături de colegi, Alexandru a început investigaţia de la un levier găsit la faţa locului, abandonat de hoţi. A aflat astfel cine îl produce, unde se distribuie în Iaşi. În acest fel a ajuns la magazinul de unde hoţii îl cumpăraseră şi a putut să obţină, de pe camerele de supraveghere, modelul de maşină pe care unul dintre ei îl conduceau. După patru luni de anchetă, hoţii au fost prinşi şi trimişi după gratii.
Citește mai mult pe adevarul.ro
- Published in Local
„CĂTĂLIN, ce băiat!…” A fost la câteva sutimi de PERFECȚIUNE! Povestea tânărului care a intrat PRIMUL la Academia de Poliţie: „Modelul meu în viață este chiar tata, polițist la rândul lui!”
”Cu o noapte înainte de examenul la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, nu am putut dormi aproape deloc”, recunoaște Cătălin Tărnăucianu, tânărul care a rezolvat aproape perfect subiectele la Română, Engleză și Istorie. La ultimele două probe, a obținut punctajul maxim, o performanță singulară în istoria acestei instituții de învățământ.
La 18 ani, botoșăneanul care „vara asta nu a dormit” prea mult, a intrat primul la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din București și a demonstrat că ”imposibilul” nu există! Ambițios din fire, a știut încă din copilărie că vrea să îmbrace uniforma de polițist, mai ales că tatăl lui – ofițer MAI – l-a inspirat.
Disciplina, inteligența și determinarea par să fi fost „ingredientele-minune” în obținerea succesului. Vă reamintim că anual, mii de liceeni candidează pentru un loc la Academia de Poliție, visând la ziua în care vor depune jurământul.
Despre eforturi, fotbal, amintiri din copilărie, Marian Godină și cazul polițistului ucis în Gara „Burdujeni” din Suceava: despre toate am vorbit cu viitorul polițist Cătălin Tărnăucianu, un adolescent matur, un interlocutor informat și, mai ales, un om care a crezut și a luptat pentru un vis!
EFORTURI, DISCIPLINĂ ȘI UN EXAMEN DIFICIL
Ai avut emoții la examenul de admitere, dar la bacalaureat? Cum le-ai depășit?
Emoțiile au fost uriașe! Cu o noapte înainte de examen, nu am putut dormi aproape deloc. Însă odată cu primirea subiectului, știam clar ce trebuie să fac și am reușit să mă mobilizez astfel încât să duc la bun sfârșit ceea ce mi-am propus. În privința examenului de bacalaureat, emoțiile au fost mai mici, fiindcă știam că mă așteaptă examene mai dificile imediat după.
Cât de mult te-ai pregătit pentru Academia de Poliție? Ce ți s-a părut greu? Ai luat meditații?
Am început pregătirea pentru Academia de Poliție cu aproximativ un an înainte de examen. Inițial, cel mai greu mi s-a părut proba sportivă, însă pe parcurs, am reușit să mă perfecționez și să mă încadrez în baremele stabilite. În privința pregătirii pentru proba scrisă, am încercat să învăț în mod constant și să mă autodepășesc, în acest sens fiind ajutat și de orele de meditații.
Ai făcut antrenamente pentru proba sportivă?
Pentru proba sportivă am făcut 2-3 antrenamente pe săptămână, începând cu aproximativ un an înainte de probe.
Ce reacție ai avut când te-ai văzut primul pe lista admișilor? Te așteptai?
Sincer, nu mă așteptam, însă am fost foarte emoționat, dar și fericit la aflarea rezultatelor. Eu speram doar să fiu admis, însă clasarea pe primul loc a venit ca un bonus.
Ești matinal? Cum ți se pare perspectiva de a te trezi trei ani la 5.30 pentru ca la 6.00 să fii la înviorare?
Din acest punct de vedere, nu există probleme, eu fiind o persoană matinală, ce nu are probleme cu trezirea de dimineață.
Cum crezi că e să împarți o camera mică cu încă șapte persoane?
Mie întotdeauna mi-a plăcut ideea de a avea colegi de cameră și chiar aștept cu nerăbdare să îmi întâlnesc viitorii colegi și sunt convins că ne vom înțelge și că vor urma niște ani frumoși.
Ce părere ai de faptul că puteai fi coleg cu Marian Godină? Îi citești postările, i-ai citit cartea?
Fie că aș fi fost coleg cu Marian Godină sau cu altcineva, pentru mine este același lucru. Trebuie să mărturisesc că nu sunt la curent cu postările sau cu cartea scrisă de el.
Ai fi avut posibilități materiale să urmezi o facultate de stat?
Da, aș fi avut posibilități materiale pentru a urma o facultate de stat, însă, din fericire, nu a fost cazul.
Cum crezi că e să împarți o camera mică cu încă șapte persoane?
Mie întotdeauna mi-a plăcut ideea de a avea colegi de cameră și chiar aștept cu nerăbdare să îmi întâlnesc viitorii colegi și sunt convins că ne vom înțelege și că vor urma niște ani frumoși.
Numărul de locuri alocat fetelor a fost egal cu cel al băieților? Ce părere ai despre acest lucru?
Din câte știu, numărul de locuri nu a fost stabilit în mod diferit pentru băieți și fete, șansele fiind deci egale, lucru ce mi se pare corect.
