Ce scria în palma criminalei de la metrou. Mărturii cutremurătoare ale mecanicului
Mecanicul trenului care a lovit tânăra împinsă pe șine are nevoie de consiliere psihologică după accidentul din stația Dristor1.
„E cel mai urât moment. E cel mai urât moment când te simţi neputincios, frânezi şi trenul nu se poate opri pe loc, instantaneu. S-a dus, un vagon a trecut peste ea. Era trenul plin. Vă daţi seama că nu se poate opri aşa. Indiferent cine ar fi fost nu putea să îl oprească mai repede.
Eu azi am fost la consiliere psihologică la Depoul Ciurel. Eşti om până la urmă şi te doare. E cineva, e un suflet. Unii filmau, alţii pozau. Aţi văzut cum stau pe marginea peronului cu căştile în urechi. Ţi-e frică să intri la peron, nu ştiu ce pericol îi paşte. Nu ştiu ce înseamnă. Am văzut-o, mi-am dat seama că nu pot să evit, că daţi seama. E cea mai urâtă senzaţie. Pentru asta, câteodată nici nu merită să fii acolo. Dar, ce să facem? Face parte din viaţă şi nu avem ce face, trebuie să trecem peste şi să merge mai departe. Asta ne e meseria”, a declarat mecanicul pentru Antena 1.
Femeia în vârstă de 36 de ani ar fi fost victima unor abuzuri în Spania, acesta fiind motivul pentru care a căutat răzbunare în fetele tinere.
”Am făcut-o, dar am confundat-o”
Cu câteva minute înainte de a o ucide pe fata de 25 de ani, agresoarea a mai încercat o dată să împingă o altă fată, în vârstă de 22 de ani, în fața unui alt metrou. Tatăl supraviețuitoarei a spus faptul că în palma criminalei scria ”Am făcut-o, dar am confundat-o”.
Magdalena Şerban, femeia de 36 de ani, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile.
Decizia Tribunalului Bucureşti nu este definitivă, însă este executorie, astfel încât Magdalena Şerban va fi dusă în arest.
Femeia a fost pusă sub acuzare de procurorii Parchetului Capitalei pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat şi tentativă de omor.
- Published in National
VIDEO. Au apărut imaginile cu momentul în care a fost împinsă tânăra de 25 de ani în fața metroului
Camerele de supraveghere au surprins momentul în care tânăra de 25 de ani a fost împinsă spre linia de metrou. Aceasta era în apropierea unui stâlp de susținere, moment în care Magdalena Șerban, femeia de 36 de ani, vine din spatele ei și o împinge pe șine. Tânăra a încercat cu disperare să se ridice pe peron, dar agresoarea a împiedicat-o, împingând cu piciorul geanta victimei.
Atenție, imaginile vă pot afecta emoțional!
Sursa: Digi24
- Published in National
Se anunta protest: 500 de taximetristi vor ocupa maine centrul orasului
Sute de maşini vor staţiona în coloană pe ambele sensuri ale străzii Anastasie Panu pe parcursul întregii zile
Numărul acestora ar putea ajunge chiar la 500 de autoturisme. Şefii Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România Filiala Iaşi (COTAR) susţin că circulaţia rutieră nu va fi afectată. Protestul va avea loc simultan în mai multe oraşe din ţară.
În schimb, municipalitatea a luat deja mai multe măsuri: interzicerea/restricţionarea accesului auto în parcarea din faţa Palatului Culturii, pe calea de rulare a liniilor de tramvai, pe str. Palat (intersecţie cu str. Sf. Lazăr la intersecţia cu str. Panu), pe str. A. Panu (tronson cuprins între str. Palat şi str. Elena Doamna), pe str. Costache Negri (de la intersecţie cu str. Armeană la intersecţie cu str. A. Panu) şi pe str. Sf. Lazăr (de la intersecţie cu str. Grigore Ghica Vodă şi str. A. Panu).
