Si in Iasi: Cod galben de vant si ceata in 8 judete
Meteorologii au emis avertizări cod galben de vânt puternic pentru patru judeţe şi de ceaţă pentru alte patru. În judeţele Neamţ şi Suceava se vor semnala intensificări ale vântului cu rafale de peste 90-100 de kilometri pe oră.
UPDATE 11.00 Patru judeţe – Maramureş, Bistriţa-Năsud, Neamţ şi Suceava – se află sub cod galben emis de meteorologi, care spun că în zona de munte a acestor judeţe va fi viscol, iar vântul va sufla cu până la 100 de kilometri la oră.
Sub avertizare cod galben de vânt puternic se află judeţele Bistriţa-Năsăud, Maramureş până la ora 15.00, respectiv Neamţ şi Suceava până la ora 16.00, potrivit Mediafax.
În Neamţ şi Suceava, la altitudini de peste 1.700 de metri, se vor semnala intensificări ale vântului cu rafale de peste 90-100 de kilometri pe oră, spuberând şi viscolind zăpada.
Trei judeţe – Iaşi, Vaslui şi Botoşani – se află sub atenţionare cod galben de ceaţă, duminică dimineaţă, meteorologii avertizând că în aceste zone temperaturile sunt negative şi poate apărea şi poleiul. Atenţionarea cod galben de ceaţă pentru judeţele Iaşi, Vaslui şi Botoşani este în vigoare până la ora 11.00.
În acest interval, ceaţa determină scăderea vizibilităţii, local sub 200 de metri şi izolat sub 50 de metri şi se poate depune chiciura. De asemenea, temperaturile sunt negative, ceea ce determina, în funcţie de conditiile locale, formarea poleiului, mai spun meteorologii.
sursa: adevarul.ro
- Published in National
SE SCHIMBA VREMEA – Avertizari de viscol, lapovita si zapada
Meteorologii au transmis o informare privind intensificări ale vântului şi ninsori viscolite la munte, începând de vineri noapte, dar şi lapoviţă şi ninsoare care vor favoriza formarea poleiului, în unele zone.
Potrivit meteorologilor, de vineri noapte, de la ora 02.00 şi până duminică la ora 22.00, în zona montană, mai ales la altitudini mari, vor fi intervale de timp în care va ninge, se va depune strat nou de zăpadă, iar vântul va avea intensificări cu viteze ce vor depăşi 70 – 80 de kilometri la oră, iar pe crestele cele mai înalte 90 de kilometri la oră, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii, scrie news.ro.
În intervalul menţionat, temporar vor fi precipitaţii în Crişana, Maramureş, Transilvania, Moldova şi Banat şi pe arii restrânse în restul teritoriului, sub formă de ninsoare, lapoviţă şi ploaie, favorizând formarea poleiului. Intensificări ale vântului cu rafale de 50 – 60 de kilometri la oră vor fi şi în zonele mai joase de relief, cu precădere din nord-estul şi sud-vestul ţării.
În zona montană înaltă vântul va mai avea intensificări temporare şi pe parcursul zilei de luni, 25 decembrie, spulberând zăpada, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie.
sursa: stiripesurse.ro
- Published in National
Noua stema a tarii va aparea din 2018 pe monede si bancnote
Incepand cu data de 1 ianuarie 2018, Banca Nationala a Romaniei va lansa in circulatie bancnote si monede cu noua stema a tarii, anunta institutia printr-un comunicat.
Anul trecut, presedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede modificarea stemei in sensul in care sa fie repusa o coroana pe capul acvilei, asa cum era stema Romaniei inainte de perioada comunista.
Citeste si: Disperare la Institutul de boli cardiovasculare!
Bancnotele cu noua stema vor avea inscrisa pe avers data de „1 ianuarie 2018”. Toate celelalte elemente grafice ale bancnotelor si monedelor cu noua stema, caracteristicile acestora, precum si elementele de siguranta ale bancnotelor cu noua stema, vor fi aceleasi cu cele ale bancnotelor si monedelor aflate in circulatie.
Citeste si: Revoltator! Elevi batuti pana la sange de director!
Bancnotele si monedele cu noua stema vor fi lansate in circulatie in mod esalonat, in functie de nevoile reale ale circulatiei monetare. Bancnotele si monedele cu noua stema a tarii vor circula in paralel cu cele existente in prezent in circulatie.
Sursa: adevarul.ro
Sunt disponibile peste 18.350 locuri de munca | Lista judetelor din tara
Peste 18.350 de locuri de muncă sunt vacante la nivel naţional, cele mai multe fiind pentru muncitori necalificaţi la asamblarea şi montarea pieselor şi pentru agenţi de securitate. Cele mai puţine locuri de muncă vacante – sub 70 – sunt în judeţele Suceava, Caraş-Severin şi Bacău, conform datelor Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).