GÂNDURI DESPRE VIITOR
Ce te motivează ca la 18 ani să servești patria?
Să fiu polițist este o dorință mai veche, încă din vremea în care eram copil și urmăream filme polițiste în care aceștia erau pe urmnele infractorilor. Mă bucur că acum am avut șansa de a începe acest traseu profesional.
Te temi că într-o zi va trebui să faci eforturi prea mari pentru această profesie? La ce riscuri te expui?
Odată ce am ales această profesie, am luat în calcul eforturile, dar și riscurile care ar putea interveni, însă sunt încrezător în forțele proprii și sper că nu vor fi incidente neplăcute.
Vrei să rămâi într-un oraş mare sau într-unul de provincie?
Nu mi-am pus încă această întrebare, însă cred că m-aș adapta la orice tip de mediu.
Ai în familie poliţişti, urmezi o tradiție de familie?
Da, tatăl meu este polițist, fapt ce m-a motivat și pe mine să devin unul.
Care consideri că sunt principiile pe care trebuie să le aibă un om al legii?
Un om al legii ar trebui să fie implicat în munca pe care o face, să fie onest, obiectiv în aplicarea legii, responsabil și ar trebui să le ofere celor din jur un sentiment de siguranță.
Ai vreun model în viață?
Da, modelul meu este chiar tata, care este tot polițist și datorită căruia am optat și eu pentru această profesie.
Unde te vezi peste zece ani?
Nu putem fi siguri de ceea ce ne rezervă viitorul, însă sper ca pe plan profesional să devin ceea ce mi-am propus încă dinaintea începerii facultății: polițist.
De ce polițist, și nu medic sau profesor?
Am văzut că ești absolvent de-al unui liceu pedagogic. Într-adevăr, deși în timpul liceului am fost la profilul pedagogic, am ales să urmez meseria de polițist, deoarece de mic m-a atras această idee, tatăl meu fiind tot polițist, iar acest fapt m-a influențat și pe mine în luarea acestei decizii.
Care e opinia ta despre polițiștii încadrați din sursă externă? Sau de agenții și subofițerii care „trec” în urma unui examen în rândul ofițerilor. E o cale mult mai ușoară, de ce nu te-a tentat?
Niciodată nu m-a tentat calea mai ușoară. Sunt de părere că orice polițist ar trebui să aibă la bază o pregătire pentru a ajunge să profeseze în acest domeniu.
REMEMORĂRI DESPRE COPILĂRIE
Eşti născut în ‘ 98, anul în care s-au lansat multe trupe în România: Andre, A.S.I.A, N&D, Genius, Candy, 3 Sud-Est. Îi ascultai?
Sincer să fiu, nu i-am ascultat, nefiind un fan al muzicii comerciale.
Îţi luai gumă Turbo, suc la Tec, Chio Chips, batoane Kiss cu căpșuni și banane şi Kinder cu surprize?
Sigur că da! Îmi aduc aminte și acum de guma Turbo cu abțibildurile cu mașini pe care le lipeam la finalul caietelor, de chipsurile Chio sau de Kinder cu surprize și de sentimentul de curiozitate când mă gândeam la ce surpriză ar putea fi înăuntru. Cred că oricine născut în această generație mai are în memorie aceste amintiri.
La ce desene animate te uitai? „Sailor Moon”, „Tom&Jerry”, „Captain Planet”?
Eram un fan înfocat al desenelor animate, iar desene ca „Tom&Jerry” , „Scooby-Doo” sau „Mickey Mouse” erau nelipsite din programul zilnic.
Ce seriale urmărești acum? Cele cu profil polițist, de tipul „Detectivi din Lousiana, ”Orange is the New Black” au avut mare priză la public.
Acum urmăresc atât seriale polițiste precum „Sherlock Holmes and Doctor Watson” dar și seriale cu caracter istoric, precum „Vikings”. De asemenea, celebrul „Game of Thrones” se află în lista mea de preferințe.
FOTBAL, PASIUNI DE STELIST ȘI DISCUȚII
Am văzut că ești stelist și că mergi la meciurile acestei echipe. Cum a început pasiunea?
Da, așa este, sunt stelist de mic. Din câte îmi aduc aminte, această pasiune a început la un meci din Cupele Europene al Stelei cu Dinamo Kiev pe care îl urmărea tatăl meu și la care mai aruncam o privire, întrebându-l „Noi cu cine ținem?”
Știi că într-o zi ai putea să împărți un birou cu un fost sportiv dinamovist, încadrat în Poliție după retragerea din sport? Ai avea rezerve?
Nu ar fi absolut nicio problemă, aceste mici rivalități sportive existând doar în timpul meciurilor, nicidecum în afara lor.
Ce ai schimba tu în Poliție, în sistem?
Nu cred că sunt în măsură să vorbesc despre măsurile ce ar trebui luate, în condițiile în care e ușor să îți dai cu părerea. Consider că există destui oameni capabili care să se ocupe de acest lucru
Ai auzit de cazul polițistul ucis în Gara Burdujeni din Suceava? Cum crezi că ar fi putut fi evitată o asemenea tragedie?
Din păcate, am auzit de acest caz. Nu știu cum ar fi putut fi evitată această tragedie, întrucât a fost un eveniment neprevăzut, deci nimeni nu putea anticipa că polițistul va fi atacat din senin de o persoană necunoscută.
- Published in National