Taximetriştii au mai multe revendicări: printre acestea se numără reglementarea activităţilor de tip Uber şi crearea, la Înmatriculări şi Registrul Auto Român, a unor ghişee speciale pentru persoane juridice astfel încât transportatorii să nu mai aşteptate 2-3 luni pentru eliberarea de acte.
„Nu încercăm să blocăm oraşul. Taxiurile vor fi cât mai aproape de trotuare, pe ambele părţi ale străzii, astfel încât să nu împiedicăm traficul auto“, a precizat șeful COTAR, Mircea Manolache
El a adăugat că există posibilitatea ca protestul să nu mai aibă loc dacă Guvernul va invita la discuţii reprezentanţii taximetriştilor şi va aproba o ordonanţă de urgenţă prin care să reglementeze serviciile de tip Uber.
„Nu se împotriveşte nimeni la Uber, dar cei care fac transport de persoane trebuie să se plieze sub tutela unei legi. Susţinem toţi investitorii, dar să existe un cadru legal în care ei să funcţioneze. Să-şi plătească taxe şi impozite, aşa cum plătim şi noi. Vrem reglementarea activităţii. Concurenţa e benefică, dar trebuie să fie o concurenţă loială“, a mai spus Manolache.
sursa: ziaruldeiasi.ro
A atacat cu bata un politist si a fost impuscat de colegul acestuia. Cine este barbatul care a murit pe masa de operatie
Noi informatii apar in cazul tanarului de 27 de ani din Bistrita care a atacat cu bata un politist si a fost impuscat de colegul acestuia, in urma unui conflict izbucnit aseara in orasul Sangeorz-Bai.
Ionut, tanarul decedat, unicul fiu al unei familii din oras, era certat cu legea, el fiind cercetat in alte doua dosare pentru ultraj impotriva politistilor, unul din 2015 si altul din urma cu cateva luni.
El a fost cel care a provocat intre scandalul, dupa ce s-a dus la un vecin pe care l-a atacat cu o ranga rupandu-i piciorul.
Ionut P, care se pare ca se afla in stare de ebrietate, s-a intors acasa, insa sotia barbatului de 47 de ani atacat de tanar, a sunat la 112 anuntand incidentul.
La fata locului s-a deplasat un echipaj de politie format din doi agenti. Ionut a fost invitat sa insoteasca echipajul la postul de politie pentru a da declaratii. In acel moment, Ionut si-a iesit din fire, a pus mana pe o bata si l-a lovit in zona capului pe politistul aflat in apropiere, acesta cazand la pamant. Tanarul de 27 de ani a sarit apoi sa-l loveasca pe al doilea politist. Dupa o lupta scurta, timp in care agresorul l-a strans de gat pe politist, acesta din urma a reusit sa scape si a pus mana pe pistol executand focuri de arma in directia agresorului.
Din relatarile localnicilor, primul glont a ricosat din mana mamei, care s-a interpus intre politist si atacator, iar glontul care a ricosat din mana mamei a ajuns in abdomenul lui Ionut, iar un al doilea cartus l-a nimerit in picior.
Agresorul a fost transportat la spital, insa a murit pe masa de operatie.
sursa: observator.tv
- Published in National
Copil terorizat si batut cu un bat de iubitul mamei sale, imbracat in Mos Nicolae. Unchi: La noi, asa-i obiceiu’
Copil terorizat si batut cu un bat de iubitul mamei sale, imbracat in Mos Nicolae. Unchi: „La noi, asa-i obiceiu’.”
Bucuria de primi daruri de la Mos Nicolae a devenit trauma pentru un baietel din Bistrita. Familia lui a filmat momentul in care un barbat costumat in mos il terorizeaza pe copil cu un bat, il loveste si il umileste ca sa fie cuminte. Scena a socat o lume-ntreaga, cu atat mai mult cu cat sunt membri ai familiei cei care filmeaza, iar mama asista complice la terorizarea copilului sau. Politia si Directia pentru Protectia Copilului au deschis anchete.
VIDEO – Atentie! Imagini care va pot afecta emotional!