La nivel naţional, sunt înregistrate 18.359 de locuri de muncă, astfel: în Bucureşti – 3.751, Arad – 1.704, Prahova – 1.594, Sibiu – 1.083, Timiş – 846, Cluj – 753, Iaşi – 598, Bihor – 590, Dolj – 581, Ilfov – 497, Harghita – 395, Vâlcea – 383, Constanţa – 376, Mureş – 371, Hunedoara – 356, Braşov – 349, Gorj – 307, Neamţ – 304, Argeş – 286, Galaţi – 277, Dâmboviţa – 229, Vaslui – 227, Maramureş – 226, Bistriţa-Năsăud – 207, Călăraşi – 205, Teleorman – 204, Tulcea – 176, Brăila – 159, Satu Mare – 158, Alba – 143, Ialomiţa – 127, Olt – 120, Botoşani – 118, Mehedinţi – 107, Vrancea – 105, Covasna – 89, Sălaj – 80, Giurgiu – 73, Buzău – 70, Suceava – 65, Caraş-Severin – 36 şi Bacău – 34, anunță News.ro.
Cele mai multe locuri de muncă sunt oferite pentru: muncitor necalificat la asamblarea şi montarea pieselor (1.056), agent de securitate (1.023), lucrător comercial (996), muncitor necalificat în industria confecţiilor (940), vânzator (772), manipulant mărfuri (572), montator subansamble (551), confecţioner-asamblor articole din textile (502), şofer autocamioan/maşină de mare tonaj(494) şi operator confecţioner industrial îmbrăcăminte (380).
sursa: stiripesurse.ro
- Published in National
REVOLTATOR! Biblioteca de la Medicina, loc de filmare a manelelor
Atentie, urmeaza imagini care va pot afecta emotional.
UMF Carol Davila, acea institutie de prestigiu care produce medici, a permis filmarea unui videoclip al unei manele chiar in incinta facultatii. In acea biblioteca am tocit mii de pagini, ca un intelectual tampit ce sunt.
Am primit acest mesaj de la un student la medicina:
„Domnule doctor Radulescu, vreau sa va arat ceva.
Acesta este un videoclip al unei manele. Este filmat in biblioteca mare din UMF Carol Davila, pe parchetul pe care au calcat, candva, George Emil Palade, Ion Cantacuzino, Prof. Gerota sau Victor Babes.
Aici s-a ajuns, la o asemenea prostitutie pentru cateva mii de euro, probabil, intr-una din cele mai importante institutii academice din tara.
Eu, ca student, sunt profund dezamagit. Imi va fi greu sa mai intru la fel in biblioteca. Nu mai spun ca, la unele carti “pipaite” atat de tandru de doamna manelista, noi nici nu avem acces. Sunt prea vechi si valoroase, iar noi suntem doar studenti, nu manelisti.
Nu stiu exact de ce v-am scris, poate pentru ca percep in Dumneavoastra vocea noastra, a celor care (inca) mai speram.
Poate va va amuza, poate va va face greata. Aici am ajuns…
O seara buna!”
Povestea cu maneaua de la UMF Carol Davila va ajunge maine pe toate posturile TV si pe toate site-urile de stiri.
Voi realizati ca acea cantareata s-a dus la rector/decan pentru a cere acordul de filmare? Ca doar nu credeti ca a discutat cu paznicul si gata, s-a aranjat platoul in biblioteca.
Va imaginati intalnirea?
Inchirierea spatiului inseamna cateva mii de euro. Unde s-au dus acei bani? Exista o factura? Poate UMF Carol Davila, o institutie de elita, sa accepte o asemenea asociere? Poate legal sa inchirieze spatiul destinat invatamantului pentru activitati care n-au nicio legatura cu domeniul de fond? Sunt intrebari la care cineva trebuie sa raspunda.
Pe mine sincer nu ma mai mira nimic. Manelizarea asta a UMF pare pasul firesc si e o fresca a societatii noastre.
Sa fim sanatosi si sa avem zile frumoase. Fara numar.
- Published in National
Pentru o zi, romanii au imprumutat de la Rege buna-cuviinta si o eleganta cumpatata
Regele Mihai I a fost inmormantat sambata, dupa o ceremonie impresionanta si emotionanta. Zeci de mii de persoane si-au luat ramas bun de la Majestatea Sa in Capitala, dar si in garile prin care a trecut trenul regal. Pentru o zi, romanii au imprumutat de la Rege buna–cuviinta si o eleganta cumpatata.