– De ce nu esti cuminte la gradinita?
– Promite-i Mosului ca esti cuminte! Promite-i!
– Ii promit ca sunt cuminte!!
– Negresit?
– Da!
– Asculti de doamna educatoare, da?
– Da, ascult! Da, da!
– Si mananci! Astazi ai scris peretii la gradinita!
– Nu, nu, nu!
– Ai scris?
– Nu mai scriu!
– De ce ai scris??
– Ma, esti cuminte?
– Da!
– Nu imi promite mie. Mamei tale promite-i!
– Promit!
– Spune: Mama, te rog frumos iarta-ma, ca nu mai fac prostii!
– Promit ca nu mai fac prostii!
– Mami te iarta. Dar daca esti rau chem pe Mosul iara sa…
– Daca mai faci prostii imi scriu toti pe o hartiuta si eu vin seara.
– Ai auzit?
– Ai auzit??
– Da…
Ceea ce ar fi trebuit sa fie o amintire frumoasa, s-a transformat intr-un cosmar pentru copilul de cinci ani. Baietelul este pus in genunchi si amenintat de un strain costumat, chipurile, in mos Nicolae ca va fi lovit cu o coada de matura.
Unchiul baiatului: „Ce s-a intamplat? La noi asa-i obiceiu si traditia. S-a costumat fratele meu in mos si o venit la copil. (Reporter: Si de ce l-a speriat, de ce l-a lovit?) Cu ce sa-l loveasca? Da ala o fost lovit? (Reporter: Copilul plangea, era speriat) Poate ca un pic s-o fi speriat, da pai ce are?. Mosul trebuie sa fie si dur”.
Membrii familiei spun linistiti ca a fost doar o gluma. Legea, insa, spune altceva.
Crina Sirb, purtator de cuvant al IPJ Cluj: „Au intocmit un dosar de cercetare penala sub aspectul savarsirii infractiunii de rele tratamente aplicate minorului. Femeia risca inchisoarea de la trei la sapte ani”.
Reporterii Digi24 au incercat sa stea de vorba cu mama copilului, insa femeia nu a dorit sa comenteze ceea ce s-a intamplat.
Copilul nu are urme pe corp care sa indice acte de violenta.
Reporter: Ati fi auzit sa isi fi batut vreodata copilasul?
Vecina: Nu, niciodata. Si are grija de el, are raspundere, il duce la o gradinita buna.
Teodor Sangeorzan, sef serviciu abuz la DGASPC Bistrita: „Din primele discutii pe care le-am avut cu familia, cu copilul in primul rand, cu membri ai comunitatii si cu autoritatile locale a reiesit faptul ca a fost o intamplare singulara”.
Autoritatile continua insa ancheta. Daca vor afla ca e nu e prima oara cand copilul este umilit, chinuit si speriat, ar putea lua chiar masuri de protectie.
Teodor Sangeorzan, sef serviciu abuz la DDGASPC Bistrita: „Din filmulet se vede in mod clar ca a fost o situatie traumatizanta pentru copil si de nedorit situatii de genul asta. In urna evaluarii psihologice se va stabili daca copilul este profund marcat atat copilul, cat si mama acestuia vor beneficia de consiliere psihologica”.
- Published in National
Mihai Chirica: Iasul va ramane casa sufletului sau, pe vecie!
Miercuri dimineaţă, la Ateneul Iaşi, instituţie de cultură aflată sub înaltul Patronaj al Casei Regale a României, a fost deschisă cartea de condoleanţe după ce marţi, 5 decembrie, Regele Mihai a decedat. Primul care a semnat în această carte a fost primarul Iaşiului, Mihai Chirica. „Am aşternut, în Cartea de Condoleanţe deschisă la Ateneul din Iaşi, ultimele gânduri pe care le mai puteam transmite Majestăţii Sale Regele Mihai I al României. Iasul va ramane casa sufletului sau, pe vecie! Pentru mine, Regele Mihai I este un model, aşa cum a fost şi bunicului său, Regele Ferdinand. Impreună au reuşit să scrie cea mai frumoasă pagină din istoria acestui stat“, a transmis edilul.