Ceremoniile funerare au inceput la ora 10.25, la Palatul Regal, in prezenta membrilor familiei regale a Romaniei, a reprezentantilor a zeci de case regale din intreaga lume, a presedintelui Klaus Iohannis, a premierului Mihai Tudose, a presedintilor Senatului si Camerei Deputatilor, a fostului sef al statului Emil Constantinescu, a membrilor corpului diplomatic, a reprezentantilor cultelor religioase.
Ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Romane alaturi de un sobor de preoti au oficiat un scurt serviciu religios in Sala Tronului de la Palatul Regal. Apoi, sicriul cu trupul neinsufletit al Regelui Mihai, cu stindardul regal si cu Coroana de Otel au fost scoase din Palatul Regal in Piata Palatului. Mii de oameni au venit sa asiste la ceremonial.
Apoi, sicriul a fost urcat pe un afet de tun, moment in care miile de oameni care au venit in Piata Palatului au aplaudat. De asemenea, acestia au strigat „Regele Mihai“, „Monarhia salveaza Romania“ si „Jos comunistii!“.
Cortegiul funerar a mers pe jos, pe traseul Piata Palatului Regal – Calea Victoriei – Splaiul Independentei – Piata Unirii – Intrarea pe Dealul Mitropoliei, fiind intampinat de zeci de mii de oameni. Pe traseu, oamenii au aplaudat, au strigat „Regele Mihai“ si „Regele si patria“ si au aruncat flori in calea cortegiului. Erau oameni de toate varstele, foarte multi fiind tineri si numerosi parinti impreuna cu copiii lor.
Pe Dealul Mitropoliei si la slujba de la Catedrala Patriarhala au avut acces doar membrii familiei regale, reprezentantii caselor regale din intreaga lume si oficialii statului roman. Inaintea inceperii slujbei, Patriarhul Daniel a spus: „Regretam ca aceasta catedrala este prea mica si nu pot fi prezenti tot cei care ar fi dorit“.
El a mentionat insa ca slujba poate fi auzita in difuzoare. Slujba a durat aproximativ o ora, iar la final Patriarhul a evocat personalitatea Regelui Mihai.
Mii de oameni la Pitesti
Cortegiul funerar s-a deplasat apoi la Gara Regala Baneasa, pe ruta Piata Unirii, Piata Universitatii, Piata Romana, Arcul de Triumf, sos. Kiseleff, sos. Bucuresti–Ploiesti. Pe tot traseul, oamenii aflati pe trotuare au aplaudat, au strigat „Regele Mihai“ si au aruncat cu flori in fata cortegiului. De la Arcul de Triumf, cortegiul a fost insotit si de un pluton de cavalerie a Jandarmeriei. La Gara Baneasa, sute de oameni au intampinat cortegiul tot cu aplauze si flori.
Trenul regal a parcurs un traseu de trei ore, de la Gara Regala Baneasa pana la Curtea de Arges. Trenul a mers cu viteza redusa prin localitatile Chitila, Titu si Pitesti. La Titu, sute de oameni au asteptat trenul regal.
La Pitesti, mii de oameni au venit in gara si in jurul acesteia, iar cand trenul regal a trecut, au aplaudat si au aprins luminile telefoanelor mobile. Aproximativ 2.000 de oameni au asteptat trenul regal la Curtea de Arges. De la gara, cortegiul funerar s-a deplasat la Noua Catedrala Arhiepiscopala si Regala de la Curtea de Arges.
- Published in National
Gestul emotionant facut de un politist pe ultimul drum al Regelui Mihai – FOTO
Regele Mihai a fost condus sambata, 16 decembrie, pe ultimul drum, sute de mii de romani fiind in strada pentru a-i aduce un ultim omagiu. Printre gesturile emotionante facute de oameni, s-a aflat si cel al unui politist.
Ziua de 16 decembrie va ramane in memoria colectiva ca una dintre cele mai profunde zile din istoria tarii noastre. Pornind de la Palatul Regal, cortegiul funerar a mers la pas pe Calea Victoriei, iar oamenii, asezati de-o parte si de alta a drumului au aruncat cu flori si au aplaudat, plangandu-l si omagiindu-l pe Regele Mihai Intai al Romaniei.
Citeste si: VIDEO: Luceafarul lui Eminescu animat in 3D
Sicriul cu trupul Regelui Mihai a fost urcat pe un afet de tun, iar cortegiul funerar a pornit spre Catedrala Partiarhala. Printre sutele de imagini emotionante postate pe retelele de socializare, se afla si cea cu un politist. Fotografia este publicata pe pagina Andreei Diana Tanasescu, fondatoarea comunitatii La Blouse Roumaine.