În aceeaşi carte a lăsat un mesaj şi prefectul Marian Şerbescu:
„Am semnat astăzi în cartea de condoleanţe deschisă la Ateneul din Iaşi, în memoria Majestăţii Sale Regele Mihai I al României. Până la apusul vieţii, Majestatea Sa şi-a îndeplinit cu cinste rolul asumat de la prima Sa urcare pe tron, de simbol al unităţii naţionale, factor de stabilitate şi reper moral. Prin trecerea Sa în nefiinţă, lasă în inimile românilor un gol pe care Casa Regală este chemată să-l umple, asigurând perpetuarea moştenirii lăsate de cei patru regi ai României. Dumnezeu să-l odihnească în pace!“.
La Ateneu au ajuns şi Maricel Popa, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, şi Vasile Asandei, directorul Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord Est.
„Împreună cu Directorul General al Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord Est, Vasile Asandei, am semnat în cartea de condoleanţe, deschisă în foaierul Ateneului Tătăraşi, în memoria Regelui Mihai. S-a stins un simbol al României, ultimul şef de stat al unei puteri beligerante în timpul celui de- al Doilea Război Mondial, un model de comportament şi atitudine, un apărător neobosit al ţării şi poporului său. Dumnezeu să îl odihnească în pace!“, a transmis Maricel Popa.
Citeste si: Bataie de joc in UPU „Sf. Spiridon” , Iasi
Conducerea Ateneului Iaşi susţine că va ţine deschisă cartea timp de 40 de zile. „Ateneul din Iaşi, ca instituţie de cultură aflată sub înaltul Patronaj al Casei Regale a României va deschide o carte de condoleanţe începând de miercuri dimineaţă, la ora 10.00, iar timp de 40 de zile aceasta va fi la dispoziţia publicului în Foaier. Majestatea Sa Regele Mihai I va rămâne simbolul democratizării ţării noastre, al rezistenţei împotriva comunismului, un exemplu de verticalitate morală. în aceste momente dificile, gândurile nostre se îndreaptă către reprezentanţii Casei Regale a României“, au transmis reprezentanţii Ateneului din Iaşi.
Ultimul rege al României a murit marţi la domiciliul său din Elveţia. Regele avea 96 de ani, împliniţi la 25 octombrie, iar de mai bine de un an şi jumătate era grav bolnav.
Sursa: adevarul.ro
- Published in National
Vreti sa deveniti politisti? La proba fizica aveti de parcurs un traseu practic-aplicativ
Politia Romana va reaminteste ca, in ianuarie 2018, Scoala de Agenti de Politie „Vasile Lascar” Campina scoate la concurs 1.300 de locuri, iar Scoala de Agenti de Politie „Septimiu Muresan” Cluj-Napoca, 300 de locuri.
Conform ordinului M.A.I nr. 144/2017, publicat in Monitorul Oficial la data de 22 noiembrie, prevederile referitoare la criteriul specific privind inaltimea candidatilor la concursurile pentru admiterea in institutiile de invatamant care pregatesc personal pentru nevoile M.A.I. au fost abrogate.
De asemenea, evaluarea performantei fizice a candidatilor pentru admiterea in institutiile de invatamant care pregatesc personal pentru nevoile M.A.I. se face prin parcurgerea unui traseu practic-aplicativ.
Proba se executa in tinuta sportiva decenta adecvata anotimpului (pantofi de sport, tricou, pantaloni scurti sau trening).
Este declarat „promovat“ candidatul care indeplineste baremul minim de 2 minute si 25 de secunde. Candidatii sunt apreciati cu calificativul „promovat“ sau „nepromovat“.
Pe timpul sustinerii probei, indiferent de cauze/motive, nu se admit reexaminari sau repetari.
Abandonul, accidentarea sau neindeplinirea baremului minim duce la eliminarea candidatului din concurs si declararea acestuia „nepromovat“. Trecerea de la alergare la mers a candidatilor nu se considera abandon.
Instructajul privind normele de securitate si sanatate in munca se face de catre lucratorul desemnat sau de un membru al comisiei/subcomisiei desemnat in acest sens, inainte de inceperea probei, pe baza de semnatura.
Candidatii sunt raspunzatori de eventualele accidentari pe timpul desfasurarii probei, datorate nerespectarii normelor prelucrate sau a executiilor gresite.
Pregatirea organismului pentru efort si influentarea selectiva a aparatului locomotor se desfasoara individual, in spatiul destinat acestei activitati, altul decat cel de desfasurare a probei.
Inaintea parcurgerii traseului practic aplicativ, unul dintre evaluatori prezinta candidatilor elementele, modul de executie a acestora, restrictiile, penalizarile, precum si procedura de apreciere/masurare.
Pe timpul desfasurarii probei, supravegherea medicala in vederea acordarii primului ajutor in caz de nevoie este obligatorie si se asigura gratuit.
Rezultatele obtinute se aduc la cunostinta candidatilor, la finalul probei, pe baza de semnatura.
Nota:
In cazul in care conditiile meteorologice impiedica organizarea si desfasurarea activitatilor de evaluare a performantei fizice (pe timpul ploilor torentiale, pe timp de ceata, la temperaturi de peste +30°c sau sub 0°c ori in alte conditii de natura sa favorizeze producerea de accidente), acestea se desfasoara in sala de sport.
Desfasurarea probei se poate amana, la propunerea comisiei, cu acordul presedintelui comisiei, pana la momentul cand proba se poate desfasura in conditii normale. Candidatii vor fi anuntati de modificarile care pot sa apara.
Organizarea si desfasurarea probei „traseu practic-aplicativ“
Candidatii trebuie sa parcurga in intregime traseul practic-aplicativ si elementele care il compun si sa abordeze obligatoriu toate obstacolele, in ordinea stabilita. Parcurgerea unui obstacol in alt mod decat cel descris duce la penalizarea cu 3 (trei) secunde/obstacol a candidatului, la final penalizarile acumulate fiind consemnate si adunate la timpul realizat. In situatia in care candidatul nu parcurge un obstacol va fi declarat „nepromovat“.
In situatia constituirii mai multor subcomisii, suprafata si conditiile de amenajare si desfasurare a traseelor practic-aplicative vor fi identice.
Fiecare candidat parcurge traseul aplicativ in prezenta a cel putin 2 candidati martori.
1.Saritura in lungime de pe loc (obstacolul nr. 1)
De la linia de START, la semnalul evaluatorului, candidatul executa saritura in lungime de pe loc, in spatiul delimitat. In situatia in care se calca linia de start, se depaseste lateral spatiul delimitat sau nu este indeplinit baremul minim obligatoriu, candidatul va fi penalizat cu 3 (trei) secunde. In situatia in care candidatul refuza sa execute saritura este declarat „nepromovat“.
Cronometrarea incepe la prima miscare a candidatului. Barem minim: 1,80 metri.
2. Alergare 18 metri
3. Ocolire jalon
4. Alergare 8 metri
5. Trecerea prin pas sarit peste saltea (obstacolul nr. 2)
Dupa executarea sariturii in lungime de pe loc, de la locul de aterizare, se continua cu alergare, trecerea prin pas sarit peste saltea dupa trecerea peste obstacol in mod corect. In situatia in care, pe timpul alergarii, se ating marginile saltelei, candidatul va fi penalizat cu 3 (trei) secunde. In situatia in care candidatul refuza sa execute saritura sau ocoleste obstacolul este declarat „nepromovat“.
Caracteristici tehnice ale saltelei: lungime a 2 m, latime a 1 m, grosime a 3-5 cm.