„Politistul care mi-a adus trandafirii Regelui si m-a rugat sa-i pun la crucile Eroilor Revolutiei din 1989. Azi este 16 decembrie. Au trecut 28 de ani.”
Sursa: libertatea.ro
- Published in National
VIDEO: „Luceafarul” lui Eminescu animat in 3D
Ion Cebotari, un basarabean pasionat de film si arta, a reusit sa creeze animatia in 3D a poeziei „Luceafarul” de Mihai Eminescu. Acesta spune ca 3 luni aproape ca nu a dormit pentru a-si face visul sa devina realitate.
„Luceafarul de Mihai Eminescu a fost pentru mine intotdeauna ceva mai mult decat o poezie. Am patruns in esenta poeziei si am lasat imaginatia sa zboare, m-am dedicat 101% ca sa redau exact toata subtilitatea si esenta strofelor. Am trait de unul singur toate etapele producerii unui film de animatie de la Development, Pre-production, Production si Post production. Am acumulat o experienta enorma si am pus in practica metode de produceri noi pe alocuri unicale”, afirma Ion Cebotari, despre cum a reusit sa aduca „Luceafarul” intr-o animatie 3D.
Citeste si: Un copil în noaptea de Crăciun: „Tati, bradul plânge! Nu îi place aici, hai să îl ducem înapoi în pădure.”
Ministrul Transporturilor arunca in aer proiectul autostrazii Iasi – Targu Mures
In timpul unei interpelări la proiectul de buget pentru 2018, deputatul ieşean Cosette Chichirău a cerut clarificări privind Autostrada Est-Vest, deoarece proiectul nu apare ca „o prioritate“ în planificările guvernanţilor. Ministrul Transporturilor, Felix Stroe, aruncă în aer proiectul autostrăzii Iaşi – Târgu Mureş.
Într-o declaraţie făcută în şedinţa Comisiei de buget a Parlamentului, şeful de la Transporturi a susţinut că Autostrada Iaşi-Târgu Mureş va deveni Autostrada Iaşi-Bacău-Braşov. „Autostrada care să lege Moldova de Transilvania este o prioritate pentru Guvernul României. În ceea ce priveşte legătura cu Transilvania a Moldovei, strategia noastră este următoarea. Pentru că este mai ieftin, este mai uşor de făcut şi trebuie făcută odată, oamenii ăia au aşteptări foarte mari. Şi vom proceda aşa. Facem autostradă Iaşi – Bacău – Oneşti – Valea Oituzului – Braşov. Este un traseu mult mai uşor de realizat“, a declarat ministrul Felix Stroe.
Acesta a mai afirmat că a prezentat ideea celor de la Bruxelles, iar finanţările vor fi asigurate de la instituţii precum Banca Mondială, Banca Europeană de Investiţii şi Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare. „Eu cred că este o veste bună pentru cetăţenii Moldovei“, a continuat Stroe, care a fost întrerupt de deputatul USR Cosette Chichirău, care i-a transmis că ieşenii vor să ajungă la Berlin nu la Braşov.
„Eu v-am întrebat despre Iaşi – Târgu Mureş“, a spus Chichirău. În replică, ministrul a afirmat: „Iaşi – Tg. Mureş este Iaşi – Bacău – Oneşti – Braşov – Târgu Mureş“. După alte câteva replici, ministrul Stroe şi-a nuanţat afirmaţia: „Nu am vrut să spun că am abandonat proiectul la care dânsa se referă şi care ar fi o crimă dacă ar fi abandonat. Dar, am zis să demarăm ceva… să nu stăm totuşi să aşteptăm, acolo sunt şi nişte probleme legate de proiectare, de studiul de fezabilitate, DNA a ridicat nişte dosare şi s-a oprit, deocamdată, proiectarea pe un anumit tronson“.
Citeste si: Revelionul la Iasi: La Palat va concerta un artist surpriza | Vezi tot programul
La începutul acestei luni, deputatul USR de Timiş, Cătălin Drulă, a prezentat un amplu material despre impedimentele în demararea unui important proiect de infrastructură rutieră: Autostrada Ungheni-Iaşi-Târgu Mureş. În acest moment, Autostrada Iaşi-Târgu Mureş este cea mai mare investiţie rutieră din Master Planul Naţional de Transport. Autostrada A8, Târgu-Mureş – Iaşi – Ungheni, ar urma să aibă o lungime de circa 320 de kilometri. Valoarea de investiţie a întregului obiectiv a fost estimată la 8,9 miliarde de euro, autostrada Târgu Mureş – Ditrău (92 km) urmând să coste 2,12 miliarde euro, autostrada Ditrău – Târgu Neamţ (118 km) va fi 4,24 miliarde euro, iar autostrada Târgu Neamţ – laşi – Ungheni (101 km) – 2,52 miliarde euro. În a doua parte a acestui an, au avut loc mai multe proteste prin care locuitorii din toate judeţele Regiunii de Nord-Est au cerut începerea proiectului privind Autostrada Iaşi-Târgu Mureş.