6. Alergare 10 metri
7. Ocolire jalon
8. Alergare 4 metri
9. Doua rostogoliri succesive inainte (obstacolul nr. 3)
Din alergare, candidatul va executa 2 (doua) rostogoliri succesive inainte. In situatia in care, pe timpul executiei, se depaseste spatiul saltelelor cu intreg corpul, candidatul va fi penalizat cu 3 (trei) secunde. In situatia in care candidatul refuza executarea rostogolirilor sau ocoleste obstacolul este declarat „nepromovat“.
Caracteristici tehnice ale sectorului: lungime a 4 m, latime a 1 m.
10. Alergare 5 metri
11. Deplasarea in echilibru pe banca de gimnastica cu transport de greutati (obstacolul nr. 4)
Se executa ridicarea celor 2 greutati de cate 5 kilograme fiecare, depozitate in fata bancii de gimnastica la 0,50 metri, urcarea pe banca de gimnastica, deplasarea in echilibru cu transportul simultan al greutatilor, coborarea si depozitarea greutatilor pe sol. In situatia in care, pe timpul executiei, candidatul atinge solul, scapa una din greutati sau pe ambele, va fi penalizat cu 3 (trei) secunde. In situatia in care candidatul refuza executarea deplasarii sau transportul de greutati pe tot parcursul este declarat „nepromovat“.
Caracteristici tehnice ale bancii de gimnastica: lungime a 4 m, latime a 0,25 m, inaltimea de la sol in partea superioara a 0,30 m.
12. Alergare 2 metri
13. Ocolire jalon
14. Alergare 20 de metri
15. Ocolire jalon
16. Deplasare intre sicane (obstacolul nr. 5):
Candidatul se deplaseaza fara a avea dreptul de a se sprijini pe jaloane. In situatia in care, pe timpul executiei, candidatul se dezechilibreaza si cade, acesta va continua parcursul, fara a fi penalizat. In situatia in care candidatul refuza sa parcurga distanta precizata este declarat „nepromovat“.
Caracteristici tehnice ale obstacolului: lungime a 10 m, latimea culoarului a 1,20 m, jaloane tip con, din polietilena. Toata lungimea si latimea obstacolului vor fi delimitate vizibil astfel incat candidatul sa parcurga intreaga distanta.
17. Ocolire jalon
18. Alergare 10 metri
19. Saritura in sprijin departat peste capra de gimnastica (obstacolul nr. 6):
Din alergare, candidatul va executa bataia pe ambele picioare, sprijin pe obstacol cu ambele maini si saritura in sprijin departat peste capra de gimnastica. Abordarea obstacolului presupune cel putin urcarea pe aparat, traversarea acestuia si coborarea pe la capatul departat. Parcurgerea obstacolului in alt mod decat cel descris duce la penalizarea cu 3 (trei) secunde a candidatului. In situatia in care candidatul refuza parcurgerea obstacolului sau ocoleste obstacolul este declarat „nepromovat“.
Caracteristici tehnice ale obstacolului: inaltime capra de gimnastica a 1,20 m. La acest obstacol nu se vor folosi trambuline elastice.
20. Alergare 2 metri
21. Ocolire jalon
22. Alergare 2 metri
23. Trecerea pe sub un obstacol marcat (obstacolul nr. 7)
Din alergare, candidatul se deplaseaza pe sub un obstacol marcat, acoperit si inchis la iesire. Parcurgerea obstacolului in alt mod decat cel descris duce la penalizarea cu 3 (trei) secunde a candidatului. In situatia in care candidatul refuza parcurgerea obstacolului sau ocoleste obstacolul este declarat „nepromovat“.
Caracteristici tehnice ale obstacolului: latime a 1 m, inaltime a 0,80 m, lungime a 4 m.
24. Alergare 4 metri
25. Escaladarea unei lazi de gimnastica (obstacolul nr. 8)
Din alergare, candidatul executa escaladarea obstacolului asezat transversal pe directia de deplasare, printr-un procedeu la alegere. Parcurgerea obstacolului in alt mod decat cel descris duce la penalizarea cu 3 (trei) secunde a candidatului. In situatia in care candidatul refuza parcurgerea obstacolului sau ocoleste obstacolul este declarat „nepromovat“.
Caracteristici tehnice ale lazii de gimnastica: lungime a 1,60 m, latimea partii superioare a 0,40 m, inaltime a 1,20 m. La acest obstacol nu se vor folosi trambuline elastice si saltele de gimnastica.
26. Alergare 4 metri
27. Ocolire jalon
28. Alergare 10 metri
29. Transportul unui manechin prin tarare (obstacolul nr. 9)
Din alergare, candidatul executa priza pe manechin, pe sub axile, cu ambele maini. Transportul manechinului pe distanta de deplasare se face cu spatele, picioarele manechinului trebuind sa depaseasca in mod obligatoriu linia de sosire. In situatia in care candidatul trece linia de sosire fara manechin este declarat „nepromovat“.
Caracteristici tehnice ale obstacolului: distanta de parcurs a 10 m, inaltimea manechinului a 1,60 m, latimea umerilor manechinului a 0,60 m, greutatea manechinului a 40 kg.
30. Ocolire jalon
31. Aruncarea mingii de handbal de pe loc la tinta (obstacolul nr. 10)
Candidatii se vor opri in fata pragului dispus transversal pe directia de aruncare si vor arunca la tinta aflata la 7 (sapte) metri, prin procedeul azvarlire, cu o singura mana, una dintre cele 2 mingi de handbal avute la dispozitie. O aruncare este considerata reusita daca mingea a atins tinta, cu conditia sa nu fi atins solul inainte de tinta.
Fiecare candidat are dreptul la doua incercari, a doua incercare executandu-se doar in situatia in care prima aruncare este nereusita. In situatia in care, la prima aruncare, mingea nu atinge tinta, atinge solul inainte de tinta, este scapata spre inainte/inapoi, cu depasirea pragului care delimiteaza sectorul de aruncare, candidatul se va opri la semnalul acustic (fluier) al supraveghetorului de traseu si mai are dreptul la o singura aruncare.
Daca si la urmatoarea incercare va repeta una din situatiile prevazute anterior, candidatul va fi penalizat cu 3 (trei) secunde. In situatia in care candidatul refuza parcurgerea obstacolului sau ocoleste obstacolul este declarat „nepromovat“.
Caracteristici tehnice ale liniei de aruncare: lungime a 1,20 m, latimea a 0,10 m. Tinta este dispusa la o distanta de 7 metri de prag (linia de aruncare). Caracteristici tehnice ale tintei: lungime a 1 m, latimea a 1 m, dispusa la 1 m de sol (masurata de la sol pana la baza inferioara, fixa).
Pentru aruncare se vor utiliza 2 (doua) mingi de handbal, tip 3.
32. Alergare 20 metri
33. Naveta 10 repetari x 20 de metri cu transport de jaloane (obstacolul nr. 11)
Din alergare, candidatul ridica un jalon si alearga cu acesta pana la o linie aflata la 20 de metri distanta, depune jalonul si preia un alt jalon de culoare diferita si revine in alergare 20 de metri. Se efectueaza 5 cicluri dus-intors.
In situatia in care, pe timpul executiei, candidatul se dezechilibreaza si cade, acesta va continua parcursul, fara a fi penalizat. In situatia neschimbarii culorii in mod succesiv dupa parcurgerea fiecarei distante de 20 de metri, candidatul va fi penalizat cu 3 (trei) secunde. In situatia in care candidatul refuza sa parcurga distanta precizata sau trece linia de sosire fara jalon, este declarat „nepromovat“.
Caracteristici tehnice ale obstacolului: lungime a 20 m, latimea culoarului a 1,00 m, 10 jaloane tip con, din polietilena, avand 2 culori diferite in proportii egale (de exemplu, 5 de culoare rosie, 5 de culoare verde), distribuite cate 5 din aceeasi culoare la fiecare dintre cele doua capete ale culoarului. Toata lungimea si latimea obstacolului vor fi delimitate vizibil astfel incat candidatul sa parcurga intreaga distanta.