Despre Autostrada Bacău-Braşov s-a mai discutat, iar din estimări reiese că valoarea este de aproape 3 miliarde de euro, având o distanţă de 160 de kilometri. Recent, senatorul băcăuan Dragoş Benea a postat pe pagina sa de Facebook:
„Sper ca actualul guvern să găsească varianta de autostradă cea mai fezabilă, finanţabilă care să conecteze Moldova cu Transilvania. Populismul şi patriotismul local exagerat al unor politicieni a dăunat suficient Moldovei. Continui să cred că tronsonul Tg Neamţ-Tg Mureş este dificil de executat şi presupune costuri ridicate. Varianta Iaşi-Paşcani-Tg Neamţ-Bacău-Oneşti-Braşov este cea mai realistă propunere din toate punctele de vedere (costuri, relief, avize de mediu, conexiune la culoarele de transport IV şi IX).
Parlamentarii PSD Bacău vor avea o poziţie comună susţinând proiectul de autostradă care are şansele cele mai mari de finanţare şi nu variantele pitoreşti, scumpe ce stau de un deceniu pe planşete“.
Societatea civilă se mobilizează pentru un nou protest în susţinerea proiectului autostrăzii Iaşi – Târgu Mureş, duminică, la ora 12.00,pe pietonalul Ştefan cel Mare.
Sursa: adevarul.ro
Cine a fost Alina, tanara ucisa in statia de metrou. Odihneste-te in pace, suflet frumos!
Alina Ionela Ciucu este tanara de 25 de ani care a murit din cauza unei femei de 36 de ani care ar suferi de dereglari psihice. Fata a fost impinsa sub rotile unei garniture de metrou din Capitala. Tanara plecase din satul Listeava, Ostroveni, judetul Dolj la Bucuresti pentru pentru studii universitare.
Foto: Colaj Antena 3 / Pixabay
Fata plecase de la munca…
Fata a fost crescută de cativa vecini deoarece mama sa este foarte bolnava. Iar dupa ce si-a finalizat studiile, Alina Ciucu a pornit pe propriile picioare angajandu-se la un restaurant din Bucuresti, au relatat oamenii din satul natal al fetei pentru Libertatea.ro
Alaltaseara, cand a avut loc tragedia in statia de metrou Dristor 1 din capitala, tanara terminase serviciul si mergea acasa, unde trebuia sa se intalneasca cu iubitul ei.
Citeste si: Ce scria in palma atacatoarei
Cum s-a intamplat tragedia
Tragedia s-a intamplat cand, in timp ce astepta metroul, fata era atenta si la telefon. Intr-o fractiune de secunda atacatoare a impins-o in fata metroului care abia ajungea in statie. S-a luptat pana in ultima secunda, s-a prins de bordura si a incercat in zadar sa se ridice. Din pacate impactul a fost fatal.
Rudele spun ca era o fata minunata si cuminte
Sursa foto: Antena 3
„Era o fata minunata, era cuminte! Ultima oara a venit asta vara acasa. Facuse facultatea la Bucureşti si isi gasise si ea perechea acolo. Ce suflet avea criminala aia? Era atat de frumoasa…ca o actrita. Asa ii ziceam eu. Plecase de saracie de acasa. Muncea la un restaurant in Bucuresti. Ii cumpararam sicriu si mama ei pleca cu fetele mele la Bucuresti sa o recunoasca si sa o aduca acasa”, a declarat Mariana Ghigeanu, matusa Alinei Ciucu, in exclusivitate pentru Cancan.ro.
Cine este criminalul
Femeia de 36 de ani care a impins-o pe Alina in fata metroului este din Craiova. Din fericire, Magdalena Serban a fost retinuta, la cateva ore dupa comiterea crimei din stația Dristor 1. Criminala a fost gasita de politisti si audiata pentru stabilirea detaliilor crimei.
Conform informatiilor din presa, femeia sufera de tulburari mintale iar decizia procurorilor Parchetului Capitalei a fost ca aceasta sa fie retinuta pentru 30 de zile.
- Published in National