Pentru ca traseul practic-aplicativ sa poata fi parcurs de 2 candidati, obstacolul nr. 11 se amenajeaza de doua ori, pe doua culoare distincte.
34. Sosire.
NOTA: La evaluarea performantei fizice a candidatilor pentru admiterea in institutiile de invatamant care pregatesc personal pentru nevoile MAI, nu se admit contestatii.
- Published in National
Români și moldoveni, incendiați în Germania, de Ziua Națională a României
Un imobil din localitatea Bergkamen, lângă Dortmund, în care figurau cazate peste 40 de persoane, dintre care 33 de români, a ars în noaptea dintre 30 noiembrie şi 1 decembrie. Potrivit presei germane, focul a fost pus intenţionat. Şapte dintre victime sunt în stare gravă.
Peste 40 de persoane, din care 33 de români, au fost incendiate în noaptea dintre 30 noiembrie și 1 decembrie, într-un imobil dintr-o mică localitate de lângă Dortmund, Germania. Potrivit presei germane, se pare că focul a fost pus intenționat. Din ultimele informații, șapte dintre victime sunt în stare gravă.
„Am fost întrebat de ce de azi-noapte până acum nu avem această informație. Ancheta este în derulare, este un atribut exclusiv al autorităților germane. Noi nu avem competențe de natură judiciară în astfel de situații. Până când naționalitățile, identitățile nu sunt confirmate, aceste date nu sunt transmise misiunii diplomatice, oricât de mult am insista pe lângă autoritățile germane”, a explicat purtătorul de cuvânt al MAE, Paul Ciocoiu, pentru Digi 24.
Ciocoiu a spus că nu are informații despre cauzele incendiului: „Nu avem niciun indiciu, avem aceste ipoteze care sunt vehiculate și in mass-media germane”.
Președintele României, Klaus Iohannis, s-a declarat consternat de nefericitul eveniment care a avut loc chiar de Ziua Națională a României.
În acest moment nu este confirmată identitatea niciunui cetățean român în rândul persoanelor rănite în incendiu.
Foto: www.wa.de
- Published in National
Absolventii de facultate ar putea fi obligati sa lucreze in tara o perioada. Propunerea ar urma sa fie dezbatuta
Ministerul Educației este preocupat de emigrarea românilor cu studii superioare și nu exclude ca absolvenții cu locuri subvenționate să fie condiționați să lucreze o perioadă în țară, „în măsura în care va fi posibil”.
În luna februarie, la momentul la care Academia Română a avansat ideea ca absolvenții de facultate să fie obligați să muncească în țară pe o durată cel puțin egală cu cea a studiilor universitare bugetate, restituind astfel banii cheltuiți de stat pe anii de facultate, reprezentanții studenților au acuzat practici totalitare, arătând că absolvenții din România trebuie să fie lăsați să se angajeze oriunde în Spațiul european după terminarea facultății, pe o piață a muncii liberă.
Introducerea acestei condiționări a absolvenților care au studiat pe locuri subvenționate de la bugetul de stat, mai exact fără plată, poate fi efectuată prin modificarea Legii educației 1/2011, semnalând că astăzi, pentru a beneficia de finanțare de la bugetul de stat, legislația românească nu impune studenților alte constrângeri în afara performanței academice.
Ministerul Educației avansează un răspuns diplomatic, dar în care nu exclude categoric obligarea studenților de a rămâne în țară la finalizarea studiilor, apreciind că poate exista o discuție pe această temă „în măsura în care va fi posibil”.
Unul dintre domeniile în care este simțită cel mai acut plecarea din țară a noilor absolvenți este cel medical. Astfel, mulți absolvenți de studii superioare cu acest profil aleg să plece din țară pentru salariile mult mai mari din alte state UE, cum ar fi Germania sau Franța.
Iaşiul este pe locul trei în topul centrelor universitare din România, cu peste 42.000 de studenţi în zece universităţi, arată datele Statisticii aferente anului 2015 (cele mai recente informaţii disponibile).
Citește mai mult la: profit.ro
- Published in National